BETIA FARA ALCOOL
Cuviosul Bonifatie de la Teofania
Fara vin se îmbata cel ce nu
paraseste nepasarea si nu înfrâneaza turbarea patimilor prin chibzuinta
evlavioasa. Si cel care bea vin poate fi treaz cu sufletul si priveghetor în
toate cele mântuitoare de suflet, caci daca ar fi fost cu neputinta lucrul
acesta, Sfântul Apostol Pavel nu i-ar fi dat ucenicului sau Timotei un asemenea
sfat: „foloseste putin vin, pentru stomacul tau si pentru desele tale
slabiciuni” (1 Timotei 5, 23) – fiindca betia ce altceva este, decât o iesire
din mintea cea fireasca, schimbare în rau a inimii, saracire a noimei, lipsire
de întelegere: toate acestea nu vin doar de la betia cu vin, ci si de la betia
mâniei si de la pofta cea fara de rânduiala.
Cuviosul Bonifatie de la Teofania,
Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 58-59.
TRISTETEA
Sfantul Ioan Casian
Deci vom putea goni din noi
aceasta patima ucigatoare numai daca, sustinuti de speranta celor viitoare si
de contemplarea fericirii fagaduite, vom pastra mintea noastra stapânita de o
necontenita meditatie spirituala. Într-adevar, toate felurile de tristeti, fie
cea izvorâta dintr-o mânie anterioara, sau din pierderea unui câstig, ori din
vreo paguba suferita sau pricinuita de vreo jignire, de vreo tulburare fara
noima a mintii, sau cele care ne împing la o disperare de moarte, vor putea fi
biruite, când având privirea îndreptata spre lucrurile vesnice, care vor veni,
vom ramâne mereu voiosi si neclintiti. Atunci nici nu vom fi doborâti de
nenorocirile prezente, si nici înflacarati de izbânzile avute, privindu-le pe
toate ca pe niste lucruri pieritoare si nefolositoare.
Sfantul Ioan Casian, Scrieri alese,
traducere de prof. Vasile Cojocaru si prof. Nicolae Chitescu, Ed. IBMBOR,
Bucuresti, 1990, cap. Despre tristete, p. 225
ÎNTREG
Sfantul Ioan din Kronstadt
Dupa cum în
cea mai mica particula din Trupul si Sângele lui Hristos se afla Hristos
întreg, asemenea în fiecare gând si cuvânt bun sta Hristos întreg.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 492
INSPIRATIA
Sfantul Sofronie Saharov
Crestineste
nu putem trai fara însuflare. Daca un artist, unul adevarat, traieste zi si
noapte chipurile artei sale, noi, crestinii, trebuie sa fim cu atât mai cu
luare-aminte. Trebuie sa depasim stradaniile artistilor, pentru a trai în duhul
Evangheliei.
Lucrul cel mai însemnat acum este ca
Domnul sa însufle lupta voastra pentru mântuire. Când se da însuflarea, toata
viata se umple de lumina si de bucurie. Nu se mai iau în seama amanuntele.
Sfantul Sofronie Saharov, Din viata
si din duh, traducere de Parintele Rafail Noica, Ed. Reintregirea, Alba Iulia,
2011, p. 31
FRAGILITATEA PANZEI DE
PAIANJEN
Sfantul Ioan din Kronstadt
Domnul
conduce cu întelepciunea si cu cuvântul Sau lumile materiale; o face puternic,
în chip minunat. Ca si componentele unui trup de animal, arborii, iarba,
pietrele se tin legate în alcatuirea lor, asemenea tuturor corpurilor, gratie
fortelor si legilor care lucreaza în ele. Asa cum sufletul poarta trupul si îl
însufleteste, tot astfel si Dumnezeu „poarta” lumea, însufletind-o cu Duhul
Sfânt. Nu în zadar omul este considerat a fi o lume în mic. În fata lui
Dumnezeu, lumea întreaga este ca o biata pânza de paianjen! O biata pânza de
paianjen este si trupul meu! Si totusi, câta întelepciune în fiecare atom al
materiei si totul se tine numai prin întelepciune, prin legi vesnice, pline de
întelepciune. O, întelepciune, întelepciune, cu toata existenta noastra suntem
datori fata de tine – fata de bunul tau Pricinuitor! Moartea mea, dezagregarea
sau nimicirea fiintei mele vazute, dovedeste limpede ca nu sunt în fata Ta,
Doamne, decât o pânza de paianjen!
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 191-192
CASA DE VACANȚĂ
-Sf. Ioan de Kronstadt-
Doamne, fac
marturie înaintea Ta ca energia si sanatatea, vigoarea fizica si spirituala nu
pot fi obtinute traind tot timpul într-o casa de vacanta sau în padure, ci la
Tine, în biserica si mai cu seama în timpul Liturghiei si prin
Datatoarele-de-viata Tale Taine! O, suprema fericire a Sfintelor Taine! O,
viata izvorâta din Sfintele Taine! O, negraita dragoste a dumnezeiestilor
Taine! O, minunata si vesnica pronie dumnezeiasca, cea care dai mântuire si
îndumnezeire prin Sfintele Taine! O, preînchipuire a vietii vesnice prin
Sfintele Taine!
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p.
PANTOFII STRÂMȚI
-Sf. Simeon din Dajbabe-
Pantofii
strâmti la drum provoaca rani, iar gândurile necurate în mintea omului duc la
pacat.
Sfantul Simeon din Dajbabe, The
Orthodox Word, nr. 271-72, traducere de Laura Marcean, Ed. St. Herman, Platina,
SUA, 2010, cap. Selected Verses from the Treasury of St. Symeon’s , p. 37-53.
PUHOIUL ȘI FUMUL
-Sf. Tihon de Zadonsk-
Vezi ca
primavara apa curge navalnic si cu zgomot mare, însa curând ajunge sa scada;
sau fumul si focul se ridica spre înaltimi, însa grabnic pier. Întocmai este si
starea oamenilor celor mândri si necucernici: adânciti în mândria lor, ei
turbeaza si fac zarva, dar se vor prapadi ca apa cea curgatoare; se ridica în
slavi ca focul si ca fumul, însa asemenea acestora vor pieri, astfel încât nici
urma nu li se va mai vedea. Despre aceasta ne marturiseste Prorocul lui
Dumnezeu, neîndoielnicul si credinciosul martor al Adevarului: „Vazut-am pe cel
necredincios preaînaltându-se si ridicându-se ca cedrii Libanului si am trecut
pe acolo si iata, nu era; si l-am cautat pe el si nu s-a aflat locul lui”
(Psalmul 36, 35-36). Iar despre cel temator de Dumnezeu, dimpotriva, astfel ne
graieste: „Omul cel bun în veac nu se va clinti. Întru pomenire vesnica va fi
dreptul: de vorbire de rau nu se va teme. Gata este inima lui a nadajdui în
Domnul: întaritu-s-a inima lui, nu se va teme, pâna ce va privi asupra
vrajmasilor sai” (Psalmul 111, 5-7), lucru care ni se marturiseste si în
Psalmul 36. Aceasta întâmplare si cugetare te învata, crestine, sa nu urmezi
pilda celor netematori si mândri de bogatia, slava si cinstirea lumii, ca nu
cumva sa pieri dimpreuna cu dânsii, ci „sa te smeresti sub mâna cea tare a lui
Dumnezeu” si sa te temi de numele Lui, „pentru ca El sa te înalte” cu cei
smeriti si tematori de Dumnezeu (1 Petru 5, 6), „fiindca oricine se înalta pe
sine va fi smerit, iar cel ce se smereste pe sine se va înalta”, dupa cum ne
învata Adevarul cel Vesnic – Hristos (Luca 18, 14).
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 163.
IZUL UNUI VAS
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca un
vas de lut raspândeste acel miros care s-a îmbibat în el de la început si,
oricât de mult l-ai spala si l-ai curata, tot nu-si pierde izul. Din aceasta
întelege ca asa se întâmpla si cu omul, caci el se aseamana cu un vas de lut.
Cele pe care le-a învatat din tinerete, acelea le va tine si în restul zilelor
sale. Daca va fi crescut în bunatate si în frica de Dumnezeu, asemenea va si
trai. Iar de va învata a face raul, atunci si în viata sa va raspândi duhoarea
naravurilor celor rele. Însa de vreme ce omul este aplecat spre rautate, el
lesne le va deprinde din tinerete pe toate cele rele, daca nu va fi întors de
la acestea cu frâul fricii si al pedepsirii si daca nu îsi va îmblânzi trupul
cel înversunat. Aceasta pilda te povatuieste sa le dai copiilor tai cresterea
cea buna si sa îi tii în frica si învatatura lui Dumnezeu, dupa cum ne
sfatuieste Apostolul: „Parintilor, nu-i întarâtati pe copiii vostri spre mânie,
ci cresteti-i întru învatatura si certarea Domnului” (Efeseni 6, 4).
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 96
PANACEUL SUFLETESC
Cuviosul Bonifatie de la Teofania
Un om
oarecare, trecând prin schit, a intrat în bolnita de pe lânga schit. Vazând
numerosii bolnavi care zaceau acolo, s-a apropiat de doctor si l-a întrebat:
„Sunt, oare, ierburi care vindeca de pacate?” Doctorul a raspuns: „Sunt si o sa
ti le arat. Ia radacina ascultarii, tulpina rabdarii, florile curatiei si roada
faptelor celor bune; zdrobeste toate acestea în vasul smereniei, cerne-le prin
sita cugetarii sanatoase, toarna-le în oala nadejdii, varsa peste ele suspinuri
si adauga câteva lacrimi; dupa aceea, aprinde focul iubirii dumnezeiesti,
acopera oala cu milostenia si hraneste focul cu lemnele iubirii de osteneala.
Când fiertura va fi gata, raceste-o cu iubirea de frati si ia-o cu lingura
pocaintei. Dupa ce vei fi primit doctoria aceasta cu credinta curata,
ajutându-te cu înfrânarea si cu postul, te vei vindeca de orice boala a
pacatului si vei fi sanatos atât cu trupul, cât si cu sufletul”.
Cuviosul Bonifatie de la Teofania,
Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti,
2011, p. 66.
PÂNZA DE PĂIANJEN
Sf. Ioan de Kronstadt
Domnul
conduce cu întelepciunea si cu cuvântul Sau lumile materiale; o face puternic,
în chip minunat. Ca si componentele unui trup de animal, arborii, iarba,
pietrele se tin legate în alcatuirea lor, asemenea tuturor corpurilor, gratie
fortelor si legilor care lucreaza în ele. Asa cum sufletul poarta trupul si îl
însufleteste, tot astfel si Dumnezeu „poarta” lumea, însufletind-o cu Duhul
Sfânt. Nu în zadar omul este considerat a fi o lume în mic. În fata lui
Dumnezeu, lumea întreaga este ca o biata pânza de paianjen! O biata pânza de
paianjen este si trupul meu! Si totusi, câta întelepciune în fiecare atom al
materiei si totul se tine numai prin întelepciune, prin legi vesnice, pline de întelepciune.
O, întelepciune, întelepciune, cu toata existenta noastra suntem datori fata de
tine – fata de bunul tau Pricinuitor! Moartea mea, dezagregarea sau nimicirea
fiintei mele vazute, dovedeste limpede ca nu sunt în fata Ta, Doamne, decât o
pânza de paianjen!
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 191-192.
ODRĂSLIREA
- Sf. Tihon de Zagorsk -
Vezi ca fiece samânta da
nastere unui rod care este cu ea deopotriva: din orz se face orzul, din grâu –
grâul, din ovaz – ovazul. Asemenea si din cele însufletite: din om se naste
omul, din lup – lupul, din urs – ursul, din mioara – mielul, din gâsca – gâsca.
Si în rod se vede negresit asemanarea cu samânta din care a iesit. De pilda:
lupul naste un alt lup la fel de rapitor ca el, vulpea – o alta vulpe ce se
aseamana cu cea dintâi prin viclenie, porcul – un porc ce este deopotriva cu el
în lacomie si necuratie. Întocmai se petrece si la nasterea duhovniceasca, prin
care se nasc de Sus crestinii. De vreme ce sunt nascuti de la Dumnezeu, trebuie
negresit sa se iveasca în ei rodul cel asemenea cu Domnul, din Care s-au nascut
duhovniceste. Acestora li se cuvine ca în deprinderile lor sa fie deopotriva cu
Tatal lor Ceresc, din Care au luat nastere prin apa si prin Duh: „sa fie
urmatori lui Dumnezeu, ca niste copii iubiti” (Efeseni 5, 1); sa fie sfinti,
caci El Sfânt este, dupa cum Însusi ne zice: „Fiti sfinti, pentru ca Eu sunt
Sfânt” (1 Petru 1, 16); sa fie milostivi, iubitori, rabdatori, blânzi, drepti
si asa mai departe. Caci fiii ce se nasc din sfântul, dreptul, milostivul,
rabdatorul si blândul Dumnezeu sunt si ei asemenea Lui, întrucât deprinderile
tatalui se salasluiesc si în copiii lui. Asa, prin nasterea noastra cea dupa
trup, suntem odrasle pacatoase ale lui Adam cel pacatos, ori cei ce sunt
nascuti dintr-unul iubitor de prihanire, mândru, nemilostiv, necurat, nedrept,
rautacios si mânios sunt cu el deopotriva, iar noi, fiind copiii lui, îl
întruchipam pe tatal nostru cel trupesc. Însa cel ce s-a nascut a doua oara din
Dumnezeu Îl închipuie pe Domnu l prin obiceiurile sale cele bune, ca pe Cel
Care îi este Tata: „pentru ca samânta Sa” – adica harul – „ramâne în el” (1
Ioan 3, 9) si face roadele nasterii celei din nou, roadele dreptatii,
sfinteniei, dragostei, milostivirii, rabdarii, blândetii si toate celelalte.
„Prin urmare, daca este cineva întru Hristos, el e faptura noua” (2 Corinteni
5, 17).
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 135.
Mesaj către enoriașii Parohiei Malovăț
Dragii mei enoriași,
Vedem cu toții că nenorocirea se întinde tot mai mult de la o zi la alta asupra țării noastre și asupra lumii întregi. Mii și mii de oameni mor în fiecare zi în toate țările. Unii medici mor, alții fac adevărate fapte de eroism ca să salveze pacienții, alții ridică neputincioși din umeri, alții demisionează înfricoșați. În spitale nu sunt medicamente potrivite, nu sunt echipamente și materiale corespunzătoare.
Dacă cineva mai crede că această boală molipsitoare este o glumă sau o joacă, este de-a dreptul inconștient, rupt de realitate.
Medicii și autoritățile spun că în preajma Sfintelor Paști, adică în a doua parte a lunii aprilie, va fi vârful acestei epidemii.
Trebuie să înțelegem cu toții că viața în asemenea condiții nu mai este cea normală, cea de până acum o lună, ci ea trebuie adaptată împrejurărilor date. În primul rând trebuie respectate cu strictețe regulile impuse de autorități. Frica de amenzile enorme trebuie să fie ultimul argument care să ne facă să ne conformăm. În primul rând trebuie să fim noi conștienți că toate legile, ordonanțele și îndrumările ce ni se dau sunt menite să ne apere viața și sănătatea, sunt norme de care avem nevoie pentru a supraviețui.
Și din punct de vedere religios sunt o serie de schimbări importante. În primul rând credincioșii nu mai participă la slujbe, ci doar preotul cu cântărețul face slujbele. Se reduce numărul participanților la înmormântări, nunți și botezuri (maximum opt persoane), cu obligația ca aceștia să stea la distanță unul de altul de 1,50-2,00 metri. Se evită pomenile și parastasele sub formă de mese comune.
Dumneavoastră știți că în Săptămâna Sfintelor Paști era obiceiul în parohia noastră să spovedim și să împărtășim 250-300 persoane, dintre care aproape jumătate erau copii. Anul acesta nu vom mai putea da curs acestui obicei. Suntem nevoiți să amânăm spovedirea și împărtășirea copiilor, cât și a adulților care nu au absolută nevoie. Vom spovedi și împărtăși doar cazurile foarte grave, mai bine-zis muribunzii la domiciliul acestora. E imposibil să asigurăm distanța de 2 metri între copii, să facem dezinfectarea după fiecare. Nu avem de unde să știm dacă vreunul este infectat și răspândește microbii la ceilalți. Nu există nici în spitale echipamentele necesare pentru a fi medicii în siguranță, cu atât mai mult în parohie. Conform instrucțiunilor, ar trebui ca la fiecare bolnav la care merge preotul acasă ca să-l împărtășească să îmbrace combinezon de plastic, mască, încălțăminte specială, toate de unică folosință. Anul trecut am avut peste 60 persoane de împărtășit la domiciliu. În parohia noastră preotul ar trebui să aibă 60 de asemenea echipamente…!
Era obiceiul să se facă parastase în noaptea Paștelui și în Sâmbăta Luminată. Nu le mai putem face.
În noaptea de Paști preotul va face slujbă(dacă-i va mai fi valabilă legitimația de serviciu!), iar dimineața, după ora 6, va veni din fiecare familie câte un enoriaș în vârstă de până la 65 de ani și va lua Paști pentru el și pentru cei de acasă. Cei ce vor veni în acea dimineață vor sta la distanță de doi metri unul de altul.
Urmăriți slujbele la Trinitas TV și la Radio Lumina.
Rugați-vă cât puteți de mult, cu timp și fără timp, să îndepărteze Dumnezeu această nenorocire din lume.
Aveți toată încrederea că viața și sănătatea Dumneavoastră îmi este la fel de dragă ca viața copiilor și nepoțelului meu.
Să ne ajute Dumnezeu să trecem cu bine, și vom putea să facem mult timp de aici înainte și Sfânta Spovedanie, și Sfânta Împărtășanie, și pomeni, și parastase, și toate celelalte slujbe, așa cum le-am făcut în ultimii patruzeci de ani.
Dumnezeu să ne ajute!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
INAINTEA SOARELUI
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca, desi soarele lumineaza
întreaga lume si îsi arata fata tuturor deopotriva, fiecaruia i se pare,
totusi, ca acesta priveste doar spre dânsul si ca, orice am face, el cauta spre
fiecare dintre noi asa de parca s-ar uita numai la un singur om; si ca vine cu
noi oriunde am merge, desi mereu la fel îsi savârseste trecerea sa de la
rasarit spre apus. Asemenea este vesnicul si duhovnicescul Soare – Dumnezeu. Cu
toate ca priveste spre toti deopotriva, El fiecaruia îi vede fapta, gândul, nazuinta,
pornirea si uneltirea si cu fiecare pretutindeni este; si de lucreaza cineva
sau doarme, sta sau merge, înfaptuieste binele sau raul, cu el este Domnul si
cauta spre fapta buna si spre cea rea, însemnându-le în cartea Sa, pentru a-i
rasplati fiecaruia dupa faptele lui. Însa asa vegheaza asupra fiecaruia dintre
noi si pe toate le stravede, de parca ar privi numai spre mine sau numai spre
tine, lasând deoparte toate celelalte lucruri pe care le-a zidit; si toate cele
pe care eu sau tu am vrea sa le facem, sa le spunem, sa le gândim, sa le
începem ori sa le nazuim, bune sau rele, desavârsit le vede si le stie asa de
parca acestea s-ar fi întâmplat si s-ar fi înfaptuit deja cu adevarat. Si pe
toate le cunoaste si le vede cu mult mai bine si mai deplin decât le stim sau
le putem vedea noi însine; si pe toate acestea le vede si cauta spre ele asa de
parca ar privi numai la fapta, pornirea si nazuinta noastra, uitând de toate
celelalte.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 208
SOARELE ȘI RUGĂCIUNEA
- Sf. Ioan de Kronstadt -
Desi
Dumnezeu ne cunoaste toate nevoile, rugaciunea ne este de trebuinta pentru a ne
lumina sufletul. Ti-e bine sa stai la soare, ti-e cald, te bucuri de lumina.
Asa este si când te rogi lui Dumnezeu – Soarele nostru duhovnicesc; Te
încalzeste si te lumineaza.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 418.
SFERA ȘI CREAȚIA
- Sf. Vasile cel Mare -
Gândeste-te
la cuvintele lui Dumnezeu, care strabat creatia! Au început de atunci, de la facerea
lumii, si lucreaza si acum si merg mai departe pâna la sfârsitul lumii. Dupa
cum sfera, daca se împinge si este pe un loc înclinat, merge la vale datorita
constructiei sale si a însusirii locului, si nu se opreste înainte de a ajunge
pe un loc ses, tot asa si existentele, miscate de o singura porunca, strabat în
chip egal creatia, supusa nasterii si pieirii, si pastreaza pâna la sfârsit
continuarea spetelor, prin asemanarea celor ce alcatuiesc speta. Din cal se
naste un cal, din leu un leu, din vultur un vultur si fiecare din vietuitoare
îsi pastreaza speta prin continui nasteri pâna la sfârsitul lumii. Timpul nu
strica, nici nu pierde însusirile vietuitoarelor, ci, ca si cum acum ar fi fost
facute, merg vesnic proaspete împreuna cu timpul.
Sfantul Vasile cel Mare, Omilii la
Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1986, p.
171.
POMUL INALT
- Sfantul Tihon din Zadonsk -
Dupa cum este copacul înalt în
mijlocul unei paduri joase, asa este omul cinstit în mijlocul oamenilor
ticalosi. Pomul înalt este vazut de catre toti de departe. Tot asa si omul
cinstit este în atentia tuturor. Cu cât este mai înalt pomul, cu atât este
vazut de catre multi de departe. Tot asa, cu cât mai de seama este
stapânitorul, cu atât mai multi oameni îl stiu si urmaresc ceea ce face, ceea
ce spune. Pomul înalt îndura orice vânt si furtuna si de la toata vremea rea se
tulbura. Tot asa si orice stapânitor de seama este lovit de tot felul de ispite
si nenorociri. Cu cât este mai de seama stapânitorul, cu atât mai mult este
expus ispitei. Pomul mic nu este batut de vânt întotdeauna, dar pomul înalt
este batut din toate partile de vânt si se clatina.
O, iubitule, care te afli la loc
înalt! Sa fii ca pomul înalt, care si-a înfipt radacina sa adânc în pamânt si
prin aceea se tine si nu cade din cauza vântului sau a furtunii. Adânceste-ti
si tu credinta si nadejdea în bunatatea si atotputernicia lui Dumnezeu, ca
niste ancore în adâncul marii. Si astfel inima, ca de un vânt puternic
clatinata, întareste-ti-o în fata uneltirilor vrajmasului. Nu te teme, chiar
daca o furtuna grozava se porneste si sufla asupra ta ba dincolo, ba dincoace.
Sa fii credincios Unuia Domnului tau; El cu mâna Sa cea atotputernica te tine
si te întareste.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Comoara
duhovniceasca din lume adunata, traducere de rasofora Domnica Talea, Ed.
Egumenita, Galati, 2008, p. 130.
RUGĂCIUNEA
Arhiep. Justinian Chira
Rugaciunea are darul de a face sa
picure în suflet neîncetatul izvor al bucuriei. Sufletul din care nu se înalta
spre Cer glas de rugaciune este asemenea unei case pustii, plina de paienjenis,
locuita numai de pasarile întunericului. Un suflet care nu se stie ruga, nu va
sti ce-i fericirea, chiar de ar avea toate bogatiile pamântului. Rugaciunea
adevarata este truda sfânta.
Arhiepiscopul Iustinian Chira,
Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca,
2009, p. 112-
COPILUL
- Sf. Tihon de Zadonsk -
Vezi ca un copilas alearga mereu
la mama lui pentru orice trebuinta; de vrea mâncare, apa, sau poate altceva, i
le cere mamei; daca da de vreun necaz, iarasi fuge la maica sa. Si chiar si
atunci când primeste vreo pedeapsa de la ea, nu se desprinde de mama lui, ci
ramâne în preajma ei si se lipeste de dânsa, o iubeste si tot de la ea le cere
pe toate. Întocmai este si credinta crestina, care-L primeste si Îl are pe
Dumnezeu drept Tata. Ea lasa în urma sa tot ce este în afara Domnului si doar
la El alearga pentru orice trebuinta, zicând împreuna cu Prorocul: „Tu esti
nadejdea mea, partea mea esti în pamântul celor vii” (Psalmul 141, 5); si înca:
„Lipitu-s-a sufletul meu de Tine si pe mine m-a sprijinit dreapta Ta” (Psalmul
62, 8). Un astfel de suflet credincios pe toate, cu smerenie si cu frica, le va
cere si le v a astepta de la Dumnezeu, Tatal sau: „toata darea cea buna si tot
darul desavârsit de Sus este, pogorându-se de la Parintele luminilor” (Iacov 1,
17). De primeste cele cerute, Îi multumeste, iar de nu, totusi nu
deznadajduieste, ci le asteapta cu rabdare, strigând cu Prorocul: „Catre Tine
am ridicat ochii mei, Cel Ce locuiesti în cer. Iata, precum sunt ochii robilor
la mâinile stapânilor lor, precum sunt ochii slujnicei la mâinile stapânei
sale, asa sunt ochii nostri catre Domnul, Dumnezeul nostru, pâna ce se va
milostivi spre noi” (Psalmul 122, 1-2). Si asa precum copilul fuge la mama când
vede necazul si nenorocirea, cautând la ea ajutor si ocrotire, iar când se afla
în boala si în neputinta, suspina catre mama sa si îsi întinde mâinile spre ea,
spunându-si betesugul, asemenea si inima cea credincioasa, în orice ispitire si
nenorocire, alearg a la Dumnezeu si cere de la El ajutor si aparare, strigând
catre Dânsul împreuna cu toti dreptii: „Doamne, scapare Te-ai facut noua în
neam si în neam” (Psalmul 89, 2); si înca: „Tu esti scaparea mea din necazul ce
ma cuprinde; bucuria mea, izbaveste-ma de cei ce m-au înconjurat” (Psalmul 31,
8). Si de va primi pedeapsa de la Tatal Ceresc, tot nu se va departa de Dânsul,
ci va lua drept bune toate cele ce sunt trimise de la Bunul Dumnezeu,
amintindu-si acel cuvânt de mângâiere pe care El îl graieste fiilor Sai: „Fiul
meu, nu fi nebagator de seama de dojana Domnului, nici nu slabi fiind certat de
Dânsul. Caci pe cel pe care îl iubeste Domnul îl cearta si bate pe tot fiul pe
care îl primeste” (Evrei 12, 5-6). Si precum un copil se departeaza si fuge de
oamenii necunoscuti si straini, caci se teme de ei chiar de nu se afla în
primejdie, asemenea si sufletul cel credincios, întrucât nu este din aceasta
lume, se departeaza si se fereste de ea si de toate cele ale ei întocmai ca de
un strain, pentru ca nu cumva prin alipirea de lume sa se departeze si sa se
lipseasca de Dumnezeu. Cinstea, slava, bogatia si dulceata lumii sunt
îndoielnice pentru acel suflet; el se pazeste de cei ce uneltesc cele
pamântesti si stricacioase atât cu fapta, cât si cu cuvântul; se fereste de ei
ca de straini si nu se poarta cu ei prieteneste, caci se teme sa nu se
departeze de Dumnezeul sau prin prietenia cu acestia si sa nu se lipseasca de
dragostea Domnului prin iubirea lor. Si asa cum un copil, chiar de va fi
ademenit de necunoscuti si ispitit de ei cu un mar sau cu orice alt lucru
asemanator, nu se va dezlipi de mama lui si nu va merge dupa straini, desi se
mai întâmpla sa se apropie de ei si sa primeasca cele oferite, însa luându-le,
cu frica si cu grabire se întoarce si f uge la maica sa, asemeni face si un
suflet credincios: desi aceasta lume îl ademeneste cu slava, cinstea si
placerea ei, el nu-i împlineste voia si nu se dezlipeste de Dumnezeul lui; nu
se tine de lume, ferindu-se de ispitele acesteia, „pentru ca toate cele ce sunt
în lume – pofta trupului si pofta ochilor si trufia vietii – nu sunt de la
Tatal, ci din lume sunt” (1 Ioan 2, 16). Si chiar de se întâmpla sa primeasca
cinstirea ce i se aduce, o primeste cu frica, temându-se ca nu cumva sa cada de
la Dumnezeu prin acea slavire, care în mare parte schimba înspre rau
deprinderile cele bune; si socoteste ca cinstea aceea este pentru el o
ascultare, nu o desfatare si o plineste pe aceasta cu frica, spre slava
Domnului sau si spre folosul aproapelui. Tot astfel, si de i se daruieste
bogatie, el nu-si leaga inima de ea, ci doar de Dumnezeu se lipeste; mâncarea,
bautura, haina, odihna si adapostul le primeste dupa tr ebuinta, caci fara
acestea nu ne este cu putinta a trai, dar nu le foloseste spre placere si
rasfat, ci se slujeste de ele cu frica de Dumnezeu, pentru a nu-L mânia pe
Domnul cu prisosinta, lipsindu-se prin aceea de mila Lui si cazând de la
Dânsul. Si dupa cum un copil, chiar de este smuls de straini de lânga mama lui
si tras în laturi, se tine totusi de ea cu putere, o strânge în brate, plânge
si striga pentru a nu se desparti de dânsa, întocmai face si inima cea
credincioasa: cu toate ca diavolul si lumea cea rea se straduieste sa o
desprinda de Domnul, aducând asupra ei necazuri, suferinte si nenorociri, ea
totusi se tine strâns de Dumnezeul sau, rugându-se Lui cu staruinta si
cerându-I sa nu o lase în necazuri si sa-i fie ajutor împotriva vrajmasilor
Lui. Într-un cuvânt: asa cum un prunc îsi pune toata nadejdea pentru bunastarea
sa întru a fi în preajma mam ei lui, iar îndepartarea de ea o socoteste drept
lipsire de darea cea buna, asemenea si sufletul credincios, pentru care toata
fericirea si desfatarea este ca numai de Dumnezeu sa se alipeasca si care
gaseste ca este o nenorocire a te lipi de faptura si a te desprinde astfel de Facatorul.
Din aceasta întâmplare sa înveti, crestine, ce este credinta crestineasca si
vie, care nu poate fi fara frica de Dumnezeu si fara dragoste. Citeste sfintii
Psalmi, scrierile Prorocilor si ale Apostolilor, precum si vietile Sfintilor,
care prin credinta lor au bineplacut Domnului, si vei întelege adevarul, iar de
acea credinta care este purtata doar pe buze, însa nu si în inima, tu sa nu te
smintesti, caci multi sunt plini de una ca aceasta.
Sfantul Tihon din Zadonsk,Dumnezeu in
imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 174.
GLUME NEVINOVATE
Sfantul Ioan din Kronstadt
Nu-ti lasa inima prada unor
porniri sumbre si dusmanoase împotriva aproapelui tau, cauta sa ti le
stapânesti si sa ti le scoti din inima cu puterea credintei si cu lumina mintii
sanatoase si vei avea liniste în suflet. „Eu întru nerautate am umblat”
(Psalmul 25, 1). Asemenea porniri apar adeseori în strafundul inimii care nu
s-a obisnuit sa le stapâneasca si cel ce le are va fi mereu mohorât, dus pe
gânduri, greu se va suporta pe sine, greu îl vor suporta si altii. Atunci când
îti vin, cauta sa-ti impui o alta stare sufleteasca, fii vesel, fa glume
nevinovate si pornirile rele se vor risipi ca fumul. Cunosc din experienta.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 66
NĂLȚAREA CASEI
Sf. Nicolae Velimirovici
Oamenii care-si zidesc viata pe
credinta în Hristos ca pe o piatra, sunt numiti în Evanghelie întelepti, iar
aceia care si-o zidesc pe nisip, neîntelepti. Zidirea celor întelepti va ramâne
în veac, iar zidirea celor neîntelepti se va sfarâma sub suflarea vânturilor si
se va prabusi. În vechime au fost oameni lepadati de Dumnezeu, care s-au gândit
sa ridice un turn pâna la cer. Ei chiar au început sa zideasca acest turn din
caramida, însa Domnul a nemernicit zidirea lor, pentru ca nu avea temelia pe
piatra, pe piatra credintei, ci era asezata pe nisipul miscator al necredintei.
Altfel vorbind, ea era întemeiata nu pe credinta în Dumnezeu, ci pe credinta în
om. O astfel de lucrare s-a surpat atunci si întotdeauna se va surpa, daca nu
este începuta în numele adevaratului Dumnezeu si pe temelia credintei întru El.
Nisipul, în acest caz, este simbol al netrainiciei, al slabiciunii.
Sfantul Nicolae Velimirovici,
Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti,
2009, p. 33.
CÂNTUL INIMII
Arvo Part
Omul este mai mult decât o masina
oarecare sau un sac gol. În el, pe lânga toate celelalte, functioneaza mereu si
constiinta; ea îi trimite impulsuri. Daca în jurul nostru si înauntru, în
sânge, este mereu zgomot, atunci bineînteles ca nu mai ascultam aceste
impulsuri. Nu stim cine suntem. Suntem târâti de puhoiul unui râu de munte. Dar
închipuiti-va ca acolo, în râul cel de munte, omul lupta între viata si moarte
si, dupa o piatra oarecare, într-un coltisor, deodata se opreste. Si acolo este
liniste. Si slava lui Dumnezeu ca a izbutit sa iasa de acolo [din acel puhoi]
macar pentru o clipa. Iata, atât de dramatice pot fi lectiile din care putem
învata adeseori în timpul vietii. Lucrul acesta trebuie trait. De zeci de ori.
Numai atunci începe [sa se arate] o oarecare stralucire tacuta si umilincioasa,
care va ramâne. Apare experienta, deprinderea, si omul începe sa vada în acest
întuneric. E ca si cum ai intra din strada într-o încapere întunecoasa si n-ai
vedea nimic la început. Abia apoi începi sa vezi. Odata cu trecerea anilor.
Aceasta discutie nu este pentru cei tineri. Ei nu pot sa se raporteze astfel la
problemele de felul acesta. Omul care are putina experienta de viata, care a
suferit putin, umbla pe alte cai. El are alte interese si necesitati.
Compozitorul Arvo Part, Cantul inimii
– puterea cuvantului si a muzicii (AP), traducere de Laura Marcean & Olga
Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 112
Sursa: Pr. ALEXANDRU STANCIULESCU
BARDA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu