Neurochirurgul Vlad Ciurea:
„Cititul, întâlnirile cu oameni
dragi, muzica bună, ciocolata, dar mai ales dansul țin creierul sănătos”
Creierul se
îmbolnăvește din cauza noastră, pentru că nu știm să protejăm această
„bijuterie”. Îmbolnăvirea creierului apare și atunci când ne izolăm în tabletă,
în Facebook și în telefon, dar și pentru că nu facem câteva exerciții simple de
respirație imediat după trezire.
Creierul
suferă și dacă avem un mic dejun agitat, dacă mâncăm pe drum sau vorbind la
telefon, dacă îl supunem unui efort continuu, fără să-i dăm nimic în schimb, a
spus neurochirurgul Vlad Ciurea, la interviurile Libertatea Live.
„Creierul
are nevoie de aer curat, de mâncare sănătoasă, fără grăsime, dar cu un dulce
bun, precum mierea. Creierului îi place ciocolata, are nevoie de apă, dar cel
mai mult și mai mult îi place zâmbetul”, spune medicul care peste 50 de ani a
operat creiere.
Profesor
doctor Alexandru Vlad Ciurea a fost ani 10 ani directorul Spitalului de Urgență
Bagdasar-Arseni, în care a lucrat 50 de ani. Neurochirurgul a făcut aproape
23.000 de operații pe creier, iar 17 ani a operat numai copii, cel mai mic
având două zile.
Ne îmbolnăvim pentru că nu vorbim,
pentru că ne izolăm
„Dacă ne
izolăm în tabletă, în telefon, creierul se îmbolnăvește. Ați văzut cum
traversează acum oamenii? Cu ochii tot pe Facebook. Noi suntem făcuți să trăim
în grup, nu izolați”, mai spune neurochirurgul Vlad Ciurea.
Primii pași
pentru un creier sănătos sunt foarte simpli și la îndemâna tuturor. Ne trezim
devreme, facem câteva exerciții de repirație și bem două pahare de apă la
temperatura camerei.
„Dimineața,
trebuie să ne trezim cât mai devreme, să deschidem geamurile larg și să facem
câteva exerciții de inspirație și expirație. Un profesor din Academia rusă,
care a trăit o perioadă în Siberia, spune că se poate trăi 150 de ani cu aerul
curat din Siberia. Aerul acela să intre în plămân. Acele mici exerciții fizice
ajută creierul să se încălzească, să pornească toate circuitele. Apoi, să bem
două pahare de apă la temperatura camerei.
Primul este
extraordinar, pentru că evacuează toate dejectele tubului digestiv. Al doilea
pahar cu apă este foarte bun pentru că intră în circulație și pune «locomotiva»
în mișcare”, mai spune neurochirurgul.
În timpul
somnului, creierul nu doarme, ci funcționează ca să țină în activitate organele
interne. Dar, mai face ceva foarte important. Dacă un om se culcă având în
minte o problemă importantă pe care nu știe cum să o rezolve, a doua zi
dimineața are și răspunsul.
„A doua zi
găsești rezolvarea. Deci, creierul a făcut conexiunea între gândire, judecată,
memorie, iar dimineața ai ideea pe masă, pentru că mintea este liniștită. Deci,
să nu stai nedormit”, subliniază profesorul Vlad Ciurea.
Creierul nu
iubește grăsimea, tutunul și alcoolul, dar îi place ciocolata neagră
Țigările au
același efect negativ asupra creierulului ca și asupra inimii. Micul dejun
trebuie să fie liniștit, nu pe fugă și în picioare.
„Micul dejun
trebuie luat în liniște, fără scandal, fără claxoane, fără a fi pe fugă, nu în
picioare, fără elementele din jur care să te disturbe, fără țigară. Să fie mai
mult decât o relaxare, să fie o plăcere. Pledez pentru sucul de dimineață, din
citrice, caroten și altele, care aduc și energie, și oligoelemente, care ajută
la transmiterea în interiorul creierul. Este foarte important!”, subliniază
Vlad Ciurea.
Neurochirurgul
mai spune că este mai sănătoasă pentru creier carnea cu puține calorii decât
slănina.
„Da, este
rău pentru creier să mănânci carne. Dar, în cantități mici, carnea este perfect
bună pentru întreg organismul. Cea mai bună este carnea cu calorii puține.
Carnea de curcan și de pește sunt cele mai bune. Creierul nu acceptă grăsimea,
nu acceptă slană. O dată, de sărbători, merge. Dar, în rest, nu duce la nimic
bun”, mai spune medicul.
Creierul nu
suportă grăsimea, dar îi place dulcele. Nu orice dulce este însă bun, pentru că
zahărul, de exemplu, îi face rău prin modificările chimice pe care le produce.
„Este de
acord cu ciocolata cât mai neagră, non-siropată, merge perfect cât mai fresh.
Apoi, cacao. Creierul iubește mierea, ca dulce”, explică neurochirurgul.
Prânzul
trebuie să fie echilibrat, altfel sângele se ocupă prioritar de digestie
Medicul Vlad
Ciurea atenţionează că mesele nu trebuie să umple stomacul, pentru că, așa,
sângele se ocupă mai mult de digestie. În plus, neurochirurgul pledează pentru
o hidratare cât mai bună cu apă, nu cu sucuri acidulate. Somnul este și el
foarte important pentru sănătatea creierului.
„Nu este bine
să mâncăm la prânz mult, pentru că tot sângele se duce în stomac, creierul
rămâne ischemizat și ne apucă somnul. Cine vrea să lucreze, trebuie să mănânce
foarte puțin la prânz. Pledez pentru apă la temperatura camerei, nu sucuri
acidulate. Creierul are două puncte de activitate maximă: între 10.00 – 12.00
și 16.00 – 18.00. Dacă a obosit, putem să-i dăm un pic de cafea, pe care să o
bem încet. Creierul așteptă să fie răsplătit cu un dulce bun, dar fără zahăr”,
mai spune medicul.
Cel mai bun prieten al creierul este
zâmbetul
Medicul
atrage atenția că cel mai bun prieten al creierului nu este Facebook-ul, ci
este zâmbetul. De aceea, este foarte important să alungăm tristețea, monotonia
și să reușim să ne bucurăm.
Memoria nu trebuie lăsată să zacă
Uitarea,
considerată boala vârstnicului, apare tot mai des la adultul tânăr și nu o
putem trece cu vederea. Pentru a nu permite bolii uitării, Alzheimer, să se
instaleze, creierul trebuie activat. Dialogul direct cu oamenii este foarte
important.
„Să exersăm
creierul, să vorbim în grup, să fim deschiși, să nu fim interiorizați. Să ne
plimbă, să facem călătorii, să urmărim lucruri care ne plac, să stăm în lume,
să facem cuvinte încrucișate, puzzle. Să nu stăm pe loc, adică mintea să meargă
încontinuu. Să scriem, să citim. Merg circuitele, merge mintea, merge memoria.
Memoria nu trebuie lăsată să zacă.
Mișcarea
face foarte bine pentru creier. Este foarte importantă. Dacă ne mișcăm,
existăm. Trei lucruri importante: vorbire, scriere, mișcare. Și încă ceva. Am
uitat să apreciem muzica adevărată și, mai grav, am uitat să dansăm. Dansul
este dovedit că previne întâlnirea cu Alzheimer”, spune profesorul Ciurea.
Durerile de cap zilnice pot fi cauza
îmbolnăvirii creierului
Persoanele
care au zilnic dureri de cap trebuie să facă RMN, pentru că unele dureri
cedează la calmante și altele nu.
„Sindroamele
migrenoase atestă modificarea vascularizației cerebrale. Acestea trebuie
investigate. Cea mai bună investigație este RMN, care descoperă dacă este
leziune. O durere de cap care crește în intensitate arată că este ceva în cutia
craniană care apasă pe structurile nervoase, dacă nu cedează la un calmant cam
trei zile. Durerea crește în intesitate și nu ai o explicație, atunci neapărat
faci RMN”, adaugă profesorul Ciurea.
Din cauza oboselii poate apărea
accidentul vascular cerebral
În zilele
noastre, tot mai mulți oameni suferă de epuizare nervoasă, pentru că solicită
prea mult sistemul nervos. Creierul este prea solicitat, alimentația este
departe de ceea ce are nevoie, somnul este insuficient, iar în final, din cauza
oboselii, poate apărea accidentul vascular cerebral, spune neurochirurgul.
În timpul
somnului, creierul mobiliează un grup de „curățitori” care adună „gunoaiele”
creierului și îndepărtează toate elementele nocive.
„Dacă au
timp să-și facă treaba în timpul somnului, suntem frumoși și sănătoși. Dacă nu
pot curăța, gunoaiele se acumulează și, crescând, opresc comunicarea între
sinapse. Le-a blocat, și acesta este primul pas spre Alzheimer. Un somn bun la
adult trebuie să dureze peste șase ore. Atunci curăță creierul de gunoaie.
Trebuie să ne ducem la culcare la ora 22.00, cu toate închise, TV și
calculatoare, cu o carte frumoasă de literatură. Cel mai bun somn este între
22.00 și 24.00. Este dovedit”, mai spune neurochirurgul.
Accidentul vascular cerebral la
tineri este rezultatul unei vieți dezordonate
Accidentul
vascular cerebral la tineri este tot mai frecvent și apare din cauza
solicitării extreme a creierului, pe fondul consumului de alcool, de tutun, a
lipsei somnului, a alimentației dezordonate și a oboselii.
„AVC-ul este
tot mai frecvent la tineri, dintr-o viață destrăbălată. Solicităm creierul și
dăm exact ceea ce nu îi place: țigari, alcool, care modifică metabolismul
celulei nervoase, internet și suprasolicitare nervoasă. Toate obosesc creierul,
iar de la oboseală și până la AVC, nu mai este decât un pas. De exemplu, Stela
Popescu a făcut AVC. Agitația, pierderea vorbirii, starea de oboseală, o mână
mai slabă, piciorul care scapă, sunt semnale neurologice pentru un AVC”, mai
spune neurochirurgul.
Școala trebuie să fie o plăcere,
altfel creierul obosește și clachează
Elevii sunt
obligați să facă multe lecții, muncesc multe ore pe zi la teme, uneori mai mult
decât adulții. De aceea, foarte mulți obosesc și clachează în timp.
„Foarte
multe lecții, o greșeală totală de educație. Am urmărit o premiantă, clasa a
VI-a, când a ajuns acasă. A aruncat ghiozdanul cu atâta ură pe pat și a fugit
fericită la joacă. Dominanța în creier a fost joaca. Memoria copilului este
încărcată inutil. Școala trebuie să placă, altfel creierul a obosit, i s-a
cerut prea mult. Trebuie să facă lecții de plăcere. Campioni ajungem din
plăcere. Să păstrăm plăcerea de mișcare, altfel sunt blocați în internet și cu
burtica mare”, mai spune neurochirurgul.
Medicul le
transmite românilor „să creadă că sunt mai deștepți decât restul Europei, că
mâncarea noastră este mai bună, iar peisajele noastre mai frumoase”.
Sursa: Prof. VALENTINA LUPU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu