Izvorul nesecat al minunilor

Izvorul nesecat al minunilor Maicii Domnului

 de la Horăicioara

 Minunea se petrecea în timpul stăreţiei arhimandritului Ermoghen Buhuș (1837-1877). Tradiția spune că toți călugării s-au zăvorât în bordeie și s-au hotărât ca 40 de zile să nu mănânce și să nu guste apă, rugându-se neîncetat. Dumnezeu le-a ajutat, iar la 40 de zile primul monah care a ieșit din bordei ar fi văzut-o pe Maica Domnului lovind cu toiagul chiar în locul unde este astăzi izvorul.

Acest izvor, singura sursă de apă din împrejurimi, a fost binecuvântat cu darul tămăduirii bolilor sufleteşti şi trupeşti ale celor care veneau cu credinţă la Maica Domnului de la Horăicioara. Renumele său a impus alegerea celui de-al doilea hram al mănăstirii: „Izvorul Tămăduirii”, pe lângă cel dintru început, „Buna Vestire”.

Femeia care și-a recăpătat vederea

Părintele Spiridon de la Mănăstirea Horaița își amintește că în ’95, pe când era egumen la Horăicioara Părintele Naum, Dumnezeu să-l odihească, a venit la mănăstire o bătrânică care își pierduse vederea. Familia a adus-o și femeia s-a închinat la icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, aflată în pridvorul bisericii. Cu multă dragoste, părintele a îndemnat-o să meargă la izvor, să ia apă și să-și spele ochii, iar mai apoi să bea și într-adevăr femeia și-a recăpătat vederea.

La Mănăstirea Horaiţa se organizează în fiecare an, de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, procesiunea cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, un lung și smerit alai de la Horaiţa la Horăicioara. Sute de credincioși, veniți din toate părțile, o slăvesc pe Maica Domnului, cea care nu și-a depărtat mila Sa de la noi.

De atunci și până astăzi, izvorul minunilor Maicii Domnului de la Horăicioara nu a secat, mângâind dureri de nevindecat, alinând suferințe adânci și biruind moartea cea sufletească.

„Râuri de tămăduiri izvorăști, Fecioară, celor ce cu credință aleargă neîncetat la izvorul tău, Dumnezeiască Mireasă!

Minunea înmulțirii hranei binecuvântate de Cuviosul David Bătrânul

În august 1963, au venit la mănăstire 75 de livanaţi (săteni din Livanates). Au lucrat de bunăvoie pentru bazinul de apă al mănăstirii. Mulţi creştini din Livanates, patria Cuviosului David, făgăduiseră să ofere ceva mănăstirii, în bani sau muncă. Aşa au ajuns atunci aceşti 75 de bărbaţi să lucreze la bazin. În mănăstire se mai aflau încă 15 bărbaţi care voiau să ajute. Părintele lacov coordona lucrările, dar era şi singurul care trebuia să se îngrijească de mâncarea şi găzduirea acestor oameni buni.

A folosit tot ce exista în magazie. Dar, într-o bună zi, s-au terminat alimentele. Bani nu avea. A căutat pe toate rafturile, prin toate colţurile şi a reuşit să afle numai două ocale şi jumătate de paste făinoase, iar ca pâine numai o jumătate de prescură. I-a dat şi bătrânul Eftimie o jumătate de pâine neagră. Dar acestea erau nişte cantităţi neînsemnate pentru cei aproape o sută de oameni care lucrau toată ziua.

Se mâhnea şi nu ştia ce să facă. Îl cuprinsese deznădejdea şi aproape că plângea când se gândea că trebuie să lase lumea flămândă. Deodată i-a venit o idee: a adus cratiţa cea mare, a aruncat în ea pastele făinoase şi pâinea şi luând-o în mâini s-a dus cu ea în biserică. S-a oprit înaintea icoanei Cuviosului David şi i-a spus:

‒ Sfinte al meu, aceşti oameni lucrează pentru mănăstirea ta. Se întorc obosiţi şi flămânzi. Nu am altceva să le dau ca să mănânce, fără numai două ocale şi jumătate de paste făinoase cu puţin untdelemn, o jumătate de prescură şi o jumătate de pâine (şi le arăta Sfântului). Te rog să le binecuvintezi, să mănânce şi să se sature.

După ce a făcut mâncarea în acea cratiţă, a început să o împartă la muncitori, dar ea nu se termina. S-au săturat cu toţii şi a mai prisosit o jumătate de cratiţă. Aceasta au văzut-o mulţi, între care şi egumenul de acum, părintele Chiril. Mulţi ani după aceea, povestind minunile Cuviosului David, Părintele Iacov spunea:

‒ Fratele meu, atunci s-a repetat minunea cu cele cinci pâini.

(Stelian Papadopulos, Fericitul stareţ Iacov Ţalikis, stareţul Mănăstirii Cuviosului David, traducere de ieromonah Ştefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2004, pp. 125-126)

Sursa: Pr Alexandru Stanciulescu Barda