PUTEREA
PRIMAVERII
-
Sfantul Tihon din Zadonsk -
Vezi ca, în timpul primaverii, toate care iarna erau
ca si moarte prind iarasi viata si se înnoiesc: pamântul scoate roade din
adâncurile lui, pomii se îmbraca în frunzisuri, iarba înverzeste si se
împodobeste cu flori; apele cele încatusate de gheata se topesc si curg si
toata faptura de sub soare se învesmânteaza cu o noua înfatisare si parca din
nou este zidita. Fie ca de la aceasta primavara simtita mintea ta sa se înalte
prin credinta catre acea preafrumoasa si mult râvnita primavara pe care ne-a fagaduit-o
preabunul Dumnezeu în Sfânta Sa Scriptura, când trupurile dreptilor celor ce au
adormit de la începutul lumii, ca niste seminte, încoltind cu puterea Domnului,
vor rasari din pamânt si vor îmbraca chip nou si minunat, vor fi cuprinse în
vesmântul nemuririi si vor primi cununa bunatatii din mâinile lui Dumnezeu, „ca
finicul vor înflori si ca cedrii din Liban se vor înmulti; rasaditi fiind în
casa Domnului, în curtile Dumnezeului nostru vor înflori” (Psalmul 91, 12-13),
„ca o mireasa vor fi împodobiti cu frumusete si ca pamântul când îi creste
floarea, si ca o gradina când îi rasare samânta” vor propasi; si veselie
vesnica va sta asupra capetelor acestora, si întru bucurie se vor bucura de
Domnul (Isaia 61, 10-11). Atunci „acest trup stricacios se va îmbraca în
nestricaciune si acest trup muritor se va îmbraca în nemurire, atunci va fi
cuvântul care este scris: înghititu-s-a moartea întru biruinta. Moarte! Unde-ti
este boldul! Iadule! Unde-ti este biruinta!” (1 Corinteni 15, 54-55). Astfel
nazuind cu duhul catre primavara cea mult dorita, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu
nadejde si cu credinta, seamana acum semintele bunelor osteneli si vei secera
atunci cu bucurie.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in
imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 63
Să
nu te diluezi în aşa hal, încât să nu mai ai nădejde de mântuire!
- Pr.
Arsenie Papacioc -
V-am spus, sunt pahare mari şi pahare mici. Dar,
fiecare pahar dacă este plin, este desăvârşit!
Un om duhovnicesc nu poate spune niciodată că nu este
păcătos. Se vede mai păcătos decât toţi, dar face şi fapte de pocăinţă, se duce
la mănăstire. Dispreţul acesta faţă de tine s-ar putea, de fapt, să fie o
autentică smerenie. Dar să nu te diluezi în aşa hal, încât să nu mai ai nădejde
de mântuire. Dacă te dispreţuieşti pe tine, asta înseamnă deja o mare biruinţă.
Însă să nu te dispreţuieşti în comparaţie cu alţii. Nu este bine! Se poate să
fie o mândrie ascunsă „Nu sunt la nivelul lui cutare!” Dar ce mă interesează
lucrul acesta? Eu răspund la nivelul pe care îl am eu. V-am spus, sunt pahare
mari şi pahare mici. Dar, fiecare pahar dacă este plin, este desăvârşit!
La măsura la care eşti tu, la măsura aceea ţi se şi
cere. După darurile pe care le-a dat: adică la unul i-a dat un talant, la altul
i-a dat trei, iar la altul i-a dat zece. Şi le-a cerut să-i înmulţească după
cât a primit fiecare. Mai vinovat este cel nepăsător, care stă pe loc. Care stă
şi aşteaptă să vie nu ştiu ce.
HAINA
DE SARBATOARE
-
Sfantul Tihon din Zadonsk -
Vezi ca oamenii, dupa obiceiul obstesc, se îmbraca de
sarbatori în haine luminoase si se veselesc. De la aceasta praznuire vremelnica
si pamânteasca sa-ti ridici mintea prin credinta la sarbatoarea alesilor lui
Dumnezeu, care vesnic vor praznui si se vor veseli. Vremea de acum este pentru
crestini un rastimp pentru truda, nevointa, plângere, tânguire si pentru
purtarea Crucii. În veacul de apoi, când vremea se va plini si va veni
vesnicia, crestinilor celor adevarati li se va deschide o sarbatoare prealuminoasa.
Atunci ei se vor odihni de truda lor si vor praznui sabatul cel neîncetat si
vesnic, nu doar o singura zi din saptamâna, ci toata vesnicia. Atunci vor
scoate de pe ei hainele cele zdrentuite si de jale si se vor îmbraca în vesmânt
de sarbatoare si de nunta, „când fiinta aceasta stricacioasa se va îmbraca în
nestricaciune si fiinta aceasta muritoare se va îmbraca în nemurire” (1
Corinteni 15, 54). Atunci se vor acoperi cu vesmântul mântuirii si vor îmbraca
haina veseliei (Isaia 61, 10); „vor fi îmbracati în vesminte albe” (Apocalipsa
3, 5); „se vor învesmânta cu vison curat si luminos” (Apocalipsa 19, 8). În
zilele acelea nu vor vedea nimic din cele ale întristarii si ale mâhnirii;
acolo nu se va afla teama de dusmani, de saracie sau de boala; nu va fi
strigat, plângere, tânguire, foame, sete, frig, arsita si nici un fel de
nenorocire sau necaz, ci totul va fi linistitor, pasnic, neprimejdios,
veselitor, luminos, îmbucurator si bineplacut. În viata aceasta, aproape toate
sunt mâhnitoare si de jale: frica de moarte, de diavol si de pacat, teama de
rauvoitori si de prefacuta fratie; de toate trebuie sa te pazesti si sa te uiti
în jurul tau ca o pasare ce se fereste de vânatori si de arcasi. Aici în fiece
zi murim prin temerea si asteptarea mortii si cu cât mai mult traim, cu atât
mai mult asteptam sa murim: caci pe masura ce traim mai îndelung, viata ni se
scurteaza si se apropie tot mai mult venirea mortii. Iar aceasta viata plina de
amaraciune si moarte este întesata cu o sumedenie de nenorociri si pe masura ce
se prelungeste, necazurile ni se înmultesc. Însa în veacul de apoi nu vor fi
unele ca acestea, ci doar viata, fericire, desfatare, biruinta, strigate de
bucurie si veselie vesnica. În vremea de acum, oamenii s-au obisnuit sa mearga
de sarbatori acasa unii la altii, sa se viziteze si asa sa se veseleasca
împreuna. Atunci alesii Domnului se vor aduna în casa Tatalui Ceresc, în care
„multe locasuri sunt”, si vor dobândi împrietenirea cu Sfintii Îngeri si cu
toate Puterile ceresti, veselindu-se dimpreuna, bucurându- se unii de altii
înaintea fetei Cerescului lor Tata. Atunci „cei mântuiti de Domnul vor veni în
Sion cu strigare de bucurie si desfatare vesnica va fi peste capetele lor. Ei
vor afla bucuria si veselia, iar întristarea si suspinarea se vor departa”
(Isaia 35, 9-10). De sarbatori oamenii au obiceiul acum sa manânce, sa bea si
sa praznuiasca împreuna. Atunci adevaratii robi ai Domnului „vor sedea la masa
cu Avraam, cu Isaac si cu Iacov în Împaratia Cerurilor” (Matei 8, 11) si „vor
mânca si vor bea la masa Domnului” (Luca 22, 30); „îmbata-se-vor din grasimea
casei Domnului si din izvorul desfatarii Lui vor fi adapati” (Psalmul 35, 8),
dupa cum ne-a binevestit Dumnezeu despre acestea prin Prorocul Sau: „Iata,
slugile mele vor mânca, slugile mele vor bea, slugile mele se vor veseli,
slugile mele vor cânta din bucuria inimii” (Isaia 65, 13-14). Oamenii mai au si
obiceiul de a cânta în zile de sarbatoare cântari de bucurie. Atunci alesii
Domnului Îl vor vedea pe Dumnezeu „fata catre fata” (1 Corinteni 13, 12), „Îl
vor vedea” întru slava Sa, „asa cum este” (1 Ioan 3, 2), si într-un cuget Îl
vor lauda, Îl vor slavi si-L vor cânta la nesfârsit fara sa se mai sature si
fara sa osteneasca. O, cât de luminos, vesel si plin de bucurie va fi acel
praznic, iubite crestine! Cât de dorita este ziua în care Îl vom vedea fata
catre fata pe Dumnezeu, pe Care Îl vedem acum ca prin oglinda, în ghicitura!
„Fericiti sunt cei ce locuiesc în casa Ta; în vecii vecilor Te vor lauda”
(Psalmul 83, 5), Împaratul si Dumnezeul meu. Din aceasta întâmplare si din cele
asemanatoare ei, ne învatam, crestine, a ne înalta mintea si inima la fericita
vesnicie si pe aceea a o cauta cu credinta sincera si cu sârguinta.
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 176.
„Cei
care ţin post fac foarte rar cancer, aşa că este bine să postiţi periodic“
-
Dr. Pavel Chirilă -
Expresia „stil de viaţă sănătos” este întâlnită la
fiecare pas. Cu toate acestea, din păcate, prea puţine persoane au tăria de a
renunţa la vechile obiceiuri şi de a merge pe drumul care ţine departe de
medici şi spitale.
Căci, aşa cum se ştie deja, un stil de viaţă greşit e
asociat cu rata crescută de cancere. De aceea, aşa cum spune şi doctorul Pavel
Chirilă (foto), e trist că nu există suficientă putere pentru a sta departe de
bolile moderne. E atât de uşor să previi şi să trăieşti frumos! Iată ce ne
sfătuieşte în acest sens întemeietorul Fundaţiei „Sfânta Irina” şi al Clinicii
„Nera”.
„Abuzul de proteine de origine animală e factor
oncogen”
– Domnule doctor, Fundaţia „Sfânta Irina” se
îngrijeşte de bolnavii de cancer. Ne puteţi da câteva sfaturi referitor la
stilul de viaţă al pacientului oncologic, dar şi al oamenilor care vor să
prevină îmbolnăvirea?
– „Centrul Medical Sanogenetic Fundaţia Sfânta Irina”
a tipărit şi un pliant cu zece reguli de aur pentru a evita cancerul. Pe primul
loc se află stresul, care are un efect puternic asupra vieţii psihice, apare
brusc şi de multe ori în momente în care nu ai pe cine să te sprijini. De
aceea, trebuie să facem tot posibilul să evităm situaţiile stresante! Apoi,
abuzul de proteine de origine animală este factor oncogen, adică favorizează
instalarea sau răspândirea cancerului în organism. De aceea, e bine să consumaţi
doar carne de bună calitate – o dată-de două ori pe săptămână – sau cine poate
să renunţe complet la ea şi să-şi ia proteinele din peşte, linte, ciuperci şi
altele e şi mai bine. Mezelurile care conţin săruri nitrice sunt cancerigene,
căci generează în corp substanţe numite nitrozamine, care favorizează apariţia
şi dezvoltarea cancerului digestiv (esofag, stomac, ficat, pancreas şi colon).
Aşadar, nu mâncaţi niciodată mezeluri care conţin săruri nitrice!
„Zahărul alb creează aciditate în corp”
– Despre zahăr ce ne puteţi spune?
– Zahărul alb rafinat stimulează factorul de creştere
celulară, creează dismicrobism intestinal şi aciditate în corp, toate cu factor
cancerigen. Cancerul de sân, de colon şi de prostată apare mai frecvent la
consumatorii de zahăr. Concluzia, nu consumaţi niciodată zahăr alb!
Apoi, hormonii luaţi abuziv cresc incidenţa cancerului
în sfera genitală la femei (sân, col uterin, ovar, uter). De aceea trebuie să
evitaţi administrarea pilulelor contraceptive, a pilulei de a doua zi, dar şi a
hormonilor de substituţie la menopauză ori a tratamentelor hormonale
prelungite! Nu vă expuneţi abuziv la radiaţiile UV şi electromagnetice! Deci nu
numai hrana ne îmbolnăveşte, ci şi poluarea electromagnetică, abuzul de
telefoane mobile, de wireless, de staţii radar, antenele de la televiziuni, microundele
sau aparatele de laborator. Deci există o poluare electromagnetică foarte mare
în văzduh, care n-a existat niciodată în istoria omenirii. Şi e lucru dovedit
prin studii că poate da cancer. De asemenea, prevenţia se face şi prin
renunţarea la fumat.
– Din păcate, deşi ştiu acest lucru, puţini fumători
renunţă la acest viciu.
– Da, fiindcă fumatul cauzează dependenţă. Dar acest
obicei poate duce şi la instalarea cancerului de plămân. De altfel, 85% dintre
bolnavii de cancer pulmonar sunt fumători. În plus, printre cele zece reguli de
aur ale prevenţiei este trecut şi postul. Postitorii fac foarte rar cancer, aşa
că e bine să postiţi periodic! Apoi, e benefic să faceţi zilnic mişcare:
plimbare, înot, metanii, gimnastică, în funcţie de preferinţe! Stările
conflictuale agravează efectele devastatoare ale stresului de orice natură. De
aceea, trăiţi în pace cu toată lumea!
„Cosmeticele de calitate îndoielnică intoxică
organismul”
– Ce altceva ar mai fi de amintit?
– Mai putem menţiona apoi cosmeticele de calitate
îndoielnică, ce intoxică organismul din afară către interior, dar putem aminti
şi apa, care nu e de calitate, sarea iodată – care nu e binevenită la
normotiroidieni, hipotiroidieni şi la cei cu cancer de tiroidă… Tot la stilul
de viaţă putem menţiona foarte frecvent tura de noapte.
– Vă rog să explicaţi cum poate dăuna aceasta! Nu doar
pentru cei care lucrează noaptea, ci mai ales pentru cei care pierd nopţile în
faţa televizorului sau prin oraş…
– Această inversare a bioritmului circadian face
foarte mult rău corpului. Şi nu e perceptibilă imediat, ci în timp. Dar stresul
rămâne cea mai mare problemă…
– Deci putem spune că bolile moderne sunt evitabile
dacă sunt respectate aceste sfaturi!
– Da. Şi tocmai asta e tristeţea. Pot spune că
îmbolnăvirea prin stil de viaţă e chiar stupidă. De exemplu, aşa cum am spus,
mezelurile tratate cu săruri nitrice dau cancer frecvent. Dar e atât de simplu
să nu mănânci mezeluri…
„Sarea neiodată se găseşte la magazinele cu produse
naturiste”
– Ce e de făcut cu fructele şi legumele modificate
genetic?
– E drept că Guvernul aprobă orice în materie de
E-uri… De exemplu, băuturile răcoritoare din România sunt conservate cu benzoat
de sodiu, în timp ce în ţările occidentale este folosit sorbat de potasiu, căci
benzoatul de sodiu a fost pus în afara legii acum mulţi ani… Dar aici e şi o
problemă de cultură. Cine are grijă de el cu adevărat e atent la ce cumpără, se
aprovizionează de la producătorii locali, găseşte întotdeauna variante.
– Medicii interzic în multe cazuri sarea iodată, dar
cea neiodată e mai greu de găsit. Ce indicii ne daţi?
– Într-adevăr, doar cei cu hipotiroidă trebuie să
mănânce sare iodată, în rest toată lumea trebuie să consume sare neiodată.
Poate fi găsită în magazinele de remedii naturiste…
– La dumneavoastră vin oameni la consultaţii şi în
scop preventiv?
– În ultima vreme vin din ce în ce mai multe persoane
să ceară sfaturi legate de stilul de viaţă, ceea ce e îmbucurător pentru
cultura românească.
„Nu putem accepta că laptele praf e mai bun decât cel
natural“
– Sunteţi adeptul produselor naturiste. Ce părere
aveţi despre vaccinuri şi în special despre cele obligatorii?
– E bine să menţionăm că nu scrie nicăieri că sunt
obligatorii. Mai mult, Ministerul Educaţiei chiar a dat un comunicat de presă
cu circa o lună în urmă, în care spunea că, în România, niciun copil nu va fi
oprit de la educaţie pentru că nu e vaccinat.
– Dar dumneavoastră sunteţi de acord cu ele sau nu?
– De la caz la caz. Eu am avut un pacient care a făcut
meningită pneumococică de trei ori şi pe care l-am trimis la vaccin. Aveam clar
dovada că are un gol vizavi de apărarea factorului pneumococ. Deci decizia
trebuie luată cu discernământ, nu la grămadă, căci medicina nu e o ştiinţă sau
o artă care se practică de-a valma. Fiecare pacient e unic.
– Cum stau lucrurile în privinţa laptelui praf?
– E o alimentaţie eroică, ce se dă la copilul mic doar
dacă mama n-are lapte, iar asta numai câteva luni, până începe diversificarea.
Dar nu pot fi de acord cu practica unor medici care sfătuiesc mama să dea lapte
praf până la 2-3 ani. Adică nu putem accepta în niciun fel că laptele praf e
mai bun decât cel natural.
Sursa: taifasuri.ro via ortodox.md
PARASCHEVA,
CE-ȚI FACE INIMIOARA”?
-
Pr. Dosoftei Daniel –
-
Mărturia PR. DOSOFTEI DANIEL despre modul în care fiica lui, Parascheva, a
fost tămăduită de Pr. Justin. Malformația la inimă
Avem trei copii, cea mai mare este fetiță, Parascheva
Georgiana şi s-a născut cu o boală la inimă. Mergeam la control din când în
când. Când ne-am dus la Părintele Justin, nu am cerut absolut nimic, am cerut
numai să primim binecuvântare. Când a văzut-o, i-a spus direct: „Ce faci,
Parachevo, ce-ţi face inimioara?” Am rămas blocați şi eu şi soția. Era primul
nostru copil. Avea câteva luni și noi tot repetam controlul, sperând că se va
întâmpla ceva. Dacă nu intervenea o schimbare, trebuia să se opereze.
„La următorul control nu mai avea nimic”
Aşa că, atunci când am intrat ultima oară în chilia
Părintelui Justin și el a întrebat: „Ce faci, Paraschevo? Ce-ţi face
inimioara?”, am rămas amândoi blocați.
Nu am mai spus nimic, iar mie, Părintele mi-a dat în
mână o carte: Inima, în scrierile Sfinților Părinți. Ce credeți? La următorul
control la inimă, Parascheva Georgiana nu a mai avut absolut nimic. Asta s-a
întâmplat în anul 2003.
ROADE
PARGUITE
-
Sfantul Teofan Zavoratul -
Vazând roadele bine coapte, lucratorul de pamânt
sârguieste sa le culeaga, ca sa nu sufere vatamare: si Tu, Mântuitorule, îi
culegi pe cei alesi, care cu dreptate se ostenesc.
Iar noi, cei lenesi si slabi cu voia, staruim în
învârtosarea noastra si roada noastra ramâne întotdeauna nepârguita, fiindca nu
ne hotarâm sa ne ostenim, fara a ne cruta pe noi însine, ca sa ne pârguim în
faptele cele bune si sa fim adunati pe drept în jitnita vietii.
Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire sau
cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 86-87
De
ce trebuie să ținem dogmele și sinoadele Bisericii?
-
Ioan Vlăducă -
Într-o lume a sincretismului, păstrarea dogmelor și a
tradițiilor Ortodoxe par pentru unii un moft sau o îndoctrinare „medievală”.
Citind însă învățăturile Părinților Bisericii, celor îndumnezeiți, observăm că
linia Bisericii, chiar dacă este strâmtă, este una și clară dintotdeauna.
Profesorul și teologul Ioan Vlăducă ne explică pe scurt și pe înțelesul tuturor
importanța dogmelor și canoanelor în Biserica Ortodoxă și cum să ne raportăm la
ele. De ce trebuie să ținem dogmele și sinoadele Bisericii?
Întrebare:
De ce Sfinţii Părinţi erau atât de atenţi la amănuntele dogmatice?
Răspuns: Sfinţii Părinţi erau foarte atenţi la
amănuntele dogmatice deoarece ştiau că o mică abatere de la formularea dogmei
poate duce la apariţia unei erezii. Sfinţii Părinţi nu se limitau la atenţia
faţă de formulările dogmatice. Ei mărturiseau dreapta credinţă cu preţul vieţii
lor.
„Oamenii sfinţi ai lui Dumnezeu, n-au vrut să trădeze
credinţa şi legea creştină nici măcar cu o iotă. Iar dacă se va fi întâmplat
cândva, din viclenia prigonitorilor să săvârşească vreo trădare, cu cuvântul
sau cu fapta, au fost gata să-şi şteargă păcatul supunându-se la chinuri. Iată
cât de straşnic ţineau sfinţii dreapta mărturisire. Dar creştinii de astăzi,
cum sunt? – Trestii clătinate de vânt”. (Sfântul Ioan din Kronstadt, Liturghia:
Cerul pe pământ. Cugetări mistice despre Biserică şi Cultul divin ortodox, Ed.
Deisis, Sibiu, 1996, p. 80).
Întrebare:
Unii spun că Hotărârile Sfintelor Sinoade Ecumenice au fost bune la vremea lor,
dar acum nu mai sunt valabile, fiindcă s-au învechit. Este posibilă o astfel de
învechire?
Răspuns: Hotărârile Sfintelor Sinoade Ecumenice nu au
fost luate după înţelepciunea omenească. Ele nu sunt ca teoriile ştiinţifice
care se învechesc şi sunt înlocuite de altele noi. Prin Sfinţii Părinţi a grăit
Sfântul Duh. De aceea nu este posibilă învechirea Hotărârilor Sfintelor Sinoade
Ecumenice.
Întrebare:
Care este învăţătura ortodoxă despre cei ce se împotrivesc Sfintelor Sinoade
Ecumenice?
Răspuns: „Nimenea poate a se împotrivi Sinoadelor
celor Ecumenice, rămânând binecinstitor şi dreptslăvitor; ci de Obşte şi fără
osebire fiecare este dator a se supune lor. Că cel ce se împotriveşte lor, se
împotriveşte Duhului celui Sfânt, Celui ce grăieşte prin Sinoadele cele
Ecumenice, şi se face eretic şi anatematesit.”Pidalion, Prolegomena despre
Sfântul şi Ecumenicul întâiul Sinod, nota 113, p. 140.
Întrebare:
Există sfinţi în afara Bisericii Ortodoxe?
Răspuns: „Nici o mărturisire a credinţei creştine,
afară de cea ortodoxă, nu-l poate duce pe creştin la desăvârşirea vieţii
creştine sau la sfinţenie şi la curăţirea desăvârşită de păcate şi la
nestricăciune, pentru că celelalte confesiuni neortodoxe ţin nedreptatea drept
adevăr (Romani 1, 18), amestecă deşarta cugetare şi minciuna cu adevărul şi nu
au acele mijloace dăruite de Dumnezeu pentru curăţire, sfinţire, naştere din
nou, înnoire pe care le are Biserica Ortodoxă. Experienţa veacurilor sau istoria
Bisericii Ortodoxe şi a altor Biserici au demonstrat şi demonstrează aceasta cu
o extraordinară evidenţă. Aduceţi-vă aminte de mulţimea sfinţilor Bisericii
noastre, din vremurile vechi şi din cele de astăzi – şi de lipsa lor, dacă ne
raportăm la alte biserici neortodoxe, catolică, luterană, anglicană.” Sfântul
Ioan din Kronstadt, Liturghia: Cerul pe pământ, p. 47.
„Biserica romano-catolică nici un sfânt nu a mai avut
din momentul despărţirii de cea din Răsărit, iar Biserica Ortodoxă întotdeauna
a avut şi are mulţi sfinţi proslăviţi de Dumnezeu în ea.”
Întrebare:
Cum se explică existenţa unor moaşte la romano-catolici?
Răspuns: Pe teritoriul romano-catolic au rămas unele
Sfinte Moaşte ale Sfinţilor ortodocşi din vechime. Iar moaştele de după Schismă
sunt fabricate de papistaşi. Sfântul Ioan din Kronstadt arată că, din
recunoaşterea papei drept cap al Bisericii, provin dogmele false şi „modul de
fabricare a sfinţilor în biserica apuseană şi a unor moaşte inexistente, care
nu au fost proslăvite de Dumnezeu”.
„Veniţi la noi, voi cei ce vă numiţi catolici şi pe
noi ne-aţi poreclit schismatici, să ne lămurim; să privim fără părtinire, după
dreptatea lui Dumnezeu, după criteriile lui Dumnezeu, la sfinţii voştri
glorificaţi de papa, nu de Dumnezeu, şi să-i comparăm cu sfinţii noştri, pentru
care dă mărturie Dumnezeu Însuşi, prin nenumărate minuni, vindecări şi felurite
mângâieri pentru dreptmăritorii creştini care au alergat la ei cu credinţă! Ce
deosebire! Cum străluceşte adevărul credinţei noastre şi lumina ei o umbreşte
pe a voastră întunecată de erezii şi de mincinoasă înţelepciune.”Sfântul Ioan
din Kronstadt, Liturghia: Cerul pe pământ, p. 83-84.
Întrebare:
Se spune că între romano-catolicism şi Ortodoxie ar exista diferenţe minore.
Care sunt aceste diferenţe?
Răspuns: Diferenţele nu sunt minore. Papistaşii au
născocit multe erezii, dintre care cele mai cunoscute sunt următoarele:
1. Filioque. Ei spun că Duhul Sfânt purcede „de la
Tatăl şi de la Fiul”, nu doar de la Tatăl.
2. Graţia creată. Ei consideră că harul este creat.
Noi ştim de la Sfinţii Părinţi că harul este necreat.
3. Teoria satisfacţiei substitutive. Ei reduc iconomia
mântuirii la o simplă satisfacere, prin jertfa lui Hristos, a onoarei lezate a
Tatălui.
4. Supremaţia papală. Papa este considerat de ei capul
Bisericii, locţiitorul lui Hristos pe pământ.
5. Infailibilitatea papală. Ei spun că papa nu poate
greşi în cele referitoare la credinţă.
6. Purgatoriul. Ei cred că între iad şi rai ar fi un
loc unde stă sufletul un timp şi se purifică prin foc. Ei mai cred că papa
poate scoate sufletele din purgatoriu.
7. Imaculata concepţie. Ei consideră că Maica Domnului
s-ar fi născut fără păcatul strămoşesc, în chip suprafiresc.
8. Darul supraadăugat. Ei spun că în urma căderii,
firea lui Adam nu s-a vătămat, ci a pierdut doar un har supraadăugat.
9. Indulgenţele papale. S-a considerat că dezlegarea
de orice păcat se poate realiza în schimbul unei sume de bani.
10. Meritele prisositoare. Ei consideră că există
merite prisositoare, detaşabile de persoană, care se depun în tezaurul
meritelor prisositoare aflat la dispoziţia papei; acesta poate să le ia şi să
le dea altei persoane.
Mai sunt şi alte rătăciri ale papistaşilor: botezul
prin stropire, folosirea azimei la împărtăşanie, lipsa epiclezei.
Întrebare:
Sunt grave aceste concepţii ale papistaşilor?
Răspuns: Da. Sunt foarte grave. Ele sunt erezii, adică
blasfemii împotriva Sfântului Duh, deoarece contrazic învăţătura pe care am
primit-o de la Dumnezeu prin Sfânta Scriptură şi prin Sfinţii Părinţi.
Filioque. Papistaşii spun că Duhul Sfânt purcede „de
la Tatăl şi de la Fiul”, nu doar de la Tatăl. Ei introduc astfel două principii
(cauze) în Sfânta Treime, împotriva Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii.
Graţia creată. Această erezie a fost combătută de
Sfântul Ierarh Grigorie Palama. Dacă harul ar fi creat, sfinţii nu s-ar
îndumnezei mai presus de fire. Dacă Dumnezeu ar crea în sfinţi sfinţenia, ce
nevoie mai era de Hristos? Dacă energia dumnezeiască ar fi din rândul
zidirilor, înseamnă că a existat un moment când Dumnezeu nu avea această
energie. Însă energia Sa este veşnică.
Teoria satisfacţiei substitutive. Ei reduc iconomia
mântuirii la o simplă satisfacere, prin jertfa lui Hristos, a onoarei lezate a
Tatălui. Consideră că Adam l-a jignit pe Dumnezeu, iar Hristos a plătit pentru
această jignire. Aceasta este o concepţie de tip juridic. Ei nu pun accent pe
restaurarea firii omeneşti prin Întruparea, Jertfa şi Învierea Domnului nostru
Iisus Hristos.
Supremaţia papală. Papistaşii consideră că papa este
capul Bisericii. Dar noi ştim că Domnul Hristos este Capul Bisericii.
Papistaşii au născocit un cap nou, înjosind astfel Capul unic şi real al
Bisericii, pe Hristos.
Cauza tuturor falsurilor papistăşeşti este trufia şi
recunoaşterea papei drept capul efectiv al Bisericii şi încă unul infailibil.
De aici vine tot caracterul opresiv al bisericii apusene (papale).
Infailibilitatea papală. Despre aceasta, Sfântul Ioan
din Kronstadt spune că „marea greşeală constă tocmai în dogma infailibilităţii,
fiindcă papa este un om păcătos şi nemernic, dacă el crede despre sine că este
infailibil. Să ne gândim câte erori colosale, fatale pentru sufletele omeneşti
a născocit biserica catolică papală, în dogme, în rituri, în dreptul canonic,
în slujbele dumnezeieşti, în relaţiile ostile dintre catolici şi ortodocşi, în
ponegririle şi calomniile la adresa Bisericii Ortodoxe, în injuriile aduse
Bisericii Ortodoxe şi creştinilor ortodocşi! Şi de toate vinovat este papa,
pasă-mi-te infailibil şi doctrina iezuiţilor lui, duhul falsităţii şi
duplicităţii lor.”
Purgatoriul. Ei spun că între iad şi rai ar fi un loc
unde stă sufletul un timp şi se purifică prin foc. Aceasta este o curăţire
impersonală, automată. Ei mai consideră că papa poate scoate sufletele din
purgatoriu. Au nevoie de această dogmă pentru a da mai multă putere papei.
Alte
dogme greșite ale catolicilor
Imaculata concepţie. Sfântul Ierarh Ioan Maximovici
arată că prin această rătăcire, papistaşii tăgăduiesc toate virtuţile Maicii
Domnului, aceştia considerând că Dumnezeu a păzit-o de tot păcatul, fără
contribuţia ei.
Darul supraadăugat. Papistaşii spun că în urma
căderii, firea lui Adam nu s-a vătămat, ci a pierdut doar un har supraadăugat.
Ei nu au o înţelegere fiinţială a căderii, ci una juridică. În plus, dacă firea
omenească nu ar fi vătămată, asceza ar fi inutilă.
Indulgenţele papale. Ei consideră că dezlegarea de
orice păcat se poate realiza în schimbul unei sume de bani. Această învăţătură
trădează tot o înţelegere juridică a mântuirii. Ea este născocită pentru a
creşte puterea şi autoritatea papei.
Meritele prisositoare. Ei consideră că există merite
prisositoare, detaşabile de persoană, care se depun în tezaurul meritelor
prisositoare aflat la dispoziţia papei; acesta poate să le ia şi să le dea
altei persoane. Este contrazisă astfel învăţătura Sfintei Scripturi şi a
Sfinţilor Părinţi.
„Papii romani timp de o mie de ani şi ceva au lucrat
în folosul mândriei lor şi al minciunii, nu al lui Hristos, nu al Bisericii
Lui, născocind o mulţime de învăţături false – despre primatul papal în
biserică, despre infailibilitatea papală, despre azime la Liturghie, despre
împărtăşirea numai cu Trupul, nu şi cu sângele lui Hristos, despre purgatoriu
şi altele; au îngrămădit atâtea dogme noi, nemaiauzite, încât este cu neputinţă
ca cineva să se mântuiască, dar ei cred că este cu putinţă – pentru cel ce mărturiseşte
credinţa catolică şi minciuna catolică o socoteşte adevăr.”
Am
învăţat că Sfânta Tradiţie Ortodoxă are un caracter dinamic. De ce nu se admit
atunci dogme noi?
Răspuns: Revelaţia (Descoperirea) dumnezeiască se
păstrează în Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie. Amândouă sunt de la Dumnezeu,
iar Dumnezeu nu Se contrazice pe Sine. Dogmele noi nu pot contrazice dogmele
stabilite mai înainte. Sfântul Duh a grăit prin Sfinţii Părinţi la Sfintele
Sinoade, îmbogăţind Ortodoxia cu dogme. La aceasta se referă caracterul dinamic
al Sfintei Tradiţii nu la adăugarea unor dogme eretice născocite de oameni.
(Articol publicat în revista Atitudini Nr.
7)
DE
MÂNĂ CU CEL IUBIT
-
ANDREI PETRACHE -
„CĂSĂTORIA ESTE CALEA CELUI CARE VREA SĂ MEARGĂ LA
HRISTOS DE MÂNĂ CU OMUL IUBIT”
Ne căsătorim cu scopul de a fi fericiți.
Iar singura persoană capabilă să ne aducă și să ne
mențină fericirea este așa-zisa noastră jumătate.
Cumva, am crescut cu această convingere. Cel puțin așa
m-a învățaț Hollywood-ul.
La prima vedere, este un crez foarte ofertant. Mai
ales într-o lume în care mulți suntem răniți, mințiți și dezamăgiți încă
dinainte să scăpăm de pampers.
O iluzie a unei potențiale fericiri într-un viitor
apropriat apare ca o singură ancoră de care ne agățăm disperați ca nu cumva să
ajungem să rimăm cu titlurile lui Cioran.
SINONIME
CU FERICIREA
Doar că în efervescența adolescenței nu înțelegi că
viața ta continuă unde se termină filmul. Că trebuie să renunți la rolul din
ecranizare și să clipești în fața prezentului. Altfel riști să trăiești o viață
care nu se potrivește cu realitatea. Până la faliment.
Chiar și după ce devenim adulți, nu rareori încercăm
să simulăm în relații scenele preferate din filme. Să dăm replica perfectă. Să
anticipăm reacția ideală. Și să fim adulați de persoana de care suntem
îndrăgostiți.
Pentru noi, toate astea sunt sinonime cu fericirea.
Până în momentul în care lucrurile încetează să mai meargă conform scenariului.
În care vedem că nu putem fi fericiți permanent. Și că nu putem controla
aproape nimic.
Mai mult, omul nu prea poate să facă față
imprevizibilului. Nu singur.
IUBIREA
PRIN HRISTOS
De fapt, eu cred că de aceea de căsătorim. Nu pentru a
fi fericiți. Ci pentru că „nu este bine să fie omul singur” (Facerea 2, 18).
Căsătoria este calea celui care vrea să meargă la
Hristos de mână cu omul iubit.
Ce se întâmplă pe această cale? Afli cine ești. Și
descoperi că cel pe care-l iubești nu este o jumătate, ci un întreg.
Iar cu acest întreg ești dator să te armonizezi până
când ochii oamenilor nu mai văd doi, ci unul.
Ce cale! N-ai cum să fii fericit pe ea la fiecare pas,
dar ai ocazia să faci ce trebuie.
Să devii cine trebuie.
Și, mai ales, să iubești frumos!
(Articol publicat în Revista Atitudini Nr.
81)
PRIZONIERUL
-
Sfantul Tihon din Zadonsk -
Vezi ca un om care a cazut prizonier la un dusman hain
îndura suferinte de tot felul. El este ferecat în lanturi de fier, este silit
sa traiasca dupa voia celui ce l-a înrobit, sa-i faca pe plac celui care îl
cazneste, si rabda batjocoririle, defaimarile si ranirile pricinuite de acela –
într-un cuvânt, duce o viata plina de amaraciune, care nu este cu nimic mai
buna decât însasi moartea. De la aceasta înrobire simtita, întoarce-ti mintea
spre înrobirea cea nevazuta. În ce amarnica prinsoare se chinuieste sufletul
cel pacatos care a fost luat sub stapânire de diavolul, stapânitorul acestei
lumi! Legându-l cu lanturile poftelor lumesti, el îsi savârseste reaua sa voire
asupra sufletului înrobit, îl face de râs, îl batjocoreste, peste ranile cele
vechi îi face altele noi, îl târaste dintr-o nevoie în alta si-l ademeneste
dintr-o faradelege în alta. Amarnica e robia cea trupeasca, însa cea
sufleteasca este si mai cumplita! Caci cel robit trupeste, desi lucreaza cu
trupul pentru chinuitorul sau, cu duhul este slobod si duhul lui nu poate fi
legat sau stapânit de nimeni. Si-apoi, el se va izbavi de necazul sau prin
moarte. Însa cel care are sufletul sau înrobit, desi poate fi slobod cu trupul,
este mai nenorocit decât oricare dintre cei robiti trupeste, caci unul ca
acesta va fi legat în veci, daca nu se va izbavi prin harul lui Hristos. O
astfel de înrobire e cu mult mai pagubitoare prin faptul ca pacatosul n-o vede;
el gândeste despre sine ca e slobod, ca nu slujeste nimanui, însa de fapt este
mai nenorocit decât cel ce are trupul ferecat în lanturi.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in
imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 80.
Sinuciderea
Occidentului prin îndepărtarea de Ortodoxie
Aflați convertirea minunată a medicului spaniol EMILIO
MONTIANO JORGE la Ortodoxie. Harul pe care l-a simțit în Biserica Ortodoxă și
cum marele Nicolae Steinhartd i-a schimbat viața. Totodată aflați de ce este
atâta deznădejde și sinucidere în Occidentul apostat. Dacă astăzi ni se
prezintă ortodocși, uneori din rangurile cele mai înalte, care se simt nesiguri
pe credința milenară a Bisericii și aleg să se împărtășească din fructele
sterpe ale catolicismului… Acest om ne rușinează, amintindu-ne nouă, ortodocșilor,
de ce bogăție a Harului suntem înconjurați, apa cea vie și curată. Trebuie să
ne deschidem doar ochii cei duhovnicești ai sufletului, prin păstrarea
tradiției Părinților îndumnezeiți. Sinuciderea Occidentului prin îndepărtarea
de Ortodoxie. Convertiri
DE
LA „JURNALUL FERICIRII” LA JURNALUL CONVERTIRII MEDICULUI SPANIOL, EMILIO
MONTIANO JORGE
Motto: „Degeaba suferi dacă ești în afara Bisericii.
Nu ți-e de niciun folos. Câți eretici n-au riscat moartea? Câți nu au dorit-o
și care acum ard în foc? Diavolul are și el martirii lui”(Nicolae Steinhardt).
Gândurile de o franchețe năucitoare, consemnate de
părintele Nicolae Steinhardt, în Jurnalul fericirii, cartea tradusă în opt
limbi de circulație universală care convertește și astăzi în chip tainic,
sufletele celor aflați în căutarea Adevărului din toate colțurile lumii, au
zguduit cu puțin timp în urmă, adâncul ființei medicului erudit spaniol, Jorge
Emilio Montiano. Cu siguranță, orice experiență de viață care te apropie de
Hristos, împărtășită altora, lucrează în chip nevăzut și neștiut în inimile celor
care o primesc înlăuntrul lor, îmbogățindu-i în tainele Duhului Sfânt.
Scriitorul și filosoful evreu, convertit la Ortodoxie,
Nicolae Steinhardt, după grele încercări și suferințe îndurate în iadul
temnițelor comuniste, a aflat în creștinism „bucurie și rețeta fericirii”. Cu
dragoste și dăruire, le-a încredințat și semenilor săi. „Cine a fost creștinat
de mic copil, nu are de unde să știe și nu poate bănui ce-nseamnă botezul.
Asupra mea se zoresc, clipă de clipă tot mai adesea salturi ale fericirii. Va
să zică este adevărat că botezul este o sfântă taină, că există sfintele taine.
Altminteri, fericirea aceasta care mă împresoară, mă cuprinde, mă îmbracă, mă
învinge n-ar putea fi atât de neînchipuit de minunată și deplină”.
Pentru spaniolul, Jorge Emilio Montiano, lectura
testamentului literar al monahului Nicolae de la Rohia, Jurnalul fericirii, a
fost cheia care i-a deschis comorile Ortodoxiei. Nu a mai zăbovit prea mult pe
gânduri și aidoma părintelui Steinhardt s-a descătușat din lanțurile datum-ului
existențial ca să guste din libertatea convertirii pe calea adevăratei trăiri
și cunoașteri.
DE
LA CRIZA EXISTENȚIALĂ LA ADEVĂRATA CREDINȚĂ
Originar din Bilbao, Emilio Montiano s-a născut în
anul 1954 într-o familie de creștini catolici practicanți. Cu anii, apropierea
de Dumnezeu pe care o trăise în copilărie, a devenit tot mai estompată, așa cum
el însuși mărturisește: „Am trăit într-o familie creștină, în care am simțit
prezența lui Dumnezeu fără fisură. Mai târziu, în Facultate, m-am îndepărtat de
Dumnezeu. Dar am avut totuși o lumină care mi-a fost alături și am încercat să
păstrez acea lumină în viața mea, chiar dacă relația mea cu Dumnezeu s-a răcit.
Și toate acestea au fost până în urmă cu 6 ani. Atunci m-am trezit și am
cugetat că eram de fapt în mijlocul a nimic, a unei vieți fără sens. Am avut o
criză existențială. În acel moment am simțit că am nevoie să mă întorc la
rădăcini, la credință”.
Dumnezeu nu a întârziat să-i iasă în întâmpinare,
oferindu-i răspunsurile la întrebările care îl măcinau printr-o experiență vie.
Cea a periplului pe calea credinței a mentorului spiritual de la mănăstirea
Rohia, locul unde sufletul lui Steinhardt și-a găsit liniștea mult râvnită.
„Aici mi-am găsit eu ceea ce căutam de-o viață întreagă. Aici simt că este
capătul drumului meu”.
Întâlnirea cu Dumnezeu a medicului Jorge Emilio
Montiano, prin intermediul filelor Jurnalului fericirii, i-a adus în suflet
același simțământ de pace deplină. Însă, până să ajungă la acest liman al
liniștirii, a avut parte de mult zbucium lăuntric și de un parcurs tumultuos al
vieții.
MEDIC
ȘI PE FRONT
Absolvent al prestigioasei universități spaniole din
Valladolid, aflată în topul primelor 10 din lume, merge să lucreze în
Mauritania, în anul 1980. Se întoarce apoi în Spania, profesând într-un spital
de leproși, după care pleacă în Peru, în Cuzco. Revine în Spania pentru a
studia medicina tropicală. Și se reîntoarce pe meleagurile africane, având
numeroase misiuni în Capul Verde, Camerun și în multe alte țări.
Pentru implicarea lui activă în misiunile din Africa,
este numit medic coordonator în cadrul organizației ,,Medici fără frontiere”,
din Nicaragua. Experiențele de viață trăite pe pământul african l-au adus
adeseori, în apropierea morții. Într-una dintre întâmplările limită de care a
avut parte, a fost amenințat chiar cu moartea.
,,Am fost alături de 30.000 de persoane care s-au
deplasat în Honduras, prin junglă. Erau refugiați. Într-o zi, m-au chemat în
spital, pentru că erau doi oameni răniți care fuseseră împușcați. Am mers întâi
la oficiali și împreună cu ei, ne-am dus la spital. Acolo, nu mai erau alți
medici sau asistente, era doar o infirmieră. Unul dintre ei avea un glonț
intrat prin ceafă și ieșit prin partea de sus a capului și celălalt era
împușcat în abdomen. Amândoi erau încă vii. Eram foarte departe de civilizație,
la 700 de km în junglă. Atunci a fost prima dată când mi s-a pus un pistol în
piept, ca să mă ucidă, pentru că populația credea că doctorii de la «Medici
fără frontiere» erau comuniști. Era un paradox, pentru că nu am fost comunist
niciodată”. În final, a scăpat de moarte și el, și cei doi pacienți care au
fost trimiși cu elicopterele în Honduras și au fost salvați .
REVELAȚIA.
Îndepărtarea de dreapta credință
Despre calvarul trăit de popoarele ortodoxe în timpul
regimului comunist, avea să afle mai multe, tot din destăinuirile părintelui
Nicolae Steinhardt. „Am găsit Jurnalul fericirii, la o parohie din Salamanca,
într-o ediție tipărită în 2000 de exemplare, care s-a vândut în Spania, ca
pâinea caldă. Citisem referințe bibliografice despre Jurnalul fericirii. Am
căutat-o și am citit-o. Ce m-a impresionat? Toată cartea m-a impresionat. Mi-a
plăcut profunzimea scrierii, curajul și rezistența cu care părintele Nicolae a
înfruntat brutalitatea regimului comunist și condițiile din închisoare”.
A fost momentul de har în care Emilio s-a hotărât să-L
reprimească pe Dumnezeu în viața și în sufletul lui. ,,În Spania, după ce am
citit cartea părintelui Nicolae, am zis că, orice ar fi, eu trebuie să mă
întorc la Dumnezeu. Era imposibil să fac acest lucru în biserica catolică,
pentru că aceasta a suferit un proces de protestantism și desacralizare. E o
opinie personală. Am căutat Biserica ortodoxă rusă din Madrid. Am avut mai
multe discuții cu părintele paroh de acolo. Dar locuind în Insulele Canare, în Fuerteventura,
nu puteam merge la Madrid foarte des, așa că părintele m-a îndreptat spre
Biserica ortodoxă română din Insulele Canare. Așa am ajuns la părintele Daniel
Tătăran din Gran Canaria”.
Inspirația
Maramureșului ortodox
Întâlnirea cu preotul român, originar din județul Satu
Mare și absolvent al Facultății de Teologie din Baia Mare, a făcut și ea parte
din planul dumnezeiesc al convertirii sale. Ajutat de părintele Daniel, Emilio
a ajuns pe plaiurile maramureșene, pe urmele îndrumătorului său spiritual. „În
Maramureș, am simțit prezența lui Dumnezeu, a religiei creștin-ortodoxe și
credința oamenilor, care sunt foarte evidente, aici. M-am bucurat foarte mult
de cinstea primită, de ierarhul și de părinții de la Rohia, care au fost atât
de calzi cu mine”.
Ziua mărturisirii credinței ortodoxe a fost 1 iulie
a.c., de prăznuirea Sfinților Mucenici și Doctori fără arginți, Cosma și
Damian. Iar locul ales a fost paraclisul cu hramul Izvorul Tămăduirii, în care
pe 16 august 1980, părintele Serafim Man l-a tuns în monahism pe Nicolae
Steinhardt.
Purtând o cămașă tradițională maramureșeană dăruită de
P.S. Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, Emilio Montiano a făcut
mărturisirea de credință ortodoxă și a primit taina mirungerii din mâinile
arhiereului, și el fost ucenic al părintelui Nicolae Steinhardt. ,,A fost
foarte onorant pentru mine să fiu primit în Ortodoxie de Episcopul Iustin”,
mărturisește într-un interviu, medicul spaniol. „Cred că Dumnezeu apare în
viața fiecărui om la momentul potrivit. Doar că, atunci când simți că ai nevoie
de Dumnezeu, trebuie să ai curaj să răspunzi chemării cu sinceritate. Tot ceea
ce s-a întâmplat în ultima vreme, în ultimii ani a fost un miracol”.
SINUCIDEREA
OCCIDENTULUI
La Rohia, Emilio Montiano și-a scris în suflet,
propriul Jurnal al fericirii. Evocând gândurile părintelui Nicolae Steinhardt
despre ,,sinuciderea occidentului” din pricina desacralizării și a îndepărtării
de Ortodoxie, Emilio e îngrijorat de frenezia sexualității, a transsexualității
și a libertății unor legi. Legi prost înțelese care au devenit o veritabilă
,,pestă” ce a îmbolnăvit Spania și restul țărilor occidentale. ,,În acest
moment, Europa și-a pierdut busola. Ceea ce se întâmplă azi în Europa, vine din
America, din universitățile californiene. Așa-numita cultură woke este de
origine anglo-saxonă, iar legile care sunt în vigoare, în special în Franța, în
Spania, sunt de nedescris.
Eu sper ca România, Biserica Ortodoxă Română să
reziste la aceste influențe care vin din partea Europei. Și ca banii Europei de
la Bruxelles să nu-i facă pe români să piardă totul. Să veghem și să ne rugăm
pentru că dușmanul este foarte aproape! E un pachet complet, cu sexualitate,
hipersexualitate, droguri și cu acestea, tineretul este pierdut. Și este doar
începutul care se află ascuns în spatele acestor legi. Să vă gândiți la ceea ce
spune Ecleziastul: «Tot ce a fost, va mai fi, tot ceea ce s-a întâmplat se va
petrece iarăși, căci nu este nimic nou sub soare». Să aveți ochii foarte
deschiși și să vă ajute Dumnezeu să rezistați!”.
La cei 69 de ani ai săi, medicul spaniol, Emilio
Montiano, își dorește să ajungă în Muntele Athos ca să-și continue urcușul
duhovnicesc pe scara despătimirii lăuntrice. Încercând să pătrundă cu propria
simțire, adâncul cuvintelor lui Steinhardt. „Creștinismul e și asumare a
durerii. Toate le putem afla, toate le putem cunoaște, toate le putem învăța.
Numai suferința, nu. Iar curajul e taina finală; învinge acela care este dispus
să moară”.
(Sinuciderea Occidentului prin îndepărtarea de
Ortodoxie. Convertiri, Articol publicat în Revista Atitudini Nr. 81)
Ce
s-a întâmplat cu unul din „torționarii” lui Ioan Ianolide?
Aflați cum unul din gardienii comuniști are o
convertire spectaculoasă după întâlnirea cu Ioan Ianolide. Întâmplarea este
relatată de soția marelui mărturisitor anticomunist, Ioan Ianolide, doamna
Constanța Ianolide. Ce s-a întâmplat cu unul din „torționarii” lui Ioan
Ianolide?
Gardianul
de partid
Povestea de mai jos ne-a spus-o unul dintre monahii
români care se nevoiește la Mănăstirea Sfântul Sava din Țara Sfântă. E o
poveste simplă, dar plină de lumină precum o icoană.
„Prin anii ’80 îmi făceam stagiul militar în
București, la Miliție. Era în preajma zilei de 23 august, când toate
detașamentele de soldați, milițieni și securiști erau mobilizate pentru
supravegherea populației. Eu eram tânăr și neștiutor. Visam o carieră militară
«în folosul patriei și al partidului». Încercasem de câteva ori să intru la
Academia Militară, dar nu am fost primit. În schimb nu pierdeam niciun prilej
pentru a-mi dovedi devotamentul pentru binele țării și al conducerii sale.
O
misiune mai neobișnuită
Îmi amintesc că în acele zile am avut de îndeplinit o
misiune mai neobișnuită, însoțindu-i pe superiorii noștri prin blocurile din
București, la anumite adrese bine stabilite dinainte. Milițienii mergeau
înaintea noastră, băteau cu putere la diferite uși și amenințau: «Banditule, să
stai în casă!».
În urmă, noi, niște copii de 19-20 de ani, repetam
gesturile și cuvintele lor. Înțelegeam că aveam de cumințit niște criminali
periculoși care primejduiau liniștea și bucuria măreței zile de 23 august. Nu
știam cine erau acei «criminali».
Însă după ce am bătut în fața unei uși și am rostit
amenințarea: «Banditule, stai în casă!», s-a petrecut un lucru neașteptat. Ușa
s-a deschis și un domn în vârstă, cu părul cărunt, îngrijit, pieptănat și cu o
mustață argintată a ieșit în prag. M-a privit cu un zâmbet straniu și a făcut
asupra mea semnul crucii. M-a binecuvântat. Apoi, cu aceeași discreție a închis
ușa la loc. În acea clipă s-a produs un scurtcircuit, întreg sistemul comunist
cu toată aparența lui indestructibilă s-a destrămat ca fumul. Însă ușa s-a
închis, iar eu am rămas dincolo, adică în lumea comunistă.
O
întâlnire după 20 de ani
Au trecut de atunci mai bine de 20 de ani. Multe s-au
mai întâmplat, cu mila lui Dumnezeu. Acum sunt de câțiva ani la Mănăstirea
Sfântului Sava (din Palestina). Rânduiala locului este liniștirea și
rugăciunea. Slujbele de toată noaptea, boabele de metanii, arșița pustiului.
Din vreme în vreme sosește din țară câte o carte. Ajung astfel să citesc
Întoarcerea la Hristos. O bucurie luminoasă și tristă îmi inundă sufletul.
Apoi, într-o noapte, oglinzile se sparg. O amintire
veche răbufnește din adânc: «Banditule, să stai în casă!». Deschid cartea și
privesc fotografiile. Cutremurător. El este! Dintr-una din poze, ochii lui Ioan
Ianolide mă privesc cu același zâmbet ca acum 20 de ani.
Înțeleg că binecuvântarea lui m-a însoțit până acum.
Și-i mulțumesc Domnului pentru aceasta”.
(Extras din mărturiile d-nei Constanța
Ianolide, publicate și în Revista Atitudini Nr. 48)
KILOMETRAJUL
FERICIRII
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Toti iubim viata, ne zbatem pentru a ne-o face
fericita, în realitate însa ne-o irosim în patimi. De ce? Deoarece cautam viata
acolo unde nu e de gasit.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 210.
Tâlcuire
teologică la Întâmpinarea Domnului
Sf.
Ioan Damaschin
Pentru o înțelegere mai profundă a textelor sfintei
Scripturi, vă oferim tâlcuirile Sfinților mari Părinți ai Bisericii. În acest
articol aflați o Tâlcuire teologică la Întâmpinarea Domnului. Sf. Ioan
Damaschin. Cum a luat Domnul firea omenească, nedespărțindu-se de cea
dumnezeiască? Cum S-a supus Legii, Cel ce a creat Legea și pe legiuitorii ei?
Care este tâlcul cuvintelor Dreptului Simeon: Acum, slobozește pe robul Tău,
Stăpâne! Întâmpinarea Domnului. Sf. Ioan Damaschin.
Mântuitorul
Iisus Hristos – asumarea trupului omenesc.
Făcătorul Se apleacă întru milostivirile bunătății
Sale și se pogoară la cel căzut. Astfel că deși-l va ridica dintru căderea-i
și-l va pune sus pe cel ce este de sus și chemat la cele de sus, negreșit asumă
trupul cel căzut și unește fără știrbire cu Sine ceea ce asumă.
Astfel că Dumnezeu Cuvântul, asumându-mă pe mine
întreg împreună cu cele ale mele, odată cu asumarea cea văzută, mă unește
întreg cu Sine, în chip neamestecat. Făcându-Se îndoit El, Care era simplu. Și
supunându-se simțurilor El, Care nu era(supus atingerii). Cel Preaînalt S-a
pogorât întru smerenia cea mai de jos și le-a ales pe toate cele smerite,
dimpreună cu toate pe care cugetul cel mândru și înfumurat al omului a învățat
să le disprețuiască. Fiindcă nu numai că a ales doar o maică umilă, S-a născut
într-o peșteră săracă. Ci S-a sălășluit într-un loc străin. S-a înfășat în
niște zdrențe și a petrecut mai mult cu cei foarte săraci, întipărindu-Și-le în
cele ale Sale cu totul pe cele ale noastre.
Smerenia
Stăpânului Care se supune Legii
Legea cea veche avea printre altele și aceasta.
Obligația de a-i duce la templu pe cei întâi-născuți dintre prunci și de a
aduce ca jertfă o pereche de turturele sau porumbei. Spre a se curăți ei în
fața lui Dumnezeu, Cel de la Care este nașterea și aducerea la lumină a celui
născut. Pentru că ei cunoșteau că Acesta nu este numai obârșia. Ci și Tatăl,
mai degrabă decât părinții care i-au dat naștere pruncului. Și Lui, prin
darurile de față I s-au închinat, făcând ceea ce legea cerea și nu putea fi pus
la îndoială.
Chiar și Stăpânul care a ajuns la acest număr de 40 de
zile, a fost luat și dus de Mama Sa și de Iosif, părintele, în templul din
Ierusalim, aducând odată cu el și darurile cele după obicei. Astfel încât, să
nu pară că întârzie sau le neglijează. Însă pentru iudei se impunea și aducerea
unei jertfe. Și, totodată, cele aduse să fie îndoite: o parte să fie spre
curățire, iar cealaltă spre ardere de tot.
Deși cunoaștem că legea este duhovnicească și că nu
litera este mai adâncă decât aceasta, ci vederea (cea duhovnicească) și duhul.
Și, deși cunoaștem că toate cele spuse în chip învăluit s-au arătat pentru
Soarele dreptății. Și că toate tipurile și simbolurile au fost pentru acesta,
nu s-a socotit nicidecum fără de cuviință ca Stăpânul să respecte ale Legii,
așa cum au fost date de-a lungul vremii.
Cine
era Bătrânul Simeon?
Dar cine nu-l știe pe bătrânul Simeon care, înaintând
în virtute și vârstă, aștepta să fie împlinită o prorocie despre sine.Care
spunea că el nu va muri până ce nu va vorbi și va vedea pe Hristos și Stăpânul
și-L va purta în brațe? Căci acest Simeon, fiind preot al lui Dumnezeu și Lui
aducându-i slujbă de închinare după lege, s-a păstrat pe sine curat de
gândurile cele dinlăuntru, curățindu-se și ajungând oglindă a Domnului. Gândul
nu-i era împrăștiat și nici împărțit de înțelesuri îndoite, ci cu totul statornic
și neschimbat, pregătit de făgăduință.
Apoi, pentru că a sosit vremea potrivită și Pruncul a
venit la templu, L-a scrutat pe acesta cu ochii zâmbitori. Și, luându-L în
brațele care, ar putea spune cineva, puteau a dânțui, prorocind, a spus
acestea. „Acum slobozește pe robul Tău…ˮ. Deoarece, cuvântul acum are multe
înțelesuri, mi se pare că aici sensul este înainte de toate.
Sensul
cuvintelor: „Acum slobozește”
Momentan și foarte sintetic, pentru că zice „acumˮ și
de îndată „Slobozește, Stăpâne…ˮ. Adică pe cel care de demult dorea să fie
eliberat și să se apropie de Stăpânul. Pe cel ce a rămas însă în viață și era
apăsat de cortul întru care urma să vadă mântuirea. Căci, deși mulți proroci și
drepți au dorit să-l vadă pe Acesta, niciunul dintre ei nici nu L-au văzut,
nici nu L-au privit. Ci doar mie mi s-a arătat și Cel dorit, și mântuirea
tuturor am văzut-o cu ochii mei.
De asemenea, „Acum slobozește…ˮ, ar putea avea și
următorul sens. Că a venit vremea, zice, a plecării mele. Întrucât am văzut
legea în care am trăit și preoția de care am fost legat, strămutate, aș fi
dorit să nu mai rămân în trup. Spre a nu le cugeta, văzându-le pe cele
înfricoșătoare mai presus de vrednicia cuvântului, drept ceva omenesc.
Poate că cineva care prețuiește înțelesul literei ar
putea găsi și altă interpretare, pentru „Acum slobozește…ˮ. Pentru că „Acumˮ
determină verbul și arată timpul prezent. Pentru că prezentul este unit cu
trecutul și viitorul. Cu începutul prezentului se apropie sfârșitul trecutului
și cu începutul viitorului se atinge sfârșitul prezentului, alcătuindu-se
astfel tripartiția timpului.
Mie, zice, celui care am fost părtaș amândurora, celui
căruia i s-a încheiat trecutul, cel pentru care am fost hărăzit cu harul
prorocirii… Celui care am avut parte de cercarea timpului celui prezent, prin
care ne-a fost arătată mântuirea. Dar care am încredințarea viitorului prin
nădejde, pe care și Apostolul o numește temei al celor ce vor fi. De vreme ce
nu văd să mai fi rămas nimic de viețuit. Și aceasta este însă firesc să poată
mărturisi doar sufletele curate, mărturisesc: „Slobozește pe robul Tău, Stăpâne…ˮ
spre a-Ți aduce jertfă de mulțumire și glas de bucurie.
„După
cuvântul Tău în pace”
Cât privește „după cuvântul tău în paceˮ, acesta ar fi
înțelesul. Potrivit prorociei celei de demult și de sus făcute, după cuvântul
Tău și potrivit cu harul făgăduit mie, acestor lucruri pe care le văd ajungând
la împlinire, le voi urma în pace. Nu ca înainte, fără de credință în mutare.
Ci cu credință, fără a-mi fi teamă de moartea care se apropie. Fiindcă mai
înainte teama îi întâmpina pe cei care se mutau. Căci, Acela care a
desființat-o pe aceasta S-a sălășluit dimpreună cu noi și S-a făcut pentru cei care
ne mutăm la cealaltă viață, pace adâncă și netulburare. Astfel încât mutarea să
nu mai fie socotită moarte ci somn.
Sau „după cuvântul Tău în paceˮ, adică un asemenea
cuvânt va lua în stăpânire mintea. Pentru că al Tău cuvânt și a Ta grăire,
zice, a adus pace atât celor de aproape, cât și celor de departe. Atât
iudeilor, adică celor de un neam cu mine, cât și neamurilor, adică celor aflați
departe. Pentru ca aceștia (iudeii) au izgonit-o pe aceasta și au scos-o de la
dânșii. Iar în locul lor au fost introduse neamurile care au aflat mântuirea
hărăzită lor. De aceea este mai bine pentru mine a mă muta de aici și a nu rămâne
întru cele prezente. Pentru ca nu cumva, neprimind cele triste, poporul Meu cel
înfiat după Har să fie risipit și părăsit.
„Pentru
că ochii mei au văzutˮ
„Pentru că ochii mei au văzutˮ, zice, „mântuirea Ta pe
care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor ˮ. Am văzut mântuirea cea
pregătită tuturor cu ochii mei, atât cei dinlăuntru, cât și cei din afară.
Pentru că nu s-a arătat doar unora, iar celorlați deloc. Nu în chip lămurit
unora, iar celorlalți în chip nedeslușit și ascuns. Ci tuturor și în chip
deslușit, ca aievea, ca și cum ar fi fost în fața tuturor.
Pentru că niciunul dintre toate cele care se petrec nu
poate fi asemenea mântuirii lui Dumnezeu. Care, pentru și peste toți s-a
revărsat din belșug, fără a lăsa pe nimeni lipsit de vederea și prezența Sa.
Dacă unii au primit mai mult, iar alții mai puțin, iar alții nici măcar
într-atât nu s-au apropiat, vina este a celor care nu au primit și s-au lipsit
de bunăvoie de un astfel de har. Apoi, Simeon a numit de îndată această
mântuitoare „lumină spre descoperirea namurilorˮ, drept „slavă a poporului
Israelˮ.
Și a făcut această deosebire, a deslușit acest
înțeles, pe care cuvântul îmi pare a-l indica. Anume că neamurile cele cuprinse
de întuneric și oarbe cu totul, și neluminate în niciun fel cât privește
cunoașterea ființei celei adevărate, au văzut lumina cea mântuitoare, care
risipește propria lor neștiință și descoperă cunoștința cea de Dumnezeu.
Dar aceasta nu s-a făcut doar pentru aceia, ci cu mult
mai mult pentru poporul lui Israel, pe care a știut să-L numească „popor al
Săuˮ. Pentru că slava acestora s-a arătat drept mântuire celor din care S-a
născut după trup. Din a căror sămânță și coapse a răsărit Mântuitorul la care a
și fost trimis mai întâi, cu toate că s-au așezat aproape de tot răul.
(Întâmpinarea Domnului. Sf. Ioan
Damaschin, Cuvântări)
Tinerii
și viața politică
-
Mitrop. Bartolomeu Anania -
Dragii mei, vom aștepta cu răbdare, dar nu vom tăcea
și nu vom sta cu mâinile în sân. Și în numele vostru, noi, oamenii Bisericii,
vom face tot ceea ce ne stă în putință în limitele legalității și ale
buneicuviințe, să-i determinăm pe oamenii politici ca fiecare să devină un
stetoscop. Să-și aibă urechea aplecată și pusă pe inima poporului, așa cum face
doctorul cu aceia pe care îi examinează.
Aș vrea să mă adresez acum în special tinerilor. Voi
sunteți în floarea vârstei și dacă ați venit aici, nu ați venit ca la un
spectacol dat de o echipă de hippy. Ci ați venit la o slujbă religioasă. Și
aceasta am constatat-o din tăcerea și ordinea desăvârșită, pe care toți ați
păstrat-o în timpul sfintei slujbe.
Să
aveți spirit de discernământ!
Sunteți tineri. Trăiți-vă tinerețea! E a voastră și
trebuie s-o trăiți înainte de a fi prea târziu, dar în limitele decenței și ale
buneicuviințe! Nu vă imaginați cât este de plăcut să-ți trăiești tinerețea fără
ca mai târziu să-ți fie rușine sau să-ți pară rău de faptele care le-ai făcut!
Dragii mei, păstrați-vă sănătatea sufletului, așa cum
țineți cel puțin la sănătatea trupului vostru.
Învățați-vă înainte de toate să aveți spirit de
discernământ: a deosebi între bine și rău, între sănătos și nesănătos, între
folositor și nefolositor! Este începutul înțelepciunii voastre de tineri. De
aceea protestez împotriva anumitor măsuri, fie legislative, fie de alt ordin
care caută să provoace confuzie. Este ceea ce poate nenoroci un întreg popor, o
întreagă națiune.
Fiți
cât se poate de curioși!
Este în firea lucrurilor ca un tânăr să fie curios.
Fiți cât se poate de curioși în știința voastră, în setea voastră de carte, de
educație, fiecare unde-l trage inima. Dar nu lăsați curiozitatea să umble acolo
unde este primejdie! Oricât ai fi de curios și oricât ai fi om de știință,
nu-ți vei pune mâna într-un cuib de vipere! Și nu vei încerca aventura de a
prinde o viperă de coadă ca s-o duci acasă, drept trofeu!
Vreau să vă mai spun acum un singur lucru: din ce în
ce mai mult se dau semnale de alarmă în țara noastră că tinerii încep să devină
toxicomani, să fie consumatori de droguri, aduse fără îndoială, din import, de
către oameni fără niciun fel de scrupule, fără niciun fel de conștiință și
numai din pofta de câștig.
Consumul
de droguri
Țineți minte un lucru! Din orice deprindere rea și din
orice viciu există o cale de întoarcere. Și de la fumat și de la băutură și de
la jocul de cărți. Dar de la consumul de droguri nu există cale de întoarcere.
Este calea sigură către pierzanie. Aceste otrăvuri sunt menite să placă unora
și să le destrame personalitatea și ființa, ducându-i în neant pe ei și pe cei
din jurul lor. Opriți-vă curiozitatea la pragul acestui mare pericol al vieții
noastre sociale! Dacă fiecare va trăi într-o conștiință cu adevărat creștină,
nu va mai fi nevoie nici de justiție, nici de instructori speciali și nici de
legi pedepsitoare.
Europa,
nu Sodoma!
Vom face reforme economice și politice. Dar toate
acestea nu vor avea roade dacă nu vom face reforma morală a poporului român. Să
stârpim din țară minciuna, hoția, tâlhăria, drumul ocolit! De îndată ce se va
instaura ordinea morală în tot aparatul de stat și în toate straturile sociale,
cu toată sărăcia noastră, putem într-adevăr să aspirăm către Europa. Dar aș
spune o vorbă care să fie auzită bine: noi suntem europeni prin geografie, prin
istorie și prin vocație. Însă, avem în față o nouă Europă care ni se propune.
Și aș vrea să spun răspicat: „Europa! Nu, Sodoma! Suntem europeni!”.
(Cuvântare publicată și în Revista
Atitudini Nr. 76)
ALIPIREA
DE PAMANT
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Cât de neînsemnat este pamântul, cu întreaga viata de
pe cuprinsul sau, fata de cer, de vesnica Împaratie a lui Hristos! Si totusi,
noi ne lipim de pamânt si ne aratam atât de indiferenti fata de mântuirea
sufletului, de viata vesnica.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 202.
VINDECAREA
MINȚII
Citiți un dialog profund între Părintele Josiah
Trenham și pr. Alexis Torrance de la Universitatea “Notre Dame” despre minte și
cum gestionăm gândurile, astfel încât mintea să se vindece și să fie dăruită
lui Hristos. Cum să ne vindecăm mintea?
Profesorul Alexis Torrance a absolvit Teologia la
Oxford, a studiat, mai departe, la Universitatea Princeton și Univeristatea din
Tesalonic. Este specialist în patristică și ascetică.
– O mare parte din lucrarea pedagogică și intelectuală
pe care ați înfăptuit-o, părinte, are ca temă principală pocăința și cum poate
pocăința să ne reînnoiască mintea. Care este legătura dintre pocăință și
reînnoirea minții?
– Sigur, vă mulțumesc! Într-adevăr, termenul esențial
care definește „mintea”, îl găsim în Evanghelie, în scrierile sfinților
Părinți, este „nous” (ochiul minții). Ei bine, acest cuvânt stă la temelia
termenului grecesc pentru pocăință (metania). Meta-noia, „noia” se referă la
„ochiul mintii” (nous), care, se traduce prin “schimbarea minții”. O
reorientare a minții, pe care sfântul apostol Pavel o redefinește ca o
reînnoire a minții.
Când ne referim la ce să facem cu mintea noastră, cum
să o vindecăm, cum să o dăruim lui Hristos, ne raportăm la pocăință înțeleasă
nu ca o acțiune făcută odată și gata. Ci ca o strădanie a întregii noastre
ființe să ne însușim cugetarea lui Hristos. Să ne unim mintea noastră
fărâmițată cu mintea dumnezeiască lui Hristos, mintea divină a lui Hristos.
Cum
ieșim de sub stăpânirea gândurilor rele?
– Cum se pocăiește cineva de gândurile rele, ce
face…ce poate cineva să facă pentru a ieși de sub stăpânirea gândurilor rele?
– Când avem gânduri rele care insistă, Sfinții Părinți
ne învață, așa cum am menționat mai devreme, că trebuie să le mărturisim în
fața lui Hristos prin spovedanie. Și Harul ne vindecă. Poate gradual, poate
puțin câte puțin, dar vindecă.
Dar, în general, Sfinții Părinți ne dau un sfat foarte
bun și anume. Dacă este un gând trecător care vine înspre noi, să nu îl
acceptăm.
E ca și cum ne bate cineva la ușă și nu răspundem.
Dacă încearcă sa împingă ușa, o închidem, o încuiem și facem asta mereu. Nu ne
învoim!
Nu ne învoim, nu lăsam gândul să aterizeze, cum spunea
sfântul Paisie. Nu îi dăm voie.
Noi le comandăm “controlorilor de trafic aerian” (se
referă la minte) să îi interzică aterizarea înăuntru.
Fără benzi aeriene pe cap.
Cufărul
cu haine vechi
Există o analogie frumoasă pe care Sfântul Pimen o
folosește pentru a descrie cum să te lupți cu gândurile păcătoase. Spune că e
ca un cufăr plin cu haine vechi…în dezordine. Și dacă nu facem ordine în haine,
acestea se vor degrada, se vor strica, se vor deteriora.
Problema e că ne gândim la cufăr, vrem să-i reordonăm
hainele, să-l facem să pară mai ordonat.
Poate că vrem să încercăm hainele vechi, să vedem dacă
ne mai încap…
Asta e problema. Aici începem să vorbim, să ne învoim
cu gândul, să-l hrănim.
Dar, chiar e simplu: nu-i dăm atenție. Și apoi se
risipește de la sine.
Adevărata
pocăință
Când ne pocăim, nu doar că ne mutăm gândul și atenția
de la astfel de gânduri rele. Dar ne mutăm atenția spre ce ne întoarcem.
Adică ne mutăm atenția înspre Hristos.
Adică, este termenul “ înspre” care caracterizează
adevărata pocăință a creștinului și nu doar regretul pentru păcat.
Minunea
Sfinților Trei Ierarhi la Periprava
-
Pr.Iustin Pârvu -
Aflați cum relatează Părintele Justin momentul minunii
din colonia de muncă silnică de la Periprava, Delta Dunării. Când toți
deținuții au fost obligați să taie stuf din Delta înghețată la – 30 de grade.
Dar printr-o mare minune, asemeni sfinților din primele secole creștine,
soarele a încălzit apa, precum vara.
Zi
geroasă de 30 ianuarie
Îmi amintesc de o întâmplare minunată din Deltă, când
Părintele Ilie Lăcătușu a jucat un rol foarte important.
În 30 ianuarie, ne-au trimis în colonie, la canal la
tăiat de stuf. Vă daţi seama ce însemna lucrul acesta pe un frig de iarnă?
Moarte curată. Eram toţi înspăimântaţi, mai ales că îi văzusem şi pe caraliii
noştri cu mitraliera, vreo patru mitraliere. Probabil aşteptau să ne execute,
crezând că vom refuza comanda.
Ordinul
criminal
Era o deschidere acolo, de apă, de vreo patruzeci de
hectare şi stuful era tocmai în adâncime. Toţi am început să murmurăm şi nu
prea aveam de gând să intrăm în apă. Ne-au ordonat să intrăm şi să scoatem câte
doi snopi. Pentru cine făceam noi astea? Nu avea nici un sens.
Măi şi cum să intri în apă? Calci, te duci într-o
ştioalnă, nu te mai scoate nimeni de acolo. Am ezitat la început. Dar Părintele
Ilie a avut un cuvânt foarte ferm şi ne-a îmbărbătat pe toţi: „Măi, intrăm
pentru că ăştia îs puşi pe gând rău; ăştia trag în noi. Să intrăm în apă, că
Maica Domnului şi Sfinţii Trei Ierarhi ne vor scoate nevătămaţi”. Măi, şi am
intrat.
Lucram
ca pe uscat
Am ajuns acolo, până la bărbie am intrat în apă. Am
tăiat frumos snopi. Şi ne miram cu toţii că lucram ca pe uscat. Unii până la
piept, unii până la gât, unii în sfârşit până la jumătate, cum ne-a prins locul
pe fiecare acolo. Şi am scos.
Am mers vreo trei ore în apă, şi am scos la mal cei
doi snopi. Dar nu era numai aşa că-l tai cu frunze, trebuia frumos, curăţat,
măsurat, pus la dimensiune şi era un ger de treizeci de grade afară, gheaţa
groasă de 20-25 cm, încât vedea nufărul galben înflorit sub gheaţă.
Păsările
Harului
Sus ne însoţeau nişte păsări, care ne-au urmărit în
tot acest timp şi dedesubt florile de sub gheaţă. Ei bine cu toţii nevătămaţi
şi uzi. Curgea apa de pe noi. Mare minune a fost atunci. Că dimineaţa, când am
intrat noi era ceaţă, nori şi rece, aşa te prindea la oase.
Şi dintr-odată a apărut soarele, măi băieţi, s-a
luminat de ziuă. Era o căldură, de se minunau şi caraliii. Ne-am dezbrăcat şi
s-au uscat hainele ca la cea mai fierbinte sobă, aşa aburi ieşea din toate.
Ne-am încălţat, ne-am îmbrăcat şi hai la colonie.
Pr.
Justin Pârvu: Sfinții Trei Ierarhi au încălzit apa
Şi aşa Maica Domnului şi Sfinţii Trei Ierarhi au fost
cu noi şi ne-au ajutat, chiar în ziua de 30 ianuarie. Şi vă spun că nu s-a
întâmplat să fie nici un bolnav, nici un internat, n-o fost nimic. Şi aceasta
datorită rugăciunilor Părintelui Ilie, că altfel cred că eram cu toţii morţi.
Deodată s-a încălzit, un soare ce-a ieşit, de parcă
era în luna august. Caralii: „Bandiţilor, dezbrăcaţi-vă şi întindeţi hainele la
uscat”. Şi într-adevăr ne-am dezbrăcat, am uscat tot, ieşeau aburi de pe noi,
şi ne-am echipat, am mers spre celule.
Şi le-am dat în sfârşit o lecţie acestor oameni,
acestor caralii. Că nu era nevoie să meargă decât un caraliu la 80-100 de
oameni. Pentru că au realizat şi ei că nu eram nişte oameni periculoşi, nişte
borfaşi şi nu reprezentam un pericol.
(Mărturie preluată din revista Atitudini
Nr. 3 și „Ne vorbește Părintele Justin”)
MATASEA
-
Sfantul Nicolae Velimirovici -
În Rasarit, folosim uneori pentru vesmintele preotesti
matase chinezeasca facuta în China de mâini pagâne, sau potire si lingurite si
clopotele si lanturi facute de musulmani, sau pietre pretioase adunate si
miresme preparate de închinatorii la foc sau la pietre din Africa, si nici unul
dintre noi n-ar trebui sa se teama sa le foloseasca atunci când I se închina
lui Hristos, asa precum Hristos Însusi nu S-a temut sa atinga cele mai decazute
trupuri sau suflete omenesti cu preacuratele Sale mâini. Crestinismul nu poate
fi spurcat daca foloseste pentru închinare lucruri ale mâinilor pagâne, însa
popoarele pagâne se fac prin aceasta partase la închinarea crestina, în chip
trupesc si întru necunostinta, asteptând clipa în care vor fi partase la ea si
în chip duhovnicesc si întru cunostinta. Fiecare bucata de matase chinezeasca
din vesmintele noastre este o prorocie a marii Chine crestine.
Sfantul Nicolae Velimirovici, Patimirea
Bisericii, traducere de Laura Marcean, Ed. Sophia, Bucuresti, 2010, p. 40-41
Cum
a scăpat prin minune un tânăr din tragicul COLECTIV
Aflați mărturii cutremurătoare din timpul tragicului
eveniment Colectiv de la unul din supraviețuitori, Bogdan Tănase. Care, într-un
mod miraculos, nici de el înțeles, a ieșit afară cu câteva minute înainte de
incendiul, ce a curmat viața a zeci de tineri. Cum a scăpat prin minune un
tânăr din tragicul COLECTIV?
Au
trecut mai bine de 8 ani… fără răspuns
de
Bogadan Tănase
Ani de zile mi-am tot pus întrebări și parcă de și mai
mulți ani aștept răspunsuri… Le-am pierdut șirul, însă, momentele din acea
seară, nu o să le pot uita vreodată. Da, pentru că am fost acolo… și nu am
(mai) fost. Acesta din urmă e răspunsul pe care-l caut la întrebarea firească:
„Cum de am plecat din club, fix la piesa la care urma să se întâmple
nenorocirea? Cum de am decis să nu mai stau încă una în plus în condițiile în
care mai ezitasem de două ori să ies și a treia oară n-am mai stat?”…
Final de octombrie și un nou început ca proaspăt
„postuniversitar” vreme de un an de zile. Astfel că mi-am acordat bucuria de
bun revenit în București cu voie bună la pătrat. Două concerte care se anunțau
„faine” și de neratat în două locații diferite, fix la aceeași oră, exact
înaintea primei zile de studii. Ce să faci, cum să te împarți, că nu ești
magician?…
Colectiv
– Goodbye To Gravity
Pentru că în Colectiv, era lansare de album nou al
celor de la Goodbye To Gravity, iar în clubul Quantic, unde se ținea celălalt
eveniment, în deschidere erau două trupe pe care le mai văzusem înaintea
capului de afiș (o trupă din Germania în premieră pentru mine), am decis
așadar, împreună cu prietenul meu, Valentin (fotograf de concerte), la care
stăteam pe perioada cursurilor, să purcedem spre strada Tăbăcari.
Am ajuns regulamentar, puțin înainte de ora 21.00, așa
cum era anunțat evenimentul pe afiș. Însă, probabil pentru că s-a considerat că
e totuși devreme, mai era lume de venit, mulți prieteni regăsiți la povești la
o bere rece, atmosferă plăcută, concertul a început „elvețian”, fix la ora
22.00. Am făcut repede o socoteală câte piese ale celor de la GTG să stăm să le
urmărim. Apoi cât facem cu taxiul până la celălalt club, numai bine să ajungem
la trupa nemțească de dincolo, să împăcăm și capra și varza, cum s-ar
zice…Legea nescrisă a fotografilor de concerte zice că după primele trei piese
prezentate, aceștia se retrag din avanscenă, lăsând fanii să se bucure împreună
cu formația, putând fotografia în continuare din alte părți ale locației
respective.
Și, cum în club nu exista gard despărțitor între scenă
și public pentru că practic era un concert în familie (artiștii, fanii și
fotografii formând de multă vreme împreună o frumoasă poveste), totul se
întâmpla absolut firesc și minunat, cu mulți invitați la botezul celui de-al
doilea „copil” al trupei, albumul „Mantras of War”.
Gândul
salvator – cu ochii pe ceas
După primele trei piese m-am repoziționat în club cât
mai aproape de ieșire, cu gândul că după o oră petrecută acolo alături de
prieteni și bucuria celor trei cântece trăite, e vremea să mă orientez și spre
Quantic. Mai ales că țineam legătura cu desfășurarea trupelor de dincolo, prin
intermediul prietenilor care au ales al doilea concert.
Și cum atmosfera din Colectiv era mult prea faină, la
multele insistențe și rugăminți, efectiv prin intermediul semnelor lui Valentin
(eram plasați diametral opus în club, eu lângă ieșire, el undeva în spatele
artiștilor pe scenă pentru cele mai bune cadre foto), am cedat „ispitei” de a
mai rămâne încă o piesă.
Și era tare ciudată senzația, nu știu s-o exprim în
cuvinte, dar parcă eram mai mult cu ochii pe ceas, în schimbul atmosferei celei
de-a patra piese. Ceva îmi spunea sau… mă trăgea să ies din club și să chem
taxiul.
La finalul cântecului, după ce și-a făcut cu greu loc
prin public, Vali ajunge în fața mea, încercând să mă mai „păcălească” preț de
încă o piesă, parcă mai ispititor ca prima dată, sugerând în discuție și o
înspumată bere pentru a trece timpul mai ușor. Dar de data aceasta, acel ceva
care mă trăgea afară a fost mai determinat ca prima dată. Încât nu am cedat
rugăminților și berii, chiar dacă, cu atât mai mult chemarea necesităților
fiziologice după aproape două ore petrecute la club își spuneau „presiunea”.
Oricine ar mai fi stat la o asemenea atmosferă „ușurat”, cu o bere în mână
alături de mulțimea de prieteni, nu?
Spre
Clubul Quantic…
Cu greu mi-am dezlipit tălpile de pe cimentul clubului
și, ieșind în răcoarea nopții, spre ieșirea din curtea interioară a fostei
fabrici Pionierul, am simțit adierile unui vânticel nici cald, nici rece. Dar
care-mi răceau picăturile de transpirație acumulate și am avut câteva frisoane,
care m-au scuturat binișor încât să nu pot uita cum fix la ora 22:27, prietenul
Vali chemase taxiul pentru a ne prelua comanda și a pleca de acolo spre
Quantic…
Ce a urmat după ce am ajuns în celălalt club, firește,
noi neștiind că la cinci minute după apelul nostru, se iniția acel fatidic apel
la 112, e greu de descris în cuvinte! Dacă mai stăteam la o piesă și o bere,
dacă foloseam toaleta clubului? Dacă întârzia taxiul și am fi auzit nenorocirea
și ne-am fi întors ca să intrăm înapoi în Colectiv ca să ajutăm? Dacă, dacă,
dacă…
De
ce? Cum a fost posibil?
Cum să intri după vreo 20 de minute în alt club în
care o trupă se producea pe scenă și să vezi cum oamenii stau cu capetele
plecate și fețele luminate de ecranele telefoanelor și nu se manifestă nimeni?
Să vezi reacția prietenilor care mă știau în Colectiv și deodată le apar ca o
fantomă în fața ochilor? Să-ți sară și să te strângă în brațe și să se bucure
pentru tine că ești acolo lângă ei și că ai ieșit la timp din Infern? Cum să
crezi așa ceva că este real, nedemn nici măcar de o glumă macabră de Halloween-ul
„serbat” în acea seară sau un 1 aprilie? Nu, așa ceva nu s-a întâmplat! Am fost
acolo! Nu avea cum! Am refuzat, pur și simplu, să cred asta!
Pentru prima dată în viață am simțit acea scenă din
filme, cum efectiv ți se taie picioarele și aluneci sprijinit de un perete pe
podea. Exact așa, picioarele nu m-au mai ascultat. M-am scurs și m-am ghemuit.
Vedeam doar o pădure de picioare ale oamenilor care făcuseră cerc lângă mine și
printre ele, l-am zărit pe Vali care mă căuta… Cu ajutorul lui și al lor, m-am
ridicat și nu cred că am îmbrățișat pe cineva mai tare și mai strâns în brațe
cum am făcut cu el, moment în care am izbucnit în plâns amândoi… Doamne și ce
mai plâns! Cu lacrimi, sughițuri și întrebări înecate… Lacrimi ale bucuriei că
eram teferi sau lacrimi pentru ce au trăit acei nefericiți?
Am
văzut tărgile cu prietenii noștri
Ce a urmat în acea noapte, greu de descris!… Fiecare
minut și pas făcut sunt la fel de proaspete. Lacrimi, stări, gânduri,
sentimente și trăiri confuze, drumuri între spitale, avalanșele de mesaje și
telefoane care au urmat…
Refuzul de a crede cele întâmplate mi s-a spulberat
când am ajuns la Spitalul Colentina și am văzut tot ce se întâmplă acolo. Nici
măcar sirenele, girofarurile și claxoanele nu m-au dezmeticit în primă fază. În
schimb când am văzut tărgile cu prietenii noștri care veneau în șir indian, pe
cei care-i mai recunoșteam…
Au fost zile, săptămâni, luni și-n final ani în care
m-am tot răscolit și-ntrebat. În care am căutat vinovați („și cu ce mă ajută
asta dacă s-ar afla care-s aceia?”), am așteptat răspunsuri, am așteptat ceva…
Am așteptat și încă, aștept. S-au găsit „niște” vinovați, s-au dat amenzi și
pedepse și de fapt, nu s-a schimbat nimic. Însă, deja asta e altă „ciorbă” în
care ne complacem.
În final, mă-ntorc la aceeași întrebare și retrăiesc
acele momente premergătoare părăsirii clubului…
Cum de am decis să ies înainte, atunci? CINE a decis?
CINE sau CE a insistat ca eu să nu mai fiu înăuntru? DE CE EU?
(Un articol de Bogdan Tănase, preluat din
Revista Atitudini Nr. 83)
Accidentată
la muncă și vindecată de Sfinții închisorilor
Aflați minunea prin care o tânără, accidentată la
muncă și care a fost vindecată de Sfinții închisorilor, prin uleiul din candela
martirilor din Aiud.
Uleiul
vindecător
Un om din Maramureș care are mare evlavie la Maica
Domnului și la Sfinții Mucenici i-a dat untdelemn din candela familiei unei
tinere care avusese un accident de muncă în care trupul îi fusese sfâșiat.
Medicii nu îi mai dădeau nici o șansă. După ce familia
tinerei s-a rugat Maicii Domnului și au miruit-o timp de 40 de zile pe întreg
trupul, în a 40-a zi s-a vindecat în chip minunat.
Și-a
vindecat și sufletul
Până în acel moment tânăra nu era apropiată de
Biserică și trăia în desfătări lumești, după acel moment starea ei sufletească
s-a schimbat la o sută optzeci de grade!
(Mărturie relatată de Părintele Gavriil
Varvaruc, starețul mănăstirii Sf. Cruce din Aiud)
FRUMUSETEA
OMENEASCA
-
Sfantul Tihon din Zadonsk -
Vezi un om frumos întocmai ca un înger. De la acesta
ridica-ti mintea la omul cel launtric, adica la suflet, si cugeta cu cât este
mai mare frumusetea sufletului facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, pe
care Domnul l-a salasluit într-un lacas atât de minunat. De aici învata sa
cunosti si sa cinstesti nobletea, frumusetea si maretia sufletului si pe
acesta, care e nemuritor, sa-l împodobesti cu fapte bune, cu credinta, cu
dragoste, cu rabdare si cu înfrânare, mai mult decât trupul, care este praf si pulbere.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in
imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 77
De
ce sunt Sfinții Trei Ierarhi prăznuiți împreună
Știți cum s-a instituit sărbătoarea Sfinților Mari
Ierarhi: Vasile, Grigorie și Ioan și de ce sunt Sfinții Trei Ierarhi prăznuiți
împreună.
Dezbinarea
din cetatea Evhaitenilor
Atunci, printr-o pricire ca aceasta a celor învățați
s-a întâmplat de s-a despărțit mulțimea poporului. Și unii se ziceau Ioaniteni,
alții Vasiliteni, iar alții Grigoriteni. Deci astfel sfădindu-se cei înțelepți
și zicând între dânșii multe feluri de cuvinte, de trei ori fericiții aceștia
dascăli au voit să-i împace, ca să nu se mai sfădească în deșert.
Pentru aceea, după câțiva ani, s-au arătat sfinții
aceștia ierarhi. Mai întâi câte unul deosebit, apoi și câte trei împreună, nu
în vis, ci aievea la arătare, lui Ioan, mitropolitul cetății Evhaitenilor, care
era om îmbunătățit și preaînțelept, după cum și scrierile lui îl arată. Și toți
trei au zis către dânsul cu un glas:
Vedenie
preaminunată
„Noi, precum vezi, una suntem la Dumnezeu și nu este
între noi nici o sfadă sau împotrivire. Ci fiecare în vremea sa pornindu-se de
dumnezeiescul Duh, am scris învățăturile spre mântuirea cea de obște și folosul
oamenilor. Și acelea pe care le-am învățat noi înșine, le-am dat și altora spre
înmulțirea talantului nostru și nu este între noi vreunul întâi sau al doilea.
Ci dacă veți vorbi de unul, cei doi urmează.
Deci, sculându-te, poruncește acelora care se sfădesc,
luptându-se pentru noi, să nu se despartă. Căci pentru aceasta și noi ne-am
sârguit cât am fost vii, și după mutarea noastră, ca să împăcăm lumea și să o
aducem într-o unire. Deci, pomenește-ne pe noi împreună într-o zi, când ți se
va părea ție că este de cuviință și ne fă nouă praznic cuviincios.
Apoi, spune și celorlalți care vor fi mai pe urmă, cum
că noi suntem una la Dumnezeu. Și noi negreșit vom mijloci înaintea lui
Dumnezeu cele pentru mântuire, pentru cei ce ne vor săvârși praznicul pomenirii
noastre”.
Acestea zicând, i se părea că sfinții se înălțau la
cer, strălucind cu lumină nemărginită și chemându-se unul pe altul pe nume.
(Extras din Viețile Sfinților, mănăstirea
Sihăstria)
Despre
Har și liniște
-
Sf. Isaac Sirul -
Aflați din scrierile marelui ascet al Bisericii și
povățuitor al Harului, Sf. Isaac Sirul, cum putem afla Harul și liniștea în
mijlocul tulburărilor zilei. Cum învățăm să ne luptăm cu noi înșine și să
biruim? Sf. Isaac Sirul despre Har și liniște.
Umblă
cu simplitate!
„Făptură prea mică, voiești să afli viața? Ține în
tine credința și smerenia, căci prin ele afli mila, ajutorul și cuvintele
grăite în inimă de Dumnezeu, dar și pe Cel ce te păzește întru ascuns și rămâne
cu tine la arătare.
Voiești să le dobândești pe acestea, care sunt
cuvântări ale vieții? Umblă cu simplitate și nu întru cunoștință înaintea lui
Dumnezeu. Căci simplității îi urmează credința, iar subțirimii și disputei
gândurilor, părerea de sine. Și acesteia îi urmează depărtarea de Dumnezeu.
Când vei veni înaintea lui Dumnezeu prin rugăciune,
fă-te în gândirea ta ca o furnică și ca cele ce se târăsc pe pământ și ca un
vierme și ca un prunc care se bâlbâie. Și nu spune înaintea Lui ceva bizuit pe
cunoștință, ci apropie-te de Dumnezeu și umblă înaintea Lui cu cuget de prunc,
ca să te învrednicești de părintească purtare de grijă, ce se îndreaptă de la
părinți spre fiii lor încă prunci. Căci s-a spus că «păzitor al pruncilor este
Domnul» (Ps. 114, 6). Pruncul se apropie de șarpe și-l prinde de gât și nu e
vătămat de el”.
Smerenia
și hotarele firii
„Smerenia este o putere tainică pe care o primesc
sfinții desăvârșiți după desăvârșirea întregii lor viețuiri. Această putere nu
se dă decât numai celor desăvârșiți în virtute, prin puterea harului, atâta cât
încape în hotarul firii. Căci virtutea cuprinde în ea toate. De aceea nu poate
socoti cineva pe orice om, la întâmplare, smerit la cuget, ci, precum am zis,
numai pe cei ce s-au învrednicit de treapta aceasta.
Smerita cugetare desăvârșită o are cel ce n-are nevoie
să caute pricini pentru cugetul său ca să se smerească, ci cel ce a dobândit-o
pe aceasta în toate acestea în chip desăvârșit și firesc, fără să se silească.
Sprijină
pe cel întristat
„Iubitor de virtute este nu cel ce face cele bune
luptându-se, ci cel ce primește cu bucurie relele ce urmează.
Acoperă pe cel ce a greșit, când nu ai nici o păgubire
din aceasta, și-l vei face pe el ca să aibă curaj. Iar pe tine ca să porți mila
Stăpânului tău. Sprijinește cu cuvântul pe cei slabi și pe cei întristați cu
inima și te va sprijini dreapta care poartă toate. Fă-te părtaș cu cei
întristați la inimă, în durerea rugăciunii și în strângerea inimii tale, și se
va deschide înaintea cererilor tale izvor de milă.
Ostenește-te pururea în cereri înaintea lui Dumnezeu,
cu o inimă care poartă gând curat, plin de străpungere, și Dumnezeu va păzi
inima ta de gânduri necurate și murdare, ca nu cumva să se defăimeze calea lui
Dumnezeu în tine”.
Când
biruim păcatul?
„Până ce nu va urî cineva cu adevărat din inimă
pricina păcatului, nu se eliberează de plăcerea lucrării lui. Aceasta e lupta
cea mai grea ce se dă împotriva omului până la sânge. În ea se probează
stăpânirea de sine a lui în dragostea în care unește toate virtuțile. Aceasta e
puterea care ațâță și ridică la luptă.
Încercări
și mângâieri
Nu vine încercarea, dacă n-a primit sufletul mai întâi
în ascuns o mărire peste măsura lui. E duhul Harului, pe care l-a primit mai
întâi. Despre aceasta dă mărturie încercarea Domnului și la fel încercările
apostolilor. Căci n-au fost lăsați să intre în încercări până ce n-au primit
mângâierea.
Pentru că celor ce se împărtășesc de bunătăți li se
cuvine să rabde încercările pentru ele. Căci după bine vine și necazul pentru
el. Așa i-a plăcut lui Dumnezeu să facă în toate.
Sf.
Isaac Sirul: Despre Har și liniște
Ascultă iarăși și un alt fel. Toate greutățile și
necazurile ce nu sunt răbdate au în ele un chin îndoit. Căci răbdarea omului
micșorează apăsarea lor. Lipsa de curaj e maica chinului. Iar răbdarea e maica
mângâierii și o putere care obișnuiește să se nască din lărgimea inimii.
Dar această putere e greu să o afle omul în necazurile
lui fără darul dumnezeiesc, care se ivește din urmărirea rugăciunii și din
vărsarea lacrimilor.
(Sf. Isaac Sirul Despre Har și liniște,
Extras din Filocalia X)
PRIVIREA
OMULUI
-
Sfantul Vasile cel Mare -
Animalele cele de pe pamânt privesc spre pamânt; dar
omul, sadul cel ceresc, se deosebeste de animale atât prin forma alcatuirii lui
trupesti, cât si prin vrednicia sufletului sau. Cum este forma animalelor cu
patru picioare? Capul le este plecat spre pamânt, privesc spre pântece si
urmaresc sa-i faca pântecelui cu orice chip placere. Capul tau, însa, este
ridicat spre cer; ochii tai privesc cele de sus. Ca daca vreodata te faci de
râs prin patimile trupului, slujind trupului si celor de sub pântece, te-ai alaturat
dobitoacelor celor fara de minte si te-ai asemuit lor (Psalm 48, 12). Alta
grija îti este cu cuviinta tie! Sa cauti cele de Sus, unde este Hristos!
(Coloseni 3, 1) Sa-ti fie mintea mai presus de cele pamântesti! Sa-ti
rânduiesti viata dupa forma pe care ti-a dat-o Dumnezeu! În Ceruri sa-ti fie
vietuirea! (Filipeni 3, 20) Patria ta cea adevarata este Ierusalimul cel de Sus
(Evrei 12, 22). Cetatenii si compatriotii tai sunt cei întâi-nascuti înscrisi
în Ceruri (Evrei 12, 23).
Sfantul Vasile cel Mare, Omilii la
Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1986, p.
172.
PUTEREA
GRAULUI
-
Sfantul Luca al Crimeei -
Este cunoscut ca grâul, meiul si mustarul gasite în
sarcofagele mumiilor egiptene – care au o vechime de 3000 de ani –, daca nu au
fost supuse actiunilor daunatoare, în care sa fi fost posibile procese
fermentative ce le-ar fi putut afecta, pot da roade bune daca sunt plasate în
conditii favorabile de umiditate si caldura.
Urmatoarea experienta a fost realizata de catre
fizicianul Jean Becquerel (1878-1953) la Paris, în anul 1909. Seminte de grâu,
lucerna si mustar alb au fost uscate în vid timp de sase luni la temperatura de
+40 grade C si apoi sigilate în eprubete de sticla vidate. Aceste eprubete au
fost expediate la Londra si acolo au fost tinute timp de trei saptamâni în
atmosfera umeda, la aproximativ –190 grade C, si apoi înca 77 de ore în
hidrogen lichid, la –250 grade. La Paris eprubetele au fost redeschise si semintele
au fost puse într-un mediu umed la +28 grade. S-a dovedit ca încoltirea s-a
desfasurat absolut normal. Nu s-a constatat nici o diferenta comparativ cu
probele de seminte care fusesera pastrate în conditii obisnuite. La o
temperatura joasa, de –250 grade, orice indiciu asupra unei activitati vitale
este exclus. Nici chiar cele mai energice reactii chimice nu se pot desfasura
la o astfel de temperatura joasa.
Din aceste experiente vedem ca este posibila moartea
temporara, daca actiunea care împiedica activitatea vitala nu conduce la
distrugerea organismului.
Daca este atât de evident ca moartea temporara a
semintelor si a animalelor nu împiedica renasterea vietii întru acestea, oare
nu suntem îndreptatiti sa afirmam ca acest fenomen este cu putinta în ele prin
actiunea unei puteri necunoscute noua, energia vitala, care nu e supusa deloc
actiunii agentilor distructivi care afecteaza viata semintelor si a plantelor?
Iar o astfel de energie bineînteles ca nu poate fi decât energie duhovniceasca
– puterea de viata datatoare a Duhului Sfânt.
Sfantul Luca al Crimeei, Puterea inimii,
traducere de Evdochia Savga, Ed. Sophia, Bucuresti, 2010, p. 76-77
Sfinții
închisorilor tămăduiesc tumoarea unui prunc
Aflați minunea prin care Sfinții martiri din Aiud au
vindecat tumoarea unui prunc în pântecele mamei. Minunea a fost relatată
părintelui stareț de la mănăstirea „Sf. Cruce”, din Aiud, Părintele Gavriil
Vărvăruc. Sfinții închisorilor tămăduiesc tumoarea unui prunc.
Tumoare
craniană de 3 cm
Doi tineri căsătoriți, ambii studenți la medicină în
anul 5, au fost să se roage la icoana Maicii Domnului și sfinților Mucenici de
la Aiud. Deoarece numai cât aflaseră în urma a 4 ecografii văzute de 3 medici
specialiști că fătul în luna a noua are o tumoare craniană de trei centimetri.
După
trei zile tumoarea dispăruse
La 3 zile au revenit plângând să le mulțumească Maicii
Domnului și Sfinților Mucenici. În urma RMN-ului au văzut că tumoarea dispăruse
în totalitate și copilul s-a vindecat complet.
După aceea sarcina a decurs normal și s-a născut cu
naștere naturală un băiat sănătos.
Spuneau părinții copilului că dacă nu ar fi avut
cunoștințe medicale ar fi putut zice că a fost la început o eroare medicală.
Dar ei având cunoștințe medicale știu bine că nu a
fost o eroare! Sfinții închisorilor au tămăduit tumoarea unui prunc.
Pentru rugăciunile Sfinților Tăi mucenici din
temnițele comuniste, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne
pe noi!
Despre
Har și liniște
-
Sf. Isaac Sirul -
Aflați din scrierile marelui ascet al Bisericii și
povățuitor al Harului, Sf. Isaac Sirul, cum putem afla Harul și liniștea în
mijlocul tulburărilor zilei. Cum învățăm să ne luptăm cu noi înșine și să
biruim?
Umblă
cu simplitate!
„Făptură prea mică, voiești să afli viața? Ține în
tine credința și smerenia, căci prin ele afli mila, ajutorul și cuvintele
grăite în inimă de Dumnezeu, dar și pe Cel ce te păzește întru ascuns și rămâne
cu tine la arătare.
Voiești să le dobândești pe acestea, care sunt
cuvântări ale vieții? Umblă cu simplitate și nu întru cunoștință înaintea lui
Dumnezeu. Căci simplității îi urmează credința, iar subțirimii și disputei
gândurilor, părerea de sine. Și acesteia îi urmează depărtarea de Dumnezeu.
Când vei veni înaintea lui Dumnezeu prin rugăciune,
fă-te în gândirea ta ca o furnică și ca cele ce se târăsc pe pământ și ca un
vierme și ca un prunc care se bâlbâie. Și nu spune înaintea Lui ceva bizuit pe
cunoștință, ci apropie-te de Dumnezeu și umblă înaintea Lui cu cuget de prunc,
ca să te învrednicești de părintească purtare de grijă, ce se îndreaptă de la
părinți spre fiii lor încă prunci. Căci s-a spus că «păzitor al pruncilor este
Domnul» (Ps. 114, 6). Pruncul se apropie de șarpe și-l prinde de gât și nu e
vătămat de el”.
Smerenia
și hotarele firii
„Smerenia este o putere tainică pe care o primesc
sfinții desăvârșiți după desăvârșirea întregii lor viețuiri. Această putere nu
se dă decât numai celor desăvârșiți în virtute, prin puterea harului, atâta cât
încape în hotarul firii. Căci virtutea cuprinde în ea toate. De aceea nu poate
socoti cineva pe orice om, la întâmplare, smerit la cuget, ci, precum am zis,
numai pe cei ce s-au învrednicit de treapta aceasta.
Smerita cugetare desăvârșită o are cel ce n-are nevoie
să caute pricini pentru cugetul său ca să se smerească, ci cel ce a dobândit-o
pe aceasta în toate acestea în chip desăvârșit și firesc, fără să se silească.
Sprijină
pe cel întristat
„Iubitor de virtute este nu cel ce face cele bune
luptându-se, ci cel ce primește cu bucurie relele ce urmează.
Acoperă pe cel ce a greșit, când nu ai nici o păgubire
din aceasta, și-l vei face pe el ca să aibă curaj. Iar pe tine ca să porți mila
Stăpânului tău. Sprijinește cu cuvântul pe cei slabi și pe cei intristați cu
inima și te va sprijini dreapta care poartă toate. Fă-te părtaș cu cei
întristați la inimă, în durerea rugăciunii și în strângerea inimii tale, și se
va deschide înaintea cererilor tale izvor de milă.
Ostenește-te pururea în cereri înaintea lui Dumnezeu,
cu o inimă care poartă gând curat, plin de străpungere, și Dumnezeu va păzi
inima ta de gânduri necurate și murdare, ca nu cumva să se defăimeze calea lui
Dumnezeu în tine”.
Când
biruim păcatul?
„Până ce nu va urâ cineva cu adevărat din inimă
pricina păcatului, nu se eliberează de plăcerea lucrării lui. Aceasta e lupta
cea mai grea ce se dă împotriva omului până la sânge. În ea se probează
stăpânirea de sine a lui în dragostea în care unește toate virtuțile. Aceasta e
puterea care ațâță și ridică la luptă.
Încercări
și mângâieri
Întrebare: Care e deci mai înainte: încercarea și apoi
darul, sau întâi darul și după el încercarea?
Răspuns: Nu vine încercarea, dacă n-a primit sufletul
mai întâi în ascuns o mărire peste măsura lui. E duhul Harului, pe care l-a
primit mai întâi. Despre aceasta dă mărturie încercarea Domnului și la fel
încercările apostolilor. Căci n-au fost lăsați să intre în încercări până ce
n-au primit mângâierea.
Pentru că celor ce se împărtășesc de bunătăți li se
cuvine să rabde încercările pentru ele. Căci după bine vine și necazul pentru
el. Așa i-a plăcut lui Dumnezeu să facă în toate.
Sf.
Isaac Sirul: Despre Har și liniște
Ascultă iarăși și un alt fel. Toate greutățile și
necazurile ce nu sunt răbdate au în ele un chin îndoit. Căci răbdarea omului
micșorează apăsarea lor. Lipsa de curaj e maica chinului. Iar răbdarea e maica
mângâierii și o putere care obișnuiește să se nască din lărgimea inimii.
Dar această putere e greu să o afle omul în necazurile
lui fără darul dumnezeiesc, care se ivește din urmărirea rugăciunii și din
vărsarea lacrimilor.
(Sf. Isaac Sirul Despre Har și liniște, Extras din
Filocalia X
Sf.
Iosif cel milostiv, catedrala și Sf. Parascheva
Aflați cum Sf. Mitropolit Iosif cel milostiv a
construit prin minune dumnezeiască și prin rugăciunile Sf. Parascheva,
catedrala mitropolitană de la Iași. Sf. Iosif cel milostiv, catedrala și Sf.
Parascheva. După articol, aveți și sinaxarul video.
Visul
minunat
După ce a fost ales părinte şi păstor al Moldovei,
mitropolitul Iosif Naniescu a plecat cu trenul din Bucureşti spre Iaşi, pentru
instalare. Era sâmbătă, în noaptea de 6 iulie, 1875. În vagon a adormit puţin
şi a visat pe marele mitropolit Veniamin Costachi, care, apropiindu-se, îi
dădea sfaturi se termine catedrala din Iaşi începută de el. Acelaşi vis l-a
avut în noaptea aceea şi duhovnicul Mitropoliei din Iaşi, arhimandritul Ierotei
Maximescu.
Departe fiind, spunea el, am văzut cum în jurul
bisericii mari a lui Veniamin se plimbau doi călugări cu bărbile ce străluceau
ca argintul cel sclipitor. Şi, apropiindu-mă de ei, fără să mă vada, observ că
unul din ei era însuşi mitropolitul Veniamin, pe care l-am recunoscut după
faţă, dar pe celălalt nu l-am cunoscut. Şi mitropolitul Veniamin spunea cu
sfâşieri de dureri în glas, celuilalt însoţitor al lui, cum această biserică
începută de el şi rămasă neterminată, acum urmaşii vor să o scoată la mezat. „Să
dărâme şi să vândă ceea ce am zidit şi cumpărat eu”.
Şi lacrimile mitropolitului Veniamin n-au contenit să
curgă până ce, terminând de înconjurat biserica, a dispărut.
Sosind dimineaţa, duhovnicul era frământat de acest
vis şi dorea să afle numele acelui călugăr ce însoţea pe Veniamin. Dar mare i-a
fost bucuria că în aceeaşi zi l-a recunoscut în persoana mitropolitului Iosif
Naniescu. El era acela ce se plimba îngândurat şi nu răspundea nimic la toate
tânguirile mitropolitului Veniamin.
Sf.
Iosif și construirea catedralei
Prima grijă a noului părinte al Moldovei a fost
terminarea catedralei începută în anul 1833 de înaintaşul său, mitropolitul
Veniamin Costachi. Dar pregătindu-se ţara pentru Războiul de Independenţă,
blândul arhiepiscop a amânat începerea lucrului. Timp de doi ani s-a străduit
să îmbărbăteze credincioşi şi întregul cler în lupta dreaptă pentru neatârnare
naţională bisericească. Astfel, a făcut apel la toate mănăstirile şi la preoţi
să adune ajutoare pentru armată, iar pe cei care doreau, îi trimitea în ambulanţe
pentru îngrijirea răniţilor. La apelul mitropolitului Iosif au contribuit cu
ajutoare toate mănăstirile şi multe parohii, iar pentru îngrijirea răniţilor au
plecat din Moldova peste o sută de preoţi, călugări şi maici.
În anul 1879, după terminarea războiului, mitropolitul
Iosif s-a dus la audienţă la primul ministru să ceară ajutor pentru construcţia
catedralei. Deci intrând înăuntru, a zis:
– Vin cu o rugăminte mică pentru dumneavoastră, dar
foarte mare pentru noi. Şi anume, să ne daţi fonduri pentru terminarea
Catedralei mitropolitane din Iaşi, care zace în ruină de 40 de ani şi în care
dorm noaptea vitele oamenilor.
– Nu avem acum fonduri pentru aceasta! a răspuns
casierul trezorerului naţionale.
– Dacă o ţara nu are bani să construiască o catedrală,
a răspuns hotărât mitropolitul, atunci eu îmi dau demisia din mitropolie.
Poftiţi cârja!
Văzând râvna marelui ierarh pentru casa Domnului,
membrii guvernu au aprobat în aceeaşi zi fonduri băneşti cu care s-a şi început
construcția catedralei.
Minunea
Sf. Parascheva
Mitropolitul Iosif avea din copilărie o deosebită
evlavie pentru moaştele Cuvioasei Parascheva din Iaşi. Ele se păstrau în
paraclisul Mânăstirii Sfinţii Trei Ierarhi. Dar în noaptea de 27 decembrie,
1888, aprinzându-se paraclisul, au fost cuprinse de flăcări şi sfintele moaşte.
Deci, auzind mitropolitul, a venit noaptea acolo desculţ şi, văzând cum arde în
foc cel mai de preţ odor al Moldovei, plângea ca un copil nemângâiat. Dar,
potolindu-se focul, prin minune au fost găsite moaştele Cuvioasei Parascheva întregi
și nevătămate. Numai îmbrăcămintea de argint se topise. Atunci bunul pastor a
făcut alt sicriu de argint pentru sfintele moaşte şi le-a strămutat în noua
catedrală, precum se văd până astăzi.
Acest venerabil mitropolit era un mare iubitor de
cântare bisericească. El a împodobit sfintele altare cu cei mai evlavioşi
slujitori, și stranele bisericilor cu cei mai buni protopsalți. El este cel
dintâi ierarh român care a binecuvântat organizarea corului vocal în biserică
şi a îngăduit femeilor să cânte la cor. Împotriva celor care se opuneau la
aceasta, el răspundea: „Evlavioşilor! La mormântul Mântuitorului au rămas numai
femeile, căci bărbaţii fugiseră toţi! Femeile, cele dintâi, au vestit învierea Domnului!”
Spuneau părinţii de la Mitropolie, care i-au fost
ucenici, că mitropolitul Iosif venea zilnic la Sfânta Liturghie, la Vecernie şi
la Utrenie. Numai dacă era plecat undeva sau era greu bolnav, nu venea.
Părinţii auzeau mai întâi toaca, apoi bătăile ritmice ale cârjei mitropolitului
pe mozaicul bisericii.
Milostenia
Mitropolitului Iosif
Zicea unul din ucenicii săi: „ Mila faţă de săraci a
mitropolitului Iosif Naniescu a ajuns proverbial în Moldova şi în toată ţara.
Zilnic veneau zeci de nevoiaşi pentru a primi milă din mâinile lui. La început
singur se cobora din chilie jos pe trepte, în mijlocul celor o suta de săraci.
Îi mângâia cu vorba, îi binecuvânta şi împărţea bani. Niciodată nu dădea
săracului mai puţin de o pâine. „Bani pentru o pâine!” acesta era principiul
lui. Dacă termina banii mărunţi, scotea de prin buzunare bani mari şi pe toţi
îi alina. Apoi urca sus în chilia lui de rugăciune şi de citire. Când era
bătrân şi slab, nu mai cobora, ci arunca mila sa săracilor din balconul casei”.
Spunea iarăşi acelaşi ucenic: „ Aceasta era milostenia
lui în zilele de lucru. Duminica, mitropoli împărţea astfel mila: dădea punga
cu bani anume destinaţi părintelui Visarion Boboc, iconomul mitropoliei. După
slujbă, iconomul se aşeza în portiţa de jos a mitropoliei. Pe acolo treceau
toţi săracii şi îşi primeau ajutor de la părintele lor duhovnicesc. Aşa
împărţea zilnic mitropolitul Iosif leafa sa la săraci”.
Grija
față de elevi și studenți
În tot timpul anului, mitropolitul Iosif ajuta elevi
şi studenţi de toate vârstele, fără alegere. Le dădea hrană, Ie plătea taxele
şcolare, le dădea bani de cheltuială, susţinea studenţi din salariul său în
ţară şi peste hotare. Sala de mese de lângă bucătăria mitropolitului era o
adevărată cantină de şcoală. La sfârşitul anului însă, fiecare era dator să-i
înfăţişeze situaţia şcolară. Pentru cei ce se distingeau la învăţătură,
trimitea pe moşul Alexandru să le cumpere câte un rând de haine bune şi cărţi,
drept premiu. Iar pentru cei rămaşi repetenţi, dădea ordin iconomului să le
pună o pâine în traistă şi să-i trimită acasă.
Spuneau preoţii catedralei că, uneori, mitropolitul
Iosif termina banii şi nu avea ce da la săraci. Atunci împrumuta bani de la
duhovnicul său, arhimandritul Ierotei, şi mângâia pe toţi. La sfârşitul lunii,
când primea salariul, întâi îşi achita datoriile, apoi miluia pe cei care
veneau.
Acest venerabil mitropolit era foarte sărac şi modest
îmbrăcat, că nu-i ajungeau banii pentru haine. Văzând unii din miniştri că
poartă rasă veche, i-au trimis în loc de salariu, un rând de haine noi,
călugăreşti. Dar mitropolitul Iosif, iubind sărăcia lui Hristos, a vândut
hainele şi a împărţit banii la săraci. (…) (Când s-a mutat la Hristos marele
mitropolit Iosif Naniescu) în chilia lui nu s-au găsit decât doi lei!
(Extra din Patericul românesc, Pr.
Ioanichie Bălan)
PRAZNICUL
VIETII
-
Fericitul Trifon Turkestanov -
Tu m-ai adus în aceasta viata, ca într-un rai
încântator. Am vazut cerul ca pe-un potir adânc si albastru, în azurul caruia
glasul pasarilor rasuna; am auzit freamatul datator de pace al padurii si
susurarea dulce-glasuitoare a apelor; am gustat din poamele înmiresmate si
dulci si din mierea placut aromata. Pe pamântul Tau atât e de bine, a fi
oaspete al Tau e atât de îmbucurator.
Slava Tie pentru acest praznic al vietii;
Slava Tie pentru buna mireasma a lacramioarelor si-a
trandafirilor.
Slava Tie pentru felurimea desfatatoare a poamelor
si-a semintelor;
Slava Tie pentru stralucirea de nestemate din roua
diminetii.
Slava Tie pentru surâsul unei desteptari pline de
înseninare;
Slava Tie pentru viata pamânteasca, a celei ceresti
înainte-vestitoare.
Slava Tie, Dumnezeule, întru vecie!
Fericitul Trifon Turkestanov, Cunoasterea
lui Dumnezeu prin mijlocirea firii vazute, traducere de Olga Bersan, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, cap. Acatist de Multumire „Slava lui Dumnezeu pentru
toate”, p. 124-125
Pr.
Alexandru Stanciulescu - Barda ,
Parohia
Malovat , jud. Mehedinti, Romania
tel. 0724
998086
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu