Întrebări din țara în
care a murit speranța
Teodor Palade
09 Noiembrie 2019
Găsesc, din
când în când, prin presa împinsă forțat în capitolul „ne important” de docții
învârtitori ai publicațiilor românești, știri pline de lumină. Știri trecute cu
bună știință în categoria „asta nu se publică”. De ce se întâmplă așa? Se
întâmplă pentru că întreaga presă este strict controlată. Pentru că tot ce se
adresează publicului larg (cu excepția unei mici părți a online-ului) este
cernut atent de personaje invizibile nouă, mereu neștiute, mereu în umbră. Ele
sunt acelea care, de acolo de sub pavăza anonimatului, îmbuibă presa cu
informații în care sunt meșteșugit ascunse (de cele mai multe ori în
subluminal) mesaje menite să sădească neliniște, teamă, nesiguranța pentru ziua
de mâine, perspectiva prăbușirii iminente în neant a țării, ura nepotolită față
de cel de lângă tine, adorația pentru stăpânul de peste ocean și venerația
pentru obiceiurile nesănătoase ale acestuia, vulgaritatea, slăvirea nemăsurată
a trădătorilor și incriminarea adevăraților patrioți, avantajele pe care le
aduce supușenia tăcută și pericolele ce ne pasc din cauza mândriei de a fi
român, respectul exacerbat pentru străini și, totodată, desconsiderarea adâncă
pentru tot ce este neoaș, românesc.
Ați citit
undeva, sau ați auzit din gura vreunui propagator de știri televizate despre
Timeea Petrescu, o copilă de 12 ani născută la Craiova, care cu un IQ de 162 de
puncte (la IQ 140 ești considerat geniu!) a fost acceptată în grupul restrâns
ai celor mai deștepți oameni de pe planetă? Dar despre cei trei liceeni
români, Alexandru Radac, Daniel Marpozan
și Codrin Muntean, din Sibiu, care au câștigat medalia de aur la Robotică, secțiune
a Olimpiadei Geniilor, concurs organizat de către Oswego State University of
New York.? Va spus cineva că cei trei au
creat un revoluționar robot pompier menit să salveze oamenii dintr-un incendiu
fără să pună în pericol viață salvatorilor și un extrem de eficient sistem
inteligent de economisire a energiei electrice în locuință.
În legătură
cu elevul român Norbert Kereszeny, născut la Sighetu Marmației, ați văzut scris
pe undeva, ați auzit a se aminti despre el printre sutele de breaking news-uri
devastatoare ale vreunei emisiuni de știri? Oricât v-ați strădui, nu. De ce ar
fi trebuit să-i știți numele? Fiindcă, fapt uimitor în lumea universitară
italiană, el, un român, intrat primul
dintre 60.000 de candidați la facultatea de medicină a Universității din Milano
Ați auzit
rostit numele Mihaela Florea la vreo televiziune care transmite necontenit 24
de ore din 24, 365 zile pe an, ori l-ați citi tipărit pe undeva, eventual în
ultima pagină a vreunei fițuici cu pretenții de jurnal? Desigur, nu. De ce este
important numele ei? Ea, Mihaela Florea în vârstă de 18 ani, din Brăila, a
câștigat Campionatul Mondial Microsoft Office Specialist 2019, secțiunea Excel.
La Campionatul Mondial, cum este normal, au participat cei mai talentați
informaticieni de pe planetă! Nicăieri în presa românească nu veți afla numele
româncei, absolventă a extrem de puțin promovatului Colegiu Național „Gh. M.
Murgoci”. Pentru ziarele românești,
aproape în totalitate ticluite în redacții aparținând unor alogeni prea puțin
interesați de valorile autohtone, Mihaela este un nimeni în comparație cu
Adelina Pestrițu, Carmen de la Salciua, Alina Plugaru sau Sexy Brăileanca.
V-a
informat, cumva, cineva din media românească despre Ștefan Pricopie? De ce ar
fi trebuit să-i cunoaștem numele? Fiindcă românul Stefan Pricopie, absolvent al
Universității Manchester, a câștigat anul acesta, la secțiunea Economie, unul
dintre cele mai prestigioase premii de pe planetă: „Global Awards” - 2020,
cunoscut ca și Premiul Nobel Junior! La competiție au participat peste 3.400 de
persoane reprezentând 338 universități din peste 50 de țări. Premiul va fi
acordat în ziua de luni, 11 noiembrie. A doua zi după alegeri. Credeți că veți
auzi în acea zi devenită importantă pentru România datorită lui, măcar în
șoaptă, rostit numele lui Ștefan Pricopie? Dacă da, vă amăgiți amarnic.
Semidocții Iohannis sau Dăncilă sunt mult prea importanți!
Vă
interesează despre ce era vorba în teza de licență cu care Stefan a câștigat
Premiul Nobel Junior? Dacă da, aflați că trata tematica extrem de importantă a
învățământului public și a fenomenului de brain drain! Adică, se înaintau
soluții inovative pentru unul dintre cele mai criticate laturi ale educației,
inclusiv în România: învățământul public. S-a apreciat că teza sa deschidea noi
perspective privitoare la metodele prin care poate fi adusă pe linia de
plutire, prin învățământul public, educația generațiile viitoare. Deși este o
direcție de interes maxim pentru educația românească, domeniu considerat a se
afunda azi în mlaștina pestilențială a semidoctismului și măcinat de pericolul
analfabetismului generalizat, nimeni de la noi nu s-a găsit interesat de ideile
tânărului Pricopie…
Ce este
fenomenul „brain drain”, analizat și el în teza studentului român? Fenomenul
„brain drain” (în traducere directă „exodul de creiere”) reprezintă una dintre
cele mai devastatoare realități cu care se confruntă România de trei lungi
decenii! Cât de pustiitor este acest fenomen pentru noi? Pentru a răspunde ar
fi, probabil, suficient dacă aș preciza că, cu o singură excepție, toți românii
eminenți nominalizați mai sus nu mai trăiesc astăzi în România! Sunt creiere
tinere și fecunde luate de valul cu putere de țsunami al exodului românesc.
Sunt creiere alungate de noi cu bună știință. Sunt semne incontestabile ale
geniului acestui popor împrăștiate în lumea largă cu o inconștiență criminală.
Sunt semințe fertile ale viitorimii României pe care conducătorii noștri
semidocți, trădători din fire ori cumpărați pe un pumn de arginți, le-au
risipit în cele patru zări cu nesimțirea specifică politicianului român.
Interesează pe cineva din România teza lui Ștefan Pricopie? Sau a stat vreo
oficialitate de vorbă cu unul dintre geniile de mai sus, aparținând încă aceste
țări, aflați pe cale de a fi absorbiți de o altă cultură? Nu! Miniștrii educației
(26 în ultimii treizeci de ani!) se schimbă precum ciorapii fără să lase nimic
în urma lor cu excepția mirosului pestilențial, specific oricărui ciorap
murdar, miros care se răspândește rapid în întregul sistem educațional
românesc.
Voi aminti
și despre Alexa Tudose, elevă în ultimul an la Colegiul Național
„I.L.Caragiale” din Ploiești, o tânără despre care, de asemenea, aproape
nicăieri nu s-a scris sau vorbit. De ce Alexa Tudose? Pentru că ea a cucerit,
în septembrie anul acesta, medalia de aur la Balcaniada de Informatică. Este
singura dată în istoria Balcaniadei când medalia de aur este atribuită unei
fete! La concurs au participat 52 tineri informaticieni de viitor din 11 țări.
De ce mai este importantant să vorbim despre Alexa? Pentru că, asemenea altor
copii supradotați de vârsta ei, nici Alexa nu va rămâne în România! Ea a decis
să plece în Marea Britanie unde timp de șase ani va urma cursurile
Universității din Oxfort. Se va mai întoarce? Nimeni nu poate ști azi. Ceea ce
cunoștem cu siguranță este că șansele revenirii sunt sub 5%.
Am dat numai
câteva exemple de tineri excepționali pe care „cineva” nu dorește să-i
cunoaștem, nu vrea să-i prețuim la adevărata lor valoare și ne interzice să
ni-i apropiem de țară. Sunt numai câteva dintre miile de minți românești care
luminează precum stelele intelectul planetei și al căror nume, numai din vina
noastră, le ignorăm. Sunt tineri români pe care țara îi pierde definitiv, care
vor înnobila prin capacitățile lor viața științifică, medicală sau artistică
din altă parte, din țări care, pentru că știu să prețuiască și să păstreze
valorile adevărate, ne sunt date exemplu de iluminare în istoria omenirii. Sunt
tineri români despre care forțe oculte nu vor să aflăm, a căror existență,
talent și inteligență sunt trecute sub o vinovată tăcere în timp ce mințile
fragede ale generației care acum se ridică sunt inundate cu false repere.
Și, totuși,
de ce ne pleacă valorile? De ce tinerii nu recunosc România ca fiindu-le patrie
ocrotitoare, nu o percep ca pe o entitate protectoare, ca pe un sprijin în realizarea personală deplină? Răspunsul,
pentru ambele întrebări, e simplu. Atât de simplu! Aici, în această țară, nu se
mai poate visa. Aici, în România noastră, a murit speranța. Iar de aici, din
România de azi, viitorul nu se mai vede. Și nu se mai vede pentru că a fost
furat!
Poate vă
veți întreba: „Pentru toate astea, unde sunt vinovații?” Vă invit ca, împreună,
să avem curajul de a ne privi în oglindă. Acolo îi vom găsi, cu siguranță, pe
cei culpabili!
https://www.art-emis.ro/editoriale/intrebari-din-tara-in-care-a-murit-speranta
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu