85
ani de la drama sfârtecării național-teritoriale a României (28 iunie, 30
august, 7 septembrie 1940)
Prof. univ. dr. Stoica Lascu
06
Iulie 2025
28 iunie - pierderea Basarabiei și a
nordului Bucovinei: „O tristețe adâncă cuprinde neamul românesc”
În urmă cu 85 de ani, într-un context internațional
deosebit de defavorabil păcii și respectării dreptului tratatelor și al
evidențelor istorice, într-un timp în care se remodelau granițe ale Lumii – sub
presiunea, mai ales, a Germaniei hitleriste și Japoniei militariste –, țara
noastră s-a numărat între acele state ce au căzut jertfă noii Ordini Mondiale
(la care, din 23 august 1939, era parte, practic – iar din 1940, în mod efectiv
- și U.R.S.S.).
Au fost smulse din trupul Țării, în câteva luni – după
prăbușirea Franței (și a altor state occidentale) și colapsul Marii Britanii,
ambele asigurându-ne, din 13 aprilie 1939, o iluzorie „protecție” –, părți
însemnate: din est-nord (județele basarabene și nord-bucovinene), din nord-vest
(județe transilvănene), din sud (cele două județe sud-dobrogene).
Drama teritoriilor și a fraților noștri rășluiți în
urmă cu 85 de ani – se cuvine a nu fi niciodată uitată, în ciuda diverselor
„corectitudini” și rescrieri ale Istoriei...
De aceea, în sintezele micro-documentare din vara
această, ni se impune a rememora, întru folosul informațional al celor de azi –
și în semn de respect pentru suferințele congenerilor basarabeni, bucovineni,
transilvăneni și dobrogeni –, cumplitele evenimente ce au jugulat istoria
Neamului și a Țării.
Întru rememorare și luare aminte...
O tristețe adâncă cuprinde neamul românesc
Neamul nostru a trecut prin multe încercări. Secolele
sunt pline de momente dificile, din care destinul nostru a ieșit, însă,
nealterat. De câte ori încercările au fost mai mari, de atâtea ori ne-am călit
mai mult și am putut, astfel, trece prin vicisitudinea vremurilor. Azi,
din trupul țării, două provincii românești sunt amenințate de soartă să îndure
o încercare mai mare, poate, decât toate cele din trecut. Gravele evenimente ce
s’au abătut asupra Europei își spun acum și la noi cuvântul lor dureros.
O tristețe adâncă cuprinde neamul românesc, ce nu-și
închipuia că soarta va fi din nou atât de profund nedreaptă cu el. În fiecare
inimă de român, ziua de astăzi se încrustează ca o rană ce nu va putea fi
vindecată niciodată. În colțurile tăinuite ale sufletelor noastre, vom
găsi însă puterea de a spera în viitor. Încercarea vremurilor a sădit în noi
energia renașterilor și perseverența continuității istorice. Pentru aceasta,
însă, totul e să știm azi să fim uniți și să nu ne pierdem calmul și încrederea
în noi. De aceia, să ne strângem rândurile în jurul conducătorilor noștri și să
avem încredere în înțelepciunea hotărîrilor lor. Să fim siguri că tot ceiace ei
au decis e în conformitate cu interesele superioare ale țării. Să le primim,
deci, cu bărbăția de care trebue să dea dovadă un popor matur, al cărui trecut
e o garanție că nici o împrejurare, oricât de grea, nu-i va întuneca cu nimic
viitorul. „SEMNALUL” („Semnalul”, 29 iunie 1940).
Hotărîrile luate de guvernul român -
Oraşele Cernăuţi, Chişinău şi Cetatea Albă au fost predate trupelor ruse
Cuvintele nu pot spovedi astăzi durerea noastră.
Dragostea noastră statornică, neclintita noastră fidelitate rămâne dobândită ca
un sacru legământ acestor două provincii româneşti: pământuri hotarnice
necontenit istovite de puhoaiele cutropirilor - holde cu spicele secerate de
străini, după ce plugurile româneşti trudiră pe brazde pentru rodul
lanurilor... Fraţilor noştri statornici - neclintiţi lângă vetrele lor -, le
rostim jurământul de a rămâne alături de ei în restrişte. Celor porniţi
pe drumurile bejeniei, le strigăm cu graiul sugrumat de lacrimi chemarea
promiţătoare de mângâiere la căminul Patriei, între sufletele noastre ieri
cernite, astăzi galvanizate de nădejdea Dreptăţii dumnezeeşti.
Nădejdea în destinele româneşti - călită de jertfele
străbunilor dealungul atâtor veacuri - nu este astăzi clintită: am trăit destul
ca să vedem năruindu-se sub privirile noastre atâtea semeţe steme şi puternicii
atât de viforoase – încât în faţa restriştei ne înălţăm frunţile spre soarele
unui mai blând viitor: cel făgăduit de trăinicia acestei robuste rase româneşti
- neînduplecată sub knutul necazurilor, mai oţelită atunci când au asediat-o
cele mai crâncene ameninţări.
Deschideţi primitoare inimile, gospodăriile şi
căminurile voastre pentru întâmpinarea celor pe cari fidelitatea către Neam i-a
urnit pe căile tragice ale exodului. În fiecare casă, lângă vatra ospitalieră,
un sufet de pribeag să amintească fiecărui bun Român porunca înfrăţirii cu un
ideal pentru care înaintaşii au luptat, au sperat şi au murit. („Curentul”,
30 iunie 1940).
În fața dramei - de
I. Lugosianu
În stilul rece şi precis al comunicatelor militare,
Marele Stat Major ne arată că trupele Sovietice au început să treacă în
Basarabia, în dimineaţa zilei de 28 iunie, că trupele noastre au început
operaţiunile de evacuare predând oraşele Cernăuţi, Chişinău şi Cetatea Albă şi
că în cursul zilei de 29 iunie ele au continuat înaintarea făcând să intre sub
stăpânire străină sate şi oraşe, a căror rupere de pământul nostru are un
răsunet dureros în orice suflet românesc. E bine că ni se spune adevărul.
Cei care-l ştiu sunt datori să ni-l spue, din timp şi întreg; cei care-l află
trebue să ştie să-l primească cu sânge rece, oricât ar fi de aspru. Adevărul nu
trebue să sperie şi nu poate speria un popor, care are experienţa seculară a
nenorocirii în lunga lui istorie tulburată.
Dacă trupele sovietice nu respectă linia de
demarcaţie, să ni se spue; dacă focul pârjeleşte ori jaful sărăceşte satele
româneşti sau dacă se varsă sânge nevinovat să ni se spue. Acest popor va găsi
dela sine, dacă ştie adevărul, reacţiunea cuvenită în răbdarea lui încercată,
în speranţa lui neistovită, în simţul său de disciplină consimţită şi în
împotrivirea lui bărbătească. Singură ascunderea sau necunoaşterea adevărului
creează panica şi alarmismul, care frâng moralul unui popor şi al unei armate.
Împrejurările sunt prea grave ca să ne îngăduim să ne pierdem sângele rece o
singură clipă şi dacă, în unele cazuri, cei cari au stat la posturi de comandă
şi-au pierdut capul, atunci sancţiuni exemplare trebue să fie aplicate oricât
de sus.
De trei zile ţara poartă doliul a două provincii
dragi. În zeci de mii de case au curs lacrimi amare pe ruinele unui ideal
românesc înfăptuit pentru prea puţină vreme. Destinul vitreg a trădat un popor
vrednic de o soartă mai bună. Să cerem în genunchi iertare morţilor, cu jertfa
cărora se făcuse o Românie Mare. Primejdia nu cruţă însă pe cei ce plâng şi
ameninţările se grămădesc mai numeroase contra celor ce-şi pierd cumpătul.
Primejdia nu s’a terminat şi în faţa ei suntem singuri. Unica chezăşie stă în
întrebuinţarea cât mai chibzuită şi mai bărbătească a puterilor, care ne rămân.
Un popor trăeşte, dacă ştie să dea dovada voinţei şi puterii lui de viaţă şi
dacă are curajul să se ridice dârz în faţa riscurilor de azi în loc de a
recurge la soluţia comodă de a amâna primejdia pe mâine.
Astăzi să ne consacrăm toată grija frăţească asupra
convoaielor de refugiaţi, cari trebue să-şi găsească aici un adăpost prieten şi
un rost nou de viaţă, să creştem în sufletele noastre speranţa neobosită a
reparaţiei, care va trebui să vină, fiindcă nici o lume nouă nu va putea eşi
din tragedia Europei, dacă nu va fi întemeiată pe dreptate şi mai ales să ne
întoarcem gândurile cu emoţie spre acele armate româneşti, care se retrag cu
ochii spre pământ pe drumurile prăfuite ale Basarabiei.
Ne dăm seama de ce-a însemnat pentru ele şi pentru noi
o înfrângere fără luptă. Un destin tragic le-a împiedecat să-şi dovedească
bărbăţia. Nu e vina lor. Vrednicia şi onoarea lor rămân întregi. Ofiţerii pot
să-şi poarte cu cinste decoraţiile. Armata trebue să-şi ridice fruntea sus şi
să privească cu ochii îndrăsneţi primejdiile viitoare, fiindcă numai credinţa
nestrămutată în viitorul neamului şi hotărîrea necruţătoare a sacrificiului
necesar pot schimba cursul destinului („Universul”, 2 iulie 1940).
Ziarul „Izvestia” arată: Sovietele
consideră lichidat diferendul cu România
Moscova, 1. (Rador). - Agenţia Tass transmite un lung
articol al ziarului „Izvestia” în care acesta se ocupă de problema Basarabiei
şi a Bucovinei de Nord.
După ce face istoricul acestei probleme ziarul arată
că flăcările războiului se întind în Europa apuseană, în Africa şi în Asia,
cuprinzând noui ţări şi continente şi adaugă:
Chiar şi în această situaţie, U.R.S.S. continuă a duce
o politică de pace şi ea nu a voit să ridice sabia nici pentru a înlătura o
nedreptate evidentă.
Uniunea Sovietelor a hotărît să lucreze prin metode
paşnice şi în chestiunea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord.
Necesitatea unei soluţii rapide a chestiunilor
pendinte, mai ales în situaţia aceasta, este evidentă. Se va înţelege uşor că
fiecare din aceste chestiuni soluţionate printr’un acord mutual al celor două
părţi interesate pune temelia unei adevărate păci, solide şi durabile, între
puteri. Acordul între România şi U.R.S.S. corespunde în totul acestor condiţii.
Ea nu soluţionează numai chestiunea înapoierii
Basarabiei către U.R.S.S. ci şi chestiunea organic legată de ea, a trecerii
unei părţi a Bucovinei la U.R.S.S. Ziarul arată apoi că soluţia paşnică a
diferendului sovieto-român a înlăturat o nedreptate istorică şi că predarea
părţii de nord a Bucovinei compensează, într’o anumită măsură, prejudiciul
suferit prin deţinerea, timp de 22 de ani, a Basarabiei.
Ca încheiere, „Izvestia” subliniază din nou că
lichidarea diferendului sovieto-român este cea mai bună ilustrare a metodelor
paşnice pe care le folosesc Sovietele („Curentul”, 3 iulie 1940).
Cum au fost ocupate Basarabia și Bucovina
de nord
Ocuparea Basarabiei şi a Bucovinei de nord de către
armatele sovietice, după 22 de ani dela unirea lor cu patria-mamă, face parte
din acel ciclu de evenimente ce se produce în vremurile tulburi ale războaelor,
când forţele dezlănţuite primează dreptul şi crează un dezechilibru nestabil
prin răsturnarea ordinei internaţionale întemeiată pe tratate.
Dacă toţi Românii sunt azi adânc îndureraţi, căci nu
se aşteptau ca ceea ce a clădit marea generaţie de eru prin luptele şi
sacrificiile sale, statul întregit naţional, să fie atât de crud mutilat, ei nu
trebue nici să se resemneze, nici să despereze de soarta lor, ci să aibă tăria
morală de a înfrunta adversităţile, luând în seamă realitatea şi ceea ce le
impune onoarea, demnitatea şi datoria supremă în asemenea vremuri de grele
încercări. Numai naţiunile slabe se resemnează, se apleacă şi săvârşesc abdicaţiuni
de conştiinţă şi de drepturi. Să nu uităm că pentru a doua oară în cursul
zbuciumat şi dramatic al istoriei noastre, s’au rupt din trupul ţării,
Basarabia şi o parte din Bucovina, prin abuzul forţei brutale şi condamnabile.
Dreptul nostru asupra acestor străvechi ţinuturi
româneşti rămâne însă imprescriptibil. El a putut fi nesocotit, dar nu şi
înlăturat printr’o simplă expediţie de ocupaţiune militară, executată într’o
împrejurare excepţională creată de starea de război din occident, de situaţia
nefavorabilă în care s’a găsit România – lipstă de alianţe, de prieteni şi deci
izolată - în faţa U.R.S.S. De aceste împrejurări şi de situaţia grea in care
ne.am găsit a căutat să profite guvernul din Moscova, spre a ne adresa somaţiile
pentru cedarea într’un termen scurt a Basarabiei şi a Bucovinei de nord, iar
guvernul român a fost nevoit să accepte executarea lor manifestând dorinţa de a
întreţine relaţiuni pacinice cu U.R.S.S.
Nici un titlu de drept n’a putut şi nu poate fi
invocat de U.R.S.S. în legătură cu cesiunea forţată de împrejurări a celor două
ţinuturi româneşti. Bucovina n’a făcut niciodată parte din vreun stat rusesc,
iar Basarabia, după cea fost anexată forţat de fostul imperiu ţarist, s’a
liberat în 1918 şi s’a reunit cu patria-mamă, nu numai prin voinţa liberă a
populaţiunii sale covârşitoare româneşti, dar – ceea ce ar putea fi considerat
paradoxal - pe temeiul aceloraşi principii ce le-a adoptat şi proclamat întemeetorul
noului stat U.R.S.S. în 1917-1918. Argumentul invocat de soviete că Basarabia a
făcut parte din complexul statului sovietic este în opoziţie cu adevărul
istoric şi cu însăşi origina U.R.S.S. Nu există nicio continuitate istorică
între fostul imperiu rus şi noul stat numit U.R.S.S., născut din revoluţia
sovietică şi din a cărui titulatură lipseşte cuvântul „Rusia”, tocmai spre a
accentua absenţa acelei continuităţi istorice.
Reamintim că primul guvern sovietic, de sub conducerea
lui Lenin, toate proclamaţiile ce le-a adresat popoarelor şi naţionalităţilor
numeroase din teritoriile ce au făcut până la 1917 parte din fostul imperiu
rusesc, a invocat principiul liberei determinări şi pe baza lui le-a
invitat să se pronunţe în deplină libertate, dacă vor să facă parte din noul
stat sovietic, sau să se separe de el. În constituţia U.R.S.S. s’a prevăzut
dreptul fiecărei republici de a părăsi U.R.S.S. Ce au făcut Românii din
Basarabia în 1918? Au proclamat republica lor moldovenească la început şi apoi
independentă - deci s’au separat de celelalte republici sovietice pe baza
principului liberei determinări şi a dreptului de separaţiune, recunoscute de
conducătorii U.R.S.S. - şi apoi au votat în Sfatul Ţării lor, în deplină
libertate, unirea lor cu România. Iată condiţiile în care s’a săvârşit actul
istoric al unirii Basarabiei din Martie 1918 şi prin care s’a restabilit
suveranitatea de drept a României asupra teritoriului dintre Prut, Nistru,
Dunăre și Marea Neagră. Noi n’am cucerit, n’am anexat şi n’am ocupat teritorii
ce au aparţinut de drept altor state, în1918, ci am alipit ţinuturi româneşti
pe temeiul dreptului istoric şi al principiilor etnice şi de auto-determinare,
ce le-au împărtăşit şi propagat chiar conducătorii U.R.S.S. din 1918.
Iată pentru ce dreptul nostru istoric şi naţional
asupra Basarabiei şi părţei din Bucovina, ocupate de soviete, în condiţiile şi
împrejurările cunoscute, rămâne imprescriptibil.
Naţiunea română lovită atât de crud în însăşi unitatea
sa etnică, protestează împotriva actului de injustiţie şi de forţă ce s’a
săvârşit. R. Seisanu („Universul”, 4 iulie 1940).
Noua politică externă a României.
Hotărârile Consiliului de Miniștri de luni [1 iulie]
Luni d.a. s’a ţinut un consiliu de
miniştri la care au participat toţi titularii departamentelor. La sfârşitul
consiliului s’a dat presei următorul comunicat:
- Consiliul de miniştri a ţinut şedinţă în ziua de
Luni 1 Iulie a.c., la orele 18, sub preşedinţia d-lui prim ministru consilier
regal Gh. Tătărescu.
- D. ministru al afacerilor străine a făcut
consiliului o expunere a mersului operaţiilor de evacuare a Nordului Bucovinei
şi a Basarabiei.
- D. consilier regal C. Argetoianu a definit apoi
actuala noastră orientare politică externă, determinată de noua ordine
europeană în curs de aşezare. În cadrul acestei politici, România renunţă la
garanţiile anglo-franceze din 13 Aprilie.
Consiliul a aprobat în unanimitate această nouă
orientare a politicei noastre externe.
Consiliul a luat sfârșit la orele 19:30 („Universul”,
4 iulie 1940).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu