Vasilica Grigoraș: Poeme
din Antologia ,,Printre rânduri,
printre gânduri, printre oameni…”
Publică
eseuri, poezii, cronici literare, impresii de călătorie, medalioane, interviuri
în publicaţii periodice din ţară şi din străinătate, în volume de autor şi
colective. În ultimii ani se apropie de poezia niponă publicând cărţi de haiku,
senryu şi tanka. Membru al Uniunii Scriitorilor Europeni din Moldova.
Poezia este
un monolog interior, o căutare de sine, o evadare din labiritul vieţii, e
amintire şi visare. Poezia este un mod de a sta de veghe, o cale de a te
reinventa; te descoperi pe tine însuţi pentru a te oferi celorlalţi, spunând
ceea ce nu ai îndrăzni să spui altfel.
Poezia este
clipa şi infinitul, este stropul şi oceanul, este licărul şi soarele,
dezlănţuire şi cumpătare, freamăt şi linişte,
încătuşare şi libertate.
Poezia este
pocalul din care ne împărtăşim, este cupa din care ne adăpăm sufletul însetat
de frumos, lumină şi iubire. Poezia este focul aprins de o scânteie divină.
Ninsoarea densă
în iuţimea vântului
ceaţă a minţii –
doar topită-n poezie
văd iar îngerul nopţii
***
Poem fără sfârşit
Conturul unei femei
flutura în depărtare
licărind tot mai viu
pe măsură ce se apropia
de lumina unui felinar
apoi se pierdea fără veste
în bezna hibridă a nopţii.
El se avânta pe urmele umbrei
şi sfredelea cu ochiul şoimului
imaginile confuze.
Îşi imagina o făptură plăpândă
plină de farmec întâlnită
printr-o întâmplare neobişnuită
bizară şi tainică deopotrivă.
Se învârtea totul în mintea lui
pe strunele harpei i-auzi vocea
trezindu-i un freamăt în tot corpul
şi se decide să se apropie.
Simţindu-i respiraţia caldă
ea se întoarce zâmbindu-i discret
îl fixează câteva clipe
cu privirea serafică
înţelegând amândoi
că nu mai era nimic de făcut
decât să-şi poarte împreună paşii
pe-aleea poemului fără sfârşit.
Sub semnul întrebării
În desaga anilor
cu voie şi fără de voie
îşi găsesc sălaş întrebări
rafale de vânt venite tăvălug
din văzduhul fiinţei
fire încâlcite de roata morii
prin albia râului vieţii.
Cum şi când voi găsi răspunsurile
şi la ce-mi vor folosi?
Cu o scânteie de lumină
un punct de culoare
o strună de vioară
o lacrimă de compasiune
un soare auriu de septembrie
simfonie divină
nuanţe reţinute rezervate
fără efuziuni zgomotoase
printr-o banală sugestie
transmitere telepatică
coabitez cu eternul timp al
întrebărilor
şi mă minunez o clipă
de simplitatea răspunsurilor.
Paradoxuri
Tac și vorbesc
ascult dar nu aud
mintea mi-e trează dar nu înţeleg.
Ţin ochii deschişi dar nu văd
dorm în nesomn
visez şi veghez.
Trec prin coșmaruri şi exaltări
mă copilăresc şi sunt înţelept
merg mă împiedic şi cad
dar am şi înălțări spre lumină.
De ani adun stări emoții
pe care le-am împletit
unele cu data-ntâmplării
în fibra-mi cea mai vibrantă;
cu blândeţe le-am încălzit
ori cu furie le-am alungat
însă multe mă urmăresc și azi.
Aud bătăi în poarta inimii
încetinit mi-i ornicul
și la trecut de jumate
un greiere de sub pânza de păiang
brodată în șemineu
îmi spune că a venit timpul
să mă iau în serios
să-L respect și să-L iubesc
pe Dumnezeul din mine.
Amintiri
Soarele învăluit în ceaţă
evadează tiptil
intruziune timpurie a zorilor
sfărmarea intimității
unei dimineţi obosite.
Într-un colţ încă mai licărea
candela aprinsă decuseară
flacăra muşca ceara
şi-i arunca pe obraz
o paloare ciudată.
Cu ochii împăienjeniţi de nesomn
se ghemui într-un ungher
cu capul pe genunchi.
În jur tăcere şi absenţă
doar un fluture de noapte
se mişca unduios
atingând c-o aripă
umărul umbrei tremurânde.
Urmărindu-i zborul diafan
se ridică îndată
şi deschise sertarul
cu petale de trandafir uscate
dar pline de mireasmă discretă
care îi aminti de primul sărut
primit pe căluţul de lemn
ce galopa pe covorul verde
din parcul de-altădat’.
Rătăcire
Rătăcesc adesea
printre fire de nisip
şi pietre
sfioasă încerc să le rostogolesc
şi mă hrănesc doar cu amintiri.
Rătăcesc adesea
printre copacii înalţi
ușor desfrunziţi
septembrie mă inundă tainic
şi plonjez
în vârtejul frunzelor aspre
înaintând spre necunoscut.
Rătăcesc
prin meandrele unui vis
adânc precum zborul
îmbujorată mi-e clipa
și pentru prima oară
îmi urmez intuiția.
Rătăcesc
în labirintul vieţii
alături de-o singură rază
și pierd urmele de întoarcere.
Mă las îmbrăţişată
de fiorul iubirii tale
şi-mi doresc să rămân
definitiv rătăcită.
Fluturi în simfonia timpului
Statuie încremenită
pe-o alee dosită
de privirea trecătorilor
simţea mireasma iernii
emanată de pielea ei rece
şi sufletu-i îngheţat.
Cu capul plecat
cu chipul palid
buzele mult prea strânse
şi respiraţie superficială
îşi caută liniştea
în freamătul vântului
şi clătinarea braţelor copacilor
în uguitul porumbeilor
şi croncănitul ciorilor
în fumul gros al hornurilor
care umple nestingherit norii.
După lungi aşteptări
şi întrebări făr’ de răspuns
câţiva fulgi timpurii de nea
îi mângâie timid umerii
scuturați de suspine adânci.
Încet o lumină ţâşni de niciunde
risipind umbrele lungi
ale privirii pierdute
şi-auzi ecoul propriilor paşi
în catedrala inimii îndrăgostite.
Întâmplare fericită
a unei noi revărsări
de fluturi neastâmpăraţi
în simfonia timpului.
Printre muguri, flori și licurici:
haiku
mulinete noi –
depănând firul apei
mugurii de sălcii
prima dragoste –
ghiocei topind gheața
din ochii fetei
un vânt blând pe lac –
ninge pe-oglinda lunii
cu flori de cireș
copil cu pojar –
ferestrele spuzite
de flori de cais
steagul arborat
de florile mărului –
speranța în plop
funambulii –
fulgii de păpădie-n
pânza de păiang
cataractă –
plină floarea de iris
cu puful de plop
un jurnal de neam –
înșirate pe altiță
florile de câmp
troiță-n răzor –
în lanul cu rapiță
toată aura
candelă vie –
un licurici prin rouă
sub crucea mamei
Circ național: senryu
primele știri –
două vrăbiuțe-n zori
toacă liniștea
starea vremii azi –
tot bate un vânt turbat
prin buzunare
transhumanță iar –
prin toate partidele
oi rătăcite
circ național –
la mare înălțime
trasul sforilor
macazul schimbat –
păpușari trași pe sfoară
de-ale lor păpuși
cod roșu de ploi –
cu atâția bani spălați
mocirlă peste tot
simț electoral –
cu momeala pe la uși
pun picioru-n prag
soț de poveste –
traduceri după traduceri-n
ediții de lux
foc mocnind de mult –
alături de un pârlit
tot mai des friptă
război iminent –
vecina mai tânără
încurcând ițele
Lumina toamnei (secvență tanka)
Pe-aripi de toamnă
valurile de cocori
s-odihnesc în zbor –
desenez pe cerul tău
amintirile mai vechi
Frunze ruginii
îndreptându-se spre râu
se pierd în adânc –
mă visez căprioară
sorbind lumina toamnei
Umbre palide
pe potecile toamnei
urcând agale –
în cămara inimii
perspective ascunse
Miez de noapte (secvență tanka)
Desculţ prin iarbă
adun stropi de linişte
târziu în noapte –
presar plânsul neplâns
prin livada în floare
Printre stele mii
în miez de noapte învăţ
filosofia vieţii –
tainic ochii tăi sclipesc
chiar şi în întuneric
Îmi vine-adesea
să mă plimb prin inimă
în toiul nopţii –
mă sfarm de suferinţă
reinventându-mă din cioburi
Vasilica Grigoraș
(Din Antologia
”Printre rânduri, printre gânduri, printre oameni…”, Târgovişte, Editura Singur, 2017,
coordonator: Mioara Hususan)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu