EMINESCU
ȘI PĂTURA SUPERPUSĂ POPORULUI ROMÂN !
Prof.
Dr. Radu Baltasiu
Pătura superpusă este, după legea
compensației, a doua componentă majoră a sociologiei eminesciene a dezvoltării
subdezvoltării. Pătura superpusă este agentul subdezvoltării unei națiuni
intrate relativ târziu în cursa pentru dezvoltare economică, cum era România
sec. XIX, care a avut a ține piept la 500 de ani de dominație otomană.
Pătura superpusă este actorul care, odată
ce capătă preponderență în demografia politică a unei națiuni, sau în rândurile
intelectualilor, funcționarilor, structurilor de forță, blochează legea
compensației – pe care am ilustrat-o rândul trecut. Odată blocată funcționarea
legii compensației, în acea societate se instalează subdezvoltarea în numele...
progresului, iar discuția publică este parazitată de ideologiile care servesc
drept paravan. Societatea și statul devin demagogice, viața socială, educația,
politica externă, devin ... forme fără fond.
Pătura superpusă, neromânească în esența
ei, este, de fapt, originea spiritului așa-numiților „mitici”. Avem, iată tot aici clarificarea sintagmei
„regățenii/ bucureștenii sunt mitici”, cu aproape 50 de ani mai înainte de
apariția piesei lui Camil Petrescu „Mitică Popescu”, care arată falsitatea
mitului. Textul lui Eminescu este brutal
de direct și șocant pentru zilele noastre.
Enunțul condensat al teoriei păturii
superpuse este acesta: „Avem de-o parte rasa română, cu trecutul ei, identică
în toate țările pe cari le locuiește, popor cinstit, inimios, capabil de adevăr
și de patriotism.
Avem apoi deasupra acestui popor o pătură
superpusă, un fel de sediment de pungași și de cocote, răsărită din amestecul
scursăturilor orientale și occidentale, incapabilă de adevăr și de patriotism....
neavând nici tradiții, nici patrie, nici naționalitate hotărâtă, le vedem
punându-se la discreția străinilor.... Aprinși de-o instinctivă ură contra
tuturor elementelor istorice și autohtone ale acestei țări, le-am văzut
introducând în toate ramurile legi străine neadaptate nici intereselor, nici
naturii ei. ....
Dar care-i semnul prin care se disting
acești oameni neasimilați, de proveniență transdanubiană, de populațiunea de
rasă?
Cerem a se constata aceasta în toate
punctele. Noi zicem prin sterilitate fizică și intelectuală.... Constatăm apoi
la ele simptome permanente de slăbiciune intelectuală. La ei mintea e
substituită prin viclenie. Viclenia e un semn de slăbiciune, căci mintea
omenească veritabilă stă în raport direct cu capacitatea de-a pricepe în mod dezinteresat
un adevăr. Ca slăbiciune de caracter e de citat falsitatea . Prietenoși ,
lipindu-se și măgulind pe oricine de care au trebuință, ei urăsc în realitate
orice putere superioară, fie intelectuală, fie de caracter. Istoria lui Tudor
și a lui Cuza ar ilustra această teorie. ...”
(Eminescu, XII, pp.266-268)
Textul integral:
„... Nu există, după a noastră părere,
nici o deosibire între rasa română din Muntenia, Moldova, din cea mai
considerabilă parte a Ardealului și a Țării Ungurești. E absolut aceeași rasă,
cu absolut aceleași înclinări și aptitudini.
Dar în București și în orașele de pe
marginea Dunării s-au ivit un element etnic cu totul nou și hibrid care ne-au
furnizat generația actuală de guvernanți. Acestea sunt rămășițele haimanalelor
de sub steagurile lui Pasvanoglu și Ypsilant și resturile numeroase ale cavalerilor
de industrie din Fanar. Din această seminție nouă fac parte oameni ca Giani,
Carada, C.A. Rosetti, Pherekydis, Serurie ș.al. Toată spuma asta de fanarioți
novisimi, cari s-au pripășit în țară de 50 — 60 de ani încoace, formează
naturalmente elementul de disoluțiune, demagogia României.
Fizic și intelectual stârpituri, neavând
nici tradiții, nici patrie, nici naționalitate hotărâtă , le vedem punându-se
la discreția străinilor și votându-le când pe Stroussberg, când răscumpărarea,
ba le vedem aliindu-se în Moldova .... ca să paralizeze lupta de emancipare
națională de acolo. Aprinși de-o instinctivă ură contra tuturor elementelor
istorice și autohtone ale acestei țări, le-am văzut introducând în toate
ramurile legi străine neadaptate nici intereselor, nici naturii ei.
Aceste elemente sunt cu mult mai numeroase
în Țara Românească decât în Moldova, dar și aci ele se află mai cu seamă în
centrele șesului, nu prin orașele de la munte, nici prin ținuturile de acolo.
Pe aceste producte de baltă moldovenii 'i confundă apoi cu populația istorică a
Țării Românești, precum se află în sate în genere și îndeosebi la Câmpulung ,
la Tîrgoviște, la Târgu-jiului ș.a.m.d. Acestor producte de baltă moldovenii le
zic din eroare munteni, căci nu sunt munteni.
Așadar: distinguendum est....
Vedem bunăoară pe-un C.A. Rosetti..., și
pe Carada, ... înființând o gazetă.
Ce nume-i dau?
«Românul».
Ei cari n-au fost români neam de neamul
lor. ....E un axiom în mecanică că efectul trebuie să fie egal cu cauza. Domnia
fanariotă și scurgerea sistematică de stârpituri și faliți în șesul Țării
Românești a ținut 121 ani. Abia la 1921 avem perspectiva că, prin o lungă
reacțiune a spiritului național și a puterii de asimilațiune a solului și a
rasei, vom fi exterminat până și urmele acelei domnii odioase. Abia atunci caracterul
meschin, lipsit de onoare și de curaj al acestor venetici se va fi adaptat
caracterului inimos al nației românești și abia strănepoții Caradalelor vor
putea fi români. Caradalele actuale, chiar să vrea, nu pot să fie români, precum
din salcie , oricât ne-am sili, nu putem corci stejar.
...
Deși poporul român e numeros, lupta lui e
disproporționat de grea, de vreme ce acești oameni au sprijin pe străini. Aduși
la putere de Rusia, susținuți azi de alianța austro-germană, vedem pârghiile
cari-i ridică așezat în afară, pe când înlăuntru n-avem decât poporul nostru propriu,
esploatat cu neomenie, sărăcit, scăzând numeric și fără o conștiință limpede de
ceea ce trebuie să facă.
Nația românească n-are de gând încă să
instituie, pentru regularea acestui soi de stăpânitori, ordinul Sfintei Cânepe
spre a ridica la aceleași demnități pendente și pe .... Serurie și pe .... C.A.
Rosetti și pe .... Mihălescu și toată seminția dominantă.
Dar să nu desperăm.
Planta crește la noi. Ar trebui numai
niște mâni vârtoase mocănești cari să știe s-o întrebuințeze. Apară ele în
Moldova, apără peste Olt ca-n vremea lui Tudor, nația le-ar primi așternându-le
flori și covoare pe drumuri, precum i le așternea lui Matei Basarab la intrarea
în Târgoviște. Și Matei Basarab, adormitul întru fericire, făcea un uz îmbelșugat
de această plantă, distribuind cordoane la Caradalele din zilele lui.
Așadar, încă odată, distinguendum est.
Avem de-o parte rasa română, cu trecutul
ei, identică în toate țările pe cari le locuiește, popor cinstit, inimios,
capabil de adevăr și de patriotism.
Avem apoi deasupra acestui popor o pătură
superpusă, un fel de sediment de pungași și de cocote, răsărită din amestecul
scursăturilor orientale și occidentale, incapabilă de adevăr și de patriotism,
rasa Caradalelor, pe care moldovenii din eroare o numesc munteni.
Această teorie am espus-o în mai multe
rânduri, dar «Românul» [ziarul Partidului Liberal] s-a ferit de-a ne răspunde.
E o cestie foarte neplăcută pentru-un
guvern compus în cea mai mare parte din asemenea adunături și pentru un partid
în care, la zece nume, afli abia unul românesc....
Limba singură nu constituie însă
naționalitatea.
Calitățile morale și intelectuale ale
rasei au o însemnătate cu mult mai mare.
Dac - am încerca se determinăm exact
timpul în care elementul autohton au învins pe cel imigrat, sau a fost învins
de el, am zice:
La 1700 învinge elementul imigrat prin
domnia fanariotă.
La 1821 începe reacțiunea elementului
autohton și merge biruitoare și asimilând până la 1866.
La 11 fevruarie 1866 învinge din nou
elementul imigrat.
Există și de-atunci o oscilațiune, o
mutare a punctului de gravitație când asupra elementelor instinctiv naționale,
când asupra celor instinctiv străine, dar victoria, precum vedem, e momentan a
acestor din urmă.
Dar care-i semnul prin care se disting
acești oameni neasimilați, de proveniență transdanubiană, de populațiunea de
rasă?
Cerem a se constata aceasta în toate
punctele. Noi zicem prin sterilitate fizică și intelectuală. Sunt intelectuali
și fizic sterpi, sunt catâri în toată privința. Sau nu produc copii defel sau
produc stârpituri menite la o degenerare gradată și la stingere în generația a
treia ori a patra. Constatăm apoi la ele simptome permanente de slăbiciune
intelectuală. La ei mintea e substituită prin viclenie.
Viclenia e un semn de slăbiciune, căci
mintea omenească veritabilă stă în raport direct cu capacitatea de-a pricepe în
mod dezinteresat un adevăr. Ca slăbiciune de caracter e de citat falsitatea.
Prietenoși, lipindu-se și măgulind pe oricine de care au trebuință, ei urăsc în
realitate orice putere superioară, fie intelectuală, fie de caracter.
Istoria lui Tudor și a lui Cuza ar ilustra
această teorie....
Fără îndoială lupta aceasta e purtată în
mod instinctiv, fără claritate de vederi, cu tendențe elementare de atracțiune
și repulsiune . Precum celții Irlandei , deși anglificați, simt dominațiunea
anglo-saxonă ca pe-o dominațiune străină de rasa și înclinațiunile lor, tot
astfel poporul românesc simte instinctiv că e dominat de oameni cari se pretind
numai români, fără a fi, și cari n-au nici milă de el, nici pricepere pentru
geniul lui.
Geniul neamului românesc e o carte cu
șapte peceți pentru generația dominantă.”
Eminescu, în „Timpul”, 29 iulie 1881, în
Opere XII, Editura Academiei, 1985, Coordonatorul ediției: AL. OPREA, DIMITRIE VATAMANIUC, responsabil
al secțiunii de publicistică, stabilirea paternității textelor, comentariile,
pp.266-268,
Pentru cei interesați de opera eminesciană
pe mobil: „Eminescu – Întreaga operă”;
pe net: Mihai-Eminescu.ro
Sursa: RADU GABRIELA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu