O
maladie rușinoasă: românitatea
Magda
Ursache, scriitor
28
Mai 2023
De ce uităm mereu (sau ne facem că uităm)
faptul că firele care-l țin pe homo
sapiens să nu coboare în „nimicul vid”, cum spune Heidegger, sunt, după Ernst
Cassirer, limba, mitul, arta, religia?
Citesc în Globalization Paraddox de Dani
Rodrik : stat național și democrație nu se poate; autodeterminare în democrație
nu se poate. Șefa Senatului, liberala Gorghiu, pare că l-a auzit pe Rodrik, de
vreme ce s-a opus să se intoneze Imnul național în deschiderea ședinței
Parlamentului. La final, s-a auzit Imnul Europei, în onoarea „poporului
european”. După cât de des repetă vocabula însă, nu cumva să fie incorect
politică, i-aș spune doamna „Însă”. Nu știe soția finanțistului Isar de ce a
murit Mihail Manoilescu în închisoarea de la Sighetu Marmației, în 1950 ? Inspirat
de John Kenneth Galbraith (1908-2006), teoretizase corporatismul economic
național (s.a.), opus economiei centralizate comuniste. Și iată-ne în plin
corporatism ...transnațional.
Miniștrii Învățământului toaletează ca pe
arbori Limba română și Biserica, să se usuce mai repede. Cineva, un prof. univ.
lingvist de felul lui, șef temporar de Institut lingvistic, până l-a demis
Eugen Simion, opina, arogant, că limba română ar trebui înlocuită, ca limbă de
predare, cu engleza. Că tot va dispărea româna. Mi s-a părut cea mai aiuritoare
opinie din câte cunosc, deși altcineva l-a vrut academician. Cât despre
ministra Deca, era cât pe ce să obțină ca elevii să nu fie liberi de Paștele
Ortodox. S-a opus presa și 'mneaei a cedat. Deci se poate când nu se mai poate.
Totuși, după măsurile aberante sau cele continuant aberante, Deca rămâne la
cârma educației, cu proiectele sale scufundabile. De ce? Pentru că a inventat
„plecăciunea deca”? A rupt pactul cu istoria, cu literatura română, pactul cu
lectura, în general. De ce? Pentru că școala trebuie să fie „diferită” și anume
„practică”. Oare navigatoarea pe valurile școlii să nu știe că literatura
transformă și înalță omul? Și de ce trebuie să facă eforturi orwelliene pentru
a închide manualul de istorie, de geografie, curând pe cel de logică, de psihologie, de filosofie...
Savantul Petru Caraman, referindu-se la
dezolanta realitate a anilor 1920-1921-1922, vedea „stihia neagră” tot mai
înnegrită. Se referea la decăderea eticii. Am scris și eu o carte Supraviețuiri
în Post-Moralia, împreună cu Adrian Alui Gheorghe, apărută în 2012, la
Eikon.Unde etică nu e, nimic nu e.
Mi s-a întâmplat, în biserica din Copalău,
să-l aud pe muzeograf lăudându-i pe fanarioți. Motivul? Fanarioții distruseseră
vechea pictură, așa că s-a putut repicta biserica, refăcută cu fonduri europene
și devenită muzeu cu taxă de intrare. N-ar fi fost rău ca muzeograful, profesor
de istorie la bază, să știe ce jaf au făcut fanarioții pe-aici, pe la noi.Și ce
jaf face noul soi de fanarioți. N-am avut revoluție de catifea, ci „reformă” de
catifea: jaf la drumul mare. Furi un milion și jumătate de euro și stai acasă,
în vilă, dacă nu te primește Italia, cu condamnare cu tot. „Ne-ați pus pe umeri
cât ați vrut”, se aude de peste veac George Coșbuc, abandonat de manualul de
română ca să nu se mai audă. Doi studenți din Brașov au falsificat pe
calculator 40 de bilete de tramvai și au fost condamnați la închisoare. Dar cei
care au vândut subsolul României la kil, ca la second hand, oare ce condamnare
ar trebui să primească?
Sorin Lavric, un trofeu vânat de domnul
Florian cu arma sovietică din dotare (moștenire marxistă de la tătâne), ca prea
naționalist ( și acest prea revine deseori, ca etichetare), se pronunță ferm:
„Dacă pe om îl cunoști după roade, pe politician îl cunoști după miezul
declarațiilor pe care le face”. Dar și după programe falimentare, cum ar fi
„România lucrului bine făcut” și „România educată”. De ce n-o fi având empatie
la tot ce înseamnă popor român cel comparat cu Carol I? Știu de la Șerban
Cionoff, publicist neînfricoșat de cenzură, că elevii Colegiului Național
„I.L.Caragiale” din București n-au putut merge să-și ia premiul 2, la Concursul
Agenției N.A.S.A., pentru că n-au avut bani să-și achite cele necesare.
Iohannis cel nesimțitor n-a fost impresionat de acest premiu (locul al doilea
din 19 țări participante), altfel ar fi folosit, în excursiile cu doamna
profesoară, un avion mai puțin opulent, le-ar fi plătit cheltuielile și ar fi
fost lucru bine făcut. Sau educația, pentru președinte, nu mai e de interes național? „Ce țară e
asta, mă!”, ar fi strigat nenea Iancu. Fundația Gojdu, la care a renuțat Mihai
Răzvan Ungureanu (în anul 2005, cu „binecuvântarea prim-ministrului de atunci,
Călin Popescu Tăriceanu - n.r.) în favoarea Ungariei, își propunea să ajute copiii dotați. Nu-i mai ajută
„grație” „ungureanului” nostru.
Într-o „Dilema” mai veche (noiembrie,
2019), Andrei Pleșu prăfuia „nulitățile
autohtone” (prea naționaliste), care reclamau că în fruntea statului s-au
instalat persoane cu nume străine. I-a răspuns Mihai Șomănescu („activenews”):
nimeni nu contestă oamenii politici minoritari etnic, cu condiția să fie buni
români. Adus de Brătianu, Carol I, urmând sfatul marelui liberal, a continuat
reformele domnitorului Cuza. Ei, dar pe vremea lui Carol I, „Vizirul” lucra de
la 4 dimineața la 9 seara, ca prim ministru. Regele i-a sărutat mâna, în
sicriu. Iar pe noi ne așteaptă „ciuciștii” sau „ciolacii”. Și n-a avut de ales
Iohannis? Ba da. Între doi plagiatori: Bode și Ciucă.
Frumoasă viziune grandioasă și „în
dinamică” ne-a promis președintele! Doi vicepreședinți ai guvernului,Ciucă și
Bode. Criteriul să fi fost cine a plagiat mai mult? Păi s-o pună ministru al
Învățământului pe o profă univă de la Iași, cu vasta experiență a cărților copy-paste.
De ce-oi fi zis asta? Doar se știe că Deca, fosta consilieră prezidențială, e
de neclintit (la boala consilierilor voi reveni). Ce dacă în școli se întețesc
bătăile și violurile, cauzate tocmai de educația precară? Nu se mai cultivă
filocalia (iubirea de frumos), ci misocalia (ura). „Mișcă mai repede sau îți dau un picior în fund”, l-am auzit în
tramvai pe un elev, împiedicat de un bătrân care cobora mai încet. Pe N.C.N., o
psiholoagă sau ce-o fi fost susținea că „bunele maniere îi încurcă pe tineri,
produc anxietate”.
Lui Ferdinad i s-a spus pe dreptate „cel
Loial”. Regina Maria a fost venerată de armată. „Dar noi de ce nu avem voie să
cerem să fie respectată identitatea?”, întreabă Șomănescu. De Klaus I în primul
rând, care uită să serbeze Independența și tolerează plimbările lui Viktor
Orban prin miezul țării, purtând sfidător fularul Ungariei Mari la gât.
Problema României (lui Ceaușescu)? Era
prea plină de români. Devenim populație migratoare, iar Italia are destule
locuri disponibile pentru badante. Am îmbogățit DOOM și DEX cu vocabula
badantă. De obținut am obținut capitalism fără proprietate (pământ vândut cu
resurse cu tot). S-au vândut până și izvoarele (Grădinii Botanice de la Iași)
unei companii străine de îmbuteliat apă minerală. Companiile românești sunt
discriminate față de cele străine, cu acordul „guwernerului” (mulțumesc, Răzvan
Savaliuc!).
Repet, că trebuie: toleranța noastră față
de incompetență înseamnă complicitate. Pasivitate = complicitate. Soluția? Voci
marginale și marginalizate spun răspicat care este: atitudine demnă a
președintelui, a guvernului, a presei, a fiecăruia dintre noi. Din păcate,
păpușarul Soroș a căutat și a găsit „intelighenți”, de la Monica Macovei la
Smaranda Enache (și, vai!, a reapărut pe sticlă Guseth, persoana cea mai
incompetentă pentru funcția de ministru
al Justiției), de la Tismăneanu la Cioflâncă, de la Hoișie (venit la Iași, din
ambasada României în Austria, cu pantalonii în bernă, după ce a fost devoalat
ca turnător) la Pralong și de acolo la Ioniță, alt „expert în Forum”, atins de virusul Woke
privind cenzurarea presei.
Soroș a implementat Grupul de Dialog
Social (31 decembrie !989), cu Brucan în exergă, care mirosise încotro bate
vântul: și de la Moscova, și de la Washington.Ca urmare, în fruntea armatei, a
ajuns nu generalul Ștefan Gușă, prea naționalist, ci kaghebistul Militaru, iar
rețeaua Mihai Caraman a strigat : Glorie lui Pacepa! Înțelegerea dintre
Washington și Moscova e veche. Să încercăm și cheia asta ca să înțelegem ce
(ni) se întâmplă: cum a ieșit Ion Iliescu de sub umbrela reformei gorbacioviste
cu acordul S.U.A., ca să construiască, la braț cu Roman-fils, un comunism
globalist sau un capitalism internaționalist. Înfrățirea proletarilor din toate
țările, peste toate granițele se cheamă acum globalizarea națiunilor.
Repede, în 1990, Soroș a trecut la
realizarea „societății deschise”, în fapt închisă pentru interesul (prea)
național. Cu miliarde de dolari date diverselor fundații, zice presa liberă.
Rețeaua sa de O.N.G.-uri influențează - mai zice presa liberă- deciziile
guvernamentale, ca să biruie polul puterii creat de Soroș. Aceeași presă (care
merită citită) dă cele trei nume pe care le-ar susține Soroș pentru
președinție: Cătălin Drulă, Dacian Julien Cioloș și, desigur, Codruța
Kovesi. Și ce face „Societatea Academică
Română, a academicei „doamne” Mungiu? Ce să facă ? Educă „societatea civilă” să
fie cât mai dezbinată, mai antiunionistă, mai liber cugetătoare. Ce face
„Fundația Concept” nici nu vreau să știu. Ceva privitor la sănătate? Sănătatea
e în cădere liberă. Dr. Rafila a pus moartea pe noi. Nu-i așa de scumpă : 5.000
de lei, la Balș.
Amnezia la capitolul Istoria românilor a
cam cuprins mass-media mainstream. S-o fi dat vreun ordin să nu mai apară
Documentul, nici în cazul trădărilor istorice, nici al maleficei dosariade „pe
alese”, pentru denigrarea celor prea naționaliști?
