duminică, 19 decembrie 2021

Elena Radu - 21 decembrie - Depinde numai de noi cum vrem să arate viitorul Poporului Român

 



21 decembrie - Depinde numai de noi cum vrem să arate viitorul Poporului Român

Av. Elena Radu

19 Decembrie 2021

 

21 decembrie - De ce este nevoie de exprimarea publică a nemulțumirii și dezacordului față de ce se întâmplă în România

 

Dacă nu ați observat, mai ales în ultimii doi ani, majoritatea măsurilor s-au impus cu aplicarea unor tehnici de manipulare psihologică (mai puțin cele care trebuiau să intre repede in vigoare, indiferent de reacția poporului).

Tehnica folosită a fost următoarea:

- Întâi a apărut un draft „pe surse”. Conținea cea mai drastică variantă;

- Draft-ul a stat pe „piață” 2-3 zile, perioadă în care cetățenii și-au exprimat nemulțumirea, aducând argumente și dând exemple de ce este aberantă măsura respectivă. În această perioadă, se monitorizau și se centralizau reacțiile;

- Aspectele care creau cea mai mare revoltă erau scoase, băgate la excepții;

- Apărea varianta oficială, îmbunătățită, conținea măsura ”cizelată”, fiind exceptate situațiile care creaseră cea mai mare revoltă în rândul populației, astfel cât cetățenii să fie dispuși să accepte măsura;

- Cetățenii acceptau foarte ușor, răsuflând ușurați: hai că parcă nu este chiar așa rău pe cât se preconiza, parcă nu e măsura așa de drastică.

Și uite așa ați acceptat măsura, uitând că ea nu are niciun sens să fie impusă.

În H.G. -uri avem certificatul încă din 13 mai 2021 (dovadă testare, vac, trecere prin boală). Însă, nu ați sesizat. Nu ați sesizat pentru că l-au băgat să vă obișnuiți cu el. Însă, imediat, au mai dat o modificare, iar presa a prezentat totul ca pe o mare relaxare. Nu s-a verificat dacă se respectau sau nu măsurile, nu s-au dat amenzi.

Dacă ne uităm puțin în urmă, vedem că au fost trei ture de amenzi ca să bage frica în cetățeni și să respecte măsurile, după care liniște, s-au dat amenzi sporadice:

- prima tură de amenzi în masă la nivel național a fost la începutul stării de urgență;

- a doua tură la nivel național a fost la începutul stării de alertă;

- a treia tură de amenzi a fost pe la jumătatea lunii octombrie.

Au ieșit în forță 1-2 săptămâni, au dat amenzi la toată lumea, după care liniște. Mai primea amendă cel care avea ghinionul să se întâlnească cu un agent plin de zel.

Poporul s-a speriat și s-a supus. Nu a mai contat dacă se mai făceau sau nu verificări, a respectat măsurile de teama amenzilor.

 

Cum a apărut și cum ați acceptat „Certificatul « verde »” fără să comentați?

 

La 10 mai 2021 a fost adoptată HG nr. 531 care prelungea starea de alertă începând cu 13 mai 2021.

 

Față de HG-ul anterior se scoseseră următoarele restricții:

- Participarea la procesiuni și/sau pelerinaje religioase;

- Limitarea gradului de ocupare a structurilor de primire turistice cu funcțiuni de cazare turistică din stațiunile unde se practică schiul și alte sporturi de iarnă (dar nu mai aveam zăpadă, nu?)[1].

La 14 mai 2021 a fost adoptată HG nr. 550 (care modifica HG nr 531/10 mai 2021) care a fost atât de prost redactată, din punct de vedere al tehnicii legislative, încât nici programele de legislație nu puteau sa facă actualizarea (cel puțin anexele HG nr 531/2021 nu apăreau modificate în legislatie.just.ro).

 

Se introduceau noi articole în anexa nr. 2 a HG nr. 531/10 mai 2021 prin care se modificau articole din anexa nr 3 la HG nr. 531/10.05.2021 (varză totală din pdv al tehnicii legislative).

 

Urma să intre în vigoare de la 15 mai 2021.

 

Se scoteau următoarele restricții:

- nu mai era masca obligatorie în toate spațiile publice deschise, ci numai în spațiile aglomerate (unele indicate, altele urmau să fie stabilite cândva de CJSU -uri);

- interzicerea circulației noaptea (dacă este rata sub 7,5 la mia de locuitori);

- interzicerea închiderii magazinelor noaptea (dacă este rata sub 7,5 la mia de locuitori).

Restul restricțiilor au rămas aceleași din HG 531/10 mai 2021.

Însă, în schimb, s-a introdus „Certificatul « verde »”.

S-a acordat dreptul persoanelor vac (pe banii statului) sau celor testate (pe banii lor), în anumite condiții, să participe la competiții sportive, la spectacole de tipul drive-in, spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale, la săli de sport/fitness, să meargă la restaurante, cafenele și terase interioare sau exterioare.

 

Ce s-a întâmplat? Cum ați fost manipulați?

 

Au ieșit reprezentanții autorităților și v-au spus la TV că din 15 mai 2021 va avea loc o „mare relaxare”. Presa a preluat și v-a prezentat totul ca pe o mare relaxare. Și ați crezut. Nu ați verificat nimic. De fapt, nu era nicio relaxare. Se introdusese „Certificatul « verde »”. Însă, s-a creat o diversiune ca să nu vă dați seama. V-am explicat atunci, de mai multe ori. Dar, degeaba[2]:

 

Și lucrurile au tot continuat așa: când măsuri mai drastice, când o „mare relaxare” la TV (în realitate nu era, măsurile erau tot în H.G. uri); când mai cu elan certificatul, când mai ușurel că nu mai verifica nimeni. Și uite așa l-ați acceptat fără să comentați.

 

Ați acceptat și în noiembrie 2021 când certificatul a însemnat numai vac și trecere prin boală. Nici măcar cu dovada testării nu se putea intra nicăieri (puteați numai să vă cumparați mâncare și medicamente și nici asta de oriunde). Și nu a zis nimeni pâs. Ați acceptat. V-ați mai plâns pe net câte unul, dar cam asta a fost tot.

 

 

Manipularea din decembrie 2021

 

Au dat HG nr. 1242/2021 prin care v-au permis să intrați și cu test negativ (hai, treacă de la ei, băieți buni). Au scos numai vreo două măsuri aberante și iarăși „marea relaxare” la TV. În realitate, nu e nicio relaxare. Uitați-vă în H.G. nr. 1242/2021 la anexa nr. 2 și 3[3]. Vă lăsați mințiți. Nu verificați nimic. Pentru simplul fapt că nu e campanie să dea amenzi la toată lumea, la nivel național, vă faceți că nu există măsurile și e relaxare. Își mai ia câte unu amendă, dar nu se plânge prea mult public, că doar e relaxare, nu?

 

N-avem „Certificatul « verde »” țn nicio lege!

 

Toate Guvernele l-au introdus în H.G.-uri în mod nelegal și neconstituțional. Le-a spus-o și Consiliul Legislativ, le-a spus-o și Ministerul Justiției când a dat avizul negativ pe legalitate, le-a spus-o și instanțele de judecată care au anulat 10 HG uri în primă instanță - nedefinitive încă, pentru că I.C.C.J. doarme în papuci - (s-au e complice la fără-de-lege - n.r.). Cu toate astea nu le pasă, merg înainte.  Vor să bage „Certificatul « verde »” într-o lege, ca să poată să îl impună legal (constituțional nu ar fi nici așa). Din septembrie 1se chinuie” să îl bage în lege.

Așa o fi sau e o altă tehnică de manipulare? Eu zic că e o altă tehnică de manipulare psihologică ca să vi se pară că ați primit ce ați vrut. O să vă explic de ce:

- v-ați agitat, v-ați mobilizat, le-ați scris, i-ați sunat, le-ați trimis e-mailuri;

- v-au lăsat să credeți că s-au oprit pentru că ascultă ce mai vrea și poporul.

Însă, nu e deloc așa.

Luând în considerare cum au procedat până acum, să ne gândim la noul proiect de lege al lui Rafila. Ce vedem noi din ce a ieșit „pe surse” până acum?

- că încearcă să bage la excepții tocmai ce vă revoltă mai tare;

- sunteți nevaccinați? Nu e problemă! E suficientă și o doză;

-v-ați vaccinat și nu mai vreți altă doză? Nu e problemă! Nu mai vorbesc de schema completă, vorbesc de două doze;

- contestați P.C.R. -ul? Nu e problemă! Nu mai vorbesc de el. Spun de trecerea prin boală conform datelor din corona forms sau vorbesc de testare negativă;

- aveți anticorpi? Nu e problema! Se vor face că cedează și vă dau și vouă un „Certificatul « verde »”;

- nu sunteți în niciuna din categoriile anterioare și sunteți nevaccinați? Nu e problemă! Vă testați gratuit. Pe hârtie, în lege, că în realitate nu vor aloca fonduri pentru asta și va trebui să scoateți bani din buzunar sau să vă vaccinați:

Eh, cum vi se pare varianta asta?  Nu vi se pare așa rea, nu? Nu e mare lucru „Certificatul « verde »”. Vi se pare că ați câștigat, parcă nu e așa de drastică.  Și uite așa acceptați și uitați de la ce ați plecat:

- de ce „Certificatul « verde »”?

- petru ce „n” categorii de cetățeni?

- cui folosește împărțirea cetățenilor în atâtea categorii?

- de ce trebuie să prezinți un certificat ca să poți să mergi la muncă?

Că virusul tot acolo va fi.

Ne-o demonstrează Italia și Franța și toate celelalte țări roșii din jurul nostru. Acum sunt în perioada de așteptare a reacțiilor, să vadă dacă mai există revoltă după atâtea „concesii” pe care le-au făcut. Dacă nu vă veți exprima acum dezacordul public cu privire la certificat, veți vedea ce va urma din ianuarie 2022. Și va fi numai începutul.

 

 

Tăcerea înseamnă acceptare.

 

Dacă nu vă exprimați dezacordul acum, vor ști că nu o veți mai face niciodată pentru nimic din ce vă vor impune, puțin câte puțin, cu testarea reacției în prealabil și prefăcutul că fac compromisuri. Pentru binele vostru, normal! Dar, niciodată nu a fost și nu va fi pentru binele vostru.

 

Exemplul cu certificatul a fost unul din multe alte subiecte cu care se procedează la fel: vaccinarea obligatorie, modificarea Constituției, prețul la energie (deși România dispune de surse mai mult decât suficiente pentru asigurarea consumului național - n.r.)  și multe altele. Am făcut o listă scurtă cu ce ne nemulțumește. O găsiți aici[4].

 

S-a stabilit o zi să ne exprimăm nemulțumirea și dezacordul: 21 decembrie. De cine?

 

Are vreo relevanță? Văd tot felul de modalități de manipulare ca să vă facă să tăceți pe 21 decembrie. Se merge pe mesajul: e stabilit de gașca lui „X” sau a lui „Y” sau a lui „Z”, depinde de grupul în care se transmite mesajul, pe cine nu agreează membrii din grupul respectiv. Dar, eu vă întreb: vă obligă cineva să faceți parte din vreo gașcă?  Trebuie neapărat să fiți într-o gașcă ca să vă exprimați nemulțumirea? Trebuie să tăceți dacă nemulțumirea voastră este exprimată și de gașca lui „X”, pentru simplul fapt că nu îl agreați?

 

 

Decembrie 2021 este un moment de răscruce pentru poporul Român!

 

Uitați-vă în jur, uitați-vă în celelalte țări in UE. .și din lume, gândiți cu mintea voastră și veți înțelege. Ori ne exprimăm public acum nemulțumirile și dezacordul, ori ne vom conforma de acum încolo la tot ce ni se va impune, iar conformarea s-ar putea să fie pentru o lungă perioadă de timp sau pentru totdeauna. Nu contează cine a stabilit ziua de 21 decembrie și care au fost interesele lui. Contează ce vrem fiecare dintre noi și dacă suntem dispuși să acceptăm orice vor să ne impună.

 

Dacă nu suntem dispuși să acceptăm, e cazul să ne exprimăm public dezacordul. E cazul să  nu ne mai lăsăm manipulați. E singura noastă șansă și soluție. Finalul încă nu a fost decis, iar el va fi așa cum noi vom accepta să fie! Depinde numai de noi cum vrem să arate viitorul Poporului Român și al Românilor, fie adulți sau copii.

 

Listă de nemulțumiri și neacceptări pentru exprimarea lor publică pe 21 decembrie 2021Radu Elena 2021

 


- Ne-am săturat ca Guvernul să facă ce vrea cu cetățenii și să nu avem nicio posibilitate reala să ne plângem.

 

Suntem captivi in propria tara si obligați sa suportam abuzul la care suntem supuși. Ni s-au impus certificate si s-a făcut (se face - n.r.) presiune pentru vaccinare. Au fost numeroase acțiuni impotriva H.G.-urilor prin care s-au implementat aceste măsuri, zece H.G.-uri au fost anulate de instanțele de judecata.

 

Nu sunt definitive pentru ca I.C.C.J. nu a vrut să judece în termen scurt.

 

Cu toate ca C.C.R. a zis din 8 iunie 2021 ca Parlamentul trebuie să dea o lege prin care să se prevadă o procedura urgență de soluționare, Parlamentul nu a adoptat nici până acum o asemenea lege.

 

 

- Nu vrem nicio lege care să impună obligativitatea vaccinării sau a „Certificatului « verde »”.

 

În toate sondajele, peste 70% din cetățeni si-au exprimat voința de a nu se impune obligativitatea vaccinării sau vreunui certificat. Cu toate acestea, partidele politice si parlamentarii nu asculta voința poporului și insistă să impună prin lege asemenea obligativități. Ne țin în stres de multe luni cu proiectele lor de lege.

 

 

- Nu vrem modificarea Constituției!

 

Vor să modifice Constituția ca să poată să dispună Uniunea Europeană ce vrea românilor, contrar voinței lor. Vor să distrugă valorile și tradițiile poporului român. Vor să desființeze statul român, să rămânem fără suveranitate, fără independență si fără teritoriu. Ajută la implementarea unor sisteme de monitorizare în masă și control absolut din partea statului.

 

 

- Nu mai vrem politici care ne sărăcesc.

 

Au pus in cap economia cu toate masurile aberante care nu au folosit la nimic tarii si poporului. Au indatorat țara în doi ani cât în zece. Acum vor sa introduca impozite mai mari tot pentru cei săraci (iar pe ce care nu vor putea achita impozitele să-i bage la pușcărie ca pe hoți - n.r.). Au permis creșterea exponențiala a preturilor la energie (deși România ere resurse energetice care acoperă integral nevoile interne - n.r.).

 

Acum spun că ne fac un bine, că subvenționează statul. Nu ne fac niciun bine. Bine fac companiilor furnizoare care încaseaza sume exorbitante, noi plătindu-le direct odată cu facturile sau indirect prin „subvențiile” date de stat (adică de la buget, deci tot din buzunarul cetățeanului - n.r.).

 

Ne-am săturat să ne indatorați țara și să platească copiii noștri pentru inepțiile Guvernului. Ne-am săturat să nu ne putem permite un trai decent. Ne-am săturat de suspuși care nu vor bine țării. Ne-am săturat să platim la sănătate, să nu fie niciodată bani de analize sau investigații și să platim și la privat. Ne-am săturat de guvernul care nu-si apără cetățenii și țara. Ne-am săturat de mincinoși !

 

- Guvernul să nu își mai depășească atribuțiile constituționale. Nu este organ  legiuitor în România.

 

Ne-am saturat ca Guvernul sa dea sute de O.U.G.-uri prin care restrânge drepturi și libertăți fundamentale, fără să aibă asemenea competențe potrivit Constituției.

 

- Ne-am saturat ca Parlamentul să dea legi neconstituționale care sunt împotriva interesului poporului român

 

În Parlament nu mai există nicio dezbatere reală pe proiectele de lege. Ele vin servite de unii sau alții, iar majoritatea parlamentară le votează, fără sa îi pese de impactul asupra poporului român

 

 

- Ne-am săturat să ni se spună cum și ce trebuie să gândim

 

Ne-am săturat de cenzurarea persoanelor care nu au opinii conform politicii impuse de Guvern. Putem să gândim și singuri și să triem ce e bun și ce e rău. Dacă o măsură sau o regulă e rea pentru noi, nu puteți voi să ne-o băgați pe gât că e bună, pentru simplul motiv că așa spune Guvernul. Ne-am săturat de încercările penibile de manipulare prin mass-media „liberă”… Liberă să spună ce dictează guvernul. Ne-am săturat să se plătească presa din banii noștri pentru a ne manipula, pentru propagandă de partid, pentru susținerea intereselor private.

 

- Ne-am săturat să ne împărțiți în cetățeni buni și cetățeni răi și să ne instigati să ne urâm unii pe alții.

 

- Ne-am săturat să ni se spună că avem mașini vechi de 15 ani și trebuie să renunțăm la ele, dar ei aruncă banii pe avioane F16 vechi de 40 de ani!

 

- Ne-am săturat de judecători corupți! Vrem Legea răspunderii magistraților și a funcționarilor publici!

 

- Vrem eliberarea justiției de orice influență politică

 

- Nu mai vrem spitale care ard și tratamente preferențiale pentru diferite categorii ( în funcție de influență). Nu mai vrem să fim trimiși să ne cumpăram singuri tratamentele și consumabilele, internați fiind. Vrem să știm pe ce anume se duc contribuțiile noastre la C.N.A.S. Ne-am săturat să se plătească spitalele private de la C.N.A.S. și spitalele publice să nu fie aprovizionate cu medicamente.

 

- Ne-am săturat de directivele U.E. care depășesc limitele Tratatului, de amestecul ambasadelor străine în treburile interne.

 

Aranjament grafic - I.M.

 

---------------------------------------

 

[1] http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/242170...

[2] https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=10225277348789115&id=1484031871

[3] http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/249083

[4] https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=10226602226510230&id=1484031871







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu