PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE - UMILITATE CU DREPTATE, IN SANATATE

 

UMILITATE CU DREPTATE,

IN SANATATE

 

 

~*~

 

Peste tot apar nenorociri și, căderi libere: cruce la poartă și pe casă,

dar supraviețuim,

și, cu salvarea minunea,

rugăciunea si cu salvarea, calea spre cu viață

și, adevăr,

Ce-i cu Melania, că mă îngrijorează,

că nobila doamnă a poeziei, pentru, cu,

nu mi-o mai scris

neaoș, cum de obicei scrie îngrijit și cinaș,

românește, rug aprins

a românismului eminescian,

cu gresiul ei bănățea doinit, în hore și doină de pomină și de lumină lină,

de lele, lele, Floare

dă-mi să beau moare, că capul rău mă doare

(de fapt, drept Dumnezeu eu sufăr de durere de picioare

și de anevoiasă deplasare,

cu crâșnirea din dinți de durere, de astfel de binecuvântare,

că tare rău picioarele mă doare!).

Povestea ta,e una de suflet, dacă citești,

eu mă mârâi, mă plâng de câcăcios ce sunt

de vai! de durere de,

de mișcare deolasăre anevoaie de o o neputință durerosă,

rea/grea, ca atare nu de bine mă laud cu dusul

muie, moară om Melania, însă, tu lauditoris acti îți lauzi chestia, cu farfurie,

cu veselie cu ceva lipsă, de acasă, dar eu, îți urez: viață frunosă și-ți retrăiește viața Cristos, frumos și luminos,

în starea, fără a ieși fizic din pragmatic, din domestic, din cosmetic, din fericirea, din starea de  bine și din ce se cuvine,

din displei cu înloriți zei

și plopi fără tei.

SERVUS ȘI CU BINE ȘI PREA BINE !

 

Oare am greșit ca genialul Eminescu care pentru acest drept

Dumnezeu, a fost omorât, cu ce legimitate,

cu ce drept au făcut-o politicienii, cu ce sentimente?

Oare m-am prostit în viața mea vrând în drag și făinoșag de România,

din tot diadinsul divin/din abis,

cu ce mi-a fost mie mai drag pe lume,

nimic mai dragă drag și dragă,

vrând să mă fac ca păstorul blând și profund pilduitor,

dar eu scriitor (am vrut să mă fac scriitor,

cu toate, că aieasta, îmi cerea multă trudă, multă osteneală și, multă muncă ?)

În mine e un izvor, un amalgam de gânduri, aripi cu frenezii

frânturi de scriitor de legendă,

de scriitor iubitor.

Amu, nu-mi prea trag caii,

în ham, și lacăruță, la teleguță

și stomacu varsă mâncărică varsă,

vomită măligă, mămăliguță.

Starea lui zdreanță, la..., că la ce altceva să vă spun,

scuzați-mă, că:

-"cu pardonul, omori omul," se zice.

Eu ca tine la toată lumea vorbesc șoim a pariei și pioneresc, firesc românesc, pitoresc, din România Russo și Vlahuță, pitorească, firescă, ciuntită și,

dar încă neântregită ca Arcă salvatoare,

nefiresc neunită și-n leagănul său lărgită,

felix și Zamolxis întregită.

Pe cine nu lași să moară nu te lăsă să trăiești,

că faci bine și rău

primești ca-n durere, să te prăpădești încărcat de istorie !

Scoți și mielul din cuptor și senin,

îl stropești cu vin și-l împodobești cu buruieni,

bucătărești flori, comori...

Tu, nu reduci, în capacitate, compatibilitatea, ciclică și ești incredibil,

dar adevărat, un minunat, un om adevărat care, ca un om pur sânge

nu m-ai subestimat,

om cu bun simț și, cu bun gust-mare artist,

un genial altruist optimist,

în limba română ești de discutat, de povești estimat.

Îi fi necruțător, dar nu cu mine ca scriitor iubitor generos,

în ce privește binele ca Hristos

și minte brici ca un bic, minte luminată, vie și ageră

ca înflorită primăvară.

Sunt prins între ciocan și ca om între oameni

și, pentru oameni, că-s om dintre oameni,

sunt om ca oamenii, de acasă și, de pretutindeni,

un pretutindeni de prieteni (dacă-s pretenții

și, restricții, în pandemii,

din principii, din principii de,

din Biblii, că nu-s om de afaceri,

că nu mă pricep la prostii/porcării,

dor cu jocuri și jucării,

șmecherii/sfârnării ca cei politruci pișcheri...).

Ceva e și aiasta-i baiul,

că tăcerea nu-s cuvinte

la masa negocierii, Melania Rusu, ca-s conștient,

că trebuie să-mi spui, cu rațiune, cu înțelepciune: ce mai faci?

Te rog, nu mă fierbe, cu vorbe, verbe-proverbe ca-n Morimeții/Las Fierbinți?

Tăcerea nu-i politețe, nici noblețe

nici,

în Mere pădurețe.

 

~*~

PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE