Mere pădurețe 26 - textul artistic NECORECTAT

Mere pădurețe 26

E vorba la noi de ceva inflamatoriu, că e o invazie de virus C, care la început de an s-a trecut la eradicarea hepatitei C şi B, că de după nori, din nori să iasă soarele, c-aşa le-a venit unora,  că boala depinde de noi şi ce să caute la noi şi între noi, în viața noastră, ca să ne convingă de necisitatea: de încrederea în noi, în puterea noastră şi se pare c-au aflat cu toții, având în vedere, că tot nociv, tot ce-i putred social, ca afacere noastră, trebuie înlăturat din firesc: nefirescul vieții, că tot ce dă manifestări neplăcute: de ce ar convețui cu noi ca asasin, ca imposibil (pentru asta se lucră cu spontaneitate, de bună voe, să lupte pentru bine, motivant creeind o stare de bine, ca o faptă bună ? (uneori gândesc greoi şi nu-mi place nici mie, dând impresia de ireal, în calcule existente, chiar dacă eşti lider haz de necaz o floare neaducând primăvara pe la noi cu iarba verde de-acasă). La noi şi a-i noştri uneori se poartă aparte, ciudat, cum zice prof. Aurel Popa director la Editura Sitech despre mine, că a dat cartea mea unui scriitor să-mi scrie recenzie, dar acesta s-a exchivat, că nu şti ce să scrie, c-aş scrie altcum, cu talent, cu suspans, mai ca mine eu scriu bine conturat, nonconformist, fără canone literare clasice, plin de diversitate, că nu văd o poveste pescărească, vânătorească, experența mea pe de-a-ntregul e fantastică şi lirică, unică, specifică națiunii mele, că nu eram limitat, ci fantastic, nu-ți poți imagina cât natural şi dinamic sunt, că trăiesc nemaipomenit, artistic, ca mine original cum zice, Mihai Duțescu, un om care mă descoperă şi modern, cu vocabular unic, bogat, inedit, ca o respirație normală, în iubire firească, triumfătoare şi patriotică (din tot reiese suferința, un brend a României, după Prof. şi doinitorul, rapsod popular de excelență, maramureşanul Grigore Leşe din Lăpuşu- Românesc). Uneori e vorba de o bună dispoziție. În oricine trebuie şi există o suprameție a talentului care rezolvă independent omeneasca ecuație incredibil, dar nu imposibil de rezolvat, totul chiar şi probalitatea având rezolvare cred eu un nativ al neamului: suflet din sufletul neamului românesc, matur şi omenesc, cu o şansă de izbândă în plus asemeni lui George Coşbuc, neaoş fiu al satului Hordău, un om afişat din faşă de-acasă, cu bunătățile naționale a locului, din Transilvania. Cristina noru-mea, de-a lui Brişcu, Ion Mureşan, din Blidăreşti şi de-a Lenei Vlaicu, de-a Brânzii, din Panticeu şi de-a Ursului, pentru Teodor Flaviu Celemen nevastă potrivită, dar ca Vica soacră-sa mai cicălitoare, bănuitoare, geloasă chiar şi mai mult de cât crezi, că dragostea şi-o exprimă în cuvinte (că fiecare-i cu ce-l doare, ca o vreme bună în asamblu', în limitele firii care nu-şi schimbă năravul, că are suspiciuni), deşi nu-l cruță pe Flaviu, Bursucu, nu-i curăță ouă şi-l mutilează verbal, fiind cu logoree, că-l ceartă şi n-are încredere în el, că cine iubeşte nu iartă şi e imprevizibilă şi uneori imposibilă, ca o zi bună, incitantă (şi nu-şi pune problema, c-ar greşi, că la ea e o bubă), el nefăcându-i cadou, ca unei ființă iubită, ocupat permanent de muncă, având tot timpul de lucru ceva, ca să stea departe de stress (din cauza manevrelor ei, care-l sâcăie, nu-i dă pace din cauza, că nu-i corect informantă, deci nu-i performantă, ca un elev de liceu ajuns la olipiandă, cu-n scenariu făcut, că trebuie mai făcut cu spontanietate, pus pe roate să raționeze motivându-şi ştiințific acțiunea Buby de la Focşani (aici se citeşte acuma cărți de autori români), că-i incredibil ce ni se oferă ca viitor cu adrenalină şi Cristina-Ioana are prea multă suplus de hormoni hormoni să bată neuronii care pot fi în minus, în dezavantaj, spun cu sinceritate, că timidă nu e, ci vulcanică, Ioana-Cristina Celemen, ca o zee a muntelui, fată din Carpați amuzantă, picantă, din grupul cireşarilor a lui Chiriță şi care-i cauza a ce ținteşti obositor, stresant, tocând nervii celuilalt?) Aici sunt îndrăsnețe îndoieli... şi care-i cea mai mare întrebare? Mipistric se suie pe Mobidic, dar Mobidic nu se poate sui pe Mipistric (cu pureci ne-am pricopsit oribil de la Vasile Sima un tăvălit în noroi, în provocări care mai dormea pe la noi când îl chemam să ne facă, lucre, ceva, dar putea să avem aceste podoabe şi de pe pisică, de la Ruja cu mai mulți frați şi surori prin Osoiu (un coleg înjura cu : -"Du-te-n frast! (du-te dracului !)" Mie nu-mi place Mipistric la plural nici într-un fel, că puricii luați de pe câinele lui Gheorghe Ciupe ca o zestre, că electricianu, şogoru, murise şi câinele, acest necuvântător, cum îi zice Emil Gârleanu m-o putut infesta (şi-n cartea Bărăganu scrise Emil Gârleanu şi despre dropii, prepelițe..., dar chiar aşa: despre ce nu scrise acest scriitor minunat?), deci câinele, trebuia să mai trăiască mai având zile şi eu avându-l în sarcină să-l hărnesc şi pentru asta zilnic traversam o parte din Ciubăncuța şi îi duceam de mâncare, de eram văzut făcând această ispravă aproape de un sat întreg, chiar şi Gusti lăptaru şi doamna Ioana Mureşan, Dascal, învățătoare, fata lui Florica şi Vinuc din deal, mă vedeau zilnic şi se mirau de banala mea faptă caritabilă. Puricii de care vorbeam puteau fi aduşi şi de la Ruja Ciupe, unde şi Vica şi Daria se duceau în poveşti, ea având vreo trei mâți, care erau purtători de paraziți, care peste noapte te pişcau, când îți era mai dragă lumea sculându-te-n tălpi, ca să te scarpini, fir-ar să fie !de parcă am fi pe vreme de pascoste, de război şi nu te lăsau să te odihneşti! (Am mers la Cluj şi am cumpărat insecticid şi am scăpat de acest neajuns, coşmar ruşinos, în plină civilizație, plină totuşi de sugaci, gunoaie, corupți însă! deşi trăiam modern, mai altfel decât pe vremea colhozului, la noi numindu-se gospodării agricole şi şic, nu era chiar atât de rău, chiar dacă dăm şi azi vina de-al dracului ce suntem pe trai, că hai aşa cine a murit de foame, dacă tot batem toba sau toaca precum haiosul artist din 11 Prăjini, Țăndărică... ?!). Uneori e vorba:

- "Se întâmplă şi la case mai mari, la casa nănaşului".

- "Bagi Păstaie la burdihan, ghiozdan, ca să-ți faci grețuri şi să fugi cu romcerial ca să bați parul şi să fugi cu gaura, zice Burdea, Revnic Ioan, Ion Republică văzând-o cu gura măcinând, mâncând, că la ziua domnului eşti cu merindea din straiță ta, că: la ziua domnului eşti cu merindea omului, că:

- "Ce-ți pasă, Vică? Toate-ți aduce doctorul la scară, de nu-ți lipseşte din cămară nimic", mai zice acest om brici, căruia Vica i-o reteză scurt pe doi:

- "Tu nu ştii să respecți omul, deşi decât prost mai bine orb"

De multe ori îmi băga de vină, reproşa, că n-aveam cum fi sfânt, omul, lutul, n-are cum fi fără păcat, dar şi tu să taci, că-i mai bine, taci, ca mielul blând dus la abator (şi tăcerea e de aur; taca cumpără vaca; dacă tăceai filozof rămâneai; dacă taci faci colaci, dar tot nu-mânci, iar dacă zici tăt îi strici; tacala, tacala până măritala, dar după ce măritala îți umblă gura ca sucala-sunt vorbe de duh culese de la Vica, Ferghete Ludovica, doar proverbul cu tacala e cules de la Părăuana, Dascal Veronica mama milițianului-şofer Leon, angajat a Poliție din Dej, amândouă țărăncile cu sursa de proverbe fiind ciubăncuțene. Proverbele, zicătoarele sunt sarea şi piperul vieții de la sat, deținătorii acestui tezaur, sunt talismane vii, e creatorul anonim, care-şi transferă şi vehiculează cu sfințenie înțelepciunea, folclorul, din gură-n gură, prin viu grai, din generație-n generație, Dumnezeu dându-le acest dar, această menire, misiune, ca ludă de zestre a ceea cei cordonată a geniului la paralela 45, după cum cu grăieşte şi Pr. Gheorghe N. Dumitrescu-Bistrița, părintele revistei Izvoraşul. Mai am şi piper, boi, pe limbă, când nu scoți, smulgi o vorbă nici cu cleştele, chirovul, de la mine, eu devenind melancolic, ursuz, fără limbă (amestecându-se în vorbă Daria:

- "Dacă-i cum zici, ticule, de ce te enervezi şi înjuri, sudui, ca un bolund? De ce nu-ți pui căluş, frâu, lăcat, la gură?"

- "Nu vezi şi tu câte am şi eu pe cap", aş fi vrut să zic, dar parcă dentistul m-ar fi amorțită pentru a-mi extrage măseaua stricată făcându-mă să înghit în sec). Noi: eu şi Daria rentorşi de la Cluj, de unde ne-a mânat şi adunat nevoia, am găsit casa sloi de gheață, că nu ne mai aştepta Vica cu mâncare şi casă caldă (asta mă face să înțeleg, Ben, ce-n seamnă un Ming, o Evă, la casa omului, casă adunată de pe drumuri, o casă ordonată, disciplinată, dar acuma cu casa fără Vica e pustie, e în plata lui Dumnezeu, parcă-i o moarte-n vacanță, fără un spor, că nici focul nu se aprinde şi peste noapte, colac peste pupăză: frig, dar ce să mai zici în zori, când te scoli zgriburit, covrig, trimorat, tremurând, cu piele de găină, că pe nepusă masă ai adormit ostenit de de drum, părându-ți-se, simnul o mântuire, scăpare din iadul geros, că şi ouăle de zaică şi sarcă au înghețat în cuib, dar ce să mai zici de pietrele de care te împedici la tot pasul, pas cu pas către lucru bine făcut, că dacă-ți faci, ție-ți faci, că deschizând uşa milos la cine-ți bate-n/la ea, lui Hristos... deschizi, că dacă dai ție-ți dai, ție-ți faci loc în Raiu, că Dumnezeu, nu-i culcă-te, cum zice şi ungurul, care nu se exprimă "coşer", corect, pe româneşte, când ți-ar spune şi el în minunea şi prietenia lui ceva şi Domnul, îți întoarce înzecit, cu dobândă. Unii-ți zic înebuniți, zăpăciți, de principii şi reguli:

-"Nu crezi, că pentru un om cu viață aşa scurtă, ca a noastră, nu crezi că i se pretinde prea multe norme etice de convețuire?"

     - Ba da! Normal ar fi sa ne mancam.

     - Uneori unele gesturi sunt componente a unei istorii, în care împarți bucuria ce țin de tine pentru cei dragi, că faci față la ce nici nu te-ai gândit, emoția fiind vie, corespunzătoare, întrecând durerea, un apocaliptic, că-ți lipseşte ceva din bunul mers, ceva grav dându-te peste cap (în tine e un analist cu explicație şi cu motivație, pentru orice gest nesemnificativ în aparență e totuşi un act de conştiință, chiar dacă totul pare incredibil, impecabil, dar nu imposibil, cum ar zice la românii au talent Andra Măruță şi nu imposibil, ca viața să mergă înainte, tu însuți să mergi calificat şi profesionist, artist şi optimist şi altruist întins până-n pânzele albe depăşindu-te prin ceea ce eşti unic, alert, pragmatic, ca să fii de neoprit în artistic, ca şi acasă, mai existând emițional, lapte şi miere: Vica fiind în dispută cu mine:

-"Iar ai băut, Pavele şi ai venit bat acasă?", având eu, ca om de câştigat, ca om al scrisului, în arta scrisului cu izbândă şi succes la purtător, crezând în minuni, în inima atenției, cu acest diferit, distinct şi deosebit prin ce ne dă atenție şi încredere prin ce avem în gând meditând la creativ şi perspectiv acționând ca un medicament care prin propria realitate ținteşte simtomele şi durerea ca să fie cum ne place: naşpa, o încredere-n sine, că fără durere e mult mai bine şi dacă comentezi cu atenție frustarea facându-te prin propria cunoaştere a sinelui perfect în imperfectul savurat împovorat pe Arca vieții, că dacă eşti răcit, gripat, că stai acasă şi scrii ideal pe telefon, ca se bucure Ben şi românaşii, făimoşii vânători imprevizibili, vânătoari draguți de vrăjitoare, români cu multe provocări şi şanse, români de pretutindeni, români cu noaptea-n cap făcând cu fidelitate lucru bine făcut, că românii nu-s sedentari, după cum zice şi Herodot, în ciudă, că nu toată opera omnia a sa, a lui Herodot nu e încă tradusă integral pe româneşte (de ce? nu a existat preocupare în acest sens, dar nici într-un caz, că n-ar fi înteresant sau nu, că nu ne-am da în vânt după părerea altora despre noi:  traco-geto-daco-români, ca latini neaoşi ce surprinzători suntem mai alfel, nişte fain-făineli impingnorați încă de străini, în ciudă că suntem capabili, sutem sustenabili nişte dulci în U.E., suntem pas cu pas, cu lucru bine făcut, nu-i aşa, pentru'că nu ne lăsăm conduşi de nervi, de stres sau schizofrenia, paranoia, scandalului de la uşa cortului, cu inel imprevizibil de aur în râtul porcului, noi având încredere, că suntem oameni între oameni, eminescieni, pentru oameni, cu obuectivul păcii şi obiectivul pâinii-muncii în mâini, tras rază de soare cu tot imposibilul aparent, tras trasparent perseverent în mâini cu şanse de a îmbrăca cămaşa mulțumitului şi fericitului, în dreptul omenirii, Mesie a iubirii, de a candida întru înviere cu răsărit de soare, drept de a candida la fericire cu ceea ce-i iubire socio-umană dezinteresat, fără discriminare rasială, de culoare..., cu toții fiind cai de bătaie şi lapte şi miere, pâine de o ființă, la toți Dumnezeu, Domn Savaot, o stare de bine, fiindu-ne Tatăl Ceresc, mană cerească, ca să nu se dezbine şi dezrădăcineze de la rădăcina stejarului, iarba, sau de pustiul, deşertul cu oaza, fata morgana, de-acasă, asta fiind de interes emoțional, în legea de inspirație, legea pământului pentru pământenii de pretutindeni, că nu se confundă marfa cu ambalajul, ca o inovație pentru a rezolva cu pace vouă, omeneasca ecuație!) Pentru a da nochaut, tu Ben ai nevoe de provocare, tu Todică cu bani cumpărând mândria de care n-ai nevoie, că-i o măgărie, nu o artă care se poartă, ca bingo, floare la butonieră, ca Zaharia Stancu, Darie, în Pădurea nebună, cu mândrețuri femenine pe la Roşia de Vede, aici nu fiind prea complicat să le mângâii, după cum glumeşte cu noi acest autor liric frapat de viață în goană de-aşi îmulți talanții, care n-avea de gând să şi-i îngroape şi nici să şi-i risipească, ca pe nişte fleacuri ori banalități fără responsabilități, literatura dând aripi acestui cu mulți stimuli în trăirea sa artistică, el oferindu-ne ce ne surprinde cu rădăcinile sunt amare, de excepție în Desculț, o capodoperă perfectă, specială în vântul şi ploaia, cu echilibru, în: Jocul cu moartea, nişte dureri de cap şi să nu uităm Ce mult te-am iubit, când scriitorul şi poetul e în formă maximă, munte şi inimă, cu ce-i minunat ținând durerii imprevizibile piept, că durerea unei pierderi e grea (am experența pierderii lui Vica şi spunându-vă asta ştiu ce zic mâhnit, fără nici un orgoliu şi aici n-are cum fi nici artă şi cu atât mai puțin nu-i vorba de mândrie, ci de un ruinant, o demolare, o cădere liberă în conul de penumbră, cum zice şi Grigore Zanc, un scriitor cu scriitură admirabilă modernă, uneori doar cu sugestii grozave de om calculat, care, ca învățător a trăit şi pe la Osoiu, în satul lui Ilie Mureşan, "Balaurul", ginere la Duma Alexandru, "Motoru" cel care ne povesteşte de cel mai bătrân om din lume, Pop Matei "Maştei" (vezi monografia comunei Recea-Cristur, i aşezare omeneaacă caldă, scrisă de Vladimir Cinezan, care o scrie, că trebuia s-o scrie, ca un om cu soarele-n creier şi soarele-n piept). Uneori sunt tăbăcit şi umilit de propia-mi pasiune de a scrie cum scriu cu fler şi character (din cauza a ceea ce sunt nu abandonez scrisul, eu, fiind doar prin scris ceea ce sunt: 

mândrie şi orgoliu-artist pe cont pripriu:

un măr, fruct pădureț, afurisit-infinit apropiat cu respect:

subiect şi predicat,

apropiat aur cenuşiu strecurat,

apropiat de obiect).

E frumos soarele de dincolo, de după nori şi bai e, că răneşti doar pe cine  iubeşti, se zice în serialul Vlad şi-n ciuda unora eu iubesc pe spiritualul şi naționalul eminescian, Adrian Păunescu un pur şi simplu un esențial al neamului meu de dincolo şi de dincoace de Nistru, Chişinău, de pomină prin Aron Pumnul, unul din renumiții profesori a lui Eminescu, un om pe care contăm fără prospect sau rețetă, prescripție medicală oricât de inspirată a fi în cei cinci mii de paşi indicați şi de nota 10. Nu pot zice că-s ce nu par a fi în Declarația de dragoste, unde doar adevăr ne ține pe picioare, eu evident cu steaua talentului scriu şi lupt având steaua României de care-s indepedent cu atuurile mele, neavând cine şi de ce râde de mine, că eu scriu Marele speranțe ca Charles Dinkes, eu fiind un cuminte, în scris inedit şi original fără amejamente (orice scriitor e mare că scrie ceva aparte fără şovăire, scrie măreț dând-o pe bune pe față cu asul din creer prin carma şi carisma fiecăruia, că nu respectă canone literare clasice, scrie cu pasiune, cu răbdare şi perseverență ordinată şi disciplinată de notoritatea pe care mi-o câştigam treptat prin voință). Apropo: fără Vica n-aş fi fost ce am reuşit cu o istorie, poveste frumoasă... Prin Vica trăiam cu adevărat artistic, că eu îi eram eroul, care-i nota vorbele: expresile de pomină prin ce era înțelepciunea poporului meu genial de la cordonata 45, după vorba de duh, din Paremiologia de excelența a neamului meu. Pe cea dreaptă, tu, Ben Todică m-ai convins mai mult, ca istoricul şi criticul literar, mişcându-mi inima, m-ai convins distins să scriu, că aiasta m-ar urca muntele cu telefericul, la Poiana-Braşovului, unde Mircea-frate-meu m-a dus astă-vară, că vara nu-i ca iarna, ne-a dus pe mine şi pe Daria, pe nepotă-sa, ne-a dus cu maşina lui, plin de căldură fraternă, ca un Sfântul Valentin, sfântul dezinteresat, drogobetele, îndrăgostiților de pretutindeni. Eu prin scris cu toate că Vica dură se contrazicea zicându-mi:

-"Tu scriind te joci ca cel care-şi dă mândrii, în aventură, pentru o gură: îți dai caii şi căruța, după cum ți hirea, firea, deşi doar lupul merge la căuăcie, ferărie, şi probabil la Ionucan pe la, care merge Ilie Morimete pe lângă politică să-şi ascută brăzdarele de la plug  şi la săpătoare cuțitele, ca lupul care foaie verde vine şmecher, pus pe păcăleală, să-şi pilească limba subțiindu-şi glasul, ca iezii să creadă că-i "mălăieş în călcâieş"- capra, mamă-sa, c-aşa credea cumătru, lupul, c-ar fi de bine pentru el egoistul, pentru el, ciuful, cu haz de necaz tras hâtru de sforile narațiunii de păpuşarul Ion Creangă... vestit povestitor plin de energie, care n-a dormit în ghete la viața lui de geniu popular fără egal, mişto şi fără pereche, ca vinul băut cu duhul blândeții, împreună cu prietenu-su Mihai şi arădeanul cu talent şi el renăscut din cenuşă, Ion Slavici, la renumita Bolta-Rece cu nerv literar şi spiritual, din Târgu Ieşului."

Azi 11 Feb. 2019. O revenire bombă cu alt partid de şagă şi pagubă pe tri şi fuga, nici de rugă, nici de fugă, Victor-Viorel Ponta, cu diplome de lincențe şi doctorate în advocatură, false, cu mamă albaneză?! Un ştiți voi ce, transfug, emigrant din P.S.D. MULTE MĂGĂRII ŞI PLAGIATE AVEM ÎN ȚARA MĂMĂLIGII, CARE EXPLODEAZĂ DIN DREPTUL DE A FI, ÎNTR-O BUNĂ ZI. Nu m-aşteptam ca neaoşul oltean, Radu-Mircea Popescu onorat şi stimat, prețuit, de mine şi Doda şi când era medic veterinar în Panticeu cinstindu-l în Recea-Cristur la "Cucu", Căprar Aurel, cu câte-o halbă de bere de căciulă, însă el nu şti la omenie (o să arăt cum vine aiasta, că el făcea orice, dar era ceea ce trebuie ?) şi eu şi colegul Ghiță din Căşei, dar după ce venise la Dispensarul sănitar-veterinar Recea (uitase că noi ținem la el fără nici o obligație) Recea-Cristur ..., " o aşezare caldă," după Vladimir Cinezan, un păcătos de bun istoric şi monograf, că scrie monografia perfectă şi mă enumeră printre persinalitățiile comunei, mă pune să strălucesc şi să uimesc, mă pune cu zâmbetul pe buze, din inimă, mă pune ca personalitate distinctă a comunei şi pe mine printre personalități, deşi nu eram şi mai şi, ca un ccamuon tir, care ajunge la graniță, ci un plafonat, în egală măsură, mă pune cu opțiune unică, cu garanție sută la sută, ca şi cum aş fi de poveste, un brend şi sunt după cum el mă laudă impresionant, c-am reuşit şi eu să fiu extraordinar, ca să nu fie cu supărare, că am reuşit să fac eficient şi afectiv prin ce am de spus, ceea ce puțini fac şi nu-i puțin lucru echilibrat şi cu capul sus, pe umeri, prley, ca să nu ne ploaie-n gât ineficient cu aberații (pentru asta sunt ceea ce sunt cu atitudine perfectă, în iubire, ca să fiu un om important, care speră că va fi bine, speră până la ultima suflare Adrian Păunescu-manifest pentru sănătatea pământului, pe urma zimbrului, în Carpați printre frați, luptându-se pentru a-l adora, că e permanent cu lucru bine făcut până la ultima suflare şi până la ultima bătaie firească a cordului obosit). N-am idee ce-l supăra pe Popescu-Dumnezeu, eu devenind un țap ispăşitor, batjocorit de el, om care din partea lui, el, fiindu-mi şef, că mă făcea să sufăr, tăindu-mi zile din pontaj, că cine are pâinea şi cuțitul: taie şi spânzură? (după Grigore Leşe: suferința este un brend ideal al României). Nimeni nu-mi făcea serviciu. Eu îmi ajutam colegii la vaccinat prin Elciu, Căpriora, Recea, Pustuța, Escu, Jurca, mergând chiar şi-n Cubleşu-Someşan, Panticeu, Dârja, fără ca colegii din comuna Panticeu să se recompeseze în vre-un fel(asta o ştia Darius Țegheni, medicul veterinar de loc din Dârja, un altul doctoraşul Tamaş Virgil fiind din Pâglişa); medicul veterinar, şeful ideal, luminat fără nici un dubiu, şeful lui Popică, fiind Țegheni de altfel, Pop Gavril cu mulții lui pitici fiind cel care făcând pe fătul la ei în Cubleş, băuse vinul ce trebuia preotului alături de prescură la săvârşirea liturghiei şi... se făcuse de mândră minune, că Găvrişel, se făcuse eficient, perfect, se făcuse impecabil de poveste).  I-am spus, dar: -"Ce faci? când i-am spus lui Vica: "Vica, te iubesc, mi extrem de greu să desluşesc, în memorie, la tine şi la Ming, fără riscul de a fi refuzat, ea făcând un protext, tu având o banderolă albă, dar tu la ce te aştepți fără să-ți pierzi prevederea, ce denotă: fieri şorice, că te calc, te toroştesc sub picioarele care calcă-n noapte, să fii Ben, sănătos, ca special şi național să cucereşti dreptul de a fi, că ce-ți place la gimnastică antrenându-ți spatele, coloana, prin activitatea fizică! (De fapt ce faci, că tu nu ştii ce-i chiulul, abandonarea de sine, nu-i aşa?) Tu eşti oportunitate spirituală fără vacanță, ca elevii cărora li s-a consumat deja vacanța activă, zglobie, în complexitea perfectă fără fraudă social-umană, de altfel şcoală, într-un ritm al vieții, în care tu eşti de toate bun, pentru toate cu dimineața minunată, că iarna  pe schii îşi are soluțiile şi făcând carul ajungând la performanță, iar vara meşterind sania, un tot, Domn Savot şi dacă nu te bucurii decât pentru'că trăieşti major cu toată tristeța care ne apasă cu probleme jalnice, economice, că ni tocmai uşor chiar să trăim artistic, cu stil, gentil, nobil, anti-stres şi util, rar opus, expreso, tu având momentul tău, Ben, suferind când nu ne merg lucrurile strună, că nu ne trag boii sărăcia din casă... paterni şi materni a binelui cu undă verde. Cătălin Măruță e prezetator inedit la protv şi reuşeşte să fie artist, ca o vedetă de cinema ori comporativă cu Andra de la românii au talent, o culme a cântecului în general, ca senzaționalul specialist asesemeni lui Cosmin Dragomir într-ale gastronomiei (cu pâine de Cucuteni Andra Gocan cu motive tradiționale: motivul sola, cu poveşti populare, cu laleaua, cu romburi din Ciocăneşti, Bucovina, România apoi: pâinea cu urzici, boia, piper, energe zice (energetice), eco-sănătoase, din care: din pâinea cu cartofi a Anei a gustat prințul Charles al Angliei, prințul în plină formă, plin de viață: prințul de la Batingan, că e bine la noi şi atunci, de ce ne-am plânge de milă? Sutem foarte tare pe piața România Centenarului mai ales că imbatabil şi impresionăm cu tradiția omenească populară de cea mai bună calitate, ca la Măruță scoase în evidență premium, ca brend pur şi şi simplu după cum spune inima, c-aici e undă verde unde ne ducem cu caii înhămați, prinşi la căruță, că venim ca români nu imposibil cu căruță/în căruță, la Măruță, ca Gelu Voican cu fiu-su, care vine pe poteicuța lui, lângă Tudor, Vlad şi Maria-Sofia, "Sofy" cum fără egal ne-a dat Dumnezeu, în Patria Limba Română, "Creştină", că horea românească e colonă fără sfârşit, Brâncuşi-Eminescu. Până nu văd povestea publicată pe blogul tău, Doamne nu mă văd împlinit (ce vrei în contiuare, Ben, tu conducându-mă de mână, purtându-mi mâna, doar Dumnezeu ştiind încătro in spirit insorit către averea mioritică toată, cu frumosul unui specific, cu fereastra către soare, că floarea muşcată ne-a înflorit cu cel mai iubit, în dragoste a românilor de pretutindeni şi dor de România, izvor, de România prosperă?) Ana-Maria Pantaze croitioreasă de 39 ani e un fenomen în muzica uşoară la românii au talent, cântă cu emoție şi te simți bine, că merită s-o vadă o țară, o lume întreagă, că e senzațională, ca din în alta viață sus pe Arcă, pe bricul Mircea, o melodie preferată aparte de noi fiecare de cei, care-i urmăresc emisiunile lui Cătălin Măruță, "LA MĂRUȚĂ" (DE CE ALEASA N-AM FOST EU ?). Vica nu-i doar o simplă imagine în mintea mea, ea e cum nu se poate mai vie, un talisman social-uman viu, o comoară rară (eu nu m-am legat s-o țin minte mai mult decât fotografia gingăşiei ei va rămâne imprimată ca o sfințenie în materia cenuşie, în ecuația vremelnică, de omenie, omenească, efemeră, deşi ea-i o povară fără moarte doar aparentă până când se va uita, deşi în corola, ruja, florii omeneşti e lumina pe care nu trebuie s-o striveşti vreodată:

-"Mă iubeşti, nu mă iubeşti, mă iubeşti, nu mă uita, mă iubeşti, de unde eşti!?"(eşti respectat, dar de ce eşti minune, surprins, în acest univers de vers cu necuprins şi îndoieli...? cu-n drept de a fi, după nişte legi, reguli, principii, de Biblii, cu durerea ținută departe de departe, aici fiind servicii de piață cu avantaje şi dezavantaje, că nu ni bună serviciile sociale, că se încurcă beneficiile, deşi ni se cere o indentitate națională, că pe de altă parte noi românii ne-am căsătorit cu România împresionantă şi pitoreacă, de biserică, arcă a vieții cu oferte preferabile şi impecabile, a guvernului însorit şi cel mai iubit pretutindeni, că de fapt ce-s vorbele de duh a poporului, comora înțelepciunii şi minunii de pe Altarul Soarelui?). 

     - Dle Ferghete, Am descărcat romanul, elaborez… Aştept confirmarea dvs de virament. Cu aceeaşi consideraţie! Om Bun

     - Da, aşa va fi şi ca sa nu fac un drum în plus doar pentru asta, n-ai putea să mă învoieşti să merg doar luni, în 18.02.2019. (ce zici ?) Dacă nu se poate nicicum voi merge săptămâna asta, deşi la Dej mi peste mână (n-am decât autostpul: -"Ia-mă nene" şi e întâmplător, ocazional, hazardat (şi hazardul te poate spânzura cu ciucurii brâului, cu brăcinarul, de toarta inelului...) E târziu în 18.02. 2019, c-atunci mă duc, Om Bun şi pentru rețete? Cu bine! Doamne ajută! Pavel. Doresc să mi-le scrii şi dator nu voi rămânea, fii liniştit mă voi achita. Cu mulțumiri!

     - Nu-i deloc târziu, e foarte bine, vroiam doar să ştii că totul este aşa cum am vorbit, şi că eu m-am apucat de treaba convenită, şi citesc, citesc, şi notez, notez... Vreau să iese o cronică-eseu, cam cum vroiai şi mata, că am văzut că romanele au deja prefeţe şi cuvinte înainte... Apropo, doreşti să pui şi cronicile mele eseu în cărţi, sau ele fi-vor publicate în alte părţi? Eu le mai pot valorifica, ţi-am mai spus, şi în FILOVERBA, vol 6, care va ieşi spre toamnă, să le introduc acolo, inclusiv prefaţa de la NĂDEJDEA PHOENIXULUI. Ai fi prezent cu trei cronici în cartea aceea de recenzii şi cronici literare, alături de vreo alte 20 de cronici scrise de mine, despre cărţi ale unor autori români din ţară şi diaspora. Dar mai e vreme să te gândeşti la asta, mai întâi să vezi ce am a scrie despre merele mata, ălea pădureţe, şi alea după care tot cauţi cu Benul cel Todică! Cele bune, De ce nu o faci prin calculator delivrarea?

     - Nu am calculator.

     - Da tu cum scrii romanul?

     - De pe telefon, că pe telefon scriu neavând calculator şi trimit în Australia la Ben Todică, care mi-l retrimite, ca sa-l trimit la editură. Eşti un om cu inimă de aur şi publică-le-n cărți, în cărți vor avea mai mare valoare, că tu ai valoarea ta inestimabilă şi sper să mă ajute, ca referințe-referate, cronici-recenzii, la cărțile mele, cerute, câte două la fiecare carte a mea, cerute de Irina Petraş preşedinta U.S.R. filiala Cluj, domnia sa zicându-mi, că anul acesta e vorba de cererea pentru a fi primit în uniunea scriitorilor de la Cluj. Îți mulțumesc, dragule şi dacă le voi publica desigur şi pe blogul lui Ben Todică în Australia şi vom mai vedea ce a da şi norocul putând să nu fiu meritos, dar eu perfect şi corect, cu respect, îți mulțumesc, pentru încurajarea care mi-o faci, domnule profesor, asemenea mioriticului, Ben Todică. Dacă vor fi publicate cronicile-eseu şi pe blogul lui Ben Tidică, e de rău augur? Cu drag şi cu bine şi cu prețuire, Pavel

     - E bine sa fie publicate și pe blog, eu vroiam a ști dacă le publici si în cărțile despre care ele vorbesc! Îți voi comunica ce înseamnă publicarea lor în FILOVERBA, vol 6. Cele bune, Om Bun

      - Da voi vroi, voi vrea se înțelege şi publicarea în cartea dumneavoastră va fi O.K., că în buna cuvința dumneavoastră e de a evidenția arama scriitoricească ca până la toamnă mai e o hore, mai e timp, pentru a scoate şi pâinea proasptă din cuptor pentru o atmosferă plăcută ca să vă pot plăti chiar dăcă până atunci sper să public şi vol.2 din Mere pădurețe, o provocare şi un drept de a fi scriitor. Vă mulțumesc, că trag ca un câine, scrisul, pentru mine fiind pâine, drept de a fi scriitor, ca Hristos a înviat şi adevărat c-a înviat în ritmul vieții, în corola luminii  fără a strivi lumina veşniciei, că eu sunt inspirat ca să depăşesc lucrurile începătoare înaintând spre/către cele desăvârşite existând un a fi cu reuşită, că incitant faci ce ți menit făcându-te fericit, făcând fericiți pe ceilalți, într-o zi cu reuşite, ca pentru nimeni să nu fie nervos, supărător. Doamne ajută, că mă faci să lumin cu lumina, care naşte lumina, pentru lumină, ca să strălucesc omenesc, în ceea ce sunt iubire, drept de a candida la fericire! Pavel Rătundeanu-Ferghete

     - Așa-i, d-le Ferghete, e vreme până la toamnă, numai eu vreau a ști cine vrea sa fie parte a proiectului, sa rezerv loc,  ca e un număr de pagini rezonabil al cărții. Deci, da, zic în dreptul dvs înțeleg din cele transmise pentru Filoverba VI. Mă bucur, succes și spor la scris, în continuare!

     - CE INSEAMNA insoirat ? 

     - E vorba de "Însorit" Ben, dar am redactat greşit, că şcoala mea, nu se mişcă şi am băgat căruța, am băgat-o ca guvernatorul Isărescu pe mânecă, am băgat-o cu mâinile goale în şanț răstornând-o fără a da o şcoală, lecție de viață, în viitor, pentru viitor, că-i inflație, devalorizarea leului la noi şi țopa băncilor e de râs şi turcă: dă în criză şi ce mai poate fi pas cu pas cu lucru bine făcut? cu adevărul cale către lucru bine făcut ca să nu suferim financiar suflând vântul în buzunarele banalului popor şi că ajunşi cu garda jos suntem vulnerabil, imflamabili, nişte bolnavi (dar cine a citit cu atenție prospectul?) Prin asta ce descoperi dacă nu slăbănogia administrării în viața fiecăruia, că ceva e țâța mâța, un uncredibil, dar nu imposibil cu dragoste pentru Sfântul Valentin, Vica, nefăcându-şi prezența, ci una fatidică, cu bubă? Cum să ne fie îndreptată către bine obțiunea? Cum să mai fim valoroşi la foc automat? Nu-mi place să fiu monoton punând mult creeativ în opera, că nu bat pasul pe loc. Vreau să văd ce se întâmplă cu MERE PĂDUREȚE vol.2 cap.1,2,3..., că pe blogul tău Ben, nu văd ce se întâmplă (mă faci să mă întreb nouanțat: ce-i cu tine, eşti sănătos cert ori nu faci față în textura cimplicată a vieții care te surprinde cu stilul de viață propriu excesiv, cu alt câmp de desăvârşire, cum ai mai zis, dar ce vreau să spun, că nu-mi vine să cred, că eşti tulbure ori tu nu-ți bați capul cu ce scriu cu fapte, că scriu cum scriu, uneori în căderea-mi fiind abruptă, că legal şi ilegal nu tot timp mă simt bine, sănătos, dar ce-i oficial, Ben, ca om botezat sub tricolor în spiritul tradițioal românesc? CĂ cel englezesc, britanic, mă derută prin paralizia cerebrală dureroasă ca brexit cețos, peste mână, dând cu bățu-n baltă fatidic, înlăturând ce-i absurd, ca într-un coşmar traversând pe culoarea roşie şi auto-şergându-se din lista potrivită de europeni ieşind din compania uniunii, în general fix-pix anulându-şi prezența de gentilomi: de oameni între oameni prin acea doamnă curvă devorată, explorată din/prin brexit, liberală, crezând că-i o ofertă eficace dând-o-n bară, că nici domnia sa ascunzând neprevăzutul şi riscul şi săpând prăpastia credulă că dă-n libertate şi prin zăpadă dând o bună lecție de viață, ca Gigi, George Becali, în ton cu dulce şi în postura de vedetă adusă la tribunal, cu o carma pe nepreghetite, că unii o scot pe Halep la rampă, o dau în judecată incredibil, dar ce vrei să spui cu asta? Cum adică e cap de acuzare, că-i condamnată nevinovată, deşi e dragostea mea, deşi nu-s Adonis, că-i la înălțime ca dragoste, ca o culme normală cu profunzime că e o minune minunată, e cu renume, ca om de succes cu propria frumusețe şi distincție, cu ceva bun că surprinzător: cool cu-n complex în mişcare, mă face să supravețuiesc cum zice şi Zvârlefus citindu-ne zodia, zodia, care ne bulversează de valentains dei-dragobete, ne răsfață cu o tartă cu fructul pasiunii cu dulce şi cu frişcă, cu cocăze, (îi poți spune lui Ming, o scumpă din China soarelui, că o iubesc şi eu, ca să ies din stres).

     - In China nu se spune “Te iubesc!” se demonstreaza. Daca o spui risti sa ti se spuna sa te opresti de a da vanturi pe gura. Sunt smechere chinezoaicele. Nu le poti tromboni sa ai sex.

     - Tu personal cum ai scos-o la capăt, c-ar fi  înteresant literar, spiritual, prin exoticul soarelui răsare.

     - Am fost natural si l-am lasat pe Dumnezeu sa lucreze. Noi nu stim sa cautam, credem ca suntem la carma dar ne inselam. Daca nu rationezi instinctul lucreaza si rezolva suflete.

     - Nu-s în fața unei camere de luat vederi, eu nu ca actor, Florin Persic, find cu punctul foarte, în scris, scriind la noaptea poveştilor, cum zice unul, că totul se întâmplă într-o şcoală altfel de şcoală cu prieteni, ca românii de pretutindeni în focul muncii şi a iubirii, ca o fecioară desflorată ori vergină, că n-ai cum să-ți pierzi dragostea discretă ori violentă, deşi nu pleci dintr-o dragoste, aici fiind tandrețe, răbdare, în punctul şi pepiniera dragostei, că avem nevoe de discuții, de curtare, nevoe fiind şi de umor, amor, că-i nevoie şi de singuranță pentru lupul de mare, un mare lup de mare-Martin Eden, că nu încetezi să scrii şi să iubeşti fiind adept a libertății şi dreptății pentru a nu fi mâhnit, că eu ca balanță iubesc iubirea, că Vica a fost însăşi iubirea pentru sine, pentru mine, că iubirea mea nu e doar pentru ochii lumii, nu era un lucru uşor, că tu Ben  eşti un profund cu partea frumoasă a lucrurilor, gata să mă încânți inspirat, că pentru asta-s deschis şi asta gestionez: lucruri importante, căcl eu încerc tot ce se poate, ca terenul care sare de pe şină, pe mălăini, să-şi continuie drumul, că-n permanență-s implicat, că el, ea, perechea arw de aface, crede, că unde dragoste nu e, Dumnezeu nu e, că nimic nu e doar o distracție impecabilă calmându-te, că aşa cum te creşti, aşa te ai, ca gest de apreciere să te ai împreună cu ea, Vica, cum altfel am fost, vorba mea, înainte de-a da buznă în biserică lelea Eufrosina a lui Somfora descumpănită şi ruşinată strigase cu tremur în glas:

-"Domnul doctor, hai că-mi moare vaca, c-o mâncat luhără, lucernă şi bortocină şi s-o umflat, balonat, în hotar" (şi viața bătea filmul, în fața altarului, eu hai-hui smulgându-mă din fața popii, care parcă aştepta să răspund afirmativ cu: -"Da" ca şansă de viață, că nu poți fi doar durere, ghinion, în realitate fără limite (dar câte nu trebuie să ştii, să cunoşti în ce-i la modă şi cu stil util, că se partă cu nota de nuanță şi de eleganță, omenos, mă nene, Ben?)

     - Vreau să văd ce se întâmplă cu MERE PĂDUREȚE vol.2 cap.1,2,3...

     - Cand primesc o copie de la Mere padurete vol 1 atunci ma voi ocupa de volumul 2 si asa mai departe 3,4,5,etc. Trebuie sa intelegi ca e munca, bani si timp bagat in carte si daca nu se tipareste ce rost are. Eu sunt extraordinar de bolnav si daca nu te grabesti cu tiparitu si Doamne fereste ma duc ramai asa. Eu ti-am spus mai demult sa cumperi un calculator si s-o dai pe Daria la un curs de calculatoare ca sa te ajute. De aici, cum o vrea Domnul,

     - Mi s-a spus de la editură în 3 săptămâni, să zic, c-a trecut o săptămână, dar cum, cu ce să bat în lemn şi să zic: -"Doamne fereşte !"În vremea din urmă am parte doar ghinion? Aşa mult te obosesc, ostenesc? Mă bagi în sperieți? N-a fost destul Vica sacrificată, Doamne!?

     - Bate cu pumnul!

     - Dacă bat, Ben, ți se sperie boala, reântorcându-ți-se sănătatea? Biriință asupra bolii m-ar încânta şi aş zice: -"Doamne-Ți mulțam fain!" Sunt cum sunt, cu probleme, nu că mă exprim, că în exprimare mă am, ci redactând, prin tastare greşesc, Ben si asta mă supără, asta nu mi-o pot ierta că nu-i un impecabil (cum să încerc să fiu alfel: fain-făinel, corect?) Tu mă accepți gol-goluț, fără scrupule, adică: cu greşeli? dar de ce să nu fii exgent, Ben, că tu eşti cel inteligent şi cel uimitor, uluitor, ireproşabil printr-un mod grozav, cool, impecabil, ca pâinea caldă, cu-n drept de a fi om potrivit la locul potrivit sfințit: fericire pentru mine şi pentru ceilalți alduiți?

Voi scrie vreodată fără greşeli ortografice, ca un nesimțit, cu greşeli gramaticale, că o viață am tot greşit şi pur şi simplu şi asta mă face să transpir şi transpirația mă face să put urât, ca ceea ce nu sunt?

     - Asta e doar un manuscris in lucru, o ciorna si nu trebuie prezentat in forma finala, slefuita. E doar o momeala care sa nu-i tenteze pe altii sa ti-o fure, sa-ti fure fraza si ideile. Pentru publicare cartea e muncita tehnic si literar ca sa devina roman. Nimeni nu e perfect! Tocmai greselile te fac autentic. Manuscrisul il piaptan si ii impletesc ideile codite ca sa placa.

     - Cu mult suflet o spui, cu-n tupeu, ca şi cum tu pe propria peile, în Piueşti, Iezer-Vaslui, mâncând din oala de lut cu lungură de lemn, ca cel mai iubit dintre pământeni, mare singuratic risipitor şi intrus, în Viața ca o pradă, ca un fabulos a scrisului, dându-ți seama, că tu eşti un de omenie, realist şi idalist, ca scriitor, plin de duhul scrisului, ca Marin Preda, în oaza de pace-România, drept de a fi ca să vedem ce-i în capul nostru amândoi, Ben, mai ales că Aristotel Bunescu scrie cu eleganță şi tupeu, cu experența marelui Ioan Alexandru poetul, profesorul universitar la catedra Mihai Eminescu şi ardeleanul din Topa-Mică, Cj., îl apreciază ca poet pe Aristo prietenul bucureştean, cel care e redactor la Argepres, un senzațional, care îmi scrie ca dedicație pe cartea de interviuri a lui Florin Mugur (chiar sub titlu scrie, ca om între oameni, pentru oameni:)

"PROFESIUNEA DE SCRIITOR" [titlu cărții n.n.] "a lui Pavel Rătundeanu va deveni realitate! A.Bunescu, 21 ian.1984" şi e un cântec de lebădă ce scrie el, Bunescu, cu bun simț şi bună-cuvință.

Eu sunt marea mea şansă prin tine şi mai mult de atâta ce să mai vreau, dragule Ben? Cine să ştie că eşti un incredibil, dar nu imposibil, dar cum se zice la "proteve", că tu eşti un generos superb şi special cu aură şi nimb (şi Preda scrie în Imposibila întoarcere ce a fost cu Risipitorii, mărturiseşte Marin, acel Nicolae Moromete. Noi mergem bine, cum zice Ilie Năstase, dar noi ce nu trăim, deşi nu suntem prefăcuți, tu fiind un minunat şi un natural, cu şarm. Ai multă activitate?

     - Amestec pastille 24 din 24 pe drumul mortii! Suna sarcastic dar asta-i adevarul. Ma impac si cu starea asta. Voi darui limbii romane, limba parintilor parintilor parintilor mei pana la capat, drept multumire si respect pentru bucuriile aduse si pentru modul de a cunoaste frumos lumea in care am trait. Graiul este izvorul vietii!

     - Se caută soluții, buget, pentru SRi, care tot vorbesc de protecția lui Ceauşescu, dar totul e jovial, că securiştii sunt nişte paraziți, în altă notă şi-l văd pe dragul de Varujan Vosganian distins deputat la mare căutare ca neamul lui armean şi pentru braga lor preparată cu tact şi cu tradiția lor făcută rămân în istorie şi de pomină, că sunt indicii speciale, în Cartea şoapelor, cu specific neamului armenesc, care au avut de suferit alături de români, în Focşani, fiind un tabu al acestei națiuni, armene, deosebite, conlocuitoare fără haos, cu noi, conturând autorul miraculosul şi armonia cu duh de viață şi duh de adevăr al existenței descrise migălos, rațional, cu-n demers plin de divinul şi tonusul seriozității, a dreptului la care visăm pentru a fi reglementat cum suntem noi înşine, că suntem o realitate, cu strălucire, în excelența datinilor cu vizibilitate şi specific conturând existența cu plus de plăcere la lectură, normală, înaltă iubire şi fară piedici de la ce ne caracterizează națiunile cu potrivire, cu unicitatea fiecăruia aparte, cu mult soare şi căldură de om, ca înflorirea de pom pentru rod, că Varujan Vozganian e un scriitor potrivit, distinct şi deosebit, de stare bună, fără pană de ideei, ca o Simona Halep bună în lume, cu asul la purtător fără nici un truc aducându-ne eficient succes, că-i om imbatabil, de bună calitate. E timpul să străluceşti arătând în dragoste cine eşti ca un titanic în povestea potrivită fără a fi victimă muşcând momeala: iubirea pentru ceilalți ambalându-se motorul cu normal către bine şi frumos, atmosferă plăcută. Ce bine ai zis, că graiul e seva vieții şi cât există limba română, există cu excelență şi românii cu România lor. Eşti bun, că noi nu suntem doar cu o întrebare, la noi fiind totul din belşug, că mai şi pierdem cu lovitura pe final de meci, chiar se jocă rolul de Julieta şi Romeo, Halep fiind un brio omenesc în evoluție bună, deş la noi mai e nisoare şi viscol, deşi țiganul ar dori să fie deja: fe-martie. În tot e o provocare pe scurtătură, că tu eşti un convenabil la tot pasul, că eşti ajutorul necesar dându-ne un alt look, nivel de trai, că ce zici se vede, că noi trăim reali, deşi scriem virtual..., dar e grozav, că ceva contează, deşi Nicolae Breban e încă cu: Animale bolnave, un academic trăind mai mult ispitor, cu poftă prin Franța lui Brâncuşi, cu inconfundabilul filozofic a lui Emil Ciorn şi absurdul lui Eugen Ionescu, ca o pâine caldă din fermecătoarea lume culme a României, cu mai mult decât ne-am putut dori vreodată, în doriri de bine! că noi, Ion şi tu, alături de noi eşti boni-bon, bon ton, că ai iz de Bihor-România cu răsărit de soare, ca o dimineață după care se cunoaşte ziua şi când soarele într-o pauză e după nori, deşi primăvara se lasă aşteptată, că încă ninge forțând nota pentru a se scoate din nou gecile, le scoate cine le are (în rest care-s cauzele incendiului/ frigului, ca-n filmele cu ficțiune şi de animație cu cei 101 dalmațieni şi când e mare roborul (că-l vrem altcum: nul, nu doar redus fără a fi benefice pentru economie şi omul de rând, ca să nu fim năpăstuiți cu atfel de explotare a omului de către om, cu altă mască ascus în corupție de fenomenul corupției fără limite a decenței, cerându-ni-se multă muncă, implicare, ca fruntaşi cu asul ocus-pocus preparatus la şmecherie şi mişto..., ca un sân dens glandular cu cancer mamar / adipos, fără a şti cum să prevenim boala, nu-i aşa doctore, că noi formulăm în propria confuzie, formulăm o mare întrebare, speranță de cinci stele?) Bun, Boni-bon, Ben, dacă nu poți să o tromboneşti, în bon ton, pe Ming, să cred, că tu eşti abstinent, deşi tânăr şi neliniştit, să cred că Ming nu ți se dăruie, deci ca atare tu cu ea platonică nu faci dragoste de poveste, că e un cred în nevoi personale ((ori n-ai nevoie de acestă trufanda femenină, fruct a pasiunii, a eficenței de a te bucura la maxim şi dacă nu citeşti tic prospectul care să-ți dezvăluie disponibilul, zâmbetul, din priviri? Abstinența, asta, nu găseşti, că dăunează grav sănătății? Ori tu, Ben, în ritm vieții, de urgență, eşti imun la aşa ceva, ai cumva menopauză şi ai anticorpi (în ce sens, advers, deşi dumneaiei e sexy, ispititoare, cu acel omenesc de "vino-ncoace", având un pofticos reciclabil cu totul îmbietor dându-ți Ming de succes boni-ben, cum îmi dă Vica îmbiind colorat şi aromat, îmi dă apetit trezându-mă din morți la viață, că Vica era demnă de admirație, cu o declarație de dragoste, prin mimica şi gesturile trupului mulându-se în gesturi romatice şi avându-şi viața ei de dragoste unică, romantică, ajunsă la satisfacție maximă, ea fiind veşnică îndrăgostită, că toată lumea cântă, râde şi dansează, fragil, ea fertilă, ca mamă de copii ca o vedetă pe podium pentru aur impunându-se mioritic, ca româncă de omenie şi la foc automat fără nici un truc, campionă însa şi cu soare pe ulița satului?

     - Ca sa intelegi citeste povestea Sarea in Bucate.

     - Tu sus şi tare e de stă mimtea-n loc, rezonabil, în casa ta, ca-n casa altuia, dar nu-ți merge rău, că atârni greu la casa omului, dar tu eşti colegial avându-ți planurile cărora le acordați multă atenție fără a schimba foia, ca acar la canton, că tu eşti mai cald, mai sufletesc, mai potivit ca om, că nu te laşi aşteptat, blând şi săritor, când e vorba să dai o mână de ajutor, ca să nu existe vreme rea pentru nimeni, nici cei care rămân fără talon sau fără permis, că-s periculoşi şi fentează lumea ca samsari, nişte paraşute nepricepute. Am citit şi nu şti ce voi mai face inspirat cu dizain aparte, deşi eu vroiam o poveste a ta impecabilă, cu iz erotec, ca-n Idila lui Blaga, cu sicriu-n gorunul, cu care-mi bat capul, că se mai ține-n sevă şi pe rădăcini trainice vii.

     - Tu percepi viata prin instrumentele culturii romane. Eu sunt mulat acum in doua culturi si asta e subiectul unei alte carti intitulata “Orezul alb” sau poate “indulcit” . Daca la romani actul sexual dureaza cinci minute si apoi isi intorc spatele si adorm, la chinezi, care au o cultura cu patru mii de ani mai veche actul sexual dureaza intre 3 si 4 ore pentru ca e ca o simfonie. Ei nu concept sa te murdaresti pentru 5 minute. Actul sexual nu e un scarpinat pentru calmarea muschiului de la coada sirii spinari si apoi fuguta la Bufet ci e un dans fizic, mental si spiritual care vindeca si fortifica constiinta. Tu fiind acum singur e normal sa vezi iarba mai verde a vecinului. Cred ca trebuie sa te insori ca sa-ti intri in mana. Nu recomand nimanui sa se casatoreasca in radical diferite culturi, daca nu sunt pregatiti/capabili sa le negocieze, sa creasca in ele fara a se lepada de sine. SUNT MILIOANE DE ESECURI in lume, in care cei doi nu rezista si se despart. Nu e usor sa impletesti un fir de iarba cu unul de trestie. Nicaieri nu-i mai frumos si mai bine ca acasa. Daca stau si ma gandesc viata e ca un razboi, merge doar inainte. Mortii nu-i mai invii.

     - Lia Olguța Vasilescu datorită lui drugă Dragnea şi-a dat demisia iu-hu, că nu mai putea bomboni sare în bucte, că n-a încercat altfel să spargă rutina, dar dacă n-a făcut-o cool, că putea să uimească prin calitățile ei de femeie, ca Elena Udrea, un nou început pentru distracția lui Băsescu băsăcian îi ridică discret rochia sentimental în cap, ca un îndrăgostit, plin de amor, cu intensitate, care îşi răfață lupul unic de amiral al mărilor, căruia-i plăcea de blonda cu bereton, făcându-l, în escapadele lor, beton, fără a se ruşina față de electorat! Unde e o rutină, un şablon de performanță, ca supliment, un bonus de viață, în tot ce-ți faci prin tainele cu care evadezi către satisfacție masculină (dar ce auziți e zvonul care străbate ba-n lung, ba-n lat, de țară, că Băsescu ipotent e beat şi tot beat e şi excitat de blondă, o evă cu ochii pe el cum a fost şi când ne-a vândut flota, văduvindu-ne țara de vapoarele şi incompetent părăsite vapoarele în porturile lumii, că n-avea dureri, dureri de cap, dragoste reală pentru țara lui, având un stil de viață dezordonat, că ne slăbise luteina, vigilența, spiritul de grijă, prețuind bunurile, avutul țării).

     - Tu-mi descoperi emoția şi o cultură aparte, în fața căruia sunt cu vinoviție, că nu ştim regulile ecuației cu foarte bine. Eşti direct, tranşant, cu tine putându-se purta o discuție, trasparentă, că între noi e o dispută şi-i mare spectacol să străluceşti cât timp dragostea va exista, să mă ştiu îndrăgostit, cu scrisul strângându-mă luminat strâns în brață, ca şi cum s-ar vedea altă femeie cu forme: nuri vii, care arde de nerăbdare, cu toate cele spuse, că nici o străină de Vica nu voi strânge în brață, ca bărbat oricât ar fi de tentată, tandră, şerpoaică, că inima-i bate nebună sub luna luminându-mi viața minunantă, cu clarul ei, că şatra şi cărarea către crucea sunt întru răsărit de soare şi de binecuvântare, cu tot calabucul şi cu tot ce-i complicat la noi (numai bărbatul să îndrăgostşte, că nu s-a mai potolit în felul lui pozitiv încărcându-te cu energie, că e cu creşterea timpului în noi şi scurgerea către ireversibilul de femeie şi bărbat, cucerindu-te, cu o mie  de planuri: şi la lucru şi la joc, în jocul daragostei, cu echilibru: pur şi simplu având un demn de film, ca la carte, cu viața ta, aprte, personală, fiind greu de sesizat fără a ne descrii magna cum laude la ce te pretezi, că fără a descifra ce se întâmplă în acele câteva oare cu Ming şi cu tine, cu persoana ta, picant, în exoticul meditativ, de exotic a ce se întâmplă şi cum în acel plin şi divin de zâmbet, în turnura sustenabil, o noutate, inedit şi natural, ca din natură existând şi animalic, cu care nu te joci, dar există şi o purificare fără limite expreso, particularități, care te încorporează şi pe tine, ca bos-taurus, ca balsam care-ți dă şi dai la rându-ți: euoforie şi  extaz, o artă într-un drept de a fi, ca să te simți, ca-n al nouălea cer fără a fi sufocat, c-ar înteresa acest artificiu "pseudokineghetis", ar înteresa pe cititorul loial, nu crezi, Ben? Nu acuma de când cu coperțile făcute de tine, Ben, scrie, că drepturile ne aparțin. Succes! Iată ce scrie: -"Toate drepturile asupra acestei ediții sunt rezervate autorului. Orice reproducere integrală sau parțială, prin orice procedeu, a unor pagini din această lucrare, efectuate fără autorizația  autotorului este ilicită şi constituie o contrafacere. Sunt acceptate reproduceri strict rezervate utilizării sau citării justificate de înteres ştințific, cu specificarea respectivei citări. " Vor primii bani câştigați din scris, după ce scriu. Cu bine ! Cum am putea face cartea incitantă, solicitatntă, cerută?

     - Scrie legende vechi cu lupi si vampiri, vampiri in vaci, farmece, vrajitorii, sex, crima si violenta. Asta se vinde in america si in vest. E greu de vandut o carte eleganta/sofisticata cu povesti de iubire cum era Doctor Zivago. Scrie o poveste de iubire intre doua lezbiene sau doi homosexuali dupa asta umbla generatia de azi care au citit marile romane de 500 de pagini comprimate doar la o pagina doua pentru ca ei nu se mai pot concentra la carte.

     - În mere... voi cuprinde uneori, nu ştiu, însă când, ca o surpriză, de ce proporții, vom trăi şi vom vedea, că nu ştiu unde-mi stă adevărata bucurie? Nu ştiu să fiu macabru, că eu îmi am raza mea şi-n gura cui să mă uit, Ben, că se vinde, că-s negrii în cerul gurii, dar nu: asta nu-i literatură, ci cârpeală, dar eu cum să trag chiulul de la adevăr, de la ce o trăit ai mei, ca Ilie Moromete cu Catrinca şi Achim, Paraschiv şi Nilă, nu-n ultimul rând Nicolae şi... surorile şi lângă ei şi eu?

     - De exemplu daca ai 10 carti Cautand dupa mere, punele in straita si o masuta rabatabila si te duci la Cluj in locul public cu o mica permisiune de la sfat si incepi sa vinzi carti de la autor cu autograph. Nu stiu care sunt preturile la carti dar intr-o zi poti sa vinzi chiar 10. Clujul e un oras intellectual cu multi studenti.

     - Eu, dragule, nu-s vânzator, deci nu vând nici, chiar cărțile mele, eu eventual le mai dau cadou, când îmi mai scrie câte un scriitor o cronică-eseu la ea, la carte şi cartea dându-şi drumul la muzica ei, dar ce să mă lungesc, justificându-mi râsul zvârlit în pumni, ca acea Giocondă a umanității cu-n suplus de responsabilutate, de bine, curățând şi mântuind pe cel păcătos? Ce zici tu mă copleşeşte, dar e şi o probă de foc a încercării, în derută, că mă îndoiesc de ce sunt, ce-ar fi colac peste pupăză, mă hățeşti de mânecă, încătro, că n-aş face chiar orice, deşi lucrurile irestibile, bune nu vin uşor, dar ce-i uşor în viață, Ben? De ce să mă bucur şi ce-ți veni cu necivilizații, războinicii, americani, eu neavând nici înclin în mânecă, chiar şi un alt stil de viață, americanii samandicoşi de fapt nici nu mă întereseaza? Ca ce mi-i bagi pe gât? făcând pe extrem de înteresantul având ca soarele, ceva de spus, deşi mie-mi pare super de dubioşi? Ce voi scrie, nici eu nu ştiu, că-i mult, Ben şi până mâine, tu însă eşti tu şi rămâi tu un distinct, un aparte.

     - Ti-am scris de America ca exemplu pentru ca acolo sunt banii si acolo se fac afaceri cu carti. Insa ai dreptate ca tu nu poti fi tradus in alta limba pentru ca frumusetea si originalitatea ta sta in cuvintele neauase pe care le folosesti iar ele nu pot fi traduse. Ai un limbaj specific neamului tau si numai ei se pot indentifica in el si ii pot descifra insemnatatea.

     - Eşti un fabulos, de mulți ani, de când te ştiu. Lezbienele, cum fac dragoste? Eu, chiar asta nu înțeleg, că homo, cum fac dragoste, cum fac, cum dau naştere în trendul vieții, cum dau naştere copiilor, idealul unei familii nu copii sunt hazna, ca celulă a societății nu e un scop.

     - Exploateaza doar emotia fara obligatii: lezbiencele folosesc scule ajutatoare iar barbatii si-o trag in spinare. Au un tel mai important decat viitorul genetic, ei lupta impotriva familiei clasice, vor sa distruga ordinea lui Dumnezeu si sa se dea in leagan precum  animalele, la nimereala si nevoie. Poate gresesc acuzand animalele, ca si ele sunt loaiale familiei lor. Ca viermii in latrina e cel mai correct.

     - Pentru poporul aiesta armonios, cu omenie şi simțire, scriu cu dragoste şi dor, că dorul cum zice şi scumpul de Tudor Arghezi afirmând măria sa, că dorul n-are echivalent, n-are traducere în altă limbă, că mărțişorul e mărțişor doar la Mărțişor-Bucureşti, că doar la noi are conexiunea, clonare, în exprimare tare a veşniciei, diversă, cu înțelepciunea lui Solomon. Tu faci ceva cum ai venit şi mi-ai propus, cu acte-n regulă, ca "Medicina povestită pe înțelesu tuturor" (de Vasi Rădulescu), deşi eu, în cărțile mele, ce cosmetizez, Ben, în ele la nimerală, cum Dumnezeu procesează în mine inspirat, spiritual (din polemica reală a ceea ce sunt, dar ce discutăm amplu existând un benefic pentru mine, eu gândind cum sunt pus de Dumnezeu să gândesc benefic şi pragmatic, că sunt stimuline, spiruline, hormoni, ca o dorință a mea ținând un om bun lângă noi, ca un câştig evident muzical, în bine canalinâzându-ne ca să ne autoreglăm fiziologic, că totul e un demers către ce bine, că şi ce-i pe nutriție sunt nişte piloni de sănătate, că-i foarte bine asumându-ți tot ce-i terapie, dar nu diete aberantă, care se face, ține, uneori, chestia, fiind să ne gândim: să nu ne neglijăm sănătatea, care trebuie s-o avem în mod normal, în permanență, să o avem în vedere, ca ceva indicat pentru gripă). Salt'are taică, Ben şi noroc ! Eu azi mă duc la Recea după rețete, încă nici focul în teracota tip cismă cu plită n-am ațuțat, aprins, că Daria a fost ca îngrijitoare la şcoală de la ora matinală 5 şi venită acasă a îmbucat ceva şi s-a cuibărit ostenită în pat sub plapumă şi scurtă şi lungă, cum e făcută de gospodina harnică şi disciplinata Vica înglobând în ea lâna de la patru oi şi Daria şase, linişte, c-a şi adormit frântă-ruptă de frig şi ostenită de munca de igenizare, aşa, că tai-tai, fă tu Pavele, ce-i de făcut: m-o făcut atent şi ea ce: focul, să dau drumul găinilor, să mă îmbrac, înainte de a paşli, pleca, în treburile mele, cum ți-am cântat în strună deja, la Recea cherestul, peziş şi curmeziş peptiş, peste dealul Jurcii, trecând prin Jurca lăsâd în dreapta într-o groapă, depresiune, satul Escu şi ajungând de pe deal în Căprioara şi doar mai apoi în Recea-Cristur, la medicul de familie Crina Oros, aici dând şi de simpaticele şi râzătoarele asistente: Elvira şi pe buna şi modesta Ioana. Şi aş putea zice, că-i cam asta pentru moment, momentan? În Ştiință şi umanism pune girul prefațând cartea lui Grigore C.Moisil specialist matematician de talie mondială, scrie punctând "i-ul" un adevărat filozof, asemeni solarului Constantin Noica, cum mă convinge redactorul radio-Cluj şi el prieten şi om de suflet: maramureşanul Vasile Tomoiagă, om cu mult suflet ca dejanca Lucia-Stana Sevianu, o con-orăşeneancă cu poetul Radu Săplăcan şi Radu Găvrilă, dar hai să nu sar gardul la Gerge Arion, la leopard, că trebuie să nu uit, că nu-i de uitat, nu-l uite nici binele, că- i vorba de bunul prieten, criticul şi scriitorul Lucian Gruia, cel care refuză să-mi mai scrie prefața la NĂDEJDEA PHONEXULUI VOL.2 ŞI la CĂUTÂND DUPĂ MERE şi la MERE PĂDUREȚE vol.1, că-i foarte ocupat, zice domnia sa nemulțumit de te miri ce, deşi unii se îndoiesc a-mi mai fi prieten bun neaflându-şi nici atâta rând, răgaz, să scrie: o prefață sau o cronică-eseu la cărțile scrise de individul ăla ce-şi dă ifoase de scriitor, chiar şi ajuns în groapa cu lei ca Daniel, prietenul de la Ciubăncuța, Cluj (ce i-a  împotmolit în mol, noro, boii, lui Gruia, acest om foarte activ, fiu de advocați, din elita intelectualilor dejeni, someşeni în spiritul eminescian; cum şi-o fi împotmolit în mol, noroi, ce dubiu i-a dat cu cracii-n sus, i-a împotmolit carul tras de boii-boureni,nu mai am cum şti, în satul lui Bucur, el devenind bucureştean şi cum să mai ştiu, că şi aici sunt strazi necanalizate şi cu gropi, ca-n cel mai famat cătun, iad, că nu-s asfaltate străzile, că primarul de la primăria de sector, din Bucur-Bucureşti, nu-i bun administrator, nu-i gospodar şmanglind, corupând, banii, venitul local a obştii?). Pe Prof. Moisil altceva-l frământă, alte neajunsuri social-umane îi dau bătăi de cap, însă câți pot înțelege un om uriaş de ştiință, cine-l mai crede capabil de atâta umanism, ca un cred într-unul Dumnezeu: -"Marile răfuieli a omului cu natura scot la iveală tăria solidarității umane; un om recunoaşte alt om când îl doare durerea celuilalt. Dar înțelegerea durerii omeneşti nu e numai cea care se revarsă în lacrimi, cea care pune umărul alături la treabă. Durerile, de demult, şi ele trebuie înțelese, chiar când sânt adunate de nu mai recunoşti că-s dureri." Dan Mârza, aemeni lui Emil Lazăr, doi din eminescienii de pe Valea Someşurilor, cunoscuți în Dej, la confluiența Someşului Mic cu Someşul Mare, ca la podul de vizavi de Judecătoria Dej, de undeLucian Gruia, salută Samusul, Someşul, devenit emblemă, Gruia, care venise până acasă la mamă-sa pe Mulatău după ce trecuse el fugitivo, ca un gringo, pe la "Lemnul Verde", să savureze o savarină şi o cafea făcută cu stil mare, româneşte şi apoi tot într-o goană sprinten ca un cerb ori iepureşte, țâşnid pe neaşteptate din te miri ce tufă din parc cu acea catredală din turnul căruia cuprinzi panoramic municipiul, istoricul Dej, descris de L.Gruia, cel care împreună cu frate-su, pictorul, cu care mergeau pasionat şi la Piatra pe piatră şi pe lângă Nicula la Sacadate la acel lac unde mai vin şi sicanii să vădă biserica, o reflecție ciudată a mănăstirii de la Nicula în apa albăstrie a lacului, că povesteste Lucian o legendă de pe vremea tătarilor, c-atunci pe la 1241-1242, acel sultan răpise din Sic pe una din fecioare, care-i năcuse un fiu, ca nevastă favorită, românca fiind foarte mândră şi pe placul acestui năvălitor venit să distrugă şi să fure (că cine-ți vine-n casă pe nepusă masă, nepoftit, cine vine de pomană, să te spargă făcând om-ucidere? şi să ia lacom de la gura pruncilor, din avutul înaintaşilor, avutul strămoşesc, românesc dacă nu vrăşmaşii care nu te cotropesc de-a futuți pomana dând palmă la câcat? Costantin Noica scrie în Introducere la cartea Ştiință şi umanism:

-"Pe placa de marmură cu lista premianților de onoare ai liceului "Spiru Haret" din Bcureşti, primul nume care este gravat este: Grigore C.Moisil. Am auzit pe cineva întrebându-l:

-"Ai fost într-adevăr premiant an de an?"

-"Nu dragă, a răspuns Moisil, dar aveau nevoie de cineva care să deschidă lista, şi m-au găsit pe mine". Cine citeşte culegerea aceasta de articole înțelege-poate mai mult decât din alte lucrări şi culegeri-că avem nevoe de cineva ca el, închei citatul incitant şi drept, scris cu nonşalanță şi eleganță, scris cu lejeritate şi sinceritate, de parcă în fața noastră ar sta ordonați, vii şi disciplinați, ca nişte cătane mărşăluind în primul război mondial, în prejma unirii, cu multe delegații pe la Alba-Iulia, în cetate, pe Dealul Căpățânii unde sub roată, cu rota dințată, acel trio corifeic, au fost sacrificați, sanctificați Hristoşi, ca Hristos pe cruce. Noica, cum nu reuşesc eu să va fac să înțelegeți, că Dan Mârza şi Lazăr sunt ceea ce sunt, doi oameni prieteni adevărați şi nu ştiu cât voi reuşi să spun despre amândoi, Dumnezeu ni-i ierte!

NOICA, filozof, reuşeşte să scrie palpitant, plin de înțeles şi ilustrativ, sugestiv, despre umanistul ilustru Moisil:

-"Straniu caz, totuşi, al premiantului acestuia lipsit total de"pshologia de premiant", nu avea în el nici un complex de superioritate şi nici o formă de orgolioasă detaşare; avea în schimb un extraordinar spirit de echipă [cum numai Vica o avea: spiritul de echipă, spiritul demențial de familie, atitudinea de a fi ea ca femeie, care sfida ce zice unul sau altul, că m-ar fi câştigat al ei făcând farmece, vrăji, dar eu ce ziceam, cum eram, adunat de ea de pe drumuri pentru a întregi familia ei?, ce era cu mine, în a Primăverii, stradă principală din Ciubăncuța nasolă cu-n nasol-turcă, ca mine?: eu cum eram ca momâie moimă-robocop despre care ce să ştie bunicul Viorel şi tata Dragomir, un amploiat cetățean uneori şi turmentat de unirea țării ca voevodul de vâlvă a unirii, Mesie a iubirii: Burebista, că-n mine totul e domn Savaot al unirii, chiar şi simțurile îmi erau de plastic mai nou, praf-pulbere-tămâie, nu-i aşa, Ben? notam eu în caietul de 200 pagini n.n.]. Nimic mai admirabil, în lumea modernă, în care şi cunoaşterea a devenit acțiune,  decât spiritul de echipă şi vocația ei. [EA, Vica, mă iubea, făcându-mă s-o iubesc şi să formez o echipă, familia sespre care se virbeşte tot mai mult, se vorbeşte perfect şi-puțin spu, că-i doar perfect fiind şi ceva în plus, şidoar Dumnezeu ştie cum, cum e vorba în toate provinciile, că iubesc în plus, fantastic, în toată România întregită moral şi național Eminescu n.n.] Să pui oameni în mişcare, să-i modelezi şi să modelezi prin ei ideea şi funcția socială a unui colectiv [trăind cu emoție artisticul Ciubăncuței cu tradidiția, datină moştenită în lada de zestre a neamului nostru verde de albastru -Nichita Stănescu din lumea luminoasă, surprinzătiare, ca aurul, că ne menținem sănătatea spirituală în toate nuanțele şi aromele n.n]; să fii principiul lor de viață, tot timpul să faci din demersul tău o discretă şi la limită neştiută împlinire a ta prin alții, iată o bucurie spirituală şi o virtute care, parcă, echivalează cu creația proprie. Şi, dealtfel, poți cu adevărat închega comunități de lucru şi creație, cel puțin în planul unde o făcea Moisil, fără să fii tu însuți un creator? Numai că, îi era dată desfătarea de a se pierde de sine în reuşita altora, o desfătare prin care abia timpul nostru a ştiut să dea spiritului ceva din marile plăceri acordate de natură individului pentru a satisface, pierzându-se pe sine, nevoile speciei. S-a întâmplat însă că lumea noastră nu l-a lăsat pe Grigore Moisil în dăruirea sa, care era nobilă pierdere de sine în fluxul civilizației româneşti. Lumea noastră îl păstrează în actualitate, îl aniversează spontan şi îi simte absența. Sunt destule indicii că se va întâmpla la fel de-a lungul anilor ce vin".

De ce-ar spune unii şovăielnic, fără demnitate, din cum scriu, că nu pricep nimic, deşi eu mă străduiesc să scriu, dar, Ben, ei se străduiesc, îşi dau silința să mă citească răbdător, cuminte, cu dragoste şi peseverență, ordonat şi disciplinat?  Totul e ca Noica în cazul lui Noica,să ai o viziune clară şi sub clarul de lună a şcolii de la Păltiniş şi când totul era nesăbuit, un lanț a slăbiciunii umane, fără înțelepciune. Ce ai mai făcut onlaine cu Căutând după mere? Oricum vei face eu tot eu voi fi indeferent de detalii, dar tot ce faci pentru noi mă înteresează ori ce-i face, în ce ne priveşte ori nu-i bine aiasta, Ben? Dumnezeu cu de toate ne guvernează viața, ca-n fosta mea iubire-fagure de lapte de matcă, regină şi miere de albină lucrătoare, ca să mă bucur pentru scrisul, în echilibru fizic şi pshic, moral, îmbrăcând cămaşa fericitului, mulțumitului, în efortul pentru a fi excelent şi eficient cu afacerea, în afacerea noastră, Ben, că noi muncim pentru performanță, ca sportiva Pintea, care bate palma turându-şi motoarele cu factorul pozitiv, ca s-o aplaude pentru şansă, s-o aplaude direct de pe tuşă, suporterii, ca pe Simona Halep. Cui să mulțumesc pentru reuşită, dragule, dacă nu lui Dumnezeu, că tu ca Grigore Moisil ți pentru ceilalți, ca să nu sufere, că tu eşti cum eşti sufletul echipei, care amândoi şi Ionică din Bihor (Gepiu)-România, care parese, că culege cu sufletul său: stele de pe cer pentru noi, ca să continuăm a fi cu stele, ca floarea din grădină: plini de lumină pentru lumină. De ce doar să li să părut, că doar de ochii lumii pe Vica, "Luiza", cum îi zicea cuscru din Branişte, Vasile Cosma fratele lui Ionaş, "Păcală", bărbatul lui Anicuța, Ana, sora lui Vica, nevastă-mea, şi Vica, draga mea se bucura, ca un copil de posibilitatea, c-ar fi putut s-o cheme oficial Luiza, după descoperirea acelui om cumsecade, care-l descoperise şi deci nu Ludovica, survenind  de la Luduvic regele soarelui, rege a Franței, deci Ludivica, ca pe nevasta lui Simion din nuvela: "Urcan bătrânul, "deşi avea multe mătuşi în Osoiu, satul lui mamă-sa "Duma, de-a Bărăiții", dar şi în/din Ciubăncuța şi Jurca şi era chiar şi soră-sa lui tată-su, de a lui Ionaş Mânzat de a Horjului şi a lui George frate de a lor, care sta casă-n casă pe aceeaşi grădină avându-l pe Pavel fecior însurat cu Eva de a lui Toder a lui Lica Peticosu şi pe Anuca fată dată noră în Juca după Iulian jurcan de-a Oichii. Ce alt motiv de bucurie ai, Ben? Hai spune-mi fără zăbavă? Ce te farmecă în toată povestea asta a porcului cu multe şi mărunte, cu verzi şi uscate de adevăr şi de viață cernute ca făina pentru pâinea care-n zori e scoasă deja din cuptor pentru a fi dusă la harnicii agricultori în hotar, dusă gustare la locul lor de muncă după obiceiul pământului, care străluceşte în preplin de bucate şi divin, după mâna muncită a țăranului, un sănătos încăpățănat în bine, munca, lucru, fiind lumina ochilor, un benefic şi necesar pentru a exista ca esență şi excelență umană, omul pământului, în măsura socială a lucrurilor. Doar datorită muncii şi speranței, numai aşa avem atitudine de S.O.S. şi învingutori şi nu ne fuge pământul de sub picioare şi nici capul nu ni în nori, ci omeneşte pe umeri, dragule Ben. Fericirea mea care vi-o datorez, Ben, scriind, e o datorie, un credit, pe care n-am cum să vi-l plătesc, dumneavoastră fiind energia şi spiritul eminescian a ceea ce sunt mioritic pentru a fi laudă de zestre pentru neamul meu, pentru națiunea, care trebuie să fie fericită dând ca țăranul la coasă, că oamenii ei sunt bucuria, sarea-n bucate, ca cei ce sunt solidari în familia lor, o înaltă calitate, ce o sfințeşte pe națiune pentru a merge mai departe cu binele fără a lua-o razna, însuşi munca fiind țelul, calea către respiro, un bravo al pacii, o dominantă a omenirii, în acest cerc a reuşitei şi a succesului. Ce facem noi nu-i o glumă proastă, existaând în tot şi toate un Doamne, Doamne, pe care-L arătăm în icoana împănată cu busuioc, în casa părintească, că-L arătăm copilului până şi copilul percepe şi gângureşte începând să mergă din be-oaie pe picioarele lui, la început mai puțin sigur, dar bucuros, arătându-ți-L el pe Doamne, Doamne, şi repetându-ți mereu şi mereu, cum şi tu ai făcut-o serios, iubitor, fără pic de maimuțăreală. Unii ştim, Ben, că creerul, mintea şi mâinile, sufletul, că dau viață, ca țăranul, care-ş ară şi seamănă glia pentru'ca să aibă ce aduna, recolta, pentru nişte nevoi personale, că omul ca om are sentimmente şi având de tras ştie ce are de făcut cu bună dispoziție, ca să rezolve, ca un Dumnezeu a gliei şi Dumnezeu a scrisului făcut cu multă muncă de înaltă calitate, ca să nu te îndoieşti de ce te-ai născut ca să suferi pentru'că iubeşti, pentru'că îndoidu-te să gândeşti şi să trăieşti ca român între români şi român să exişti şi-n pretutindeni om, pentru oameni (noi suntem făcuți să plecăm de-aici, dar buba-i: încătro, unde plecăm, cu ce treburi?. Ce opțiuni avem? O femeie care trebuie să nască, dar nu poate şi dacă prin deschidere chirurgicală, cezariană, ar fi o şansă: pentru mamă sau copil: ce decidem, care ni alegerea? dacă pacienta intră fribilații oare se taie obilicul copilui, deşi mama era indiferentă că moare dorind să i se salveze copilul, că pe ea or îngropa, că n-or lăsau-o neângropată, dar copilul ei va trăi, supravețuindu-i?.

(Dumnezeu ce vrea ?

Cum se depăşeşte penibilul situației? Facem sau nu ce ne place? Ce facem ceva altceva, în emoție după emoție, găsind mai mult decât credem?) Asta se întâmpla, când Vica trebuia să se nască Daria-Loredana Ferghete, încăpațânată ca un catâr, ca dromader în plin deşert cu beduini vrând să trăiască, că puse întregul personal în dilema greu de descifrat, de tradus în cuvinte. Neti întotdeauna zice că-i de bine când eşti pozitiv şi cu deschidere şi cu armonie în jurul nostru, priindu-ne bine că înțelegem pe celalalt om şi el nota bene de bine, ca tine, dar ce-ai făcut pentru CĂUTÂND DUPĂ MERE opera omnia a noastră albastră din verdele de eden cu crud de verde, că ne doare durerea şi nenormalul celorlalți, când pentru ceilalți de bine pauza e ca pe bune răsuflată, că trăirea în dragoste perfectă a fost doar de secunde cu scene de asmuțare de câine Dragnea care e contra mioriticul măririi aloației la prunci pentru'că Liviu Dragnea e un inuman social extrem de iarnă grea nesuferită, cu mingea-n poartă în scor cu pas de egalare cu setul egalat în set, în ziua îndrăgostiților, când eu plouat am fost la Recea ca un blestem, că drogobetele cu dragostea e făcută pentru oameni aşa că de ce i-am vorbi în pierdere, dar eu sunt cu a le da cartea mea, ca as de suflet, cu ce-i posibil în mare onoare şi cinste, cu reuşite, că eu sau tu văzându-ne înteresu: de ce am pierde, că iarna lui Băsescu nu-i ca vara, că blonda are grijă de el, i-a fost naşul, pe Măria ținind-o cu mister pe margine şi ca imagine care se asortează că ea-i bună să facă treabă doar casa, aşa cu-n Bine Udrea stă crăcită lângă bețivul de la Cotroceni, că şeful se face endocurat că ploua cu şampaniecă se dă-n tumbe, că petrece spunând că ne iubeşte, el ideal beneficiind de multă iubire corectă, că omul e bine, dat dracului, e de bună calitate, calitate de care Elena Udrea profită, ca să-şi elimine găurile negre şi adversarii cocoşi, ca să schimbe lumea cu tinerețea ei, plină de aadrenalină, ca să-l joace pe preşedintele-amiral, un lup de mare jucător cu gesturi ironice, acide. Persona-n cauză bate recordul, că era dus cu lunile pe mare şi era înfometat de sex şi ca atare, la Cotroceni ducea lipsă blondei cu vlagă, vioaie, responsabilă pe drostea ei de Maria-Magdalena, cu mult senin şi tinerețe neliniştită, care nu-şi negocia dragostea, deşi nu era cine s-arunce cu pietre, încât Iisus a şi replicat convis de adevărul ce-L grăia cu aplomb, cu o sănătate rară:

-"Femeie, unde ți-s acuzatorii?" şi blonda în stil nemțesc, germană cu viteză ammericană îl făcea pe iubițelul Băsi să se ogoiască cumițel să cânte fain-făinel, voinicel cu suspine, care-i fac plăcere calmându-l, astâmpărându-de cu ce contează, cu cireşa tortului, cu un popular unic şi bun:

-"Nese koty monopol,

c-ai rămas în curul gol

şi era preocupat cel de la Cotroceni, era-n şedință, motivându-se lui Maria, nevastă-sa demonstrându-i:

-"Mai întârzii la servici,dragă ", se încumenta să-i ciripească şi Maria era deschisă şi îțelegătoare, simțind în telefon, că nu-i în dispoziție proastă, că era chiar în al nuălea cer, memorabil, îl aşteptă până după miezul nopții cu cina caldă numai bună de hălit, că ostenise bietul de el Îl frecase zdravăn curva, muieruşcă tânără. Refuz să nu cred, că zvonul cu toate aspectele de bârfă, c-ar nu cred a fi reale, c-ar fi o problemă reală, dar ce-i întâmplător la noi, că nu se poate a nu fi o minciună, dar cine poate închide gura lumii satului, raport de ce-i posibil îmbrăcându-se politicul în cămaşă de mire, iar pe ea în mireasă cu balț la Costarica, că şi incredibilul e posibil, un adevărat fenomen, că omul e o dihanie ciudată, alcătuită din contraxte, cu detalii, că omul e şi artist, în tot timpul dedicat cu trup şi suflet, ca Trump, că nu-i foc fără fum, că tot pe drum pe drum, fără mândră ortodox fără mândră nu poți fi nicicum, când trendul e ca la vasele comunicante redutabil şi de calitate, ca spectacol, că-s nişte factori cu hormonii, care bat neuronii întru cadru, care uimeşte, că totul e ca la teatru, un dar spiritual, cum zice Buză de iepure controvesat, în marea finală cu ordinea de ideei, că unii apropiați de înaltă calitate nu denaturează, că ştiu chiar şi politica, tevatura ei la case mai mai, adevărata minune, că ştie mai bine, mai mult, consacrați, ca un Nicolae Ilie Moromete, consilierul lui, cu preocupări, cu detalii, cu măruntaie de prepelițe, cu motiv de coiot, cu drepturi de maximă națională, fudamentale, extrem de importante luate în vizor pentru imagine, luate de opinia publică aflată în zona de turbulență a Bucureştiului, ca un diamant mare şi rar, prețios? Ce să descoper aromele şi culorile, vrând să mă cunosc mai mult, că pasiunea mă dă peste cap unind cerul cu pământul? Îşi aprinde atmosfera cu blonda la alt nivel îşi aprinde virtual Băsii, amiralul-preşedinte la Cotrocenii aiesta cu sezație de apă curată nepoluată, că el având curaj, că încă mai poate face şi la Nana pe 300 hectare tăvalind holda sau rândurile de cucuruzi, ca nănaşul surprins de Dragomir copil ieşit la câmp cu vitele, ca Nilă şi Paraschiv cu caii, sub nănaşul Petru Nicola fiind sănătoasă o țărancă cu țâțele de jurincă cu sânii bine făcuți, strigător la cer, bine conturați, după care jinduia şi Cristian Horvat, ginere-meu, care neruşinat spune ce-i place şi lui Daria, spune chiar şi la soacră-sa, la Vica, că lui îi plac femeile cu țâțe mari, cu sâni bolovanoşi, femeile ugerate, naturale ca vacile care dau la o mulsoare până la 25 litri de lapte. Noi avem un total diferit, dar ce ne-am făcut după ce-am crescut mare. Apro cu ce se compară dragostea de mamă, dar până nu eşti de unde să ştii că-i înteresant să trăieşti artistic, în lucrarea lui Dumnezeu, că sunt experimentele omenilor, dar cine-i Sfântul Valentin, care e un preot sub Corneliu, imperiu roman (e sfântul dragostei legiuite, e sfântul firesc a fidelității, o esență a vieții, că el dăruie iubire, leagă, căsătorindu-i, cununând, salvând pe mulți de armată şi pentru asta a fost omorât (la el e o armă a bunei învoirii, că primeşti iubire dacă şi tu dăruieşti intri în nevoia oaenilor, punând mâna pe telefon, ca să ajuți, să salvezi, judecând totul cu iubire şi vezi mai bine binele, că trecând pe lângă un câine mort, hoit, şi apostolii către Iisus: -"Doamne ce urât miroase !"

Dar Iisus, schimbând vorba:

-"Dar ce dinți avea"şi era spiritual şi jovial Iisus, el aduna oamenii la o stare de bine, că iubeşe pe Dumnezeu şi vei aduce pace, zice preotul Prof.Dr. Floarea Mureşan (încredere înseamnă: în credință, în îndumnezăire, în bine cu bine pentru bine, o delicatesă a iubirii, cum ar zice Alex. Ştefănescu şi Mircea Dinescu aducând bucurie şi artistic imuno-activ, drept de a fi, ambii inspirați şi cu talent îmulțit, unici). Eşti într-o continuă alegărtură, că şi printre oameni şi fără să mori trăieşti în rai încărcat cu energie, armonie şi omenie, o pace de a fi mereu om de cinste. Include şi asta în MERE PĂDUREȚE. (De ce? E şi aici o expansiune către o gândire, cu-n nivel de educație, un foarte bun către avantajul lucrului bine făcut. Îmi scapă ceva, dar e un parfum a ce sunt, dragostea mea pentru înțelepciune trecând prin stomac, dar de ce altceva, în stil american, e vorba, Ben ?

Şi când țesutul adipos te invadează trăsnit, nici tu ca om, nu mai eşti om disponibil să procrezi culcându-te cu o femeie (şi atunci ce încredere supărătoare să mai în tine, pomul nemai înflorind pentru rod, că nici nitrații n-au culoare, gust, dar dăunează sănătății?).

-"Oi fi şi eu copilăros tocmai prin ce scriu nativ, că şi țesutul adipos în excces dau şi mulți extrogeni în organism şi apare infertilitatea, neputința de a avea copiii,"

-"Ca atare, îmi zice Vica nemulțumită că n-o las însărcinată.

-"Şi oricât alergi pe la doctori, că nu rămân gravidă e înzădar, degeaba, că e la mijloc un recul, ca şi cum n-ai împărtăşi iubirea mea, tu iubindu-ți doar imaginea întrezărită în limpezimea apei, ca pe o nifă disperată".

-"Aşa cerul nu-i degajat de nori"

Eu prin ce-s armonios şi util: prin ce arăt, că-s natural, evadat din banal? În exces am făcut cocoaşă şi burtă-n spate? Ce fac şi cu surplusul de apă? Mă tratez cu diuretic: Apureretin, Ben Todică? (Mă port ca om cu surprize, cu-n spate şi nişte vise, că sunt nişte aparențe, dar nu mă simt a nimănui, ci cu mari speranțe, că e cusut cu ațe... (tu mă încălzeşti

cu îndemnuri şi poveşti,

că lupta mă luptă, în dragoste cu dor,

la curți de dragoste şi dor,

şi simt că exişti

de amor Eminescu şi Veronica Micle,

cale către viață,

națională conştiință

(cu toate iubirile

oficiale şi neoficiale, dar de unde să ştiu, că prin tin pe cont propriu spirit liber,

s-aprins pe cer o nouă stea;

Tu, Ben, îmi zici, că Ming pentru tine-i soarele,

o mai mare stea şi, că a împins mai încolo norii...,

zice, super Carmen Şerban,

că dacă cerul s-a deschis,

ca un paradis,

că nu trăieşti în van,

s-a risipit şi norii...

În mine se trezise frumusețea naturii şi eu parcă eram ghinda din care se a naşte pădurea de stejari, pădurea, care ne salvează de la pustiire, în gorun, vorba lui Blaga, fiinu-ne scriul în care ne-om găsi într-o zi somnul de veci, că nu există dragoste fără să iubeşti dăruindu-te şi tu celuilalt.

În mine-i Vica zee-

scânteie şi femeie.

Oricum îmi trăiesc Viața

şi fără Vica-ştiința, conştiința,

c-aşa mi s-a călit oțelul,

că-mi vine cuvântul

de unde-mi vine, stare de bine,

uman, deşi n-are sânge-n vene,

lumina să mă lumine:

cu încredere întru răsărit de soare

de România profundă şi mare.

Ceva ne trezeşte spiritul şi simțul, cu ce-i delicios şi strălucitor, cauzată în ce-i important şi activ, ca să reuşeşti ca Simona Halep, un reper pe care-l am răsturnând prejudecăți, ca elena Maia Morgheşten şi Grigore C.Moisil, care vine igenic, cu ştiință-performanță şi speranță, că Ben şi noi, suntem o conştiință, ca Eminescu, un om cu aşezare cum are apa în vale în primenire permanentă, ca un amendament pus în aplicare, că viitorul copiilor şi al nostru nu se negociază, fără a face pe niznaio, ca Drgnea o panoramă ciuhă, sperietoare, în cânepişte şi circ pe pâine, Liviu Dragnea, că-i cu iresponsabilități, cum sunt dumnealor parlamentarii, o seamă, o infecție, ca un medic fără autorizație şi diplomă de de medic, deşi nu-i bun de pus pe rană, într-o zi destinsă cu undă verde fructuoasă cu şansă, cu chimia care-i între noi amândoi cu stil mare, Ben şi cu inspirație alduită, în avantaj făcând bine, cu cinste, făcând față durerii altora cum ştim noi cu cochilia, casa, aducând-o cu noi pretutindeni, rezolvând situația fără a o încurca ițele, logica, raportându-ne corect, etic, dontologic, că avem datoria şi îndatoria față de țară, chiar dacă nu ne plouă ninge insitent cu biscuiți şi caramele, cum zice Sorin Revnic ,"Sorcova", a Cecanii din Ceaca şi Simona Silviei, înfiată de unchiu-"Sumna", Todoran Petru, din jurcan, a înfiat-o cu fortificat foarte nerătând nimic neloial în momentul cu respiro omenesc făcându-şi program şi simțidu-se copleşiți de binele ce-l fac real vrând să trăiască cu abordarea altruist-artist optimă şi emoțional, cu siguranță benefic, petrecând mult cu dragoste de părinți activi fără a da şansă norilor să apară în perioadele cu soare, în zilele însorite, superbe, pline cu omenie şi armonie țărănesc-domestică cu pitoresc de oameni cu supremație de oameni cumsecade, deschişi ca o vreme bună şi către ceilalți săteni şi colaterali, din alte sate, departamente. Sufletul ni uriaş ca ce-l al preotului Floarea Mureşan un om cu demers de omenie şi cinste de păstor blând, fiu a satului Ciubanca, Cluj. Grigoare Moisil e afectat de ce nu-i adecvat, de ce nu-şi spun cuvântul ştințic, că acest om parcă s-ar fi născut din nou, ca om prin ceilalți, cu familie, de-ți stă mintea în loc, făcând alegere dezinteresat, neegoist afirmându-se prin ceilalți, c-aşa-i treaba, care-l animă sub soare (ce sarcină are tovaruşul? Aşa e cu plus, cum ştie el, că-i matematicianul, care prin întreprinderea sa scoate pe celalat din maşina distrusă prin impact, că el obiectiv se întreabă:

-"De ce să-mi moară semenul fără nici o acuzare? Ci pentrucă există o fabulație, o răutate? Adevărul cine-l va spune fără abuz, fără a lua mită? În ultimă ieşire la rampă, de ce ne-am fieri de adevăr? Ce să facă Moisil ca matematician mai emancipat? Nu vede cu ochi buni că doar fetele studiază istoria artelor frumoase, o discriminare, deşi cu toții în liceul teoretic: umanist, realist, profesional-modern, trebuie să aibă cultură generală, aiasta fiind o urgență cu înțelegere pentru toți fără prejudecăți, c-altfel suntem afectați, lipsiți artificial de responsabilitate si adrenalina tandemului şi omenesc, îşi zice Grigore, ca un Pintea de la Mogoja, el analizând totul, ca om de ştiință, matematician, om dintr-o bucată, cu liber albitru, de poveste, în calcul rațional operațional, în calambururi fără confuzii, că nu dai cu nimeni  de pământ, chiar dacă a greşit, dar în tranziție, cu lumina încă tot la capătul tunelului, cine nu greşeşte în asamblu? şi matematica avându-şi lingvistica, pentru funcționalitatea normală, totul traducându-se cu capul, în cap, ştiindu-se ce ne place în motiv cu-n plus de bucurie cu dichisul celui care scrie cu inspirație, ca Doinaş, mistreț cu colții de arginți, că nu-i suficient să miruim şi tămâiem doar, în arta succesului, vrându-se şi jertfe omeneşti, deşi nu-ți explici de ce au omorât la închisoarea de la Aiud pe blajinul Prof.Dr.Pr. Floarea Mureşan spirit rustic complex din Ciubanca uriaş de bun simț şi de bună-cuvință, de impecabil-creştin făimos, cu-n destin sfânt luptând să schimbe lumea fără a-i fi sortit să vadă destinul cu ochii lui luminoşi-senini într-o zi mare invincibilă, colegii invidiindu-l, deşi nu le sta în calea afirmării lor egoiste) E duminică, o dimineață minunată cu soare şi nu-mi displace Mare Preot al Patriei Limba Română-Mihai Eminescu. Chiar în câteva secunde ca şi cum am savura hrana primite cu mălai dulce a bunichii, că noi trebuia să creştem oameni mari, că resturile, nu ştiu ce vor culinar, că-n mâncarea bunicii se găsea "mericică", un special "brofest", care ne arată logosul ştiinței, o învățătură a sfințeniei noastre prin ştiință, ne face atent Grigore C. Moisil, gândind ce să scrie ca un mit, în articolele sale miez de pâine a vieții, el gândind pentru fericirea celorlalți, scriind foarte înteresant, ca Tagore, un credo, profesiune de credință, scrie cu sinceritate la maxim ca Pavel, pasionat pentru a avea audiență, ca tine vorbind lejer la radio-internațional pe unda verde savurând o gură de cafea în Melborne, simțindu-se spiritul omenesc, liber:

-"Mi-i foame."

-"Ia-ți televizor."

-"Mi-i sete."

-"Ia-ți telefon."

-"Mi-i dor."

-"Citeşte gazeta."

Ştiința n-a răspuns la întrebările oamenilor, ci s-a revoltat pe drumurile ei". Şi-i cu năduf, nasol ori naşpa, deşi era nevoie de a rezolva ostilitățiile (ideea e simplă, gândi Moisil gândind la ştiința ştinței, la mega ştiinței, la o bombă, nu la meta ştiință, ci: metafizică şi metapsihologia, în drum cu țintă precisă de bine şi supremație numai pentru bine fără a se face compromis compromițând pacea care trebuie să domine în lume ca o lumină pentu momentul adevărului ca noi să fim fericiți, cu spiritul muncii având obiectivul muncii în țară pentru a fi fericiți. Ca un act istoric tu mă surprinzi, nu că mă las surprins, ci pentru'că tu prin artistic ai firescul tău, că eşti din eşalonul din sănătoşii încăpățânați în bine. Tu nu te vezi ca nitrații în apa de băut nocivi de la o anumită barieră,  conentrație, că şi noi  am fost, dar nu mai suntem cum  am fost odată jucându-ne feste. Dacă nu îndrăzneşti pierzi, dimpotrivă, că te pierzi, că nu te conoşti îndeajuns, ca Aldamura Eleni, o grecoaică ilustră, prima femeie pictoriță din eladă, cu furtună țzunami în propria viață de zbucium şi artă a scrisului cu lumina tandreții socio-umane, că apa-i apă şi eco e a tuturor cu miros gust ațâțător de mâncare bună şi de savurat pe gustul inimii tale şi miros irezistibil de om transpirat, că dă ca laptele-n foc, cu coasa ori face dragoste în fânul deabia uscat în câmp, respectându-şi, satisfăcându-şi, poftele, cu starea eferveşcentă de bine, calmându-se. Moisil căuta ştiința de înaltă calitate, făcând şi pe alții să înțeleagă esențialul şi fudamentalul şi nu apăsând pe buton, ci explicând ce era cu atenție descoperit făcând şi pe cei ce nu înțeleg nimic, să înțeleagă, că era să cunoşti cât mai de-aprope, Vica fiind o femeie suplă, senzațională, în timp ce fata preşedintelui Iulian Mânzat, Vereş zicea că-i: "siluietă ca o Vacă Jenica, "zicea, deşi-i era Jenica nevastă (Eugenia era cea mai ieftină femeie) era  tembelului Ioan Vereş, veterinar, că Vereş, care era tot beat, cu capul plin ca o damigeană cu alcol, horincă.  Dacă nu ne-am fi cunosct onlaine până trăia încă Vica cine să-ți fi spus cât de mul înseamnă Vica în gestul ei uman de a mă lua sub protecția şi drăgălăşenia ei, că draga mea, era un talisman uman viu şi dacă nu ne-am fi cunoscut spiritual cine ți-ar fi spus minunatule, cât de mult înseamnă  pe viu Vica, cât de mult  înseamnă această zână pentru mine, în ea eu văzând o lume, un întreg folclor, o şcoală, o admirație întru dreptul la viață pe Arca Ciubăncuța, localitate de lângă Cluj, cum zice şi Ionică bihoreanul din Gepiu? În ultimul timp eşti mai preocupat, dar te înțeleg, că nu-ți merge nici prea bine, că suferi oricât aş ruga eu nemernicul pe Dumnezeu: să-ți dea Dumnezeu, sănătate! Ai, Ben, istorie, istoria ta, că-ți porți crucea cu cinste, dar cine nu şi-o poartă cu demnitate? Eşti ca Bertoli cu exigență, ai intrat în legendă, deşi dragule eşti în viață, că eşti alduit de cer simțindu-se-n afara ta mioriticul, românescul, ca un parfum de România, că tu cari cărămidă ca s-o clădeşti cu moltăr francat cu spirit, cu unicitate. Dacă faci pe prostul zdrobitor mergi ca Ion Iliescu, mergi înainte şi nimeni nu-ți are grija, dar ştiu eu să-mi țin gura mută, închisă, ca lebeda lui Lucian Blaga născut de veşnicie în Lacrâm? Calitatea e cultura, indentitatea, că ne place şi drumul nunumai destinația, folclorul şi altele..., că prin ce facem masiv calitativ creeativ suntem noi constructiv, ca să fim recunoscători lui Dumnezeu şi oamenilor, societății, care te formează nu doar prin şcoală, ci prin voință şi un drept de a fi ca țăranul Nicole Ilie Moromete zicând:

-"Pa durere, pa şi inutilului", cum zice şi Grigore Moisil, care, bre, ştie din cărți şi din viață,dintr-un folcor, spiritual național, că am reuşit şi prin Ben şi nu singurul cu natură, simțire şi talent, alături Ben îl ia special şi pe Pavel, ca să poată merge mai departe culme-perlă, cu realitatea care n-are limită şi schimbă lumea lui Emil Cioran care şi-a avut focul şi dragostea lui ca o voce cu vocație Brâncuşi şi Eminescu în ritmul inimii națiunii vieții fericită, în absolut de om, prin omul care sunt ca un Bebii mereu bucuros surprins de bine şi frumos, că eşti un important prin muncă, răbdare şi pasiune, comunicând degajat chimic, cu mare avantaj şi curaj, că eşti temerar ce-ți doreşti, pragmatic în mai mult menținându-te om, ca să înfloreşti ca un pom pentru rod, înobilat prin tehnici păstrându-te spectaculos şi prestigios în scris, mai inspirat pozitiv, deşi eşti în permanent vânat, că eşti mai bun decât încrezuții şi decât egoişti care-şi tem funcția, scaunul academic, cum zici ferm cu dragoste, elegant şi tu Ben Todică cerându-mi cu simț de răspundere mai mult, în adevărata valoare, autohtoni dintr-o poveste frumoasă, istorie cu arome cu simbioza prezentului modern, civilizat. Îmi place aprecierea ta, că tu ai ochi buni părinteşti-prieteneşti, omeneşti, pentru mine. Tu te gândeşti generos la tot, ca să fie tacâmul complet, deşi nu după ploaie, când e însorit, îți trebuie chepeneag, umbrelă, un şmecher care să abuzeze pentru'că tu eşti bun, suferi pentru România ta, că-i maltratată, pe muchie de cuțit, din cauza  hâzilor corupți necomplexați de păcatele lor, de neinspirația lor nepotrivită, fără pic de bine şi omenie, deşi are nevoie de relaxare pentru binele nostru, de elaborare şi laborios, în lumea mică şi îngustă, fiind prea multe regrete şi tri supărărări în viața de toate zilele, iar dragostea e ca cea a mea, dragostea mea, pentru Vica, pentru țara mea măsură a lucrurilor, să nu fie o nefericire, ci o simetrie-armonie, că Vica s-a dus pentru'ca să nu se mai rentoarcă fiindu-i lui Dumnezeu mai dragă, ca mie, ca nimicniciei mele, ispravă-neispravă, întru a lui Dumnezeu slavă-dreptul nostru dialectic de a fi învingători călăuziți de duhul păcii, duhul muncii şi duhul adevărului şi duhul vieții, ca pe Arca lui Noe şi a lui Iisus Salvatorul, ca să fie, ca-n cer şi pe pământ, împărăție a veşniciei, avere a ceea ce suntem iubire. Noi o seamă ne îndulcisem şi ne înrădăcinasem acasă prin tot ce era folcor şi tradiție, de care unii, străiinii, habar n-au şi dacă au păr alb şi minte proastă gata să te încânte unii ca găunii la darul: mure din sân, unii dărămând mitul, dar nici nu ştiu, ce nu ştiu irezistibil, în irezistibil, că noi existăm viu colorat, cu arome: culme de copilărie cu-n bogat de şcoală populară până-n cei şapte ani cu care noi ne intregrăm în procesul de învățământ, unde fudamental unici, învățătorii ne trag de limbă spunându-ne învățături pilduitoare fără egal descoperindu-ne  paradisul înțelepciunii, în mare stil cu oameni de demult, dar care sunt prezenți prin năzdrăvănia copilăriei lor pilduitoare care uneori şi noi o trăim în prezentul alor nostrii, grăitor prin razele soarelui şi clarul de luna, care ne lumină în ograda bunicilor împăjiştit, ca noi să nu cadem întrânta noastră voinicească, să nu cădem liber lovindu-ne rău, în perfectul şi imperfectul, fără a ne lovi a dracului de rău în hârjoana noastră de căței, hinderi, cu siguranță hazlii în felul acela de joacă-antrenament pentru viață, rescriind reguli bio, ca ce eram buni distrându-ne în mişcări vioaie, zglobii, năstruşnice, ca un cadou a copilăriei cu mireasma şi a ecologicul şi igenei fântânii, de unde ne adăpam ca vitele, în halăul din păşune strălucind de curat chiar şi fata pădurii care se îmbăia nestingherită cu-n drăguț al ei cinaşcum îi spunea, dicta, natura şi inima sănătoasă, că-i păsa de oameni dulce-amărui, că o şi dezamăgeau, doar Dragomir lui Veronica mai îndulcindu-i inima şi cu merindea ce i-o aducea, bunica fiind convinsă, că-i tânăr şi pentru aiasta mânca mult, cât doi, în Vălenii de Munte Miron Radu Paraschivescu, boer cum era îi sfârăia călcâiele după țâgăncuşele pe care le făcuse nemuritoare în Cântece țâgăneşti, dar cine să ştie, ca Marin Preda, şi Geo Dumitrescu, că şi-n Bucureşti prin mahala țigăncile aveau poezie şi magnet pentru el, un sensibil şi fâstâcit în fața acelor emoții puternice care-l trezeau la relitate, la vederea lor acestor feciorițe cu vino-ncoace? Trăia rezonața lor perceptând de la distanță parfumul, izul lor de sâmbure de omenesc încolțit pentru viitorul pădureț de mere (şi la asta contribuiseră şi cei de la curtea boierească, el de mic strigând după puradele şi puradăi, cu-n drag bolnav, că nu era rasist poetul:

-"...şi te du la Iordan să te boteze țigan, că era ademenit de un misterios, secret, al şatrei la care câinii lătrau, dar şatra tainică trecea şi se depărta, doar nările lui de dulău adulmecând dreptul de a candida la fericire dacă se ferea de Rică şi era fascinat, cum ne descrie în Viața ca o pradă şi Marin spunând despre poetul, prieten,despre Radu hoinarul adevărul, că dase iama, asemeni lupului la stână, el la şatra de țigani, chiar simțind înbrățişarea lui Rozalba, o Zaraza, despre care scrise cu şarm, cool, ca la carte: amețitor, romantic şi Mircea Cărtărescu, un scriitor de premiul Nobel. Şi cu astfel de giuvaeruri poetice, n-aveam cum ne pierde şi ieşi din fire (în tot era țesătura vieții şi nişte reguli cu acurateță şi firesc, a satului, cu principii de Biblii. Noi nu doar copiii sâmpetreni, ci şi cei ciubăncuțeni şi nu numai din poezia folclorică şi din joaca noastră câştigam educație, despre, Viață, Ben, învățam cum să ne simțim bine, cum s-avem grijă să fie bine, cum să ne aplecăm, cum s-avem atitudine, aptitudine, natura însuşi fiind în slujba omului mic, de fapt cum să nu fim dezordonați, având leac, medicație, farmec şi pitoresc pentru tot ce există pe lumea aiasta, un bine, armonie şi pace, permanent învățam cum să încingem treaba premarital, dar chiar şi pentru ce-i de-a circului social-uman şi de-ale carnavalului cu ici pe colo cu esenția şi excelență, că:

-"Soare răsare

Durerea din cap răsare;

Pe aşchie am luat

Şi-n apă am țâpat (luai de la tăietor nouă aşchii şi descânți de soare de durere de cap, de nouă ori făcându-ți cruce pe frunte şi achia o arunci în apa văii şi apoi cu alta tot aşa, mă învăță Revnic Ludovica, nevasta lui Gavriş de-a bobului din Jurca vice-primar la Recea-Cristur, cel care-şi anunța muierea să scoată de pe pereți icoanele când se aştepta la vreo inspecție de la Comitetul Județean P.C.R.Cluj, aflu acuma vre-o 40 ani, când am venit să lucru în părțile locului, ca veterinar, deşi nu pricep ce rău fac nişte icoane închipuind nişte sfinți, cum n-aveam să pricep: cravatele de pioneri, goarnele, tobele, uniformele de elevi şi şoimi ai patriei după decembrie 1989? To pentru durere primăvara de cap lovindu-se capul cu fluierul sau cu bota de corn sau alun, când fulgera şi tuna şi tu erai cu vitele, oile, la păşune, în hotar, descântai:

-"Tun, tun,

Capul meu de alun,

Ger, ger,

Capul meu de fer"

sau:

-"Tun, tun,

Capul mneu de alun

Şi a jidovilor de ouă,

Să se crepe-n două"

*

CUM BIBLIA CA BIBLIE SE SCRIE

Aşa cum luna se umple de lumină,

omul prin fotosinteză se alimentează în grădină

de lapte, de mirifică miere de albină

sub poruncă de matcă-regină,

după cum mi-ai spus ca sfânta paradigmă,

dar ce să fie ca de seamă,

când roiul iese prin urdiniş uriaş,

să constituie o ecuație de nouă familie,

cu o nouă formulă şi bio-chimie

de profundă, mare şi precizie Românie,

cum Biblia prin propria Biblie se scrie.

Întrebări cheie, nevoia, m-a dus şi azi la Cluj şi drumul a fost obositor, dar cine să meargă în locul meu să taie ca Daia oaia, nodul gordian, survenite din discuții aprinse, că finanțele neprofitabile, cu robor mare, scris negru pe alb, că ne bate finanțele obrazul, cu nereguli, că unii fac ce vor ei, deşi fără obraza ține casa şi cea cuminte, cu zâmbete largi, sparge ghinda, ne dă țape pofte de ce vrei tu şi-i răsfățată, rămâne groasă, însărcinată, rupând cu civilizația, ca Viorica Chira, a lui Maria Ursoaica şi a lui Pavel Gorduna, sora lui Dănuț, în distracție în orice formă, prietenul lui Săndel primaru, ea Vio cu sau fără bărbat, e pură ca Maria Magdalena din Magdala, dar ce contează, se joacă şi ea, că nu caută scuză având trupul ei cu văpaie, rotunjindu-şi bugetul cu atmosferă îmbietoare şi făcând dragoste fără protecție şi nu-i o tragedie, că piesagistul e fără cap, lucră cu picioare şi la toaletizarea Bucureştiului, că e făcută la voia întâmplării în micul Paris, totul făcându-se fuşărit, fără artă, că ne place să ne batem joc, cu fețe bestiale palide, ne batem joc de tot ce-i frumos, estetic şi sfânt, dontologic, că totul e ca la noi şi, ca aiurea, că suntem pe fază să facem viceversa civilizației, decenței, că savurăm răul mult mai bine, cu energie, cu inspirație. Ben tu nu mai vrei s-areți mişcările tale ca să te văd scăpat de cearcăne şi griji, eu vrându-te strălucitor, cu stare de bine: cu foamea, potolul şi setea satisfăcută, potolită, astâmpărată, că tu nu laşi stresul să te stăpânească cu viciul bolii, tu ținând durerii piept, tot prospăt eşti, scăpat de stărea de criză, că eşti vrednic şi activ. Eu scriu propria-mi poveste frustat de situația în care am ajuns (nici nu mă mai îmbăt cu amintiri pentru'că nu mă aseamăn cu excelența Ion Creangă, eu trăind cu totul şi totul altceva, deşi tu ca universal ce eşti ai vroi să mă scoți din anonimat vorbindu-mă de bine, chiar şi la Radio şi cu toate ocaziile care-ți oferă o astfel de desfătare, de cântare a cântărilor, ca lui Solomon ori a fiului, David, un poet rar, unic, un Eminescu al altui timp, a unui timp biblic fără egal a psalmilor diferiți de cei scrişi de bijutierul limbii române pe bune, Tudor Arghezi, având un românesc a ce contează. Ce-aş avea eu atât de ieşit din comun? Sunt şi eu doar un român indecis a da răspuns, ca românii ce au talent, pentru'că m-aş sacrifica pentru neamul meu, deşi laudele ce mi se aduc pot să ducă-n erore, să facă rău celorlați, nu că n-ar fi adevărat ce spun, chiar dacă asupra unor lucruri revin, eu având impresia că nu mă cunosc suficient ca Eminescu, că el era drept, onest, cinstit, luptător exigent, dar nu se sfia Eminescu să deranjeze şi să supere pe unii cu adevărul lui, chiar dacă erau Ana, Caiafa şi omega obligând chiar pe Pilat din Pont să se spele pe mâini şi cu mâinile pe obraji, într-un drept de a fi doar al său şi României profunde, tainice şi mari. Eu am învățat lent şi-n timp îndelung, timp special şi consacrat scrisului, multora părându-li-se că mă omor cu stăruința şi răbdarea, fără să am şansă, fără să reuşesc să îmbrac vreodată cămaşa fericirii, mai degrabă a "chemeşa" ciumii, ca o pâine bună şi de calitate (uneori în strădaniile mele îmi păream de prost gust,lipsit de bună-cuvință,că nu eram pentru nimeni leac pe rană, că nu da dumnezeu să mă maturez la minte, că nu-mi era suficient cu siguranță exercițiu memoriei, aromele unora fiind pe şase continente, mă învăța Oprea Septimiu, care ne spunea că trebuie să ne spălăm pe dinți, explicând şi de ce, făcând voia şi nevoia...) Cartea multor nedumeriri, drept de a fi ( un fel de a ne chestiona, a ne întreba dacă existăm în vre-un fel, în vre-un bine ori dacă, într-adevăr prin folclor, tradiție, existăm cu adevărat, indiferent de ce cugetă Decartes, un altfel de Dichens a marelor speranțe?) Există lăudăroşenii în unele cazuri, dar eu nu-s mai presus de omenescul stării națiunii, care trebuie neapărat să fie fericită, după testamentul marii conştiințe națională, Avram Iancu, el fiind în goană dar nu după propria căpătuială, că noi umblăm în genunchi după colțul de pâinii, ca Horea, Cloşca şi Crişan, uno trio coriferic. În ce suntem specialistI, că țara ni un şantier fără nici o finalizare, că totul ne revoltă totul dintr-o batjojocără, că nimic nu se rezolvă, deşi ne dorim, dar în vânt, în condiții barbare cum zice Daia că nu sunt devizele şi atunci cum să-şi capete țara suptă, strălucitoare, deşi se irosesc bani grei, că şi la drumuri se începe cum nu-i firesc toamna şi vin ploiile, apoi iarna care nu ne îngăduie să finalizăm, dar şi Sorina Pintea, culmea e doar decât la supra-preț, e şi ea doar în declarații, ca gunoaiele care ajung, cu nitrați în fântână şi surpriza e că ajunge în supa, ciorba din farfurie şi încă ne mirăm că ne îmbolnăvim, că nu suntem sănătoşi, că n-avem putere, n-avem stil de viață, n-avem un eco şi atunci ce să ne mai spună inima, că nu arătăm grozav şi să nu suferim, că nu suntem gospodari, ci, totul e cu furouri, cu trucuri şi însecenat, ca de Dallas, care descoperă un elexir, dar la noi nu asta contează, nu asta e înteresant, că n-avem tonusul de invidiat, că viața nu-i un film sau un joc de biliard în cazinoul ruină din Constanța, că Mazăre a fost un fabulos fălos traumatizant, care a scăpat de orice călcare în picioare, că el personal e cu şanse şi ce-i mai important: nu se are grijă gospodăresc, bărbătesc de noi, de poporul român şi asta mi durere, mă necăjeşte, îmi strică buna dispoziție, ca femeia, Vica, dusă din naturalul ei, că m-a lăsat neprevăzătoare, fără ca să mă ajute exigentă să-mi regăsesc libertatea şi sănătatea, că ceva mi s-a întâmplat, în viața reală, o nenorocire, ca unui Vlad dintr-un serial, deşi eu lupt pentru a fi pentru marele singuratic, cu probleme şi fără cuvinte, că-s obosit s-aştept acel uşor visat cu bisnis mare, cu scor, în totoalitate cu toate pânzele sus, ca Radu Tudoran un la mişto cu cap scriind cu zor, casă ne bucurăm de îmbunătățire, de viitor, că ne dăruim totul planificat, recomandabil, ca cireşarii lui Chirița, aventurieri apreciați prin Carpați, să nu uitați ce vă spun pe şleau şi faceți un salt în bine, că programul e bogat, că trebuie s-avem grijă ca să nu mai facem tărăboi, greşeli  în toi, lipsiți de tactică, făcând zi de zi de primăvara, ca toamna cu regulile rescrise să ne terminăm toamna treburile, doamnă ministru, Sorina Pintea, că unde nu-i cap, vai de picioare, că dăm în gropi dacă nu gândim primăvara şi la asfaltarea drumurilor de țară, că trebuiesc terminate vara până toamna, mai mult decât crezi, că zâmbind ne aşteptăm la frumos cu spitale regionale, că se aşteptă din partea ta, că nu ne trebuie doar să contemplăm situația fără a elimina criza, totul fiind agreabil cu lucru bine făcut. Eu ca, ca cei mici mereu gata de joacă, în curtea bunicilor, un rai a înțelepciunii şi minunii numai bună de pus pe rană pentru o viață mai sănătoasă, scriu incredibil, dar nu imposibil cum se zice, cînd românii au talent, deşi ce scriu nu e de premiul Nobel, că-n ultimul timp, după accidentul repetat, dar competitiv scriu flexibil, dar nu tocmai cum trebuie, că nu-s adaptat curajos, că nu fac ce-mi doresc: clasic, ca natura mea însuşi, deşi... Sunteți o figură energică şi un om de suflet din sufletul neamului, ca eternul Gerge Coşbuc, în viața o luptă cu dragoste şi dor, că în fond de ce am exista o altfel de cântare a cântărilor, în rostul acestui popor, excelență şi geniu poetic şi povestitor cu rude mari împărăteşti fără dustanță față de binele, pasență "laudă de zestre cu zare albastră cu iarbă verde, undă omenească a monumentalului românesc. Sunt un băiat rău, că n-am ajuns cu cărțile mele pe tarabele lumii şi pe rafturile bibioteicilor, în unversal. Zici, c-aş fi intraductibil, ca dorul-dragostea noastră absolută.

     - O alta cultura trebuie sa studieze ce-l putin istoria poporului roman din urma cu o mie de ani ca sa inteleaga ce vrei sa spui si de unde vii in culorile stramosilor nostri intr-un cuvant chiar.

     - Eşti cu zâmbetul larg care scade stratul de zăpadă, omăt, că iată-l şi pe Dumitru din Telciu, Bistrița-Năsăud telefonându-mi, că soacră-sa, Zanfira lui Coşbuc, are o grăsună, la care a fost veterinarul din partea locului, dar porcul, tot nu stă pe picioarele dinapoi şi apelează la mine să-i indic tratament telefonic, adică ce să facă pentru a-l vedea pe picioarele lui animăluțu suferind de atrofie, carențe de calciu şi vitamine, contribuind la starea de neputință şi gerul iernii şi pentru mine, Pavel, încrederea ce mi-o acordă acest meşter, Lăcătâş Mitru, mă încântă, mă face fantastic, în triungul oaselor sănătos cu complicații, dar util, îmi dă energie, mă scoate din starea mea confuză, mahmură din cauza atâtor medicamente, cumpărate ieri de la Cluj-Napoca făcându-mi şi rău: turmetându-mă şi de inapetență de viață, dar crezându-mă încă de folos sar în picioare, că mătrezeşte la realitate solicitarea, mă înviorează şi la aii mei ce fac rotund 70, la 01.10.2019, în toamnă, puişorule, de la Melborne, e de fapt ce se cuvine, revenirea mea la zilele mele bune de ruladă cu cacauo şi nucă măcinată şi amestecată cu cremă, că ne facem de cap, Ben, servus, că nimic nu-i întâmplător la noi ca şi la casele lui Ming, case mai mari, în vogă, la vârsta reală, mai putând încă să câstig neratâdu-mă, ca un moş Crăciun cu cadorile puse la vânzare, că trebuie folosită şi multe lichide şi la incendiu e necesar şi de instinctor, că doar când nu-i foc cu o gură de apă-l stingi, ca să iasă soarele şi pe ulița satului din grădina Edenului! Eşti un suflet pereche, mai special şi natural cu-n spate cu miros elegant într-un fel savuros Regina Maria de România, arătând atât de bine voluntară pe front, în suflet având unirea României, că noi cu câte lucruri nu ne batem bio-echilibrat floral sinfonic, capul, divesificându-ne şi fiind practici, ca un copil între jucăriile lui trezindu-i-se senzații, emoții şi plăcere, cu bine şi un fel de performanță în călătoria lui Guliver..., dar tu ce faci cu senzorul motor, având un paradoxal un ce, un limbaj, o imagine cu stimuli, cu senzori, care te face bucuros, la adevărata realitate simbolică, cu metaforă mioritică de la Gingis Han la oaia năzdrăvană, ca Mircea Eliade, care ne învață lucruri noi, filozofia de a fi, distrându-ne împreună cu Mere pădurețe, tu, strălucind novator făcând ce vrei şi rănind fragilistic, ca un voievod pe bune, care, ne protejează redându-ne până la adânci bătrânețe, copilăria, deşi avem multe de tras, în bunătatea şi armonia vieții drâcoase pe arca cu valul pe val, cu sute de cartage impunându-ți întrebarea la care implicat te iau transpirațiile penibile:

-"Câte de la sine vor învinge oare să fie printre multele frici, ca să fie mişto? Chiar în sensul aiesta excepțional: ce facem? De ce lumea ne place necontând, că afacerea ne coastă fără a fura copilul, ca o fată a pădurii bravând, naiva şi minunea crezându-l copilul ei şi la ea la sân ştiindu-l ocrotit, existând matern o comunicare drăgostoasă. Noi suntem ce suntem tihniți onorabili pas cu pas la noi fiecare, suferind acasă pentru ceilalți, dorind lucru bine făcut; deşi avem nevoie de siguranță, chiar când sântem copilăroşi, zglobii, cu un loc al nostru spiritual cu valori morale, prin excelență echilibrați afectiv emoțional prin importanța, că facem față, că noi iubim pe ceilalți, ca să nu ne sufocăm cu nevoia şi fericirea celorlalți, rezolvând criza şi ca prioritate având nevoie de o imagină cu atmosferă bună, ca parteneri ca definiție, sătui de iluzoriul filozofului Platon, că total noi suntem acolo unde-i nevoie de noi cu independență şi conştiință pentru a bucura cu lucrurile bune.

PR-F&BT.