Îndemn şi stăruinţă
Ernest E. W. Herman
O astfel de
carte trebuie să-şi găsească locul de cinste în biblioteca fiecărui creştin
ortodox, nu numai a celor angajaţi în slujirea în şcoli şi centre de învăţământ
public. Şi am să fac o afirmaţie care va stârni o reacţie stranie în mintea
cititorilor; dar pentru aceia care au răbdare să ia aminte la bazele de pe care
o fac, straniul se va transforma într-un simţământ de pietate. Iată afirmaţia:
cartea aceasta i-a stârnit interesul lui Dumnezeu într-un mod deosebit!
Textul
original al Sfintei Scripturi Îl arată pe Mântuitorul Iisus Hristos ca orizont
al tututor intereselor Dumnezeului Tată. Cuvântul rânduitde la
Faptele Apostolilor 10:42 şi 17:31 vine de la grecescul horizo, din
care avem cuvântul nostru românesc orizont. Deşi termenul grecesc
este folosit numai în cele două locuri din Scriptură adevărul pe care-l
evidenţiază luminează din abundenţă întreg conţinutul Cărţii Sfinte şi, în
acelaşi timp, este cheia dezlegării celor mai multe taine – ne referim la
acelea rânduite de Dumnezeu să ne fie descoperite.
Orizontul.
În orizont este cuprins tot şi toate care se pot distinge până la cel mai
îndepărtat punct perceptibil cu vederea, în lung şi-n lat, în sus şi-n jos.
Acesta este locul pe care l-a conferit Dumnezeu Fiului Său, Iisus Hristos – El
umple totul. Pe El, Acela care acum este Domnul şi Mântuitorul nostru, Iisus
Hristos, L-a rânduit Dumnezeu mai înainte de a fi veacurile să fie orizontul tuturor
intereselor, preocupărilor şi activităţilor Sale. Aceasta este ceea ce ne spune
însuşi Mântuitorul prin cuvintele „Eu sunt Alfa şi Omega, cel dintâi şi
cel de pe urmă”(Apocalipsa 22:13). Şi oare nu tocmai aceasta găsim şi în
textul următor de la Coloseni 1:15-19 (versiunea Anania)?
“El este
chipul nevăzutului Dumnezeu, Întâi-Născut a toată zidirea, pentru că’ntru El au
fost zidite toate, cele din ceruri şi de pe pământ, cele văzute şi cele
nevăzute, fie Tronuri, fie Domnii, fie Începătorii, fie Stăpâniri. Toate prin
El şi pentru El s’au zidit şi El este mai înainte decât toate, şi toate’ntru El
se ţin împreună... Căci în El a binevoit [Dumnezeu] să sălăşluiască toată
plinătatea”.
Am cutezat
să afirm mai sus că această carte a preotului Radu Botiş i-a stârnit interesul
lui Dumnezeu într-un mod deosebit. După ce am învăţat din Sfânta Scriptură că
Mântuitorul este centrul tuturor intereselor, preocupărilor şi activităţilor
Dumnezeului Creator, facem observaţia că această carte deţine un record demn de
remarcat cu privire la menţionarea Numelui Fiului lui Dumnezeu, sub o formă sau
cealaltă, de 876 de ori pe parcursul a 150 de pagini după cum urmează: Iisus de
370 de ori; Hristos de 179 de ori; Mântuitorul de 129 de ori; Domnul de 94 de
ori; Învăţătorul de 104 de ori. Numărul acesta nu include şi denumirea de
profet sub care este, de asemenea, menţionat Numele Aceluia care constituie
orizontul tututor intereselor lui Dumnezeu. Înţelegem acum temeiul afirmaţiei
că această carte stârneşte interesul lui Dumnezeu într-un mod cu totul deosebit?
Dintre
autorii ale căror cărţi le-am citit până acum numai Justin Popovici, al cărui
nume este respectat şi între creştinii ortodocşi ai Statelor Unite, îl precede
pe părintele Radu Botiş din perspectiva aceasta. Spre exemplu, cartea sfinţiei
sale “Lupta pentru credinţă”, editura Rotonda, 2009 este cartea care (cel
puţin pentru mine, până la ora actuală) stabileşte cel mai potrivit pe
Dumnezeul-Om ca fiind chintesenţa Ortodoxiei. Îmi permit să redau câteva citate
culese din pag 69-72 şi 77-100 cu intenţia de a întări cu atât mai mult
afirmaţia făcută mai sus privind interesul deosebit al lui Dumnezeu stârnit de
cartea de faţă.
“Toate
adevărurile Ortodoxiei izvorăsc dintr-un singur adevăr [...]. Adevărul este
Dumnezeul-Om Hristos [...] orice adevăr al Ortodoxiei până la limita sa ultimă
[...] miezul lui este Dumnezeul-Om Hristos [...].
Ortodoxia
este Ortodoxie datorită Dumnezeului-Om şi nu datorită altcuiva sau a orice
altceva [...]. Dumnezeul-Om
este fiecare părticică a Ortodoxiei [...]
În chiar
esenţa sa, Ortodoxia nu este nimic altceva decât Personaliatea Dumnezeului-Om
Hristos [...]
Tot ceea ce nu cuprinde acea Persoană nu este ortodox [...]
Hristos
Domnul cuprinde întreaga Sa învăţătură şi lucrările în Persoana Sa divino-umană
şi le explică printr-Însa […].
Care este
esenţa Ortodoxiei? Dumnezeul-Om Hristos.
Ne plecăm şi
noi cu toată smerenia înaintea Persoanei Dumnezeului-Om, Amin!
După ce am
văzut că Hristos Domnul cuprinde întreaga Sa învăţătură şi lucrările în
Persoana Sa divino-umană şi le explică printr-Însa şi punem apoi
alături de această cunoştinţă faptul că lucrarea părintelui Radu Botiş
menţionează numele Mântuitorului de peste 876 de ori pe parcursul a numai 150
de pagini, sunt convins că înţelegem limpede ceea ce a stârnit interesul lui
Dumnezeu pentru ea. În acelaşi timp afirmăm cu tărie că, da, această carte este
scrisă cu adevărat în spiritul ortodoxiei al cărei miez este
Dumnezeul-Om, Hristos.
Personal mă
angajez să învăţ şi să aplic cu sârguinţă învăţătura cea mai de valoare pe care
am primit-o în urma citirii acestei cărţi valoroase. Atâta vreme cât orizontul
tuturor intereselor şi activităţilor mele va fi acelaşi cu al lui Dumnezeu Tatăl
şi Creatorul tuturor lucrurilor, adică Dumnezeu-Om, de cine aş mai avea a mă
teme? Biserica zidită de Mântuitorul Iisus Hristos este atât de măreaţă şi
slăvită încât nici porţile iadului nu o pot birui (Matei 16:18). Cum spune şi
psalmistul (Psalmul 26:1), “de cine mă voi teme?”
Îndemn cu
toată stăruinţa şi căldura inimii mele pe toţi cititorii acestei cărţi să
acorde atenţia cuvenită învăţăturii atât de preţioase care ne concentrează în
jurul miezului Ortodoxiei - Dumnezeul-Om Hristos. Căci pe
calea aceasta, şi numai pe aceasta, cele trei deziderate ale vieţii de credinţă
vor fi partea noastră, şi anume: să avem viaţă şi s-o avem din belşug (Ioan
10:10); să avem bucuria Mântuitorului în noi, iar aceasta să fie o bucurie
deplină (Ioan 15:11); şi pacea lui Dumnezeu care covârşeşte orice minte să
păzească inimile noastre şi cugetele noastre, întru Hristos Iisus (Filipeni
4:7).
Radu Botis
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu