luni, 18 februarie 2019

Concursului Național de Poezie "Radu Cârneci" + ArtSmart + TORINO + Brancusi



COMUNICAT

Revista Arena literarã și Asociația Difuzorilor și Editorilor-Patronat al Cãrții organizeazã în anuI 2019 a doua ediție  a Concursului Național de Poezie "Radu Cârneci", care va fi premers de un moment comemorativ „Radu Cârneci”, organizat de Editura „Betta” și revista „Arena literară”, pe 15 februaerie, orele 16.30 la Casa Schiller din str.Batiștei nr.15 sector 2, București.
Concursul se va desfășura în  perioada 15 februarie-15 martie, finalizându-se cu acordarea premiilor și cu  lansarea ANTOLOGIEI  ce va cuprinde cele mai valoroase dintre poeziile selectate în cadrul concursului.
Festivitatea care va încheia Concursul va avea loc în zilele Salonului Internațional de carte „Bookfest-2019" (finalul lunii mai).
Concursul Național de Poezie „Radu Cârneci”, ediția 2019 se va desfãșura în conformitate cu urmãtorul
                               
REGULAMENT


1. Participarea este deschisã poeților de limbã românã, indiferent de vârstã și țara de rezidențã;
2. Poeziile (inedite- care nu au fost publicate ori postate) vor fi scrise în document word, cu diacritice, paginare A4, font TNR de 12, spațiere la 1,15 - 1,5, vor avea cel mult 5 pagini(3-5 poezii, între care, obligatoriu, UN SONET) și vor fi trimise într-un attach doc, prin e-mail pe adresa, arenaliterara@yahoo.com, începând cu data de 15 februarie 2019, orele 00.00, pânã la data de 15 martie 2019, orele 24.00. Tematica va fi: Iubirea.
3. Într-un attach separat, autorul va trimite un scurt CV, datele de contact (nume și prenume, adresa de domiciliu sau rezidențã, numãrul de telefon și adresa de e-mail) și o fotografie bust,  obligatorie pentru cei care doresc ca textele sã le aparã în ANTOLOGIE. Se va preciza expres opțiunea fermã de a achiziționa (sau nu) ANTOLOGIA (2 ex.-70 lei, inclusiv trimiterea prin poștă, la domiciliu).
După finalizarea selecției poeziilor ce vor fi incluse în antologie(15 martie-25 martie), autorii vor fi anunțați precizându-li-se  termenul și modalitatea de plată.
4. Jurizarea se va face în perioada 25 martie- 10 aprilie, grupajele de poezii selectate vor fi supuse atenției unui juriu format din 5 scriitori de prestigiu (3 poeți și 2 critici).
5. Rezultatele vor fi anunțate în revista "Arena literarã" nr. 13 în alte publicații de profil, pe Facebook (pagina Roșu Nae), în grupul Arena literară și pe site-ul: http://editura-betta7.webnode.ro, pe alte site-uri culturale.
 6. Se vor acorda trei  premii și trei mențiuni iar cele mai bune poezii vor fi publicate în numerele următoare ale  Arenei literare  și în alte publicații cu care colaborăm.
7. La propunerea juriului, cele mai valoroase 50 grupaje de poezii  trimise pentru concurs,  vor fi incluse într-o ANTOLOGIE.
8. Laureații ediției I  pot trimite poezii, numai dacă doresc să fie incluși în Antologia concursului, ei neintrând în jurizare.
Alte precizări:
-         organizatorii pot decide neincluderea în antologie a participanților la concurs care nu doresc achiziționarea ei, indiferent de locul ocupat;
-         Premierea laureaților, care vor fi anunțați individual,  și lansarea Antologiei vor avea loc în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest-2019 de la finalul lunii mai, cel mai probabil duminică, 2 iunie, după orele 12.00.
.
Arena Literară și                                                            A.D.E.-P.C






IATĂ ȘI A TREIA ZI DE EVENIMENTE ORGANIZATE DE CENTRUL DE CULTURĂ ȘI TRADIȚIE ROMÂNEASCĂ DIN TORINO.
Adrian Munteanu, întâlnire cu poveștile fără sfârșit.
Sâmbătă, 23 februarie, ora 10, sala de conferințe a Centrului,Corso Trapani 25





Brâncuși nevăzut


Nu căuta formule obscure sau mister în munca mea.
Ele sunt bucurie pură pe care ţi-o ofer.
Uită-te la sculpturile mele până când le vezi. C. Brâncuși

Brâncuși își cizela operele până la perfecțiunea încheiată. Un proiect mai puțin cunoscut al artistului este cel pentru Templul "Iubirii și al Eliberării", comandat de maharajahul din Indore în 1936.




www.artmark.ro

ACEST MESAJ NU ESTE UN SPAM DEOARECE COMUNICAREA SE FACE CU RESPECTAREA
DISPOZITIILOR LEGII 365/2002 PRIVIND COMERTUL ELECTRONIC, RESPECTIV:
CONTINE DATELE DE IDENTIFICARE ALE EXPEDITORULUI, ARE CARACTER INFORMATIV, PERMITE DEZABONAREA.
Primiti acest email deoarece la un moment dat ati solicitat primirea ofertei noastre si v-ati exprimat acordul pentru a primi astfel de comunicari din partea www.artmark.ro.
Nu mai sunteti interesat de oferta Artmark?
Dezabonati-va aici / Unsubscribe here.           Galeriile Artmark
Str. C.A. Rosetti nr. 5
sector 1 Bucuresti 010281

Tel./Fax: +4021 210 30 16/15 office@artmark.ro



"Ea pare o insirare de sicrie dacice puse unele peste altele la nesfarsit"



Constantin Brâncuşi (n. 19 februarie 1876, Hobiţa, România – d. 16 martie 1957, Paris, Franţa) a fost un sculptor român cu contribuţii covârşitoare la înnoirea limbajului şi viziunii plastice în sculptura contemporană. 
Constantin Brâncuşi a fost ales membru postum al Academiei Române. 



Având ca viziune naşterea şi moartea lumii, pietrele genialului Brâncuşi stau neclintite ca nişte menhiri într-un spaţiu viu. Sculptorul dorea să creeze un univers mitic pe care arcul istoriei universale să-l cuprindă şi să-l asimileze în zona sa.
Artistul a sfârşit prin a contempla ceea ce visase. Unui specialist, prin vederea grupului de la Târgu-Jiu, i se pot revela izvoarele artei vechi a lumii, sensul şi amploarea sa într-o viitoare abstracţiune.
Unui om simplu suportând şocul brutal şi divin al vederii artei îi poate da iluminare asupra lucrului concret, îl poate asimila în ea însăşi, îl poate înnebuni.
Poarta eroilor sau Poarta sărutului sau poarta tuturor lucrurilor şi fiinţelor lumii este solidară ca un sfinx pe care fiinţe inefabile au scrijelit hieroglifa lor secretă.
Motive vechi, semne ale unui alfabet românesc împodobesc lada de zestre a unui tânăr care intră prin această piatră în orizont. Sferele care echilibrează piatra în dreapta şi în stânga, sfere tăiate şi aşezate faţă în faţă ca două faciesuri, ca două haotice organe care se caută pentru a fi unul singur, ca două jumătăţi de perfecţiune care nu poate exista niciodată, sau ca nostalgia unei dogme divine cu neputinţă de realizat.
Poarta are un stil abstract prin simpla bruscare a pietrei la idee. Există un stil brâncuşian original de a suferi prin simpla aşezare a pietrei, de a se bucura printr-o asperitate a ei, de a înţelege uşor cum este când eşti piatră.
Limbajul pietrei, străduinţa ei de a fi, sugerată de Masa tăcerii, e un limbaj psihic prin care cuvintele le percepem nu printr-un umil organ al auzului, ci prin toate organele deodată şi copleşitor.
Cine o vede prima dată se aşază şi intră în lumea misterului stînd cu apostolii la masă, constrâns să fie singur şi să gândească; în alt plan, masa este existenţa noastră, Marele, Minunatul, Blândul, Frumosul, Puternicul, Divinul care ţine şi roteşte în jurul lui pământurile, un sistem cosmic şi material intuit.
Numai masa e perfectă şi continuă, este sferă, e în sine însăşi, şi îşi este de ajuns, e dogmă divină, mister întreg, iar pământurile sunt sfere mici tăiate şi puse invers, discontinue, niciodată perfecte, fără speranţa întregului pentru că aşezarea lor a fost aceasta; ca niciodată să nu fie sferă întreagă.
Lumea poate să iasă din himeric, să spargă spaţiul restrâns al existenţei, lumea urlă aspirând zonele aerului către infinit. Coloana infinitului ne dezechilibrează total sentimentul geografic, acum, întâia oară când o vezi, te suge în sus ca marile spaţii, o ieşire din himeric.
Ea pare o înşirare de sicrie dacice puse unele peste altele la nesfârşit, sau o moarte peste altă moarte, sau un părinte peste alt părinte şi altul şi altul până la infinit.
Pentru că noi nu putem ţine minte numele şi trupul tuturor părinţilor noştri de la facerea acestei lumi, cu toată faima şi gloria lor, a fost înălţată coloana infinitului cu trupurile lor, o viziune a vieţii şi a morţii desfăşurată, intrând în pământ şi tăindu-l până dincolo şi atingând cerul şi pătrunzând în infinit.
A privi cu evlavie acest monument nu e posibil, a-l privi cu disperare numai cum faci atunci când vezi idei, sau, mai mult încă, pentru că ea, coloana infinitului ne este alegorie, nici simbol, nici idee, ceva ce nu se poate defini, e sculptura, un trup al artei, o fiinţă vie.

BRÂNCUŞI
FIZIOLOGIA POEZIEI
Proză şi versuri

1957-1983

Nichita Stănescu
Bucureşti, Editura Eminescu, 1990

http://www.romaniamagnifica.ro/?do=Cultura&optiune=Sculptura&optiune2=1876.02.19+-+Constantin+Brancusi

Cu respect,
Valentin-Nicolae Bercă
"România Magnifică" - www.romaniamagnifica.ro - un proiect cultural pentru unitatea şi bogăţia spirituală a Românilor de pretutindeni, militând pentru reafirmarea valorilor spiritualităţii poporului român, unit prin limbă, tradiţii şi credinţă creştină, mereu mândru de istoria sa multimilenară  în spaţiul carpato-danubiano-pontic.


"Si sa vada ce-i de facut mai departe."

Constantin Brâncuşi (n. 19 februarie 1876, Hobiţa, România – d. 16 martie 1957, Paris, Franţa) a fost un sculptor român cu contribuţii covârşitoare la înnoirea limbajului şi viziunii plastice în sculptura contemporană.
Constantin Brâncuşi a fost ales membru postum al Academiei Române.



Masă de piatră.
Scaune goale de piatră.
Aşteaptă
Întoarcerea din bătălii
A vitejilor voievozi.
La ceas de taină
Ei vor veni
Să-şi odihnească braţul
De piatră,
Fruntea grea ca de piatră
Şi să vadă
Ce-i de făcut mai departe.
O, e o tăcere
Atât de afundă
Că se aud Carpaţii spre seară
Cum, aplecându-se, aştern umbra
Pe masă,
Curată şi răcoroasă.

BRÂNCUŞI
Din volumul RĂDĂCINA DE FOC
Autor Grigore VIERU
Editura UNIVERS, Bucureşti, 1988



http://www.romaniamagnifica.ro/?do=Cultura&optiune=Sculptura&optiune2=1876.02.19+-+Constantin+Brancusi

Cu respect,
Valentin-Nicolae Bercă
"România Magnifică" - www.romaniamagnifica.ro - un proiect cultural pentru unitatea şi bogăţia spirituală a Românilor de pretutindeni, militând pentru reafirmarea valorilor spiritualităţii poporului român, unit prin limbă, tradiţii şi credinţă creştină, mereu mândru de istoria sa multimilenară  în spaţiul carpato-danubiano-pontic.









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu