DUHOVNIC ȘI DUHOVNICIE
- Pr. Sofian Boghiu -
”- Unii
intelectuali sunt foarte pretentiosi atunci cand isi cauta un duhovnic…
– Sunt si oameni pretentiosi. Pe duhovnic il
intrebi sau ii spui problema ta si el iti raspunde deplin sau cat poate sa
raspunda si te multumeste. A doua oara iarasi il intrebi alte probleme care
apar prin mintea ta. Sau ii marturisesti greselile tale. El se poate ruga
pentru tine, te poate ajuta in felul acesta. Daca este un intelectual
pretentios care cauta un duhovnic deosebit, mai greu o sa-l gaseasca; fiindca
el vrea sa vorbeasca cu un preot care sa fie filosof ca si el. Asteapta raspuns
pe limba lui si atunci se poate sa intalneasca un duhovnic care nu-i intelege
intrebarile lui, vorbele lui, dar stie foarte multa viata duhovniceasca de care
are nevoie filosoful sau intelectualul. Ei nu se pot intelege pentru ca acesta
din urma e prea pretentios si, adeseori, imbatat de mandrie datorita stiintei
lui. Un asemenea om pretentios e greu sa gaseasca un duhovnic „duhovnicesc”. Si
ramane sa caute toata viata si in multe cazuri nici nu-l gaseste pana la urma.
Ramane cu filosofia lui si cu jumatate de masura duhovniceasca.”
SFAT ȘI SFĂTUITOR
- Sf. Isaac Sirul -
”Sa nu cauti sa primesti sfat de la
cineva care nu se afla in vietuirea ta, chiar daca ar fi foarte intelept.
Incredinteaza mai degraba gandul tau unui om neinvatat, dar care a facut
cercarea lucrurilor, decat unui filozof invatat, care vorbeste din citiri, fara
cercarea lucrurilor. Dar ce este cercarea (experienta)? Cercarea sta nu in a
primi cineva privirea unor lucruri, fara sa fi luat cunostinta lor in sine
insusi, ci in a simti in chip limpede prin cercare folosul si paguba lor,
pentru faptul ca a petrecut in ele timp indelungat. De multe ori un lucru pare
pagubitor, dar inlauntrul lui are o lucrare plina de folos. In acelasi fel
socoteste si despre lucrul dimpotriva. Adica, de multe ori un lucru pare sa fie
de folos, dar inauntru e plin de vatamare. De aceea, multi dintre oameni afla
paguba in lucrurile ce par sa aduca un cistig. Dar nici de la acestia nu primim
marturia adevarata a cunostintei. Foloseste-te deci de sfatuitorul acela care
stie sa probeze cu rabdare lucrurile care cer o dreapta socoteala(un
discernamant). De aceea nu oricine e vrednic de crezamant cand da un sfat, ci
numai acela care mai intai si-a chivernisit bine libertatea lui si nu se teme
de invinovatiri si de clevetiri.”
Sfantul Isaac Sirul, ”Cuvinte despre
sfintele nevointe”
AI NOȘTRI TINERI….!!
- Pr. Sofian Boghiu -
”Om din marea societate este si
monahul venit în mica societate a unei manastiri. „Dotat” cu aceleasi defecte
sufletesti, el si le cultiva în obstea în care intra. Ca si în domeniul
militar, o adunatura din toata lumea. Bun a fost afara, bun este si înauntru,
dupa cum glasuieste un proverb chinezesc: „Omul bun în zile rele e tot bun ca-n
zile bune”.
Primesti un tânar cu Facultatea de
Teologie sau alta facultate absolvita, te impresioneaza la prima vedere cu
greutatea studiilor si cu putina evlavie si hotarâre de a-si închina viata în
manastire. Dupa o verificare de un an, doi sau mai mult, îl recomanzi pentru
îmbracare sau rasoforie. Mergi mai departe – o tundere în monahism, o diaconie
sau preotie. În postura aceasta se uita pe sine, devine mare sfatuitor,
îndrumator, doritor de locuri sfinte – Ierusalim, Sfântul Munte, daca se poate
– de o bursa în strainatate.
Ajuns acolo, învata engleza,
germana, franceza si o scolastica protestanta. Începe sa lepede rasa, dulama,
ramâne în „durligile goale”, în cravata, elegant, cu cursurile în geanta pe
strazile Romei sau ale altei metropole europene. Sosit în tara, se vrea autor
de carti, publicist, plasat unde ar fi un post de viitor. Masina la scara,
salariu doldora, un sobor select, o predica frumoasa, o masa sofisticata –
„pace tuturor”! Prostimea asculta, fiecare se întoarce acasa la mizeria
cunoscuta, într-o familie schilodita si nimeni nu-l mai cerceteaza în lipsurile
lui.. si, asa cum spune zicala româneasca: „Toate-s bune si frumoase, de la
care ne tragem foloase”. Si cine este el de fapt, de unde a odraslit? Nu-i
decât fiultaranului nostru, smerit, credincios, rabdator, ascultator pâna la
moarte si moartea pe altarul luptelor de la Podul Înalt, Razboieni, Marasesti,
Oituz, Odessa, Harkov, Crimeea, Pitesti, Gherla, Aiud, pâna în zilele noastre.
Taranul acesta lupta si trebuie acum sa lupte cu cei ce vor sa ne fure si
sufletele…
SARBATOAREA AMURGULUI
- Arhiepiscopul Iustinian Chira
Amurgul este ca o sarbatoare
permanenta. Atunci barbatul îsi termina munca lui, indiferent în ce domeniu
lucreaza si, obosit, se întoarce catre camin. Trebuie sa se întâlneasca cu
sotia, ca de o zi întreaga n-a vazut-o, dar o zi întreaga s-a gândit la sotia
lui. Acum se grabeste sa-si întâlneasca copiii, sa se bucure de ei; acum se
întâlneste omul cu familia. Acum vine acasa, la caminul lui, sa se bucure de
linistea înserarilor, de linistea amurgului. Este acelasi lucru, ne-a ramas
aceasta ca o reminiscenta a întâlnirii lui Dumnezeu cu Adam. Adica bucuria pe
care o simtea Adam – gânditi-va ce bucurie simtea Adam când venea si se
întâlnea cu Tatal sau, cu Dumnezeu. Va rog, imaginati-va, faceti putin uz de
imaginatie si de gândire, întâlnirile acestea ale lui Dumnezeu cu omul. Cât de
fericit a fost omul ca venea sa se întâlneasca cu Cel ce l-a creat! Dar cât de
fericit era Dumnezeu ca se întâlnea cu omul! Se întâlnea fericire cu fericire
si bucurie cu bucurie, se întâlnea omul cu Creatorul si Creatorul cu omul. E
extraordinar de miraculos! Si de atunci a ramas acest Dar.
Arhiepiscopul Iustinian Chira,
Convorbiri in amurg, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2006, p. 25
R E P E R U L
- Compozitorul Arvo Part
Putem sa ne înselam, dar – e foarte
important – trebuie sa ne orientam drept. Pentru aceasta avem nevoie ca reper
de punctul cel mai îndepartat; astfel, drumul nostru va fi drept. În schimb,
daca tintim un punct foarte apropiat, cea mai mica greseala ne va târî, în plan
cosmic, la mii de kilometri de telul nostru. Nu e vina lui Dumnezeu daca noi
facem greseli, ci consecinta libertatii noastre.
Compozitorul Arvo Part, Cantul inimii
– puterea cuvantului si a muzicii (AP), traducere de Laura Marcean & Olga
Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 63
RUGACIUNEA SILITA
- Sfantul Ioan din Kronstadt
Rugaciunea silita naste fatarnicie,
îl face pe om incapabil de orice reflectie, apatic fata de toate, chiar si fata
de îndeplinirea obligatiilor sale. Aceasta ar trebui sa-i faca pe toti cei ce
se roaga asa sa-si îndrepte modul de a se ruga. Trebuie sa ne rugam cu drag, cu
vigoare, din inima. Nu din cauza supararilor si necazurilor si nici din
obligatie, „caci Dumnezeu iubeste pe cel care da cu voie buna” (2 Corinteni 9,
7).
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 52-53
FIINȚE DĂRUITE DE DUMNEZEU
Sfinţii Părinţi spun că trebuie să
căutăm ca fiecare lucrare, gând şi muncă a noastră, totul să izvorască din
inimă, căci cu inima simţim, iar nu cu mintea. Cu mintea cugetăm, iar când
totul izvorăşte din inimă atunci ajungem la concentrarea tuturor puterilor
minţii în inimă. Când ne rugăm facem aceasta din inimă, căci Domnul este Domnul
inimii. El este centru vieţii fiecărei fiinţe vii. El este sprijinitorul vieţii
şi nu trebuie să-L căutăm alt undeva. El se află aici şi aşteaptă să-L primim, şi
să credem în El. Noi avem puţină credinţă şi încredere în Domnul. Când vom avea
atâta încredere în El cât avem în prietenii noştri, când îi rugăm să facă ceva
pentru noi, când vom avea atâta încredere, nici noi şi nici ţara noastră nu va
mai suferi atâta. Haosul gândurilor din noi şi din ţara noastră vine din
gândurile noastre. Noi suntem cei care pricinuim lipsa de armonie a gândurilor,
iar dacă politicienii noştri ar fi toţi într-un cuget nu am mai fi în starea
aceasta. Suntem conştienţi că în noi se află o energie şi o viaţă dumnezeiască.
Fiecare persoană ca energie dumnezeiască, când se uneşte cu celelalte creează o
putere uriaşă, iar duşmanul fuge de aceasta, căci în ea sălăşluieşte armonia,
iar în el dezbinarea. Dacă politicienii noştri ar fi uniţi noi nu am mai avea
duşmani, atunci nu ar mai fi de folos duşmanului nici armele, nici oastea,
nimic. Noi suntem ființe dăruite de Dumnezeu, dar nu știm să trăim cum se
cuvine și facem iad și în noi, și în jurul nostru. Vlădica Nicolae istorisea
cum un preot cerea mereu să fie mutat într-alt loc. Vlădica a răspuns astfel
cererii sale: “Părinte, cu dragă inimă te-aş schimba unde doreşti, dacă nu
te-ai strămuta tu singur acolo,” şi a adăugat: “Nici măcar diavolul nu poate
face atât rău omului cât îşi face el singur.” Dumnezeu ne-a dăruit totul, de
noi depinde să fim buni. Dacă purtăm grija însuşirilor rele ale anumitor oameni
care ne vorbesc, nu putem avea pace şi pocăinţă. De ce Domnul porunceşte să-i
iubim pe vrăjmaşii noştri? O face nu pentru ei, ci pentru noi. Atâta vreme cât
ţinem în noi gândul la vătămarea pe care ne-au pricinuit-o vrăjmaşii,
prietenii, rudele, apropiaţii noştri, nu avem pace şi linişte, trăim într-o
stare de iad. Trebuie să ne slobozim de acest rău, să-l izgonim ca şi cum n-ar
fi nimic, să iertăm totul. Tocmai de aceea, părinţii trebuie să îndure multe în
viaţă şi în familie cu copiii.
Starețul Tadei de la Mănăstirea
Vitovnița, Cum îți sunt gândurile așa îți este și viața, Editura Predania,
București, p. 60-61
S A L A S U L
- Sfantul Ioan din Kronstadt
Omul îsi face rost de o casa si
traieste în ea; animalul, de un culcus sau de o vizuina si se adaposteste
acolo; pasarea de un cuib, în care scoate pui si îi creste; albina de un stup
cu faguri, unde traieste si face miere; paianjenul îsi tese pânza, traieste în
ea si tot cu ea îsi obtine hrana. Creatorul sa nu-Si faca si El o casa,
nezidita de mâna – Trupul Sau –, asa cum si-a mai facut una în pântecele
Nascatoarei de Dumnezeu si cum îsi face si acum temple ale Trupului Sau prin datatoarele-de-viata
Taine?
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 180-181
Sursa: Pr. ALEXANDRU STANCIULESCU BARDA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu