Cine a fost, de fapt, Conu Leonida

Cine a fost, de fapt, Conu Leonida,

celebrul personaj al lui Caragiale. Primarul din Mizil care a făcut ca trenul de Berlin să oprească aici un minut

Celebrul Conu Leonida din operele lui Caragiale a fost un personaj real, primar în Mizil la sfârşitul secolului XIX şi bun prieten cu dramaturgul. Stăruinţele lui de a scoate Mizilul dintr-un anonimat provincial s-au concretizat la 1 mai 1901, când “berlinezul”, adică trenul Bucureşti- Berlin, via Breslau, a oprit, pentru un minut, şi în Mizil.

„Se poate oare zice Termopile fără a zice Leonida? Nu, desigur. Ei! tot astfel, cine zice Leonida, zice Mizil. Mizilul nu se poate concepe altfel; dar nici Leonida. (…) Din frageda lui tinereţe, Leonida a visat un Mizil mare, un Mizil cel puţin capitală de district deocamdată... Astfel, odată l-a-ntrebat profesorul la lecţia de geografie: - Leonido, care e capitala judeţului Buzău? - Mizilul, domnule! a răspuns cu mândrie tânărul Leonida, viitor primar al urbei sale natale. - Nu-i adevărat, Leonido, a zis profesorul; e Buzăul... Dar capitala judeţului Prahova? - Mizilul, domnule! a răspuns hotărât junele. - Nu-i adevărat, Leonido; este Ploeştii. Dar a judeţului Ialomiţa? - Mizilul, domnule! a răspuns desperat băiatul. - Nu-i Mizilul; e Călăraşii... Treci la loc! Leonida a tăcut, încruntându-şi sprâncenele - e foarte sprâncenat - şi a trecut la loc. Dar dacă a tăcut, asta nu înseamnă că n-a gândit... «A! şi-a zis el în gândul lui. A! care va să zică, Mizilul nu e capitală de judeţ!»“, este un fragment elocvent pentru „personajul“ Leonida din schiţa „O zi solemnă“ a lui I.L. Caragiale, cea care îl consacră definitiv, alături de „Conu Leonida faţă cu reacţiunea“, în literatura şi conştiinţa românească, pe Conu’ Leonida, adică pe bunul prieten al lui Caragiale, primarul Mizilului, Leonida Condeescu.

Mizilul, „persecutat“ în literatură

          Orăşel mic, acum în Prahova, Miziul s-a „consacrat“ prin zâmbetele pe care le stârneşte doar la o simplă pronunţie, uneori fără un motiv anume, dar la care şi-au adus din plin contribuţia autori precum I.L. Caragiale – dramaturgul descrie în „O zi solemnă“ zbaterile lui Leonida ca Mizilul să devină capitală de judeţ, să strămute aici Episcopia Buzăului, Regimentul 32, Facultatea de Medicină de la Iaşi, să aibă port la mare sau măcar un teatru naţional - sau Geo Bogza care descrie în „O sută şaptezeci şi cinci de minute la Mizil“ plictisul exasperant provincial. Nici mizileanul George Ranetti nu face excepţie în a ridiculiza oraşul în satira politică „Romeo şi Julieta la Mizil”, iar Ioachim Botez, strecoară în „Însemnările unui belfer“ câteva texte, în aceeaşi notă, despre Mizil, unde a fost profesor de franceză vreo doi ani.

Cine a fost Leonida Condeescu

Pentru a-l înţelege pe Leonida Condeescu, contextul epocii şi preocupările acestuia de a scoate din nedreptul anonimat Mizilul, trebuie specificat că, în secolele al XVI-lea şi al XVII-lea, oraşul a făcut parte din fostul judeţ istoric Săcuieni (desfiinţat în 1845, după care Mizilul devine mai întâi proprietate a familiei Brâncoveanu, apoi oraş liber).

În 1950, Mizil a devenit reşedinţa raionului Mizil din regiunea Buzău, raion căruia i s-a alipit în 1952 şi fostul raion Urlaţi din regiunea Prahova. Cele două regiuni au fost unite şi au format regiunea Ploieşti, iar în 1968, odată cu reînfiinţarea judeţelor, Mizilul a trecut la judeţul Prahova. Micul orăşel, care la jumătatea secolului XIX era la apogeu şi care îşi trage numele din turcescul „menzil“, sau serviciu de poştă, a intrat într-un con de umbră provincial.

Foarte cunoscut nu era Mizilul nici pe vremea lui Leonida Condeescu, de unde şi eforturile primarului, ironizate de Caragiale – adevăratul Leonida a ştiut întotdeauna că a fost sursă de inspiraţie pentru acest personaj, dar nu i-a purtat pică lui Caragiale, ba mai degrabă a fost încântat decât supărat - , de a aduce aici Facultatea de Medicină de la Iaşi sau ca oraşul să devină port.

Caragiale a fost bun prieten cu adevăratul Leonida, primarul din Mizil din perioada 1895-1905

“Adevăratul Leonida Condeescu (1866 -1906), potrivit miziliadablogspot.ro, era fiul lui Constantin (Costache) Condu care se stabilise de la Malul Săpat la Mizil. În 1877, demarează prima sa afacere, o fabrică de produs săpun pe care îl vinde armatelor ruse care tranzitau Muntenia către Dunăre”.  Costache îşi va extinde aria seviciilor, trecând de la furnizarea de furaje pentru caii cavaleriei până la ridicarea unei mori cu trei etaje care, până la naţionalizare, îi va purta numele, întreprindere cotată ca primul stabiliment industrial din Buzău. O vreme, a fost şi primar al Mizilului.„Leonida Condeescu devine primar al Mizilului în noiembrie 1895 (a fost primar până în 1905-n.r.), la nici treizeci de ani, cu un scor electoral aproape ceauşist, 90 la sută din voturi. Îndatorat şi plin de elan, mulţumeşte (în presă) cetăţenilor ce-şi satisfăcuseră drepturile, cerându-le concursul «la opera de propăşire şi de progres de care scumpul nostru oraş are atâta trebuinţă», Şi va milita, se va lupta. Şi va (parţial) izbândi“, se consemnează pe miziliadablogspot.ro. Din ce consemnează istoria oraşului, primarul Condeescu, conservator pe viaţă, aduce în administraţie un spirit inovator, redresează bugetul oraşului, pavează străzile, înfiinţează o şcoală de meserii, o cazarmă. De asemenea, prin prisma prieteniei cu I.L. Caragiale, construieşte în Mizil o sală de teatru în care vor fi reprezentate, printre altele, operele genialului său amic. Oraşul, ajuns la apogeu şi prin eforturile lui Leonida Condeescu, nutrea la un statut mai important în geografia ţării, iar Caragiale surprinde dorinţele primarului într-un mod caracteristic.

„Mulţi vrăjmaşi are Mizilul!“

Astfel, doleanţa primarului „de a vedea Mizilul judeţ“, era înfăptuibilă numai prin „degradarea” unuia dinte cele trei judeţe limitrofe – Ploieşti, Buzău ori Călăraşi. Cel dintâi era cel mai vulnerabil: „Ploieştii se făcuseră vinovaţi de crimă contra unităţii statului: acest oraş se proclamase odată republică independentă, statul avea tot dreptul să pedepsească Ploieştii şi să declare Mizilul capitală a Prahovei”, scrie în schiţa lui Caragiale. Dramaturgul surprinde în „O zi solemnă“, cu umorul specific, frământările şi demersurile lui Condeescu. „«Mulţi vrăjmaşi are Mizilul!» a gândit cu amărăciune Leonida, şi la acest gând şi-a îndoit energia. A cerut o audienţă la rege. La această audienţă, Leonida şi-a aşternut tot programul său de dezvoltare a Mizilului, arătând în culori vii suveranului perspectiva unui măreţ oraş, care să fie cu vreme fala regatului.- Sire, tot s-a făcut pentru alte oraşe; pentru Mizil, nimic! Noi n-avem reşedinţă de judeţ, n-avem tribunal, n-avem episcopie, n-avem regimentul 32, n-avem liceu, n-avem facultate de medicină, n-avem teatru naţional, n-avem pod peste Dunăre - n-avem nimic, nimic, sire!... Rugăm pe maiestatea-voastră să ni se dea şi nouă ceva din toate astea. Să nu se uite că Mizilul este un oraş care a luat totdeauna parte cu entuziasm la cele mai mari acte ale istoriei naţionale; este păcat, sire, ca Mizilul să fie astfel persecutat! căci nu putem pentru ca să zicem alt decât că este o persecuţiune!“.

Ideile „nebune“ ale primarului Leonida

         Eforturile nu au rămas fără ecou. Pe 1 mai 1901, în urma multor stăruinţe, trenul Berlin-Bucureşti, aşa-numitul „berlinez“ opreşte şi în gara Mizilului (staţie CFR din 1872, când s-a construit calea ferată Ploieşti - Buzău).

Gara din Mizil, foto de epocă.

„Victoria“, un eveniment real de altfel, este consemnată în schiţa „O zi solemnă“:

„Pe când Leonida medita asupra chestiunii arzătoare: «ce s-ar putea cere guvernului în favoarea dezvoltării Mizilului?» iată că Direcţia generală C.F.R. înfiinţează expresul Bucureşti - Berlin via Breslau. Leonida ia itinerarul oficial şi vede... o scăpare din vedere, probabil! o greşală de tipar, desigur!! în dreptul Mizilului nu se indică ora - o linie dreaptă, ca la Inoteşti şi la Vintileanca! Aleargă la gară... Cercetează... Nenorocire! Nu e scăpare din vedere, nu e greşală de tipar! Este exact: expresul trece pe la Mizil fără să se oprească, nici la dus, nici la întors! A! asta e prea mult! Un an! un an întreg de alergături, de stăruinţe, de protestări, de ameninţări! un an de nelinişte, de neodihnă, de luptă eroică! Atâta luptă trebuia să fie-n sfârşit încoronată de succes. În sfârşit, de la 1 mai stil nou, trenul numărul 5 Bucarest - Berlin şi trenul numărul 6 Berlin - Bucarest se opresc în gara Mizil. Cel dintâi soseşte în gară la 10 şi 12 minute şi pleacă la 10 şi 13 antemeridiane; cel d-al doilea soseşte la 6 şi 37 şi pleacă la 6 şi 38 postmeridiane.

La trecerea primului tren, simpaticul primar al Mizilului, în culmea emoţiunii, emoţiune legitimă a unui triumf atât de greu repurtat, a expediat colegului său, primarului de la Breslau, următoarea telegramă:

Maire Bürgermeister, Breslau. Aujourd'hui jour solennel matin precises 10 h. 12 min. express Bucarest - Berlin arrete gare notre Midil pavoisee foule enorme presque dix mille personnes applaudissements frenetiques enthousiasme comble commission trois citoyens notables montes aller Buzeo banquet rentrer soir precises 6 h. 37 min. Midil express Berlin - Bucarest. Vive Allemagne! Vive Roumanie! Vive Breslau! Vive Midil! Salutations fraternelles! Maire Bürgermeister Midil, Leonida Condeescu

(Primar Bürgermaistru, Breslau - Azi-dimineaţă zi solemnă precis 10 şi 12 min. expres Bucarest - Berlin oprit gară la Midilul nostru pavoazată mulţime enormă aproape zece mii persoane aplauze frenetice entuziasm la culme comisiune trei cetăţeni notabili suit merge Buzău banchet se-ntorc seara acasă Midil precis 6 şi 37 min. cu expres Berlin - Bucarest. Trăiască Germania! Trăiască România! Trăiască Breslau! Trăiasca Midilul! 

Salutări fraterne etc. - trad. a.).

Înainte de înapoiarea comisiei de trei de la Buzău, Leonida primeşte următoarea telegramă:

Maire Bürgermeister, Midil. Breslau touche profondement sentiments Midil! Vive energique maire Leonida Condeescu! Maire Bürgermeister Breslau Nedescifrabil

(Primar Bürgermeister, Midil - Breslaul adânc atins de sentimentele Midilului! Trăiască energicul primar Leonida Condeescu! - trad. a.).

A! dar nu e totul sfârşit! zice Leonida, şi se suie în expresul numărul 6. - Unde merge acest primar, care nu oboseşte niciodată? - La Bucureşti. - Ce treabă are la Bucureşti? - 

Merge să stăruiască la C.F.R. ca, pe tăbliţa albă cu litere roşii, care indică direcţia celor două exprese, să se scrie de acum: Berlin-Bucarest via Breslau-Midil, şi, viceversa: Bucarest-Berlin via Midil-Breslau. Din nefericire, ideea „nebună“ a primarului, oprirea trenului de Berlin la Mizil, a fost urmată de o alta, în strânsă legătură. Începând din anul 1905, fostul primar Leonida Condeescu se internează de mai multe ori pentru „tulburări psihice“. Întors din ultima internare, pe 8 ianuarie 1906, se aruncă sub roţile trenului, în gara Mizil.

Sursa: Marian Ilie