Eroii
războiului 1941-1945
Col.
(r) Prof. univ. dr. Alesandru Duţu
28
Mai 2023
Cu prilejul Înălțării Domnului și a Zilei
Eroilor, comandanţii unităţilor şi marilor unităţi române au organizat, în
funcţie de situaţia tactică a fiecăreia, slujbe de pomenire și ceremonii
militare la cimitirele unde erau înhumați ostașii căzuți în lupte, de toate
gradele, de la general - comandant de mare unitate - la simplu soldat. Lupta,
spiritul de sacrificiu şi jertfa le-au fost cinstite şi în ţară de
contemporani. Chiar dacă unii dintre ei au fost ignoraţi sau blamaţi (şi mai
sunt) toţi merită recunoştinţa noastră.
- 16 iulie 1941 - Generalul Petre
Dumitrescu, comandantul Armatei 3, după eliberarea nordului Bucovinei: „În fața
mormintelor celor căzuți îmi plec smerit genunchii. Lor, celor morți, ca și
celor răniți, ca și vouă, încă strajă la granița țării, neamul românesc, prin
mine, vă aduce prinosul său de recunoștință”.
- 18 octombrie 1941 - Generalul Olimpiu Stavrat, comandantul
Diviziei 7 infanterie: „Ei sunt camarazii noştri bravi și scumpi pe care
lăsându-i astăzi pe aceste plaiuri îi asigurăm că-i ducem cu noi în inima
noastră și că ne vom gândi mereu la ei, iar din fapta lor ne vom lua îndreptar
pentru viitor, pentru viața noastră. Picurând o lacrimă sinceră și fierbinte
din ochii nostril, să păstrăm un minut de reculegere pentru ei”.
- 31 noiembrie 1941 - Regimentul 19
artilerie (jurnal de operaţii): „Mormintele ostaşilor din acest regiment
presărate pe tot întinsul câmpurilor de la Prut şi până la Marea de Azov şi
toţi mutilaţii acestui regiment sunt mărturie a bravurii cu care s-a luptat şi
chezăşie a viitorului neamului. Sufletele morţilor noştri plutesc peste
plauirile cucerite cu sângele lor, veghează la păstrarea celor ce am cucerit şi
ne îndeamnă către jertfă şi neodihnă până nu vom recuceri şi alte părţi
româneşti ce le ami avem înstrăinate. Ne legăm prin jurământ în faţa lui
Dumnezeu, a Patriei, Neamului şi Regelui că nu vom avea linişte în sufletele
noastre şi dorinţă de luptă nu va înceta până ce bolşevismul nu va fi distrus
complet şi ultima brazdă de pământ românesc nu va reveni Patriei mume”.
- 10 mai 1942 - Mareşalul Ion Antonescu:
„Armata este aceea care a rezumat, în popas de un an, ordinea şi unitatea
românească. Tot ea este aceea care ne-a spălat petele de dezonoare ale
trecutului şi prin jertfa ei ne-a zidit drepturile şi ne-a redat pământurile
cotropite. De aceea, semnul de onoare şi de dreptate pe care trebuie să şi-l
facă neamul însuşi este ca să încline nu vorbe de gratitudine armatei neamului,
ci ţara întreagă să fie gata de orice jertfă pentru armata ei şi toţi fii ţării
să cinstească pe eroii neamului, închinând urmaşilor celor căzuţi grija şi
reazemul lor”.
- 14 mai 1942 - Maiorul Vasile Scârneci,
comandantul Batalionului 3 vânători de munte: „Înălțarea Domnului. Ziua
Eroilor. Hristos S-a Înălțat! În zorii zilei îi iau pe Băleanu și pe Sima peste
dealurile, acum înverzite, pe care Batalionul 3 vânători de munte a scris cu
atâta sânge cele mai mărețe fapte de arme. Mergem la Kucika să-i pomenim prin
slujbă bisericească pe aceia care, prin sacrificiul lor suprem, ne-au deschis
drumul înainte, spre victorie. Pe fiecare cruce a întinsului țintirim, ostașii
vrednici, supraviețuitori, recunoscători au împletit coronițe cu flori. Vremea
este minunată. Doi preoți slujesc mormintele, unele proaspete, prin rugile spre
cer, spre Atotputernicului Dumnezeu. Cerem milostenia Lui pentru odihna celor
acre s-au sâvârșit pentru credința lor, pentru scumpa noastră Patrie! Generalul
comandant al diviziei cu un grup de ofiţeri germani sunt printre noi. O
companie din Batalionul 24 vânători de munte, un pluton și un detașament
germane, în genunchi, cu capetele plecate, descoperite, străjuiesc sfintele
morminte. Sunt adânc impresionat când părintele face pomenirea - apelul - celor
căzuți până astăzi. Pe cei care acum nu mai răspund la apel îi simt, îi văd
lângă mine în toate faptele de arme, în toată vrednicia lor. Cutremurat de
emoția clipelor, cu lacrimi pe care cu greu le pot stăpâni, le vorbesc...
Unitățile de onoare defilează în fața mormintelor cu pașii lor cadențați,
apăsați, cutremură pământul Camarazii germani sunt impresionați de ținuta plină
de încredere, de mândria vrednicilor noștri vânători de munte. Ne cunosc acum
și la paradă”.
- 30 iunie 1942 - Considerând că „eroii
sunt pentru neam ceea ce sunt profeții pentru religie și sfinții pentru
biserică” şi dorind ca faptele lor de arme să rămână ,,pildă vie de împlinirea
datoriei, jertfă și eroism a ofiţerilor, subofițerilor și trupei”, mareșalul
Ion Antonescu, ordonă ca toate unitățile să ia măsuri pentru întocmirea unei
lucrări în care să fie trecute numele celor căzuți la datorie și faptele de
arme „recunoscute prin citațiuni, decorări sau alte documente oficiale”. A mai
cerut să se organizeze „un colț pentru cultul eroilor” la companii, batalioane
și regimente în care se vor așeze „pe lângă candelă și icoană, relicve de
război”. Ocazional, sau chiar zilnic, urmau să se citească din istoricul
unității faptele de arme, iar seara să se facă rugăciuni în colțul rezervat
eroilor.
- 14 septembrie 1942 - Colonelul Vasile
Măinescu, comandantul Diviziei 5 cavalerie: „Eroii căzuți vitejește în cursul
victorioaselor noastre lupte să rămână în amintirea și viața fiecăruia pildă
nemuritoare, care să ne călăuzească către jertfă, întreaga nostră existență”.
- 28 mai 1943 - Generalul Alexandru Gavrilescu,
şeful Secţiei 3 operaţii, atrage atenția asupra necesităţii sporirii rolului
Marelui Cartier General român, precizând: „După căderea Odessei - 16 octombrie
1941 - toate forţele noastre care au mai acţionat la est de Bug, fie că au fost
sau nu grupate în corpuri de armată sau armate, au operat exclusiv sub
comandamente germane. De asemenea, nici Marele Cartier General, atât timp cât a
fost deplasat la Rostov, n-a comandat trupele noastre aflate la est de Bug
decât din punct de vedere disciplinar, instrucţie, dotare etc. Cu toate
acestea, comandamentul român, cunoscând foarte bine valoarea combativă a
forţelor proprii şi având întotdeauna informaţiuni juste asupra inamicului, a
prezentat continuu comandamentelor germane, numeroase propuneri şi sugestii,
care tindeau să îmbunătăţească situaţia materială şi operativă a marilor
noastre unităţi. Comandamentele germane însă nu şi-au însuşit aproape niciodată
propunerile şi sugestiile noastre de ordin operativ, deşi desfăşurarea
evenimentelor ne-a dat totdeauna dreptate”.
Cu alt prilej, şeful Secţiei operaţii mai
aprecia: „Rolul Marelui Stat Major nu este numai de a da forțe, ci mai ales de
a îngriji de soarta şi existența acestora, ferindu-le să fie angajate în
operații în care sunt expuse să fie distruse. Altfel ne vom încărca cu o
răspundere apăsătoare atât în fața conştiinței noastre şi mai ales în fața
națiunii şi armatei însăşi, iar urmaşii ne vor judeca cu toată asprimea”.
- 28 aprilie 1944 - Generalul Ion
Dumitrache, comandantul Diviziei 2 munte: „În clipa când puneți piciorul pe
pământul binecuvântat al patriei, în clipa aceea minunată, gândiți-vă negreșit
la Dumnezeu, care a făcut minunea și v-a ajutat să vă păstrați viața și țara
care are nevoie să trăiți și să învingeți. Cădeți în genunchi acolo, la primul
pas, cu fața la răsăritul de soare dincotro ați venit și cu sufletul luminat de
bucuria că ați scăpat din iad. Să făgăduiți lui Dumnezeu că: Nu veți uita
niciodată pe acei ce au căzut în întunericul din răsărit pentru înălțarea țării
și pentru scăparea voastră. Ei rămân pentru totdeauna Sfinții noștri între
sfinții din calendar. Veți rămâne așa toată viața cu dreapta credință în
Dumnezeu luptând pentru bunele tuturor, pentru dreptate și libertate”.
- 20 decembrie 1944 - Generalul I.D.
Popescu, comandantul Diviziei 3 infanterie: „În fața morților, mă închin cu
smerenie și amintirea lor va rămâne veșnic neștearsă în cartea de aur a
Diviziei 3 infanterie și a neamului”.
- Sugestiv şi emoţionant este şi elogiu
ostaşului român făcut de locotenent-colonelul Florin Rădulescu: „Ai mers mii de
kilometri pe jos. Ai dormit pe pământul gol, pe-o scândură sau pe paie. Ai
suferit frigul, umezeala, vântul capricios al stepei sau căldura neiertătoare a
amiezii. Ai jinduit după scrisorile a lor tăi, care întârziau. Paraziții și-au
găsit locaș îmbelșugat în trupul tău când n-aveai timp să te cureți. Ai
ascultat fără crâcnire ordinul șefilor tăi, necerându-le decât să vie cu tine.
Ai întrebuințat arme și-ai lovit cu sete inamicul care anul trecut ți-a luat o
parte din pământul tău și mai cerea încă. Uneori ai fost slab, e drept și asta.
Ai rămas în urmă în marșuri. După zile întregi de bombardament ai fugit
năucit.Dar și tu ești om. Și noi te-am înțeles. Și ne durea în suflet
slăbiciunea ta de care nu tu erai vinovat. Și cei mai buni din ai tăi sunt
strânși acum în grupe mici sau în plutoane numite cimitire și-n adăposturi
numite morminte. Ei au rămas acolo. Și-au mai rămas acolo - tu ești cinstit și
recunoști cu aceeași strângere de inimă și pentru ai tăi - mulți din șefii tăi
ce dorm acum cu gărzile lor. Cei care am rămas aici ne împrăștiem acum pentru
câtva timp, dar poate curând iar ne vom strânge. Atunci să ne privim drept în
ochi, ne luăm uneltele - până atunci poate vor fi mai bune și multe - și mergem
acolo unde pământul sfânt al Țării ne va porunci”[1].
Aranjament
grafic – I.M.
-----------------------------------
[1]
„Cruce albă de mesteacăn” Jean Moscopol -
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu