Dragii mei enoriași!
Fericiții nefericiți. După 1989 am asistat la un exod de populație
din România fără precedent în istoria noastră. Statisticile internaționale ne
situează pe locul doi în lume, după Siria, în ceea ce privește emigrarea. Numai
că în Siria de mulți ani este un război cumplit, care a transformat țara într-o
ruină. La început emigrarea s-a făcut într-un mod timid. Existau temeri privind
necunoscutul, limba, atitudinea străinilor, lipsa locului de muncă și a
locuinței. Azi este ceva obișnuit, la ordinea zilei, a pleca în străinătate. La
câteva case este unul sau mai mulți plecați din familie. Aproape toate țările
Europei sunt gazde ale emigranților români. Peste cinci milioane dintre noi au
părăsit țara și au luat drumul străinătății. Majoritatea acestora o constituie
tinerii și copiii. Cu siguranță că cei mai mulți nu se vor mai întoarce, ca să
se restabilească în țară. A doua generație deja nu mai știe limba română. Am
văzut părinți care traduceau copiilor lor cele ce spuneam noi, cu prilejul unei
vizite în țară. La a treia generație își vor aminti că auzeau pe părinții lor
sau pe bunici că au venit dintr-o țară numită … România!
Fenomenul acesta este prezent în toate statele care au fost în lagărul
comunist, dar nu atât de puternic ca la noi. Cei mai mulți motivează că au
plecat de sărăcie; alții că au fost nemulțumiți de cele ce le-a oferit țara, de
salariu mic, de drumurile cu gropi, de nedreptățile pe care le-au întâlnit când
au intrat în contact cu instituțiile oficiale; alții spun că nu au avut nici o
perspectivă de a rămâne în țară; ații că i-a determinat corupția, hoția care se
practică la toate nivelurile. Oricum, fiecare are un argument ca să – și
motiveze pasul acesta decisiv în viață. Mai sunt unii care motivează că numai
în străinătate pot să se realizeze profesional, pot să-și definitiveze studiile
la un nivel superior, pot să ocupe funcții pe măsura competențelor ce le au.
Desigur, fiecare își trage spuză pe turtă și te face să-i dai dreptate. Măcar
de moment!
Motivul principal al emigrării ar fi sărăcia, după cum se afirmă cel
mai des. Nu cred că este adevărat. Au fost perioade mult mai grele prin care a
trecut poporul român. Nu mai vorbesc de evul mediu, când cu pustiirea adusă de
popoarele migratoare; nu mai vorbesc de dominația turcească. Să ne referim la
secolul al douăzecilea. În 1907 am avut
o răscoală care a cuprins toată țara. Cauza principală a fost sărăcia. Au fost
împușcați, ca represalii, peste 11.000 de țărani. Și, totuși, ceilalți n-au
plecat din țară. A venit Primul Război Mondial. A fost pustietor pentru români. Am pierdut atunci aproape un milion
de soldați, bărbați tineri, s-au distrus valori materiale și spirituale,
destine. Cu toate acestea, perioada interbelică a fost una dintre cele mai
înălțătoare din istoria poporului nostru. O elită de intelectuali de mare
calibru s-a ridicat. În toate domeniile științei, artei și culturii avem
personalități de prima mână, care ne reprezintă și astăzi în plan național și
internațional. Populația era săracă, foarte săracă, atât la sate, cât și la
orașe. Îmi povesteau bunicii și părinții, că ziua de muncă era ,,plătită” cu o
strachină de făină. Se întâmpla de multe ori, când mâncau la cineva, căruia îi
lucraseră, ca acela să nu aibă tacâmuri suficiente. Se întâmpla adesea să
mănânce 7-8 oameni cu o singură lingură! Criza din 1929-1933 a secătuit pur și
simplu populația.
A venit nenorocirea celui de-al Doilea Război Mondial. Au fost tocați
peste un milion de soldați și ofițeri români pe frontul din răsărit și apoi pe
cel din apus. Iarăși oameni tineri, cu
viitorul frânt pentru ei și familiile lor. În anii copilăriei mele erau în sat
numeroase fete bătrâne, despre care se spunea că ,,i-a murit ursitul în
război”. Alte destine distruse, altele neîmplinite. A urmat ,,eliberarea” ,
care a fost mai cumplită decât războiul în sine. Toată floarea
intelectualității românești a fost distrusă în mod sistematic în pușcării și
lagăre de muncă forțată. Cei mai harnici și înstăriți gospodari ai satelor au
fost pescuiți mișelește și vârâți în închisori, iar averile le-au fost confiscate.
Locuri de tristă aducere aminte din apropierea faimoaselor temnițe ,,găzduiesc”
mii și mii de trupuri ale celor morți în chinuri asemănătoare cu ale
iadului. Alte mii și zeci de mii au fost
duși în Siberia de unde nu s-au mai întors nici azi; alte mii și zeci de
mii au fost duse în Bărăgan, sub cerul
liber, în timp ce acasă le erau distruse gospodăriile, confiscate
proprietățile. Colectivizarea a înregistrat nenumărate victime, violențe fizice
dar și intelectuale, întemnițări, confiscări, eliminări din școli și activități
publice. Și, cu toate acestea, românii au rezistat o jumătate de veac. Au fost
cazuri, al căror număr numai Dumnezeu îl mai știe, când unii au încercat să
evadeze. Chiar au fost câțiva care au reușit, dar cei mai mulți și-au pierdut
viața, împușcați pe graniță sau înecați în Dunăre. Tot în a doua parte a
veacului trecut am pierdut cea mai mare parte a etniei germane și a celei
evreiești, însumând peste un milion de suflete. Erau oameni gospodari, dar și
intelectuali de seamă, oameni care și-au adus din plin contribuția la
propășirea societății românești. Au fost vânduți ca vitele în târg!
A venit 1989, piatră de hotar în istoria poporului român. S-a schimbat
regimul politic și dintr-o dată ne-am trezit cu fenomenul emigrării mai actual
decât oricând. La sate a fost întârziat câțiva ani datorită legii fondului
funciar. S-a redat terenul agricol fiecărei familii, atâta cât s-a dat și setea
de pământ a renăscut în sufletul multora. Îți râdea sufletul să vezi terenurile
cultivate, să vezi lumea lucrând la câmp, ,,de bunăvoie și nesilită de nimeni”.
Se părea că va renaște agricultura românească, se părea că vom redeveni
grânarul Europei. N-a fost să fie așa! Fiecare și-a făcut bilanțul de-a lungul
câtorva ani și i-a dat seama că este în pierdere, că cheltuielile sunt mult mai
mari decât veniturile, că agricultura e vânare de vânt. Și atunci s-au grăbit
și țăranii să-i ajungă pe orășenii plecați deja.
Astăzi statisticile ne spun că sunt peste cinci milioane plecați peste
graniță, la muncă. Cei mai mulți acceptă munci grele, umilitoare, pe care n-ar
fi acceptat în ruptul capului să le practice în țară. Unii își investesc
câștigurile în case somptuoase, pe care le construiesc în țară, în speranța că
într-o bună zi se vor reîntoarce, ori că le vor vinde, ori din dorința de a-i
uimi pe cunoscuți. Din păcate, cele mai multe astfel de imobile își vor aștepta
multă vreme locatarii, dacă aceștia se vor hotărî să mai revină vreodată!
Tot statisticile vorbesc că de la revoluție încoace peste douăzeci de
milioane de avorturi s-au înregistrat oficial…..! Dumnezeule, de unde o mai
avea vlagă neamul acesta?
Nu, n-au plecat de sărăcie. Astăzi până și în majoritatea satelor sunt
drumurile asfaltate, curent electric, apă curentă, televiziune, internet,
telefonie. Drumurile din sate au devenit neîncăpătoare pentru mașinile
numeroase parcate pe margine, ori aflate în circulație. La tot pasul întâlnești
magazine dotate cu cele mai diverse mărfuri. Se construiesc case cu tot
confortul vieții urbane. Se mai găsesc chiar locuri de muncă. Cel puțin în zona
noastră sunt căutați cu disperare oameni buni de muncă de către firme românești
sau străine din Tr. Severin. Aproape fiecare sătean beneficiază de o sursă de
câștig, cât de mică, fie că e salariu, fie pensie, fie ajutor social etc. Un om
harnic poate trăi onorabil atât la oraș, cât și la sat. Nivelul de viață și de
civilizație a crescut incomparabil față de
cel de dinainte de 1989, spre exemplu. Și cu toate astea…., mulți, tot mai mulți pleacă….!
Cred că majoritatea emigranților noștri n–au plecat de sărăcie, ci setea
de libertate i-a determinat să-și ia lumea în cap. O jumătate de veac
am fost ținuți ca pasărea în colivie încuiată. Numai câțiva privilegiați
reușeau să treacă granița în mod legal. Pentru ceilalți străinătatea era o
himeră, o lume paradisiacă, în care ajungeau doar cu gândul sau în vis. Când
s-a deschis ușa coliviei, românii au zburat care-ncotro. Mirajul depărtărilor
devenea dintr-o dată realitate. Au zburat cât mai departe de colivie, ca nu
cumva stăpânul să se răzgândească și să-i bage la loc. Cu siguranță își dau
seama că și țara lor s-a schimbat mult, că ar fi posibilități și aici să-și
înceapă o afacere cu șanse de izbândă, dar n-au curaj, nu cred că e adevărat,
le este teamă să nu greșească. Mai mult, pierderea unui număr atât de însemnat
de familii tinere și de copii, a lăsat un gol demografic imens. Este amenințată
cu distrugerea însăși fibra genetică a neamului.
Natalitatea scade de la un an la altul, fiindcă sunt tot mai puține
familiile tinere în țară, tot mai puține femeile fertile. Nu-mi amintesc, spre
exemplu, să fi văzut o femeie gravidă de la începutul anului! Nivelul
învățământului scade văzând cu ochii, fiindcă se împuținează copiii, se
împuținează cei dotați. Nivelul intelectual și moral al oamenilor cu funcții de
conducere scade și el în mod vizibil. Ne amuzăm(din păcate!), când vedem un
primar de București că nu știe limba română, că un analfabet învârtește banii
cu lopata și ajunge și europarlamentar, că un președinte se laudă că a avut
medii de șase în școală, dar a ajuns președinte, că un candidat la președinție
nu știe cum se calculează aria cercului sau care-i teorema lui Pitagora, că un
europarlamentar se laudă că a mers ,,din succesuri în succesuri” și exemplele
pot continua.
Încerc să cred și rog pe Dumnezeu să fie așa, că fenomenul acesta am
emigrației este ca fluxul și refluxul mărilor și oceanelor: apa se îndepărtează
de țărm, iar peste o vreme revine. Nu cred că toți cei plecați în străinătate
sunt fericiți printre străini. Nu cred că sunt mulți printre ei care nu poartă
în suflet ca pe o cruce dorul de casă, de locurile natale, de locul unde au
copilărit, de sărbătorile și de datinile noastre de acasă, de biserica în care
s-au botezat, de cimitirul unde-și duc somnul de veci părinții, moșii și
strămoșii. Cred că au bani pe unde sunt,
au condiții materiale mai bune, dar fericirea nu se construiește cu bani. Ei au
avut privilegiul să cunoască valorile și nonvalorile lumii occidentale, au posibilitatea
să revină acasă și să lucreze aici pentru prosperitatea lor și a neamului
românesc. România este țara lor și ea nu se înlocuiește, așa cum nu poate fi
înlocuită Mama. În lume sunt milioane de mame, dar una este Mama, chiar dacă nu
este așa frumoasă, așa parfumată, așa îmbrăcată ca celelalte. Este Mama!
De câte ori mă gândesc la cei plecați departe, îmi amintesc versurile
lui George Coșbuc: ,,Dintr-alte țări de
soare pline,/Pe unde-ați fost și voi străine,/ Veniți, dragi păsări, înapoi,/
Veniți cu bine!// De frunze și de cântec goi/ Plâng codrii cei lipsiți de
voi….!”
*
Sfaturi părintești. Continuăm să redăm și ultima parte din Omilia despre invidie a Sfântului Vasile cel Mare, având în
vedere profunzimea și actualitatea sa:
,,Înţelept a fost, deci, Solomon, care n-a îngăduit să cineze cu omul
invidios. Prin tovărăşia la cină, înţeleptul Solomon lasă să se înţeleagă toate
legăturile din viaţă. Că, după cum trebuie să avem grijă de a îndepărta cât mai
mult de foc materialele uşor de aprins, tot aşa trebuie, atât cât este cu
putinţă, să nu avem legături de prietenie cu oamenii pizmaşi, pentru a ne aşeza
în afara săgeţilor invidiei. Într-adevăr, nici nu este cu putinţă de a veni în
alt chip în contact cu invidia decât dacă ne apropiem de ea prin legături de
prietenie. Că, după cuvintele lui Solomon, ‘orice om este invidiat de prietenul
lui’. Şi aşa este, scitul nu este pizmuit de egiptean, ci de unul de acelaşi
neam cu el; iar între cei din acelaşi neam, fiecare este pizmuit nu de oameni
necunoscuţi, ci de cunoscuţii lui; iar dintre cunoscuţi, invidia ia naştere
între vecini, între cei de aceeaşi meserie şi, în general, între cei care sunt
în cele mai strânse legături; şi iarăşi, dintre aceştia, invidia îşi face loc
între cei de aceeaşi vârstă, între neamuri, între fraţi. Pe scurt, invidia este
o boală a prieteniei, după cum mălura este boala grâului. Singurul lucru
vrednic de laudă în această patimă este că invidia ajunge cu atât mai
împovărătoare pentru invidios, cu cât este cultivată mai mult. După cum
săgeţile aruncate cu putere se întorc asupra celui care le-a aruncat dacă se
izbesc de ceva tare şi rezistent, tot aşa şi pornirile invidiei nu supără deloc
pe cel invidiat, ci sunt răni tocmai pentru invidios. Care om a micşorat cu ceva
prin invidie calităţile şi bunurile aproapelui său? Invidiosul se pierde pe el
însuşi, topindu-se de întristare.
Cei care suferă de boala invidiei
sunt socotiţi mai distrugători chiar decât animalele veninoase; acestea
introduc veninul cu ajutorul unei răni, iar acesta putrezeşte încetul cu
încetul partea rănită; invidioşii însă, după părerea unora, vatămă chiar numai
prin căutătură, încât trupuri sănătoase, în puterea şi în floarea vârstei,
deocheate de ei, se topesc şi dintr-odată se prăpădeşte tot trupul, ca şi cum
ar izvorî din ochii invidioşilor un curent distrugător care ruinează şi strică.
Eu însă resping această părere ca pe o părere populară, răspândită de babe
printre femei; dar spun că demonii, urâtorii binelui, când găsesc înclinări
potrivite scopurilor lor, le folosesc în tot chipul după propria lor voinţă; în
acest chip se folosesc şi de ochii invidioşilor, spre a le sluji voinţei lor.
Dacă lucrurile stau aşa, nu te cutremuri, oare, făcându-te slujitorul demonului
distrugător, ci, dimpotrivă, primeşti să pună stăpânire pe tine patima
invidiei, prin care ajungi nu numai duşmanul celor care nu te-au nedreptăţit cu
nimic, dar şi duşmanul bunului şi neinvidiosului Dumnezeu?
Să fugim de acest păcat de nesuferit.
Invidia este învăţătura şarpelui, născocirea demonilor, sămânţa duşmanului,
arvuna iadului, piedică evlaviei, cale spre gheenă, lipsire de Împărăţia
cerurilor.
Invidioşii se cunosc oarecum după
faţă. Privirea le este uscată şi lipsită de strălucire, obrazul posomorât,
sprâncenele încruntate, sufletul tulburat de patimă, fără putinţă de a judeca
adevărat lucrurile. Pentru ei fapta virtuoasă nu este vrednică de laudă,
talentul oratoric nu-i împodobit cu bună-cuviinţă şi eleganţă retorică; pentru
ei nimic nu este vrednic de urmat şi de slăvit. Şi după cum vulturii se
îndreaptă spre locurile rău mirositoare, trecând în zborul lor peste multe
livezi şi peste multe locuri încântătoare şi bine mirositoare, şi după cum
muştele trec pe lângă lucrurile sănătoase şi se grăbesc spre răni, tot aşa şi
invidioşii nu dau nici o atenţie faptelor strălucite şi măreţe din viaţă, ci se
opresc asupra celor putrede.
Dacă se întâmplă să greşească cineva cu
ceva, cum e cazul cu multe dintre faptele oamenilor, apoi această greşeală o
fac cunoscută cu intenţia de a caracteriza prin ea pe cel care a săvârşit-o, ca
şi caricaturiştii care fac portretele celor pictaţi luând ca o caracteristică
generală nasul lor strâmb sau o cicatrice, sau vreo schilodire provenită fie
din naştere, fie de pe urma vreunei boli. Invidioşii sunt grozavi în a
batjocori faptele vrednice de laudă prin răstălmăcirea dată lor, sunt destoinici
în a calomnia virtutea, înfăţişând-o prin viciul cu care se învecinează.
Pe cel curajos îl numesc obraznic,
iar pe cel cuminte şi înfrânat, nesimţitor; pe cel drept îl numesc om fără de
inimă, iar pe cel chibzuit, viclean. Pe cel mărinimos îl bârfesc ca pe un om de
prost-gust, iar pe cel cu inima largă, ca pe un risipitor; şi, dimpotrivă, pe
cel econom îl numesc zgârcit. Pe scurt, invidiosul nu se sfieşte de a da
oricărui fel de virtute numele viciului potrivnic virtuţii.”
*
Suflet frumos și suflet
blând. Am găsit pe
internet o poezie superbă cu acest titlu. Păcat că autorul a uitat să se
semneze. Iat-o:
"S-au
întâlnit pe-un colț de gând,
„Suflet
frumos” cu „suflet blând”.
Și se
plimbau mergând la pas,
Prin
toamna ce le-a mai rămas.
Aveau
atâtea să își spună,
Câte
în soare și în lună,
Dar
ei doar se plimbau duios,
Sufletul
blând și cel frumos.
Ei
își spuneau în sinea lor,
În
doi e totul mai ușor,
Dacă
mereu sunt gând la gând,
Suflet
frumos și suflet blând.
Într-un
târziu suflet frumos,
Privind
la frunze ce cad jos,
Pe
suflet blând îl întreba,
Nedumerit
în sinea sa:
-Cum
poți să fii atât de blând,
Când
peste tot sunt nori și vânt?
Dar
suflet blând dar curajos,
Îi
spuse lui suflet frumos:
-Eu
nu am fost atât de blând ,
De
când cutreier pe pământ,
Dar
viața m-a făcut să fiu
Blând,
răbdător, dar totuși, viu.
Dar
tu? Cum ești așa frumos?
Când
toate parcă-ți sunt pe dos.
Mereu
lovit cu vorbe grele,
Însingurat
sub cer cu stele.
-Eu
sunt frumos fiindcă iubesc,
Tot
ce e simplu și firesc,
Iubesc
și câmpul plin cu flori,
Și
ploaia care cade-n zori.
Și-așa
frumos își povesteau,
Câte
pe suflet ei aveau,
Pribegi
prin vise și prin gând,
Suflet
frumos și suflet blând”.
*
File de jurnal – 19 iul.
1982. ,,Am fost la Severin. Aveam vorbă cu Dl. Căprioru
Petre din Malovăț, ca să încercăm la combinat(CPL) să obținem niște dulapi
pentru schelele bisericii de la Malovăț. E foarte dificil. Directorul general,
căruia Dl. Căprioru îi făcea diferite lucrări și de la care spera să obțină
aprobare e plecat în concediu. E puțin probabil că se va putea rezolva ceva și
asta nu e bine. Trebuie însă apreciat atașamentul unor maloviceni față de
biserică și dorința lor de a o sprijini.
Întâmplător l-am întâlnit pe Dl.
Sebastian Manolea, originar din Malovăț, funcționar la Consiliul Județean. La
dânsul a ajuns memoriul meu făcut Consiliului de Stat pentru amenda mamei.
Aprecieri pozitive față de felul de a pune și exprima problemele, însă nu se
poate da o hotărâre favorabilă. Voi primi acasă răspunsul ,,sec, laconic și
lapidar”, ca toate răspunsurile oficiale. Certificatul mamei nu are
continuitate pe anul în curs și de aceea orice argument cade. Se va face însă o
altă manevră, ,,ilegală, specifică societății noastre”, cum s-a exprimat Dl.
Manolea. Se va întocmi un referat de insolvabilitate și se va anula astfel
sentința executorie.
Când într-o societate se pune un
preț atât de mic pe om și pe materia cenușie, la orice te poți aștepta, iar
principiile socio-morale devin non-valori!”
*
Ajutoare și donații. În această perioadă, parohia noastră a primit
câteva ajutoare și donații, astfel: Doamna
Corina Mălureanu din București: 1.000
lei; Domnul Popescu N. Mihai și Domnul
Neagoe Livius din Tr. Severin, fii a satului Malovăț: câte 100 lei;
Doamna Coman Elena din Bârda a mai adăugat 100 lei la contribuia de cult, totalizând până acum 265
lei; Domnul Iordache Gheorghe din Malovăț a achitat 100 lei pentru contribuția de cult; Domnul Borcilă Șt. Ștefan din Malovăț a mai adăugat 100 lei pentru contribuția de cult,
totalizând până acum 115 lei; Doamna
Marina Sofia din Malovăț a mai adăugat 50
lei pentru contribuția de cult, totalizând până acum 110 lei;
Dumnezeu să le răsplătească tuturor!
*
Publicații. În această perioadă, preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale,
astfel: Telefonul, în ,,Obiectiv
mehedințean”, Tr. Severin, an. XXI(2019), nr. 1001(24 oct.), p. 11; Amintiri despre C. S. Nicolăescu-Plopșor,
în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXIX(2019), nr. 7458(19-20 oct.), p. 14; în
,,Obiectiv mehedințean”, an. XXI(2019), nr. 1004(14 nov.), p. 11; Rugă pentru Țară, în ,,Națiunea”,
București, 11 nov. 2019, ediție on-line(http://www.
ziarulnatiunea.ro/category/editorialele-natiunii); în ,,Omniscop”,
Craiova, 11 nov. 2019, ediție on-line(http://www.omniscop.ro); Scrisoare către Eminescu (I), în
,,Datina”, Tr. Severin, an. XXIX(2019), nr. 7458(19-20 oct.), p. 14; în
,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXI(2019), nr. 1005(21 nov.), p. 11; ,,Scrisoare
pastorală” – 408, în ,,Logos și Agape”, Timișoara, 11 nov. 2019, ediție
on-line(http://www.logossiagape.ro); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare (MM),
14 nov. 2019, ediție on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com);
*
Parohia noastră a publicat o nouă ediție din cartea preotului Dvs., Dicționarul proverbelor religioase
românești, vol. III, pe care urmează s-o donăm tuturor familiilor din parohie(celor care vor
s-o ia!), cât și credincioșilor din afara parohiei, care ne-au ajutat cu cel
puțin 100 lei în perioada 1 dec. 2018 – 30 nov. 2019.
Publicarea acestei cărți a fost posibilă datorită donației pe care a
făcut-o Doamna Dr. Ionescu
Mihaela-Aritina din Curtea de Argeș(AG), ca o faptă bună pentru sufletul
său și pentru pomenirea scumpilor săi adormiți întru Domnul, - mamă Prof. Sofia Dobrescu și frate Ing. Gabriel-Cristian Ionescu. Dumnezeu
să răsplătească donatoarei această jertfă, iar celor adormiți ai săi să le dea
odihna, mângâierea și fericirea de care n-au avut parte în scurta lor trecere
pe acest pământ!
Din lada de zestre a neamului am mai spicuit câteva nestemate ale
gândului și simțirii românești, spre a le repune în circulație și a le reda
tinerelor generații în toată frumusețea și profunzimea lor. Sunt vorbe de duh,
în care înaintașii noștri și-au pus, ca-ntr-un sipet de aur, credința, speranța
și dragostea lor. Parcurgând acest
material, constați că el se constituie ca un adevărat document, care dovedește
că:
-
Poporul român are o vechime milenară în spațiul carpato-danubian;
-
Poporul român are o continuitate neîntreruptă pe acest teritoriu,
elemente din vechile religii precreștine regăsindu-se atât în proverbe, cât și
în alte genuri folclorice;
-
Poporul român s-a născut creștin, ceea ce a făcut ca să-și însușească
deplin învățătura creștină nealterată, s-o păstreze cu sfințenie ca pe un
dascăl de cuget și simțire, ca pe o călăuză
sfântă a vieții, ca pe o pavăză și un reazim la vremuri de nevoie;
-
Poporul român a avut capacitatea să recepteze învățătura creștină în
nuanțele ei cele mai subtile încă înainte de apariția culturii scrise. Am putea
spune, fără teama de a greși, că poporul român a fost cel mai mare teolog al
românilor dintotdeauna;
-
Limba română s-a dovedit a fi capabilă la 1688 să recepteze și să redea
cu fidelitate Biblia, fiindcă ideile
și terminologia specifică se plămădiseră îndelung în creuzetul gândirii și
vorbirii populare, proverbele și colindele fiind dovezi incontestabile.
Considerăm că și acest volum este un dar pe
care-l facem și noi poporului român, limbii române și credinței creștine, iar
cititorilor săi îi va fi de un real folos spre mântuire. Amin.
*
Zâmbete. ☺,,- Știi bancul cu iarna?” ,,- Nu!” ,,- Iar
n-am bani în buzunar!” ☺ ,, - Cum se numește femeia care știe mereu unde este soțul
ei?” ,,- Văduvă!” ☺ Întrebare filosofică a românului: Oare, există viață
înainte de moarte?”☺ ,,- Cine l-a bătut prima oară pe Ștefan cel Mare?” ,,-
Părinții!”☺,,- Care e cel mai scurt banc politic?” ,,- Ptiu!”
*
Lucrări la biserică. Am cumpărat de la Rm. Vâlcea un clopot de
bronz de 106 kg pentru biserica de la Malovăț. Anul trecut am achiziționat o
instalație electronică menită să redea sunetul clopotului, dar n-a dat
rezultatele dorite. Clopotul nou are o garanție de 20 de ani, dar el va chema
enoriașii noștri la biserică cel puțin 150 de ani. După aceea vom vedea ce
facem! A costat 14.800 lei, adică una sută patruzeci și opt milioane lei
vechi. Cel vechi datează din …. 1837 și tot mai este bun, dar este foarte
mic,. de cca. 25-30 kg. Va rămâne în continuare activ, pe locul unde se află,
în clopotnița veche.
Un enoriaș al parohiei noastre, care nu vrea să i se știe numele, se
oferă să suporte toate cheltuielile necesare achiziționării și montării noului
clopot. Nu sunt refuzați însă nici ceilalți enoriași să contribuie la această
investiție. La 15 ianuarie vom constata cât s-a adunat din partea celorlalți
donatori, iar enoriașul menționat va achita diferența.
Pentru noul clopot va trebui să construim o nouă clopotniță mult mai
solidă decât cea veche. În următoarele zile voi achiziționa materialele necesare.
Apelez la oamenii de meserie ai
Malovățului, care ne-ar putea ajuta să realizăm un lucru de calitate. Ar fi
păcat să construim ceva discutabil. Domnul Pitulicu Simion s-a oferit deja să
execute sudurile necesare. La fixarea stâlpilor avem nevoie însă de mână și
ochi de specialist.
Crucea Dragalinei a fost reinstalată la locul ei, după ce a fost
repictată de Domnul Luca Dumitru. Lucrarea
a fost realizată de Domnii Pera Dumitru,
Dima Vasile, Dima V. Vasile și Nistor Petre. Dumnezeu să le răsplătească!
*
Inspecție. Marți, 12 noiembrie, Părintele Protopop Ionuț Semenescu-Blidariu a făcut inspecția
anuală de îndrumare și control la parohia noastră. Nu s-au semnalat nereguli.
*
Program. În cursul lunii decembrie avem următorul
program de slujbe: 1 Dec. (Malovăț); 6 Dec. (slujbă la Bârda; pomeniri la
Malovăț, la ora 12,30); 7 Dec.
(Malovăț-Bârda); 8 Dec. (Bârda); 14 Dec.(Malovăț-Bârda); 15 Dec. (Malovăț); 17 Dec. (spovedit și împărtășit în Bârda, la biserică și în sat); 18 Dec. (spovedit și împărtășit în
Malovăț, la biserică și în sat); 19, 20,
21 Dec.(colindul cu icoana în Malovăț);
22 Dec,(Bârda); 23, 24 Dec. (colindul cu icoana în Bârda); 25 Dec. (Malovăț); 26 Dec. (Bârda); 27 Dec.
(Malovăț); 27 Dec.(pomeniri
dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 29
Dec.(Malovăț). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte,
preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la școală, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa de
e-mail: stanciulescubarda @gmail.com.
Sfintele Sărbători să le petreceți cu sănătate, pace și bucurii! La mulți ani!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu