Frazări & dodii critice
de Marian Popa
Cu termenul dodii, Anca 1. Specificã
texte proprii şi ale altora; 2. Indicã natura şi calitatea unor realitãţi
exterioare sau mentale. (Pag. 5).
Cum s-a vãzut, dodia e un sinonim
sau gen proxim pentru trãznaie, aiurealã, pleaznã, a vorbi în bobote, a bate câmpii, hodoronc-tronc,
umblã mintea cu sorcova, spune iordane, bancuri, tâmpenii, prostii, prãpãstii
şi relaţionabilã cu accidentul: “fleoşc, Mariţo” (Anca). Citadin, se indicã
dodia prin expresia-dodie: vorbeşti aiurea-n tramvai. (13).
Unitatea originarã este echivalabilã
sau determinabilã cu armonia; dar autentica armonie sau cel puţin unica
originarã e haosul. “Nimic nu este mai original ca haosul”, conclude Schlegel.
O idee ce trebuie de acum subliniatã: europeanul e definit de dualitãţi,
antiteze, contradicţii simple, cu care se pot produce dodii simple,
absurditãţi. Anca este unul care depãşeşte dualul prin trãire de tip hindus.
(19).
Dacã tagmemele sunt cele mai mici
elemente gramaticale cu sens şi taxemele cele fãrã sens, radicalizând, se
neutralizeazã diferenţele dintre perfectiv şi imperfectiv. Este clar cã
angajarea unor tagmeme dintr-o limbã mai puţin accesibilã transformã tagmemul
în taxem: este cazul unor pasaje în care Anca introduce termeni indieni şi
astfel modus ponens al presupoziţiei opus implicativului modus tollens devine
opusul lui dodiesc. (26)
Un rol decisiv în dodiere are
poziţia faţã de lexicoide. Se prezintã întregul grup de caracteristici
semantice; se valorificã sensul principal; se valorificã unul din sensurile
subsidiare; se opteazã pentru un sens conotativ. Relevanţa dodierii creşte dacã
sensul principal nu este la îndemâna tuturor (cult, dialectal, profesional, de
jargon, argou, din altã limbã, creat de autor pentru uz personal permanent,
provizoriu sau excepţional, pentru un unic microcontext, cu
încãrcãturã
semanticã sau fãrã vreuna). (28).
Dodii apar prin existenţa ordinilor
şi ordonãrilor, a unor structuri de tip succesional organizate vizual, fonetic,
fonologic, ortografic, morfologic, sintactic. Gramatica în ansamblu? (32)
Anca nu prezintă contexte de
reprezentare a mimesisului. Este cel mai antirealist autor român. (Pag. 48).
Dodii culturale, literare,
artistice. Dodia culturalã sau literarã este realizabilã prin schimbarea
registrului unui text de obicei celebru, prin plasarea lui într-un alt context,
contrastiv, sau în unul similar, dar în care va avea altã funcţie, chiar dacã
şi una de structurare. Anca preia din
Shakespeare
un detaliu de microcontext care nu este mai mult decât o asociaţie facilã şi
nebunã: un pantof, a cãrui talpã e întreagã sau gãuritã devine motiv structural
în Furnici albe. (55)
Cãrţile lui Anca sunt dodii şi prin
sfidarea unor convenţii de structurare. Majoritatea au caracterul unor colecţii
de texte, montaje, crestomaţii. Sunt dodiate titlurile, în sine sau prin
raporturile lor cu textul pe care-l reprezintã şi, de fapt, mai degrabã doar îl
preced formal. Titlul determinant al unui volum este Doine în dodii. Mãiastra
în dodii. Fractal 60 (2003) e o selecţie retrospectivã de autor. Un volum masiv:
Dodii 18-58. Apokalipsa indianã VII, titlurile din Cuprins ale celor 7 secţiuni
sunt doar versurile cursive, ce deschid blocurile de versificate, un poem are
titlul vorbim în dodii zodii în bobote roboţi. Alt titlu oarecare: dintr-o
vãduvã în alta.
Pentru multe titluri se aleg
caractere cursive; pentru unele titluri de volume, de proze şi poeme s-a
renunţat la majusculã, altele sunt doar majusculate, practic, alt mod de
neutralizare. (67)
Este evidentã pasiunea pentru
tristihuri, mai ales în Dodii 18-58 şi în Orientopoetica (2000), opţiunea fiind
şi subliniatã în dauna altora: “terţinele schimbate pe catrene se rãzbunã/te
transformi în hibiscus pâlnie autodevorãrii” (78).
Indiferent de temele relative şi de
structurarea lor, în cãrţile dotate cu subtitlul roman, expresiile deictice
sunt relativizate în ansamblu sau în combinaţiile posibile prin factorii
spaţiu, timp, personaj. Nu existã, de fapt, personaje “principale” şi cu atât
mai puţin secundare; când câte unul este prezentat, modul ţine de dodiesc.
(82).
Cineva ar putea întreba: dacã așa
înțelege și poate umbla Anca, fãrã a înregistra relevantul
New Yorkului
sau Florenței sau Seoulului, atunci de ce se mai deplaseazã acolo? Rãspunsul
trebuie sã fie net: tocmai pentru a releva irelevanța oricãrui loc, cu altul
substituibil, neutralizabil fie și pentru doar un cãlãtor unicat. (124-125).
La Gioia este în acest sens un roman
politic, unul din cele mai radicale scrise în spațiul românesc. Ce altceva e
posibil, în epoca de crizã generalã, a colectivitãților și individului, a
sistemelor
de evaluare și determinare? Jürgen Habermas a scris recent despre lumea
actualã: “In dieser Krise prallen funktionale und systemische Imperative
zusammen.” Anca gãsește relevant un mod comunicațional pentru aceastã crizã, anume nu pentru a “oglindi”, ci pentru
a susține
exponențial
zãrgheala. Inserțiile lui politice sunt similare multor demonstrații politice
de azi, care-și amelioreazã scopul fãcându-l public și telegenic delectant prin
asumãri de subsidiar acustic și vizual: fluiere, mascãri, mãscãri, sloganuri,
cântece, mimicã, pantomimicã, costumație, bãtãi,
tobe, micii
incendii, geamuri sparte, vuvuzele. (161).
Anca are două iubiri: România și o
Indie în care poate regăsi în felul lui ceva din România în care s-ar găsi ceva
din India. (164).
Sanskritikon (2002) este cel mai
voluminos și relativ cel mai complicat țãcãnit montaj dodiesc determinat de
hinduitate și de relațiile ei cu românitatea, în mãsura în care haosul primește
eventual un aspect cantitativ, nu structural relevant. (166)
Mahavir întru ahimsa este textul cel
mai bogat în indicații prețioase pentru meditaționism derivat ici și colo
dodiesc. (175).
În sens eliadesc, Anca este un
religios fãrã religie, atras de un joint brahmano-ortodox.“gata islam
creștinism iudaism la rând hindu ba egipteni/o mie noi o mie ei acum Ram
(România)” (183).
Acțiunea dodierii în acest domeniu
poate fi socotitã drept una de prost gust sau stupidã. În realitate, dodia este
organicã, în condiția oricãrei religii și nu este întâmplãtor cã formula Credo
quia absurdum a fost atribuitã ctitorului Tertulian. Textele sacre și de
ordonare doctrinarã a
existenței
sunt uneori dodiate structural, alteori dodifiabile prin maniera interpretului,
a traducãtorului, de asemenea prin natura milenar ocultatã, ca și prin evoluția
obiectivã
spre
ininteligibil, în absența cunoașterii bazelor concrete, devenite cu timpul
inaccesibile, în care cazuri nu mai intereseazã sapiențizarea și instruirea, ci
pur și simplu formularea. Caracteristica unui text sacru, sapiențial, de
prezentare a ritualurilor constã adesea în claritatea formulãrii și absconsul
conținutului: este deja o formã de aiurealã. (183-184)
În fine, pornind de la textele
hinduse se poate afirma, chiar dacă nu răspicat: acustic, o dodie poate fi
executată ca o mantră, fiindcă o mantră este o dodie. (188).
Performanțe care pot justifica
afirmația: unul din erotomanii de clasã ai literaturii române, altfel bazatã pe
extreme: descrieri ocultate sau reprezentând o fiziologie puțin influențatã de
cadru și lume. (195).
S-a evocat
în legãturã cu structurile romanești rolul expresiilor deictice, relativizate
prin termenii spațiu-timp-personaj în pasajele “referențiale” și mai ales în
dialoguri: de fapt, dodierea anuleazã relațiile dintre semantic și pragmatic,
posibilitatea unei baze pentru stabilirea unor valori ale evidenței sau
adevãrului. Dialogurile, în special, pot servi ca ilustrãri psihice extreme a
teoriei Double-Bind formulatã de Bateson și Watzlawick: relația asimetricã
vorbitor-ascultãtor e radicalizatã prin convenția textului, devenind una de
asimetrizare dublã — ceva posibil de conceput în dialoguri de nebuni
beletristici.
O propoziție de bazã pentru teoria
cunoașterii este: “Neperceperea rezultã din distanțã prea mare, apropiere prea
mare, lezarea organelor senzoriale, instabilitate
mintalã,
subtilitate, interpunere, contracarare, juxtapunerea
obiectelor
similare.” (Samkhya Karika, 7). Anca este unul
care alege
opusul a ceea ce brahmanul impune pentru tot
omul normal.
“Problema noastrã sunt normalii”, afirmã
Manfred Lütz
(Irre! Wir behandeln die Falschen, 2009).
Cine se
conformeazã normei este nebunul. (205).
(Din
monografia „ANCA”, de Marin Popa, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2013)
George Anca
RUDA
CANON
Versuri & Versiuni
Frazări & dodii critice
de Marian Popa
până unde
DODOXII
ANEVRISM
te credeam
acoperământul
Gayatri
mâncători de cruzime
naintea lumânării
se primește
ziua trei
nu se vede
mai rece ca noaptea
voi alkyoni
scârțâie osii
tragoi lament
s-o prima
răcoare te rog
pe seară
încheg peceți
voce mai lună
cum n-ar fi fost
unde-om fi
la șase
înot în pânze
pe Morilor
zărzărica-mi
saloanele pe-aci
viezuri dispăruți
umbrit-ai capul meu
oi mai fi fost aici
viermele mirului
ne îndreptăm
mai dorm
RUDA
HI CAREL
HALUCIN
Frica de noapte
tilinci
orice femeie
BANDONEON
BLESTEM DE
NEAM
un dumnezeu
copilul lor
scaune
pe malul unui râu
PONOSLU
Ioana
morfină vie
vino
cu tine în nord
tot cerul
în țara
ardere de tot
Ricoeur
ah acuţii
de la Jdanov la Haret
ALEXANDRINI
lin
tată bun
în oglinda maya
tu
credinţe
GRAȚIA HARULUI
împuşca tot
timidităţi
cadavrele visate
uşa cu duşman
la ce ne-am crede vii
cubul cosmic
dedesubturile paraliziei
VERSERO
neştiindu-te
apa bărbat
de câte ori
nu vă supăraţi
de sub şapcă
ţine de cald
ORANTA
se apropie
aşteptăm
vei învia
fâşia de stambă
bătătură sură
îmi onorez
focul noaptea
voi orhidee
te gândeşti la Ofelia
corolele
din cearta
întins
creaţiunea
toată viaţa am râs
VERSIUNI
Kalidasa
Voluspo
Jayadeva
Shankaracharya
Rabindranath Tagore
Dylan Thomas
Grigore de Nazianz
Dante Alighieri
Ioan al Crucii
Joost van den Vondel
Thomas Gray
William Shakespeare
Luis de Camoens
Miguel de Cervantes
Mirabai
Lalleshwari
Mary Qjieen of Scots
Thomas Moore
Friedrich Hölderlin
Friedrich Schiller
Johann Wolfgang Goethe
George Byron
Dionysios Solomos
Ezra Pound
Rabindranath Tagore
Edgar Allan Poe
Samuel Taylor Coleridge
Charles Baudelaire
Eugenio Montale
Gérard de Nerval
Arthur Rimbaud
Rainer Maria Rilke
Fernando Pessoa
Jorge Luis Borges
Dylan Thomas
Khalil Gibran
Karol Wojtyla
Maria Montessori
John Lennon
Vasko Popa
Du Fu
Sandor Petofi
Léopold Sédar Senghor
Agostinho Neto
Si Mohand
Kim Sowol
Kabir
Tulsidas
Din Skaldskaparmal
(Poezia skalzilor)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu