Stejarul si Salcia
“Stejarule, se adresă acestuia într-o zi
Salcia din vale, fiindcă trăiești pe deal,
fii bun și
spune-mi și mie ce se mai vede la orizont? O fi zi cu soare, cu vânt sau
furtună?
“Salcie, tu care ții fruntea plecoșată
peste apele râului din vale, e adevărat că pot privi peste fruntea pădurilor, asemenea vecinului
meu Bradul cel semeț, dar deocamdată nu pot desluși nimic! E o ceață densă așezată pe crestele munților, și atâta tot!
“Acesta e semn bun, răspunse Salcia cea
pletoasă, fiindcă și aici pe valea mea e
ceața cea deasă,
dar care se desface când apar razele
calde de soare, strălucitoare,
binefăcătoare!
Deci când ceață încă e sus, ceață rămâne și jos pe vale! Este un adevăr!
“Tu,
salcie, ești poetică, visătoare, și, asta tocmai fiindcă nu ajungi să privești
peste frunțile pădurilor
cum se învârt norii în depărtările lor! Fi-va doar un vânt blajin,
un soare cu dițti,
un vânturoi care să frângă crengile multor copaci ai pădurii! Nu se știe! Tu doar
visezi o zi senină, o aștepți, neînțelegând ce se petrece sus, peste lume! Dar
de un lucru avem nevoie astăzi:, Să ridicăm ramurile noastre spre ceruri!
Altfel
nu vom recunoaște
vremea zilei viitoare!
“Cum, și tu stejarule trebuie să ridici fruntea înspre
ceruri, când deja privești peste pădurile cele înalte? întrebă salcia cu grăbire!
”Da, răspunse Stejarul, fiindcă pădurile
și munții sunt mici pentru înălțimea cerurilor creatoare! Dar uite, când vânturoiul
rupe crengile copacilor, vine omul de le adună pe care le vede potrivite pentru
foc, iar pe unele le face cozi de tot felul. Cozi de sapă, cozi de topor, de
furci, de greble, etc., țărusi de vie,
etc.
“Bine, bine, stejarule, se oțărâ Salcia, ce
teamă poți tu avea, când astea toate-s necesare omului?
“Ei, tu salcie pletoasă, ai uitat de
topor, ce-a suferit pădurea când a avut
acesta și coadă? Și nu taie numai sălcii ca tine, ci stejari și
brazi și fagi și ulmi!”
Taie și sălciile tale de pe maluri de
lacuri, alungând păsările cu cântecele lor,
albinele cu
foloasele lor, florile cu mirosurile și culorile lor naturale!
”Dar dece?
”Ei, dece: ca să pună betoane în loc, că nu
vor să mai calce cu picioarele nici pământul acesta care ne ține și ne
hrănește!
Ioan Miclau Gepianu
11/21/019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu