marți, 24 ianuarie 2012

Despre POVEŞTI


Poveştile pentru copii sunt modificate şi adaptate la cultura şi obiceiul ţării în care se publică ele.
Când fiul meu era de vârsta poveştilor am fost surprins să găsesc poveştile clasice în mai multe versiuni şi am pus-o pe seama inventivităţii omului care de multe ori uită originalul şi începe să improvizeze. Să improvizeze cu naivitate sau cu … vicleşug.
Plecat în lume am descoperit cât de diferite sunt apucăturile oamenilor altor ţări. Fiecare ţară cu mentalitatea şi cultura ei. Şi fireşte că am încercat să le înţeleg şi cel mai firesc lucru e să începi cu începutul. Să începi cu primii paşi. Cu poveştile. Ce fel de poveşti citeşti copiilor tăi şi ce fel de învăţături sunt în ele. Şi am descoperit cum suntem manipulaţi şi condiţionaţi de mici. Pe unii ne împuternicesc şi pe alţii ne îngenunchează din fundaţie.
Cele mai populare poveşti sunt Cenuşăreasa, Alba ca Zăpada şi Frumoasa Adormită. Dacă te apuci şi citeşti mai multe versiuni din diferite ţări şi din generaţii diferite descoperi că eşti capabil să citeşti valorile culturale din ţară şi timpul în care au fost scrise.
Cel mai elocvent exemplu este Frumoasa Adormită, care în aproape toate versiunile prezenta violul ca ceva normal, firesc. Simplul gest pe care prinţul îl face atunci cânt o sărută pe adormită fără aprobare în prealabil a acesteia care la rându-i se trezeşte din somnul lung. Într-o versiune italiană scrisă de Bassille prin secolul şaptesprezece, frumoasa se duce la culcare în timp ce soţul ei (că era măritată) pleacă la vânătoare. Şoimul soţului se întoarce mai devreme şi intră pe fereastra dormitorului tinerei soţii adormite şi văzând-o cât e de frumoasă nu rezistă şi se înfruptă din frăgezimea trupului ei, a buzelor ei şi aceasta rămâne grea (însărcinată). Toate acestea au loc în povestire fără nici un semn de învinuire (incriminare) din partea autorului la adresa şoimului răpitor.
După nouă luni ea naşte doi copilaşi, lucru pe care îl realizează numai după ce unul dintre copii sugându-i degetul îi suge aşchia băgată sub unghie de către şoim pe care acesta i-o împlântase ca parte dintr-un act vrăjitoresc ca s-o ţină în neştiinţă de cauză şi rutină.
Deci este fascinant să descoperi varietatea şi intenţia modurilor de a povesti Frumoasa Adormită în ordine să legalizeze năravurile societăţii pentru care a fost comandată. De unde vine povestea originală nu se ştie exact. Folclorul nu este diferit de religie în sensul că povestiri asemănătoare circulă în toată lumea şi nimeni nu ştie de ce anumite motive sunt repetate şi păstrate de la o generaţie la alta. Nu putem şti dacă au fost modificate intenţionat sau oamenii continuă să inventeze şi să adauge elemente noi pentru a încuraja moda şi modul lor de viaţă.
Există în lume aproape o mie de versiuni ale Cenuşăresei care sunt notate în documentele istorice încă de prin anii 1100 AD. Pentru că se presupune că povestea original vine din China ca dovadă ca element al piciorului mic şi frumos era un symbol de rang şi clasă încă din vremurile îndepărtate. Foarte bine cunoscut în cultura Chineză prin obiceiul forţării piciorului la femei în cutiuţe de lemn încă din copilărie. Inima acesei povestiri este abuzul copilei orfane de mama vitregă şi fetele ei care îşi bat joc de ea ca în final să fie salvată de tânărul prinţ şi pantofiorul fermecat.
Într-o altă versiune mama este cea bună şi tata vitreg, intitulată “Pisica Cenuşăreasa” în care motivul persecutării ei, este refuzul de a se căsători cu tatăl cel rău. Deci în unele versiuni abuzul copilului este şi mai înfiorător.

Ben TODICĂ

Marile lucrări izvorasc din sensibilităţi universale


Amintirile, povestile si visele vietilor noastre sunt impregnate adanc in subconstient. Instinctul ne ajuta sa ne identificam in ele.
Specialistii ne spun ca avem in cultura noastra aproximativ noua povesti de baza care se desprind din viata lui Isus si care sunt repetate de generatii. Joseph Campbell ne spune ca fiecare poveste pe care o auzim azi nu este altceva decat ecoul primei povestiri. Renoire ia spus fiului sau cand acesta sa poticnit in inspiratie: ‘Fiule fiecare mare artist este capabil doar de o singura ideie originala, foarte rar o a doua, restul sunt doar variatii.’
Prima mea reactie la siragul stropilor de roua, ( o adevarata garnitura, un expres ) din lucrarea ‘File de Dor’ a autoarei Ileana E Marian, fragment publicat in numerele 31 si 32 a revistei IOSIF VULCAN a fost: moderna, profunda, plina de metafora si imagini. Versul ei e ecoul primului scancet in duh. Timp zero. Univers. Nu a fost un bang. Nu va fi un sfarsit. Ci E! BANG!
De fiecare data cum citesc primele pagini ma prabusesc sub greutatea adevarului. Fiecare cuvant te suge. Te suge precum lipitoarea. Iti extrage din creier experientele trecutului deja uitate. Numai subconstientul este capabil sa sangereze cu schije de diamant taind adanc in sufletul curiosului care de buna voie isi lasa ochii condusi pe firul cuvintelor ei. Dar ce cuvinte? Fiecare strofa e scheletul unui roman. Imagineaza-ti sase bilioane de romane.
‘Spre Soare-Rasare argintiul Lunii isi ascunde viul dorintei in fasii grele de negru…
Alb. Negru. Soare.
Umbra.
Umbra. Toamna.
Gri, Eu, Ruginiu, Tu.
Ninge rasfrangerea lacrimilor. Luna…
Prin gropi si praf, lacrimi si sudoare, care grele cu doruri-vise neimplinite, isi scartaie
Osiile pe drumul spinos al lui Imi Pare Asa De Rau…
Coltunasi de lumina strabat cu tarie nestramutata drumul spre Adancul lor, al ochilor
si-al prafului din lacrimi.
Inmuguresc dorurile toate; se implinesc visurile bune.’
Daca vrei sa intelegi sau sa te bucuri pe deplin de puterea ‘stropilor’ atunci va trebiu sa le citesti cu voce tare (nu in lift sau in piata) de mai multe ori. Sau sa le canti. Rezistenta versurilor se destrama dupa cateva ore de repetitie. Divinul si ordinarul se impreuneaza. Poti sa-ti petreci o zi intr-un vers in functie de cat de intens ti-ai trait viata pana la citire. Citeste cu inocenta infantului pentru ca daca te apuci sa treci totul prin sita sabloanelor universitare te prabusesti si tu si autoarea. Aproape ca fiecare cuvant e o metafora. Fiecare cuvant trebuie privit ca o metafora. Fiecare cuvant e o poveste si fiecare poveste se complecteaza in cititor, devenind astfel originala cititorului. Marian ne ofera scheletele vietilor noastre si cine suntem pana azi, le imbraca. Daca le imbracam maine vom arata diferit.
Ileana E Marian nu e sa fie citita – ci recitita. Stilul ei schimba felul lucrurilor. Ea vede lumea verbal, prin asociere, comparativ ( precum o exlozie in spatiu care porneste dintr-un punct si se produce in toate directiile ). Te face mai curios si mai plin de intrebari ( pentru ca te ajuta sa te scapi de rusinea ca nu stii ceia ce de fapt ar trebui sa stii ) si te aduce in timp la suspinul din fasa, cand ai deschis ochii pentru prima data, intrebatori la descoperirea lumii noi. O lume plina de posibilitati si diferente unde fiecare din jur are ceva nemaipomenit de oferit si cred ca e un lucru extraordinar. Ne face sa realizam ca viata fiecaruia dintre noi e mult mai bogata decat ne-am inchipuit. Suntem atat de preocupati de noi insine incat nu realizam ca trecem prin viata orbi. Vedem lumea prin fapt si nu in fapt.
‘M-am aplecat sa-mprastii cenusa, dand-o vantului pribeag, dar am ramas adancita
pana la coatele sufletului, in lumina calda a unei scantei raslete, care, alearga sarind
intr-un picior, spre usa inimii indurerate.
Fara sa bata, a deschis-o, dezvaluind in prag alti muguri de soare,
Ce-si scanteiau jindurile spre viata soaptelor din primaverile vesniciei neumblate.
Felul in care trebuie reprodusa Ileana este sigur cu voce tere. E singurul fel in care-i poti intelege mesajul versurilor. Daca n-o intelegem este pentru faptul ca-i aplicam asteptarile conditionate de nuvela. Ea foloseste tehnica exploatarii subconstientului ca sa-si extraga ideile si, imaginile. Primul care a folosit aceasta tehnica a fost seful revistei ‘The Wagnerian Review’: Eduard de Jardien. El a dezvoltat aceasta tehnica ca sa incerce sa descopere in proza un echivalent a ceia ce a facut Wagner in muzica cu motivul laic. Ce o face pe Ileana unica este maturitatea cu care sta si receptioneaza la capat de cale ( calea vietii ) si apoi impartaseste cu inalta acuratete momentul. Spun asta pentru ca viata nu suntem capabili s-o vedem in lux de amanunte si ea trebuie ca sa dus de-a lungul vietii, de multe ori, sa retraiasca momentul si sa realizeze de una singura ce forte au fost capabile sa il creieze.
Dezradacinatului i-sa luat totul si de aceia isi concentreaza toata imaginatia si cunostiintele vietii intru a scrie ( faptul ca trebuie sa o iei de la capat si sa-ti pui deoparte toate comorile gandirii, al simturilor si al sperantelor…). Omul in conditii demoralizate isi multiplica constiinta si devine mai constient de valoarea vietii pierdute. Este foarte important sa fii vizionar, sa vezi frumuseti imposibile cu imposibile posibilitati ( vise ) fara ati pierde luciditatea. Nu e usor insa sa-ti tai mintea in feliute distincte. Suferinta este inima creativitatii, este combustibilul ei. Nu-mi place sa vorbesc despre exploatare, injosire si suferinta pentru ca, nu o cunosc personal pe autoare, dar ele sunt realitatile vietii. Fara ele am fi cu totii: LEGUME.
Nu e usor sa spargi zidul dintre tine si versul autoarei. Traim intr-o lume rapida cu plata pe loc. Dar si cand treci de zid vei fi schimbat. Stiu! E o afirmatie prea mare de crezut in ziua de azi. Dar te va face mai atent la ceia ce nu se spune decat la ceia ce se spune. Te ajuta sa vezi prin obiect nu doar obiectul si incepi sa asculti la ceia ce nu spun oamenii atunci cand vorbesc. Auzi ideia folosita si in felul acesta ti-se vor dezvalui lumi de care nici nu ai crezut ca exista. Devii mai curios si plin de interes, mai intrebator pentru ca vei invata sa te descotorosesti de necunoscut, de frica, de neliniste. Pentru ca inveti sa stii ceia ce ar trebui sa stii.
Ileana E. Marian ne propune sa retraim credinta, si curajul noului nascut in fata unei LUMI NOI. URMEAZA-TI INSTINCTUL!


Ben Todica

Ben Todică despre Ioan Miclău



Cred ca poetul este instrumentul prin care poezia este scrisa, pentru ca nu tot versul este poezie. Cred ca poetul este mijlocul prin care poezia patrunde in lumea noastra.
Daca impulsul vine din adancuri, atunci poeziea devine poem si cu cat este mai departe poetul, cu atat mai adanc este dorul de tara. Nimeni nu poate controla aceasta forta. Ea este un fel de har inzestrat si vine inspirata dintr-o profunda sursa divina. Nu vine din mintea folosita zilnic pentru rezolvarea problemelor de fiecare zi – sigur, poezia inoata din infinitul adanc spre suprafata lumeasca din locuri mult mai sacre decat ne inchipuim noi.
Ca artist, sunt constient de acest har, in sensul ca traiesc uneori zile intregi, alteori mai putin bune. Sunt zile cand lucrez cu viteza uimitoare, folosindu-ma de cunostintele si experienta vietii si descopar ca sunt complet lipsit de originaliate. Nu fac altceva decat sa ii imit pe predecesorii mei, pe contemporanii mei, lipsit de forta, farmec si mesaj, fara rezonanta intre mine si spectator. Si sunt alte dati, cand sunt lipsit de idei si muncesc, ma zbat, ma zvarcolesc ca un sarpe si cand nu te astepti, -divin- ceva apare din gradina cu o mireasma exotica si te captiveaza, te farmeca si atunci ingenunchezi, – in fata ta- imagini de neinchipuit. Si cred cu convingere ca ele vin dintr-o lume sacra, mult mai sfanta decat ne inchipuim noi, vin complet intregite dintr-un spatiu incomensurabil mintii noastre.
Poezia lui Miclau este o poezie pur romaneasca. Poezia exprima ganduri si emotii mostenite din mosi-stramosi, ce nu pot fi exprimate cu ajutorul cuvintelor. Limba vorbita si scrisa nu poate exprima mai mult decat cuvintele ei, pentru ca ea este relativ tanara, circa 45 de mii de ani, comparativ cu simturile, sunetele si emotiile noastre, care au o evolutie de aproximativ 45 milioane de ani. De aceea muzica si imaginile poporului nostru exprima mult mai mult decat cuvantul.
Asadar, poezia spune prin jocuri de cuvinte ceea ce nu se poate spune prin cuvinte. Ascult-o fara preconceptie sau analiza !
In poezia sa “DIMINEATA”, poetul Ioan Miclau impreuneaza cuvintele in expresia ideilor, nascand muzica. Tu intelegi idea, pricepi forma creata de muzicalitatea cuvintelor si toate la un loc sunt tema. Esti acasa. La o sezatoare, o mama inconjurata de fetele ei frumoase tes cu fire de aur si borangic portul neamului, portul tarii noastre. Mainile lor jucause alearga sub privirea inflacarata
a poetului. O alta familie, si o alta, etc.
Dimineata
Peste codrii, vai si sesuri roua-i un covor de-arginturi,
Rau-i spume, valul canta, lumea pare un sonet,
Scris pe portativul zarii de-a Naturii labirinturi,
Unde plin de dor si cuget studiaza un poet.
Zarea-n flacari se aprinde, cand urzeala-i de negreala,
Retragandu-si a ei neguri, lasa soarele sa iasa,
Cu-a lui coame aurite si zambire triumfala,
Diminetii dand placere, vietii cugetare-aleasa,
Nici o grija-n codrul verde, lumea-i vesnic in cantare,
Caci Divinul e in toate croitor si hranitor;
Poarta pasarile grija hranei lor ori de-mbracare ?
Totusi ele-s vii embleme pe-al padurii drag decor.
……………………………………………………………….
Poezia izvoreste dintr-un loc profund numit inspiratie, unde poti ajunge printr-un moment, o imagine sau o senzatie a carui ecou patrunde adanc in esenta fiintei noastre, devenind mesaj mesajer. Exemplu: Mirosind pentru prima data fanul proaspat cosit am inspirat in piept cu lacomie aerul. In acest moment, am realizat ca multe alte generatii ca mine, inaintea mea, au descoperit acelasi lucru si au inspirat cu aceeasi lacomie aerul inmiresmat de fanul proaspat cosit. Deci, eu traiesc un moment antic si total nou in acelasi timp, privind prin ecoul creat de numarul de persoane care au trait momentul in evolutie (Momentul poeziei “Dimineata”) Aceasta calitate de ecou infinit sub observatie declanseaza POEZIA.
Poetul Ioan Miclau evita metafora, pentru ca metafora in poezie e groteasca, or el nu poate fi decat uman, cald si parintesc. Nu trebuie sa umblam in poezia lui dupa ganduri ascunse sau idei obscure, asa cum se repede s-o faca criticul din noi, care, in mintea lui superstitioasa, umbla dupa mesaje codificate, ci sa lasam relaxat sunetul cuvintelor si al ritmului lor sa ne poarte in lumea poetului adevarata, simpla si sincera. Poezia e vie, daca o traiesti !
IOAN MICLAU – “POEZII ALESE“ ( Ed. Cuget Romanesc, 2006)

Ben TODICĂ