DUPĂ SĂRBĂTORI
Grupaj de poeme vsele și triste
De Melania Rusu Caragioiu
DĂ-NE DOAMNE, VEDENIE
ȘI BANI DE CURĂȚENIE.
CERERE PIOASĂ
CĂTRE URECHEA GROASĂ
La analiză medicală populară,
,,A fost odată ca-n povești
,,A fost ca niciodată”,
Un plai cu soare, miere-n cești
Și mulți prunci în covată.
Au fost și vremuri de alean
Cu ploi și grindini dese,
Dar prea viteaz acel brav neam
Croia tot pe alese.
Așa era el învățat
Să fie toate bune
Cu toate-n juru-i alinat,
Știind bine-a le pune.
Dar Cosmos coborî pe ei
Cu legi neîndurate
Și bieții oameni, dragii mei,
Le-au încurcat pe toate !
Sunt spaime, vrăjuri și microbi
Prin uși și prin ferestre
Și sporturi, auzi ,, aerobi” !
Și farduri, pro neveste !
Știința merge șchiopătând,
Iar cea mai importantă,
Ce și-a propus mereu în gând
Să fie epatantă,
La medicină mă refer,
Să mă exprim mai clar,
Cu Esculap, zeul de fier,
Se luptă în zadar...
Microbi, toxine tot ce vrei
Cad ploi pe bietul om,
Au mercur florile de tei,
Chiar de le iei din pom.
Toate-nvadează peste tot
E greu să te ferești;
Doctorii trag de fir cum pot,
Dar ești, așa cum ești.
ȘI murim toți grei sau sărmani
Scurtându-ne din zile,
Din grele lipsuri, sau cu bani
Chiar de am avea pile !
Micuții sunt mai afectați
Ieșind palizi din mame
Din tații mult prea-mpovărați
Și suferind de traume
Iar personalul cel plecat-
Bejenie-cum se spune,
Face în alte zări curat,
Prin soarele apune.
,, Spoim căldări, spoim tingiri” !
Dar nu soim pereții;
Microbii cresc din ce te miri,
Iar noi, numărăm morții.
UN ,,MICROBIST”
parodie- replică la o știre
despre un
stadion neacoperit
Uite că m-a luat cu frig,
Puni girafele-n cârlig ?
Din sărmane creaturi,
Acoperiș de facturi ?
Nici nu știi dacă sunt bani
Cum spun dragii de ... golani.
De plâns sunt cei ... microbiști,
(Ploaie, vănt, chiar ger, de piști),
S-ar sprijini de-o carafă
Cu pepsi... sau, de-o girafă
Sprintenă și autohtonă,
Sau de-aiurea, nu din zonă.
N-ai stadion, n-ai girafă,
Nu poți comenta vreo gafă !
Bei în loc de vin, sirop,
Până zice doamna: ,,Stop !,
,,Lasă sucul la nepoți,
,,Că ne-ai amețit pe toți !
,,Dimineața, stadion,
,,La prânz, idem, cu Ion,
,,Un
ceas stai la telefon;
,,Seara,
stiri, despre girafe,
,,De ne
mâni spre autodafe...
,,Acum
eu îți dau un sfat:
,, E
TÂRG și de... cumpărat !
,,Du-te
acum, nu în Ajun,
,,Ia
girafe, de Crăciun !
,,Bate-un
țăruș, cu elan !!!
,,Chiar
în mijloc de maidan,
,,Pune-n jur șase girafe-
, cu-un
cearșaf prins în agrafe !!!
,,Deci
acoperi stadionul
,,și
poți proteja gazonul !
,,Și-nainte
ca să... mooor !!!
,,Taaaci
! Stai la televizor !
,,Ai
girafe, ai și sport !
,,Și nu
ai în casă... mooort !”
LAUDE ȘI INVITAȚII ÎN PRIPĂ,
PENTRU VECHI ȘI NOI COLEGI DE ECHIPĂ,
Consonantă amicală
În fiecare zi se naște ceva, cineva,
De o mie ori una mie și mai multe,
În fiecare clipă se naște un gând,
Ca o floare de câmp,
Sau ca un ghimpe, într-o minte...
In fiecare hipoptam
Se naște ideea unui ocean,
Suficient de adânc pentru muschii lui
Ce sub soarele torid i se srâng.
Vorba vine,
O știe oricine, oricând
Mușchii de hipopotam
Sunt ca frânghiile unse cu catran.
Și pentru orice fiară este vizibil,
Mușchiul de hipopotam este
incomestibil.
Dar ca prieten de echipă e tare,
Prezentând o garanție mare,
Neînfricat, neintimidat, înfuriat,
Incombatibil și prea apărat,
În tegumentul tare și cred, și sărat.
Dacă eu aș fi fost împărat,
Îmi făceam o armată de hipopotami,
Îi împăunam frumos cu eșarfe și
Oștirile potrivnice dispăreau ca
moarte.
Dar azi, caut doar colegi de echipă.
Pentru o viață, un an , o clipită,
Îmi sunt foarte dragi și
necesari,
La parade, la meciuri și la petreceri
mari.
Îi pierdusem prin ani,
Eram în căutare de slujbe și bani,
Azi îi recuperez de pe unde pot,
Suntem toți ajunși,
Putem da și la altul un zlot.
Învitația să sune din gură în gură,
Colegi, dragi colegi,
Coechipieri,
Veniți cu aeroplan sau în
trăsură
Gaudeamus vom cânta , fără măsură,
În curtea pavată a școlii, nu în
bătătură.
Un meci vom juca fără pasă
Și nici goluri nu vom număra la
plasă,
Apoi vom bea câte un ceai în clasă...
SCRISOARE DUPĂ SĂRBĂTORI,
Replică
Tot mai greu atârnă ramul
Sub nămetele sticlos,
Dansează într-una neamul
Sub cojocul cel soios
Moș Crăciun cel pasager
N-are grijă, zboară-n cer
Și în urma lui rămân
Copilașii de român.
S-a sfârșit cu ciocolata,
Până vine iarăși tata,
Cu bocceaua de merinde,
Să putem masa întinde.
Și bunelu-i fericit,
Boala l-a mai părăsit,
Auzind cele ce-am scris,
Acelui Moș Crăciun, zis.
S-or mișca troienele,
S-or umezi genele
Și când s-o risipi zloata.
Jucăm iar șotron și roata.
Cum vedeți, am mai crescut
Deși, parcă n-aș fi vrut
Fiindcă Moșul cel Crăciun,
Pentru micuți e mai bun.
Am să-i cer dacă mai vine,
Să se țină foarte bine
Fiindcă , sigur, n-o să am,
Să-i dau ceai, ca-n acest an...
SCRISORICA DE LA PELTICA
pamflet
Moș Crăciun, dintotdeauna,
Tu vini când răsare luna,
Te urci pe acoperiș
Și dai daruri pe furiș
Vreau să vini în casă-acum,
Am o droaie ca să-ți spun
Și de un ceai am să-ți pun,
Și-un cub. mic, de zahăr, bun.
Sunt prea mică și peltică,
Nu știu nici politică,
Dar bunelu le despică
Și tare le critică !
Bunicuța face ciorba
Fără roșii și ardei,
Bombănește și-ți ia vorba,
Necăjită cu-ale ei.
Milu nu prea le învață
Se cam păruie în clasă
Cu băieții și cu Domnul,
Iar la lecții-l prinde somnul
Motănel a fost gazat,
Când în oraș a plecat,
Păcat că nu l-am legat,
Azi ar fi teafăr, scăpat...
Tata scrie de departe,
Cum am citit dintr-o ..carte”,
Că acuma pierde postul,
Fiindcă brexitul ia rostul...
Mama lucrează cu ziua
Când la moară, când la piua
Cară sacii grei în spate,
Sau, velnițele le bate...
Eu îți scriu cum mă pricep,
Nu-s elevă la segep,
Dar și tu ești fără carte,
Stii doar daruri, cum se-mparte...
Am să-ți spun și despre mine,
Despre bietele vecine,
Despre frigul care pișcă
Despre treptele ce mișcă,
Despre geamul cel crăpat,
De cizmele mici, sub pat,
Despre glodul de pe stradă...
N-am sanie de zăpadă !
N-am de unele, dar tac,
Dacă tata e sărac,
Bunelul de-abia se ține,
Eu îl car, nu el pe mine.
De aceea te invit
Să vini când n-am ațipit
Să mai vorbim de ce știu
Că ești sfătos și... nurliu...
TACI,
MAICĂ BĂTRÂNĂ,
NIMENI NU-I DE VINĂ !
Poem în vreme geroasă
Luați sacul de dormit,
Dacă pilota-a plesnit,
Tot cărànd-o în spinare,
Contra frigului, cel tare !
Vara, când se scuturau,
Și gâștelor fulgi cădeau,
Primăria a uitat
Să dea un sfat învățat:
..Este vară, oameni buni,
,,Cum nu mai avem cărbuni
,,Nici lichide de-ncălzit,
,,Să strângeți fulgi și tizic !”
Așa gândeau acei robi,
Asupriți, dar nu neghiobi,
Strângând frunze, strângând iască,
În iarnă să viețuiască.
Azi primaru’-n glorie,
Vă-nvață istorie ,
Și vă retrimite-n timp,
Spre tizic, nu spre Olimp.
Când godspodăria nudă
Era o biată feudă,
Lucrând omul pentru sine
Cu tizic o ducea bine...
Fiind--constrâns în grele chingi
Și neavând nici opinci...
Noi, la-aceste timpuri noi,
Stăm gândind la vremi de-apoi,
Visând s-ajungem în iad,
Unde mereu flăcări ard !
HAI, CU SÂRG,
LA MARE TÂRG !
poem hazliu
Cum nimic nu stă pe loc,
Nici lumina sub obroc,
De Crăciun descoperim:
În pocale să bem vin,
Frumuseți din alte lumi,
Să ai doar bani să le-aduni...
Se vând pe la târg ocheane
Ca să poți ochi codane,
Se vând posturi,
Și-alte rosturi;
Totul este de vânzare
Că Armonia e mare
Să uităm cele știute,
Spuse, vrute și nevrute,
Să pregătim supeu bun,
Pentru seara de Crăciun !
Avem în tradiție,
Mulți ani repetiție,
Caltaboși, cârnați, șorici,
Țuică fiartă... Bei și zici
- ,,Aprinde lumini în brad,
,,Că le simt în piept cum ard !”
Vivat Târgul de Crăciun !
Cu obiceiul lui bun,
Cu alviță și bomboți
ȘI liptari de pe la moți,
Tracațoale, multe țoale,
Păpuci, ștrimfi și multe oale,
Ca noi să ne veselim
Pe pământul, ce-l trăim !
La mulți ani
Și la mulți bani,
Brazdă bună și cârlani !
~*~
~*~
MELANIA
RUSU CARAGIOIU.
Biobibliografie - O
prea scurtă fișă de autor.
24
mai 1931, Comuna Ilteu-Arad, România.
Scriitor, Inginer agronom, pensionar. Specialist în plante medicinale și
consilier în fitoterapie, (Firma ,,Plamedremed”-Canada). Cercetător,
bibliotecar principal la Biblioteca Județeană Timiș-Timișoara,1974-1988,
publicistă, poetă, traducător-franceză.Sunt
și cetățean canadian din 2002.
Membră : Asociația Canadiană a Scriitorilor Români;
Cenaclul ,,Mihai Eminescu”-Montreal; Cenaclului Asociația Scriitorilor de Limbă Română din
Québec; Comembru fondator al Cenaclului ,,Anneau poétique” – Montréal.
Colaboratoare la Revista franceză
,,Multicaf-Multivox”- Montréal. Membră Cenaclul ,,Poetry”- Washington – USA,
2002. Fostă secretară a Congresului
Canadian Român – Montreal. Membră și Vicepreședintă, Clubul Epigramiștilor din Montréal.
Membră în
Liga Scriitorilor, Filiala Banat-Timișoara, România
Câștigătoare a concursului internațional
lansat de Revista ,,La Pologne”, Warsovia și a unui concurs lansat de Editura ,,Scrisul românesc„- Craiova. Căștigătore a două concursûri
internaìonale ale Revistei STARPRESS,
2013, 2014. Numeroase distincții primite
de la Asociația Scriitorilor Timișoara, de la concursuri naționale din
România, de la diverse Ziare și Reviste,
douzecișidouă(22) de diplôme, între care două de la ambasade,
douăzecișipatru(24) de prefețe și lansări de carte ale scriitorilor. Activitate
de benevolat la ,,Centre des
femmes”-Montreal și la Biblioteca ,,
Clubul de aur” – Montreal. Redactor general cultural Revista
STARPRESS-Montreal ; Redactor
la Revista, "În bătaia peniței”-
Caransebeș, România; Redactor la Revista ,,Cervantes”-Satu Mare-Românisa;
Redactor la Revista ,,Heliopolis”-Timișoara-România.
Am prezentat emisiuni pentru
copii la Studioul de radio România, Timișoara și multe apariții Tv și radio
recente la Studioul din Timișoara și Canada Ro. Dețin pe internet
blogul ,, Camelincitant”.
Aruncând o privire asupra ambianței în care m-am format și în care
trăiesc, pot să enumăr cu emoție
afectivitatea pe care o am pentru plaiul strămoșesc, călătoriile prin stăinătate, colecționarea de
artefacte de mică valoare, pasiunea pentru citit, dependența de scris și râvna de a finaliza tot ce am
început.
CREAȚIA
LITERARĂ:
Plachete colective:
,,Embleme”, Timișoara,
Consiliul culturii și educației socialiste, Timiș, 1979; ,,Vitralii”,
Timișoara, Consiliul culturii și educației socialiste, Timiș, 1982; ,,Eternă frumusețe Patrie română”, Consiliul culturii și
educației socialiste, Timiș , 1985; ,,Anneau poétique”, ,,Multivox”, Montréal, Canada, 2006 și până în prezent; ,, Une
belle vie à toute âge”, ACR-CMQ,
Montréal, 2013 ; Numeroase plachete colective și antologii la Edituri din
România și Comunitatea Moldovenilor din Quebec, Canada. Participare la zece dintre
Antologiile în română și bilingve ,,STARPRESS”, autor Ligya Diaconescu.
21 Volume proprii apărute:
,,Basm în versuri și poeme
pentru copii”, Ed. ,,Cuget românesc”-
Bârda, România, 2006; ,,Doi pisoi cu ochi de stele”, Ed. ,,Cuget românesc”- Bârda, România, 2007; ,,Furtuni fecunde”, I, Ed. ,,Cuget românesc”-Bârda,
România, 2011; ,,Furtuni fecunde”, II,
Ed. ,,Destine”- Montreal, Canada,2012; ,,Pinteni cu năluci”, Ed. Singur”-Târgoviște, România, 2012; ,, Spre ceruri sacre”, Ed. ,,Cuget românesc”- Bârda, România, 2012; ,,Epigrame Pocăite”, Ed. Mirton, Timișoara, 2013; ,,Pe igliță”, volum
de sonete, Ed. Singur- Târgoviște, 2013; ,, Le porcelet curieux”, Ed. On line, Paris,
2013; ,,Poeme într-un stih”, Ed., Napoca Nova, Cluj-Napoca, 2014; ,,Aventuri cu Luc-Piticul”, Ed.
Singur,-Târgoviște, 2015; ,,Mingea”, Ed. Contrafort-Craiova, 2015; ,,Trăia
odată o carte…”, Ed. Singur-Târgoviște, 2015; ,,Ani de Canada”, Ed. Singur-Târgoviste, 2016; ,,Glia de aur”, Ed.
Singur-Târgoviște, 2016; ,,Oanea”, Ed. Cuget românesc-Bârda, 2017; ,,Cântați
poeți, cântați”, Ed. Singur-Târgoviste, 2017; ,,Poezii pentru Oana”, pe
ordinator, 2010-2-014, poeezii pentru fetița Ana Maria Kilana Opruț, campioană
mondială la arte marțiale japoneze;
,,Tempêtes fértiles”, Ed. Maple Red-Toronto, 2018. Și numeroase materiale,
scurte, disperate.
Fac parte din Proiectul ,,Media-Singur,
Târgoviste. Apar permanent la Salonul de
carte ,,Gaudeamus”-București și la
Salonul Internațional de carte –Montreal.
Particip
bianual la ,,Festivalul scriitorilor și Artiștilor”, Director Flavia Cosma, Val
David (Quebec), Canada,
Am pe masa de lucru romanul
,,ILMA” și Romanul ,, Mon grand-père capitalist”
Colaborez și public la reviste din România,
Canada, Europa, U.S.A.
Sunt o scriitoare prolifică și am
pregătite și în manuscris, în română și
franceză poezie și proză pentru copii și adulți și epigrame.
Lucrez continuu, fără pauză
însumând șaizecișidoi de ani de
activitate, socotind pe cei care au urmat absolvirii studiilor, deci serviciu
douăzecișicinci de ani și creație lirerară suprapusă cinzecișiopt de ani
(1960-2018), din care patrusprezece ani de bibliotecă la secția ,,documetar și
carte veche”. Prima apariție publicată, debut literar, în Revista ,,Orizont”
nr. 595, Timișoara, 1979
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu