Mircea Dorin Istrate - ÎNTÂRZIATELE REGRETE

 

ÎNTÂRZIATELE  REGRETE

 

 

 

~*~

 

Ce te plângi moșneagule,

C-ai pierdut cea tinerețe

Lumii când dădeai binețe?

 

Ce te plângi când știi prea bine

C-acea vreme nu mai vine?

Că pe veci de-acum ea-i dusă,

De ne-ntors de-acum, apusă.

 

De ce încă mi-o dorești

Când tu-n zile-mbătrânești?

Te micești, te-ngârbovești

Și de-acuma nimeni ești.

 

N-ai știut să prețuiești

Clipele dumnezeiești

De la prima-mbrățișare,

De la-ntâia sărutare,

Când cuprins de-nfiorare

Te-ai crezut în rai ceresc,

Nu pe lutul pământesc.

 

N-ai păstrat acea clipită

Și mi-ai vrut prea iute-n pripă,

Să ajungi  să te-avuțești,

Cât mai mult să stăpânești,

Tot pământu-al tău să fie

De acum până-n vecie.

 

N-ai știut că mi-ai pierdut

În cea vreme de demult,

Clipa  cea de desfătare

Ce pe lume preț nu are,

Clipa cea adevărată,

Mângâiată, alintată,

Nălțătoare-nfiorată,

Ce n-apoi nicicând nu vine

Că nu are-acum la cine.

 

Moș bătrân și-ngârbovit,

Fii tu dară fericit

Că-n aducerea aminte

Mai ții vremea dinnainte,

Ce  ți-o pui când vrei vre-odată

Într-o lacrimă curată,

Umezească a ta pleopă

Unde visul tău se-adapă.

**

Cum n-ai vrea să se repete

Cele-amare-dulci regrete,

Ce mi-s stele căzătoare,

Mărețite, lucitoare,

Clipa vieții care moare

Într-oaducere amninte,

Dintr-un gând, ce stă cuminte,

Într-o tainiță din minte.

 

22.12.2021

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

A  FOST  DE-AJUNS?

 

A fost de-ajuns atâta cât a fost?

N u știu de fost-a rău, ori fost-a bine,

De-ar mai fi fost, poate n-avea vreun rost,

Că de atunci încolo, n-a mai fost,

Cu cine să străbat a vieții cale lungă,

Așa ca mai odată cum a fost

Ne fie clipa ceea să ne-ajungă,

S-o tăinuim de-al vostru gând, râtos.

 

Pe unde ești, de valul vieții dusă,

Te mai încearcă visul uneori,

Să mi te-ntorci în vremea ce-a apusă

A tinereții plină de culori?

Și-acolo să fim iară ca odată

Cărăruind poenele cu flori,

În vremea ceea limpede, curată,

Ca doi copii  de mână, în fiori.

 

M-aș bucura să știu că și-al tău gând

La fel c-al meu te-ncearcă uneori,

Să te oprești o clipă așteptând

Să te cuprindă-aceleși dulci fiori,

Ce să-ți alinte-n legănări de vis,

Din simțuri ce erau adevărate,

Clipitele ce vrut-ai înadins,

Să ți le speli în lacrime curate.

**

Cum mi-aș dori în an odat să fie

Un gând la gând, n-aceeași bucurie.

 

~*~

23.12.2021

Mircea Dorin Istrate