Ben Todică - A fi IUBIT și APRECIAT de SEMENI

 

A fi IUBIT și APRECIAT de SEMENI

 

  

Meritul de a fi iubit l-am descoperit abia la vârstă de 71 de ani. Și acesta nu este de a fi frumos, a fi viril sau de a avea bani mulți. Nu. Este acela de a fi prezent, serios și de nădejde. Cât de important e în viață să fii responsabil pentru cei din jur! Toți scriitorii au scris prea mult, concluziona Emil Cioran, chiar Shakespeare a scris prea mult. M-am săturat să trag la răspundere universul. Pentru ce? Proștii zidesc, deștepții dărâmă. M-am întâlnit cu Cioran în 1979 cum se întâlnesc două trenuri care pentru câteva minute mergând paralel fac cruce. Acesta a fost cadoul unei vieți printre multitudinea de binecuvântari precum cel de azi. Există și asasinat prin laudă din entuziasm, zicea Cioran și atunci am înțeles ce rău poate să-ți facă lauda mea prea adevărată din punctul meu de vedere. Norocul prin destin de a trăi amândoi în epoca comunismului a scos în evidență prin măiestria și dragostea instinctuală pentru neam și locuri să alegi teme care neobservate au cărat adevărul trăirilor și simțămintele omenești ale prezentului anilor ’60-‚’80. Filmele tale plâng prin imaginile alese în cadru. Tema istorică a permis că suferință prezentului, a adevărului să fie reprezentată de un trecut al nostru prin cetăți și ruine, de vechi și bătrânețe. Ai avut și niște operatori tineri și talentați și foarte entuziaști, ca și tine, domnule regizor care a permis forței conștiinței străbunilor, spovedirea. Pereții vechi ai caselor, porților ferestrelor, a clantelor de la uși, vorba oamenilor intervievați m-au dus direct la strămoșii mei de acasă, de la țară, din România, la părinți și străbunicii deschizând acele uși care apar în primplan cu clanțe și perdele, a lemnului porților lucrat de mâna țăranilor care-și scoteau vacile în stradă dimineața când trecea cireada la păscut. Fiecare sat și loc filmat de tine are un caracter specific și o identitate, un individualism care e ucis în vest. În vest, Transcedentul e inexistent. Tu ne arăți locul secret de unde se poate vedea și auzi adevărul. Aici dacă se dărâmă un bloc sau oraș totul se transformă în ciment, oțel, plastic și sticlă și așa este în tot vestul modern. Aici nu mai poți zice cum zicea bătrâna din povestea lui Dan Puric acelora care i-au propus să-i cumpere fereastra căsuței sculptată cu talent de moșul ei: Da eu prin ce mai privesc lumea, mamă? Că prin ea am privit-o de-o viață. Deci rădăcinile transcendenței o țineau legată de părinți și trăirea veșnică.

 

VASILE BOGDAN a rămas mereu fidel acelor principii instinctuale, primare cu care s-a identificat cel mai mult: un spirit de revoltă trancedentală; puterea subversivă a iubirii pasionale, atât romantică, cât și erotică; o credință în creativitatea subconștientului (vise și fantezii); intrând în rezonanță cu trecutul milenar, un gust pronunțat pentru cultura părinților săi; și, nu în ultimul rând, un dispreț constant pentru prostia instituțională și reprezentanții ei. Când îi revedem opera, repusă azi pe You Tube, descoperim nu un stil hollyoodian, psihedelic, violent dezarticulat – genul de lucru pe care tinerii studenți la artă îl învață azi – ci exact opusul: o liniște caldă enervantă în imagini perfect înrămate, o direcție și simplitate în felul cum sunt prezentate și puse în scenă cele mai scandaloase situații de ignoranța față de trecutul și credința senină a strămoșilor și a rostirii adevăratelor istorii, cântece, tablouri și a celor mai înălțătoare poveșți.

 

VASILE, sub presiunea vremurilor și a cenzurii și-a modelat cu meticulozitate filmele ca săgeți concepute din dragoste pentru tema aleasă și credința în imboldul divin pentru a pătrunde direct în subconștientul spectatorilor prin unghiuri, eroziuni naturale, clădiri, culori, dărmâturi, cicatrici, animale, oameni și stări emoționale, fără filtre sau explicații nejustificate și apoi totul în sincron cu inima, bine păsuite dialogurile, muzica și narativul. Un adevărat compozitor, conștient și inconștient, al unei simfonii universale venite și duse-n etern. Un om timid, silitor și foarte smerit, cu o direcție precisă a urmărit de-a lungul vieții, cu o manieră din ce în ce mai puțin împodobită (din lipsa de resurse financiare): puțină subliniere muzicală de comandă sau efecte (când folosește muzică, este întotdeauna dusă la inimă și țintă); o regie de montaj extrem de fin controlată (a colaborat cu multe mari talente în echipa sa), cu o atenție deosebită acordată subiectului și aspectului exterior; fără trucuri ușoare de cameră, fără a se da mare sau afișări ostentative de culoare și efecte de lumină. Bogdan și-a modelat cu meticulozitate filmele, cu un respect deosebit pentru breaslă și pentru spectator ca trăirile menite să pătrundă sigur și direct în conștientul spectatorilor, fără abuz vizual sau explicații nejustificate.

 

El își începe întotdeauna filmele cu o imagine perfect compusă și elegantă a respectabilității profesionale și a rafinamentului artistic al operatorilor săi – pe care apoi o țese cu materiale de arhivă și documente vii până la capăt. De-a lungul carierei sale, iconoclasmul absolut al acestei proceduri devine BRAND – un film de VASILE BOGDAN. Piesă de poticnire esențială, (destinul vremurilor care a schimbat conștiința culturală și prin care regizorul și-a dat seama că totul e relativ, că acea fantezie amăgitoare, deținută de majoritatea cetățenilor, de a exista „în cea mai bună dintre lumi posibile”) este aplicabilă. Este acea percepție, acea ideologie interiorizată a idealului și credinței veșnice că ea va fi transmisă urmașilor și care nu trebuie erodată de puterile artei ci încorporată – dar că nu va putea fi făcută decât încet și sigur, viclean cu dibăcie și sentiment de răsplată trecutului. Deci, pe măsură ce stilul său simplu și direct aparține trecutului, „mesajul” său devine tot mai profund, mai indirect necesar - o seducție și o palmă conținute în același gest pentru mine.

 

VASILE BOGDAN este un amestec unic de intuiție artistică pură și forma cea mai pricepută de a face film documentar – atât de priceput încât a reușit să continue să facă filme și azi, chiar dacă regimul s-a schimbat. Artistul din el nu poate fi separat de Banat, Timișoara, Europa. El se plimbă, râde și trage o dușcă împreună cu prietenii în același mod în care intră în rezonanță cu o scenă, o filmează și apoi o încadrează organic în povestea lui. Ca suflet adevărat și etern, el crede în misterul poetic – nu ideologii – el scrie - inerent tuturor lucrurilor. Regizorul Vasile Bogdan face film din IUBIRE. Vedem tot mai mult cum suntem rupți de trecut, tradiție și istorie. Ba mai mult, de suflet, conștiință și de Dumnezeu. De mii de ani noi am crezut nu doar în cele ce se văd dar și în cele ce nu se văd  precum sufletul și divinul, că cele din față îmbătrânesc și mor. Sunt trecătoare. Privindu-ți filmele, comunismul dispare în imaginea milenară a locurilor, cu grijă alese și a oamenilor. Deci, asta mă face să te simt APOSTOL. Vasile Bogdan un apostol al imaginii pentru că văd în imaginile alese de ține VEȘNICIA. Tu nu ești singur, tu dansezi cu ele. Amândoi am pornit din aceleași locuri și fundație însă odată cu plecarea mea din țară în 1979 drumurile noastre sau despărțit, eu luând-o printre blocuri de oțel și sticlă, 44 de ani prin democrație, iar tu 44 de ani prin clocot și fulgere tăind emoțional și fizic, prin vremuri tulburi și e normal ca eu să mă transpun și să-mi vindec dorul de părinți și de acasă la văzul filmelor tale. Tu le faci sigur cu inima și instinctul loial pământului natal și nu le percepi amplificate de 20 de mii de km distanță și dor. Eu știu că e greu să înțelegi distanța de 88 de ani care ne desparte trăind ironic în același timp pământean. Disciplina poetică și a scriitorului din tine, iubirea și corectitudinea, dragostea pentru frumos, talentul și demnitatea, un constant dans dintre instinct, rațional și mândria de a fi se văd în toate filmele tale, maestre Vasile Bogdan, balansate și construite cu măiestria și arta artistului plastic, a marelui compozitor simfonic prin imagini de film documentar, a omenescului regizor, al TVR-ului timișorean. Meriți să fii iubit! Pentru că ne demonstrezi unde să nu căutăm valoarea.

  

 

Ben Todică

COMENTARII:

 

Iata, un comentariu frumos la articol:

 

De luat aminte: „Cât de important e în viață să fii responsabil pentru cei din jur! Toți scriitorii au scris prea mult, concluziona Emil Cioran, chiar Shakespeare a scris prea mult. M-am săturat să trag la răspundere universul. Pentru ce? Proștii zidesc, deștepții dărâmă. M-am întâlnit cu Cioran în 1979 cum se întâlnesc două trenuri care pentru câteva minute mergând paralel fac cruce. Acesta a fost cadoul unei vieți printre multitudinea de binecuvântari precum cel de azi. Există și asasinat prin laudă din entuziasm, zicea Cioran (...)” Mulțumiri Domnului Ben Todica pentru destăinuirile sale atât de valoroase, dar și pentru prezentarea regizorului Vasile Bogdan!!!

 

Sînziana Batiște