Maria Diana Popescu - Să ne hotărîm cu toţii că sîntem români, pînă nu e prea tîrziu

 

Să ne hotărîm cu toţii că sîntem români, pînă nu e prea tîrziu

Maria Diana Popescu

04 Ianuarie 2026

 

Bravo, pro-europeni ai lui Nicuşor! N-am mai văzut atîta falsitate, pe „onoarea mea, domn judecător”! Toate televiziunile au chefuit, au ridicat capacul de pe cazane, pe toate ecranele au sfîrîit purcei, cîrnaţi, sarmale, s-a dansat nebuneşte, sus paharul!, de parcă lumea o luase la vale odată cu apa din baraje, iar în locul apei era lapte şi miere! Asta ca să uite oamenii de taxele lui Bolojan, unele triplate, altele mărite cu 140 şi 170% faţă de anul trecut. Cheful a inoculat ideea că românii o duc bine! O paradă ieftină la început de an, pentru că în România profundă, în miezul şi periferia societăţii, oamenii sărmani au înghiţit în sec şi au mîncat porţii mici ca să aibă şi a doua zi. De neconceput, că, în acest mileniu al dronei şi Inteligenţei Artificiale tot mai mulţi copii adorm flămînzi, scriu la lampa cu gaz, cu mîinile îngheţate, fără să cunoască bucuriile normale ale copilăriei. Iar, „unde nu-i făină”, vorba cărturarului, „va veni gîlceavă” în curînd! Românii nu mai speră să primească nimic de la guvern, nici măcar reparaţiile morale şi indexările confiscate, ei se tem ca guvernul să nu le ia şi mai mult din puţinul lor pentru un război străin.

Va fi un 2026 cu reducerea termenilor asemenea pentru popor, dar în favoarea specialilor, un an socotit la milimetru de către matematicianul Nicu, care şi-a echivalat diploma de absolvire a unei filiale de facultate cu „Atestate” - fantomă. Atestate de olimpic, nici măcar atestat de şofer, precum şoferul de tir Bolojaf, consiliat de mari somităţi caricaturale de la SIE: Cioloş, Stolojan, Cîţu, şi de un întreg pomelnic de soroşişti expiraţi. Politicienii din bătătură, care şi-au făcut datoria doar faţă de clan şi de stăpînii externi, o vor duce bine indiferent de schimbări. Au sacul cu galbeni la păstrare peste hotare, restul?, sînt cetăţeni neperformanţi, precum creditele cu dobînzi uriaşe, adică pierderi colaterale ale capitalismului. În România „bolojaful” este fără perdea: 80% din veniturile românului le ia statul, cu concursul unui guvern de sorginte bruxelleză. Cumplit este că toate preţurile, impozitele şi taxele cresc constant, iar calitatea vieţii scade constant. Românii o duc tot mai prost, cu un picior pe mal şi unul în groapă, extrem de departe de nivelul de trai din Europa. Bolojan a aplicat toate impozitele dictate din afară, şi le-a mărit ca să crape românul de sărăcie, pentru a da cît mai mulţi bani specialilor şi piraților ucraineni conduşi de un escroc contrabandist.

A pus biruri mari pe firme de s-au închis cu miile, a scumpit producţia, a falimentat fermierii români care nu-şi mai pot vinde produsele. A triplat impozitele pe locuinţe, astfel ca cei vulnerabili să renunţe la apartamente. Birul, de la zbirul Bolojan a mărit din nou accizele, a mărit preturile la carburanţi, ţigări, apă, dulciuri. La toate alimentele! O ciocolată la noi e mai scumpă decît la francezi. A mărit TVA-ul, impozitele indirecte, tot ce cumperi azi, e lux şi costă triplu faţă de Occident. Deşi dezastruoase, serviciile s-au scumpit şi ele din nou. Energia, gazele, apa, chiar şi canalul a devenit mai scump decît apa potabilă. Bolojan a pus biciul pe români, dar dă cu două mîini Ucrainei pentru a-şi mulţumi stăpînii de la Paris şi Bruxelles. Mafia, Jaful, debandada şi sărăcia! Astea sînt cuvintele de ordine în 2026! Pentru că tot mai mulţi români trăiesc o acută criză  de identitate. Nu mai ştiu dacă sînt români sau europeni. Nu mai ştiu să construiască un obiectiv naţional. Trebuie să ne hotărîm cu toţii că sîntem români, pînă nu e prea tîrziu. Mafia, jaful, debandada şi sărăcia sînt rezultatul politicii de spoliere, dezbinare şi stăpînire abuzivă, aplicată cu ură şi desconsiderare României, cetăţenilor români, de către partidele politice, prin instituţiile statului pe care le-au subordonat clubului infracţional organizat împotriva poporului român şi altor „structuri” antiromânești. Mafia, jaful, debandada şi sărăcia sînt considerate ca fiind normalitate, inclusiv în cadrul CCR, de către nişte judecători politizaţi care, crezîndu-se dumnezei, au condamnat instituţia la neconstituţionalitate. Ierarhia clanurilor din spatele tuturor nenorocirilor prin care trec românii e foarte greu de destructurat, cum grea este învierea unui reper de acţiune prin care în România să domnească forţa legii, moralitatea şi normalitatea. Peste tot se vorbeşte despre mafia din politică, mafia din Guvern, din Parlament, de la Cotroceni, mafia din justiţie, mafia energiei, mafia hipermarketurilor şi farmaciilor, mafia financiar-bancară, mafia ucraineană „refugiată” în România, mafia Covid,  mafia specialilor, mafia clanurilor de putere. Între toate fiind o strînsă interdependenţă care dă formula jafului perfect, acoperit de legi şi ordonanţe, cu consecinţe nefaste asupra poporului. E prea tîrziu să mai sperăm la independenţă economică şi de stat, atîrnarea a venit odată cu integrarea în fantomele internaţionale. Într-o economie globalizată nicio naţiune nu mai este suverană.

Luaţi tot timpul cu „cut & paste” şi aruncaţi de colo-colo, trataţi ca nişte deşeuri toxice, sătui de sărăcie, de umilinţă şi de hărţuiala constantă, românii stau în acest moment la cozile sărăciei să-şi radieze maşinile din parcare de frica taxelor dublate de către premierul-dictator. Un premier nedorit de popor, pentru că şi-a ignorat misia patriotică şi a batjocorit neamul, un ministru care întregeşte şirul celor care au jefuit România pentru interese străine. Corupţia şi slugărnicia autorităţilor de la Bucureşti faţă de stăpînii din afară sînt părţile lor cele mai murdare, pe care n-avem cum să le curăţam. E ca şi cum m-aş strădui să acopăr cu metafore goliciunea personajelor lui Michelangelo din „Judecata de apoi”. 

Grigore Stamate - Mihai Eminescu - genialul fisof al literaturii universale

 

Mihai Eminescu - genialul fisof al literaturii universale

General-locotenent (r) Dr. Grigore Stamate, Membru al Fundației Europene Titulescu

Art-emis

04 Ianuarie 2026

 

Când mi-a fost dat să aflu că poetul român Mihai Eminescu este studiat și peste hotare - cu precădere, dincolo de Atlantic, sincer să fiu, nu mi-a venit să cred. Aveam impresia că cineva, dintre manipulatorii acelui timp, forțează nota și-n domeniul literaturii naționale, ca să dea bine în fața cârmuitorilor vremii. Era, undeva, în etapa de început a fostei „epoci de aur”, când accentul pe tot ceea ce aparținea, ca valoare, națiunii era amplificat cu o intensitate, care nu mai are corespondent în perioada de după anii ’90.

Atunci, în plin regim socialist - încă nu se trecuse la „multilateralul dezvoltat” - am luat la cunoștință, pentru întâia oară, că opera Luceafărului, de care, ca mai toți tinerii generației mele, eram fascinat, era supusă unui tratament academic internațional, fiind aprofundată până și în renumitele centre universitare Harvard, Columbia, Indiana, Los Angeles și Chicago din SUA. Cu deosebire, nuvela „Sărmanul Dionis”, apreciată ca fiind un text romantico-metafizic de excepție. Iar, dacă în anii ’70, opera eminesciană se studia doar în cercuri anume specializate pe literatura comparată (de tipul „Romanian Studies”), după anii ’80, traducerile realizate prin grija emeritului Leon Levițchi, reprezentau apogeul de interes al străinătății intelectuale.

Spre deosebire de geniala poezie - care, prin traducerea mot ä mot, putea să-și piardă o parte din melodicitate și din farmecul original, nuvela „Sărmanul Dionis” - mai facilă din punctul de vedere al redării - a atras cel mai mult atenția cercetătorilor, ca și a cititorilor.

Dintre parametrii filosofici amintim, îndeosebi, abordarea timpului ca iluzie a conștiinței, coexistența timpului și viitorului în spirit, faptul că timpul nu este liniar și obiectiv, că trecutul, prezentul și viitorul coexistă, că eul nu poate părăsi timpul, că timpul este un obstacol epistemic etc. Idei majore, care au fost puse în paralel cu susținerile unor erudiți ai interpretării filozofice a fenomenelor (ex. Imannuel Kant, despre timp, ca formă a intuiției și Arthur Schopenhauer, despre lume, ca reprezentare) sau cu influențele filozofiei upanișade (India), ale romantismului novalis (Germania) sau cu „Teoria formelor” a lui Platon (Grecia antică).

Eminescu, prin metempsihoza sa, îi depășește pe mulți dintre preocupații în domeniu (de pildă, pe Kant), căruia, în referire la timp, îi surclasează „teza intenției”. Pentru că, la Eminescu, timpul și identitatea sunt simple iluzii funcționale, existența este un fenomen al conștiinței, iar absolutul devine accesibil prin anularea eului individual. Un tratament idealist radical, o metafizică fără sistem, care, indiscutabil, rezidă într-o filozofie cu totul specială, de necontestat.

Iată de ce „Eminescu a fost  (și va rămâne pentru totdeauna - n.n.) un mare erudit. O ştiau mulţi dintre contemporanii săi, a spus-o şi G. Călinescu, subliniind varietatea lecturilor sale, de la scrierile vedice, trecând prin Platon şi - neapărat -Schopenhauer” (Claudia Dahoveanu, Între proză și metam psihoză, Jurnalul.ro, 27 octombrie 2010). Un înțelept al liricii universale - ne-am permite să completăm - care, dincolo de orice formă literară, a pătruns în profunzimea timpului său, supunând societatea unui rechizitoriu extrem de deranjant. Fapt pentru care, până și astăzi - la 176 de ani de la nașterea sa - încă le stă unora în gât și încearcă, prin fel de fel de tertipuri antiromânești, să-l denigreze și să-l scoată din palmaresul valoric al acestui popor excesiv de tolerant și, tot pe-atât, de umil în concurs cu nimicnicia neprietenilor dintotdeauna.

În opera „Sărmanul Dionis”, explicând că identitatea nu este fixă, iar sufletul poate traversa nu numai epoci, ci și corpuri, Eminescu își transpune eroul într-o serie de existențe, adesea, dedublându-l. Și, nu întâmplător, în mediul american, nuvela a fost studiată dincolo de oricare altă abordare, ca un text „proto-psihologic”, cu implicații în consecință. Inclusiv, din punctul de vedere ontologic, lexical etc., dar și nonlingvistic  (cunoștințe despre lume, societate etc.). De aici, și trimiterile la Platon (Aristocle), la Goethe, la Fichte și la Hoffman.

Dacă-ar fi să ne axăm doar pe mitul gnostic al cunoașterii interzise și să vedem lumea ca o realitate instabilă, ca pe o proiecție a minții sau visul, ca real, și ar fi de ajuns să ne lămurim ce presupun spiritul infinit, dorul de absolut, ca și filozofia romantică a infinitului.

Desigur, toate acestea implică un efort aparte, și o specializare deosebită, atât din partea analistului, cât mai ales a cititorului, mai mult sau mai puțin, avizat. Mai ales, atunci când textele filozofice ale operei sale - nu neapărat ale respectivei nuvele - încerci să le pui în concurs cu ideile filozofilor sus-amintiți. Pentru că, vrem ori nu, trebuie să acceptăm că ideile lui Mihai Eminescu (aici, am în vedere „Sărmanul Dionis”) pot fi corespondente idealismului transcedental al lui Kant sau, și mai pregnant, idealismului absolut al lui Johann Gottlieb Fichte. Chiar dacă, față de aceștia, Eminescu are o amprentă pură, specifică: la el, totul este fenomen al conștiinței, iar lucrul în sine dispare.

Până și căderea lui Dionis nu este de natură morală, ci epistemologică. O epistemologie ce excede oricărei încorsetări filozofice, chiar și rigorilor vedantei indiene. Respectiv, acelui cadru filozofic, care explorează natura realității, sufletului și a eliberării, bazându-se pe un complex de texte sacre din Upanishad-uri, Brahma Sutre, Bhagavad Gita ș.a. 

Deși, unii nu-l consideră pe Mihai Eminescu ca nefiind un filosof, în sens academic, ci mai degrabă un poet-filosof, în ceea ce ne privește - având în vedere că, întâi de toate, s-a afirmat tocmai în mediul academic - susținem, cu date concrete, că tocmai acestui mediu îi datorează consacrarea. Cu atât mai mult, cu cât majoritatea experților sunt de acord că, prin profunzimea meditațiilor sale metafizice, cosmologice și etice, Eminescu depășește gândirea filozofilor români și se circumscrie tematicii generale, universale, care i-a impus pe Schopenhauer, pe Kant și pe alți iluștrii cugetători. Inclusiv din lumea eterică a hinduismului.

Numai în privința lui Georg Wilhelm Friedrich Hegel, al cărui sistem l-a aprofundat bine, Eminescu a adoptat o poziție aparte, literalmente critică, refuzând să-i accepte anumite teze, în ceea ce privește identificarea gândirii cu ființa, idealismul absolut. Dar, nu se poate exagera, pentru că - fie și așa, aflat sub influența lui Kant și a lui Schopenhauer - Hegel i-a „influenţat cugetarea şi poezia lui Mihai Eminescu în ceea ce priveşte, în primul rând, formaţia ideologică a poetului. Din scrisoarea lui Mihai Eminescu către Titu Maiorescu reiese, de altfel, destul de clar că el voia cu tot dinadinsul să-şi completeze cunoştinţele sale «asupra filosofiei dreptului de stat şi a istoriei»”, care „sunt numai indicate la Schopenhauer”, dar se găsesc pe larg comentate la Hegel” (Dumitru Păsat, Eminescu și spiritul hegelian, rubrica Eminesciana filosofică a Centrului Academic Internațional „Mihai Eminescu”, Chișinău, 28 iulie 2019)

Dintre gânditorii români contemporani lui, Mihai Eminescu l-a apreciat, cu deosebire, pe filozoful Vasile Conta, despre care spunea că: „Din tinereţe însă l-au fost atras problemele metafizicei şi, în timpul liber pe cari i-l lăsa catedra de drept, se ocupa cu citirea scrierilor de filozofie pozitivistă apărute în Anglia, Franţa şi America. Mulţi ani membru al societăţii literare Junimea, el publică în «Convorbiri» Teoria fatalismului, pe care-o traduse singur în franţuzeşte, şi Teoria ondolaţiunii universale, o încercare metafizică materialistă” (discursul din 25 aprilie 1882). Dar și pe alte personalități istorice cu reale înclinații filozofice, precum Dimitrie Cantemir, pe care l-a considerat „un model de erudit și un precursor al filozofiei românești”. Pentru el, Domnitorul Moldovei „întruchipa «omul universal» român, capabil să lege istoria națională de marea gândire europeană”. Și, nu s-a ferit nicicând să-i recunoască meritele lui Aron Pumnul, profesorul său, care a avut „o influență profundă asupra viziunii filozofice și valorilor spirituale naționale” ale lui Eminescu, pe timpul cât a studiat la Cernăuți.

Așadar, Mihai Eminescu n-a fost doar un simplu poet, care a filozofat ori a cochetat cu filozofia vremii, ci mult mai mult, a fost un geniu-filozof sau, și mai exact, un filozof al poeziei și literaturii universale. Iar, pentru întreaga cultură românească a constituit un indubitabil reper. Nu degeaba, filozoful Constantin Noica, un alt erudit în materie, nu s-a sfiit să afirme că: Mihai Eminescu reprezintă „conștiința noastră cea mai bună”.

De remarcat, că opera filozofică a lui Eminescu, firesc, i-a influențat și literatura, poezia sa de neegalat, sporind ponderea reflecției etice nu doar în cultura și inteligența românească, ci și în cele mondiale. Spunem asta, pentru că el - odată cu asimilarea și transpunerea ideilor marilor corifei ai lumii filozofice - a creat și o sinteză a tuturor acestora, îmbunătățindu-le.

Ar fi multe de spus în privința filozofiei genialului poet, dar spațiul acordat unui articol nu permite o detaliere exhaustivă. Așa că, într-un final, ne rezumăm a conchide că, spre deosebire de alți erudiți ai timpului său, Mihai Eminescu nu numai că a studiat – și chiar a tradus în limba română principiile și tezele gândirii filozofice contemporane - în parte, le-a asimilat și le-a conferit o viziune proprie, într-un fel metafizic aparte. Și, altceva: mai mult decât oricare, Eminescu nu s-a limitat doar la Kant și Schopenhauer, ci și la Gottfried Wilhelm von Leibniz și Friedrich Nietzsche, pentru care a avut o apreciere cu totul specială. Pe de altă parte, nu poate fi diminuat interesul său pentru gândirea orientală, din care a și integrat în opera sa elemente din buddhism și din brahmanism, îndeosebi.

Independent de orice tendințe de diminuare a gândirii sale filozofice, ca și a inestimabilelor sale valori literare, de încercările de escamotare a adevărului ce-i sporește genialitatea,  trebuie evidențiat că experții moderni în materie (ex. italianca Rosa del Conte, un nume cu rezonanță în eminescologie) îl poziționează pe Mihai Eminescu în suita marilor gânditori ai lumii, precum germanul Martin Heidegger, francezul Jean-Paul Sartre și danezul Søren Kierkegaard. Și, cu asta credem că am spus destul, ca să priceapă cu cine vor să se confrunte acei alogeni, care nu ne iubesc poporul și care, profitând de ceea ce li se permite - inclusi, legislativ - se zbat să ne întineze trecutul istoric și cultural, să înlăture cât mai multe dintre valorile Neamului Românesc și să ne transforme marile noastre personalitățile în potențiali adversari. De ce și în ce scop, lăsăm la interpretarea fiecăruia dintre cei care mai au o brumă de dor românesc și de respect pentru țara Luceafărului literaturii universale. Oricum, în pofida a orice și a oricui, să nu uităm niciodată că în 15 ianuarie al fiecărui an, cu toții, trebuie să aducem omagiul cuvenit unuia dintre iluștrii pământeni ai filozofiei și literaturii universale: românul Mihai Eminescu.

Doamne, ocrotește-i pe români!

Nicolae Balaşa - „Ziua a şasea” (fragment din piesa de teatru cu același nume)

 

„Ziua a şasea” (fragment din piesa de teatru cu același nume)

Dr. Nicolae Balaşa

04 Ianuarie 2026

 

Personaje:

-   Firică - inspector la cultură, responsabil, pe vremea comuniştilor, cu culturalizarea satelor, filaterist, pacum pensionar ce locuieşte  la  ultimul etaj dintr-o vilă a nomenclaturii.

- Madam   Chirpici -  activistă, vecină cu apartamentul din dreapta lui   Firică.

- Madam  Păsărea - secretar de partid, responsabil cu agricultura, vecina din stânga,  femeie cu influienţă în vremurile de acum.

- Domn` Drincu - vecinul de sub Firică, bragagiu sub toate vremurile.

-  Madam Dricu - angajată la serviciul cimitirelor din cadrul primăriei, ocazional, damă la paranghelii, vecina din stânga lui Drincu.

- Scârţă -  șef de scară, delator, vecinul din dreapata lui Dricu.

- Madam Scârţă  - cândva şef la cantina partidului, respecializată în pomeni şi înmormântări.

- Tase - un tomnatic, necăsătorit, băiatul doamnei Scărţă, din prima căsătorie, proprietar  de drogherie şi pompe funebre. Locuieşte, ca să facă avere, printre coşciuge.

- Domnişoara Ruxy  - intelectuală, veşnic înscrisă la o nouă facultate. Ocazional, face diverse servicii bătrânilor din cartier.

- Domn` doctor` Beliş –  medic specialist în pensionări şi certificate de deces.

- Berilă - om de afaceri, proprietar de mausoleu.

- Popa Tufiş - preot la capela şi biserica de lângă cimitir.

- Peşches - felcer la clinica de cartier.

- Domnişoara  Pinţi  - centralistă de serviciu la aceeaşi clinică.

 - Ghiulea - bodyguardul lui Berilă.

- Fanfara - pentru înmormântări

- Lăutari - pentru  serbat anumite evenimente din viaţă.

Fircă, insomnia, Pinți și gașca                      

                                                     Actul I

Acţiunea se desfăşoară la ultimele două etaje ale unui bloc, clădire plasată în partea centrală a scenei. Clădirea poate fi sugerată prin nişte cutii puse una peste alta. În ele, locuiesc majoritatea personajelor.  La parterul clădirii, funcţionează o drogherie şi un serviciu de pompe funebre. În cadrul serviciului, două cămăruţe,  una în care se vând coşciuge şi diverse obiecte pentru înmormântare, şi o alta, lipită  de prima, un mic restaurant pentru organizat pomeni. Proprietari, domnul Tase şi madam Scârţă, specialişti în ritualuri de înmormântare. În stânga sau în dreapta, lipit de clădire, un cabinet medical, clinică de cartier. Personajele pot dialoga prin pereţi, la telefon sau se pot întâlni. Au, de asemenea, discuţii imaginare.

                                                        Scena I

Firică se trezeşte după ce abia ațipise, îmbrăcat îmbrăcat ca în ziua anterioară. Insomnia își spunea cuvântul. Se uită  după ceasul de mână pe care nu ştie unde l-a pus. Nu conştientizează momentul. Îşi  ia ochelarii şi răsfoieşte un ziar lăsat seara pe scaunul de lângă pat.

Firică (iritat) - Domnule, ca să vezi drăcia dracului!  Când să-l dea ăştia afară, s-a pus pe văietat. Că te miri cum o babă, intelectuală, ieri de dimineaţă, l-a scuipat la piaţă. Ptiu,  bătu-te-ar să te bată! Păi, bă nene, ce altceva putea să-ţi facă? ...Tu, ditamai director de pupat?! Recunoaşte! Nu prea, când ani la rând,  funcţionar la stat,  pe noi, românii, lumii întregi,  ne-ai  prezentat ciobani, scripcari, manelişti şi falusuri de prin Carpaţi. S-au închinat până şi ăia de pe Marte. Nemţii au tras obloanele, iar chinezii şi-au pus dopuri în urechi şi mă mir că au mai putut deschide ochii.

- Firică: (Bate din picior apoi ciocăneşte în zidul din dreapta şi strigă) -  Madam Chirpici!... Fă, s-a întors pământul cu curu`în sus şi doar tu nu ai văzut! Auzi, madam... Bă fată, pe vremea noastră, un milion de dolari producţia din Balta Brăilei şi ceva din Bărăgan! Ăsta, cu boxul, cică i-a luat pentru o sută de pumni în cap! Păi, vezi, nu e tot una!

- Firică (ca pentru el) Rahat! ...De-aia n-are lumea ce mânca! Ţara arde în foc, ăla ia ..., dolari, cu sacul, iar asta cu igliţa! Toată  ziua a tot croşetat, iar acum, cu aşternutul în cap!

- Firică (ca şi cum ar avea-o în faţă pe madam Chirpici): Aoleu, fatăăă! Draga mea, nu te mai pricopseşti! Azi, cu un franc, mâine, cu  altul! Dă şi tu un tun, una, alta... cum fac ăștia acum din politică.  Sau fă ca asta din revistă! Jos textila! E!... Ce-ai mai vrea?!  Numai dacă s-ar întoarce iar vremea...  Taci! Nu răspunzi, ai? Du-te... unde și-a înțărcat mutu iapa, o să mori şi săracă, şi chioară, şi ca proasta!

- Firică: (Se roteşte cu scaunul spre stânga şi bate în celălalt perete).  Alo!  Păsărică, păsărea! O viaţă ai şi pe-aia o sforăi?... Vai de mama ta! Într-o noapte ca asta, pe vremuri, se cutremura tarlaua... Domnule, ce mai dădeai cu ea de-a dura!... Producţii la hectar!

- Firică: (către sală, ca pentru el, nedumerit) Mă fraţilor, cât  să fie, mă, ceasul?

- Firică: (bate cu bastonul în tavanul lui Drincu) S-a culcat şi ăsta! Dorm de parcă mâine ar fi ultima zi de somn din istoria lumii...

- Firică: (vede că nu îi răspunde nimeni, ridică receptorul şi sună la clinica din cartier). Alo!

- Pinţi:  Da, vă rog! Clinica! Cu ce vă putem ajuta?

- Firică (dezamăgit, ca pentru el): Nimic nu mai e ca pe vremea mea... Mergea Firică în control la... Doar covorul roşu mai lipsea că în rest... Curca, la proţap, damigeana, şi la aşternut cu debutanta. Ce vorbești, domnule? Păi, ăștia, de acum, știu ce e cultura?

- Pinţi (ușor iritată):  Eu, Pinţi, centralista, cu ce vă pot ajuta?

- Firică: Iauzi cu ce?! Drăguță, cu ziua a şasea! În viaţa asta, după cum vezi, am  cam pierdut timpul de-aiurea. ...Și aș vrea să fac și eu ceva.

- Pinţi: Domn` Firică?!...

- Firică: Mânca-o-ar tata!

- Pinţi: E trecut de miezul nopţii, ia-ţi pastila şi... Lasă viaţa! Pastile de întors în ea, deocamdată, ba!

- Firică (de parcă nu ar şti, mirat): Da?!... Atunci, măcar mai stăm de vorbă, mai alintăm o, bucă, o țâță, mai una, alta... Ce te grăbeşti aşa?

- Pinţi: Domn` Firică, hai, mai vrei ceva că...

- Firică: Eu aş mai vrea, dar...

- Pinţi: Nu te ţine de prostii tocmai acum după miezul noţii... Zii! Nu de alta, dar e în treacăt pe aci, pe la mine, dragostea dintâi.

- Firică: A mea m-a lăsat cu un borac şi s-a dus dracului! Un nărod, un ratat! S-a încurcat cu una, secretar de stat de pe vremurile ălea... Alta ar fi fost situaţia dacă se încurca şi el  acum.

- Pinţi: Gata, domn` Firică! Sănătate! Somn uşor!

- Firică (parcă intrat în panică) : Ho, că nu dau tătarii! Pastila... Unde zici că-mi e pastila?

- Pinţi: E, şi dumneata! Depinde ce vrei, şi atunci cauţi ori în punga cu doctorii, ori în dreapta, ori în stânga... Că doar o viaţă întreagă, când cu una, când cu alta!

- Firică (răscolit): Mda! Pinţi, draga mea... 

- Firică: (Centralista îi închide, vorbeşte cu sine) Na, că a tras obloanele şi asta! Mă simt de parcă mi-ar fi dat faraonul ăla cu ceva în cap! (încearcă iarăși să trezească pe careva, dar nu reușește, vorbește cu el însuși)  ...Madam! Madam pe dracu'! Madam belea! Ăstea sforăie, ăl de sub mine bese, ăla se plânge că  de prea multă cultură, îl scuipă babele... Schimbă două vorbe, dacă ai cu cine, despre culturalizare! Păi, pe vremea mea, poetul ţăran... Ba invers! Pueta! Îi dădeai cu  ,,tovarăşul şi tovarăşa’’, erai genial! Promovam şi  sub aşternut cu debutanta... Acum, domnule, mă simt de parcă s-ar fi sfoiegit şi Moise în Biblie! Iar mâine... (incoerent, căzut cumva în timp) Cum o fi dat Dumnezeu puhoiul ăla de lăcuste? Dacă nu o fi  doar poveste!

- Firică: (nu renunţă la a vorbi cu cineva) A, da... Tase, la coşciuge, are program, zi, și noapte.

- Firică: (deschide o agendă, caută un număr şi sună) Alo!

- Tase (somnoros): Da!

- Firică (pus pe glumă): Morga?

- Tase: Bă, nea Firică, dă-o încolo de treabă! La ora asta?!

- Firică: Domnule, să ştii dumneata că faraonul ăla nu prea avea cine ştie ce minte...

- Tase: Mi-ai mai spus şi alalteri...

-Firică: Păi da, dar astăzi e astăzi! Mâine, altceva... Să dea dracii, iar am greşit cărarea... Domnule, dacă tot am sunat, ce-ai zice dacă-mi tocmesc acum îmbălsămarea?...

Tase (iritat, uşor bâlbâit): Trebuie aranjat întâi cu popa... Plăteşti lumânările, tămâia... Apoi cu domn` Beliş... El te-a pensionat, el îţi dă hârtia pentru plecat! Pe de altă parte, vezi că şi coana Dricu, șefa de la cimitire, vrea. Şi nu te pune de-a contra că-ţi vinde aia groapa. Aşa că... Greu să trăieşti, greu să şi mori! Oricum, când le-ai pus la cap pe toate, adică ţi-ai pus bine de o moarte, vii la mine.  Însă, nu acum, mâine, că doar n-ai să crăpi acum, în noapte!

Firică: Şi eu zic că ba, mai ales că, mai alalteri, mi-a cântat şi cucul şi pupăza...

Tase: A cântat, pe dracu! Băi,  domn` Firică, eu ţi-am spus cum e cu pilula...  Aranjează şi dumneata cu pensionarii de o grevă, de ceva...  V-a tăiat ăștia din pensie, dar ar putea pune în ea, drept recompensă,  viagra!  Din câte am văzut, cam toţi aţi mai vrea...  Pe de altă parte, vezi că madam Chirpici o să-ţi taie porția! Într-o zi, şi madam Păsărea!

- Firică: S-au dat dracu, și una, și alta! Le curg pieile şi scârţâie din toate ălea...

-Tase: Ei, scârţâie?! Nu ştii dumneata! Adică... Ieri, alalteri, Chirpici, bot în bot aci, la mine, cu domn` Drincu... Nici gând de ducă...  Ascultă-mă, o juma de zi: că o fi, că o păţi... Ca doi porumbei, la o cafea. Ai cam încurcat-o! Concurenţa! Cică ar avea  bragagiul bani la saltea. Iar ea?! Nu poţi s-o condamni, ca femeia...

-Firică (cu un soi de gelozie): Iauzi, a focului! Nu se lasă hârca! Şi ăsta... Fir-ar el să fie, am să-l reclam! La ilicit! O viaţă a vândut bragă, un fel de nimic.... Neam, înţelegi? Adică apă și tărâţe fermentate, pe un ochi de geam...

Tase: Ehe, ai mai pune vreo jalbă pe ici, pe colea, dar, ăia, ai dumitale, gata! Hârâie,  pârţăie... Mai nou, tocmesc cosciuge. Dumneata? Mă rog, ăştia, de acum, of, dacă ai vorbi cu lemnele şi tot te-ar mai  auzi careva. ...Vor taxe şi iar taxe! Biruri, peste biruri! Ai să vezi ce n-ai văzut când i-o pune şi lui popa Tufiş opriri pe cântat, fumul de tămâie şi datul din cap!

 - Firică (dezamăgit, încearcă să iasă din încurcătură): Vremuri!  Aci e aci! Ce să mai zici, domnule, de tineretul ăsta,  dacă babele au luat-o razna?! Partidele astea?!...

- Tase: Vecine, închid!  Astăzi, până şi moartea ar mai fi vrut tot pastile de putut. La drogherie, am mai vândut câte ceva ! La coşciuge, nimic! Şi dacă o ţine-o moartea aşa, pe linie de pomeni, falimentul, gata! Ia-ţi pastila şi vezi în stânga... O fi ca soba  madam Păsărea! Iar dacă nu, o linguriţă de cucută şi te trezeşti pe lumea ailaltă. Mori ca un genial, ca ăla din Grecia, nu ca proasta!

- Firică: M-ai dat gata cu genialitatea... E lângă pat, o am!

- Tase: Bagă la cap! Înainte de a o bea, să semnezi hârtia aia pe care am scris:  ,, Pomană, las lui Tase averea.   Precizăm: şi casa cu tot ce este în ea!’’ ...Şi-atunci, cumva, am  mă rup de undeva,  şi-am să te duc la groapă.

- Firică (se face că nu aude, evită discuţia) : O să fiu un drac bălţat! Moroi pe lumea ailaltă întors pe dos în lumea asta trâmbițând: ,,Partidul, poporul, Ceauşescu, România!’’ Firică: (Cu aceeaşi dezamăgire): Culcă-te! S-a dus în paştele mă-si şi partidul, şi gaşca, şi...!

                                            Scena II

Firică răsfoieşte iarăşi Biblia nedumerit. O pune deschisă pe masă, apoi se duce la un gramofon. Dă la manivelă, pune dezinvolt o placă de pe care ar fi putut asculta muzică veche, cumpăneşte ceva în amintiri... Se răzgândeşte. Se îndreaptă spre aparatul de radio fredonând.

- Firică: ,,Foaie verde lemn de prun, /Spune, spune, moş bătrân,/Spune-mi, moş cu barbă sură/Spune caii când se fură!/ Of, of,  oooo!/Când e negură şi ceaţă,/Atuncea caii se-nhaţă, măi, măi/ Atuncea caii se-nhaţă,  Noaptea pe fulgerătură/Atuncea caii se fură.

- Firică (lăcrimând): Fir-ar mama ei de viaţă! Păi Tase ştie? Ne strânge nouă pensiile şi... Patru blane şi un cui! Face avere, păcătosul! Şi avere, uite-o, nu-i!

- Firică: (dezamăgit, bate iar în peretele din stânga) Fă, Mariţo, hai, scoal`! Scoal`, fă, n-auzi! C-au mărit ăştia, de acum, producţia la hectar!

- Firică: (privind spre Biblie) Domnule, să vezi cu ochii tăi că Dumnezeu e de partea evreilor, iar tu, ca mai marele Egiptului, să te pui, aşa, de-a-contra! Păi, ăsta faraon a fost? De-aia şi Ăl de sus... Până şi eu, dacă eram, numai de-al dracu şi tot dădeam cu ciuma, cu criza, cu aia, cu ailaltă... Bă, cu molimă şi foamete pe metru pătrat! Ca acum, cum dau orbeţii ăştia... Na! Ca să vedeţi şi voi cum e când  dai cu nuca în gard! Dar mă rog, ce are sula cu prefectura?! ...Om vedea!

- Firică: (ascultă cum latră nişte câini în tăcerea nopţii) Domnule, madam Chirpici, cam pe la ora asta, pe vremuri, deşteptarea.

- Firică: (bate în peretele din dreapta) Scoal`, fă, măcar tu! Cât mai e timp, să mai punem de o plenară, de o paranghelie, de ceva, cât să intrăm și noi în istorie!

- Firică (nostalgic): O ști? Ce vorbeşti, mă frate?! Când îşi aranja asta cocul, pe unde călca, plesnea asfaltul. Seara, venea cu draci de unde venea. Pe semne, o încingeau ăia! Acolo, la partid, chestii, socoteli!... Coinace de Segarcea!  Apoi, tovarăşa... Azi, aşa, mâine, aşa, Scârţă, ăsta de sub mine, pac cu jalba! La cece, la ăia cu cenzura... Cerea negru pe alb să se cenzureze scrârţâirea. Vă daţi seama!... Într-o seară, însă nu ştiu cum a pus mâna asta pe nenorocitul de Scârţă  şi... Vai de mama lui! L-a călărit, acolo pe podea. Și, ca să vezi, a dracului scândură, domnule, şi atunci scârţâia. Nu de alta, dar ai fi jurat că e mută! Mde! Madam Scârţă, ce să mai vorbim, turbarea! M-am cam ofticat... Gata, gata şi eu cu jalba în proţap. Tot la cece! S-a tot rugat... ,,Te iert, fă, te iert!’’ Dă-te dracului de puşlama!

- Firică (bate tot în peretele din dreapta spre madam Chirpici): Mariţo, hai, scoal` că acum te pomeneşti cu ăia de la Partidl...! Şi dacă o să le spun că nu mi-ai dat pastila... Fă, ai cam belit-o! Că şi tu ai jurat  pe carnet, la congres. În  primul rând , grija partidului faţă de om!  Asta da excrocherie! Aţi bătut voi apa în piuă vreo 50 de ani, iar cei noi, acum! Nimic nou! În materie de hoție, ce era de inventat s-a inventat! ...Stilul contează! În politică, trebuie să ai ștaif, altfel dai cu căruța în gard!

- Firică (neliniştit, către sală, ca spre un personaj imaginar.): Ce zici, mă, nea Tipsie, de una ca asta?  Să se crăpe, tam-nesam, apa? Apa aia?! Bă, marea, înţelegi dumneata? Să treacă ovreii, ca pe şes, prin ea... Nu tu nămol, nu tu mătasea broaştei, vreo orătanie, ceva?!... Apoi, tot tam-nesam, faraonul să-şi găsească, vrând-nevrând, beleaua?!   Auzi, că tot eşti om cu vechime: Cum dracului, Doamne, iartă-mă, să fii mers Noe, ăla, cu barca, tocmai pe vârful muntelui?  Iar cu el în ea şi tot ce mişca?! Mare comedie!

- Firică (căzut în amintiri): Mă nene, când umblam eu cu culturalizarea pe la ţară... Că se culturaliza! Spuneam omului drept în faţă: bă, Darvin, ăla, cică la bază ar fi fost molecula... Molecula! Înțelegi?! Înţelegea omul! Mă rog, chestia cu scula! Acum, pricepea, nu pricepea,  Dumnezeu ştie... Sau diavolul! Că ăsta e cu toate! Uite că nu mi-am dat seama! Ce-i drept, se mai găsea ici, colea, câte o babă: ,,fugi, bă, cu bazaconia asta! Păi Dumnezeu şi Sfântul Petru... Ehe! Mumă, vai de capul tău!’’ Mde, vorba strâmbei:  am ars gazul degeaba! De-aia îi mai zic ăştia de la centrală: „draga mea, fata tatii, mi-ar mai trebui ziua a şasea...’’ Acum, spre sfârşit! Să o iau de la început. Poporul, Ceauşescu, România! Şi tovarăşa Chirpici să vină acasă deja băgată-n draci... Nu de alta, dar asta, din stânga, madam Păsărică Turturea, cu agricultura,  stătea plecată când cu săptămâna, când cu luna. Ziua  a şasea! Înțelegi? Înțelegi pe dracu!  Pinţi, a focului,  nu vrea?

- Firică (atotştiutor): Bă, neică, femeia, de când a fost ea, Eva, ehe, tot de-a contra! Fă şi tu ca om, dacă mai poţi, ceva!

- Drincu (Se trezeşte. Somnoros, trage cu urechea spre tavan, apoi, ca să audă mai bine, se urcă pe un scaun şi ascultă. Bate în tavan): Bă, fir-ai al dracu de nărod, ce tot lozeşti,  acolo, în pod?

-Firică (i se pare că aude ceva, însă vorbeşte în continuare de unul singur, crezându-se Dumnezeu): M-am gândit, să-mi taie felcerul cu domn Beliş o coastă.  ...Şi să-mi fac eu din ea femeia după pofta şi după vrerea mea. Aşa, ia-o pe asta, ia-o pe-aia! Vrei, nu vrei, ia! Ca la bâlci: ,,ia Mariţa!’’ Beliş, doctor şi el, de! M-a pensionat pe motiv de moleculă! Cică n-aş mai fi cine ştie ce zdravăn la cap!  Sincer, nici nu ai cum?! În definitiv, dacă una, la dreapta, alta, la stânga, iar eu, la mijloc, un fel de Dumnezeu al lor... Să mă pun tocmai acum, de-a contra?

- Drincu (vecinul ironic,dra totuși, îngândurat): Te-ai dat dracu! Popa Tufişi ce-ţi mai ştie leacul... 

- Drincu (privind parcă dincolo de gardul unui cimitir): N-ai peşcheşul: ,,hai, altul!’’

- Drincu (revine cu privirea spre tavan, iritat): Băăă! Fir-ai al dracu de nărod, cu molecula ta cu tot! Ăştia, de acum, au schimbat schimbarea...  Acum, na, ai făcut umbră pământului degeaba? Cum s-ar zice, pe româneşte: ai  trăit ca  musca pe căcat... Culmea culmilor e că încă nu te-ai săturat! Am să te reclam până dincolo de Adam! Păi, bă, tu cu două, iar eu, neam?... Mai lasă-l şi pe altul! Mori, du-te dracu!  Să vină madam Chirpici, să-mi facă şi mie o ciorbă, o lipie? I-auzi, nu vine, pe motiv că i-ar fi ruşine.

- Madam Chirpici (în timp ce îşi aude numele ca prin vis): Trăiţi! Aici! Servesc schimbarea!

- Scârţă (care a tras cu urehea la toţi, făcând pe adormitul): E, da?! Păi se schimbă situaţia! Complotează iar puterea puterilor şi eu să dorm?! Nu, domnule, la datorie! Consemnat şi dat la  securitatea de stat. Păi ăştia... iar au luat-o razna, iar eu neam? Cum vine asta?!

- Firică (trage cu urechea în dreapta, în stânga, bate cu piciorul în tavanul lui Drincu, semn că-l ştia treaz, apoi  fredonează romantic): ,,Femei sunt în lumea asta mare/Frumoase ca seninul înstelat/Gaseşti plăceri nebune în fiecare/Şi-s dulci ca o clipită de păcat/De-mi place o brună cu ochii de jăratec/În focul căror inima-mi topesc/Apare o blondă cu surâs sălbatec/Şi nu mai ştiu pe care s-o iubesc.’’

- Drincu: Ăsta are limbrici,  iar l-apucă cufureala! Ehe, las` că vedem noi, care pe care, la judecata de apoi!