miercuri, 17 ianuarie 2024

Mihai Cantuniari - Spirocheţi şi spirochete

 



Spirocheţi şi spirochete

Mihai Cantuniari, scriitor

17 Ianuarie 2024

 

Omul fără valoare, de care ne ciocnim la tot pasul, este în ultimă instanţă cel carent de valori: ale tradiţiei, ale culturii, ale familiei, ale religiei, ale istoriei, patriotismului, rigorii, prieteniei. Este tipul de om-rigolă deversat de “evenimentele” din 1989, care şi acum ocupă, infectând-o, scena principală a politicii autohtone. Pe omul fără valoare nu poţi construi nimic, fiindcă pentru el interesele particulare trec cu mult înaintea celor de obşte, pe care nici nu ştie a le recunoaşte, nicicum a le prețui. Omul-rigolă nu poate construi nimic, pentru că în mâinile-i făcute căuş numai pentru a înhăţa, totul se fărâmă în mici bucăţele, cu excepţia câtimii vârâte în propriile buzunare exagerat de încăpătoare. În realitate, omul fără valoare, fie el român sau maghiar, neamț sau orice altceva, este lipsit şi de etnie şi de cetăţenie, întrucât e omul fără căpătâi, omul tuturor conjuncturilor, cel lipsit de nordul magnetic şi de Steaua Polară ale cinstei şi corectitudinii. El se va afilia întotdeauna unui partid, fiindcă el însuşi de sine stătător nu înseamnă nimic şi e perfect conştient de asta. Este ciudat şi instructiv cum se recunosc între ei ca dobitoacele necuvântătoare, cum se amuşină de la mari depărtări şi sfârşesc prin a se închega într-o Internaţională a potlogăriei, într-o hoardă a incompetenţei absolute, într-o haită a imposturii cu sclipici, aservindu-şi mass-media (deci focalizând interesul “prostimii”) şi făcând-o să funcţioneze preponderent pentru ei.

 

Dacă de peste trei decenii încoace batem pasul pe loc, înfundându-ne amarnic în mizerie materială şi scârnă spirituală, este şi pentru că de astfel de homunculi politici  suntem conduşi. Cum de i-am produs în cantităţi industriale, cum de s-au înmulţit ca spirocheţii, cum de i-am propulsat acolo unde sunt şi de unde ne privesc în jos cu superioritatea neamului prost şi fudul, cum de îi suportăm cu tâmpă resemnare? Ce se întâmplă cu noi, români? Generaţia străbunicilor noştri a câştigat Războiul de Independenţă; cea a bunicilor a învins în Primul Război mondial şi a făcut posibilă România Mare; cea a părinţilor noştri oropsiţi l-a pierdut pe al Doilea şi a sucombat în sclavia babiloneană a Răsăritului devenit roşu-sângeros; generaţia mea a moştenit o stare de lucruri nefericită şi a încercat s-o combată, sau măcar s-o atenueze, prin muncă, dragoste şi cultură. Da, mai ales în anii ’50, ’60, ’70 s-a muncit din greu, s-a iubit din plin şi s-a citit cu folos. Dacă n-ar fi fost aşa, atunci nu am fi avut în ’89 o ţară „la cheie”, cu toate datoriile externe plătite, pradă sigură a jafului iniţiat entuziast de buldogii de pază ai fostului sistem: Securitatea, Miliţia, Armata, sprijinite de o Justiţie delincventă. Şi-atunci, unde ne sunt rezultatele muncii, dragostei şi culturii? Ce face generaţia fiilor noştri, în afară de a se ruşina de condiţia lor, de a-şi lua tălpăşiţa pentru a studia, a munci şi a se pune la adăpost pe alte meridiane?

 

Să mă slăbiţi cu „generaţiile de sacrificiu”! Generaţii de sacrificiu am fost toţi, dar dacă într-adevăr admir pe cineva, aceia sunt adevăraţii „douăzecişti”, generaţia crunt încercată a părinţilor noştri născuţi în anii ‘20, cei care au pierdut totul prin 1947-1948 şi au luat-o de la capăt fără să se plângă, cei ce au înfundat puşcăriile şi au lăsat în urmă admirabilele vorbe „să nu ne răzbunaţi”, cei ce aşteptau noaptea Securitatea cu bagajul gata făcut la picioarele patului, cei ce s-au îmbolnăvit şi au murit la Canal, cei ce ne-au lăsat totul din puţinul lor pe care nu l-au înstrăinat. O mare şi sfântă generaţie jertfită. De ei să-mi vorbiţi, nu de generaţiile de papă-lapte care le-au urmat, culminând cu spirocheţii şi spirochetele din „arcul guvernamental” actual, autoproclamata „elită politică”, opoziţie, coaliţie, partide parlamentare au ba, sau cum s-o mai fi numind hora bezmetică, dezmăţată şi drăcească în care ne vedem târâţi de oamenii fără valoare, de chiorii şi şpanchii conducându-i pe orbi.









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu