RADU
GABRIELA ureaza celei ce a fost Maria Magdalena Voicu - Dumnezeu
sa o odihneasca!
A murit mama lui Mădălin Voicu. Din
familia Cantacuzino, Madeleine a trăit marea iubire alături de violonistul Ion
Voicu
Maria Magdalena Voicu, mama lui Mădălin
Voicu a încetat din viață.
Alintată de prieteni, Madeleine, doamna
Voicu își avea originile în familia Cantacuzino și-a fost una dintre puținele
reprezentante ale vechii aristocrații în zilele noastre. Dumnezeu să o
odihnească în pace!
Madeleine s-a căsătorit împotriva voinței
familiei
Maria Magdalena Voicu s-a născut înt-o
familie de aristocrați care a simțit din plin toată violența instaurării
comunismului în România.
Familiei ei le-au fost confiscate toate
proprietățile, iar tatăl a fost nevoit să fugă și să se ascundă. Cu
dificultate, restul familiei a reușit să rămână în casa care le-a fost luată și
pentru care au fost obligați să plătească chirie
În 1951 Madeleine s-a căsătorit cu Ion
Voicu, un violonist de origine romă, trecând peste voia și interdicțiile din
partea familiei. Și-a dedicat întreaga viață împliniriicarierei acestuia, apoi,
după moartea marelui violonist, s-a ocupat să păstreze vie memoria acestuia.
”M-a convins prin seriozitatea şi
integritatea lui. Era de-o căldură şi sensibilitate de zici ca era crescut la
Buckingham, nu în Bucureşti într-o familie cu şapte copii. Aşa a rămas până la
adânci bătrâneţi”, povestea Maria Magdalena Voicu.
Madeleine a povestit cum a fost întâlnirea
viitorului ei soț cu familia. A reușit să își convingă mama să îl cunoască, așa
că tânărul violonist s-a ales cu o invitație în casa iubitei sale.
”Eu nu ştiam cât de educat era Ion şi i-am
zis: «Ioane, vezi să nu stai prea mult, să nu vorbeşti prea mult». Vine Ion cu două
buchete de flori, unul pentru mama, unul pentru mine. Mama îl primeşte în
salon. (…) «Doamnă, sunt onorat să vă cunosc, vă mulţumesc că m-aţi primit»,
învăţase bine formulele.
După vreo 20 de minute, mă uit la ceas.
El, săracul, mai stă 5 minute şi zice: «Doamnă, îmi daţi voie să mă retrag?».
Şi el se dădea înapoi aşa încet şi, cum nu erau covoare, probabil că a alunecat
şi un vas de un metru care era cu Cornul Abundenţei, cu flori, fructe şi un
înger s-a făcut ţăndări. El, săracul, să leşine: «Doamnă, să ştiţi că n-am
vrut. Vi-l cumpăr dacă e». Mama, doamnă: «Nu face nimic, domnule Voicu». (…)
Şi noi mai aveam un clopot la uşă care n-a
căzut niciodată, nici la cutremure, nici la bombardamente, niciodată. Când
deschide Ion uşa la plecare, îi cade clopotul în cap. A fost ales.
Îşi pune paltonul, iese şi, după ce
coboară scările, câinele după colţ vine şi îl latră. Mie îmi venea să plâng
pentru el şi mi-am zis în gând că ăsta nu mai vine aici toată viaţa lui, dar
n-a fost aşa…”, povestea Madeleine Voicu.
Tot ea amintea, cât trăia, că între ea și
soțul său ”a fost o iubire mare. Eram anul III, când m-am măritat. În 1950, Ion
avea concert la Ateneu și după aia toată lumea bună se ducea la Athenée Palace,
se mânca, se bea.
El ne-a invitat acolo. Eram mama cu sora
mea și doctorul de familie cu soția. Stând de vorbă, la un moment dat, doamna
Stoicescu, soția doctorului nostru, îmi zice: “Ce degete subțiri ai! Ia vezi,
ți se potrivește verigheta?”, la care eu spun: “Da, cum să nu, perfect”.
El ne-a invitat acolo. Eram mama cu sora
mea și doctorul de familie cu soția. Stând de vorbă, la un moment dat, doamna
Stoicescu, soția doctorului nostru, îmi zice: “Ce degete subțiri ai! Ia vezi,
ți se potrivește verigheta?”, la care eu spun: “Da, cum să nu, perfect”.
Flori, sora mea, zice: “Auzi, dar a mea ți
se potrivește?”. Atunci, Ion face un semn la orchestra și a început să cânte
“Ți-am pus pe deget un inel.” Eram un suflet amândoi, ne înțelegeam și numai
din privire, el avea o încredere grozavă în mine, eu în el.
Ce ne-a ținut? Cred că o dragoste cinstită
și de la unul, și de la altul. Ion avea niște maniere și niște obiceiuri, parcă
era crescut la Buckingham. Când treceam pe lângă el, îmi săruta mâna, nu există
să țipe la cineva, să ridice glasul. Nu ne-am certat niciodată”, a povestit doamna
Voicu.
Sursa: RADU GABRIELA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu