DE ZIUA LUI MIHAI EMINESCU

 

LA MULTI ANI MIHAI !

 

Floare albastră este o poezie scrisă de Mihai Eminescu, care explorează teme precum iubirea, natura și efemeritatea vieții. În poezie, autorul folosește imaginea unei flori albastre pentru a simboliza frumusețea și fragilitatea sentimentelor umane. Versurile evocă o stare de melancolie și dorință, reflectând asupra relației dintre iubire și suferință. Poezia este considerată una dintre cele mai reprezentative lucrări ale lui Eminescu și este studiată în școlile din România. 

 

Floare albastră de Mihai Eminescu, 1873

 

~*~

- Iar te-ai cufundat în stele

Și în nori și-n ceruri nalte?

De nu m-ai uita încalte,

Sufletul vieții mele.

În zadar râuri în soare

Grămădești-n a ta gândire

Și câmpiile asire

Și întunecata mare;

Piramidele-nvechite

Urcă-n cer vârful lor mare -

Nu căta în depărtare

Fericirea ta, iubite!

Astfel zise mititica,

Dulce netezindu-mi părul.

Ah! ea spuse adevărul;

Eu am râs, n-am zis nimica.

- Hai în codrul cu verdeață,

Und-izvoare plâng în vale,

Stânca stă să se prăvale

În prăpastia măreață.

Acolo-n ochi de pădure,

Lângă balta cea senină

Și sub trestia cea lină

Vom ședea în foi de mure.

 

Și mi-i spune-atunci povești

Și minciuni cu-a ta guriță,

Eu pe-un fir de romaniță

Voi cerca de mă iubești.

Și de-a soarelui căldură

Voi fi roșie ca mărul,

Mi-oi desface de-aur părul,

Să-ți astup cu dânsul gura.

De mi-i da o sărutare,

Nime-n lume n-a s-o știe,

Căci va fi sub pălărie -

Ș-apoi cine treabă are!

Când prin crengi s-a fi ivit

Luna-n noaptea cea de vară,

Mi-i ținea de subsuoară,

Te-oi ținea de după gât.

Pe cărare-n bolți de frunze,

Apucând spre sat în vale,

Ne-om da sărutări pe cale,

Dulci ca florile ascunse.

Și sosind l-al porții prag,

Vom vorbi-n întunecime:

Grija noastră n-aib-o nime,

Cui ce-i pasă că-mi ești drag?

Înc-o gură și dispare...

Ca un stâlp eu stam în lună!

Ce frumoasă, ce nebună

E albastra-mi, dulce floare!

. . . . . . . . . . . . . .

Și te-ai dus, dulce minune,

Ș-a murit iubirea noastră -

Floare-albastră! floare-albastră!...

Totuși este trist în lume!

 

~*~

MIHAI EMINESCU

 

”Eminescu? E foarte greu să respiri după el, dar cu clipa în care el ne-a devenit nouă tuturor respiraţie, va trebui ca noi înşine, la rândul nostru, să fim respiraţie nenăscuţilor. Eminescu este pur, genuin, un aer curat”, așa-l descrie Nichita Stănescu pe poetul nepereche. George Mandicescu

 

Cu un gand pios pentru Mihai Eminescu cel Unic, Marian Ilie