SCHIMBARE
~*~
E crucea nopții, și pe boltă luceferi vii îmi strălucesc,
În noapte-mi urlă câinii iernii, mânați de vânturi ce-i grăbesc
Să măture în lung și-n latul câmpii și dealuri, munți și văi,
Făcând să-mi amuțeasc-o vreme, cel clinchet lin, de zurgălăi.
Dar mâine, când se potoli-vor ninsori și vântul nebunesc,
Mi se va umple derdelușul de prichindei ce se grăbesc
Ca vântul iute să coboare în râsete
și-n voioșie,
Să-și facă ziua bucuroasă, s-o țină
minte, pe vecie.
Și-apoi, în seara așteptată a presfințitului Ajun,
Când omul are suflet mare, mai iertător și-un pic mai bun,
Vor colinda cu drag cu toții pe sub
ferestre luminate,
Vestind că a venit pe lume, Iisus, ne ierte de păcate.
*
Așa ar fi, de-ar fi cea iarnă cum fost-a mai demult, odată,
În vremi ce-abia le mai țin minte, din timpuri vechi, îndepărtate,
Acum i-o toamnă mucezită, ce lasă doar în
a ei urmă,
Așa din când în când, vre-odată, în câte-o noapte, cuib de brumă.
***
Se schimbă lumea, noi cu dânsa, nimic nu e cum a mai fost,
E ne-nțeleasă, încâlcită, fără de noimă, fără rost,
Nu-i mai trăire, nu-i credință, se uită obiceiuri vechi,
Ce le-am ținut mai pân-acuma, averi
din vremile străvechi.
Și-apoi, cu ele se vor rupe, legatul
nostru de trecut,
De tot ce-am fost cândva, odată, în
vremea-n care-am încăput,
Vom fi ca frunze duse-n vânturi, nimicuri care se vor trece,
Sleite inimi, fără vlagă, cu suflet întristat și rece.
~*~
17.12.2021
Mircea Dorin Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu