Din fâlfâirea
aripilor
~*~
La prima sclipire a zorilor, un
cântec
alunecă
pe apă.
Prin ploaie şi lumină, privirii
se devoalează
semne ascunse,
avertismente,
simboluri,
în agitaţia celor mai fragile frunze,
în şoapta copacilor,
în inima
pietrelor,
în forma şi culorile norilor.
Treptat descoperi o limbă pierdută,
improvizată, ţesută
cu răbdare şi transparenţă.
Fidelă fântânii tale în timp ce-şi
visează cuvintele,
melancolia
îngerilor
o duce departe.
Un joc colorat în care dansează
lumina veşniciei.
O armonie răsună la porţile raiului
de neatins,
ce vrei să-l cucereşti.
O lume fără timp,
fără durere, fără tristeţe,
o buclă în care totul este prezent.
Un râs zglobiu irumpe,
un râs de copil hărăzit iubirii.
Suflet nemărginit ca iubirea visată,
ca iubirea dorită.
Nu
ştii
unde,
nu
ştii
cum, nu ştii
când
ai
ajuns sa fii surprins de fericire.
Lumina
te întâmpină
în pragul eternităţii - două sunete
originale
pentru apa pură şi proaspătă.
~*~
25 aprilie 2018
IRINA LUCIA MIHALCA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu