Ioan Miclău-Gepianu - LA 15 IUNIE 2023, SE ÎMPLINESC 134 ANI

 

Ioan Miclău-Gepianu: LA 15 IUNIE 2023, SE ÎMPLINESC 134 ANI

DE LA TRECEREA ÎN LUMEA STELELOR , A LUI MIHAI EMINESCU

15 IUNIE, 1889.

 

 

Motto:

”Fiind băiet păduri cutreieram

Și mă culcam ades lângă izvor,

Dar brațul drept sub cap eu mi-l puneam

S-aud cum apa sună-ncetișor.

Un freamăt lin trecea din ram în ram

Și un miros venea adormitor.

Astfel ades eu nopți întregi am mas,

Blând îngânat de-al valurilor glas”.

(Poezia ”Fiind băiet păduri cutreieram”

1878).

 

*

 

RĂSAI ASUPRA MEA

 

Răsai asupra mea, lumină lină,

Ca-n visul meu ceresc d-odinioară;

O, maică sfântă, pururea fecioară,

În noaptea gândurilor mele vină.

 

Speranța mea tu n-o lăsa să moară

Din inima-mi – adânc noian de vină;

Privirea ta de milă caldă, plină,

Îndurătoare-asupra mea coboară.

 

Străin de toți, pierdut în suferința

Adâncă a nimicniciei mele,

Eu nu mai cred nimic și n-am tărie.

Dă-mi tinerețea mea, redă-mi credința

Și reapari din cerul tău cu stele;

Ca să te-ador de-acum pe veci, Marie!

1880

*

CÂND AMINTIRILE...

 

Când amintirile-n trecut

Încearcă să mă cheme,

Pe drumul lung și cunoscut

Mai trec din vreme-n vreme.

 

Deasupra casei tale ies

Și azi aceleași stele,

Ce-au luminat atât de des

Înduioșării mele.

 

Și peste arbori resfirați

Răsare blânda lună,

Ce ne găsea îmbrățișați

Șoptind-ne-mpreună.

 

A noastre inimi își jurau

Credință pe toți vecii,

Când pe cărări se scuturau

De floare liliecii.

 

Putut-au oare-atâta dor

În noapte să se stingă,

Când valurile de izvor

N-au încetat să plângă,

 

Când luna trece prin stejari

Urmând mereu în cale-și,

Când ochii tăi, tot încă mari,

Se uită dulci și galeși?

1883

*

ODĂ

(în metru antic)

 

Nu credeam să-nvăț a muri vrodată;

Pururi tânăr, înfășurat în manta-mi,

Ochii mei nălțam visători la steaua

Singurătății.

 

Când deodată tu răsăriși în cale-mi,

Suferință tu, dureros de dulce…

Pân-în fund băui voluptatea morții

Nendurătoare.

 

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,

Ori ca Hercul înveninat de haina-i ;

Focul meu a-l stinge nu nu pot cu toate

Apele mării.

 

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,

Pe-al meu propriu rug mă topesc în flăcări…

Pot să mai renviu luminos din el ca

Pasărea Phoenix?

 

Piară-mi ochii turburători din cale,

Vin iar în sân nepăsare tristă;

Ca să pot muri liniștit, pe mine

Mie redă-mă!

1883, decembrie

*

TRECUT-AU ANII…

 

Trecut-au anii ca nori lungi pe șesuri

Și niciodată n-or să mai revie iară,

Căci nu mă-ncântă azi cum mă mișcară

Povești și doine, ghicitori, eresuri,

 

Ce fruntea-mi de copil o-nseninară,

Abia-nțelese, pline de-nțelesuri -

Cu-a tale umbre azi în van mă-mpresuri,

O, ceas al tainei, asfințit de-sară.

 

Să smulg un sunet din trecutul vieții,

Să fac, o, suflet, ca din nou să tremuri

Cu mâna mea țn van pe liră lunec;

 

Pierdut e totu-n zarea tinereții

Și mută-i gura dulce-a altori vremuri,

Iar timpul crește-n urma mea...mă-ntunec!

 

1883, decembrie.

 

*

REVEDERE

 

- Codrule, codruțule,

Ce mai faci, drăguțule,

Că de când nu ne-am văzut

Multă vreme au trecut.

 

- Ia, eu fac, ce fac de mult,

Iarna viscolu-l ascult,

Crengile rupându-le,

Apele-astupându-le,

Troienind cărările

Și gonind cântările;

Și mai fac ce fac de mult,

Vara doina mi-o ascult

Pe cărarea spre izvor

Ce le-am dat-o tuturor,

Umplându-și cofeiele,

Mi-o cântă femeile.

- Codrule cu râuri line,

Vreme trece, vreme vine,

Tu din tânăr precum ești

Tot mereu întinerești.

 

- Ce mi-i vremea, când de veacuri

Stele-mi scânteie pe lacuri,

că de-i vremea rea sau bună,

Vântu-mi bate, frunza-mi sună;

Și de-i vremea bună, rea,

Mie-mi curge Dunărea.

Numai omu-i schimbător,

Pe pământ rătăcitor,

Iar noi locului ne ținen,

Cum am fost, așa rămânem;

Marea și cu râurile,

Lumea cu pustiurile,

Luna și cu soarele,

Codrul cu izvoarele

 

1879

 

Bibliografie:

(De la Biblioteca ”Mihai Eminescu”-Cringila, N.S.W)

POEZII – Mihai Eminescu, ediție critică de D. Murărașu,

Editura București, 1969.