GRĂDINA MAICII DOMNULUI
Mircea Eliade – George Anca – Adrian
Bucurescu – Doina Dabija – George Topârceanu – Dimitrie Grama – Liliana Popa –
Streche Nicolae Florentin – Andre Cruchaga – Felix Sima – Daniel Vorona –
Corina Dașoveanu – Moș Nelutzu G – Alexia Ema Ema – Marcel Vișa – Cristi Neacșu
– George Constantin Nistoroiu
George Anca
Planul lui Dumnezeu şi Grădina Maicii
Domnului.
Identitatea ortodoxiei latino-române
în viziunea lui Ioan Paul al II-lea
Dr. George Anca
Lumină dulce, clară,
O, maică prea curată
Şi pururea fecioară,
Marie!
Vom ţine minte întotdeauna pe Ioan
Paul al II-lea recitând, în româneşte, la Roma şi în Bucureşti, Rugăciune –
către Maica Domnului – de Mihai Eminescu.
„Mâine mă voi duce în România. E
prima dată când merg într-o ţară în care creştinii sunt în majoritate
ortodocşi.” (6 mai 1999). În avion: „Noi am declanşat cearta, nu avem noi acum
dreptul să stabilim pacea” (1). (Toate ziarele centrale româneşti au publicat
discursurile papale şi patriarhale din zilele de 7-9 mai 1999, de unde sunt
luat citatele atunci când sunt menţionate alte surse).
Adresându-se iarăşi, la întoarcere,
credincioşilor din Piaţa San Pietro, în 12 mai 1999, Sfântul Părinte Ioan Paul
al II-lea , înainte de a-şi rosti, încă o dată în româneşte, „bucuria pentru
întâlnirile de neuitat trăite în Bucureşti”, a sintetizat, în şapte puncte,
luminile vizitei sale în România, ca după „planul lui Dumnezeu”, în „Grădina
Maicii Domnului”: „Gândindu-mă la situaţia politică existentă până nu cu mulţi
ani în urmă, cum să nu văd în acest eveniment un semn elocvent al lucrării lui
Dumnezeu în istorie? A prevedea o vizită a Papei ar fi fost atunci cu totul de
negândit, dar Domnul, care călăuzeşte paşii oamenilor, a făcut posibil ceea ce
din punct de vedere uman părea irealizabil”; „Amintind că, după o răspândită
tradiţie populară, România este numită „Grădina Maicii Domnului”, aş dori să o
rog pe Sfânta Fecioară, în această lună care îi este dedicată, să înteţească în
sufletul creştinilor dorinţa deplinei unităţi, pentru ca împreună să fie
ferment evanghelic. O rog pe Maria ca iubitul popor român să crească în
valorile spirituale şi morale, pe care se fundamentează orice societate pe
dimensiunea omului şi atentă faţă de binele comun. Ţie, cerească Mamă a
Speranţei, îţi încredinţez mai ales familiile şi tinerii, care sunt viitorul
iubitului popor al României”. Harul
divin-omenesc învăluie, în mai dreaptă, înaltă judecată, identificarea şi recunoaşterea
ortodoxiei româneşti: „Cu acest pelerinaj am dorit să aduc un omagiu poporului
român şi rădăcinilor sale creştine, coborând, conform tradiţiei, din lucrarea
evanghelizatoare a Apostolului Andrei, fratele lui Simon Petru”; „Recurgând la
izvoarele sale culturale şi spirituale autentice, România a moştenit cultură şi
valori atât de la civilizaţia latină – cum atestă limba însăşi – cât şi de la
cea bizantină”; „Naţiunea română s-a născut o dată cu evanghelizarea şi în
Evanghelie va găsi lumina şi puterea de a-şi împlini vocaţia de a fi punct de
confluenţă a păcii în Europa următorului mileniu.”
În mesajul trimis de către Prea
Fericitul Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Sanctităţii
Sale Papei Benedict al XVI-lea, se spune: „Relaţiile dintre Bisericile noastre
au cunoscut , în ultima perioadă, o înflorire deosebită, graţie deschiderii
ecumenice a Papei Ioan Paul al II-lea, predecesorul Sanctităţii Voastre.(...)
Păstrând vii în amintirea noastră dragostea, preţuirea şi respectul manifestate
faţă de ţara noastră – pe care Papa Ioan Paul al II-lea a numit-o ’Grădina
Maicii Domnului’ – ne exprimăm nădejdea că Sanctitatea Voastră, ca unul ce aţi
fost apropiat colaborator al său, veţi păstra şi sprijini acest dialog, întru
împlinirea dorinţei noastre comune de realizare a unităţii depline a Bisericii”
(2).
„Planul lui Dumnezeu”
Acesta este titlul unei cărţi-decalog
a fostului Papă, tradusă şi în româneşte, pe care studenţii de la Facultatea de
Teologie-Litere a Universitatăţii „Valahia” din Târgovişte şi-au
apropriat-o. „Prin cuvintele Papei, prin
lungul drum al anilor pe care i-a parcurs, el a reuşit să ne ofere nouă,
românilor, şi mai ales tinerilor, un mod de cunoaştere a sinelui. Noaptea
întunecată a sufletului – „la noche oscura del alma” (Juan de la Cruz) –
trebuie învinsă, pentru că Dumnezeu e cu noi”.
Supravieţuind atentatului asupra sa
din 13 mai 1981, Ioan Paul al II-lea a mărturisit: „Sunt din nou îndatorat
Sfintei Fecioare... Pot eu oare să uit că evenimentul din Piaţa Sf. Petru a
avut loc exact în ziua şi la ora când s-a arătat prima dată Maica lui Hristos
sărmanilor copilaşi, moment ce este sărbătorit de peste şaizeci de ani la
Fatima, în Portugalia? În acea zi...i-am simţit extraordinara protecţie
maternă, care s-a dovedit a fi mai puternică decât glonţul ucigaş.” (3).
Nancy Reagan, la moartea Papei, în
aprilie 2005, i-a glorificat împreună, pe Papă şi pe Ronald Reagan: „ au fost
foarte asemănători...actori...iubeau natura...sporturile, împărtăşeau titlul de
Mare Comunicator...aveau un minunat simţ al humorului... când Ronnie a fost
împuşcat în ’81, Papa a fost împuşcat în ’81... au fost foarte, foarte
asemănători. Şi-au încrucişat multe cărări”. (4).
În 20 decembrie 1989, în faţa a 600
pelerini, Papa, de sub aureola sfinţeniei, va da îndemn de supravieţuire „tuturor cetăţenilor
dragului popor român”, după ce cu o zi înainte gloanţele regimului comunist
făcuseră victime în Timişoara. (5). Căderea comunismului „ a fost ca şi cum
Hristos a dorit să descopere că limita impusă răului, al cărui artizan şi
victimă este omul, este, în definitiv, Milostivirea Sa Dumnezeiască” (6).
La 8 mai 1999, în Palatul Patriarhal
din Bucureşti, discursurile celor doi Întâistătători de Biserci, urmaşul
Apostolului Petru şi urmaşul Apostolului Andrei, au început prin aceeaşi
invocare a dumnezeirii: „Dacă astăzi ne întâlnim, aceasta se datoreşte unui
plan de iubire al Sfintei Treimi, care, în ajunul Marelui Jubileu, a voit ca
noi, succesorii acelor apostoli, să putem rechema în memorie acea reîntâlnire”
– Ioan Paul al II-lea; „întâlnirea de astăzi este vrerea Tatălui şi lucrarea
Duhului Sfânt”; „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm” –
P.F. Patriarh Teoctist. Mass-media au
generalizat, aproape, o astfel de percepţie. „Toţi românii, dar şi străinii
au simţit ca un dar al lui Dumnezeu rugăciunea comună a celor două Biserici.” –
P. S. Gherasim, Episcopul Râmnicului. „ ’Iubiţi-vă unul pe altul, după cum
Dumnezeu vă iubeşte pe fiecare dintre voi’ – mă însoţeşte acest îndemn al
Maicii Tereza. În puterea iubirii acesteia, care este mai întâi a Sfintei
Treimi şi pe urmă a noastră, în iubirea Învierii sale ne rugăm în aceste zile
zbuciumate, sub acoperământul Maicii Domnului, pe care deoptrivă o cinstim” –
Ioan Alexandru, (7). „Am putea oare înţelege până la capăt miracolul eliberării
popoarelor din Europa răsăriteană, dimpreună cu toate urmările lor, ilustru
simbolizate azi de prezenţa Sanctităţii Voastre, fără un plan divin?” – Emil
Constantinescu, preşedintele României.
„Dumnezeu a vrut ca eu să devin
preot”, Dumnezeu a vrut ca Papa Ioan Paul al II-lea să vină în „România
noastră”, cum ar fi numit-o cel al cărui nume, Voytila, e asociat cu cel de
Voicilă (8), cel care a sanctificat pe Ieremia Valahul.
„Grădina Maicii Domnului”
„Cuvântul se face grădină, după
asemănarea raiului” – Sfântul Grigorie de Nyssa.
„Arborele vieţii ascuns în mijlocul
Edenului a crescut în Maria. Ieşit din ea, şi-a întins umbra asupra universului
şi şi-a răspândit fructele la cele mai îndepărtate ca şi la cele mai apropiate
popoare.” (9).
Ioan Paul al II-lea, Rugă către
ocrotitorii Europei:
O, Sfinţilor Chiril şi Metodiu,
care-n asprul apostolat misionar
aţi rămas profund ataşaţi
de Biserica din Constantinopol
şi de Sediul Roman al lui Petru:
faceţi ca Bisericile surori,
Biserica Catolică şi cea Ortodoxă,
depăşind prin iubire de Dumnezeu şi
adevăr
elementele de dezbinare
să poată ajunge-n curând
la mult dorita unificare! (10)
Maria - „Mama astrului care nu apune
niciodată”, „zorii zilei mistice”, „răsăritul soarelui gloriei” -, ne arată
Orientale lumen, pe Hristos (11). „Rugămu-ne-ndurărilor, /Luceafărului mărilor”
(Eminescu), a recitat, eufonic, Papa Ioan Paul al II-lea, cumva separat, în
eterul sfinţeniei poetice .Între teologia divinizării a Sfântului Atanasie cel
Mare şi a Sfântului Irineu – „Dumnezeu s-a făcut Om pentru ca omul să se
îndumnezeiască” - şi încarnarea Evangheliei în culturile native evanghelizate
de Sfinţii Chiril şi Metodiu, ortodoxia românească se va fi regăsind în
genericul Răsărit Creştin, în cele două mari
capitole şi subcapitolele lor -
„Cunoaşterea Răsăritului Creştin. O experienţă a credinţei”
(„Evanghelie, Biserici şi Cultură”, „Între memorie şi aşteptare”,
„Monasticismul ca model al vieţii baptismale”, „Între Cuvânt şi Euharistie”, „O
liturghie pentru tot omul şi pentru tot cosmosul”, „O privire limpede spre
descoperirea de sine”, „Un părinte în Spirit”, „Comuniune şi serviciu”, „O
persoană în relaţie” „O linişte adoratoare”) şi „De la cunoaştere la întâlnire”
(„Experienţele unităţii”, „Întâlnirea unuia cu celălalt, cunoştinţa unuia cu
celălalt, lucrul împreună”, „Călătoria împreună spre Orientale Lumen”).
Vizita Papei Ioan Paul al II-lea în
România (7-9 mai 1999), care se află, ecumenic, în continuitate cu abrogarea,
la 6 decembrie 1965, de către Papa Paul al VI-lea şi Patriarhul Ecumenic
Athenagoras I, a excomunicărilor reciproce din 1054, deschide capitolul identificării şi recunoaşterii
universale a Ortodoxiei române, prin chiar cuvântul pontifical, după ce făcuse aceasta patriarhul Bartolomeu I al
Constantinopolului (1995), ca punte, ca liant între Europa Răsăriteană şi cea
Occidentală. În contextul în care Patriarhate mai vechi, cum ar fi cele de la
Constantinopol, Atena sau Moscova, au evitat astfel de momente, Ioachim Navarro
Valls, autoritate de la Vatican, apreciază cele două momente liturgice din Bucureşti
ca reprezentând un pas important spre refacerea unităţii creştine, iar ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului, a
precizat, prin presă: „România este o ţară cu o ortodoxie care nu este
influenţată de spiritualitatea elenă şi slavonă. România este o ţară cu o
spiritualitate şi un creştinism latin, care o apropie de romano-catolicism.
Ortodoxia românească era cea mai îndreptăţită şi îndatorată să întreţină cu
Sfântul Părinte o relaţie concretizată printr-o vizită”. Văzută din interior ortodoxia română are aceste aspecte esenţiale, sintetizate de ÎPS Nifon
Mihăiţă, arhiepiscopul Târgoviştei:
„caracterul structural al sintaxei dintre cultul ortodox şi cultura
latină, aceasta, graţie concomitenţei dintre etnogeneză şi ecleziogeneză;
etosul şi civilizaţia ortodoxă română sunt inspirate, înainte de orice, de
comunitatea care se adună pentru ’cina mistică’, trimisă să practice apoi
propria ei ’liturghie’, în arena socială şi politică; receptarea creatoare şi
inventivă a tradiţiei diacronice, graţie unei şcoli de teologie remarcabile.
Cei mai mari teologi din Estul Europei, din perioada contemporană (1949-1989),
se aflau la Bucureşti şi la Sibiu; determinarea de a juca un rol mai important
în Mişcarea Ecumenică, propunând concepte semnificative în domeniul iconomiei,
al reconcilierii în Europa, al ecumenismului local” (12). Acelaşi autor
detaliază aspectele teologice inedite ale reuniunii şi dialogul ecumenic al
celor doi primaţi, chiar dacă „n-au fost pecetluite de comuniunea euharistică”
– dar „timpul de o mai mare comuniune se apropie”. „Vom trece acel prag cu
martirii noştri, cu toţi cei care şi-au dat viaţa pentru credinţă: ortodocşi,
catolici, anglicani, protestanţi. Dintotdeauna, sângele martirilor este sămânţa
generatoare de noi credincioşi în Hristos”, a spus Papa. În viziunea Papei,
„vestirea Evangheliei şi renaşterea în Sfintele Taine, prelungite în slujirea
fraţior” este „prima calitate pe care omenirea o aşteaptă de la voi”, iar
„această sarcină coincide cu tradiţia voastră atât de bogată în exemple care au
ştiut să unească o viaţă profundă în Hristos cu o slujire generoasă a celor
nevoiaşi, angajare pasionată în studiu, cu o neobosită preocupare
pastorală”.(13).
„Există mulţi sfinţi printre români,
dar nimeni nu i-a căutat”, scria la 1686, mitropolitul moldovean Dosoftei (14).
Papa Ioan Paul al II-lea a căutat sfinţii din Grădina Maicii Domnului, unde şi
plantele se numesc, prevalent, după fiinţa ei - „Mâna Maicii Domnului”, „Părul
Maicii Domnului”, „Părul Sfintei Maria”, „Poalele Maicii Domnului”: „Cum e
cunoscut, potrivit tradiţiei, credinţa a fost purtată în aceste ţinuturi de
fratele lui Petru, Apostolul Andrei, care a pecetluit neobosita sa operă
misionară prin martiriul său petrecut la Patras. Alţi martori de seamă ai
Evangheliei, ca Sava Gotul, Nicetas de Remesiana – provenind din Aquilea – şi
Laurenţiu de Novae i-au continuat lucrarea, iar în timpul persecuţiilor din
primele veacuri, cete de creştini au suferit martiriul: sunt martiri
daco-romani, precum Zoticos, Attalos, Kamasis şi Filippos, prin al căror
sacrificiu s-a înrădăcinat profund credinţa creştină în pământul vostru”; „Mă
gândesc la Sfântul Ioan Cassian şi la Dionisie Exiguul, care au contribuit la
transmiterea comorilor spirituale şi canonice ale Orientului grec Occidentului
latin; apoi, mult mai târziu, la Voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt,’un
adevărat atlet al credinţei creştine’, cum l-a numit Papa Sixt al IV-lea, şi la
numeroşi alţi slujitori ai evangheliei, între care Domnitorul şi martirul
Constantin Brâncoveanu, iar mai recent, numeroşi martiri şi mărturisitori ai
credinţei din secolul XX”; „Românie, Ţară-punte între Orient şi Occident, punct
de răscruce între Europa Orientală şi cea Orientală, Românie, pe care tradiţia
o numeşte cu frumosul titlu de ’Grădina Maicii Domnului’, vin la tine în numele
lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi al Preasfintei Fecioare Maria. În
pragul unui nou mileniu, întemeiază-ţi viitorul mai departe pe stânca tare a
Evangheliei. Cu ajutorul lui Hristos vei fi protagonista unei noi perioade de
entuziasm şi curaj. Vei fi naţiune prosperă, pământ roditor de bine, popor
solidar şi făcător de pace. Dumnezeu să te ocrotească şi să te binecuvânteze
mereu” (16). Puţine publicaţii au relatat tragedia – martirică? – a lui Cătălin
Vidu, căzut de pe schela unde se urcase spre a-l vedea mai bine pe Papă (17).
Note bibliografice
Toate ziarele centrale româneşti au publicat discursurile papale şi
patriarhale din zilele de 7-9 mai 1999, de unde sunt luate citatele prezente,
atunci când nu sunt menţionate alte surse
În Adevărul, 23-24 aprilie, 2005, p.1)
Apud
Jaroslav Pelikan, Fecioara Maria de-a lungul secolelor, Humanitas, p.18,
În Aldine, 8 aprilie 2005, p. 1
.
Cf. Bernard Lecomte, La verite l’emportera toujours sur le mensonge.
Comme le pape a vaincue le communisme, citat
în : Nicolae Mareş, Ioan Paul al II-lea. Papă pentru mileniul al
III-lea, Hiparion, 2001, p.25
.
Ioan
Paul al II-lea, Memoria e identita, Rizzoli, Milano, 2005, p. 70, citat de
prof. Norberto Gonzales Gaitano într-un interviu publica de ziarul Ziua, 15
aprilie 2005, p.3
.
În
România liberă, 8 mai 1999, p. 8
.
Cf. „Rădăcină valahă?” de Nicolae Mareş, în România literară, 5-11 mai 1999,
p.20-21; de asemenea, cartea lui Ion Coja România şi Papa Ioan Paul al II-lea,
lansată în timpul vizitei
.
Din Imne Mariei, apud Mitropolit Nicolae Corneanu, Credinţă şi viaţă,
Dacia , 2001, p. 54
.
Din Rugăciuni, Ed. Piemme, 1993, tr. Teodor Capotă, Steaua,
mai-iunie1999, p.20
. Cf.
Scrisoarea apostolică Orientale lumen a lui Ioan Paul al II-lea, marcând
centenarul cele intitulate Orientalium dignitas, a papei Leon al III-lea
. ÎPS
Nifon Mihăiţă, Misiologie şi ecumenism, p. 252
.
Op.cit., cap. VI „Sensul ecumenic al vizitei Papei Ioan Paul al II-lea
în România, p. 2004-205
.
Apud dr. Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, Tradiţie şi
libertate în spiritualitatea ortodoxă, Pronostic SRL, 1996, p.270
.
Cf. Doru Radosav, Sentimentul religios la români, Dacia, 1971, p. 301
.
„România
luminată (7-9 mai 1999). Din cuvintele adresate nouă de Papa Ioan Paul al
II-lea în cursul vizitei sale în România”, în Aldine, 8 aprilie 2005, p.4. În
timpul vizitei, Aldine a publicat şi... „Testamentul lui Petru cel Mare”
.
Cf. Cotidianul, 9 mai 1999, p. 3
Mircea Eliade
Tratat de ISTORIA ROMÂNILOR în doar
400 de cuvinte!
Mircea Eliade are, în „Căderea în
istorie” (1952) câteva fragmente care, puse cap la cap, pot constitui cel mai
scurt tratat de istorie a românilor: sub 400 de cuvinte. Înțelegi totul,
surprinzător, din două pagini. Cu condiția să fii de acord cu viziunea despre
istorie a autorului.
„Noi, ROMÂNII, nu avem niciun motiv
să idolatrizăm Istoria. Printre neamurile fără noroc, ne numărăm în frunte.”
„Cu ce am idolatriza, noi, românii,
Istoria? Descindem dintr-unul din neamurile cele mai numeroase din lume și
praful s-a ales de el; nici măcar limba nu i se mai cunoaște.”
„Ca să supraviețuim în Istorie, ne-am
istovit mai mult decât s-au cheltuit alte neamuri să cucerească pământul”.
„Nicolae Iorga spunea că nenorocul ni
se trage de la Alexandru Machedon: în loc să-și ridice privirile spre
miază-noapte și să unească toate neamurile tracice într-un mare imperiu,
Alexandru s-a lăsat atras în orbita civilizației mediteraneene și, ajuns la
culmea puterii, s-a îndreptat spre Asia”.
„Cu o mie de ani în urmă, a avut loc
ceea ce putem numi pe drept cuvânt o catastrofă de incalculabile consecințe
pentru istoria românilor: slavii au ocupat Peninsula Balcanică și s-au întins
până la Adriatica”.
„Istoria neamului românesc e
alcătuită din atâta sânge și atâta nenoroc datorită în primul rând
incapacității Occidentului de a vedea dincotro vine primejdia. Pe noi, timp de
cinci secole, ne-a scos din istorie victoria Imperiului Otoman; și această victorie
se datorează neputinței occidentalilor de a se uni împotriva unui dușman
comun.”
„Istoria se făcea în Apus; fără noi,
datorită și sângelui nostru. Occidentalii nu stăteau nici ei cu mâinile în sân,
ci se luptau; dar se luptau între ei. Evident, lupta aceasta între frați, veri
și cumnați, nu putea avea aceeași sângeroasă intensitate ca, prin părțile
noastre, lupta cu turcii și tătarii. Se ardeau orașele în apus, dar parcă tot
mai rămânea ceva. Occidentul e bogat în ruine și toate sunt istorice. La noi, nu
rămânea nimic, nicio urmă. Încă din timpul năvălirilor barbare, oamenii
învățaseră cum să-și ardă satele și să le refacă primăvara următoare.”
„În timpul acesta, la o mie, două de
kilometri spre Apus, se înălțau catedralele, se îmbogățeau castelele, se înfrumusețau
mânăstirile și oamenii aveau prilejul, măcar la răstimpuri, să citească pe
sfinți, pe teologi și pe poeți, să înțeleagă că sunt oameni și să se bucure că
trăiesc omenește – iar nu ca fiarele sălbatice, prin munți, prin păduri, ca
strămoșii noștri, care nu aveau altă vină decât aceea de a se fi născut în
calea răutăților.”
„Românii nu au sabotat istoria. Au
înfruntat-o și i-au rezistat din toate puterile lor”.
Adrian Bucurescu
Tradiții daco-române
Trifoiul, plantă sacră
Sfânta Treime
La trecerea dintre anii 714 și 713
î.e.n., pe la Solstițiul de Iarnă, în ținutul Geților Napai, MARIA, Zeița
Supremă întrupată pe Pământ, I-a născut pe Cei Doi Gemeni Divini, APOLLON și
ARTEMIS. Până la acest Eveniment Cosmic, Sfânta Treime, cinstită de strămoșii
noștri, fusese alcătuită din OEAGRUS, CALLIOPE și ORFEUS, ce domniseră peste
Atlanți și fuseseră sanctificați. Apoi, Geto-Dacii au cinstit și altă Divină
Treime, adică pe Maria, Apollon și Artemis. În toată Tracia au fost ridicate
temple cu hramul Celor Trei Zei, de la care și-au luat numele și unele cetăți.
Unele sunt atestate, cu variante dialectale: DROBETA, TRIPHYLON sau TRIPHALON,
în Dacia; TRICORNIUM, în Moesia Superior; TRIBULIUM, în Dalmația; DRASIMARCA,
în districtul Remesiana; TRIAMNIUM și TRIMONTIUM în Tracia Centrală; DRABESKOS, în ținutul
Tracilor Edoni. Desigur, vor mai fi fost multe altele, dar încă nu se știe de
ele.
În ce privește subiectul episodului
de față, interesează mai mult TRI PHYLON, cu varianta TRI PHALON, cu aceste
tălcuri: ”Trei Măreți; Trei Viguroși; Trei Slăviți; Trei Cinstiți; Trei Curați;
Trei Vrednici; Trei Integri; Trei Strălucitori; Trei Minunați; Trei Plăcuți”;
cf. rom. trei; BALIN ”Rege”, în dialectul traco-phrygian; rom. falnic; volnic;
plin; a împlini; bălan; pelin; bălai; polei; latin. polion ”dumbet, o plantă
mirositoare”; grec. philon ”drag; iubit”; slav. bîlina ”cântec poematic;
baladă; basm”.
De la sensurile de ”viguros; vrednic;
plăcut”, PHYLON a ajuns să însemne și verde, cu unele tâlcuri din română:
”proaspăt; tânăr:;viguros”, ceea ce a dus și la ”frunză; foaie”; cf. latin.
folium ”frunză; foaie de hârtie”; grec. phyllon ”foaie; pagină”. Așadar, TRI
PHYLON sau TRI PHALON însemna și ”Trei Frunze; Trei Foi”; cf. rom. trifoi, latin.
trifolium ”trifoi”.
Mânăstirea Govora
Și iarăși, din TRI PHALON sau TRI
PHYLON adică ”Trei Cinstiți” se mai înțelege și ca ”Trei Drepți; Trei Drepte;
Trei Linii”; cf. rom. trei; latin. planus ”plan; drept”. Iată de ce multe
biserici, îndeosebi din Țara Românească și din Maramureș, poartă pe turle cruci
cu trei linii orizontale, care, evident, simbolizeazî Treimea slăvită de
Geto-Daci.
Mânăstirea Cozia
Din TRAPHALON sau TRIPHYLON, cu
sensul de ”Slăvire; Cinstire; Mărire; Măreție”, româna a moștenit și tropar
”cântare bisericească de laudă a unui sfânt sau a unui eveniment”, precum și
Trivale - pădure din vatra municipiului Pitești.
Trei foi de leac
Așadar, din TRIPHALON, cu varianta
TRIPHYLON, având tâlcul de ”Trei Foi”, provin rom. trifoi și latin. trifolium.
Având tâlcurile de mai sus, era firesc ca strămoșii noștri să considere această
plantă sacră, deci și binefăcătoare.
În țara noastră, cresc trei soiuri
mai cunoscute de trifoi și tustrele au puteri tămăduitoare. Astfel, trifoiul
alb (Trifolium repens) crește prin fânețe, livezi, pășuni, locuri cultivate, pe
lângă drumuri. Din florile lui se face un ceai împotriva durerilor de stomac.
Planta întreagă se întrebuințeaă la poală albă. În ținutul Năsăudului, se
fierbe în vin, cu flori de mălin alb și flori-albe, și se bea dimineața,
înaintea prânzului. În zonele montane și la deal, pentru poală albă se
folosește Trifolium montanum și Trifolium ochroleucum, numite popular tot
trifoi alb. Se mai pune în scăldători pentru întărirea celor slabi de boli.
Trifoiul roșu (Trifolium pratense)
crește prin fânețe, pe câmpuri, în livezi, adesea cultivat, fiind o excelentă
plantă furajeră și meliferă. Ceaiul din florile lui se ia împotriva tusei. Se
mai pune în băile împotriva reumatismului. În zonele montante, contra tusei se
folosește Trifolium alpestre, numit în popor tot trifoi roșu.
Trifoiașul sau buruiana-de-mălină
(Trifolium campestre) are flori galbene și crește prin fânețe, pășuni și chiar
în locuri cultivate. Ceaiul din tulpinile lui florifere se ia împotriva tusei
și a răcelii. În ținutul Neamțului, trifoiașul este foarte căutat de femei,
fiind folosit împotriva mătricei și durerilor ce însoțesc menstruația, zise și
mărine de fire; de aceea, trifoiașul se mai numește și buruiană-de-mărină.
Leacul este mai sigur dacă femeia respectivă își descântă singură sau i se
descântă de altcineva astfel:
S-o dus tăți craii,
Tăți împărații la bătălie,
Ș-o audzit și Mărin din pânteci
Și s-o dus și el
Unde cocoșul nu cântă,
Gomot di om nu s-audi.
S-o dus din frunți,
Din urechi, din inimă.
Trifoiașul se culege în ziua de
Mărină, care cade la 17 Iulie, se usucă și se păstrează peste an. Femeilor care
suferă de mărină și bărbaților care au dureri absominale li se dă ceaiul din
această plantă, în care se pune și humă de mărină, adusă în aceeași zi. Cu
restul argilos, ce rămâne în ulcica în care s-a fiert, se fac turtițe, ce se
pun pe locul dureros.
Sfânta Pătrime
Crucea era simbol sacru încă de pe
vremea culturii Cucuteni, și apare des în ceramica din acel areal.
Cele patru brațe ce pornesc de la
același punct Îi reprezentă pe Cei Patru ei ai Universului: Tatăl, Mama, Fiul
și Fiica. Milenii de-a rândul, strămoșii noștri, inclusiv Geto-Dacii, s-au
închinat Crucii, fiind și astăzi semnul cel mai sfânt.
Crucea este gravată pe o superbă
țintă de fier, ce decora chiar poarta principală a capitalei Daciei, Sarmizegestusa Regia.
Crucea cu trei linii orizontale
apărea în vechime doar pe bisericile domnești. Cele trei linii simbolizau, cum
s-a văzut mai la deal, Sfânta Treime, iar linia verticală întregea Divina
Familie cu TATO NIPAL ”Tatăl Ceresc; Domnul Cerului”, dar îl desemna și pe domnul pământean, ctitor
al respectivei biserici.
Turlele Catedralei din Curtea de
Argeș
În Sfânta Scriptură a Geto-Dacilor,
se spune că, la Pogorârea Sfintei Treimi pe Pământ, TATO NIPAL rămăsese în Cer,
spre a asigura ordinea Universului.
Iată de ce un trifoi cu patru foi a
fost și este și în prezent considerat mult mai binefăcător decât cel cu trei
foi, căci el reprezintă Crucea, adică Sfânta Pătrime!
În tradițiile românești, cine găsește
un trifoi cu patru foi, indiferent de soi, trebuie să-l închine, să-l pună la
presat, ca să se usuce, apoi să-l poarte într-o cutiuță sau într-un medalion.
Pentru reușită, purtătorul trebuie să se roage la Dumnezeu, Maicii Preacurate
sau Îngerului Păzitor.
Dacă, într-un ceas rău, purtătorul
s-a îmbolnăvit, el trebuie să atingă acel trifoi cu patru foi și să rostească un
descântec împotriva tuturor bolilor, cum este acesta din Roșa, Bucovina:
Ustur mare și Maica Precista,
Pe-un jij de deal.
Cată-n carte,
Cată-n parte,
Cată-n toate părțile,
Unde-a vedea
Nouă strigoaice
Cu nouă țânci răi.
Și-a strigat Maica Precista
În gura mare:
- Voi nu-l pociți,
Nu-l săgetați,
Nu-l giungheți,
Da luați giungheturile,
Săgetăturile,
Și le duceți
În dealul Galariilor,
Pocitoarea ciutelor!
Voi acolo pociți,
Acolo giungheți,
Acolo săgetați,
În sttrachină de argint,
Cupele sprijinind!
Da N. să rămâie
Curat
Și luminat
Ca Dumnezeu ce l-a lăsat!
Alo! Haide!
Doina Dabija
„Vama luʻ mama”
Pe timpul Uniunii Sovietice, atunci
când voiai să vizitezi o altă țară, erai obligat să dai declarații sau să
completezi formulare, anchete pentru a explica motivul, destinația și pentru ce
perioadă urma să părăsești țara. Dar iată că anii de atunci nu diferă prea mult
de prezent, deși mulți dintre noi am crezut că acele vremuri au apus.
Acum câteva săptămâni, la vama
Leușeni, vameșul moldovean m-a întrebat de unde vin și unde plec. I-am spus că
vin de acasă și plec tot acasă, însă acest răspuns al meu l-a nemulțumit
într-atât, încât mi-a poruncit pe-un ton obraznic să parchez mașina mai pe
dreapta, pentru că urma să „analizeze o situație de risc”. Nu prea am înțeles
despre ce risc era vorba, așa că l-am rugat să-mi explice. Mi-a spus că i se
pare suspect că traversez frontiera prea des. Am rămas oarecum uimită, pentru
că nu știam că există vreo restricție în acest sens, așa că l-am întrebat dacă
este și vreo lege în vigoare în care să se menționeze de câte ori are voie o
persoană că treacă vama într-o zi, o lună sau un an. Dar la întrebarea mea am
primit următorul răspuns: „Veți traversa vama de câte ori o să vreau eu!”.
Amintindu-mi, totodată, că în vamă am mai multe obligații pe care sunt datoare
să le respect, însă când am încercat să aflu care sunt și obligațiile lui de
serviciu, a refuzat să-mi răspundă. Semn că n-are niciuna. Și după mai multe
verificări, neavând niciun alt motiv pentru a mă reține, mi-a întins buletinul
punându-mi și ultima întrebare:
Pe ce stradă locuiți în București?
Bănuiesc că vreți să-mi trimiteți
vreo scrisoare ori vreo floare în semn de iertare?!, îl întreb eu.
Răspundeți la întrebare!
Dar ați citit adresa mea în
buletin...
Lasʻ că o să mă mai rugați voi să vă
dau voie să treceți vama cu cărți românești!, îmi spune vameșul aproape
strigând.
N-am prea înțeles la care „voi” s-a
referit și nici de ce n-am voie să trec vama cu cărți românești sau de ce ar
trebui să-mi cer voie de la cineva ce cărți trebuie să citesc. Dar într-un fel
i-am înțeles supărarea, probabil că era invidios pe teancul de cărți pe care-l
aveam lângă mine sau pur și simplu nu era obișnuit cu întrebări și răspunsuri
incomode. Și aici l-am supărat într-atât, încât mâine s-ar putea să-mi
interzică pentru totdeauna să mai traversez frontiera, pentru că aceasta se
pare că-i vreo moștenire de familie sau, mai bine zis: Vama luʼ mama!
George Topârceanu
,,Pe marginea unui proverb
Eu pe domnul Nae, până acum un an,
Îl ştiam că este mare Don Juan,
Căci era de lume foarte cunoscut,
Ca un crai din ăia, tare de temut.
Avusese omul sute de metrese,
Şi-a gustat din taina marilor
succese,
Ani şi ani de-a rândul, fără de
rezervă,
De-a uimit o lume cum de se conservă
În serviciul acesta permanent de
crai,
Căci la orice oră dacă-l întrebai,
Îţi spunea că-i veşnic tânăr şi
ferice,
Şi-aştepta o probă proaspătă să-i
pice.
Ah, dar asta merge până la o vreme,
Totuşi vrând să-arate, că el nu se
teme
De sentinţa vârstei, şi că ia rămas
Vlaga de pe vremuri când era el as,
A primit avansul, foarte insistent,
Al unei coniţe cu temperament,
Una ce de-o lună tot umbla hai hui
Căci era nebună după… dumnealui,
Prea-i mersese vestea de cuceritor,
Cu superlative, dornic de amor,
Însă ea, coniţa, prea era setoasă
De-o, pardon, şedinţă cât mai
furtunoasă,
Căci doar nu degeaba e o femeiuşcă
Care-n chestii de astea geme, ţipă,
muşcă,
Din talpă în creştet numai nervi şi
spumă,
Şi ar vrea, fireşte, om solid, nu
glumă,
Unde să găsească partener la fel,
Şi pe cin’ s-aleagă, dacă nu pe el,
Ea miza, naiva, pe aceste date,
Dar văzu, cu groază, că-n activitate,
Marele, ilustrul, falnicul Don Juan,
Curtezanul public, nu făcea un ban,
Că n-a fost în stare nici măcar
să-nceapă,
Darmite să facă şi-o anume treabă,
Cea mai fost pe urmă, nici nu vă mai
spun,
Că văzând că dânsul de nimic nu-i
bun,
Şi că pierde vremea stând la rendez
vous,
Ea să-nebunească şi mai multe nu,
Ca o apucată şi-a intrat în furii,
Şi-aşa în neştire şi-a dat drumul
gurii,
Ce alai, ce ceartă, ce scandal
cumplit,
L-a’njurat de mamă, l-a batjocorit,
Şi era atât de supra excitată,
C-a sărit la dânsul gata să-l şi
bată,
A-ncercat el bietul s-o mai
liniştească,
Să-i explice, să se dezvinovăţească
Dacă-n bătălie n-a fost la-nălţime,
N-a fost el de vină, chiar în
întregime,
Şi nu poartă singur musca pe căciulă,
Căci bunăvoinţă a avut, destulă.
Dacă însă-n luptă arma nu ia foc,
Arma e de vină, soldatul deloc!
Ea până să creadă vorbele deşarte
Cum că din el vinovată este doar o
parte,
S-a decis atuncea, după cum se spune
Să-i reteze vina, ca să se răzbune!
Cu-o mişcare iute, plină de mânie,
Înfăşcând o sabie dintr-o panoplie.
Repezi tăişul, arma asasină
A trecut ca vântul, chiar pe lângă
vină
Fără s-o atingă nici măcar un pic
Şi nici el, nici partea, n-au păţit
nimic!
Morala :
Ştiţi pricina care l-a salvat pe Nae?
Capul ce se pleacă, sabia nu îl
taie!”
Dimitrie Grama
Cateva poeme noi
Vise
visez ca sunt un copil
si ma uit cu ochii larg deshisi
in soare.
al simt fierbinte
el nu ma simte.
visez ca sunt un caldaram
pe care lumea pasesste indiferenta
simt o greutate
ea nu ma simte.
visez ca sunt o musca
care irita lumea
o palma mare ma tot fugareste
simt o spaima
ea nu ma simte.
visez ca sunt un creion
si scriu ceva, pe ceva
nu vad ce scriu
nu stiu daca altcineva vede.
Tabloul
un tablou cat un perete
nesemnat
pare neterminat
sau terminat doar in parte
sau poate ca eu
pur si simplu
nu-l inteleg.
imi atarna putin stramb
pe retina
si de aceea ma simt
mai tot timpul ametit.
cand incerc sa-l indrept
imi da un sut in fund.
ma uit chioras la el
inchizand ba un ochi
ba altul.
asa privit
pare ca sta drept.
undeva in el
ma vad pe mine
privindu-ma.
Indiferent
mi-a amortit limba
mi-au amortit visele
si nadejdile
mi-au amortit.
cuvinte
fraze
texte
ce vor oare cu mine?
cine doreste sa mi se
impartaseasca?
de ce?
sunt un suflet amortit
cred
dar nici asta nu simt.
nu stiu de ce
scriu "curiozitate"
scriu "intelegere"
scriu "activitate"
scriu "colaborare"
scriu "interes"
scriu "succes"
scriu "angajament"
scriu "solidaritate"
scriu.....
de ce oare?
pentru cine?
sunt amortit
nu simt nimic!
cand nu mai simt
absolut nimic
vad o apa
vad iarba
o frunza
si inteleg ca
sunt o buruiana
incep sa simt
alte lucruri
ma reeduc
ma obisnuiesc.
Trebuie
trebuie sa te nasti
trebuie sa te comformezi
trebuie sa ai o viziune
trebuie sa ai un tel.
trebuie sa fii serios
trebuie sa te straduiesti
trebuie sa alegi
trebuie sa ai succes
trebuie sa fii apreciat
trebuie sa fii cunoscut
trebuie sa nu te recunosti
trebuie sa fii sanatos
trebuie sa traiesti cat mai mult
trebuie sa mori
trebuie
trebuie
trebuie!
Invizibil
par lenes si lent
sau nu mai stiu cum sunt
coloane de umbre cenusii
ma depasesc
chiar si copiii care inca
nu s-au maturizat
in umbre
ma depasesc.
toti au ceva
in mana,
in urechi,
in...
si vorbesc
parca in gol
fara sa se priveasca.
nu pot sa-mi dau seama
cine cu cine vorbeste.
cand incerc sa spun ceva
chiar daca urlu
nimeni nu ma aude.
raman pana la urma singur
sunt ultimul
si sunt invizibil.
Tacere
in numele democratiei
si de frica rusilor
tara dupa tara
este distrusa
milioane de morti
milioane de nenorociti.
oameni seriosi
cu cravata la gat
dau din cap: da, da, da
intr-un fel
de transa democratica.
vad ca habar nu au
cam de nimic
dar tac.
o suedeza de 16 ani
educa lumea
cum sa raceasca clima
cum sa salveze Pamantul
oameni seriosi
cu cravata la gat
dau din cap: da, da, da
un fel de transa ecologica
si totul se scumpeste
fara ca sa se faca ceva
vad ca habar nu au
cam de nimic
dar tac.
o masa cenusie
de castrati, hermafroditi
si nespecificati
au exclusivitatea cuvantului
fac ordine
fac legi
si au
intotdeauna dreptate.
oameni cu cravata la gat
dau din cap: da, da, da!
vad ca habar nu au
cam de nimic
dar tac
tac ca o mitraliera!
Dorinta
sa ne rugam!
spune cineva
oamenii din jurul meu
tinerii, copii se uita
nedumeriti in jur.
sa ne rugam?
intreaba cineva
apoi liniste deplina
fiecare isi vede
de treaba lui.
nu se schimba priviri
nu se schimba cuvinte....
raman singur
mai bine asa
oricum noi, oamenii,
nu prea mai avem
nimic de-a face
unul cu altul
sau poate doar eu
nu mai am ninic
de-a face cu noi.
de aici cred
ca mi se trage dorinta
sa fiu iarba, buruiana!
O zi
cand ma trezesc
deschid larg fereastra
privesc cerul
si abia dupa aceia
trag in piept
prima rasuflare.
ma bucur
ca am reinviat.
apoi invat
sa merg
sa citesc
sa scriu
sa iubesc
sa imbatranesc
si cate si cate
nu mai invat
pina seara cand
inchid fereastra
ma culc
adorm
si uit sa respir.
Oglinda
ma uit in oglinda
imi vad chipul
ma recunosc
apoi tot acolo
îl vad pe tata
pe bunic
pe strabunic
si pe rand vad
o gramada
de alte chipuri.
ne privim unii pe altii
si nu pot
sa-mi dau seama
daca am avut
destul timp
sa ne cunoastem
sa ne recunoastem.
cand nu mai vad nimic
intorc oglinda
cu fata spre perete
scriu pe ea "oglinda"
si astept sa vina Antonina
s-o intoarca
sunt curios ce vede ea
in oglinda mea.
Lupul
merg pe o poteca ingusta
printr-o padure, cred
nu stiu ce sunt
nu stiu cine sunt
doar merg...
in fata imi apare un lup
ciudat, intotdeauna
recunosc lupii!
ne oprim
ne privim
el tace
eu tac...
dupa un timp
lupul spune
vad ca te-ai reintors
te asteptam
maine vom vâna impreuna.
Postasul
astept sa vina postasul
nu astept nici-o scrisoare
sau pachet si nici
nu am primit ceva
in ultimii 10 ani
dar totusi il astept.
e singurul care
mai are curajul
sa spuna buna ziua!
el imi spune ce zi frumoasa
e tocmai azi
chiar daca ploua
chiar daca e frig.
si acum eu
il astept sa vina
dar postasul intarzie
si pina la urma
nu vine deloc.
nu inteleg de ce
nu vine
o fi suparat?
maine il astept
din nou.
repet de mai multe ori
astept din nou
sa nu cumva sa uit....
Puskin
imi aduc perfect aminte
cand a murit Puskin
pentru ca eu am fost acela
care i-a spus:
alexander serghejevici
nu va duceti la duel!
mandru cum era
nu m-a ascultat
s-a dus si
un ofiter
politician
imbecil
l-a impuscat.
asa a fost sa fie
si se pare ca asa
va fi mereu
imbecilii pina la urma
ajung politicieni
imbecilii pina la urma
inving!
Liliana Popa
Însemnări la început de toamnă
În vraja serii ancestrale
gândurile aleargă
prin locurile-mi de astă vară,
mângâind clipele, munții, insulele
Adriaticii
zgomotul valurile ei izbindu-se de
stăncile
sufletului meu,
în care au răsărit grote
povești și legende.
Soarele ăsta molatec și senzual
mîngîie flăcările zilelor
ce mai pâlpâie
și-mi tresar în cale
și păsările, și firele de nisip, și
pietrele,
rîurile, luminișurile, fluturii
abisurile, prăpăstiile, stelele
Cutreierările-mi reflexive
în care timpul se dilată
dînd zoom pe culori
Cutreier de dumincă seară,
De dumincă de început de toamnă,
fără vers, prin univers ...
Personaje grăbite spre casă,
spre casele lor,
sau spre oriunde.
Copii care râd...
înseamnă că vara e încă aici..
Toamna o să mai aștepte
mestecenii s-au ma albit npuțin
înfiorați de luminile și umbrele
serii.
Vara își prinsese cuib
Într-un arbore....
*
Arsă de a ta privire (fantum)
Arsă de a ta privire
Mă tot rotesc în pași de vals
Am renunțat și la vorbire
Cu timpul ne-am oprit, balans...
Arsă de a ta iubire
Clipele în pumni le-am strîns
Să păstrez acea ivire
Chiar cu gîndul ce-a străpuns.
Arsă de a ta trăire
Închid clipe în galiard
Desprinse la crepuscul , la ivire,
Ofrandă eu,
Sunt rugul florilor ce ard.
Arsă de a ta privire.
Streche Nicolae Florentin
Viața vremuind - Marie Laforêt
" Viața mea, îmi provoci hohote
de râs până la lacrimi,
tu ești corabia mea din paradis,
într-o zi senină, într-o zi mohorâtă,
înlănțuită, în alertă, viața mea
vremuiește...
Viața vremuind, viața vremuind,
ea cântă răspicat, ceea ce nu se
cântă,
ceea ce se cantă în șoaptă, ceea ce
se cantă în șoaptă,
ea vsează cu voce tare, ceea ce nu
visăm în noi,
ceea ce visăm în noi, ceea ce visăm
în noi,
ea gândește cu voce tare, ceea ce
gândim în taină,
ceea ce gândim în taină, ceea ce
gândim în taină,
ea iubește în gura mare, ceea ce nu
iubim,
ceea ce iubim pe ascuns, ceea ce
iubim pe ascuns.
Viața mea, cu tocurile tale înalte,
de calitate inferioară,
tu ești artistul meu la pian,
cânți totul adevărat, cânți totul
greșit,
fiecare vâlvătaie...
cine pierde, câștigă !
Viața mea vremuiește... "
André Cruchaga
OIGO LA GOTA DEL PRESENTE
Esta partida o desplazarse invisible
de los cuerpos humanos
es un estado en el que no se
permanece, en el que no se puede
permanecer, porque es el vacío y la
nada Antonin Artaud
Oigo la gota del presente cuando cae
en la piedra de lo inevitable como los brazos del amor ciego en la noche de
nadie: en la incandescencia de la mesa la rosa de los pechos en mi tacto tal la
tinta indeleble que emerge del cántaro de barro de la entraña ahí la tierra del
ombligo con su castidad todavía y su aroma de lluvia extrema invisible en el
vacío.
Del libro: Metáfora del
desequilibrio”, 2019
©André Cruchaga
©Pintura de Franz Kline
I hear the drop of the present
This game or move invisible from
human bodies
It is a state in which it does not
remain, in which you can not
Stay, because it's the void and
nothing antonin artaud
I hear the drop of the present when
it falls into the stone of the inevitable as the arms of blind love on the
night of anyone: in the filament of the table the rose of the breasts in my
touch such the indelible ink that emerges from the mud jug The entails there
the earth of the navel with its chastity still and its scent of extreme rain
invisible in the void.
Felix Sima
La bunica în Moldova,
Undeva e "încotrova".
Puiul scurmă-n "rumeguş",
Ardei iute-i "chipăruş".
”Cocostârc” ii spun la barză,
”Curechi” una e cu varză.
Un ciorap e un "colţun",
"Perjele"-s prune din prun.
Şi "povidla" e magiun
Plapuma, cum zicem noi
E "oghial" la Dorohoi.
Un copil ce s-a lovit
Plânge fiindcă s-a "pălit".
Un cartof i-o "barabulă"
Cand zici ”cuşmă” e căciulă.
"Doniţa" e
"cofăiel",
"Romaniţa"-i muşeţel.
Ce-i basma e şi "tulpan",
Iar un mânz de peste-un an,
În Moldova e "cârlan".
Fumul iese din "hogeag"
Şi iaurtul e "chişleag".
"Păpuşoi" zic la porumb
Şi nu nasture, ci "bumb".
Nu livadă, ci "pomăt",
Nu zăpadă, ci ”omăt”.
- Zi-mi bunică, dacă poţi,
Ce-s
eu? - Tu? Un "ghilimoţ",
Dar român, cum suntem toţi.
Daniel Vorona
:de câte ori am strigat spre Dumnezeu
cu numele meu cel adevărat am
tulburat adevărul uleiul în candelă
lemnele şi pasărea de pe umărul tău
.
şi pentru că nu eram francofoni ne
aruncam din avion ne-o căutam cu
lumânarea calculam simultan linia
curbă a bastonaşelor a câinilor fără
stăpân cu vocea ascuţită ne înşelam
unul pe altul făceam demonstraţii antimusulmane din profil nici nu existam
lângă clanţă ne lăsam
amprentele la loc de cinste din
obisnuinţă alţii ţineau momente
de reculegere când guvernau
anticreştinii părul ne creştea mohorât şi
haotic pe faţă pe câte un picior de
scaun uneori adormeam cu mâinile
în buzunare ne era frică să nu ne
furăm singuri peticele de pe izmene
.
de câte ori am strigat spre Dumnezeu
cu numele meu cel adevărat am
tulburat adevărul uleiul în candelă
lemnele şi pasărea de pe umărul tău
*
una se simțea albă alta începuse
viața ca vultur ca monument determinativ
ps
îmi rup cămaşile de nuntă îmi pun
pantalonii pe dos traduc în diferite graiuri
găina aceasta congelată dau foc la
pat sunt bântuit de inocenţă sunt bănuit
că nu mi-am
folosit picioarele atunci când am
făcut
lumea
în
două
zile -- cinci nopți m-am odihnit --
când
am îngropat
comunismul în statui pe drumul înspre
metrou beau bere cu un ţap cu patru
coarne cu un musolini nefericit
pentru că a fost împletit din nuiele de răchită
Corina Dașoveanu
de la nu vreau
până la pedeapsa nepăsării mele
care tulbură preagospodăreștile
urechi,
cam atât.
raiule, pustiule,
ia-ți gardurile și ezită în spatele
lor
ca după niște gânduri mâncate de
cari,
n-am chef să văd mușuroaie de frici,
nici să aud zarzavaturi bolnave,
comod ținute în pungi.
în piața mea imens interioară,
vin amanți cu dinți de argint
să jucăm zaruri în jar
pe inima armăsarilor lor
și pe fustele mele azvârlite în aer.
dansez zaraze-ndrăcite
pe piepturi și stânci,
îmi desfac flăcările în vânturi de
corbi,
două vipere
cu limbi despicat de fierbinți
le-ncolăcesc pe mințile lor,
am iarbă de vrajă în sân
și un pumnal ascuns după inimă.
am o salbă de pedepse pe frunte
și câlcâiul stâng
pe capacul iadului,
nu-mi pasă
de îngeri,
am plecat dintre ei
într-o căruță de dragoste
neagră.
Mos Nelutzu G
Capriciosul
I se spune celui
Plecat cu mintea-aiurea
Că a căzut pe gânduri.
Nimic mai adevărat,
Căci gândurile vin,
Viitură sau curgere lină,
Cel bântuit martor fiind
La spectacolul lor.
Nici conştiinţa, nici intelectul,
Nici creierul chiar
Nu sunt sursele gândurilor,
Meritul nefiind
Al celui căzut pe gânduri,
Ci al curgerii lor capricioase.
El, cel căzut, e capriciosul
Lovit de vedenii.
*
Pândind steaua polară
Din ochiul apei de sub geam
Stelele au zbughit-o pe cer,
Ochi orfan umbrit de mister,
De frunza teiului uscată.
Orfeu, îndes în geamantane
Povestea vieţii tale
Scrisă pe sângele meu,
Pe raftul cu cărţi, pe tavane,
Pe noptiere şi cearceafuri.
Poemul trebuie încheiat
Ca să te mai pot vedea,
Odată cu stelele însă
Totul s-a schimbat.
Timpul s-a-ntors la ce-a fost
Cenuşiul la cenuşiu,
Rostul la fără rost,
Nisipul, nemişcat, în clepsidră,
Ştirile rămase necitite,
Clipele cu care ne-am pândit,
Rămase netrăite
În aşteptări nesfârşite.
Nu se mai murea din iubire,
Nimeni nu mai trăia din răsfăţ.
Singur, îndes în geamantane
Umbrele noastre solare,
Pândind steaua polară să iasă
Să mă pot întoarce acasă.
Alexia Ema Ema
cine nu e gata
îl iau cu lopata
și am fugit
te-am luat în brațe și am fugit
cât am putut de repede
inima era ca un clopot
îi auzeam bătăile în timpane
în vene și în călcâie
ne-am ascuns
în spitalul municipal vâlcea
într-o cameră cu pătuțuri de fier
și un birou micuț la care stătea
un domn în alb
semăna cu un înger fără aripi
sau poate doar eu îl vedeam așa
purta ochelari cu ramă metalică
după grimasă mi-am dat seama
că doar aici te-aș fi putut ascunde
cel mai bine
printre perfuzii și aparate
și am stat așa ascunși câteva zile
tu cu buzele uscate
eu cu sânii plini de lapte
îți picurau în vene somn și tăcere
o tăcere care și azi se mai aude
iar în liniștea aia absolută
eram singura care mai respira
atunci când ne-a găsit
*
Text supus dezbaterilor
realizez că te învârți
în orbita mea ca în jurul soarelui
mi-ai ogoit ego-ul rănit de cel de
dinaintea ta
și ai cultivat aceasta senzație a mea
de siguranță
e toamnă uitasem
că toamna ne retragem în casele
noastre e cald
afară plouă
am vrut casă
cu încurcătura picioarelor sub
plapumă
și să nu merg singură
la nunțile prietenilor
căci furam de plictiseală atenția
de la coafura și machiajul complicat
al miresei
dansând cu șiraguri de perle de
lungimea rochiei și decolteu în v
cu mirele
te-ai învârtit în jurul meu ca gripa
epidemică din anul
în care mi-am dorit casă cu copii
lumea era geloasă
pe libertatea mea și eu geloasă pe
gelozia lor
și pe căldura intrigilor de familie
cu zgomot
mâncarea gătită la cuptor masa lungă
de shabat
nu am înțeles
când ți-am făcut sarmale la cuptor
că
am căzut de fraieră
închisoare
în care toți atârnați de mine pom de
Crăciun
tot singură și
ocupată până peste cap voi fi
primii cinzeci de ani iar apoi voi
muri
uscată în pielea mea
de unicorn fără corn ne adăpat
nici cu iubire
Marcel Vişa
back in business
demonul îmi dictează. scriu cu și
despre greșeli. el scrie cu mâna stângă, eu scriu cu picioarele poeme în proză
(un fel de supradoză de litere). îmi ies ca dracu (ca el, niciodată ca El).
trag în piept aerul viciat al
planetei, mă dreg înainte de căderea cea mare. în mare,
la poale de munte, ruine de sticlă,
orașul translucid.
hibrizi, în carne și oase, dirijează
circulația sângelui prin venele metalice ale unui spectator în care s-a
investit totul.
trag în plămâni praful violet al
străzilor,
ambrozie, polen, ultra nasol, ultra
pestilențial, ultras.
stadionul plin cerșește goluri de
oameni.
perdea de fum, torțe aprinse, apoi
"BOOM!"
în subterane, conștiința luminează
căile respiratorii ale monstrului care înghite TOTUL.
spectatori aduși cu forța scandează sloganuri
comuniste.
democrație? mi-e dor.
nuduri afișate pe străzile principale
ale metropolei accentuează pofta.
deloc principiale gândurile
pacifiștilor cu orice preț (mai detonăm o nucleară în Pacific?)
probe, exerciții, ecuații. scos din
schemă cuvântul OM (mani padme hum)
de la o vreme, percep metastazele
tumorilor crescute în puf, tranșeele orașului doldora de sânge, exasperarea,
sunetul strident al sirenelor. morga stupină
cultivăm flori de cancer hrănite
intravenos prin
perfuzii de cola și coca.
firmele de salubritate cauterizează
fisurile serverelor CIA (gunoi, garbage, trash).
sinonimele vieții aruncate în recycle
bin, aurolaci scotocind fișiere, aruncând grenade cu pâine și salam spre
cuiburi de rândunică,
spre porumbeii albi pictați pe
colonade.
insectele cu chipuri umane plodesc
prin canale.
firimituri de carne cu elitre de
gresie și faianță planează prin bucătăriile gospodinelor 900/600/ 900.
acul de pick-up lasă urme în chifla
mucegăită de la capătul patului celui ucis de gloanțe.
otrava dulce dilată pupila, chipul
câinelui, mușcătura.
mușcate roz în glastre, Alladin pe
covorul roșu,
duhul de buzunar al ceasurilor rele.
gura pământului molfăie oase,
balele lui- calea lactee.
alibiul criminalului- mersul de melc.
groparul își poartă în buzunar
ștreangul de care va atârna, pietre de căpătâi.
obosiți, adorm la poalele ghetelor
sale copiii bunckerelor atomice,
în ghete schelăie puii de câine
fătați de un computer, hrăniți forțat cu grenade fumigene
și goluri de oameni.
ham, ham!
semănăm ca două picături de sânge,
ultimele care se scurg din vena
aceluiaşi animal nocturn hăituit de ogarii apocalipsei.
perfuzați în venele planetei până în
miezul incandescent, glaciari cum suntem, stingem lumina.
planeta se desprinde de axa
imaginară, plutind ca un balon de heliu scăpat din mâinile unui copil
neîndemânatic.
Cristi Neacsu
Delirium (Psihedelice, 4)
”Fugim de soartă, în loc să-i iubim
viața.
Fugim inutil ; soarta înseamnă viața,
oriunde, oricând.
Ce este să fie va fi negreșit,
oriunde, oricând.”
(Marele Alb)
i) a fi sau a nu mai fi.
și eu m-am născut prea acut, cu lațul
meu de gât, suit, târât,
cocoțat, forțat, pe taburetul cel
albastru-cobalt, un cât urât,
un taburet clasic, atât, o tăblie
zurlie pe glie, patru picioare
înfipte-n nămolul din solul cât golul
unui cerculeț oarecare,
- unul mai mic, pitic, sau mai mare,
în funcție de soare -,
cercul-cadou al unei soarte de
departe foarte, din excentrice
universuri cu sensuri de versuri în
ființe-cercuri, concentrice,
târându-și hotărât lațurile de gât
(fixate-n arcele egocentrice
peste tuburi ovale cu șuruburi
hexagonale, asemănătoare),
ca nebunii, unii după alții-n șiruri
paralele și perpendiculare,
și toți ca unul, super-nebunul, cu
lațuri de gât, toți în picioare
pe scaune ordinare, cadoul în oul Karmei,
show-ul de plecare,
și câtă onoare pe care bocitoare, ce
onoare fără piper, fără sare,
s-aștept finalul piesei lesei într-o
mulțime cu rime asurzitoare
gata să cadă-n lațurile din
spânzurătoare, infime, muritoare.
s-a revoltat vreunul, vreodată? mi-s
doar eu nebunul? ei, aș!
ce nestemată are doar o carată? nu-s
doar eu catârul nărăvaș
care să tragă ritmul și tactul din
filmul răscoalei de nemoarte
dacă-n actul final atât am parte,
afetul cu taburetul unei soarte
de departe foarte cu care faci
dragoste doar uneori, pe răcoare,
ori în zori când stingi ultimul
licurici în prima umbră de soare
iubind murind, la nimereală, plici,
plici, da, da!, la întâmplare,
ce lipeală, pe furiș, doar o secundă
undă într-o cerească eroare
fără nicio lumânare răcoritoare, o
farsă, probabil intenționată,
un premiu aleator, un amor meteor
menționat în final, la erată,
una psihopantă și psihopată, cerată,
o imuabilă ironie cu care
mai ungi farsei articulațiile fără
trepidațiile țepenelor picioare
așteptându-și ruginirea în neclipirea
din amorțirea vie și restul
știe cerculețul-otravă c-o octavă
fluierând prin otavă în arestul
cât tot est-vestul, pe Everestul de
sub gigantica spânzurătoare.
ii) the final story
fără revolte inutile pe taburet, mi-a
zis el, abecedarul,
în prima-mi secundă respirabilă,
taci, primește harul
de-a povesti-n alte lumi cum de-ai
trecut hotarul
și soarbe-i lațului verbul a fi,
cânepa îți e paharul
cu tot dulcele-amarul de ți-l orbi
Karma, cu zarul!
așa mi-a bolborosit abecedarul c-un
singur verb
când l-am strigat prima oară și-am
devenit șerb
într-un univers de cercuri despre
ființe concentrice și ilare
cu lațuri de gât, fixate-n arcele
egocentrice, asemănătoare,
umblându-se ca orbii, în șiruri
paralele și perpendiculare,
toți ca unul, atât, cu lațurile de
gât, cu plumbii în picioare,
mestecând același verb din aceleași
abecedare
primite cadou pentru a fi să fie
niște oarecare,
pe taburete unicat, sub imensa
spânzurătoare.
în mod aparent ateu, c-un reflux
dintr-un deluxe copârșeu
chiar subsemnatul fără verbe reci vă
spune povestea, eu,
omul cu vestea, dintr-o altă lume, un
ss indescifrabil...
și v-o spun gustând niște chipsuri cu
alune, în decapotabil,
- chipsuri cu-n singur eu în drajeu,
foarte probabil -,
și mă simt foarte ușor, mi s-a albit
lațul irespirabil
după îngerul final ce mi-a oferit
două aripi, amabil,
și mă odihnesc amuzat în dreptunghiul
confortabil,
probabil fag, probabil brad, probabil
arțar cu stejar,
un lemn demn să mă curgă-n Nirvana,
să-l cunun cu jar
pe încornoratul din palatul subteran,
sunt amuzat chiar,
aș fi băut șpriț cu dracul de nu-mi
era amar delirul hilar
din ultimul sms ; ce disperată era
madam Karma, la zar...
”(ne)muritorule, îți trimit limuzina,
Pan și-a dat demisia de onoare,
vai, ce afon, răscolitule,
(ne)spânzuratule, vai, ce afon și câtă oroare,
dar-ar toți dracii Iadului peste
mine, în orele viitoare,
dar tu le vei cânta la nai, de sub a
mea spânzurătoare!”
punct (și virgulă);
de-atunci tot suflă-n nai poetul
anonim, ss indescifrabil,
colo-colo, în câte-un ciopor ca un
sobor, ființelor-cercuri;
el n-are spații, n-are timp, n-are
zile și nopți cu miercuri,
nici măcar loc în Iadul travestit nu
mai are, e indezirabil.
și își duce naiul cu versuri plânse
printre oamenii-floare,
și le cantă orbește și surd, peste
gigantica spânzurătoare...
și punct (fără virgulă, fără verbe,
ss indescifrabil)
nu mai degustă chipsuri cu alune pe
decapotabil,
cu lațul de gât târât, ca un cât
urât, pe orizontală,
a evadat sufletul, entropic,
dilatativ, racla-i goală
și spânzurătoarea hexagonală e văduva
verbului
ce-ar fi fost să fie de n-ar fi fost
vie, viața șerbului,
fluturele antimaterie, cu naiul pe
aripile din funie,
el nu mai știe cum adulmecă teiul
floarea de iunie..
ce duh volatil cântă la nai despre
parfumul florii?
(nici măcar Pan..) așadar, the end of
the final story.
Gheorghe Constantin Nistoroiu -
Arhitoleranţa românilor creştini
uzurpă Adevărul ceresc şi pământesc
(cazul Boia Lucian)
„A fi român în ţara ungurească era o
crimă în faţa cârmuitorilor acestei
ţări,
clădite, din veac, pe temelia
fărădelegilor.”
(pr. dr. SEBASTIAN STANCA)
Arhitoleranţa creştinilor români
ortodocşi este împotriva Iubirii şi a Dreptăţii lui Dumnezeu, Care ESTE
ADEVĂRUL – VIAŢA - IUBIREA – LIBERTATEA absolută.
Arhitoleranţa creştin-ortodoxă a
vlaho-românilor nu este nici ceva firesc, uman, nu este nici o virtute
cardinală şi nici o virtute evanghelico-creştină, fiindcă am asuma Iubirea lui
Hristos, Dragostea lui Dumnezeu, fără evidenţa Dreptăţii Sale, uzurpând astfel
Adevărul absolut, nemaiavând deci nimic din moştenirea spirituală divină, nici
Iubire, nici Dragoste, nici Dreptate, nici Adevăr, nici Libertate, nici Veşnicie.
Vina cea mare nu o poartă
sfertodocţii, semidocţii, parveniţii, proletarii comunicării, slugoii
dezinformării, calomniatorii, detractorii, alogenii, urâtorii de Frumos, de
Adevăr, de Hristos, de România – Grădina Maicii Sale, ci toţi Românii creştin –
ortodocşi care nu iau ATITUDINE prin cuvânt grăit, prin cuvânt scris, prin
faptă, prin instituţii, prin organisme neguvernamentale, prin asociaţii
culturale, prin cenacluri, prin reviste, prin Sinodul Bisericii Ortodoxe, prin
forumul Academiei din România, prin Uniunea Scriitorilor din România, pardon,
îmi cer iertare, ultimile trei entităţii dau semne că nu mai sunt de mult în
slujba lui Dumnezeu şi a Neamului său drept măritor creştin.
Atitudine se poate lua prin orice fel
de manifestare, dar ATITUDINE SĂ FIE!
Faptul că după ATITUDINEA diversă a
unor ROMÂNI VEGHETORI de ŢARĂ, ei, epigonii, pigmeii, blasfemitorii rămân
aceeaşi, continuând însă cu şi mai multă ură viscerală să profaneze Neamul,
adică Biserica lui Hristos, deci pe Însuşi Dumnezeu, ne autorizează să fim
fermi, să fim verticali, să fim dârzi, să stăm de veghe, să nu ne clătinăm, să
nu îngenunchem, să ne apărăm, să luptăm, să nu ne dezbinăm, să nu ne lăsăm
frânţi, să putem birui pururea vrăjmaşii Naţiei noastre.
În faţa Naţiei noastre şi a lui
Dumnezeu nu putem merge şchiopătând, nu putem merge târâşi, nu putem sta pe
loc, nu putem da înapoi ca racul. Îngenunchem în faţa lui Dumnezeu şi a
Neamului pentru rugă şi binecuvântare, pentru a ne ridica întăriţi, zeloşi
crezului şi elanului nostru de neatârnare, de libertate, de suveranitate.
Când Mântuitorul nostru Iisus Hristos
spune în parabola Sa, să întoarcem şi celălat obraz, adică obrazul drept, nu se
referă la lovire, la pălmuire, la înjosire, la vasalitate, la robie, la stigmatizare,
ci la ATITUDINE în spiritul Dreptăţii, în spiritul Adevărului.
A întoarce spatele DREPTĂŢII Neamului
înseamnă a uzurpa ADEVĂRUL divin!
A întoarce spatele ADEVĂRULUI ceresc
înseamnă de fapt a răstigni DREPTATEA Neamului întru care l-a hărăzit Dumnezeu!
În evidenţa ATOTŞTIINŢEI, în AULA
Autorităţii Divine Hristice Absolute, Întreita Putere – Autoritate a lui IISUS
HRISTOS ca Învăţător – Profet, Preot – Arhiereu şi Împărat – Judecător, cei
care dezertează de la ADEVĂR, adică LAŞII, MIŞEII, TRĂDĂTORII de pe orice
treaptă s-ar afla, se automutilează spiritual, se chircesc moral şi devin
sterpi sufleteşte. Adică, pierd din perspectiva realizării întregului ca fiinţă
şi persoană, rămânând o dâră fizică cu fîlfâirile unor zdrenţe de conştiinţă,
precum oastea lui Hamza paşa, înfiptă în pădurea de ţepi de la Giurgiu a celui
mai drept Voievod vlaho-român VLAD ŢEPEŞ,
atârnând între stârvurile descompuse şi trenţele rupte fluturânde.
V L A D Ţ E P E Ş
... Măria Ta, îndură-te şi scoală,/
De sub povara lespedei bătrâne,/ Dă iar prin veac un iureş, o năvală,/
Stropşeşte ţeasta hoardelor păgâne// Şi fă să crească rânduind în vârfuri/
Călăii toţi traşi în frigări ca mieii,/ Priveliştea pădurilor de stârvuri,/ Să
tremure de-a pururi toţi mişeii! (Dr. Ionel Zeană, armân, deţinut religios,
poet, Golgota Românească, Soc. Cult. Lamura – 1995)
Cei care decad din misiunea şi
vocaţia de învăţător – profesor (plinătatea de îndrumător, formator, educator),
nu mai ajung nici măcar la înălţimea CATEDREI.
Faptul că s-a îngrijit editorial de
Trilogia MARIA Regina României, nu-i aduce nici o prestanţă, ci cel mult o
ipostază ştiinţifistă, care nu-l apropie de VATRA ROMÂNEASCĂ a ISTORIEI, ci de nişte tăciuni fumigeni
prefăcuţi în cenuşă.
Ce doreşte profesoraşul Boia Lucian?
Trădând Adevărul şi slugărnicind
mistificarea ne cere să facem acelaşi lucru?!
Să folosim ca surse pentru adevărul
istoric acceptat de maghiari, doar „născocirile”, „dovezile”, „teoriile”
cardinalului Leopold Kollonich, Franz Joseph Sulzer cu fantoma sa Geschichte
des transalpinischen Daciens, Johann Christian Lieser Engel cu trucajul agoniei
Geschichte des Ungarischen Reiches und seiner Neberlander, Halle-1804;
Fortsetzung der allgemeinen Welthistoire durch eine Gessellschaft von Gelehrten
in Deutschland und England ausgeferigel, John Iacob Gebaur cu Geschichte des
Ungarischen Reiches, Viena-1813; ori himerele, ororile şi fărădelegile unor
Verboczi Istvan, Albert Apponyi, Lajos Kossuth, Istvan Tisza, Julius Wlassics,
Francisc Fodor, Albert Berzeviczy, Oliver Eottevenyi, Miklos Horthy, George
Lukas, Bela Foldes, Emil Nagy, Eugene Horvath, Joseph Karl Eder, Robert
Roesler, Mihai Roller, Endre Barabas, Tom Lantos, George Soros, Victor Orban,
Laszlo Tokes, K.W. Johannes, Kelemen Hunor etc.
Să nu fi auzit oare profesoraşul Boia
Lucian de marii noştri Înaintaşi ISTORICI, FILOSOFI, TEOLOGI, POEŢI, STOLNICI
şi PEDAGOGI thraco-geto-daco-români, Luminaţii Şcolii Traco – Geto - Dace
Ortodoxe pre /post Hristos: Aristophan, Herodot, Strabon, Seneca, Cato Major,
Diodor din Sicilia-Tracul, Pliniu cel Bătrân, Cotys I, regele-poet, sf.
Dionisie-Areopagitul, Pomponius Mela, Carpacrat din Alexandria, Tertulian,
Dexip, Berosus, Eutropius, Eusebiu de Cezareea, episcop, sf. Împărat Constantin
cel Mare (307-337), sf. Ioan Casian, Procopiu de Cezareea, Iordanes Gotul,
Clausius Claudianus, Paulus Orozius, Zosimes, Ştefan de Bizanţ, Anicius Manlius
Severinus Boethius, Leonţiu de Bizanţ,
Ioannes Lydes, Isidor de Sevila, Nestor, Niketas Choniates, Gheorghe
Kedrinos, Mihail Psellos, cel mai mare enciclopedist al veacului al XI-lea,
Kekaumenos, Theodoros Prodomos, Ioannes Kinamos, Nicolaus Calicles, Nicephoros
Blemmyotes, Alonso de Cartagena, episcop, Gonzalo de Hinoso, episcop, Leonic
Calcocondil, Claudius Salmasius, Joanes Magnus Gothus cu celebra sa Historia de
omnibus Gethorum Sueonumque Regibus, Poggio Bracciolini, în Diseptationes
convivales, 1451, Enea Silvio Piccolomini-papa Pius al II-lea, în Historia
rerum ubisque gestarum locorumque descriptio, 1489, Nicolaus Olahus, mitropolit
vlahoromân, regent şi vicerege maghiar, J. Vadianus în, Epitome trium trerae
partium, Asiae, Africae et Europae compendiarum locorum descriptione,
continentes, Tiguri, 1534, Johannes
Lebel cu, De oppido Thalmus, 1542, Antonius Bonfinius, cu Rerum Ungaricarum
decades quatuor cum dimidia, Basilae, 1568,
Bonaventura Vulcanis Brugensis, cu faimoasa lucrare De literis et lingua Getarum sive Gothorum, Lyon, 1597,
Carolus Lundius, Antonio Maria Graziani în De Ioanne Heraclide Despota, Johann
Troster cu Das Alt-und Neu-Teutsche Dacia. Das ist Neue Beschreibung des Landes
Siebenburgen, Nurnberg, 1666, Udrişte Năsturel, Constantin Cantacuzino,
Dimitrie Cantemir, Andrei Şaguna, Miron Costin, Ion Neculce, Eudoxiu Hurmuzaki,
Constantin Hurmuzaki, Nicolae Densuşianu, Ioan Inochentie Klein, episcop
greco-catolic, înnobilat baron de Maria Tereza şi expulzat de papa-vicarul lui
Hristos 19 ani pe un maidan al ghenei sale pontificale, Simion Bărnuţiu, Aurel
Popovici, George Pop de Băseşti, Ioan Georgescu, Ioan Hannia-vicepreşedinte al
ASTREI (1867-1870), Nicolae Popea-episcop de Caransebeş, mb. al Academiei
Române (A.R.), Ilarion Puşcariu-arhiereu vicar, al Arhiepiscopiei Sibiului,
preşedinte al ASTREI (1889-1901), mb. A.R., A. D. Xenopol, Nicolae Bălcescu,
Nicolae Bălăşescu, afirma pe la 1848, în Gramatica sa, Cazabo Emmauskoe Sveatoe
Blagovestvovanie, că, că românii, în suta XII, pe la anul 1100 d. Hr. ar fi
avut în limba română tradusă Liturghia”, Mihail Eminescu, Bogdan Petriceicu
Hajdeu (vorbitor a 22 de limbi), Ioan Crişan, dr. în Istorie cu teza Beitrager
zur Geschichte der Kirklichen Union der Rumanen in Siebenburgen unter Leopold
I-Sibiu, 1882, dr. Nicolae Bălan-Mitropolit al Ardealului, mb. A.R., dr. Ioan
Lupaş, mb. A.R., dr. Silviu Dragomir, mb. A.R., dr. Onisifor Ghibu, mb. A.R.,
dr. Romulus Cândea, mb. A. R., dr. Nicolae Colan, mitropolit al Ardealului, mb.
A.R., dr. dr. dr. pr. prof. univ. Dumitru Stăniloae, mb. A.R., doctor honoris
causa al mai multor Universităţi de prestigiu, dr. dr. Nicolae Popoviciu,
episcop de Oradea, dr. dr. dr. Teodor Bodogae (vorbitor a 12 limbi), dr. dr.
dr. Nicolae Mladin-mitropolit al Ardealului, dr. dr. pr. prof. univ. Ştefan
Lupşa din Miersig-Bihor, mb. ASTRA, dr. dr. pr. prof. univ. Sofron Vlad, dr.
dr. dr. pr. prof. univ. Milan Şesan (vorbitor a 7 limbi), dr. pr. prof. univ.
Mircea Păcurariu, mb. A.R., dr. Nestor Vornicescu-mitropolit al Olteniei, mb.
A.R., dr. dr. Antonie Plămădeală-mitropolit al Ardealului, mb. A.R., dr. dr.
prof. univ. Theodor M. Popescu (vorbitor a 8 limbi), mb. A.R., Constantin
Gane, Vasile Pârvan, Nicolae Iorga, P.P.
Panaitescu, Gheorghe I. Brătianu, Ion Nistor, A. Gociman, Constantin Giurăscu,
Dinu Giurăscu, Constantin Papanace, Pr. Ion Moţa, Pr. Dumitru Bălaşa, Pr.
Dimitrie Bejan, dr. pr. prof. univ. Gheorghe Drăgulin, Ştefan Pascu, mb. A.R.,
David Prodan, dr. Şerban Milcoveanu, Vasile Posteucă, Gheorghe Racoveanu, Iosif
Constantin Drăgan, Mircea Muşat, Ion Pătroiu, Narcis Zărnescu, George Giuglea,
Vladimir Colin, pr. dr. Sebastian Stanca,dr. Marija Gimbutas,dr. Aurora
Petan, Silvia Păun, Maria Dogaru, Ioana
Vintilă Rădulescu, Ecaterina Goga, Ana Maria Coman, Maria Bărbulescu, Gheorghe
Gabriel, Nicolae Miulescu, Pandele Olteanu, dr. Artur Gabriel Silvestri-filosof
al culturii, prof. univ. dr. Mihail Diaconescu, prof.univ.dr.hbt.Gheorghe
Buzatu, Radu Stan Carpianu în Lex antiqua Valachorum, Cornel
Bârsan,prof.univ.dr.Ioan Scurtu,prof.univ.dr. Gheorghe D. Iscru, gen.(r) Radu
Theodoru,prof.univ.dr. Ion Coja,prof.univ.dr.comandor(r)Jipa Rotaru, dr.gen.(r)Grigore
Stamate,prof.univ.dr.Cristian Troncotă,prof.univ.dr. Corvin Lupu, Alexander E.
Ronnett,prof.univ.dr Ioan-Aurel Pop- președintele A.R., Ioan Popoiu, Paul
Păltănea, dr. prof. univ. arhid, Constantin Voicu, Teroarea horthistă în Nordul
Transilvaniei, Biserica Strămoşească din Transilvania în Lupta pentru Unitatea
Spirituală şi Naţională a Poporului Român,dr.col. Constantin Moşincat, George
Roca, Constantin Mustaţă, Ion Măldărăscu, Ion Mazere-Luneanu/ Gelu Neamţu, cu
Masacrul de la Luna-Septembrie 1848, sau cercetători care nu s-au dezis de
adevărul istoric precum, Edward Gibbon, I.C.Schuller, Jawaharlal Nehru,
Lovendhal-Papae, Paul Joseph Schafarik, J.F. Neigebaur în (Beschreihing der
Moldau unde Walachei- <<Cronologie>>, Breslau, Joh. Urban Kern,
1859), Franknoi Vilmos cu tulburătoarea A Hunyadiak es a Jagellok Kora
1440-1526, Budapest, 1896, ori Ekstrom Par Olof, Louis de Valle Poussin în
magistrala lucrare (Histoire du monde, Indo-europeens et indo-iraniens. L’inde
vers 300 av. J.C.), Karl Marx cu celebrele sale Însemnări despre români, Jaques
Matter, J.A. Vaillant, La Roumaine, I, 1844, A.de Gerando, La Transylvanie et
se habitants, Paris 1845, Amedee Thierry, Julius Jung,, E.A. Bielz, L. A. Florus, Jerzy Colendo, Jacob Ziegler
Landav, Iulius Jungetu, A. Dopsch, C.
Tagliavini, K. Jaber, Ernst Gamillscheg cu Uber die Herkunft der Rumanen,
Berlin, 1940, Gustav Kisch, F. Altheim, Giono Lupi, Paul Bataillard, Jules
Michelet, Edgar Quinet, Elias Regnault, jurnalistul evreu-american Milton G.
Lehrer cu La Transylvanie – terre roumaine, R.W.Seton-Watson, în A History of
the Roumanians from Roman times to the completion of Unity, Cambridge, 1934,
sau de Paul Veyne care atrage atenţia celor hărăziţi să slujiească ISTORIA, că
le este interzis categoric şi imperativ să construiască „realităţi” pe fundaţia
unor pseudo teorii, în Comment on ecrit l’histoire suivi de Foucault
revolutionne l’histoire – Cum se scrie istoria, Foucault revoluţionează
istoria, Editions du Seuil, 1971, ori de celebrii jurnalişti contemporani de la
CERTITUDINEA, Miron Manega, Nagy Attila, sau chiar de maghiarii Csallany Deszo,
Huszti Andras, cu O es ujj Dacia, 1791, Josef Kemeny, Josef Ladislau,
sociologul Joseph Diner-Denes cu La Hongrie. Oligarchie. Nation.Peuple, Tibor
Joo cu provocatoarea <<Nouvelle revue de Hongrie>>, chiar mentorul
lui Boia Lucian, Endre Barabas, discipolul lui Joseph Karl Eder şi al lui
Robert Roesler, persecutorul Şcolii româneşti din Ardeal, recunoştea totuşi
evidenţa majoră şi milenară a valahilor, Az erdelyreszi nepfajok birtokarandya
în „Kozgazdasagi Szemle, 1905.
Să nu fi auzit săracul profesoraş
nici de celebrele CULTURI ale civilizaţiei dacice: Antina-Mehedinţi,
Precucuteni,/ Cucuteni,/ Dudeşti,/ Hamangia,/ Starcevo-Criş,/ Gârla Mare,/ Basarabi/ Sân-Nicolau Mare, Sanctuarul de la
Căscioarele, lângă Dunăre (cca. 5000 de ani î.d.Hr., Biertan, Moigrad,
Moineşti/ Poduri-Bacău, (Soborul zeiţelor - 21 de statuete feminine/ Vestalele,
cultul focului), Arcul de Triumf de la Salonic (sec. IV.d.Hr., Enisala/ Babadag
- Tulcea, Trufeşti-Bacău, Liubcova Caraş Severin, Cârna/ Dunăreni - Dolj,
Savestari - Durostor, Cernavodă, Techirghiol, Sălcuta, Boian, Vadastra, Teiu,
Gumelniţa, Petreşti, Hârşova, Sighişoara, Porolisum, Potaisa - Turda,
Cioclovina – Tismana - Gorj, Drobeta - Turnu Severin, Izlaz, Celei/ Sucidava,
Buridava, Histria, Romula – Reşca - Mehedinţi, Băiceni - Iaşi, Agighiol
-Tulcea, Sîncrăieni - Harghita, Şimleul Silvaniei, Pietroasele - Buzău,
Herăstrău -Bucureşti, etc.
Sau mai recenta consacrare a cetății
de la Sântana –Arad, descoperită de un
colectiv format din : dr. Peter Hügel, Victor Sava (Complexul Muzeal Arad),
Florin Gogâltan (Institutul de Arheologie şi Istoria Artei Cluj-Napoca),
Baoqūan Song (Ruhr-Universität Bochum, Germania), Dorel Micle (Universitatea de
Vest Timişoara).
Echipele de arheologi au reuşit să
descopere doar o mică parte din uriaşa cetate de la Sântana. În schimb, cu
ajutorul tehnologiilor de ultimă generaţie, au fost efectuate măsurători
magneometrice, cu ajutorul cărora a fost „desenată” cetatea.
„Am cercetat aproximativ 55 de
hectare din cele aproape 90. Şi, în urma măsurătorilor, am descoperit rezultate
care ne sperie: un palat uriaş, cu lungimea de 100 de metri şi lăţimea de 40 de
metri. Vrem să continuăm săpăturile şi, pe cât posibil, vrem să facem această
cetate să fie măreaţă, la fel cum a fost în urmă cu peste 3.000 de ani. Pentru
că trebuie precizat faptul că, la vremea respectivă, cetatea de la Sântana era
o capitală a Europei”, a mai declarat profesorul Florin Gogâltan.
Boia Lucian cel mai bine ar fi să
rămână doar în postura de comisar al propagandei şovinismului şi iredentismului
huno-ungro-maghiar pentru care are chemare, se pare.
Vorba unui cercetător valah
contemporan, huno-ungro-maghiarii au şase calităţi definitorii:
minciuna-orgoliul-laşitatea-teroarea-trădarea-crima.
Lozinca lor îmbibată în sânge de
valah: „Nincs Kegyelem!” – „Fără îndurare!”
Şansa maghiarilor iredentiști din
România stă în laşitatea şi trădarea politicienilor români.
Comunitatea maghiară normală, vecinul
și prietenul de o viață a românului, a înțeles de mult că este respectată
atunci când nu se aduc în discuție adevăruri dureroase încă pentru toți românii
și, în special, pentru ardeleni.
De la ADEVARUL istoric care se asumă
ADEVĂRULUI DIVIN nimeni, niciodată nu poate aduce ” vreo înnoire” sau ”ajustare
” după interesele momentului !
Cetăţene Lucian n-aţi reușit să
ajungeți prin ambiția făcută publică, din păcate, nici sare, nici piper şi nici
măcar Boia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu