RUGACIUNEA DOMNEASCA
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Aceasta
rugaciune este temelia cultului Bisericii lui Hristos. Numai un Dumnezeu putea
sa-i învete pe oameni o rugaciune atât de desavârsita si atotputernica: de o
simplitate cutremuratoare, dar si de o adâncime si perfectiune ametitoare… ca
într-un dumnezeiesc strop de lumina, în rugaciunea „Tatal nostru” se cuprinde
întreg universul spiritual si material al omului. Aceasta rugaciune a aprins
sufletele tuturor Sfintilor, a dat tarie tuturor crestinilor, a luminat viata
stramosilor, a mângâiat suferintele asupritilor, a fost temelia vietii
oamenilor desavârsiti…
Arhiepiscopul
Iustinian Chira, Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed.
Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 113-114
ZIUA DE ODIHNA
Sfantul Ioan din Kronstadt
De ce oare
ziua de odihna vine dupa sase zile de munca? Pentru ca sa nu uitam niciodata
ca, dupa ostenelile acestei vieti, va veni ziua vesnicei odihne. Caci, dupa
cuvântul Apostolului: „Drept aceea s-a lasat alta sarbatoare de odihna
poporului lui Dumnezeu” (Evrei 4, 9). Dar duminica semnifica ziua învierii
obstesti, dupa care va veni o zi de odihna pentru toti cei ce au lucrat binele
în aceasta viata, întru Hristos Iisus.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 292
PANACEUL SUFLETESC
Cuviosul Bonifatie de la Teofania
Un om
oarecare, trecând prin schit, a intrat în bolnita de pe lânga schit. Vazând
numerosii bolnavi care zaceau acolo, s-a apropiat de doctor si l-a întrebat:
„Sunt, oare, ierburi care vindeca de pacate?” Doctorul a raspuns: „Sunt si o sa
ti le arat. Ia radacina ascultarii, tulpina rabdarii, florile curatiei si roada
faptelor celor bune; zdrobeste toate acestea în vasul smereniei, cerne-le prin
sita cugetarii sanatoase, toarna-le în oala nadejdii, varsa peste ele suspinuri
si adauga câteva lacrimi; dupa aceea, aprinde focul iubirii dumnezeiesti,
acopera oala cu milostenia si hraneste focul cu lemnele iubirii de osteneala.
Când fiertura va fi gata, raceste-o cu iubirea de frati si ia-o cu lingura
pocaintei. Dupa ce vei fi primit doctoria aceasta cu credinta curata,
ajutându-te cu înfrânarea si cu postul, te vei vindeca de orice boa la a
pacatului si vei fi sanatos atât cu trupul, cât si cu sufletul”.
Cuviosul
Bonifatie de la Teofania, Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian
Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 66
S A L A S U L
Sfantul Ioan din Kronstadt
Omul îsi
face rost de o casa si traieste în ea; animalul, de un culcus sau de o vizuina
si se adaposteste acolo; pasarea de un cuib, în care scoate pui si îi creste;
albina de un stup cu faguri, unde traieste si face miere; paianjenul îsi tese
pânza, traieste în ea si tot cu ea îsi obtine hrana. Creatorul însă Își faca si
El o casa, nezidita de mâna – Trupul Sau –, asa cum si-a mai facut una în
pântecele Nascatoarei de Dumnezeu si cum îsi face si acum temple ale Trupului
Sau prin datatoarele-de-viata Taine.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 180-181.
CAND A INCEPUT TIMPUL?
Cuviosul Bonifatie de la Teofania
Curgerea
timpului a început odata cu miscarea fiintelor zidite. De aceea, este în zadar
sa cautam timp înainte de Facere – cum ar veni, timp înaintea timpului. Caci
daca nu ar fi miscarea fapturii duhovnicesti si a celei trupesti, adica
trecerea din trecut prin prezent în viitor, n-ar mai fi nici un timp. Asadar
mai drept este sa spunem ca timpul a început odata cu faptura decât ca faptura
a început odata cu timpul – însa amândoua sunt de la Dumnezeu, „pentru ca de la
El si prin El sunt toate” (Romani 11, 36).
Cuviosul
Bonifatie de la Teofania, Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian
Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 111
https://youtu.be/q414DH6iISs
MINCIUNA
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Temelia
tuturor relelor din lume este minciuna. Minciuna este o mare hotie, pentru ca
rapeste cel mai scump lucru, care este adevarul. Minciuna te face sa cazi în
eroare, în ratacire, te împinge în toate prapastiile din lume si, în cele din
urma, în prapastia cea vesnica.
Arhiepiscopul
Iustinian Chira, Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed.
Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 70.
COLINDELE
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Colindele
noastre nu fac parte din cântarile cultului, dar sunt sfinte ca si cântarile
slujbelor bisericesti. Ele nu fac parte din cântarile lumesti, dar nu sunt
straine de bucuriile pe care crestinul le gusta în doina, în cântecul de
leagan, în cântecul pe care îl cânta românul când se afla departe si i se face
dor de tara lui, de satul lui, de familia lui. Colindele noastre sunt cântece
de leagan, prin care fiecare crestin si român, de la copilul cel nevinovat pâna
la batrânul încarcat de ani, le cânta marelui nostru Stapân si Împarat…
Arhiepiscopul
Iustinian Chira, Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed.
Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 19-20
COPACUL PUTERNIC
Parintele Ilie Cleopa
Daca vreun
arbore puternic întâlnim în cale, care are crengile sale prea mult rasfirate în
vazduh si cu radacinile puternice de jur împrejur ca si cu niste temelii
nezdruncinate se arata, de la acesta privirea mintii sa o ridicam la omul cel
rânduit de Dumnezeu în mare dregatorie si care, în vremea stapânirii sale, pâna
departe peste noroade multe se întinde. Si la copacul cel din mijlocul
pamântului (Daniil 4, 8-11), care se parea ca ajunge pâna la cer cu înaltimea
si, care cu ramurile lui pâna la marginile pamântului se întindea, sa cugetam,
înca si la taierea cea fara de veste a lui. Pe aceasta având-o în minte, de
puterea Atottiitorului Dumnezeu sa ne înfricosam.
Parintele
Ilie Cleopa, Opt cuvinte despre minunile lui Dumnezeu din zidiri, Ed. Episcopiei
Romanului si Husilor, Roman, 1996, cap. cap. 4: Minunile lui Dumnezeu din lumea
arborilor , p. 38-48
OGLINDA PRAFUITA
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca
oglinda prafuita sau afumata nu-ti arata nimic, oricât ai privi într-însa; însa
de vrei sa-ti vezi chipul si murdariile de pe el, atunci trebuie sa o stergi.
Asemenea este si constiinta omeneasca: daca e pângarita cu multe naravuri
pacatoase si cu o viata nelegiuita, omul nu zareste în ea patimile ce s-au
lipit de sufletul lui si umbla asa, pângarit din cap pâna-n picioare, ca un
arap, si cade dintr-un pacat în altul fara teama. Pustiitoare si jalnica este
aceasta stare! Un asemenea om nu-si vede spurcaciunea si mârsavia, însa o va
vedea atunci când se vor deschide cartile spre rusinare înaintea întregii lumi,
a Îngerilor si a oamenilor, si i se vor pune dinainte pacatele lui, dupa cum
graieste Dumnezeu: „Mustra-te-voi si voi pune înaintea fetei tale pacatele
tale” (Psalmul 49, 22). Atunci el se va vedea pe sine ca un arap negru si ca o
dihanie înfioratoare, caci mârsavia sufletului, ce se ascunde acum înlauntru,
se va da atunci pe fata. La fel se va vadi si frumusetea sufletelor celor
drepte si ele „vor straluci ca soarele în Împaratia Tatalui lor” (Matei 13,
43). Atunci sarmanul pacatos va începe sa se scârbeasca de sine însusi, sa se
urasca pe sine, sa fuga de sine si va dori sa se prefaca în nimic, dar nu va
putea, caci în veci nesfârsita va sta asupra lui aceasta slutenie, spre a-l
vadi ca si-a petrecut viata pe pamânt într-o asemenea mârsavie. O, de-ar vedea
omul urâciunea aceasta, zarind-o de pe acum, neîncetat ar plânge si ar cauta sa
se izbaveasca de ea prin harul lui Hristos; însa, spre nenorocirea sa, orb
fiind, nu o vede. Dar când oglinda este curata, atunci le arata deslusit pe
toate care se gasesc înaintea ei; vedem în ea atât murdariile cele mari de pe
chipul nostru, cât si pe cele marunte. Asemenea este si constiinta cea curata:
zareste pâna si cele mai „mici” patimi si omul le spala pe acelea prin
pocainta, prin lacrimi si prin credinta. Aceasta cugetare te învata sa-ti vii
întru simtire, sa te adâncesti în Legea Domnului, care arata si da în vileag
pacatele noastre si sa te pocaiesti si sa-ti curatesti constiinta printr-o
staruitoare cercetare de sine, prin pocainta si prin credinta si în acest chip
sa începi o viata noua, asa încât la Înfricosata Judecata sa nu fie vadite spre
aflarea lumii întregi acele pacate ale tale pe care acum, ramânând singur cu
tine însuti, nu vrei sa le cercetezi, sa le cunosti si astfel sa le curatesti.
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 100
FRUMUSETEA SOARELUI
Sfantul Vasile cel Mare
Daca cele
trecatoare sunt asa de minunate, cum vor fi cele vesnice? Daca cele vazute sunt
atât de frumoase, cât de frumoase vor fi cele nevazute? Daca maretia cerului
depaseste masura mintii omenesti, ce minte omeneasca va putea descoperi natura
celor vesnice? Daca soarele, care este supus stricaciunii, este atât de frumos
si atât de mare, daca este iute în miscare si-si face cu atâta regularitate
miscarile sale de revolutie, daca are o marime cu dreapta masura în univers,
încât nu depaseste masura fata de întregul univers, iar prin frumusetea lui
este ca un ochi stralucitor asa cum se cuvine creatiei, daca nu te mai poti
satura de a-l privi, cât de stralucitor în frumusete trebuie sa fie Soarele
Dreptatii? (Ioan 1, 9) Daca pentru un orb este o paguba sa nu vada soarele
acesta, cât de mare va fi paguba celui pacatos, lipsit de Lumina cea adev
arata? (Ioan 1, 9)
Sfantul
Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed.
IBMBOR, Bucuresti, 1986, p. 132
SOTIA BUNA
Cuviosul Bonifatie de la Teofania
Femeia i-a
fost data barbatului ca sa îl ajute, ca fiind mângâiat de ea sa poata îndura
lesne tot ce i se întâmpla. Daca femeia este cinstita si dragastoasa, tovarasia
ei nu numai ca îi aduce barbatului mângâiere, ci îi e de mare ajutor în toate
împrejurarile, facându-i usoare toate greutatile si nelasându-l sa simta nici o
nemultumire dintre cele ce se întâmpla atât acasa, cât si în afara casei. Vine
furtuna sufleteasca? Ca un cârmaci iscusit, femeia buna duce corabia la liman,
si prin întelepciunea sa îsi mângâie mult barbatul.
Cuviosul
Bonifatie de la Teofania, Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian
Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 140
CADOU PENTRU MULȚI ANI!
Stanciulescu
Alexandru
VĂ ROG SĂ
PRIMIȚI UN MIC CADOU, ALĂTURI DE URAREA CREȘTINEASCĂ: LA MULȚI ANI!
http://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox
La aceasta
adresa se afla calendarul orthodox pentru mai multi ani.
OGLINDA SI CONSERVA
Sfantul Paisie Aghioritul
Omul este
fie oglinda, fie capac de conserva. Daca razele soarelui nu cad peste el, nu
straluceste.
Sfantul
Paisie Aghioritul, Mica filocalie, traducere de Parintele Victor Manolache, Ed.
Egumenita, Galati, 2009, p. 44
TAINA FERICIRII
Fericitul Trifon Turkestanov
Fericit va
fi cel ce va gusta din Cina cea de taina în Împaratia Ta; dar Tu înca de pe
acum, de pe pamânt, împartasitu-m-ai dintru aceasta fericire. De-atâtea ori, cu
dreapta cea Dumnezeiasca, pusu-mi-ai înainte Sângele si Trupul Tau, si eu, cel
de pacate covârsit, primind acele Daruri Sfinte, simteam a Ta iubire ce-i de
negrait si mai presus de orice înaltime-a firii.
Slava Tie
pentru puterea harului cea de nepatruns cu mintea si de viata datatoare;
Slava Tie,
Celui Ce-ai temeluit Biserica Ta ca adapostire tihnita pentru aceasta lume
istovita.
Slava Tie,
Celui Ce ne nasti din nou prin apele Botezului cele de viata facatoare;
Slava Tie
pentru ca celor ce se pocaiesc Tu le întorci a crinilor neprihanita curatie.
Slava Tie,
Celui Ce esti nesecata adâncime a iertarii;
Slava Tie
pentru potirul vietii, pentru pâinea bucuriei celei dintru vesnicie.
Slava Tie,
Celui Ce ne-ai suit pe noi la Ceruri;
Slava Tie,
Dumnezeule, întru vecie!
Fericitul
Trifon Turkestanov, Cunoasterea lui Dumnezeu prin mijlocirea firii vazute,
traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, cap. Acatist de
Multumire „Slava lui Dumnezeu pentru toate”, p. 135-136
PUTEREA INIMII
Sfantul Luca al Crimeei
Oricât de
îndoielnic li s-ar parea celor necredinciosi, noi afirmam ca prin intermediul
inimii putem percepe anumite cuvinte ca insuflari ale lui Dumnezeu. Iar aceasta
nu sta numai în putinta celor sfinti. De pilda si eu, asemenea multora, nu o
singura data am trait aceasta extrem de intens si cu o adânca emotie
duhovniceasca. Citind sau ascultând cuvintele Sfintei Scripturi, dintr-o data
eram cuprins de un simtamânt cutremurator ca acestea sunt cuvinte ale lui
Dumnezeu, adresate nemijlocit mie. Ele sunau pentru mine asemenea unui tunet,
asemenea fulgerului strabateau mintea si inima mea. Absolut pe neasteptate,
fraze aparte parca se desprindeau pentru mine din contextul Scripturii, erau
învesmântate în lumina stralucitoare si se întipareau în chip de nesters în
constiinta mea. Si întotdeauna aceste fraze asemenea fulgerului – cuvinte a le
lui Dumnezeu – erau în acel moment pentru mine cele mai importante si cele mai
necesare insuflari, povatuiri si chiar prorocii, care nestramutat s-au plinit
mai târziu. Puterea lor a fost uneori colosala, cutremuratoare, de necomparat
cu puterea unor oarecare influente psihice.
Sfantul
Luca al Crimeei, Puterea inimii, traducere de Evdochia Savga, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2010, p. 30-31
PUTEREA FOCULUI
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca,
arzând, focul se îndreapta mereu spre înaltime si, oricât l-ai împiedica, el
nu-si schimba lucrarea, ci tinde pururea s-ajunga sus, caci asa e firea lui.
Întâmplarea aceasta îti arata ca asemenea lucreaza si adevarata dragoste de
Dumnezeu. Inima care s-a aprins dintru aceasta dragoste nazuieste pururea spre
miezul sau, Fiinta preaiubita, si nimic din ce-i sta împotriva nu o poate
atine. Nici frumusetea, nici placerea, nici slava, nici frica, nici sabia si
nici moartea n-o poate împiedica. Pavel, vasul cel ales al lui Hristos, a
cunoscut asupra sa puterea acestei iubiri si a zis cu toata încredintarea:
„Nici moartea, nici viata, nici îngerii, nici stapânirile, nici puterile, nici
cele de acum, nici cele ce vor fi, nici înaltimea, nici adâncul si nici o alta
faptura nu va putea ne sa ne desparta pe noi de dragostea lu i Dumnezeu cea
întru Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 8, 38-39). Pentru o dragoste ca
aceasta, placerea lumii întregi este amaraciune, frumusetea – putreziciune,
slava – nimicnicie, împaratirea – silnicie si înrobire. Un asemenea om sta cu
picioarele în tarâna, însa cu inima este în Ceruri; cu trupul se afla pe
pamânt, însa cu duhul – în Cer se gaseste; cu oamenii vietuieste, însa duhul
sau sta înfatisat înaintea Preaiubitului Dumnezeu si I se închina Lui; prin
credinta, „ca prin oglinda, în ghicitura” (1 Corinteni 13, 12), Îl vede pe El;
cu trupul manânca si bea, însa cu duhul râvneste neîncetat hrana cea cereasca,
graind împreuna cu David: „În ce chip doreste cerbul izvoarele apelor, asa Te
doreste sufletul meu pe Tine, Dumnezeule” (Psalmul 41, 1). Cugetând unele ca
acestea, v ei învata sa te straduiesti a gusta si a vedea cât de bun este
Domnul si sa-L rogi sa aprinda El Însusi scânteia iubirii Sale în inima ta:
caci dragostea cea adevarata, întrucât de la Dumnezeu vine, la Domnul se si
întoarce.
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 67
DIMINEATA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Fiinta
launtrica a omului, libera de zadarniciile acestei lumi, de bezna în care o
tine firea cea trupeasca, nelegata în vreun fel de ispitele celui rau, pare a
se bucura de o libertate mai mare dimineata, îndata dupa trezirea din somn;
atunci ea arata precum pestele care se arunca uneori vesel deasupra luciului
apei. În restul timpului ea pare sa stea într-o umbra aproape compacta, ca
legata la ochi, ceea ce o împiedica sa vada adevarata ordine a lucrurilor
duhovnicesti si a celor ce sunt percepute prin simturi. Prindeti orele de
dimineata, bucurati-va de ele, acestea arata a fi ca ale unei vieti noi, care
s-a primenit în timpul somnului. Ele preînchipuie într-un fel acea stare când
vom fi cu totii înnoiti, în dimineata de obste a neînseratei zile a Învierii,
când ne vom dezlega de trupul cel muritor.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 16
SOMNUL
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi un om
care doarme. Aceasta întâmplare îti înfatiseaza doua chipuri: 1) Asemanarea
mortii. Cel adâncit în somn este ca si mort: nu vede, nu aude, nu vorbeste si
nu face nimic, doar ca viata lui se arata prin suflare. De fiece data când
adormim ne facem deopotriva cu cel raposat. 2) În omul care doarme vezi chipul
vietii ce va sa vie. Caci precum acesta scapa de toate treburile, ostenelile si
grijile sale si uita atunci de nevoi, de nenorociri, de suferinte si boli,
nemaisimtind nimic de pe urma lor, ca si cum nu le-ar mai avea, asemenea si cel
care s-a învrednicit a primi viata vesnica, se izbaveste de toate ostenelile,
nevoile, nenorocirile si suferintele. Iata de ce viata cea fara de sfârsit este
numita odihna în Sfânta Scriptura (Evrei 4, 1 si altele), iar în Apocalipsa ni
se spune: „Fericiti sunt mortii care de acum înaint e mor întru Domnul! Da,
graieste Duhul, odihneasca-se de ostenelile lor, caci faptele lor îi însotesc”
(Apocalipsa 14, 13). Întâmplarea aceasta te învata: 1) De fiece data când
adormi, sa-ti amintesti de moarte, care este asemenea somnului, si prin
credinta sa-ti înalti mintea la viata vesnica, acea tihna dulce si fara de
sfârsit în care se odihnesc alesii Domnului, si cu credinta sa strigi catre
Hristos ca si tâlharul: „Pomeneste-ma, Doamne, când vei veni întru Împaratia
Ta” (Luca 23, 42). 2) Trezindu-te din somn, sa-I multumesti lui Dumnezeu. 3) Sa
te ostenesti în veacul de acum, nevoindu-te întru credinta, ca dupa moarte sa
te primeasca odihna.
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 122
B E T I A
Sfantul Tihon din Zadonsk
Este betie
pricinuita de vin si alte bauturi si este betie care nu este de la vin, dupa
cum se spune: „betie fara vin” (Isaia 28, 1). Se îmbata de la vin cel care îl
bea peste masura. Tot beat este însa socotit si omul care se desfata cu
dragostea acestei lumi, cu gândurile desarte si cu lucrarea faradelegii. Cei
care se îmbata de vin nu stiu deseori ce vorbesc si ce fac, nu au frica si
orice fac aproape ca este vrednic de toata batjocura.
Tot asa si
cel ce se îmbata de dragostea acestei lumi si de alte gânduri ale faradelegii
nu stie ce face. Se lauda ba cu una, ba cu alta, dar toate gândurile si faptele
lui îl învinovatesc. Toti mor si nimeni nu ia nimic cu sine, iar el se
îngrijeste de sporirea averii, de extinderea pamânturilor, de zidirea caselor
si de celelalte placeri ale sale, de dobândirea cinstei si slavei desarte. Si
se îngrijeste asa, ca si cum ar trai vesnic în aceasta lume.
Rea este
betia de la bautura, dar cu mult mai rea este cealalta. Cei care se îmbata cu
bauturi alcoolice se trezesc repede, dar cei ce se îmbata cu dragostea acestei
lumi, cu mare osteneala se trezesc. Patima care traieste în ei si îi face
nebuni stârneste în mintea lor nenumarate pricini si nu-i lasa sa se trezeasca.
„Am nevoie de multe pentru sotie, pentru copii si pentru batrânetile mele”. Dar
cinstea si slava, care nu sunt mai prejos decât bogatia pe care ti-o doresti,
la ce îti foloseste? Pentru ce îti trebuie haine bogat împodobite, case, mese,
slugi, cai, trasuri, diamante, briliante si celelalte desertaciuni?
Sfantul Tihon din Zadonsk, Comoara
duhovniceasca din lume adunata, traducere de rasofora Domnica Talea, Ed.
Egumenita, Galati, 2008, p. 150-151
GINGASIA BUNATATII
Sfantul Ioan din Kronstadt
Omul înrait,
care se înversuneaza împotriva cuiva, este un om bolnav. Are nevoie sa i se
oblojeasca inima si nu cu altceva decât cu iubire; trebuie tratat cu grija, cu
vorbe de mângâiere si dragoste. Daca ura lui nu este adânc înradacinata, fiind
numai o izbucnire de moment, veti vedea cum gingasia si dragostea noastra îi
vor înmuia inima, îi vor topi gheata rautatii, binele va învinge raul. Pentru
ca binele sa învinga raul, crestinul trebuie sa fie întotdeauna bun si
întelept.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 107
D O R U L
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Acela nu e
om daca nu-i este dor de alt om… Chinul cel mai teribil al iadului este ca
sufletele nu pot comunica unul cu altul: fiecare îsi traieste propria
catastrofa si nenorocire… Tuturor ne e dor de toti. Altfel viata nu înseamna
nimic.
Arhiepiscopul Iustinian Chira,
Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca,
2009, p. 34-35.
FORFOTA LUMII
Sfantul Sofronie Saharov
Lumea care
ne înconjoara traieste astazi mai dinamic decât înainte. Dar cu cât mai multa
este forfota în lume, cu atât mai grea devine pastrarea unui cuget crestinesc.
De pretutindeni navalesc asupra noastra tot felul de idei care turbura viata
noastra. În vifornitele vremii noastre este de folos totdeauna sa fii treaz.
Este primul lucru pe care vi-l cer: ascultati cuvântul Evangheliei, fiti treji
si încetati de a mai fi copii.
Nu lasati
lucrurile acestei lumi sa va risipeasca. Concentrati-va toata luarea-aminte,
dati-va toata silinta unei vieti care sa corespunda duhului poruncilor
Evangheliei.
Sfantul Sofronie Saharov, Din viata
si din duh, traducere de Parintele Rafail Noica, Ed. Reintregirea, Alba Iulia,
2011, p. 37
P O E Z I A
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Poezia
exprima cel mai curat si mai înalt tot ceea ce are omul luminat în el. O strofa
de poezie face mai mult, adesea, decât un tratat întreg de filosofie. Asa cum
Îngerii se exprima sau mai bine spus, limba lor e muzica, tot astfel pentru
oameni limba lor adevarata este poezia. Mai devreme sau mai târziu Lumea se va
întoarce la poezie, la izvoarele ei. E prea multa lume insensibila fata de
marile minuni ce le întâlnim în fiecare zi… Avem nevoie de cât mai multi oameni
cu suflet de poet.
Arhiepiscopul Iustinian Chira,
Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca,
2009, p. 100, 116
PRECIZIA ATOMICA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Asa cum
cunoaste Domnul numarul stelelor cerului, tot asa îl cunoaste si pe cel al
Îngerilor din Cer si numarul gândurilor lor; asa cum cunoaste Domnul numarul
firelor de nisip de pe malul marii si al puzderiei de fapturi de pe tot
întinsul pamântului, cu madularele lor, cu partile care le alcatuiesc, de la
cele mai mari pâna la cele mai marunte; asa cum cunoaste numarul atomilor
tuturor stihiilor, în infinita lor infinitate, tot asa cunoaste si numarul
neamului omenesc, care a fost, este si va fi, numarul gândurilor tuturor
oamenilor care au fost, sunt si vor fi, numarul tuturor pornirilor inimilor
lor, al cuvintelor si al faptelor lor. Dupa cum în natura vazuta si sensibila
nimic nu poate fi ascuns si nici un atom nu se pierde, fiindca fara stiinta si
voia lui Dumnezeu nimic nu se poate distruge din ceea ce a chemat El la viata,
tot asa si în natura spirituala lui Dumnezeu nu-i scapa nici un gând, nici o
intentie, nici o miscare a inimii, dorinta sau fapta. În vistieriile Sale totul
se pastreaza, stiindu-se si numarul si masura, cantitatea si calitatea, în ce
grad si la ce intensitate se manifesta lucrurile, si cele bune, si cele rele,
gândurile, dorintele, cuvintele, faptele, marturisite sau ispasite si
îndreptate în viata. Numarul atomilor pamântului, al atomilor fapturilor de pe
pamânt sta în echilibru perfect cu numarul gândurilor si miscarilor sufletului
omenesc. Daca ceea ce este creat si nu are viata de la sine nu se distruge, cum
ar putea fi distrus ceva caruia Dumnezeu i-a dat capacitatea de a crea, ceea ce
este viu prin excelenta, adica mintea, cea care învesmânteaza în cuvinte pe
însusi facatorul ei, sufletul? Asa ceva nu este cu putinta. Pregatiti-va,
muritorilor, sa dati raspuns. La judecata va vor astepta toate gândurile,
dorintele, cuvintele voastre, faptele bune si faptele rele, nemarturisite sau
neîndreptate, acestea din urma, prin fapte bune. De toate vei da socoteala
înaintea lui Dumnezeu. Doamne, Cel ce ne tii la Sânul Tau parintesc!, „sa nu
intri la judecata cu robul Tau” (Psalmul 142, 2). „De Te vei uita la
faradelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi?” (Psalmul 129, 3).
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 77-78
VENITI SA NE AMINTIM!
Sfantul Teofan Zavoratul
Veniti sa ne
amintim cum vor lumina Dreptii ca soarele si cum se vor arata pacatosii
asemenea funinginii de pe oala – si, cu frângere de inima, sa râvnim faptele
cele bune.
Veniti sa ne
întarim în frica de Dumnezeu, ca sa ne învrednicim de bunatatile cele vesnice.
Veniti sa
cadem la Dumnezeu cu inima înfrânta si smerita, fiindca El este Bun si
Milostiv, si îi mântuieste pe cei ce se pocaiesc.
Sa ne rugam
Lui, ca sa ne aduca în Împaratia Sa cea negrait de fericita si nesfârsita.
Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire
sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 74
PAGUBA SI CAPITAL
Parintele Arsenie Boca
Preotia
Bisericii urmareste ca nici unul din fiii Tatalui sa nu se învrajbeasca în sine
însusi, sau sa se rupa din obste si din duhul dragostei lui Hristos. Caci El e
Cel ce uneste obstea laolalta, deci nimeni nu se mântuieste razletindu-se de
Biserica, oricât ar crede ca într-însul salasluieste Duhul lui Hristos.
Preotii au
grija de-a îndupleca pe oameni în vremea rânduita întoarcerii, ca sa nu cada
din milostivire sub strivirea dreptatii. Lor li s-a dat marele dar sa ierte în
numele lui Dumnezeu. Mare, covârsitor de mare dar! Oare de ce nu-l pricep
oamenii?
Multa paguba
face un preot în averea de pacate a oamenilor, stergându-le cu darul datoriile
agonisite diavolului, capitalizate în om.
Parintele Arsenie Boca, Parintele
Arsenie Boca – mare indrumator de suflete din secolul XX, Ed. Teognost,
Cluj-Napoca, 2002, p. 134-135
INCENDIUL
Sfantul Simeon din Dajbabe
Pentru a
stinge incendiile sunt echipe de pompieri, în timp ce pentru a linisti patimile
sunt posturi aspre.
Sfantul Simeon din Dajbabe, The
Orthodox Word, nr. 271-72, traducere de Laura Marcean, Ed. St. Herman, Platina,
SUA, 2010, cap. Selected Verses from the Treasury of St. Symeon’s , p. 37-53
ATELIERUL CREATIEI
Sfantul Vasile cel Mare
Noi, pe care
Domnul, Marele Facator de minuni si Mester, ne-a chemat sa ne arate operele
Sale, sa pregetam oare sa le privim sau sa sovaim sa ascultam cuvintele
Duhului? Sa nu vedem oare frumusetea universului? Sa nu stam în fata acestui
mare si variat atelier al creatiei dumnezeiesti? Sa nu ne întoarcem fiecare
mintea la vremurile cele de mai înainte când ele s-au creat? De vei face asa,
vei vedea cerul asezat, dupa cuvântul profetului, ca o bolta (Isaia 40, 22);
pamântul nemarginit; nemarginit în marime si greutate, întemeiat pe el însusi;
aerul, revarsat pretutindeni, moale si flexibil prin natura lui, dând continuu
celor ce-l respira hrana proprie, iar din pricina simplitatii lui se da la o
parte înaintea celor ce se misca; si-i înconjoara din toate partile, ca sa nu
fie nici o piedica celor ce merg; vine în urma celor ce îl taie si se asaza cu
usurinta în jurul lor. Vei vedea apoi apa, cea buna de baut si hranitoare, pusa
în slujba noastra si pentru alte trebuinte, adunata cu buna rânduiala în
locurile rânduite ei, potrivit cuvintelor din Scriptura.
Sfantul Vasile cel Mare, Omilii la
Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1986, p.
110-111
MIROSUL URAT
Sfantul Ioan din Kronstadt
Când simtim
în aer un miros neplacut sau nesanatos, cautam sa parasim îndata acel mediu
viciat sau sa facem ceva spre a-l aerisi, ca sa se împrastie emanatiile nocive.
Asemenea când îti simti inima cuprinsa de tulburare sau strâmtorata în vreun
fel, cauta sa te eliberezi îndata de acea senzatie vatamatoare, care ar putea
sa provina de la o patima, cunoscând ca acestea vin din beznele iadului. În
multe privinte viata sufleteasca si viata trupeasca se aseamana între ele,
simtul duhovnicesc al unui crestin întelept fiind tot atât de dezvoltat pe cât
îi sunt unui om „trupesc” simturile trupesti. Ar fi ridicol sa ne cultivam doar
simturile trupesti, neglijându-le pe cele duhovnicesti. Simtul duhovnicesc sau
sensibilitatea duhovniceasca salasluieste în inima omului, trebuie însa sa-l
cultivam în tot chipul si sa îl curatim, astfel încât sa se poata îndeparta de
cea mai mica miasma de pacat si de patimi, ferindu-se neîntârziat de ele.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 483
TEMPERATURA INALTA
Parintele Arsenie Boca
La
temperaturile la care se alege aurul fiintei noastre de zgura acestei fiinte,
în firea noastra apare modul divin de a fi, de a voi si de a gândi.
Parintele Arsenie Boca, Parintele
Arsenie Boca – mare indrumator de suflete din secolul XX, Ed. Teognost,
Cluj-Napoca, 2002, p. 74
MARGARITARELE
Sfantul Teofan Zavoratul
Margaritarele
se aduna întotdeauna în cele mai tainuite locuri, pe când lucrurile netrebnice
sunt aruncate, ca gunoiul, chiar si în drum.
Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire
sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 126
SPICUL DE GRAU
Sfantul Vasile cel Mare
Când samânta
a cazut în pamânt si are umezeala si caldura potrivita, se face moale si
poroasa; apoi pune stapânire pe pamântul din jurul ei si absoarbe din el tot
ce-i este propriu si înrudit; în urma acele particele foarte fine din pamânt
intra în porii semintei si-i maresc volumul, încât se înradacineaza în partea
de jos, iar din partea de sus ies la suprafata firele de iarba la fel de
numeroase ca si firele radacinii. Firul de iarba, încalzit mereu, îsi trage
prin radacina umezeala; odata cu caldura trage din pamânt si hrana care-i
trebuie, pe care o distribuie în pai, în coaja, în tecile grâului, în bobul de
grâu si în mustatile spicului. Si asa, crescând încetul cu încetul, fiecare
planta ajunge la masura sa proprie, fie grâu, fie legume, fie ierburi, fie
maracini.
Un singur
fir de iarba, o singura planta sunt de ajuns sa-ti faca mintea sa contemple
maiestria cu care s-au facut toate! Cum este de pilda paiul de grâu încins cu
noduri, ca si cum l-ar lega spre a putea suporta greutatea spicului, ca sa nu
cada la pamânt când este plin de rod! Ovazul salbatic are paiul gol, pentru ca
vârful nu-i cu nimic îngreuiat, pe când paiul de grâu este întarit cu acele
legaturi. Bobul de grâu este pus, apoi, într-o învelitoare, ca sa nu fie cu
usurinta rapit de pasarile care manânca seminte; bobul mai este aparat înca si
de vârfurile ascutite ale mustatilor spicului, care ca niste bolduri, nu lasa
sa fie vatamat de micile vietati.
Sfantul Vasile cel Mare, Omilii la
Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1986, p.
122
UITAREA DE SINE
Parintele Arsenie Boca
Când cineva
se încumeta sa se lase în conducerea Providentei, printr-un elan de iubire de
Dumnezeu, adica sa-si depaseasca constient conditia sa umana – sub actiunea
harului de Sus, bineînteles – poate vedea înca de aici arvuna desavârsirii
sale, într-un sentiment de liberare, ca o înviere din morti. Timpul,
cauzalitatea, lumea si toate vamile cunoasterii, pline de chinurile
contrazicerilor, ramân la pamânt, ca o gaoace de ou când iese din ea un pui
viu, sau când dintr-o omida paroasa – trecuta aparent prin moartea unei
crisalide – iese si zboara un fluture în culorile curcubeului.
Parintele Arsenie Boca, Parintele
Arsenie Boca, mare indrumator de suflete din secolul XX, Ed. Teognost,
Cluj-Napoca, 2002, p. 138.
QUARC
Sfantul Ioan din Kronstadt
Oricare
particula a universului, cât ar fi ea de mica si de neînsemnata, prin faptul ca
are o existenta proprie aduce dovada ca Dumnezeu, Cel Ce pe toate le savârseste
si le tine, exista. Ar fi oare cu putinta sa existe materia si sa nu existe
Dumnezeu, Creatorul a toate? Nu! Fara El nu poate sa existe nimic, fara
prezenta si sustinerea lui Dumnezeu, n-ar putea exista, daca ar fi sa ramâna
singur, nici macar un firicel de praf. „Fara El nimic nu s-a facut, din ce s-a
facut” (Ioan 1, 3).
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 116.
DUREREA SUFLETULUI
Arhimandritul Sofronie Saharov
Oamenii
loviti de o boala incurabila, de cancer, de exemplu, îsi duc viata într-un chin
atroce; dar cei ce simt în ei prezenta pacatului care îi separa de Dumnezeu
sunt chinuiti de o durere înca si mai mare. Ei se socotesc „mai rai decât toti
oamenii”. Si atunci o noua energie se iveste înauntrul lor, nascând rugaciunea
de pocainta care se poate ridica la o asemenea intensitate, încât mintea se
opreste si cuvintele înceteaza. Ramâne numai un singur strigat: „Mântuieste-ma!
Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma pe mine, pacatosul!”.
Arhimandritul Sofronie Saharov,
Rugaciunea – experienta Vietii Vesnice, traducere de diac. Ioan I. Ica jr.,
Ed. Deisis, Sibiu, 2007, p. 168
FELINARUL
Sfantul Ioan din Kronstadt
Mergeam sa
savârsesc slujba Utreniei. Soarele rasarise si îsi reflecta razele în sticla
unui felinar atârnat de un stâlp. Se reflecta atât de clar si de intens, încât
trebuia sa-ti feresti ochii, nu te puteai uita asa cum nu te poti uita la
soare. Cugetam în sinea mea: daca soarele creat, material, se reflecta cu o
stralucire atât de intensa într-o bucatica de sticla transparenta, cum sa nu se
reflecte Soarele cel necreat, imaterial – Dumnezeu, în inima omului care n-a
cunoscut pacatul (vorbesc în principiu), sa nu Se reflecte cu toata stralucirea
în sfintii Sai, în virtutea unirii cu El, a dragostei fata de El, curatiti
fiind „de toata întinarea trupului si a duhului, desvârsind sfintenia, în frica
lui Dumnezeu” (2 Corinteni 7, 1). Da, El se reflecta, în plenitudinea
splendorii Sale, &ici rc;n sufletele alesilor Sai si aceste suflete curate,
aceste chipuri ale lui Dumnezeu, ca si sticla transparenta, stralucesc ca aurul
la soare, cu stralucirea diamantina a celor mai curate ape. Stralucesc însa
pentru Dumnezeu si pentru îngerii Sai, fara a-si arata stralucirea oamenilor,
dupa iconomia lui Dumnezeu, stralucind lorusi prin lumina credintei, a
virtutilor, asemenea unei lumânari puse într-un sfesnic, luminând o încapere si
pe toti cei aflati în ea. Ma mai gândeam si asa: daca soarele creat se reflecta
în geamul unui felinar, cum sa nu se reflecte oare Soarele imaterial, în chip
deplin si fiintial, în preacuratul Trup Si Sânge al Domnului, în altar, prin
lucrarea Duhului Sfânt, Datatorul de viata? Da, lucrarea Sa se reflecta aici
toata, întru totul si cu toata dragostea Sa, deoarece „Cel ce manânca Trupul
Meu si bea Sângele Meu – întru Dumnezeu – ramâne în Dumnezeu si Dumnezeu în el”
(Ioan 6, 56).
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 401
FERICIREA
Socrate
Cu o altă ocazie, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este fericirea.
De această dată, Socrate l-a îndrumat:
Du-te pe malul râului şi culege cea mai
frumoasă floare pe care o vei găsi, dar ţine seama că nu poţi să alegi decât o
singură dată. Platon a făcut aşa cum i s-a cerut şi, la întoarcere, a povestit:
Am văzut această floare lângă râu, am cules-o şi m-am gândit că este cea mai
frumoasă dintre suratele ei. Deşi am
zărit şi alte flori minunate, continui să cred că aceasta este fără egal.
Socrate i-a zis: Aceasta este fericirea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu