Când
delirul nu are limite
Alexandru
Calinescu
În confruntarea cu nefastele derive
ideologice care se manifestă tot mai agresiv, cartea lui Jean-François
Braunstein Religia woke (editura Grasset, 2022) este una dintre apariţiile cele
mai importante. Filosof, profesor emerit la Sorbona, Braunstein face o analiză
riguroasă şi necruţătoare a delirului woke, a cărui proliferare i se pare în
cel mai înalt grad periculoasă. Ştie prea bine - exemplele sunt la îndemână -
că nu se poate dialoga cu fanaticii woke, care în loc de argumente îţi lipesc
etichete de genul „rasist”, „homofob”, „transfob” etc., etichete care pot duce
la ostracizarea socială. Noua ideologie (woke = o ideologie a „trezirii”, a
„deşteptării”) s-a născut în universităţile americane, unde a devenit
predominantă, şi a trecut apoi în Europa. Contrar unei opinii larg acceptate,
Braunstein nu crede că la originea noii ideologii ar fi aşa numita French
Theory, adică gânditorii francezi Foucault, Derrida, Lyotard etc. care au fost
foarte în vogă în America; prea puţine din ideile acestora s-ar regăsi în
„studiile de gen” sau în noul „antirasism”. Avem a face, în schimb, cu o nouă
religie, fenomen ce aminteşte de momente importante din istoria
protestantismului în Statele Unite. E o religie universitară, cu riturile şi
dogmele ei imuabile, care nu acceptă pluralitatea opiniilor: nu poţi face
studii de gen decât dacă accepţi că genul e o alegere, nici studii despre rasă
dacă nu crezi că rasismul e „sistemic”, nici studii despre graşi (fat studies)
dacă nu ai convingerea că obezitatea este un mod de viaţă printre altele, pe
care îl alegi în mod voluntar etc. După cum se observă, teoreticienii woke se
remarcă şi prin absenţa totală a simţului umorului, fapt pentru care gândul că
ar fi ridicoli nu le trece prin minte.
În centrul religiei woke se află, susţine
Braunstein, teoria genului. Obiectivul ei e limpede: ştergerea diferenţei
dintre sexe şi, la limită, însăşi negarea existenţei sexelor. În consecinţă, a
devenit posibilă o utopie ce părea absurdă: să poţi să-ţi schimbi sexul şi
genul după bunul plac. Negarea realităţii biologice are consecinţe
dezastruoase: copiilor li se spune, de la vârste foarte fragede, că au
posibilitatea să-şi aleagă identitatea sexuală. În documentele oficiale se
precizează acum: „sexul ATRIBUIT la naştere”, lăsând astfel cale liberă pentru
schimbarea identităţii sexuale. Şi în Statele Unite şi în Marea Britanie s-au
introdus tot felul de reglementări în ce priveşte folosirea pronumelor, pentru
a nu traumatiza persoanele trans. În 2007, o teoreticiană a genului, Julia
Sorano, a definit astfel femeia trans: „orice persoană căreia i s-a atribuit un
sex masculin la naştere, dar care se identifică şi/ sau trăieşte ca o femeie”.
Ea adaugă că e un demers sexist „să reduci o femeie (trans sau nu) pur şi
simplu la o parte a corpului ei”. Alţi militanţi trans ne asigură că „în
funcţie de identitatea proprietarului său, un penis poate fi un organ sexual
feminin”. Facultatea de medicină de la Universitatea din Carolina de Nord cere
ca profesorii să aibă în vedere faptul că anumite organe nu ţin de nişte genuri
anume: penisul nu e un organ propriu sexului masculin. În California, un
profesor de endocrinologie a fost obligat să se scuze fiindcă a vorbit despre
„femei însărcinate”, ceea ce era discriminatoriu faţă de bărbaţii trans
deveniţi femei. Asociaţia medicală britanică recomandă folosirea formulei
„persoană însărcinată” în loc de „femeie însărcinată”. Se va vorbi de „părinte
ce dă naştere” în loc de „mamă”, de „alăptare la torace” în loc de „alăptare la
sân”, de „lapte parental” în loc de „lapte uman”. În bugetul pe 2022 al
administraţiei Biden „mamele” sunt înlocuite cu „persoane care dau naştere”.
S-a propus, de asemenea, drept înlocuitor pentru „femeie” formula „corp cu
vagin”. Şi aşa mai departe, într-o escaladă a aberaţiilor şi a absurdităţilor.
Militanţii woke au iluzia, notează
Braunstein, că vor nega realitatea prin limbaj. E un fenomen tipic gândirii
magice, primitive. Demersul lor este profund anti-ştiinţific, amintind de
aiurelile pe care le profesa un fals savant sovietic, Lîsenko, mult îndrăgit de
Stalin. Se urmăreşte, obsedant, „devirilizarea” („demasculinizarea”) şi
„decolonizarea” ştiinţelor, inclusiv a matematicilor (a căror învăţare ar ţine
de „privilegiul alb”, fapt pentru care trebuie inventate „matematicile
echitabile”). Se consideră că istoria occidentală a fost întotdeauna rasistă şi
că societatea actuală suferă de „rasism sistemic”, albii fiind în mod
structural rasişti, iar persoanele de culoare fiind în mod fatal oprimate.
Aplicarea, în orice raţionament şi în orice analiză, a schemei intersecţionale
(rasă, clasă, gen) e semnul unei pauperităţi jalnice a gândirii şi al unui
dogmatism fioros. Oricât de pesimist ar fi, la capătul briliantelor sale
consideraţii Jean-François Braunstein socoteşte că singura formă de rezistenţă
este să spunem „nu” tuturor ideilor woke aberante şi abjecte. E şi unica şansă,
oricât de mică, de a depăşi această gravă criză spirituală.
Alexandru Călinescu
este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic
literar şi scriitor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu