marți, 26 noiembrie 2019



Colocviu - George Anca – Alda Zaira – Ionel Vrânceanu – Victor Homescu – Constantin Dulcan - Lina Tănase – Dimitrie Grama – Nicu Drăgulănescu – Octavian Soviany – Gina Zaharia – Dumitru Ichim – Anatol Covalli – Vișan Dragoș – Norica Isac – Raluca Faraon – Ottilia Ardeleanu – Alexia Ema Ema – Isabela Nicoară – Vlad Anghelescu – Valeriu Câmpeanu – Tudor Voicu – Adel Conciu – Nicolae Vălăreanu Sârbu  - Tărchila Nina – Costel Stancu – Carmen Ciornea – Mary Otilia Mari – Nicolae Uszkai

Centrul Cultural MIHAI EMINESCU
Str. Jean Louis Calderon nr. 39

26 noiembrie 2019, 5 pm
Anul XI nr. 9 (115)

Tema:        UN  BUN  ROMÂN

Cuvinte și necuvinte pentru muzica de astăzi
inițiator Bianca Michi Nema


Vasile Menzel: Un bun român
Streche Nicolae Florentin: Eliade profanat
Anca Fanea: George Enescu și limba română
Corneliu Zeana: Nicolae Paulescu - 150 de la naștere
Andreea Fanea: Eugen Ionescu pictor
Viorel Speteanu: Unirea Bucovinei cu Țara, noiembrie 2018
George Anca:  Jurnalul unui anestezist

Teatru de poezie – in memoriam Puși Dinulescu: Vali Pena, Ioana Calotă, Liliana Popa, Gabriela Tănase,  Bianca Michi Nema, Elena Armenescu, Doina Boriceanu, Vasile Menzel, Cristian Moțiu, Corneliu Zeana, Vladimir Udrescu, Adrian Bucurescu, Dragoș Vișan, Alexandru Leu, Ioan Rațiu

Lansare de carte
Ecaterina Petrescu Botoncea:  CAMINO  drum spre lumină, Eikon 2018
Constanța Popescu: Toamnă cu cercei pe rouă, Salonul Vrancea, 2019

Coordonator: Dr. George Anca

George Anca

Possible Partner in the project Tata-Ro:
Bharata Vidya Bhavan – Center of Indology, New Delhi

From: Dr. George Anca, President, Romanian-Indian Cultural Association (RICA)

To: Mr. Ashok Pradhan, Director, Bharatyia Vidya Bhavan, Delhi Kendra

Respected Mr. Ashok Pradhan,

I will never forget Sanskrit &Europe Seminar in Munshi Hall, BVB, 9-10 Octobre 2016.
It was indeed under ever burning light of Indian spirituality. You were most generous hosts. We were luckiest guests.

Your flattering letter from 10/10/2016 turned me to the  20 years as director of National Library of Education wen I included indology in the net of schools, being, with me, four indologists to be at work. The last seven years I run monthly programs under RICA, as a kind of therapy.

Your Center of Indology comes timely to bring me back to significant projects left in note books and other to appear through your main stream to be shared amiable.

Some young academic indologists here will appreciate to be coversed:
Florina Brat, Bucharest University
Liviu Bordas, European University
Mihaela Gligor, Indian Cultural Center, Cluj-Napoca
Iulia Nalatan, Tagore Center, Timisoara
Sabina Poparlan, Bucharest University
Julieta Rotaru, Bucharest Univrsity
Angelica Marinescu, Bucharest University (

Sincerely Yours,

Dr. George Anca

Dear Dr. George Anca,

Thank you very much for participation giving us an opportunity to know about your excellent work. It was a pleasure for many in India.

Yesterday I was going through your paper presented at the President's House because I am editing the proceedings. What a great work you are doing. Please do let me know if I can do anything for your

National Library of Education.

I want to build this Centre of Indology, take it to great heights, but nothing s possible without your cooperation.

There was a story in Times Of India, Speaking Tree, published yesterday. It is leading paper of India. They are doing one more story.

The journalist just called me and said that all the papers were so interesting that she wants to do one more story.

She said - please, please keep on doing such wonderful work!!!!

It was there two times on Indian TV- DD NEWS. It is available on YOUTUBE. Will be there on other channels as well.

We have to do a lot to create awareness in India so that people get interested in studying Sanskrit.

Now next I plan to work for Sanskrit and Science in March.


My best wishes for you,

Looking forward to meet again, in India or Romania,
with warm regard


Dear Dr. Shashi Bala,

Wonderful letter you wrote, like a devi, an eminent shakti. Actually, the evening before Seminar, on 8th October, 7.30 pm, on Terasse Pergola, at IIC, it was celebrated the 80th anniversary of my friend I. N. Chaudhury, former professor of Hindi in Romania, with his wife Usha, professor of Sanskrit (marvellous couple). And there also I met after years Mrs. Kapila Vatsyayan, evoquing to her how she accompanied family Mitterand, Raja Rao, Jidu Krishnamurty, how friend  I was with her brother Keshav Malik. Next day, happy time contiued in Sanskrit ambiance at BVB.

I retired from National Library of Education on 2008, and two years back it was discontinued, after 130 years of existence, due, apparently, to return to owner the villa in which functionned, and in which all ambasadors of India spoke, after „revolution”, and attached to Bucharest Central University Library. Two of „my” indologists, Florina Brat (you recovered her), and Carmen Pesantes are heads of services there, but not with power of decision, and not on our former indological activity, under my authority, as director.

Since 2009, my monthly programe of Indian-Romanian orientation takes place in the Cultural Center „Jean Louis Calderon” in Bucharest, where you are welcome. My native town, Ramnicu-Valcea – where prof. Satya Vrat satayed and lectured, is also a place for me and my Indological try. Other major cities – Cluj-Napoca, Timisoara, Galati, Iasi – have a word, mostly on solitary intiatives. Not to speak of yoga and Western sects.

Your Center of Indology, with projects on Sanskrit and Science in March (yet a vedic paradigm),  WHO"S WHO of INDOLOGISTS AND FRIENDS OF INDIA are very attractive. Mr. Ashok Pradhan suggested me to use my diary on indological essayes. Yes, I procesed some thousand pages as literature, leaving „Sanskrit” note-books, as being not of interest. My mind is well changed and I feel employed again.

After translating a volume of selections from books of President of India, Shri Prabhu Mukherjee, I receied permission of publication. I mentionned this to prof. Lokesh Chandara, in the opening of your Seminar, in order to associate Indian Embassy in Bucharest for publication and large launching. Years ago, when President Dyal Holkar Sharma visited Romania, on behalf of Romanian-Indian Cultural Association, I managed his Honoray Doctorate from Bucharest University.

If, through your Center, I would receive English version of poetical book ANKH by Shri Narendra Modhi, the PM of India, and permission of concerned authority, I would translate it into Romanian, out of respect for his personality, also to continue to practice Indology at political-literary level.

As I said to Rashtrapati Pranab Mukherjee, I am a Romanian writer feeling Indian. I am also a part of Center of Indology. So, let us work together!

Together with the greetings from Rodica Anca, author of appreciated books on India,
I wish you all success.

With  best regards,

George Anca

P.S. Dayaftertomorrow, your/mine colloquium SANSKRIT & EUROPE :

Alda Zaira

Ađi au început a doua domnie a lui Ioannie Vodă Gotul, dupre ce norodul, din lăuntrul hotarelor ca si "aceia" den afara lor, au pus pecetea mai degrabă pre numele acestuia decât pre cel al lui Dăncilă.
Ci să aibă mare bîgare de samă Vodă, că măcar că și nevrednicul de mine tot cu domniia sa am votat, votul multora nu iaște o cărămidă pentru polata sea, ci un cui bătut în coșciugul Tarafului De-a Stânga, đicând precum mâțele "Miau TDS".
Deci să ne domnești încă cinci ani cu înțelepciune, Măria Ta, că în domnia dentâia nu prea ai dat dovadă de așa ceva.

Eleonora Schipor

Vasile Plăvan, „Slavici al Bucovinei”

În anul când ne părăsea Marele Eminescu, la Cupca, veche vatră de românească,  aflată atunci sub stăpânirea Imperiului Austriac, se năștea la 24 noiembrie 1889, Vasile Plăvan, cel care avea să aducă mai târziu faima baștinii.
Vasile Plăvan s-a născut în familia unor țărani înstăriți din această parte a Bucovinei. După absolvirea școlii primare din satul natal, a urmat cursul secundar la Liceul n. 3 din orașul Cernăuți. Bacalaureatul l-a susținut în anul 1910.
O vreme a fost slujbaș la Căile ferate române. A devenit elev al școlii militare de infanterie din Botoșani. A participat la Primul Război Mondial.
În anul 1921 renunță la slujba de la căile ferate și intră în gazetărie. În 1922 susține un examen judiciar, student fiind, iar în 1923 și-a luat licența în Drept ca absolvent al facultății de profil din  cadrul universității din Cernăuți.
În anul 1934, alături de voluntari, intelectuali și țărani bucovineni a fost prezent la Mănăstirea Putna, la comemorarea a celor 430 de ani de la moartea Marelui voievod al neamului Ștefan cel Mare.
S-a stins din viață la 23 ianuarie 1939, fiind înmormântat în orașul Cernăuți.
Vasile Plăvan a lucrat 13 ani ca gazetar și redactor-șef la ziarul „Glasul Bucovinei” și „Voluntarul bucovinean”.
Începând cu anul 1928 a devenit membru al Baroului avocaților din Bucovina. A mai fost avocat la Casa de asigurări sociale Cernăuți și profesor de legislație la cursul profesional pentru ucenici.
Principala sa operă este „Boabe de lacrimi”, carte ce cuprinde articole felurite: pagini autobiografice, amintiri ale vieții satului românesc din Bucovina, amintiri din vremea bejeniei din Primul Război Mondial. Pentru prima oară aceste articole au fost publicate în ziarul „Glasul Bucovinei”, apoi, în 1936 au fost tipărite la Cernăuți la Tiparul „Glasul Bucovinei”. În 2007 la editura „Carpatia Press” (România) a fost reeditat acest volum, datorită unei alte vrednice cupcence, aflată cu domiciliul la Timișoara, poeta creștină Mariana Gurza.
Pentru merite deosebite, avocatul și gazetaul Vasile Plăvan s-a învrednicit de câteva decorații: Medalia Ferdinand I cu spadă, Coroana României, Crucea Comemorativă de război.
Anume datorită eforturilor depuse de neostenita doamnă Mariana Gurza, viața și opera acestui vrednic cupcean a ajuns să fie cunoscută, atât la baștină, cât și în întreg spațiul românesc. Doamna Mariana a avut grijă ca cele scrise despre acest fiu al baștinii să ajungă la Cupca, dar și cartea reeditată a lui Vasile Plăvan „Boabe de lacrimi”. Mai mult decât atât, inimoasa doamnă a publicat și o carte despe acest vrednic cupcean, intitulată „Vasile Plăvan un Slavici al Bucovinei”, care de asemenea ocupă un loc de cinste în bibliotecile noastre.
Anul acesta se împlinesc 130 de ani de la nașterea sa și 80 de ani de la trecerea lui în eternitate.
Un alt fiu al baștinii, unul dintre autorii principali ai Monografiei satului Cupca, doctorul în silvicultură, regretatul Petru Ciobanu, de asemenea l-a inclus la capitolul „Fii satului”.     Asemenea personalități, care prin faptele și scrierile lor au dus faima baștinii până departe de hotarele ei, merită să fie cunoscuți și apreciați de toți.
În incinta muzeului istoric al satului Cupca, se află cartea lui Vasile Plăvan „Boabe de lacrimi”, cupceanul ce a lăsat o urmă neștearsă în istoria satului său de baștină și nu numai.

„Prin anul 1956, într-o zi călătoream cu trenul de la Pașcani spre Buzău. Eram într-un compartiment de clasa I și deodată au urcat mai mulți ofițeri: maiori, colonei, fel de fel, și un plutonier cu soția. Eu stăteam liniștit; nu-i cunoșteam și nu le știam nici gradele. Când am făcut armata nu erau stele pe umăr, ci trese.
Unul dintre ei, ca să nu tacă, a făcut o glumă:
– Uite, măi, popa! O să ne meargă bine! Nu ar fi bine să ne spună povestea cu Dumnezeu?
Vine spre mine și-mi zice:
– Știi ce zic popii: că deșerturile și constelațiile și munții și apele le-a făcut un moșneguț pe care Îl cheamă Dumnezeu.

– Domnilor, eu nu vă cunosc, dar vă rog să-mi spuneți: De ce nu credeți în Dumnezeu?
– Cum, nu este o absurditate să crezi în ce nu vezi?
– Ține minte ce ai spus!
– Da, este mare nebunie să creadă cineva în ce nu vede! Cine l-a văzut pe Dumnezeu?
– Fraților, eu merg până la Bacău, dar atât vă spun:

– Ia auzi ce spune popa?!
– Ați auzit că dumnealui a spus că e mare nebunie să crezi în ce nu se vede. Dacă e vorba că trebuie să discutăm, vă cer ceva, un cuvânt de onoare: Nu vă supărați?
– Să fie nebun cel ce se supără!

Nu tot ce nu se vede, nu există – Argumente și demonstrație
– Ei, să începem povestea cu Dumnezeu. Întâi și întâi, vă spun asta: Dumneavoastră toți sunteți nebuni! Dar să vă explic de ce vă fac nebuni! În primul rând, la noi în Scripturi scrie așa: „Zis-a cel nebun în inima sa. Nu este Dumnezeu” (Psalmul 13, 1; 52, 1). În al doilea rând: Nu-i o nebunie să cred că voi aveți minte? Dacă n-am văzut-o!? Arătați-mi mintea, cum este: galbenă, roșie, verde? Ce formă are: hexagonală, triunghiulară, dreptunghiulară?… Cum să cred că aveți minte, dacă nu mi-o arătați? Parcă voi spuneați că e o nebunie să crezi în ceea ce nu vezi!…
– Măi prostule, nu ai pus bine problema, a zis unul dintre ei către cel care m-a întrebat.

– De acum, eu pot să zic că dumneavoastră toți sunteți morți! Dacă nu văd viața care este în voi? Nu-i o nebunie să cred că aveți viață?
– Dar viața se manifestă. Din manifestarea ei se crede că avem!
– Da, așa-i și cu Dumnezeu! Dumneavoastră aveți imaginație, mânie, simțire, poftă, gândire! Ați văzut cum creșteți? Nouă ne spune Sfânta Scriptură că omul este după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, dar nu după această formă trupească, ci după însușirile sufletului.

Dar sufletul, l-ați văzut vreodată? Toate acestea se cred fără să se vadă, nu?
– Auzi, mă, la popa, ne face nebuni!…

Părintele Cleopa – Sufletul și durerea există, deși nu se văd, așadar…
Se ridică un maior-doctor și-mi zice:
– Eu operez, tai omul peste tot, dar încă nu am dat de suflet. Și cum să cred că există, dacă nu am dat niciodată cu bisturiul peste el?
– Dar ce credeți, există durere în lume?
– Există!
– Eu nu cred; e o nebunie să cred asta, dacă nu am văzut-o, nu? Parcă așa spuneați dumneavoastră „că e o nebunie să crezi în ceea ce nu vezi”.
– Măi, am dat de dracu! Da, e frumos! Mai spune, popă!

Nu este timp să vă povestesc toată discuția care a durat vreo două ore, dar voi mai aminti încă ceva. Un ofițer îmi zice:
– Măi popă, știința a încălecat religia. Uite, Uniunea Sovietică a lansat un satelit care a înconjurat pământul și a venit înapoi, jos. Ce știe religia?

– Dacă o albină a ieșit din stup și l-a înconjurat de trei ori, a făcut mare lucru? Astronomia spune că „osia” de la Carul Mare are o distanță de 1300 ani-lumină. Dar ați ajuns voi la Alfa Centauri? Calculați acum ce a făcut Iuri Gagarin!…
Se zice că într-un vârf de ac se găsesc 8 sextalioane de atomi care au viață în ei, se mișcă. Ei bine, cum a putut Dumnezeu să pună atâția atomi într-un loc așa mic?
Nici nu am știut ce repede au trecut aceste discuții și numai ce suntem anunțați că se apropie Bacăul. Le-am spus că îmi pare rău, dar nu am timp să termin povestea cu Dumnezeu, pentru că trebuie să cobor. Acum nu mai eram popă, ci părinte.

Unul dintre ei îmi zice:
– Ne pare rău că nu mergi cu noi până la București! Ce am auzit în aceste două ore, nu am auzit de când ne-a făcut mama! Să ne spui și nouă cu cine am stat de vorbă.
– Abia ați stat de vorbă cu ciobanul de la oile Mănăstirii Sihăstria! Dacă ați sta de vorbă cu un stareț sau cu un episcop să vă spună ei ce știu… Dacă vreți să vedeți studiile mele, veniți să vedeți unde le-am făcut: La „Poiana Cireșului”, „Râpa lui Coroi”, „Movila lui Dubău”…
Au scos cireșe, bomboane; nu puteam scăpa de ei; unul m-a și sărutat pe obraz. La despărțire le-am zis:
– Mergeți sănătoși, să ajungeți generali, și mă iertați, că abia am început povestea cu Dumnezeu!”

Sursă povestire: Părintele Cleopa Ilie – „Valoarea sufletului”, Editura Bunavestire

Astăzi împliniți 99 de ani, născut la 23 noiembrie 1920, in memoriam, Paul Celan (1920 -1970), genial poet de limbă germană din secolul 20, însuşi a fost un redutabil traducător, alături, în traducere proprie, (probabil si cea mai reusită), celebrul său poem, scris in "45-"46, una dintre cele mai cunoscute poezii germane din secolul trecut,"Tangoul Mortii" ("Todesfuge“, se numea initial „Todestango“, de unde vine si titlul romanesc, a fost publicată mai intai in „Contemporanul“ din 2 mai 1947, versiunea in limba romana semnata de Petre Solomon,
**Lapte negru din zori îl bem când e seară
îl bem la amiaz dimineata îl bem și la noapte
îl bem și îl bem
săpăm o groapă-n văzduh și nu va fi strâmtă
Un om stă în casă se joacă cu șerpii și scrie
el scrie-n amurg în Germania, Aurul părului tău Margareta
scrie și iese în prag mai scapără stelele-n cer el își fluieră câinii
evreii și-i fluieră el poruncă le dă ca să sape o groapă-n tărână
poruncă ne dă să cântăm pentru dans
Lapte negru din zori te bem când e noapte
la amiază te bem te sorbim dimineata și seara
te bem şi te bem.
Un om stă în casă se joacă cu șerpii și scrie
el scrie-n amurg în Germania, Aurul părului tău Margareta
Cenușa părului tău Sulamith o groapă săpăm în văzduh și nu va fi strâmtă
El strigă săpaţi mai adânc iar ceilalti cântati
arma o-nșfacă, o flutură, albaștrii i-s ochi
săpati mai adânc iar ceilalti cântati pentru dans mai departe
Lapte negru din zori te bem când e noapte
te bem la amiază dimineata și seară te bem
te bem şi te bem
Un om stă în casă, aurul părului tău Margareta
Cenușa părului tău Sulamith el se joacă cu șerpii
El strigă cânta mai blajin despre moarte căci moartea-i un meșter german
el strigă plimbati un arcuș mai cetos pe viori veti crește ca fumul atunci
veti zace-ntr-o groapă în nori și nu va fi strâmtă
Lapte negru din zori te bem când e noapte
te bem la amiaz e moartea un meșter german
te bem dimineata și seara te bem și te bem
e moartea un meșter german albaștrii i-s ochii
cu plumb te împroașcă din plin și adânc te lovește
un om stăîn casă aurul părului tău Margareta
câinii spre noi și-i asmute ne dăruie-o groapă-n văzduh
se joacă cu șerpii visând e moartea un meșter german
aurul părului tău Margareta
cenușa părului tău Sulamith**
(Am lucrat la versiunea românească a poemului împreună cu Paul, care m-a ajutat să-i înteleg nuantele și conotatiile profunde. Poemul purta pe atunci titlul "Todestango", pe care l-am păstrat și în traducerea mea, realizată în strânsă colaborare cu Paul; căci deși acesta avea deplină încredere în posibilitătile mele de traducător (îmi cunoștea unele traduceri din Shakespeare, din Rimbaud și din alti poeti), eu însumi am simtit nevoia să-l consult,mai ales că nu stăpâneam limba germană în suficientă măsură pentru a descifra toate nuantele unui asemenea poem) -.Petre Solomon, "Paul Celan.Dimensiunea romaneasca", anul 1987 Editura Kriterion

Constantin Dulcan


Nimeni n-ar crede că un copil dintr-un sat de provincie se întreabă, la o vârstă fragedă, doar observând rutina din jurul lui, ce sens are existenţa umană. Şi totuşi, Dumitru Constantin Dulcan, ajuns acum profesor universitar şi medic neurolog, a făcut acest lucru. Prin tot ceea ce a făcut, el a căutat sensul și însemnătatea vieţii. A găsit răspunsuri la întrebări esenţiale, a înţeles cum funcţionează Universul şi spune că tot ceea ce a aflat prin studiu intens şi din experienţele sale vrea să împărtăşească şi altora. Am vorbit cu profesorul Constantin Dulcan despre triada fericire – gânduri – sănătate şi consecinţele acesteia asupra funcţionalităţii Universului. Profesorul consideră că gândurile şi vorbele noastre pot influenţa universul, scrie

Profesorul Constantin Dulcan şi-a propus să desluşească misterul care-l măcina, mânat de sfaturile tatălui său, care n-a putut să meargă la şcoală din cauza situaţiei familiale, dar care şi-a dorit ca măcar copiii lui să-şi construiască un viitor prin învăţătură, spunându-le tot timpul: "Stau desculţ o viaţă întreagă ca voi să învăţaţi carte. Nu ştiţi ce înseamnă să-şi bată joc de tine unul mai prost decât tine".
"Vedeam, ca orice copil la ţară, că te trezeai de dimineaţă, plecai la munca câmpului, cu vitele, veneai acasă, mâncai, te culcai. A doua zi, la fel. Zi de zi să faci asta, asta-i viaţă?! Dar de ce, de ce trebuie să se nască omul? Şi prima întrebare a fost: Ce sens are viaţa? ", povesteşte Constantin Dulcan.

Aşa a şi făcut. A ales un domeniu al medicinei care să-l ajute să obţină răspunsul la întrebarea esenţială pe care şi-a pus-o încă din copilărie – Ce sens are viaţa?
"Alegerea medicinei a pornit de la un comandament de ordin informaţional. Am voit să ştiu, a fost fundamental să cunosc. Să cunosc lumea la nivel biologic, intim, ca motivaţie fundamentală şi dincolo, cultura ca motivaţie spirituală. Ai două laturi, spiritul şi corpul, organismul. Asta m-a ajutat foarte mult. Pe urmă, când am luat secundariatul, puteam să iau boli interne la Piteşti. Ar fi fost fericiţi părinţii. Mai erau neurologia şi psihiatria la Craiova. Am luat neurologia pentru că am zis că aici pot avea un drum mai personal. Şi aşa a fost. N-aş fi înţeles atât de multe dacă nu eram neurolog", îşi aminteşte Constantin Dulcan.
"Pentru mine fericirea este momentul în care totul freamătă în noi, se mişcă şi ne învolburează, momentul în care simţi că întreaga lume este cu tine."
"Cu toţii avem nevoie să fim, să gândim, să căutăm o cale de a exista într-o lume în care există şi multă bucurie, dar şi enorm de multă tristeţe. Întregul ţel al vieţii mele a fost acela de a găsi un sens al lucrurilor", completează acesta.
A găsit sensuri diverse. A înţeles că viaţa noastră este formată din ceea ce gândim şi ceea ce simţim, că unul dintre sensurile vieţii, finalitatea spre care tind toate acţiunile noastre este fericirea: "Fericirea este un sens al nostru şi are sensuri multiple. Pentru mine fericirea este momentul în care totul freamătă în noi, se mişcă şi ne învolburează, momentul în care simţi că întreaga lume este cu tine. Fiecare dintre noi poate avea o formulare a ideii de fericire. Trebuie să facem o diferenţă între bucurie şi fericire. Fericirea este, după opinia mea, un obiectiv, o ţintă, o finalitate a tot ceea ce este fiinţă pe lumea asta, cu diferenţa că o fiinţă umană, dispunând de o raţiune, trăieşte fericirea, sentimentul acesta al satisfacţiei depline atât în planul raţional, cât şi în planul afectiv. Bucuria este plăcerea minţii, în timp ce fericirea merge mai adânc, la bază, la fundamentele sufletului, unde putem vorbi de o fericire a spiritului, care înseamnă mult mai mult decât nivelul imediat al gândirii."
Profesorul consideră că dragostea este o circumstanţă sigură a fericirii şi dă exemplu iubirea adolescentină, ca pe una dintre cele mai marcante experienţe ale vieţii.
"Fericirea este o stare de spirit, o stare în care vrei, nu vrei, trebuie să intre şi inima şi afectivitatea, profunzimile tale afective, acolo unde este esenţa ta. Dragostea este una dintre circumstanţele fericirii indubitabile. În mintea mea este tot timpul faptul că iubirea adolescenţei este una dintre cele mai marcante experienţe. De ce? Pentru că este momentul în care insul afectiv se trezeşte la viaţă. Mai cred că cea mai mare satisfacţie este aceea când pasiunile tale, înclinaţiile tale îşi găsesc un ecou în ceea ce faci. Asta cred că e adevărata fericire a vieţii", spune Dulcan.

Nivelul superficial, cu furtunile, nivelul profund, cu pacea
Şi totuşi, cum pot fi fericiţi oamenii într-o lume în care stresul, nemulţumirile legate de viaţa profesională sau de cea personală descriu cel mai bine viaţa lor? Profesorul Dulcan consideră că este o chestiune de percepţie.
"Sunt două niveluri la care un om poate să aibă o reacţie de fericire sau de nefericire. Primul este planul personal, dar voi începe cu modelul social. Modelul social poate să-ţi dea satisfacţii sau să nu-ţi dea satisfacţii. Poate să-ţi ofere condiţii de împlinire pe plan profesional sau nu. În cazul modelului social nu prea poţi face mare lucru. Atunci, rămânem la al doilea nivel, nivelul tău personal. Cum văd fericirea orientalii: ei vorbesc despre fericire la nivel de virtuţi. Ei spun că sunt două niveluri. Este nivelul superficial, unde sun toate furtunile care se abat asupra minţii, asupra gândului şi este nivelul profund. Nivelul profund înseamnă pentru ei să-ţi păstrezi acea pace, linişte interioară, indiferent că întâmpini succesul sau eşecul. Omul trebuie să se educe de o asemenea manieră încât să înţeleagă că frica şi spaima care li se prezintă face parte dintr-un nivel comercial care interesează anumiţi indivizi. Noi trebuie să învăţăm că şi în faţa nenorocirilor, dar şi a lucrurilor plăcute trebuie să ne păstrăm un echilibru. În momentul acela, omul nu mai este în bătaia vântului, nu mai este la mâna societăţii, nu mai devine ceea ce vrea societatea să facă din el: o slugă, un nimic, un zero. El îşi păstrează propria lui nişă, propriul lui regat.
Nefericirea este o chestiune de percepţie. Sunt fericit în funcţie de cum percep eu un eveniment; îl percep cu un ecou negativ sau îl percep cu un ecou pozitiv; entuziasmant sau ne-entuziasmant; deprimant sau, dimpotrivă, extaziant. Fericirea mai ţine şi de structura noastră. Oamenii introvertiţi, cărora foarte puţine lucruri pe lumea asta le plac sunt cei mai nefericiţi. Bucură-te! Uite, ai băut o cafea cu cineva, bucură-te. Tu spui: «Nu pot, e amară». Păi, fă-o dulce dacă e amară."
Gândurile noastre sunt responsabile pentru energiile Universului
Gândirea binefăcătoare nu ne ajută doar pe noi. Profesorul Constantin Dulcan spune că gândurile şi cuvintele noastre sunt încărcate cu energie. Această energie este negativă sau pozitivă, în funcţie de felul în care arată gândurile noastre şi de semnificaţia pe care o au cuvintele noastre.
"Tot ceea ce gândim este sprijinit pe un fundament energetic. În momentul în care gândim frumos, bine, noi emitem un nor de lumini. Noi suntem construiţi din fotoni, din lumină. Numai că nu o vedem, pentru că numărul de fotoni emis este infim. În momentul în care gândim în termeni de iubire, compasiune, iertare, empatie şi recunoştinţă, noi emitem un câmp de energie pozitiv. Acest câmp de energie îmbibă toate celulele noastre. Pe de o parte, modifică chimia noastră. Ele contribuie la sănătate, longevitate, mulţumire, fericire. Invers, sentimentele de ură au un câmp de emisie negru. În momentul în care urâm, suntem violenţi, invidiem, noi îmbrăcăm o haină de doliu. La nivelul creierului nostru corespunde o chimie a substanţelor benefice şi a celor dăunătoare. Dopamina este cea responsabilă pentru sentimentul de fericire. Stresul, în schimb, conduce la îmbolnăvire", afirmă Constantin Dulcan.
Profesorul susţine că un câmp de energie emis de om fie prin cuvinte, fie prin gânduri, poate ajunge în cel mai îndepărtat punct din Univers şi prin influenţa pe care o are poate crea dezechilibre energetice. "În momentul în care eu, prin ceea ce scot pe gură sau gândesc dezechilibrez Universul, el produce catastrofe. El nu este dependent de existenţa mea, dimpotrivă, eu sunt produsul lui, nu el este produsul meu. Ca atare, el se răzbună. Dezechilibrele sunt dure. Toate catastrofele de aici vin", explică profesorul Dulcan.
"Noi ne putem prelungi viaţa în funcţie de modul preponderent benefic în care gândim"
Pe lângă Univers, influenţată de gândirea noastră este şi sănătatea. Sistemul nostru imunitar este, după cum spun japonezii, construit aşa fel încât noi să putem trăi în jur de 130–140 de ani. Medic de profesie, profesorul Constantin Dulcan spune că modul în care gândim ne poate ajuta să ne prelungim viaţa. Îşi aminteşte episoade din cariera sa medicală, în care persoane care au venit la el să se trateze au reuşit să grăbească vindecarea printr-o gândire pozitivă.
"Noi ne putem prelungi viaţa în funcţie de modul preponderent benefic în care gândim. Noi suntem suma tuturor gândurilor şi emoţiilor noastre. Noi emitem pe zi circa 60.000 de gânduri. Cu fiecare gând pe care îl emitem, noi pledăm pentru viaţă sau pentru moarte, pentru sănătate sau pentru boală. Eu am creat clinica de neurologie şi la Craiova şi în Bucureşti, aveam bolnavi cu aceeaşi boală, accident vascular. Eram zilnic obligat să fac vizita cu 30 de oameni după mine. Şi întrebam bolnavii cum se simt. Unul îmi spunea că se simte bine, că va fi şi mai bine. Mă duceam după trei zile, mă uitam la faţa lui, vedeam cum înfloreşte. Altul spunea că nu îi e bine, că l-a durut injecţia, că nu i-a trecut cu pastila pe care i-am dat-o. Acel om mergea prost, rău. Se vedea că e nemulţumit şi nu îi mergea bine nici tratamentul. În clipa de faţă vorbim despre ceea ce se cheamă puterea minţii. Putem, pur şi simplu, să ne modificăm starea de sănătate, comportamentul uman în beneficiul nostru. Acestea sunt lecţiile de ultimă oră pe care ni le dau ştiinţele. Deci, nu trebuie să ne lăsăm speranţa că ne ajută doar o reţetă. Ne ajută reţetele, dar cel mai mare ajutor ni-l dăm singuri. Doctorul nu este Dumnezeu, iar medicina nu este matematică", explică profesorul Constantin Dulcan.
Inima este corespondentul minţii divine
Având în vedere că oamenii gândesc şi simt, deci au o latură raţională şi una emoţională, l-am întrebat pe Constantin Dulcan dacă, în drumul către fericire oamenii ar trebui să-şi asculte mai mult inima sau să fie mai mult raţionali. Acesta spune că adevărul în cazul marilor decizii care ne pot influenţa în mod semnificativ viaţa stă în inimă. Suntem tentaţi să credem că raţiunea depăşeşte sentimentele, însă lucrurile nu stau deloc aşa. Inima este asimilată de Constantin Dulcan puterii divine, deci, adevărului absolut.
"Experienţa mea a fost că de câte ori n-am ascultat inima, n-a ieşit bine. Vorbind în alţi termeni, inima este corespondentul minţii divine. Deci, acolo e adevărul. În creier este doar un calcul al circumstanţelor, pe care tu nu le ştii. Eu gândesc că dacă merg acum pe stradă n-o să mă întâlnesc cu un obstacol peste care să nu pot trece dar, când ies acolo, nu e aşa. Asta este partea raţională. Deci, adevărul stă în inimă. Ascultă-ţi inima. Sentimentul este cel care rămâne, raţiunea se pierde. Memoria e scurtă la nivel raţional. La nivel afectiv memoria e mult mai lungă. De aceea, experienţele care te marchează în viaţă nu le uiţi, indiferent că sunt bune sau rele", afirmă acesta.
Bineînţeles, în contextul unei vieţi sociale, raţiunea are rolul ei. Constantin Dulcan admite că a-ţi asculta inima nu înseamnă a renunţa la serviciu pentru că inima nu vrea asta: "Încă o dată, nici o parte, nici alta nu trebuie dusă la extrem. Linia de mijloc este linia de aur. Adică, trebuie să şi gândeşti. Sunt lucruri pe care nu le poţi face decât cu raţiunea, fără îndoială".
Fericirea se naşte în interiorul nostru, în inimă. Fericirea este un sentiment venit de dincolo de raţiunea umană. Aşa cum am spus mai sus, profesorul Constantin Dulcan admite că inima este corespondentul minţii, raţiunii divine. Astfel, o cale către găsirea fericirii este credinţa şi recunoştinţa faţă de Creator, dar şi faţă de creaţiile sale – ceilalţi oameni, animale, natură.
"Pentru fericire este foarte important să fim recunoscători pentru că existăm. Am apucat încă o zi. Atâţia alţii nu mai apucă ziua aia. Fii recunoscător lui Dumnezeu că exişti, fii recunoscător pentru părinţii tăi că te-au crescut, fii recunoscător celor de pe urma cărora tu citeşti o carte bună, înveţi, fii recunoscător celor datorită cărora porţi hainele pe care le porţi, că le-au creat ei. Şi să te întrebi ce poţi să faci tu pentru ei. Uite, eu sunt medic bun, pot să îi vindec. Atunci, toate lucrurile vor fi la un alt nivel. Sigur că suntem diferiţi, că cel care mătură strada are altă fericire decât fericirea mea, dar asta nu înseamnă că eu am dreptul să îl dispreţuiesc, pentru că eu nu pot trăi fără el", spune Constantin Dulcan.
Reţeta fericirii prescrisă de medicul Constantin Dulcan
Profesorul Constantin Dulcan consideră că starea de fericire poate fi obţinută de oricine. Sfaturile sale pentru oameni se referă la atitudinea pe care aceştia o adoptă faţă de propria persoană şi faţă de viaţă în general. Toţi oamenii ar trebui să fie împăcaţi cu ei înşişi, să accepte că sunt diferiţi şi că fiecare om are dreptul la demnitate şi respect şi să înţeleagă că sunt veniţi pe lume cu un scop. Depinde de ei să descopere acea chemare.
Păstrarea în suflet a unui ideal, gândurile pozitive şi, cel mai important, credinţa – sub orice formă ar fi ea – sunt, de asemenea, elemente din reţeta fericirii dată de medicul Constantin Dulcan pacienţilor săi:
"Concluzia mea este că fericirea este un drept natural, pe care îl am prin faptul că exist, şi cel mai bun reper pentru a avea linişte şi pace interioară este să ştii că dincolo de tine există o raţiune care te protejează. Eu lucrul ăsta l-am învăţat singur. Sigur că la ţară, în copilărie, mama mă ducea la biserică. Dar experienţa mea, căutările mele, m-au făcut să simt asta, să experimentez şi să ştiu că există Dumnezeu. Pe mine nu mă pot convinge nici toţi marxiştii lumii, toţi capitaliştii că venim din maimuţe. Pentru că de când e maimuţa maimuţă ea nu s-a transformat în om. Şi dacă din întâmplare maimuţa aia s-a transformat în om, înseamnă că există o raţiune care vine din alt plan şi iată demonstraţia divinului. Dacă materia evoluează, înseamnă că e raţională. Vin fizicienii şi spun că atomul acela nu are raţiune. Păi dacă el nu are şi eu am, eu de unde am? Înseamnă că sunt eu încă ceva, un spirit. Atunci, de unde vine spiritul? Dacă corpul meu fizic este format numai din atomi neutri, de unde gândirea? De unde sentimentele? Înseamnă că e altceva pus în materie", susţine Constantin Dulcan, care expune această teorie a unei raţiuni superioare care guvernează tot ce este prezent pe această lume în toate cărţile sale.

Lina Tanase 
Sunt Diaspora, am 60 de ani
As vrea sa explic celor care inteleg mai greu atitudinea Diasporei in aceasta perioada.
1.Diaspora a fost acuzata ca nu este suficient de informata. Eu cred ca tocmai fiind la distanta ne informam permanent, din mai multe surse, pentru a nu fi partinitori.
2. Diaspora gandeste si simte facand diferenta:
- Chiar daca locuim departe, vedem diferentele referitoare la spitalele publice si aici ma refer inclusiv la comportamentul personalului medical, nu numai la dotari
- Vedem diferentele privind scolile publice
- Vedem diferenta in cum este promovata si dezvoltata cultura de calitate.
- Vedem sosele
- Vedem cum putem sa iesim pe strazi si sa ne plimbam in siguranta la 4 dimineata, fara sa ne temem ca vom fi atacati de infractori
- Vedem cum copii au autobuze scolare, daca distanta pana la scoala depaseste 1 km( nu ne temem pentru copii nostri ca ar putea fi violati si omorati de mosi alcoolici, prieteni cu politia)
- Vedem cum firmele particulare, nu sunt calcate de "controale" nejustificate in preajma Craciunului si a Pastelui ....pentru "aprovizionare"
-Vedem cum cei care incearca sa mituiasca fac puscarie( cunosc un caz concret, 2 ani puscarie pentru incercarea de a mitui un politist in, fara "recurs compensatoriu"...)
- Vedem comportamentul politicos al functionarilor servesc populatia fara spaga..
Si ar fi multe de spus....
De ce credeti ca nu ne dorim aceste lucruri si pentru Romania, chiar daca nu locuim in tara?
Credeti ca nu suntem suficient de patrioti..... iubim tara si vibram cu tara mai mult decat va imaginati. Credeti ca daca vrem o Romanie europeana, curatata de hoti, si de nedreptati care depasesc orice inchipuire, suntem mai putin patrioti?
M-am saturat de patriotismul de tipul "rosia romaneasca"...Ce au facut guvernele pentru "rosia romaneasca"? Sa fim seriosi, exista concurenta, exista cerere si oferta.....
Imi iubesc tara, dar eu stiu un lucru...Cand iubesti pe cineva sau ceva.....ii recunosti si defectele si calitatile si le spui verde in fata....
Sigur ca peste tot pot fi oameni de calitate sau nu. In sufletul meu sunt o persoana cu vederi de stanga....dar stanga nu inseamna ceea ce in Romania este "stanga"....
Iubesc Romania, iubesc oamenii, iert usor.......dar vreau sa stie toata lumea: Daca traiesti in Diaspora, asta nu inseamna ca ai uitat, nu am uitat nimic....
Poti fi un roman bun oriunde in lumea asta.
Iesiti la vot!
Cu dragoste din Diaspora

Dimitrie Grama


....imi bate cineva la usa?!
vad umbre care-mi misca
perdelele din salon?!
imi pipai fruntea
am febra?
imi simt inima cum bate
ciocan imi e in tampla dreapta
pieptul imi este gol
si mi-e frica!
ma ridic
te caut liniste
nu te gasesc aici...
memorii comune?
esti si tu haituita
de himere?
te ascunzi si tu ca mine
cu pumnii stransi
la gura?
cine suntem cand
incercam sa ne dam
un nume sau cand
macar incercam sa
sa ne identificam
sa stim cine suntem?
cine a spus primul
"a fi sau a nu fi"?
poate ca acelasi
care pentru prima
data a putut sa
aprinda o creanga,
un foc? focul acela îl simt
ma arde

...imi spui ca poate
esti nefericita
imi spui ca toata viata
a fost o neintelegere
si ca ai ajuns aici
unde esti acum
doar pentru ca te-ai luptat
pe campul de lupta al
pe campul de lupta
al viselor dar si
pe acela al cosmarului.
am fost fericita?
cat de fericita?
...te ascult si asi vrea
sa iti spun ceeace tu fara sa stii
mi-ai spus mie
-misterul vietii
nu se cere inteles
cand inca mai putem intelege
ci doar niciodata!-


...geam aburit de toamna tarzie
iti scriu pe el numele
inchid ochii
astept cateva clipe
si cand ii redeschid
te vad
nu stiu daca esti afara
nu stiu daca esti inauntru
pari asa de tanara
si de senina...
ma recunosti si
imi atingi fata
cu degete care
nu credeam ca pot fi
asa de calde
geamul aburit si rece
nu mai e acolo
si acum stiu ca era
doar o amintire veche
uitata in fundul ochilor...

Nicu Dragulanescu

Nu se cunoaște autorul ...
(Parodie după "Acuarela" lui Ion Minulescu

În metropola din care, am plecat pe-a vieții cale,
Cetățenii pe trotuare merg încet, pășind agale.
La costum şi la cravată, îmbrăcați de sărbătoare,
Trecătorii, cu mirare, se întreabă: „Cine-s oare?”
Este floarea cea vestită, toți cu câte-o facultate,
Adunând de-atunci încoace șaptezeci de ani etate.
Hotărâți sa se-întâlnească, cam în fiecare an,
Până când n-o mai rămâne decât unul... în final.
Am venit din toată țara, unii chiar din larga lume,
La-ntâlnirea cu colegii, să ne ținem iar de glume!
Am fost prieteni buni la școală, şi-așa am rămas mereu,
Dorul de-a-i vedea la față ne apasă tot mai greu.
Pupături, strângeri de mână, glume, vorbe amicale,
Amintiri din tinerețe, când nu prea aveam parale,
Dar aveam o calitate: eram veseli, geniali,
Hotărâți şi noi s-ajungem... ingineri sau... generali...
Ne uităm unii la alții, ne-ntrebăm chiar cu mirare:
Cum a fost, măicuță, oare, o atare transformare?
Am plecat cu toți-n viață, tineri, veseli şi frumoși
Şi ne-ntoarcem în postură ... cu par alb sau chelioși.
După ani de trudă multă, am ajuns cum ne e scris,
Să acumulăm, firește, bogății de nedescris:
Pe la tâmple-avem argintul, aurul pus de dentist,
Plumb atârnă la picioare, pietre scumpe-n colecist...
La Snagov nu avem vile, nu avem nici șase case,
N-am făcut nimic pe pile, precum alții fără oase,
N-am avut şi n-avem firme, intrate în insolvență,
N-am intrat la pușcărie... niciunul din intendență!
Însă mergem înainte, nu ne dăm deloc bătuți,
Căci avem umor şi farmec, chiar şi oarece bănuți.
Şi acum, la vârsta-aceasta, ne mai ținem de femei,
...Să ne-ajute-a trece strada sau să nu cădem pe-alei...

secolul luminilor. altegalerie
În tabloul acela frederic, regele prusiei, cântă la flaut.
Notele, foarte limpezi, foarte prusace, au ceva soldăţesc.
Înconjoară, în formaţii disciplinate, candelabrul aprins,
apoi se opresc pe genunchii doamnelor de la curte
(aşezate în colţul din stânga) ca nişte prisme metalice.
Trei muzicanţi închipuie în celălalt colţ al tabloului
o pădure adâncă de pini. Iar când din flautul regelui izbucneşte
un foc mare de artificii, doamnele simulează extazul.
Dar dacă privim cu atenţie, observăm că una dintre ele
tocmai şi-a acoperit gura cu evantaiul şi cască, în timp ce
tovarăşa ei chibzuieşte că atunci când cântă la flaut
regele seamănă cu o femeie cu barbă. În sfârşit, cea de-a treia
se mulţumeşte să mângâie botul inteligent al
unui caniş invizibil, la care pictorul s-a gândit doar,
interesat numai de candelabru – pretextul
unor efecte de lumină savante. Mai puţin complezent,
bustul lui voltaire, rămas în afara tabloului,
pe poliţa unui cămin, surîde sarcastic şi pare să spună:
„Hai să fim serioşi, frederic. Nu eşti un elev prea destoinic.
Muzica şi palatul acesta (nu degeaba i-ai zis sans souci)
îndeamnă la trîndăveală şi-s mai primejdioase ca superstiţiile.”
Dar regele nu vrea să ştie de superstiţii, cântă mai departe la flaut
şi se gândeşte că poate n-ar fi trebuit să-l invite aici pe voltaire.
Franţuzul e pocit ca un diavol şi habar n-are de muzică.

schimb de inimi
suntem două figurine de ceară într-un muzeu necunoscut
de unde venim și de când zăbovim acolo nimeni nu ne-a spus
poate ne-a răpit vreun zeu
nu i-a trebuit decât să ne întindă o mână
restul au fost reverențe
sub o sabie de aur
dar sigur ne-am modelat unul pe celălalt
de aceea ne privim în ochi
sau așa ne-a surprins artistul care a ținut să ne aibă
în dinastia lui
poate ne-o fi răscumpărat ori îi amintim de o mare iubire
într-o croazieră din jurul vulcanilor
zic și eu
ce noroc pe noi că ne despart doar niște nopți
cu trenă în culori peticite
când cade întunericul se aud pași în sala înmărmurită
cu siguranță ne căutăm și facem schimb de inimi
una arde parcă prea tare
și ar putea mistui toată strădania
unui altfel de muritor

Dumitru Ichi


Cum de-am ajuns,
în vremea aceea,
să fim numai noi,
tu și eu,
rătăciți prin livada de la liceu,
atât de singuri
și-atât de amândoi?
Cum de n-am observat
că-n urma noastră
se pierduseră cu umbră cu tot,
din peria zvârlită peste umărul tău?
Și eram atât de singuri
și atât de amândoi,
ca marea-n amintirea-i albastră
când o doare lumina...
înaltul genunilor noi,
borangicul apei a-mpuns -
năstrușnicul fir strămăturii,
și s-a făcut și el necuvânt.
în vremea aceea,
ne-au semnat de trei ori
diata de cer și pământ
și ne-au lăsat
la rădăcina copacului sfânt,
ascunsă cheia
de la cămara cu fagurii lunii.
...și astfel ne-am trezit
fără să știm că ne cunoaște salcâmul,
că am ajuns pe tărâmul
pe unde timpul în taină-și îngână
neveacului pâcla,
că mergem mână în mână,
fără să știm de ce, de cum și de unde?
Mâinile noastre cunosc mult mai mult despre noi,
de parcă
nu s-ar fi văzut niciodată
și-abia numai în zodiacul parâng
cu câtă iubire în brațe adusul aminte
și-l strâng!
Poate le-or fi fost frică sau jenă de cuvinte,
sau poate, asemenea nouă,
atât de singuri, nuntiți într-o rază
pe o planetă de rouă,
ele s-ar putea să ne fure unul din altul
și tare mă tem,
că fără să știm,
nu cumva în locul nostru
se îmbrățișează
când noi habar nu avem?

Anatol Covalli
Îndură-Te, Doamne, de ţara aceasta,
atât de strivită de griji şi nevoi,
în care domneşte trufaşă năpasta,
îndură-Te, Doamne, de ea şi de noi!
Prea multă minciună, prea multă durere
se varsă în noaptea trădării de neam,
când toţi demagogii se-nfig la putere,
iar ţara întreagă se zbate în ham.
Aceiaşi pe-aceleaşi satanice locuri,
mai lacomi acum şi mai dornici de vârf,
ne sfâşie carnea cu scârnave ciocuri
făcând să miroasă pământul a stârv.
În pomii durerii stă pasărea frică
doinind deznădejdea sărmanilor robi,
ce ochii şi fruntea din glod nu-şi ridică
şi colcăie-n teamă ca nişte neghiobi.
Îndură-Te, Doamne, de noi şi de ţară,
trimite-i pe îngeri să fie eroi,
căci altfel ajungi în curând de ocară
şi Tu, Doamne Sfinte, alături de noi.

Fondul sepulcral al timpului actual
Mi-e rece mi-e numele frânt
mi-e trist mi-e mormântul în fondul acestui timp mort
Ratez șansa să ies din marasm
pictez lumea pe dos
pe un perete înalt de zece metri din Centrul Vechi
nu departe de Curtea-Veche
de fântâna dorințelor
ce a fost astupată la un bombardament
câte microuniversuri nu ascunde orice petic de-asfalt
Capitala țării a avut întotdeauna mari contracții
a pierdut mai mult decât să nască - e regula vieții
Nu pot opri cavaleria - pe roșiorii
cu capete smulse de turcii la tunuri
și astăzi cred că jertfa lor era mare
conta precum dobândirea unui firman al eliberării
însă cavalerul fără cap de acum 151 de ani
din 1878 l-a refuzat și-am rămas spiritual sub turci
Bucureștiul se întinde azi ca o molimă de molozuri
nu există o forță a protestului de mare amploare
ecologiștii nu sunt ascultați ci scuipați
parcă suntem dintr-o revistă de benzi desenate
monștrii de piatră ce se blochează
într-o Uriașă Catacombă sub târgul lui Bucur de Piatră

Norica Isac
Costel Stancu
te voi iubi te voi iubi te voi iubi
atîta timp cît pasărea va aţîţa
cu aripa ei albă focul
înăuntru şi înafară împrăştiind duh
tu eşti visul ce fură
puţin cîte puţin din realitate
o luptă
la sfîrşitul căreia
ca din gura şarpelui
să iasă victorioasă o broască
cine se îndoieşte de tine?
cine îţi împinge
pînă sub bărbie zarea?
te voi iubi te voi iubi te voi iubi
pînă cînd numele tău se va întoarce în cer
pe o cale numai de el ştiută
va fi pretutindeni
ca literele unei scrisori netrimise
cine să te învinuie? cine să-ţi ceară să minţi
cînd rugîndu-te îl auzi
pe cel ce se roagă sub tine în pămînt?
ti amerei ti amerei ti amerei
quanto tempo l'uccello scatenera
con la sua ala bianca il fuoco
dentro ed infuori spargendo spirito
tu sei il sogno che ruba
poco-a-poco dalla realtà
una lotta
alla quale fine
che dalla bocca del serpente
esca trionfante una rana
chi dubita di te?
chi ti spinge sotto il mento dell'orizzonte?
ti amerei ti amerei ti amerei
finché il tuo nome tornera al cielo
per una via solamente da lui saputa
sara da per tutto
come i caratteri di una lettera mai mandata
chi ti condanni? chi ti chieda di mentire
quando pregando tu senti colui che prega sotto di te nella terra?

amintiri derulate
pe aceeași peliculă prăfuită
membrele mele-cioburi
ne căutăm trupurile care se sfărâmă
deși îngerul mi-a șoptit la ureche
„nu te întrista, nici eu nu știu să cânt la vioară”
între noi un transfer de țipăt
eu tac privind în gol
după pletele de femeie păcătoasă
pe care tramvaiele mi le-au retezat
în batjocură
tu te-așezi pe marginea patului
hăituitul care se iubește în glumă
„până la creierul tău nestăpânit aș urca –
îmi spui –
cu o mână ți-aș opri durerea
care eliberează gânduri-avortoni
după care plâng
pentru că inima ta nu vibrează
când bate ceasul amurgului”
geamurile trosnesc
un zeu dement
fur de nostalgii
adoarme hohotind
în cochilii de catifea
altul beat
în piatra de la căpătâi

viața revine acasă
viața are multe mame și toate
de pe-aici
un copil stingher care nu se acomodează
oriunde trebuie să o ia de la zero
pe partea cealaltă a globului cu vise
copil străin în patria sa cuvântul stâlcește
nu-și pune o dorință zâmbetul cu genunchii la gură
privește pe ceilalți cum se joacă
i se pare un eșec de aceea rămâne
pe muchia sa
îi este greu să spună
unei mame prin corespondență
noroc mare că viața are și bunici
se deplasează cu dificultate
dar cel puțin o-ngrijește cineva
nu concepe să-și părăsească prietenii
cu care a învățat copilăria
școala drumul speranța
singurătatea se-arată foarte mămoasă
a pregătit o cutie de ciocolată amară
cu ochii pe ceas așteaptă
sub voaleta de văduvă
o încleștează de mână
în teama de necunoscut
viața face o săritură
de pe loc

Alexia Ema Ema 

M-am săturat de chipuri măsluite,
De măști neobosite împrejur,
De șoapte deghizate în iubire
Ce-și conturează ochiul dedesubt
Albastru, plin de negura vâltorii,
Încrîncenat de-nchipuite vini,
De săbii atârnate peste creștet
Ascunse în aripi de heruvimi!
Mi-e gol în suflet de atâta farsă,
De-absurdul teatru ce-am primit în dar,
O scenă-mpodobită la fațadă
Cosmetizând al spaimelor hotar!
Atâta mâl și tină împrejuru-mi!
Vor să mă-nghită, eu renasc zâmbind,
Un nufăr alb peste-obosita baltă
În chip de lună oglindind senin.


tristețea asta va trece
și nu vreau
doar așa te simt aproape
când mi se umezesc ochii
te întorci
nu trebuie să mă atingi
ca să-ți simt degetele
nici să-mi vorbești te aud oricum
e de ajuns să plâng și
mormântul se deschide
ai tricoul puțin șifonat și după zâmbet
îmi dau seama că ai chef să dansăm
e miezul zilei și plaja plină
fetița noastră nu știe că sunt nebună
și nici lumea asta toată n-ar înțelege
că umbra de pe nisip
ești chiar tu


Tu însă când iubești
să le arăți oamenilor că iubești
ce fericire mai mare poate fi
decât să atingi
și să izvorăscă în pustiu apă din piatra tare
e dragoste e lumină
nimeni să nu se tânguiasca
nici să se teamă de moarte
privirea ei
zăpadă unei păsări topindu-se în zare
nimeni să nu-i învețe întunecatele gesturi
negrele miresme
cât timp iubești ea nu e veșnică
n-am la ce mă ruga dacă nu pot avea dragoste
plină de văzduh inima mierla
încă de departe simțind gustul crud al ierbii
nu are nici zbor nici cântec
l-am intrebat nerăbdătoare
și eram adunată în mine ca un melc chircit de ger
ce fericire mai mare în ceasul cel mai strălucitor
pârguitele poame din fire să te facă nemuritor
pentru cei goi și lipsiți de dragoste
tu când iubești să te arăți tuturor

Vlad Anghelescu 

văd în jur doar frunze uscate
cred că am înflorit
într-un veac de singurătate
în care totul pare adormit
iar balanțele inversate
vreau să ofer un zbor cât de mic
dar infirme cârje lovesc pe la spate
aripa-mi strivesc spun că n-am tichie de mărgăritar
vor să doarmă nestingherite al lor zadar
izolându-mă vreascurile, rugina
într-o rugă zadarnică, nu vor lumina,
eu precum o hâdă oglindă născându-mă biet fum,
pleoapa-mi închid și nici nu voi să aud
cum cerul este doar amăgire,
lacrimă spânzurată, suflet vinovat de iubire,
prind neîncetat a mugurelui ureche i-o mângâi-
topirea nopții, picurul de pe jgheab ce se-adună-n butoi
pentru toate păsările ce n-au migrat
soarele le-a încălzit apa de adăpat
apa florii celeste coboară, dirijare pe brațe de lemn,
cumpăna se înclină cu suflare caldă la rădăcină
oferindu-i pământului porții egale, vis, alinare
prin văile funebrelor (frunze) ne lăsăm haina de strigoi
oricâte cearcăne ... primenindu-se din șuvoi
oricâte rele porniri toate cred în boltă acuma
biet copil născut mugure
într-un veac de singurătate
infirme cârje te lovesc pe la spate
că n-ai avea tichie de mărgăritar
eu prind neîncetat a mugurelui ureche
îi mângâi aripa arăt al soarelui dar
ce el nu-l vede acuma
dar domnul i-l va sădi la rădăcină
cu drag ... copil învelit cu lumină
Vlada Adalva

Valeriu Campeanu

De vorba cu existența
-epopee romanească-
Bună ziua, Existenţă,
îi zic văzând-o grăbită,
desculţă şi jerpelită
în chip de cerşetoare
se uita uimită
la un ditamai palat
ce strălucea în soare...
de cine știe ce zeu locuit
Care bună, de unde bună?
Mă jigneşti, nu-ţi-e a bună
te-ai prostit, nu mai vezi bine
i-auzi bună, ce-i cu tine?
mi-a răspuns ea ofuscată
ce-ai făcut să fie bine,
tu şi cei de lângă tine
ţie poate-ţi merge bine
că ia-uite câta-mai grăsime
ai tot pus mereu pe tine
dar mai uită-te în jur
câţi săraci şi câţi bolnavi
căutând doar prin gunoaie
ceva resturi de mâncare
ca să nu moară de foame
şi tu zici că este bine
de copiii prin canale
ce n-au chip şi nici părinţi
nu ştiu nici cum îi mai cheamă
că nimeni nu-i bagă-n seamă
despre ăştia ce mai ştii
că parcă nu-s ai nimănui
n-au nici nume, nici pronume
despre ăștia ce mai spui?
nu ştiu nici de dumnezeu
şi nici chiar cum să se-nchine
trăind greu de azi pe mâine
se strigă cum nimeresc
Bă tu ăla, bă puţane,
vino-ncoace mă golane
i-a zis unuia mai nou
tu prin ce canal trăieşti
hai la noi, că-n Bucureşti
e mai bine să trăieşti
şobolani sunt mai puţini
c-am luat nişte câini cu noi
şi de foame îi halesc
cât ai zice unu-doi
mai avem şi o pisică
de haleşte la libărci
că altfel ne-ar intra în ochi,
în urechi şi chiar în gură
noaptea sforăind în somn
Când ne-apucă foamea rău
suflăm toţi în punga asta
şi se duce dracu foamea
de-atâta aurolac
că nu avem cozonac
Avem şi-o fată cu noi
ne facem cu ea nevoi
vino aicea, lângă noi
şi-om trăi cu toţi ca fraţi
nu sta singur, mă puţane
hai aici cu noi golane
Auzi tu, bă puţane,
hai să-ţi zic una mai tare
ieri a venit un barosan
zicea că-i parlamentar
şi ne-a filmat în canal
zicea că ne dă casă şi masă
că ne face buletine
şi-o să ne umple de bine
dar cine dracu’ îi mai crede
că tot aşa cu un an în urmă
au mai venit vreo doi-trei
ne-au filmat tot în canal
şi-au plecat grăbiţi
şi ei ziceau
că ne emancipează
dracu’ ştie ce-nsemnează
cred că e vreo-njurătură
că nimic nu s-a schimbat
şi noi suntem tot aşa
n-a mai venit nimenea
dar ce-mi pasă mie, zău
că sunt ei parlamentari
sau de ăla de-i zic toți că-i dumnezeu
că eu nu-l văd pe pământ
sunt cu toţii tot la fel
tot o apă şi-un pământ
că pe-aici nu i-am văzut
pe niciunul lăcrimând...
Ei, ce zici, mă întreabă Existenţa,
revoltată, ofuscată
de ăştia nu ai auzit?
de eşti vesel, fericit
şi-mi tot dai cu bună ziua
care bună, cum zici tu,
că-L mânii pe Dumnezeu
uite, eu când văd atâtea
mă apucă disperarea
şi-am intrat în greva foamei
de-asta arăt aşa de rău
L-oi trezi pe Dumnezeu
că prea ne uită tot mereu...

singurătatea e altceva
acolo între pereții ei tapetați cu ceruri
nesfârşite în adâncul cel mai puțin
suportabil al liniştii învingi doar dacă
eşti sincer tu aşeaptă-mă deşi plouă ca o
lungă uitare în frig iar eu sunt altul şi
totuşi acelaşi mă-ntorc să te
caut pe dig unde ştiu că visezi şi
ți-e teamă unde soarele apune ca pe
marte unde mă urăşti şi mă iubeşti
îngerii mei te sărută pe frunte
aşteaptă-mă exersând dragostea
adevărată şi îngroapă-mă în viitorul tău

Câinele roșu
îți aleargă și urlă prin vene
și sânge!
Singura fiară ce-ți ține inima
în lesă
din lacrimi de coapse.
Singurul rânjet hrănit cu cărămizi
din vise,
singurul clovn ce-ți dansează
în ochiul din suflet!
Spală-te femeie!
Spală-te în perfuzii hrănite
cu lapte,
scuipă din tine otrava ghearelor
ce ți-au dormit pe sâni și pe
Alungă ploaia din șoaptele
nopții! hrănește monștrii!

Un bătrân de poveste
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Mâine dimineață beau apă din trei fântâni
înainte de răsăritul soarelui,
nu știu dacă voi izbuti să o deosebesc
cum fac degustând vinul.
Știu doar că un bătrân bea apă din ele
și face din asta un obicei zilnic,
unii îl consideră dus, dar el nu se lasă
și face umbră pământului.
Timpul trece și fostul prizonier de război
ce a venit pe jos acasă
luptă cu sine
și cu amintirile pe care le povestește,
i s-a făcut și înmormântare creștinească,
nevasta s-a măritat,
dar a iertat-o fiindcă a murit devreme.
Lumea lui a dispărut și ea
și a rămas doar câte o fantomă grăbită
care mai bântuie câte o casă părăsită
în care nimeni nu intră.
Credința sa în apa vieții sfințită
ce o păstrează în fiecare fereastră,
să o sărute lumina soarelui
și astfel bătrânul nu se teme,
uită de moarte.DE

Tărchilă Nina
Între zambet și lacrimă
"în noaptea aceasta de toamnă,
târzie, zănatecă, tristă,
foşneşte rugina în frunze,
curg doruri din tot ce există,
iar îngeri cu pleoape de rouă
pe umerii nopţii se-aşează
privind prin ferestre închise
cum toamna-n grădini aberează.
m-aş duce aiurea în lume
să-nvăţ cum să uit să te-aştept,
să crească în mine tăcerea
smulgându-mi cuvântul din piept
şi-apoi, stând pe marginea lumii,
golită de tine-a pustiu,
s-adorm printre ţărmuri incerte
bolnavă de-atâta târziu."
Tărchilă Nina

te voi iubi te voi iubi te voi iubi
atîta timp cît pasărea va aţîţa
cu aripa ei albă focul
înăuntru şi înafară împrăştiind duh
tu eşti visul ce fură
puţin cîte puţin din realitate
o luptă
la sfîrşitul căreia
ca din gura şarpelui
să iasă victorioasă o broască
cine se îndoieşte de tine?
cine îţi împinge
pînă sub bărbie zarea?
te voi iubi te voi iubi te voi iubi
pînă cînd numele tău se va întoarce în cer
pe o cale numai de el ştiută
va fi pretutindeni
ca literele unei scrisori netrimise
cine să te învinuie? cine să-ţi ceară să minţi
cînd rugîndu-te îl auzi
pe cel ce se roagă sub tine în pămînt?

Deodată mi-a încolțit gândul că
e vremea să mă întorc și
să-mi îmbrac rochița
cu fluturii de zi care știau
străzile către fericirea fără
motiv însă răsucirea
în ninsoare și gheață
în ponositul palton de blană artificială
și mă lungesc cât cea mai înaltă umbră
pentru ca tu, duioasa armonie a sferelor
mele, să mă depășești fără a recunoaște
semnele lăsate de
fluturii din străzile

Casa cu pereti de lut
La coltul casei pãrintesti,
Am îngropat adânc sub flori
Dorul copilãriei mele
Cerul senin , fãrã de nori.
Plâng florile si se apleacã,
Astern petale pe pãmânt
Nu-i nimeni sã le punã apã
Le udã Domnul , când si când..
M-au încãlzit pereti de lut ,
Dar i-am lãsat , fugind în lume
Trãiesc departe de frumos
Strãinului sã-i fie bine.
În geamul mic , plânge-o muscatã,
Din zorii zilei pânã-n noapte
Doar Dumnezeu îi poartå grija
Trimite vânt , frunzei uscate.
Un lan de grâu , din veri trecute,
Zace tãcut pe-acoperis...
Plânge si-acum în el neghina
Iar macii rosi , încet s-au stins.
Un trandafir în coltul casei ,
Doar gardul l-a mai mângâiat
Nu-i nimeni sã-i mai fure floarea
Cã e pustiu la mine-n sat.
Grãdinã dulce , flori si iarbã,
Cu tine-as vrea sã stau mereu
Mã iartã , de mai zãbovesc
Aicea , nu-i pãmântul meu!
Mã rog la Dumnezeu si plâng,
Peretii casei sã nu cadã
Nici un copac sã nu îmi sece
Si nici fântâna din ogradã.
Iar într-o zi , când m-oi întoarce ,
De poti , dã-mi anii ce-am pierdut
Si lasã-ma sã dorm pe iarbã
Si-n casa cu pereti de lut!

S-a întâmplat în 24 noiembrie…
- 1632: S-a născut Baruch (Benedictus de) Spinoza, filosof raţionalist olandez; unul dintre iniţiatorii filosofiei moderne (d.21.02.1677).
- 1642: Abel Tasman este primul european care descoperă insula Van Diemen's Land (mai târziu numită Tasmania) Abel Janszoon Tasman (1603, Lutjegast, Groningen, Olanda - 10 octombrie 1659, Batavia, insula Djawa) a fost navigator şi comerciant olandez, explorator al Australiei şi Oceaniei.Este celebru pentru călătoriile sale din 1642 şi 1644, aflat în serviciul United East India Company, fiind primul european cunoscut care a ajuns în insulele Tasmania şi Noua Zeelandă.În 1642 primeşte comanda unei expediţii ce avea drept scop descoperirea de noi tărâmuri în sudul Pacificului, Terra Australis Incognita, necunoscute până atunci europenilor, dar cărora cartografii le bănuiau existenţa.Pe 24 noiembrie 1642, Tasman zăreşte coasta vestică a unei insule, căreia îi dă numele „Pământul lui Van Diemen", în onoarea guvernatorului de atunci al Companiei Olandeze a Indiilor de Est. Ulterior, colonialiştii englezi îi vor da numele Tasmania.Numele lui Tasman este purtat de mai multe entităţi geografice (Tasmania, Marea Tasmaniei, golful Tasmaniei, râul Tasmania), de animale (diavolul tasmanian, tigrul tasmanian) ş.a.
- 1691, 24.XI / 4.XII: Prin „Diploma leopoldină", principatul Transilvaniei era subordonat direct împăratului Austro-Ungariei şi beneficia de un statut separat, care confirma privilegiile celor trei naţiuni politice (maghiari, saşi, secui) şi drepturile celor patru religii recepte (catolică, luterană, calvină şi unitariană)
- 1796: S-a născut Stephan Ludwig Roth, învăţător sas, participant la Revoluţia de la 1848 din Transilvania; pentru activitatea sa revoluţionară a fost condamnat la moarte şi executat.
- 1806: S-a născut William Webb Ellis, cleric anglican, acreditat drept inventatorul rugbyului.William Webb Ellis (d. 24 ianuarie 1872) a fost elevul de la Colegiul Rugby din Anglia, care, conform tradiţiei, a luat în braţe balonul în timpul unui meci de fotbal şi l-a purtat în spatele liniei porţii adverse, deşi tradiţia cerea ca punctele să fie înscrise cu piciorul. Gestul lui William Webb Ellis, de a ţine balonul în mâini, într-o fază a jocului în care aşa ceva nu era permis, a făcut ca regulile Colegiului din Rugby să evolueze progresiv. Numele i-a fost acordat trofeului înmânat echipei câştigătoare a Cupei Mondiale la Rugby, care se organizează cu începere din 1987, competiţie la care România a participat la toate ediţiile.
- 1814, 24/25: S-a născut Matei Millo, actor şi cântăreţ, autor de texte dramatice, unul dintre pionierii teatrului românesc (m. 1896).A desfăşurat la Iaşi şi la Bucureşti o activitate multilaterală de actor, director de scenă, autor dramatic, conducător de trupă şi director de teatru, precum şi de profesor. Matei Millo a fost un fervent susţinător al repertoriului naţional şi un interpret strălucit al comediilor lui Vasile Alecsandri.A cultivat în teatrul românesc interpretarea realistă, reacţionând împotriva stilului declamator. Concepţia artistică a lui Matei Millo a influenţat puternic teatrul românesc de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX.Ca autor dramatic a scris comedii satirice. Jocul lui Millo se caracteriza printr-un fin simţ de observaţie, sobrietate, capacitate de nuanţare, minuţiozitate în caracterizarea variată a personajelor, umor şi vervă neobosită. Printre rolurile care i-au asigurat popularitatea se numără travestiurile Chiriţa, Mama Angheluşa, Baba Hârca, Ciubăr din Despot-Vodă, Barbu Lăutaru de V. Alecsandri, Shylock din Neguţătorul din Veneţia de Shakespeare, Sancho Panza din Don Quijote de Cervantes etc.
- 1816: S-a născut pictorul Barbu Iscovescu; participant la Revoluţia din 1848-1849 din Ţara Românească, a realizat stindardul acesteia. Barbu (Baruh, Iehuda) Iscovescu (n. Bucureşti - d. 24 octombrie 1854, Constantinopol), născut într-o familie de meşteri iconari, a fost un pictor şi revoluţionar român de etnie evreu.A studiat la Viena şi la Paris. A participat activ la pregătirea şi la desfăşurarea Revoluţiei de la 1848 din Ţara Românească.Exilat după prăbuşirea revoluţiei, s-a refugiat la Braşov, unde a continuat activitatea revoluţionară. Stabilit pentru un timp la Zemun, lângă Belgrad, Iscovescu a cunocut pe unii revoluţionari sârbi şi le-a executat portretele, precum şi portretul lui Dimitrie Bolintineanu, care se afla acolo.În 1849 a emigrat la Paris, unde a făcut copii după tablouri de mari maeştri din muzee şi, la îndemnul lui Nicolae Bălcescu, a copiat la Biblioteca Naţională, după gravuri de epocă, chipuri de voievozi români. În 1853 s-a aflat alături de alţi români la Bursa, şi a murit în 1854 la Constantinopol, fiind înmormântat din dorinţa sa la cimitirul ortodox grec, în aceeaşi groapă cu prietenii lui revoluţionari, Ion Negulici şi preotul Atanasie Luzin.Constantin D. Aricescu i-a numit „Câteştrei martiri ai libertăţii". Poetul Dimitrie Bolintineanu a scris un epitaf pe mormântul lui Barbu Iscovescu.
- 1826: S-a născut scriitorul italian Carlo Collodi. Carlo Collodi, pe numele adevărat Carlo Lorenzini, (n. Florenţa Italia; d. 26 octombrie 1890 în Florenţa) a fost un scriitor şi ziarist italian, autor al unor unor cărţi didactice pentru copii.Activitatea lui de scriitor a început la vârsta de 20 de ani, prin recenzii pentru catalogul unui librar florentin. Acontinuat cu recenziile articolelor pentru periodicul „L' Italia Musicale” (Italia Muzicală), una dintre revistele de specialitate cele mai importante din Italia.Ca jurnalist, a crescut în faimă în doar câţiva ani, contribuind la o mare varietate de periodice de pe întreg întinsul Italiei şi prin conducerea sau chiar fondarea unor ziare importante.În anii 1850, Carlo Lorenzini îşi extinde preocupările de jurnalist cu cele de autor dramatic şi scriitor, dând o atenţie deosebită dezvoltării operei şi dramei. Anul 1856 a marcat prima utilizare a pseudonimului Carlo Collodi, pe care îl va adopta definitiv pentru semnarea cărţilor sale în anii 1870 şi 1880. Carlo Collodi a început să scrie cărţi pentru copii în 1876, odată cu publicarea culegerii I raconti delle fate (Povestirile zânelor). Au urmat o serie de cărţi special concepute pentru uz şcolar: Giannettino (Ionel), Minuzzolo (Micuţul), L'Abbaco di Giannettino (Socotitoarea lui Ionel), La Grammatica di Giannettino (Gramatica lui Ionel), Il Viaggio per l' Italia di Giannettino (Călătoria lui Ionel prin Italia) şi La Lanterna Magica di Giannettino (Lanterna fermecată a lui Ionel). În anul 1881 a început să contribuie regulat la una din primele reviste pentru copii din Italia, „Ziarul pentru copii”, care în primul său număr a publicat primul episod din Aventurile lui Pinocchio. Carlo Collodi a murit subit la Florenţa în 1890 şi a fost înmormântat în cimitirul eroilor din orăşelul San Miniato la Monte.El este autorul celebrului roman Le avventure di Pinocchio. Storia di un burattino. Numele pseudonimului său vine la satul Collodi, situat între Lucca şi Pistoia, unde s-a născut mama sa Angela Orzali, şi unde şi-a petrecut şi el o bună parte din copilăria lui.Gepetto, un tâmplar dintr-un mic orăşel italian, găseşte într-o bună zi o buturugă năzdrăvană, din care ciopleşte o păpuşă de lemn pe care o botează Pinocchio. Aceasta trece printr-o mulţime de peripeţii, din care învaţă ce înseamnă să fii bun şi ascultător. Drept recompensă, „Zâna cea Bună” o va transforma într-un băieţel adevărat.
- 1843: Mihail Kogălniceanu a rostit memorabilul „Cuvânt de deschidere al celui dintâi curs de istorie naţională" la Academia Mihăileană din Iaşi, în care defineşte istoria şi rolul ei în cristalizarea conştiinţei naţionale
-1858: S-a născut Marie Bashkirtseff, pictor rus, scriitor şi filozof (d. 31.10.1884)
-1859:A fost publicată „Originea Speciilor", controversata lucrare a naturalistului englez Charles Robert Darwin (1809-1882...Charles Darwin (n. 12 februarie 1809, Shrewsbury, Shropshire - d. 19 aprilie 1882, Down, lângă Beckenham, Kent) este cel mai celebru naturalist britanic, geolog, biolog şi autor de cărţi, fondatorul teoriei referitoare la evoluţia speciilor (teoria evoluţionistă). A observat că toate speciile de forme de viaţă au evoluat de-a lungul timpului din anumiţi strămoşi comuni, ca rezultat al unui proces pe care l-a numit „selecţie naturală”, toate acestea fiind publicate în cea mai celebra scriere a sa, „Originea speciilor” (1859).
- 1864: S-a născut Henri de Toulouse-Lautrec, pictor şi litograf francez.Henri de Toulouse-Lautrec (n. Albi - d. 9 septembrie 1901, Malromé/Gironde) a fost un pictor francez din perioada postimpresionistă. În ciuda faptului că experienţele diferitelor curente artistice de la sfârşitul secolului al XIX-lea nu-i erau străine, activitatea sa nu poate fi încadrată în vreo categorie schematică. O spunea el însuşi: „Nu aparţin nici unei şcoli. Lucrez singur în ungherul meu".Originalitatea picturii sale corespunde personalităţii sale neobişnuite.Stilul lui deosebit de personal i-a dat posibilitatea să capteze spiritualitatea epocii sale, a acelei epoci în care a trăit şi pe care a observat-o atât de pătrunzător.Henri de Toulouse-Lautrec s-a născut în 1864 în orăşelul Albi situat în partea de sud-est a zonei centrale muntoase a Franţe.Era fiul contelui Alphonse Toulouse-Lautrec-Montfa, care provenea dintr-o veche familie de aristocraţi. În 1872, începe studiile la liceul de elită Fontanes, dar, din cauza problemelor de sănătate, rămâne acasă, urmărind viaţa colorată şi palpitantă a părinţilor săi. La 30 mai 1878, cade de pe un scaun şi-şi fracturează femurul stâng. Vara următoare accidentul se repetă, de data aceasta de partea dreaptă, tot la nivelul femurului. Toulouse-Lautrec rămâne invalid şi nu mai creşte în înălţime, talia lui Toulouse-Lautrec la maturitate fiind de numai 152 cm. Viitorul artist însă, îşi descoperă înclinaţia pentru desen.În anul 1882, Toulouse-Lautrec începe studiile de pictură sub îndrumarea lui Léon Bonnat, reprezentant al stilului academic.Continuă apoi în atelierul lui Fernand Cormon. La început păşeşte în direcţia impresionismului, dar mai târziu alege curente mai moderne. Tânărul artist descoperă cartierul Montmartre, în vara anului 1884 părăseşte casa părintească din Paris şi se mută în locuinţa tânărului pictor Grenier, într-o casă unde fusese atelierul lui Edgar Degas, pe care Lautrec îl considera ca fiind unul dintre maeştri săi.Toulouse-Lautrec descoperă o lume complet necunoscută pentru el până acum, şi acest lucru nu rămâne fără urmări nici asupra picturii sale. Pentru început, abordează temele preferate naturaliştilor, care vor predomina şi în pictura sa ulterioară: distracţiile de bulevard, petrecerile dansante, circul, cabaretul, teatrele, precum şi portretele oamenilor de la periferia societăţii (prostituate, alcoolici).Începând de la mijlocul anilor optzeci, Lautrec trăieşte aproape în exclusivitate o viaţă de noapte.Este un vizitator permanent al cabaretelor, consumă din ce în ce mai mult alcool, în special absinth, şi i se întâmplă să petreacă săptămâni întregi în stabilimente rău famate.Aceste peregrinări nocturne reprezintă surse de inspiraţie ale lucrărilor sale. Prima expoziţie personală a avut loc în 1886 în cabaretul „Mirliton”. Un an mai târziu expune la Toulouse, la expoziţia internaţională a reprezentanţilor Academiei de Arte Frumoase.Nu participă la expoziţiile Salonului oficial de la Paris, în schimb se prezintă la Salonul Independenţilor, care se desfăşoară sub deviza „Fără juriu, fără premii”.Aici expune în compania unor artişti ca Georges Seurat, Paul Signac sau Camille Pissarro.În martie 1890, la cel de-al şaselea Salon al Independenţilor, Toulouse-Lautrec prezintă tabloul „Dansul la Moulin Rouge”. Ultima parte a vieţii lui Toulouse-Lautrec devine dramatică. Modul de viaţă pe care l-a dus timp de zece ani nu rămâne fără efect asupra sănătăţii sale şi aşa deficitară.Creează însă în continuare, chiar şi după nopţile pierdute, circa şaizeci de litografii care sunt expuse în aprilie 1898 în filiala londoneză a Galeriei „Goupil”. Din cauza intoxicaţiei alcoolice şi a lipsei de somn, are halucinaţii. O cură de dezintoxicare rămâne fără succes. La 15 iulie 1901 părăseşte Parisul, mama sa îl duce la moşia familiei, la Malromé din departamentul Gironde. La 9 septembrie moare în braţele acesteia.
- 1864: A murit geologul şi chimistul american Benjamin Silliman (n. 1779)
-1864: A fost înfiinţată Casa de Economii şi Consemnaţiuni – C.E.C. Primul sediu al tinerei instituţii a fost în Hanul Şerban Vodǎ care se gasea in locul actual al sediului BNR, pe Str Lipscani
-1865, 24.XI / 6.XII: În cadrul Dietei Transilvaniei de la Cluj (ale cărei lucrări au început la 8/20.XI.1865) s-a votat încorporarea Transilvaniei la Ungaria (potrivit decretului imperial emis în august acelaşi an); autonomia principatului era, astfel, desfiinţată, urmând ca interesele acestui teritoriu locuit majoritar de români să fie discutate şi hotărâte de Dieta de la Budapesta
- 1868: S-a născut Scott Joplin, pianist American (d. 01.04.1917)
- 1877: Mihai Eminescu a început colaborarea la ziarul „Timpul", cu articolul „Bălcescu şi urmaşii lui"
- 1879: Italia a recunoscut independenţa României. S-au stabilit relaţiile diplomatice dintre cele doua state (24 nov./6 dec.)
- 1887: S-a născut Erich von Manstein, general german (d. 09.06.1973)
- 1889: S-a născut prozatorul Ionel Pop (m. 1985). După cursuri secundare la Năsăud şi la Blaj, absolvite în 1907, face studii de drept la universităţile din Budapesta, Berlin şi Munchen, susţinându-şi în 1911 doctoratul la Budapesta. Devine avocat stagiar la Blaj, iar din 1915 la Târgu Mureş. În 1918 este secretar al Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, ulterior de mai multe ori deputat şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.După 1944 profesează la Cluj, iar din 1948 se stabileşte la Bucureşti Debutează în 1908 la „Românul" din Arad. Între 1932 şi 1947 este redactor al revistei de vânătoare-pescuit-chinologie „Carpaţii”. Fin observator al naturii, al vieţuitoarelor din păduri şi din ape, Pop este un vânător şi un pescar animat de un „sentiment cavaleresc”. Face mai mult literatură decât vânează, asemenea lui Mihail Sadoveanu, căruia i-a fost călăuză de vânătoare în munţii Sebeşului.Pop îşi relevă bogatele cunoştinţe de naturalist în lucrări precum Capra neagră, Vulpea şi Mamifere din România (I-II, 1971, în colaborare cu Vasile Homei) ori în romane, cum se întâmplă în Inima pădurii. Dar mai la îndemână îi este povestirea, exersată cu succes în culegerile Întâlniri cu animale, Întâlniri neaşteptate, De la urs la pănţăruş, Poieniţa ielelor şi Văpaia sau în paginile memo¬rialistice intitulate Îmi aduc aminte, unde este evocat şi Mihail Sadoveanu. Câteva volume ca De la urs la pănţăruş, Întâlniri neaşteptate şi Paşi prin lumea păsărilor, i-au fost traduse în limba germană, o versiune semnată de Yves Auger apărând şi în franceză - Rencontres avec Ies betes.
- 1889: S-a născut Constantin Karadja, istoric, bibliograf şi bibliofil (căutător de rarităţi şi editor de izvoare istorice); membru de onoare al Academiei Române (m. 1950)
- 1900: S-a născut Maria Cernovodeanu, pianistă şi profesoară (m. 1968)
- 1902: S-a născut N. Crevedia (pseudonimul lui Nicolae Ion Cârstea), poet, prozator şi publicist (m. 1978)
- 1908: S-a născut regizorul polonez de film Aleksander Ford (m. 1980, la Los Angeles/SUA)
- 1909: S-a născut poetul Ion Sofia Manolescu (m. 1993)
- 1912: S-a născut regizorul Victor Iliu, unul dintre maeştrii filmului românesc (m. 1968, la Roma)
- 1913: S-a născut Geraldine Fitzgerald, actriţă americană de origine irlandeză (d. 17.07.2005)
- 1914: S-a născut Lynn Chadwick, sculptor britanic (d.25.04.2003)
- 1920: A murit Alexandru Macedonski, poet, prozator şi dramaturg; promotor al simbolismului în poezia română; membru post-mortem al Academiei Române (din 2006). Alexandru A. Macedonski (n. 14 martie 1854, Bucureşti — d. Bucureşti) a fost un poet, prozator, dramaturg, şi publicist român. Supranumit poetul rondelurilor, inspirându-se din literatura franceză este primul reprezentant al simbolismului în literatura română. Iniţiatorul cenaclului şi revistei literare Literatorul, susţine modernizarea poeziei româneşti, fiind într-o continuă polemică cu junimiştii, polemici care i-au afectat serios cariera literară şi viaţa. Notabile sunt polemicile sale cu Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu şi, mai târziu, Ion Luca Caragiale.Pe de altă parte, Alexandru Macedonski a încurajat, la începuturile activităţii lor scriitoriceşti, numeroşi tineri talentaţi, printre care George Bacovia, Tudor Vianu, pe care i-a publicat în revista sa Literatorul.În anul 1873 scoate ziarul Oltul, iar în anul 1896 revista Liga ortodoxă în care vor debuta, printre allţii, Tudor Arghezi şi Gala Galaction.
- 1920: S-a născut poetul Nicolae Tăutu (m. 1972). După ce frecventează liceele militare din Târgu Mureş şi Cernăuţi, face ultimele clase la Liceul „Aron Pumnul” din Cernăuţi, absolvind în 1940.În 1942 termină cursurile Şcolii de Ofiţeri de Infanterie de la Bucureşti. Va lupta pe frontul de Vest, în calitate de comandant de companie. După 1944 lucrează ca redactor în presa militară, fiind, între altele, corespondent special la „Apărarea patriei” şi redactor-şef la „Viaţa militară”. A făcut parte, un timp, din Consiliul Uniunii Scriitorilor. Primele versuri îi apar în „Freamătul literar”, iar producţia lirică de început o strânge în placheta Tăceri pentru apă vie, ieşită de sub tipar în 1940, pe când era elev în ultima clasă de liceu.Versurile, proza, fragmente din lucrările dramatice şi o bogată publicistică, dar şi numeroase amintiri sau schiţe umoristice sunt incluse în mai multe publicaţii ale vremii.Scriitor prolific, Tăutu e autor de poezie, roman, piese de teatru, scenarii literare, librete de operă, schiţe umoristice etc.Valoarea lor literară e însă discutabilă din cauza numeroaselor concesii făcute imperativelor social-politice ale vremii. Versurile din primele volume, Tăceri pentru apă vie şi Mătănii de zăpadă (1943), poartă amprenta elegiacă, nostalgică a poetui rus. Antologia Cântarea cântărilor mele (1971) cuprinde poeme din anii 1940-1971, ceea ce aduce împreună lirica începuturilor şi versificările activiste, angajate, în felul lui Mihai Beniuc.Cartea surprinde prin structură, fiind organizată în cicluri care poartă ca titluri indicaţii muzicale (Andante, Allegretto).
- 1925: S-a născut William F. Buckley, scriitor american, întemeietor al revistei de prestigiu „National Review”; în anul 1966 a iniţiat talk–show–ul „Firing Line”, pentru care a primit Premiul Emmy (1969) şi care a devenit cea mai longevivă emisiune de acest tip din istoria televiziunii americane, încheindu–se abia în 1995 (d.27.02.1998)
- 1926: S-a născut Tsung-Dao Lee, fizician chinez.Tsung-Dao Lee este un fizician american de origine chineză, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică, în 1957, împreună cu Chen Ning Yang pentru descoperirea teoretică a violării legii parităţii la interaciunile slabe, teorie verificată experimental de Chien-Shiung Wu. Lee şi Yang au fost primii chinezi care au câştigat Premiul Nobel.
- 1927: A murit Ion (Ionel) I.C. Brătianu, om politic liberal, unul dintre făuritorii României Mari; preşedinte al Partidului Naţional Liberal (din 1909 până la încetarea sa din viaţă); în mai multe rânduri ministru şi prim-ministru; membru de onoare al Academiei Române din 1923 (n. 1864).
- 1929: A murit Georges Benjamin Clemenceau, om politic şi ziarist francez; prim-ministru (1906-1909, 1917-1920); preşedinte al Conferinţei de pace de la Paris (1919-1920), unul dintre autorii Tratatului de pace de la Versailles (n. 1841)
- 1932: S-a născut Dumitru Carabăţ, scenarist, teoretician de film şi autor de cărţi de specialitate. Primeşte, în 1963, la Cannes, premiul pentru scenariul filmului „Codin”, scris în colaborare cu Yves Jamiaque şi Henri Colpi („Spre o poetică a scenariului cinematografic”).Dumitru Carabăţ a debutat în filmul de lung metraj la 27 de ani, semnând scenariul filmului Secretul cifrului. De-a lungul carierei de scenarist, a fost răsplătit cu Premiul pentru Cel mai bun Scenariu la Festivalul de la Cannes în 1963 pentru scenariul filmului Codin, Marele Premiu la Festivalul de Film de la Bruxelles, ediţia 1976, pentru Zidul şi două premii ale Asociaţiei Cineaştilor din România (ACIN), pentru Vulcanul Stins şi Cântec în zori. Dumitru Carabăţ este fondatorul şcolii româneşti de scenaristică. Cel mai important teoretician român al scenariului cinematografic, cu peste 50 de ani de experienţă la catedră în cadrul UNATC „I.L. Caragiale” din Bucureşti, Dumitru Carabăţ este o figură marcantă a istoriei cinematografului românesc nu numai pentru scenariile sale, transpuse pe marele ecran de regizori precum Constantin Vaeni, Mircea Săucan, Dinu Tănase ori Sergiu Nicolaescu, ci şi pentru volumele sale, care au stat la baza pregătirii teoretice a zeci de generaţii de scenarişti români. Spre o poetică a scenariului cinematografic - primul şi, până în prezent, singurul manual autohton de scenaristică şi Studii de tipologie filmică sunt două dintre cele mai cunoscute şi mai folosite cărţi de teorie scenaristică publicate în ţara noastră.
- 1941: S-a născut actorul Emil Hossu (m. 2012). Din filmografie : „Secretul lui Bachus”, „Cel mai iubit dintre pământeni”(n.Ocna Sibiului)
- 1941: A fost deschis de către nazişti, la Terezin (Terezienstadt), cel mai mare lagăr de concentrare de pe teritoriul fostei Republici Cehoslovacia
- 1953: S-a născut interpretul folk Ilie Stepan , fostul lider al trupei Pro Musica
- 1954: S-a născut regizorul bosniac de film Emir Kusturica („Pisica albă, pisica neagră”, „Vremea ţiganilor”)
- 1957: S-a născut Doru Mareş, poet si critic de teatru român
- 1957: A murit pictorul mexican Diego Rivera, figură importantă a culturii latino-americane a secolului al XX-lea. Diego María de la Concepción Juan Nepomuceno Estanislao de la Rivera y Barrientos Acosta y Rodríguez (n. 8 decembrie 1886,Guanajuato, Guanajuato – d. Ciudad de Mexico) a fost un pictor mexican, un comunist activist şi soţul pictoriţei Frida Kahlo(între 1929–1939 şi 1940–1954).Stilul simplu şi coloritul viu al lucrărilor sale au fost mult influenţate de arta si cultura aztecă, de frecele Renaşterii italiene, precum şi de întâlnirea cu Picasso; din combinaţia acestora a rezultat un stil personal inconfundabil.Deşi mai mult un bolşevic decât un comunist înrăit, Rivera şi-a aratat constant angajamentul faţă de cauza socialistă şi comunistă prin modul de realizare al propriilor sale picturi murale, prin prietenia sa apropiată cu Lev Troţki şi prin ataşamentul faţă de Partidul Comunist Mexican (din care a fost ulterior dat afară întrucât îl criticase pe Stalin şi birocraţia sovietică).
- 1962: A murit poetul George Gregorian; a scris şi texte pentru spectacolele de revistă ale lui Constantin Tănase (n. 1886)
- 1963: Lee Harvey Oswald, asasinul preşedintelui Kennedy, este ucis de Jack Ruby, proprietar al unui club de noapte
1967: A murit istoricul literar Gheorghe Constantin Nicolescu (n. 1911)
- 1967: A murit actorul Niki Atanasiu (n. 1907)
- 1970: S-a născut Dana Mândru, scriitoare de proză şi piese de teatru; piesa „Scara” a fost nominalizată în anul 1997 la Gala Premiilor UNITER pentru „Cea mai bună piesă românească a anului”
- 1970: Vizita oficială în Marea Britanie a preşedintelui Consiliului de miniştri, I.Gh. Maurer; este primit de regina Elisabeta a II-a şi poartă convorbiri cu primul ministrul Harold Wilson
- 1972: A murit inginerul Henri Coandă, pionier al aviaţiei mondiale; a construit, în 1910, primul avion cu reacţie din lume, încercat de el în acelaşi an; membru al Academiei Române. Henri Marie Coandă (n. 7 iunie 1886 - d. 24/25 noiembrie 1972) a fost un academician şi inginer român, pionier al aviaţiei, fizician, inventator, inventator al motorului cu reacţie şi descoperitor al efectului care îi poartă numele.A fost fiul generalului Constantin Coandă, prim-ministru al României în 1918.
- 1974: A murit Nina Façon, istoric literar şi eseist; ca specialistă în limba şi literatura italiană a realizat dicţionare (în colaborare), o „Istorie a literaturii italiene" (1969), numeroase traduceri (n. 1909).După absolvirea liceului în oraşul natal, a obţinut trei licenţe, în filologie modernă (1931), filosofie (1932) şi istoria artei (1934), care au prefigurat cariera universitară la Bucureşti şi în străinătate (în Italia, la Padova şi Bari), preocupările istorico-literare şi perspectiva filosofică de tratare. A debutat cu articole la revista „Roma”, în 1932, iar editorial, cu volumul Michelangelo poet, apărut în 1939, susţinută ca teză de doctorat în 1938. Direcţia istorico-literară şi filosofică a interpretărilor se conturează mai ferm în Concepţia omului activ (1946), impunându-se ca o coordonată fundamentală în activitatea ei ulterioară. La fel se întâmplă cu volumulIntelectualul şi epoca sa (1966). Preferinţa pentru individualităţile proeminente este evidentă în expunerea monografică Blaise Pascal (1969).. Volumul Varia italica (1975) conţine scurte expozeuri atestând aceeaşi tendinţă de integrare a unui creator în ritmurile ideilor epocii, completate cu evocări analitice (Cesare Pavese, Giorgio Bassani, Antonio Gramsci etc.) şi investigaţii comparatiste, de cele mai multe ori binare (italiană-germană şi italiană-franceză).Scrise într-o formulă stilistică necăutată, studiile sunt bine susţinute documentar, lucide şi dense în substanţa lor ideatică.
- 1975: S-a născut Marius Rizea, actor român de teatru şi film
- 1977: A murit economistul Victor Slăvescu; specialist în domeniile creditului, monedei şi tehnologiei bancare; a iniţiat seria de monografii consacrate unor economişti români de seamă din secolul al XIX-lea; membru al Academiei Române (n. 1891)
- 1979: A murit Adina-Paula Moscu, desenator şi pictor (n.03.03.1908)
- 1987: A murit juristul Eugen Barasch; lucrări de drept civil şi de dreptul familiei; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1906)
- 1988: Celebrul oceanograf Jacques Yves Cousteau este ales membru al Academiei Franceze.
- 1989:Revoluţia de Catifea: Secretarul general al Partidului Comunist Cehoslovac, Miloš Jakeš, demisionează
- 1989: În ciuda evenimentelor din ţările vecine, Nicolae Ceauşescu este reales, cu unanimitate de voturi, în funcţia de secretar general al PCR
- 1991: A murit cântăreţul Freddie Mercury (pe numele adevărat Farrokh Bulsara), stabilit în Anglia, component al formaţiei Queen (n. 1946, în Zanzibar).Muzician, compozitor si textier britanic, cunoscut ca lider al formatiei britanice de muzica rock Queen, Mercury a fost recunoscut pentru calitatile vocale remarcabile de tenor si pentru prestatiile live. În calitate de compozitor, a compus multe hituri internationale, printre care Killer Queen, Bohemian Rhapsody, Somebody to Love, We Are the Champions si Little Thing Called Love. Desi formatia Queen nu a fost foarte apreciata de criticii de muzica rock, ca dovada indirecta fiind nominalizarea sa foarte târzie în Rock and Roll Hall of Fame, doar în anul 2001, formatia a fost si continua sa fie extrem de iubita si apreciata în întreaga lume. „Brandul” Queen a reusit sa vânda pâna în prezent aproape o jumatate de miliard de albume. Formatia a petrecut mai multe saptamâni în UK Album Chart decât oricine altcineva în istoria muzicii, mai mult decât chiar The Beatles. Doua dintre cântecele lui Freddie, We Are the Champions si Bohemian Rhapsody, au fost recunoscute drept cele mai bune cântece din toate timpurile de asociatii importante precum Sony Ericsson si Guinness World Records.În 2006, Time Asia l-a clasificat pe Mercury drept unul dintre cele mai importante personalitati ale ultimilor 60 de ani. Pe de alta parte, Mercury a fost criticat ca si-a tinut secreta originea, preferintele sexuale si îmbolnavirea de SIDA.
- 1994: A murit poetul George Almosnino (n. 1936)
- 1999: A murit istoricul Dan Cernovodeanu, specialist în heraldică şi genealogie (n. 1921). Unele surse dau ca dată a morţii 25 noiembrie 1999
- 2004: A murit interpretul de muzică uşoară Ionel Miron (n. 1932)
-2004: A murit (la Nassau/Bahamas) scriitorul de origine britanică Arthur Hailey; autor al volumelor „Aeroportul" şi „Hotelul" (n. 1925)
- 2004: A fost inaugurat, la Bucureşti, Muzeul Costumelor Populare din România.Muzeul Costumelor Populare din Romania inaugurat în data de 24 noiembrie 2004, se află sub tutela Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” şi este găzduit de către Palatul Parlamentului, într-una din sălile acestuia aflate la parterul clădirii.În cadrul muzeului vă puteţi bucura de o colectie de costume populare româneşti, ce ilustrează portul popular femeiesc şi bărbătesc din zonele Muscel-Argeş, Dâmboviţa, Vâlcea şi Teleorman.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu