mircea dorin istrate - NOI VREM SĂ NE UNIM CU ŢARA

 

 

mircea dorin istrate

 

Poezii pentru neam și țară,

de

,,Ziua României”

 

 

~*~

 

NOI  VREM  SĂ  NE UNIM  CU  ŢARA

 

 

,,Noi vem să ne unim cu ţara’’, gândea opinca adunată

Sub fulguiala de speranţe la Alba  Iulia-mpărată,

Să fim rotundul unei patrii cu toţi ce au acelaşi grai

Şi de milenii tot frământă ţărâna ăstei guri de rai.

 

,,Noi vrem să ne unim cu ţara’’ şi-au zis trudiţii din Ardeal

Căzuţi sub biciul de obidă a grofului stăpân pe-un deal,

Pe câmpul cel luat cu sila, ce împrejururi nu-i ajung

Pe care ei, trudiţii noştrii, îl tot munceau ca boii-n jug.

 

,,Noi vrem să ne unim cu ţara’’ a fost un zvon din deal în deal

La cei români la care soarta cuibar făcutu-le-a-n Ardeal,

Crezând că astfel vor întoarce norocul care l-au pierdut

Şi-apoi uniţi vor fi puterea, ce-o face ţării ‘naltul scut.

 

,, Noi vrem să ne unim cu ţara’’ a fost fior de vremi grăbite,

Voinţa lacrimei uscate în cele timpuri obidite,

Ce-au adunat măruntul ţării în clipa mare de-nălţare,

S-o facă filă de istorii, nădejde veşnic urcătoare.

 

,,Noi vrem uniţi să fim cu ţara’’, că doar aşa vom fi  vecie,

Nu risipiţi şi în dihonii, robind la alţi stăpâni pe glie,

Că soarta noastră şi a ţării e pumnul strâns, ce dă putere

Durerii toată adunată, ce fi-va mâine, înviere.

**

Așa gândit-au toți de-o seamă la Alba Iulia-mpărată,

Când fost-au într-un gând și-o faptă înălțătoare și bărbată,

Ce mi-au făcu UNIREA MARE pe-ntinsul gliei strămoșești,

Să știe toți c-aici de-apururi, vor bate inimi românești.

 

***

 

 

 

ALBA  IULIA-MPĂRATĂ

 

Zi de Mare Sărbătoare, când, la Alba Împărată,

Neamul nostru, de milenii , vrut-a nația-nchegată

Într-o limbă și-ntr-o vrere în gândire și-n simțire,

Ca să-mi fie pumn furtunii, pentru  vremea  ce-o să vie.

 

De-asta-n NOUĂ SUTE OPȘPE, pe câmpia din Cetate,

Vrerea neamului aceasta și-a făcut sfănta dreptate,

Renntregindu-se pe sine din fărâme și din părți,

Ce tot fost-au pân-atuncea pe la alți-n alte hărți.

 

Visul lui Mihai Viteazul, ,, pohta ‘’ lui ceia dorită,

Vredniciții lui, urmașii, i-au făcut-o împlinită,

Și ne-au dat-o ca avere s-o păstrăm din tată-n fii,

Până când din neamul ăsta, vom mai fi vre-o câțiva vii.

*

Pe catapeteasma țării stau de-acuma rânduiți,

De la Decebal străbunul, toți acei înșiruiți

Ce  mereu în gând și faptă au avut SFÂNTA  UNIRE,

A acelora de-o limbă, de un țel, de o vroire.

 

Scurtă fost-a bucuria  clipei cele de unire,

Că mai marii lumii ăstei  vrut-au altă sorocire,

Și din nou în despărțire pentr-o vreme ne-am aflat,

Până Cuza, domnul nostru, iarăși ne-a împreunat.

**

Azi, același gând ne mână, să mai facem o unire

Cu aceia de pe margini, ce-s sub altă stăpânire,

Ca  să fie pe vecie sfântul nost’ PICIUOR de PLAI

Și pe el pururea-mi fie-mi, dulcea, GURA mea de RAI.

***

Puneți  muc de lumânare pe altarul vost’ din suflet,

Când gândiți la toți aceia ce-au avut în a lor cuget,

Vrerea neamului și-a țării pentru clipa de mărire,

Ce cândva tot va să vină, pentru draga-mi românime.

 

Nu lăsați să sece vâna iubitorilor de țară,

Strângeți iar, cum mai făcut-ați, românimea de pe-afară,

Și-ntregiți într-o unire tot pământul românesc,

Că-i a Maicii cea GRĂDINĂ, darul  sfântului ceresc.

 

***

 

 

 

UNIREA  CEA MARE

 

Din ce-am fost odată, mare-mpărăţie

Ce şi-a-ntins hotarul către larga zare,

S-a ajuns în vreme, neamul să îmi fie

Jumătăţi de ţară prinse în hotare.

 

Câte Doamne zbateri, câtă umilinţă,

Câte lupte, jertfe, câte vieţi curmate,

Câte rugi la Tine, în smerit, căinţă,

N-am ‘nălţat Mărite vremi nenumărate.

 

Ne-a unit o clipă MARELE VITEAZUL,

Sub un singur sceptru să îi fim ai lui,

Am crezut atuncea c-am trecut necazul

Şi-i vom face dară, pofta dumnealui.

 

N-a fost ca să-mi fie timpul de răsplată

Pentru toată truda ce-am trecut-o-n veac,

A rămas spenanţa pentru altădată

Să unim de-apururi vechiul neam de dac.

 

Vint-a Domnul CUZA, să ne-nfioreze

Mintea şi credinţa, inima română,

Să fim toţi o ţară, suflete viteze

Puse-n palma sorţii şi aşa rămână,

 

Când dorinţi din inimi scrise într-o jalbă

S-au cerut să fie lângă ţara mamă,

Sora Bucovina, sora Basarabă

S-au unit cu ţara închizâd o rană.

 

Sora Transilvană, veşnic lăcrimată

Şi-a luat destinul în a sale mâini

Şi-n măreaţa clipă, Alba Împărată

Plămădit-a soarta dodoloaţei pâini.

 

Astfel neamul vrut-a ca atunci rămână

Suflet lângă suflet, Romania Mare,

Veci să dăinuiască naţia română

În cuibarul vremii, neînvinsă, tare.

 

***

 

 

MĂREAȚĂ ZI