Am în față o filă din „Monitorul Oficial
al României”, de vineri, 29 noiembrie,1991. Măcar dacă trebuie să știm istoria
altor popoare - acum a ucrainenilor - s-o știm pe cea corectă, nu
corect-politică. Mircea Eliade, prea naționalist pentru Norman Manea, folosea
expresia „Să ia la conștiință”. Iată ce trebuie să luăm la conștiință din
„Declarația Parlamentului României
privind Referendumul din Ucraina, din 1 decembrie 1991”. Că Parlamentul saluta
decizia autorităților ucrainene de a organiza un referendum pentru independența
sa, nu și „pe teritoriile românești încorporate cu forța în cadrul fostei
U.R.S.S., - respectiv în nordul Bucovinei, Ținutul Herța, Ținutul Hotin, precum
și în județele din sudul Basarabiei”. Și, la punctul 4: „Parlamentul României cere
parlamentelor și guvernelor tuturor statelor care vor recunoaște independența
Ucrainei să declare expres că această recunoaștere nu se extinde asupra
teritoriilor românești menționate”. A ținut seama de această declarație
președintele Constantinescu, supranumit Debilu, atunci când a semnat tratatul?
Dar preș. Iohannis de ce nu se pronunță pentru un dialog corector? Îi amintesc
doar că pactul Ribbentrop-Molotov a fost declarat „nul și neavenit”, în 1991 și
de Rusia, în 24 decembrie 1989, și de România, în 24 iunie 1991. Și atunci?
Tace și nu face, așa cum ne-a obișnuit.
Istoricul
N. Iorga, detestat de școala Boia ca prea naționalist, numea mormântul lui Ioan Inocențiu Klein „un
mormânt care vorbește”. Aș spune că mormintele ne vorbesc, dar nu vrem să le
auzim sau nu suntem lăsați să le auzim, ca să ne vindecăm de boala numită
patriotism.
Suntem în pericol imens și iminent sub
avalanșa mediocrității politice. Impostura e dublată de nerozie. E cool să-i
explici copilului de patru ani diferența de gen? Și câți oameni normali, care
nu ascultă de curentul „Cancel Culture”,
nu se întreabă : Vom mai avea școală? Vom mai avea educație? Că școala
nu mai școală, nici educația nu mai e educație. Așteptăm de la roboți să ajungă o post-umanitate
inteligentă? Asta dacă putem identifica robotul cu ființa.
Pe timpuri comuniste, li s-a reproșat
intelighenției că e ruptă de lume. Acuma, meritocrații vor să răstoarne lumea
tradiției. Și mă întreb : ce-i cu interesul filosofului Liiceanu de a ponegri
românitatea și Biserica? E neonorabilă istoria Bisericii? N-a avut martiri? Ba
cerul s-a umplut de sfinți. La lansarea cărții austro-elvețianului Oliver Jens
Schmitt, Biserica de stat sau Biserica în stat? O istorie a Bisericii Ortodoxe
Române, 1918-2023 (joi, 11 mai,2023, Librăria Humanitas din Cișmigiu) s-a auzit
că Biserica ortodoxă e antieuropeană și că altu-i drumul „normalității
europene”, nicidecum al „naționaliștilor
izolaționiști”. Specificitatea românească ? Poveste!Biserica ortodoxă ?
Antieuropeană! În cele patruzeci de minute de blasfemiere a Bisericii, cât a
durat prezentarea cărții lui O. J. Sch., s-a susținut că materia religie ar
trebui scoasă din școli. În țara universitarului de la Viena se predă religia, e materie de studiu în
școală. Ia să spună G. Liiceanu musulmanilor să nu mai studieze Coranul copiii,
să vedeți reacție. Părerea mea? Mai bine ar fi fost să se dea afară muștele din
Cișmigiu (vorba moftologului Caragiale!) decât religia din școală. Și ce
legătură are păstrarea tradiției religioase cu imperialismul rusesc și cu
putinismul? Ca să nu mai spun cât de consternantă mi se pare comparația între
„eroul” Zelenski, pe care filosoful pariază că ar fi sigurul care și-ar da
viața pentru țara lui, și eroii care și-au dat-o, chiar și-au dat viața.
Ce punem în locul icoanelor din școli?
Portretele oamenilor de știință? S-ar opune Boc, primarul care bate - boca-boca
- în statui. Emil Racoviță-bust a fost scos de pe strada M. Kogălniceanu. Pe
când Kogălniceanu n-o să mai aibă stradă?
Replica a venit, dar nu de la purtătorul
de vorbe al B.O.R., Bănescu, ci de la preotul Bisericii Albe, Mihail Simion
Săsăujan, în ziarul „Lumina”, din 25 mai 2023. N-avem o istorie a B.O.R., cum
afirmă filosoful Liiceanu? Ba da, îi răspunde preotul, deplin îndreptățit să
întrebe, în ciuda acestei afirmații, de unde o fi luat „salvatorul” adevărului, O.J.Sch.,
cercetător la Institutul de istorie est-europeană, bibliografia? Ce
bibliografie o fi parcurs? Nu a
teologilor români? Și-s multe figuri europene care discută despre est-europeni
defăimându-i. Trebuie să ai personalitate puternică, competență superioară, ca
preotul Mihail Simion Săsărman, să te opui acestui trend.
Liiceanu, cu față crispat-patetică și pe
cunoscutu-i ton înalt, a vituperat (verb proletcultist) colaborarea Bisericii
cu comunismul, pentru „putere lumească ca valoare supremă și împărțirea ei cu
cezarul”. Nu l-a împiedicat nici cacofonia. De durut îl durea cota crescută a
„credibilității Bisericii”. Oamenii obișnuiți, „gurile știrbe”, cum îi numește
filosoful, mai cred, de înapoiați ce sunt, în valori tradiționale. Părea că
fantoma stalinistului Valter Roman, fostul șef al „Editurii Politice”, bântuia prin Cișmigiu la ora prelegerii
dojenitoare, care „agita” contra Bisericii.
Deranjează că Biserica Ortodoxă Română e
cea mai mare Biserică din statele europene? De ce statul n-ar fi ajutat-o să
înalțe „Catedrala mântuirii”, așa cum a formulat Eminescu? Și nu i-a sprijinit
Biserica pe refugiații ucraineni? Ba da și absolut necondiționat. Numai că se
dorește să cadă și acest pilon de bază al națiunii (după ce Armata, alt pilon
de bază al poporului român a „căzut” prin trădare - n.r.) și, odată cu el,
coeziunea, coapartenența la neam. Heidegger, citându-l pe Parmenide, sublinia:
„Ființa își are locul într-o identitate”, iar self-elita noastră, destul de
a-filosofică,vede românitatea ca pe o boală rușinoasă. Patriotismul, susține
istoricul favorit și favorizat al
editurii „Humanitas”, să se ducă la Academia Militară, nu la Facultatea de
Istorie. Dacă Gabriel Liiceanu cere să intre în culisele B.O.R., în arhivele
B.O.R., ca să declanșeze altă Dosariadă și tot „pe alese”, de ce n-ar începe cu
turnătorelile lui Boia? Nici Patriarhul nu scapă de un afurissism din partea peratologului: de ce
n-a coborât Patriarhul Daniel treptele scării, să-l întâmpine pe Iohannis.
Trebuia cumva să-i și facă ritualul numit „plecăciunea deca”?
Oare ce gândește Dumnezeu despre recentul
sacrilegiu contra unui martir: Mircea Vulcănescu. Statuia din piața Sf. Ștefan
din București a fost mânjită cu o svastică roșie. Nesocotim astfel de mizerii,
fără să ne întrebăm „Ce gândește Dumnezeu?” (titlul lui G.L.) despre ele?
Pe mine mă liniștește gândul că Dumnezeu
poate tot, dar nu face tot ce poate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu