miercuri, 20 noiembrie 2019

Marian Ilie - Plugusor anticipat de alegeri




Plugusor anticipat de alegeri

Rog lecturati pur si simplu ca pe o creatie literara. Pe eventualii adversari de idei si convingeri ii invit la o confruntare dreapta: un contra-plugusor sau macar un manunchi de contraargumete. Injurarturile nu fac parte din arsenalul confruntarii drepte. Oricum, avem dreptul la replica...

Plugusorul anticipat
2020

Aho, aho, români şi fraţi
Fiţi oameni civilizaţi
Citiţi, nu vă minunaţi
Staţi un pic şi medidaţi;
Hai, dar, pe câmpii şi văi
Zurgaliţi din zurgălăi
S-o luăm gospodăreşte:
Mâine anul se-nnoieşte
Dar până s-o-nnoi anul
Hai să colindăm Maidanul
Că-n Maidan, la Bucureşti
Se-ntmplă lucruri… fireşti
Doar în lumea din poveşti
Că în lumea cea reală
Totul merge ca la şcoală
Înveţi lecţia predată
Şi-ţi iei nota meritată
În poveşti este altfel
Orişicare prichindel
Poate fi un zmeu sinistru
S-ajungă şi prim-ministru
Un nătâng profesoraş
De prin nuştiuce oraş
Poate-avea, din meditaţii
Avuţie cât magnaţii
Un pungaş aprozargiu
Sau un butelist şpanchiu
Ajung, cât ai zice peşte,
Să trăiască-mpărăteşte
Şi – se-ntâmplă-n mod curent –
Să acceadă-n Parlament
Unde dorm cu frenezie
Până şi-n contumacie
Se-ndeasă la chilipiruri
Împart legi şi ne pun biruri
Îi ştiti doar cum se înfruptă
Din ciolan şi… dă-i şi luptă!
Hăăăi!

Mânaţi, măi, mânaţi, mânaţi
Apoi staţi şi respiraţi
Să ne pregătim cumva
Pentru tot ce va urma
Că-n acest năstruşnic an
Ne-am lepădat de-un Satan
Ce-ntr-o lungă odisee
Îşi luă chip de femeie
Şi de-acolo,  din Infern
Se propti şef de guvern
De-unu’ Drac’Nea de-pendinte
- Nu de Domnul Pre-şedinte
Ce voia Guvenul Mieu
Şi-o tot repeta mereu
Încât, zău, nu s-a lăsat
Pân’ ce Drac’Nea-mpieliţat
N-a fost dus la Mititică
Să ştie ce-i aia frică
Să afle că-i un blestem
Să fii contra la System
Care-n ordinea creată
Cu Rev’luţia furată
Ne e şi mamă şi tată
Fiindcă Secu n-a dat chix
Ci, ca pasărea Fenix
Se suci, se învârti
Şi se făcu SRI
Ce, cu ochiu’ şi timpanu’
Făcu s-alegem Plăvanu’
Şi-acum vine peste gloată
Să-l aleagă inc-odată
Mânaţi, măăăi!
Hăăăi!

Hai, băieţi, înca odată
Să tragem o brazdă lată
Peste tot ce s-a-ntamplat
De la Marele-Mpuşcat
Pân’ la bravul candidat
Actualmente la butoane
Animat de vreri şi toane
Dintre cele mai trăsnite
A’nevoie mormăite
Ca reclama, la tarabă
Doar ca să se afle-n treabă
Că Măria Dumisale
Ne-a ţinut în şuşanale
Timp de-aproape-un cincinal
De-am pierdut, val după val
Integrarea mult dorită
În cel Schengen de elită
Care-n EuroParnas
Ni se plimbă pe sub nas
Ca-ntr-un shov de circ, acel
Cubuleţ de zăhărel
Iară noi îi facem sluj
Ca, la circ, bietul Lăbuş…
Mânaţi, măi băieţi, mânaţi
Tot la poale de Carpaţi
Şi hai să oprim un pic
Să-l urăm pe Ludovic
Zis şi Sică Mandolină
Băiat bun, manera fină
Când în preajmă-i e prezent
Cleptomanul prezident
Cu averi din meditaţii
Şi piept plin de decoraţii
Multe primite de-afară
Că e iubitor de ţară
Încă nu se ştie bine
La ce ţară-anume ţine
Că - după mamă şi tată -
Ţara lui e mult mai lată
Mai lungă, mai durdulie
Decât biata Românie
Hai alegeţi-l pe sas
Faceţi ţării parastas
Şi trageţi obloanele
României SRL
Apoi, fii ai României
Luaţi calea pribegiei
Căutaţi un trai decent
În măreţul Occident
- Spaţiul cel euratlant
Unde Sică cel Galant
Zice că s-ar afla Raiul
Uiumindu-vă mălaiul
Pompând austeritate
În bordeie, nu-n palate
Că-n palate este loc
Pentru chef cu cânt şi joc
Da-n modestele bordeie
Sărăcia tre’ să steie
An de an, veac după veac
Şi, mândru că eşti sărac
Să purcezi voios la vot
Să-ţi dai singur peste bot
Să n-ai motiv sa fii trist
- Eşti sărac, dar globalist
Şi eşti multicultural
Cu batista pe ţambal
Mai correct cu politicu’
Decât când trăia Nea Nicu
Oricât de deştept sau tont
Nu cumva să mişti în front
Nu cumva să ai un dinte
Contra lu’ Don’ preşedinte
Care-acum se crede zeu
De când cu Guvernul Mieu
Butonat prin El Orban
Într-un stil prea suburban
Cu un singur chichirez
Tu, roman, să emigrezi
Să rămâna loc curat
De arat, de semănat
Şi de adunat bucate
Pentru neamuri însemnate
Iar tu să te scuipi în sân
Dacă spui că eşti român
Că de procedezi altfel
Devii varză de Bruxelles
Hăăăi!

Dar aho, neamuri şi fraţi
Liniştiţi-vă, mai staţi
Să va odihniţi o zi
Până ce s-o isprăvi
Odiseea Cu alesu’
Şi-apoi să va dregeţi ghesul
Strângeţi aer în plămâni
Pentru două săptămâni
Când rămân de-arat cu rima
Primii doi aleşi din prima
Cei mai cei din cei mai cei
Potlogari, vânduţi, mişei
Ce de treizeci de ani
Trag de noi ca de plăvani
- Vai de noi, neam blestemat
Am ales ce-am meritat
Pân-acuma? Sau, cumva
Ne puseră în cafea
Vreo drăcie de alchenă
Straşnic halucinogenă
De vedem totul pe dos
Şi urcăm tot mai în jos
Văzând cerul înstelat
În haznaua de rahat ?!?...
Hăăăi!!

Fraţilor, ajunge, hai
Puneţi mâna pe buhai
Bici, talangă,  acioaie
Să pornim cu hărmălaie
La măreţele palate
Că la Bucur în cetate
Se făcu prima strigare
Şi se pune de-o frigare
Sus în Deal la Cotroceni
S-au pus sub grătar coceni
Care ard în flăcări vii
Ah, ce jar se va-nteţi
C-a trecut prima repriză
Şi Iohannis e în priză
Şi-a luat sacul cu minciuni
Bate televiziuni
Periindu-se pe haine
Evitând marile taine
Ale înnălţării sale
Şi se scaldă-n osanale
Împroşcând cu mult rahat
PSD-ul blestemat
Ce avu obrăznicia
Să-i şutească Romania
Şi s-o ţină tot captivă
Când el i-a făcut colivă
Şi-acum stă ca păru-n moaţe
Cu bol de colivă-n braţe
Ar vrea el s-o împărţească
Dar nu-i popă s-o citească
Pop-ar fi dar… e-he-he
E-n curte la PSD
Şi e orthodox sadea
Aşa că coliva sa
Dacă n-o citeşte popa
Nu ajunge-n Europa
Spaţiu de-mbârligătură
Gemând de multicultură
Hăăăi !

Mânaţi, măi, mânaţi, mânaţi
Să trecem peste Carpaţi
Cu-nălţimea lui săsească
Ce merge să jeluiască
S-afle tot Poporul Mieu
Catastrofa PeSeDeu
Care-a făcut şi a dres
Din nu-ştiu-ce interes
A guvernat atâţi ani
Dar nu-n stil European
Cum pretinde dumneasa
Că se trebe-a guverna
Sunaţi, măi, din zurgălăi
Pentru-alegătorii săi
Ce-şi fac ţara de ocară
Cum că nu e ca afară
Trage frate cu buhaiul
Să le spunem unde-i baiul:
Ţara e o simplă ţară -
Dinlăuntru sau de-afară
De-o privim vedem, în bref
Formele de relief
Graniţele actuale
Bogăţiile naturale
Pânza de localităţi
Exact ca-n străinătăţi
Ce aici nu-I ca afară
Este turma cea gregară
Fiii foştilor plăieşi
Cu tembelii lor aleşi
Care ştiu a da din gură
Tot în contra la Natură
Au furat, blest-emanaţii
Toată blaga bietei naţii
Dac-afară cei ce fură
Sunt săltaţi, duşi la chestură
La noi hoţii-s respectaţi
Pot ajunge deputaţi

Senatori, miniştri, dară 
Chiar şi preşedinţi de ţară
Aşa că, copiii mei
De vreţi ţară ca la ei
Ia să nu mai puneţi botul
Negociaţi-vă votul
Nu-l mai daţi pe vorbe goale
Pe minciunile globale
Judecaţi, frate, matur
Nu votaţi pupatu-n cur
Chit că orificiu-anal
E unul occidental
N-aduce niciun folos
Pârţu-n Vest are miros
De petrol post-rafinare
Pute-al dracului de tare
N-are izul din poveşti
Al băşinii româneşti
Ca băşina românească
Are damf plăcut de iască
Aşa că pupaţi, pupaţi
Dar aicea, între fraţi
Doar trăiţi în România
- Poftiţi, mirosiţi-i glia!
Hăăăi!

Hai, copii, aho, aho
S-o spunem p-aia mişto
C-avem prezident bărbat
Greu la vorbă, ‘nalt la stat
Şi mândru nevoie mare
Gata să mai DNAre
Pentru încă un mandat
PeSeDeul blestemat
Chiar i-a declarat război
Bizuindu-se pe voi
C-o să luaţi, fiecare
Sape, furci, lopeţi, topoare
Şi, mai rău ca-n altă eră,
O sa faceţi o zaveră
Toata lumea să vă vadă
Punând de-o pesedeiadă
Ca acum treizeci de ani
Cu acei mineri sărmani
Care-au înghiţit papara
Să nu li se vândă ţara
Chestia, oricum ai lua-o
Făcu ţara de cacao…
Hăăăi!

Hai, că-i mare dandanaua
Că nu s-a gătit cacaua
Că de vreo trei cincinale
Ţara  nu mai are poale
Fiindcă doi baştani de stat
I le-au tot aridicat
Să arate lumii-ntregi
Cât sunt românii de blegi
Că mai ţin dosite-n ei
Comunistele idei
De musteşte-n România
Social-democraţia
Cel de-al doilea baştan
Parcă şi mai ortoman
Dup-un prim mandat în care
A făcut nevoia mare
Şi-a-mproşcat-o teleleu
Să aibă Guvernul Mieu
Fără de penali – aşa
Botezaţi de DNA
Şi, desigur, şi mai şi -
Avizaţi de SRI
Iată-l dară candidat
Pentru-al doilea mandat
Selfizat ducând în spate
Un sac de normalitate
Cu lozinca-i colosală:
România nu-i normală !
Pai, normală cum să fie
Jefuita Românie
Ţara Marelui Sperjur
Şi-a Pupatului în Cur?!
Hăăăi!

Trista Ţar-a Nimănui
De cinci ani la mâna lui
S-a zbătut şi s-a chircit
Aşteptând un Domn Vestit
Să vină din vremi uitate
Să facă-n ţară dreptate
Ascultaţi, români la mine
Nici Vlad Ţepeş nu mai vine
Să ne scoată din căcat
- Prea suntem puşi pe furat
Pe turnat, pe pizmuit
Pe pupat fund fandosit
C-am uitat, bată-ne vina
Unde ne e rădăcina
Şi-am ales cu cerbicie
Să plecăm în bejenie
Iar de-acolo, din off-shore
Sub stindardul tricolor
Să ne şi-mai-tare doară
Ce şi cum se-ntâmplă-n ţară
Dându-ne mai cu chiulasă
Decât cei rămaşi acasă
Facem mare tărăboi
Să se-aleagă ce vrem noi
Anul ăsta, par exemplu
Noi i-am ridicat un templu
Mocofanului de Klauss
Nu contează că-n zu hauss
N-a intrat când i-a fost timpul
C-a escaladat Olympul
Tocmai când, făcut şi dres
Noi, de-aicea l-am ales
Deci, cu minţi îmbarligate
I-am livrat impunitate
Chit că el ne promitea
Că nu vrea aşa ceva
Şi că se va lipsi-ndată
De umbrela ei ciudată…
Hăăăi!

Asta e, turmă gregară
Dintr-o anormala ţară
Mergi la urne şi-l votează
Pe Her Klauss Căcărează
Din Munţii Cibinului
Să pui capăt chinului
C-un ultim meteorism
Să scapi, bre, de communism
De tot ce ai adunat
Sub tembelul Împuşcat
Să te vezi dezmoştenit
De tot ce-ai agonisit
Fără rost şi fără ţară
Nu “precum” ci chiar afară
Hai la urne, cu votarea
Să-ţi semnezi capitularea
Dă-ţi ţara pe mâna lui
Mâna moart-a sasului
Care ştie limbi străine
Şi e mai plimbat ca tine
Nu-i ca oponenta lui
Gospodina satului
Ce se dă cloşcă pe ouă
- Pai, de cloşcă ne-arde nouă
Când Europa, candida
Ne aşteaptă-n Atlantida
Unde se trăieşte-n draci
Ca-n povestea cu colaci
Hai, votaţi-l, cum am zis
Pe-ngâmfatul Iohannis
Care ţara ne-a umplut
Cu lucrul bine făcut
Şi-acum ne ia ca din oală
Cu România normală
Căreia i-a pus resteu
Blestematul PSD-u…
Pentru vrerea lui bizară
De-i nevoie, să mai moară
Câteva zeci de români
Să vadă Marii Stăpâni
C-aici au o bună slugă
Klu-Klux-Clan-ul fără glugă
Ce-a stârpit în România
Social-democraţia
Şi-ar fi cazul ca Bruxell(es)ul
Să preia urgent modelul
Cu-a sa pildă optimistă
Pentru lumea globalistă
Aşa cum, cu huţa-huţa
O luară pe Kodruţa
Să implementeze-n UE
Dosariada de dat M..E
Hăăăiii !

Uraţi, măi, tot mai avan
Că la Ludovic Orban
Am venit cumva degeaba
Că la omul ăsta treaba
E să stea tot cu ţucalul
Lângă Iohannis Globalul
Slujindu-l pe nemţălău
El şi-ntreg guvernul său
Să-i uram totuşi succes
Să-şi vadă de interes
Că mai sunt câteva zile
De-aruncat pe străzi reptile
(Mă refer, ştiti, la şopârle
Faima mândrei noastre târle)
După care vine votul
Ce ne-a zăpăcit cu totul
De vedem totul pe dos
Josul sus şi susul jos
În salariile mărite
Vedem daruri otrăvite
În taxarea caliciei
Scufundarea României
Moartea bietei noastre naţii
Dac-atingem magistraţii
Întrebându-i cum şi ce
Fac ei cu dosarele
Păi, cum vine asta, frate
Să-i pui clicii magistrate
Blândul semn al întrebării ?
Cum adică procurorii
Agre(g)aţi de preşedinte
Să nu fie ca-nainte
Cu dosare la plezneală
Fără a da socoteală ?!
Păi, cu astfel de  tendinţe
S-ar comite ingerinţe
Chiar de neimaginat
Pentr-un stat dezintegrat
Dapăi pentru Ţara MIA
Cu ieşire la şosea
Aur, grâu, gaze, petrol
Şi-un popor în curul gol
Condamnat la bejenit
Ca neamul israelit…
Noi de-aicea nu ne-om duce
Şi precum Iisus pe cruce
Vom striga, mânând plăvanii
Eli, lama sabahtani







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu