vineri, 22 februarie 2019

O noua carte de George Anca - RUDA CANON - Frazări & dodii critice de Marian Popa




Frazări & dodii critice
de Marian Popa

            Cu termenul dodii, Anca 1. Specificã texte proprii şi ale altora; 2. Indicã natura şi calitatea unor realitãţi exterioare sau mentale. (Pag. 5).
            Cum s-a vãzut, dodia e un sinonim sau gen proxim pentru trãznaie, aiurealã, pleaznã, a vorbi  în bobote, a bate câmpii, hodoronc-tronc, umblã mintea cu sorcova, spune iordane, bancuri, tâmpenii, prostii, prãpãstii şi relaţionabilã cu accidentul: “fleoşc, Mariţo” (Anca). Citadin, se indicã dodia prin expresia-dodie: vorbeşti aiurea-n tramvai. (13).
            Unitatea originarã este echivalabilã sau determinabilã cu armonia; dar autentica armonie sau cel puţin unica originarã e haosul. “Nimic nu este mai original ca haosul”, conclude Schlegel. O idee ce trebuie de acum subliniatã: europeanul e definit de dualitãţi, antiteze, contradicţii simple, cu care se pot produce dodii simple, absurditãţi. Anca este unul care depãşeşte dualul prin trãire de tip hindus. (19).
            Dacã tagmemele sunt cele mai mici elemente gramaticale cu sens şi taxemele cele fãrã sens, radicalizând, se neutralizeazã diferenţele dintre perfectiv şi imperfectiv. Este clar cã angajarea unor tagmeme dintr-o limbã mai puţin accesibilã transformã tagmemul în taxem: este cazul unor pasaje în care Anca introduce termeni indieni şi astfel modus ponens al presupoziţiei opus implicativului modus tollens devine opusul lui dodiesc. (26)
            Un rol decisiv în dodiere are poziţia faţã de lexicoide. Se prezintã întregul grup de caracteristici semantice; se valorificã sensul principal; se valorificã unul din sensurile subsidiare; se opteazã pentru un sens conotativ. Relevanţa dodierii creşte dacã sensul principal nu este la îndemâna tuturor (cult, dialectal, profesional, de jargon, argou, din altã limbã, creat de autor pentru uz personal permanent, provizoriu sau excepţional, pentru un unic microcontext, cu
încãrcãturã semanticã sau fãrã vreuna). (28).
            Dodii apar prin existenţa ordinilor şi ordonãrilor, a unor structuri de tip succesional organizate vizual, fonetic, fonologic, ortografic, morfologic, sintactic. Gramatica în ansamblu? (32)
            Anca nu prezintă contexte de reprezentare a mimesisului. Este cel mai antirealist autor român. (Pag. 48).
            Dodii culturale, literare, artistice. Dodia culturalã sau literarã este realizabilã prin schimbarea registrului unui text de obicei celebru, prin plasarea lui într-un alt context, contrastiv, sau în unul similar, dar în care va avea altã funcţie, chiar dacã şi una de structurare. Anca preia din
Shakespeare un detaliu de microcontext care nu este mai mult decât o asociaţie facilã şi nebunã: un pantof, a cãrui talpã e întreagã sau gãuritã devine motiv structural în Furnici albe. (55)
            Cãrţile lui Anca sunt dodii şi prin sfidarea unor convenţii de structurare. Majoritatea au caracterul unor colecţii de texte, montaje, crestomaţii. Sunt dodiate titlurile, în sine sau prin raporturile lor cu textul pe care-l reprezintã şi, de fapt, mai degrabã doar îl preced formal. Titlul determinant al unui volum este Doine în dodii. Mãiastra în dodii. Fractal 60 (2003) e o selecţie retrospectivã de autor. Un volum masiv: Dodii 18-58. Apokalipsa indianã VII, titlurile din Cuprins ale celor 7 secţiuni sunt doar versurile cursive, ce deschid blocurile de versificate, un poem are titlul vorbim în dodii zodii în bobote roboţi. Alt titlu oarecare: dintr-o vãduvã în alta.
            Pentru multe titluri se aleg caractere cursive; pentru unele titluri de volume, de proze şi poeme s-a renunţat la majusculã, altele sunt doar majusculate, practic, alt mod de neutralizare. (67)
            Este evidentã pasiunea pentru tristihuri, mai ales în Dodii 18-58 şi în Orientopoetica (2000), opţiunea fiind şi subliniatã în dauna altora: “terţinele schimbate pe catrene se rãzbunã/te transformi în hibiscus pâlnie autodevorãrii” (78).
            Indiferent de temele relative şi de structurarea lor, în cãrţile dotate cu subtitlul roman, expresiile deictice sunt relativizate în ansamblu sau în combinaţiile posibile prin factorii spaţiu, timp, personaj. Nu existã, de fapt, personaje “principale” şi cu atât mai puţin secundare; când câte unul este prezentat, modul ţine de dodiesc. (82).
            Cineva ar putea întreba: dacã așa înțelege și poate umbla Anca, fãrã a înregistra relevantul
New Yorkului sau Florenței sau Seoulului, atunci de ce se mai deplaseazã acolo? Rãspunsul trebuie sã fie net: tocmai pentru a releva irelevanța oricãrui loc, cu altul substituibil, neutralizabil fie și pentru doar un cãlãtor unicat. (124-125).
            La Gioia este în acest sens un roman politic, unul din cele mai radicale scrise în spațiul românesc. Ce altceva e posibil, în epoca de crizã generalã, a colectivitãților și individului, a
sistemelor de evaluare și determinare? Jürgen Habermas a scris recent despre lumea actualã: “In dieser Krise prallen funktionale und systemische Imperative zusammen.” Anca gãsește relevant un mod comunicațional pentru aceastã  crizã, anume nu pentru a “oglindi”, ci pentru a susține
exponențial zãrgheala. Inserțiile lui politice sunt similare multor demonstrații politice de azi, care-și amelioreazã scopul fãcându-l public și telegenic delectant prin asumãri de subsidiar acustic și vizual: fluiere, mascãri, mãscãri, sloganuri, cântece, mimicã, pantomimicã, costumație, bãtãi,
tobe, micii incendii, geamuri sparte, vuvuzele. (161).
            Anca are două iubiri: România și o Indie în care poate regăsi în felul lui ceva din România în care s-ar găsi ceva din India. (164).
            Sanskritikon (2002) este cel mai voluminos și relativ cel mai complicat țãcãnit montaj dodiesc determinat de hinduitate și de relațiile ei cu românitatea, în mãsura în care haosul primește eventual un aspect cantitativ, nu structural relevant.  (166)
            Mahavir întru ahimsa este textul cel mai bogat în indicații prețioase pentru meditaționism derivat ici și colo dodiesc.  (175).
            În sens eliadesc, Anca este un religios fãrã religie, atras de un joint brahmano-ortodox.“gata islam creștinism iudaism la rând hindu ba egipteni/o mie noi o mie ei acum Ram (România)”  (183).
            Acțiunea dodierii în acest domeniu poate fi socotitã drept una de prost gust sau stupidã. În realitate, dodia este organicã, în condiția oricãrei religii și nu este întâmplãtor cã formula Credo quia absurdum a fost atribuitã ctitorului Tertulian. Textele sacre și de ordonare doctrinarã a
existenței sunt uneori dodiate structural, alteori dodifiabile prin maniera interpretului, a traducãtorului, de asemenea prin natura milenar ocultatã, ca și prin evoluția obiectivã
spre ininteligibil, în absența cunoașterii bazelor concrete, devenite cu timpul inaccesibile, în care cazuri nu mai intereseazã sapiențizarea și instruirea, ci pur și simplu formularea. Caracteristica unui text sacru, sapiențial, de prezentare a ritualurilor constã adesea în claritatea formulãrii și absconsul conținutului: este deja o formã de aiurealã. (183-184)
            În fine, pornind de la textele hinduse se poate afirma, chiar dacă nu răspicat: acustic, o dodie poate fi executată ca o mantră, fiindcă o mantră este o dodie. (188).
            Performanțe care pot justifica afirmația: unul din erotomanii de clasã ai literaturii române, altfel bazatã pe extreme: descrieri ocultate sau reprezentând o fiziologie puțin influențatã de cadru și lume. (195).
S-a evocat în legãturã cu structurile romanești rolul expresiilor deictice, relativizate prin termenii spațiu-timp-personaj în pasajele “referențiale” și mai ales în dialoguri: de fapt, dodierea anuleazã relațiile dintre semantic și pragmatic, posibilitatea unei baze pentru stabilirea unor valori ale evidenței sau adevãrului. Dialogurile, în special, pot servi ca ilustrãri psihice extreme a teoriei Double-Bind formulatã de Bateson și Watzlawick: relația asimetricã vorbitor-ascultãtor e radicalizatã prin convenția textului, devenind una de asimetrizare dublã — ceva posibil de conceput în dialoguri de nebuni beletristici.
            O propoziție de bazã pentru teoria cunoașterii este: “Neperceperea rezultã din distanțã prea mare, apropiere prea mare, lezarea organelor senzoriale, instabilitate
mintalã, subtilitate, interpunere, contracarare, juxtapunerea
obiectelor similare.” (Samkhya Karika, 7). Anca este unul
care alege opusul a ceea ce brahmanul impune pentru tot
omul normal. “Problema noastrã sunt normalii”, afirmã
Manfred Lütz (Irre! Wir behandeln die Falschen, 2009).
Cine se conformeazã normei este nebunul. (205).
(Din monografia „ANCA”, de Marin Popa, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2013)






George Anca

RUDA  CANON
Versuri & Versiuni



Frazări & dodii critice
de Marian Popa

până unde
DODOXII
ANEVRISM
te credeam
acoperământul
Gayatri
mâncători de cruzime
naintea lumânării
se primește
ziua trei
nu se vede
mai rece ca noaptea
voi alkyoni
scârțâie osii
tragoi lament
s-o prima
răcoare te rog
pe seară
încheg peceți
voce mai lună
cum n-ar fi fost
unde-om fi
la șase
înot în pânze
pe Morilor
zărzărica-mi
saloanele pe-aci
viezuri dispăruți
umbrit-ai capul meu
oi mai fi fost aici
viermele mirului
ne îndreptăm
mai dorm
RUDA
HI CAREL
HALUCIN
Frica de noapte
tilinci
orice femeie
BANDONEON
BLESTEM  DE  NEAM
un dumnezeu
copilul lor
scaune
pe malul unui râu
PONOSLU
Ioana
morfină vie
vino
cu tine în nord
tot cerul
în țara
ardere de tot
Ricoeur
ah acuţii
de la Jdanov  la Haret
ALEXANDRINI
lin
tată bun
în oglinda maya
tu
credinţe
GRAȚIA  HARULUI
împuşca tot
timidităţi
cadavrele visate
uşa cu duşman
la ce ne-am crede vii
cubul cosmic
dedesubturile paraliziei
VERSERO
neştiindu-te
apa bărbat
de câte ori
nu vă supăraţi
de sub şapcă
ţine de cald
ORANTA
se apropie
aşteptăm
vei învia
fâşia de stambă
bătătură sură
îmi onorez
focul noaptea
voi orhidee
te gândeşti la Ofelia
corolele
din cearta
întins
creaţiunea
toată viaţa am râs
VERSIUNI
Kalidasa
Voluspo
Jayadeva
Shankaracharya
Rabindranath Tagore
Dylan Thomas
Grigore de Nazianz
Dante Alighieri
Ioan al Crucii
Joost van den Vondel
Thomas Gray
William Shakespeare
Luis de Camoens
Miguel de Cervantes
Mirabai
Lalleshwari
Mary Qjieen of Scots
Thomas Moore
Friedrich Hölderlin
Friedrich Schiller
Johann Wolfgang Goethe
George Byron
Dionysios Solomos
Ezra Pound
Rabindranath Tagore
Edgar Allan Poe
Samuel Taylor Coleridge
Charles Baudelaire
Eugenio Montale
Gérard de Nerval
Arthur Rimbaud
Rainer Maria Rilke
Fernando Pessoa
Jorge Luis Borges
Dylan Thomas
Khalil Gibran
Karol Wojtyla
Maria Montessori
John Lennon
Vasko Popa
Du Fu
Sandor Petofi
Léopold Sédar Senghor
Agostinho Neto
Si Mohand
Kim Sowol
Kabir
Tulsidas
Din Skaldskaparmal

(Poezia skalzilor)









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu