D A R N I C I A
- Sfantul Ioan din Kronstadt
Contemplând Universul, vad peste tot
extraordinara marinimie a lui Dumnezeu în binefacerile Sale naturale: fata
pamântului este ca o masa somptuoasa, garnisita din belsug cu mâncaruri
diferite, pregatite cu cea mai mare atentie si de cea mai generoasa Gazda.
Adâncurile marilor, daruiesc, de asemenea, omului hrana sa. Si ce sa zic de
animale, patrupede si pasari? Câta generozitate pentru a asigura omului hrana
si îmbracaminte. Darurile Domnului sunt nemarginite. Vezi tot ce rodeste
pamântul vara si toamna! Tot crestinul, dar mai ales preotul, trebuie sa imite
darnicia lui Dumnezeu. Masa lui sa fie pregatita pentru toti, ca masa Domnului.
Zgârcitul este dusmanul lui Dumnezeu.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu,
1995, p. 67.
INCEPUTUL ZILEI
- Sfantul Tihon din Zadonsk
La rasaritul soarelui oamenii ies la
munca lor, dupa cum cânta Psalmistul: „Iesi-va omul la lucrul sau si la
lucrarea sa pâna seara” (Psalmul 103, 24). Prin aceasta se învata si crestinii
sa iasa la ostenelile lor cele bineplacute lui Dumnezeu, „sa lepede lucrurile
întunericului si sa se îmbrace cu armele luminii”, sa faca binele (Romani 13,
12), „fiindca a Lui faptura suntem, ziditi în Hristos Iisus spre fapte bune, pe
care Dumnezeu mai dinainte le-a gatit pentru ca noi sa umblam întru ele” (Efeseni
2, 10).
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 130
DESPRE ÎNȘELARE
- SF. SILUAN ATHONITUL –
ÎN ÎNȘELARE CĂDEM ATUNCI CÂND CREDEM
CĂ SUNTEM MAI ÎNȚELEPȚI ȘI MAI EXPERIMENTAȚI DECÂT CEILALȚI Cuvinte
duhovniceşti Necredința provine din mândrie. Cel mândru susține că le cunoaște
pe toate cu mintea sa și cu știința, însă cunoașterea lui Dumnezeu rămâne
inaccesibilă pentru el, pentru că Dumnezeu se cunoaște numai prin descoperirea
Sfântului Duh. Domnul se descoperă sufletelor smerite. Lor le arată faptele
Sale, care sunt de neînțeles pentru mintea noastră. Cu ajutorul cunoașterii
firești putem înțelege numai lucrurile pământești, și acestea în parte, în timp
ce Dumnezeu și toate cele cerești se cunosc prin Duhul Sfânt. Unii se trudesc
în toată viața lor ca să afle ce există în soare sau pe lună sau altceva
asemenea, dar acestea nu folosesc sufletul. Dacă însă ne-am fi străduit să
cunoaștem ce există în om, atunci am fi văzut în sufletul Sfântului Împărăția
Cerurilor, iar în sufletul păcătosului întuneric și iad. Și este folositor să
știm de ce vom fi veșnic fie în Împărăție, fie în iad. Cel moleșit în rugăciune
le cercetează cu curiozitate pe toate, tot ce vede pe pământ și în cer, dar nu
cunoaște Cine este Domnul, nici nu se străduiește să afle. Ci, când aude vreo
învățătură despre Dumnezeu, spune: Dar cum este cu putință să-L cunoaștem pe
Dumnezeu? Și tu de unde Îl cunoști? – Stai să-ți spun: Mărturisește Duhul
Sfânt, El cunoaște și ne învață. – Dar oare Duhul Sfânt este văzut? Apostolii
L-au văzut pogorându-se în chip de limbi de foc, iar noi Îl simțim înlăuntrul
nostru. Este mai dulce decât orice lucru pământesc. Pe El Îl gustau Prorocii și
vorbeau poporului, iar poporul lua aminte la ei. Sfinții Apostoli au primit Duh
Sfânt și au propovăduit lumii mântuirea fără să se teamă de ceva, pentru că îi
întărea acest Duh. La fel și Mucenicii mergeau bucuroși la mucenicie, iar
asceții la rea pătimire. Pentru că Sfântul Duh, Cel bun și dulce, atrage
sufletul spre dragostea de Domnul. Și astfel sufletul, datorită dulceții
Sfântului Duh, nu se teme de chinuri. Mulți oameni spun astăzi că nu există
Dumnezeu. Ei vorbesc astfel, deoarece în inima lor trăiește duhul mândriei,
care le spune minciuni despre Adevăr și despre Biserica lui Dumnezeu. Cred că
sunt înțelepți, în timp ce în realitate nici nu-și dau seama că astfel de
gânduri nu sunt ale lor, ci vin de la vrăjmașul. Dacă cineva le primește în
inima sa și le iubește, atunci se face rudenie cu duhul cel viclean. Și să nu
dea Dumnezeu ca cineva să moară într-o astfel de stare! Dimpotrivă, în inima
Sfinților trăiește Harul Sfântului Duh, care îi înrudește cu Dumnezeu. Sfinții
simt limpede că sunt fiii duhovnicești ai Părintelui ceresc și de aceea spun:
Tatăl nostru… Mândria împiedică sufletul să intre pe calea credinței. Celui
necredincios îi dau un sfat. Să spună: Doamne, dacă exiști, luminează-mă și Te
voi sluji cu toată inima mea și cu tot sufletul meu. Și Domnul va lumina
negreșit un astfel de gând smerit și râvnă pentru slujirea lui Dumnezeu. Însă
nu trebuie să spună: Dacă exiști, pedepsește-mă! Pentru că dacă va veni
pedeapsa, se poate să nu afle puterea să-I mulțumească lui Dumnezeu și să se
răzgândească. Când Domnul te luminează, atunci sufletul tău Îl va simți, va
simți cum l-a iertat și-l iubește. Vei învăța din experiență și Harul Sfântului
Duh va mărturisi în sufletul tău mântuirea. Și atunci vei voi să propovăduiești
întregii lumi: Veniți să vă spun cât de mult ne iubește Domnul. Apostolul
Pavel, câtă vreme nu-L cunoscuse pe Domnul, Îl prigonea. Însă atunci când L-a
cunoscut pe Hristos, a alergat în întreaga lume propovăduindu-L. Ca să te
mântuiești, este nevoie să te smerești. Pentru că pe cel mândru chiar și cu
sila de-l vei băga în Rai, nici acolo nu va afla odihnă, nu va fi mulțumit, ci
va spune: De ce nu sunt eu în locul cel dintâi? Dimpotrivă, sufletul smerit
este plin de dragoste și nu urmărește întâietatea, ci le dorește tuturor binele
și se mulțumește cu orice. Suntem cuprinși de o mare nepăsare și nu ne dăm
seama dacă există smerenia și dragostea după Hristos. Desigur, această smerenie
și dragoste se fac cunoscute numai prin Harul Sfântului Duh. Noi însă nu
cunoaștem că, pentru a atrage Harul asupra noastră, trebuie să-l dorim din tot
sufletul nostru. Dar cum vom dori ceva pe care nu-l cunoaștem deloc? Și totuși
toți cunoaștem Harul, fie și puțin, pentru că Duhul Sfânt mișcă fiecare suflet
spre căutarea lui Dumnezeu. O, cum trebuie să-L rugăm pe Domnul să dăruiască în
suflet smeritul Duh Sfânt! Sufletul smerit are multă odihnă, în timp ce cel
mândru se chinuiește pe sine însuși. Cel mândru nu cunoaște dragostea lui
Dumnezeu și se află departe de El. Se mândrește că este bogat sau învățat sau
slăvit, însă nu știe tragismul sărăciei și pierzării sale, de vreme ce nu L-a
cunoscut pe Dumnezeu. Dimpotrivă, pe cel care se nevoiește împotriva mândriei
îl ajută Domnul să biruiască această patimă. Este cu neputință să-L iubim și
să-L cunoaștem pe Domnul, dacă nu trăim potrivit cu poruncile Lui. Omul de la
sine se face nevrednic de a păzi poruncile lui Dumnezeu. De aceea Iisus a spus:
„Cereți și vi se va da”[1]. Dacă nu cerem, ne chinuim pe noi înșine și pierdem
Harul Sfântului Duh. În nevoința noastră trebuie să fim viteji. Domnul iubește
bărbăția și sufletul cumpătat. Dacă nu avem bărbăție și cumpătare, atunci
trebuie să cerem de la Dumnezeu și să ne supunem celor duhovnicești, pentru că
în ei trăiește Harul Sfântului Duh. Mai ales omul a cărui minte a suferit
vătămare de la lucrarea diavolească, trebuie să asculte de duhovnic și să nu se
încreadă deloc în sine. Problemele sufletești ne vin din mândrie, iar cele
trupești Dumnezeu le îngăduie de multe ori din dragoste pentru noi, așa cum a
făcut și cu mult pătimitorul Iov. Este foarte greu să diagnostichezi înlăuntrul
tău mândria. Dar iată câteva simptome: Dacă te ocărăsc demonii sau te chinuiesc
gânduri rele, asta înseamnă că nu ai smerenie. De aceea, deși nu ai observat
mândria ta, smerește-te. Dacă ești irascibil, sau cum spunem, nervos, aceasta
este o adevărată catastrofă. Dacă suferi de paroxism și fobie, te vei vindeca
cu pocăința, cu cugetarea smerită și cu dragostea față de fratele tău, chiar și
față de vrăjmași. Cel care nu-i iubește pe vrăjmași, în unul ca acesta nu
sălășluiește încă Harul lui Dumnezeu. În înșelare cade cineva fie din lipsă de
experiență, fie din mândrie. Dacă este din lipsă de experiență, Domnul îl
vindecă repede pe cel care s-a înșelat. Dacă însă este din mândrie, atunci
sufletul va suferi multă vreme, până ce va învăța smerenia. Și numai atunci îl
va vindeca Domnul. În înșelare cădem atunci când credem că suntem mai înțelepți
și mai experimentați decât ceilalți, chiar și decât părintele nostru
duhovnicesc. Așa gândeam și eu în lipsa mea de experiență și de aceea am
suferit. Îi mulțumesc din adâncul sufletului lui Dumnezeu, pentru că în felul
acesta m-a smerit, m-a îndrumat și nu Și-a luat mila Sa de la mine. Și acum mă
gândesc că fără mărturisire la duhovnic, nu este cu putință să ne slobozim de
înșelare, pentru că Dumnezeu i-a dat duhovnicului harul de a lega și dezlega.
Sfântul Siluan Athonitul Extras din
„Cunoașterea cu Dumnezeu”, Sfânta Mănăstire Paraclitu, Oropos Attikis, 2005
Sursa: Pr. ALEXANDRU STANCIULESCU BARDA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu