sâmbătă, 30 noiembrie 2019

PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE - CA SĂ FIM CUMVA CĂ ÎNTOTEAUNA A FOST




CA SĂ FIM CUMVA CĂ ÎNTOTEAUNA A FOST



~*~


Mă atrag adăpost artist a nației romàne,

în unanemitate tabuu, trasă viitor, în mâine:

preplin de pâine, a ceea ce-n iubire suntem iubire,

divin destin întregind Romània

şi eşti tu prin unire

candidând candidat România,

candidat de calitate, la fericire,

pro-patrie limba română cu îndemànă

ca să dăm mână cu mână: inimă romànă,

în cu simțire şi însuflețire

şi prețuire, cu îndemână

c-aici, în România,

prin români cu drept, în drept de drept

să susții cauza românilor rostul lor

prin drepta unire de limbă română, cântare a cântărilor,

de maximă şi inimă demn dependent, în unitate,

să ne mențină minte sus Iisus nație

şi inimă, că de cunoaştere de sine,

în stare ca stare de bine Eminescu o elită, Hristos artă,

a limbii române,

tânăr luminos, ìn frumos faină, vie,

socio-umană de la vlădică până la opincă

făcându-şi datoria față de România,

aşa cum scriu, cum scriu, cum îmi vine prin ce se cuvine,

țara, fiindu-mi lauda de zestre,

în dreptul de înviere întru poezie,

răsărit de soare, semn demn a divinității

prin care ni s-a desvârşit marea unire,

iubire ca istorie victorie pro-Românie,

c-am fost ce am fost treziți la relitate prin istorie,

prin viață, pâine de o ființă cu deplin de biruință,

că doar una cu țara ne duceam povara, primăvara,

în dimemsiune de înțelepcciune,

în paletă largă de România

să ne făceam datoria pro-România,

pâine fierbinte, că demnitatea de romàni

la datorie cu îndătoria, în România,

nu ne era ciobită gloria şi victoria,

că vivat sângeram fericirea provita pentru ceilalți

ca să fie cumva întru unirea, să fim una cu România profundă, dreaptă, fântă mare...



~*~

PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu