IM ADRIAN PĂUNESCU

DĂ SENS ÎN PROPRIU-MI VERS-UNIVERS

IM ADRIAN PĂUNESCU

Adrian Paunescu cofrate din cer

Confrate de departe, geto-dac-felix, lider liber,

fără a fi împins în imens din spate

prosper prin scris, îmi dă sens în propriu-mi de vers-univers,

în paradis, ca geto-daco liber proscris,

inteligent cu vervă-n Parlament şi savant,

ca om între oameni s-arate la duşmani,

s-arate celor putrezi de bogați şi corupți la minte

şi-n pene umflați financiar şi material curcani umflați cu nerespinsabilități,

s-arate că nu ne trebe adeverințe

să dovedescă nobil şi sublim origine sănătoasă şi verde de-acasă

în frumusețe şi tandrețe de morală

în ceea ce-i iubire-Ioan Alexandru drept la înviere,

Iisus mai presus de cuvinte-Dumnezeu şi moarte, că ştim

din părintească şcoală nobil şi sublim artistic să trăim,

să vețuim geto-daco liber sub cer

să vețuim cum ştim la iaba verde în splendoare de muncă şi sărbătoare

cu răsărit de doină-lumină, cugetare adâncă ca apa curgând răsărit de soare, de binecuvântare-

Românie în armonie întinsă, inimă-maximă tainică, profundă şi mare

corolă florală-sinfonie de doină minune şi de pace-pâine,

de aer şi apă-curgătoare şovăitare rece în curgere din izvoare

cu păstrăvi şi alte dumnezăieşti vețuitoare,

în curgere cu proces permanent de purificare, primenire,

prosperă primăvară osmotică şi ozonică din munte revoluționară artificial într-un sistem național

să irige: câmpie şi luncă cugetare adâncă

fără birocratism de comunism,

în cugetare de luncă-adâncă gâlgâind grâne, ca un tricolor osana-cânt fâlfâind profund în vânt

fără adeverințe pentru frumusețe,

adeverințe dintr-un mecanism al mişcării hârtiilor,

hârtii maculatură fără rostul lor,

făra folos şi adăpost popoului nost,

că unde vețuim rămânem la bogăția,

la lada-laudă de zestre ce o avem

cu țară şi neam în plinătate de mulțam,

că ceea ce e iubire din preaplin  de divin, în plinătate de iubire şi pasiune am

şi nimeni nu poate  zice, că nu am ce am,

dacă am într-o sfântă treime şi de amin, de țară carpatică şi mioritic neam

cu flori de amin date de Dumneze pentru totdeauna, şuhan,

din lumina zilei dintâi, zilei de început,

din vremea lui Eva şi Adam,

de mai dincoce către Moise, Aron, Lot şi Avraaam, în drum spre făgădință, către Canan trăindu-ne traiul şi mâncându-ne aman malaiul

că iubitori de pace românii-s pâine binecuvântată,

ca o cruce alduită peste apă,

peste baltă unde mi-a căzut norocu'-n apă,

dar de unde boii beau apa din tău

există un sfânt Dumnezău,

rămâne: dulce minune şi pâine ce Hristos ni se frânge,

că unde-i lege nu-i tocmeală în şcoala de dinolo de şcoală

ridicându-ne câmpia cu dealul munte-n bloc şi lan, holdă, cântec de muncă şi cugetare de luncă

nemurindu-ne-n mit-baladă, legendă cu mută lebedă

viscolită în zăpadă,

ridicându-mă de pe orizontală pe verticală,

Adrian Păunescu, strigând cu hei-rup! non stop!

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                            strigă la a proprii lor baroni cu steagul făcut din cap de lup,

le strigă cu rost şi folos luminos de popor,

iubire le strigă cu drept la înviere, la adevăr şi dreptate din strâmbătate, din deviere, din abatere..,

dar aieştea, baronii,

nu-l iau în seamă nu-l ascultă,

deşi ca un părinte cuminte e adevarată artă, nu le minte,

că duh de viață şi duh de adevar stralucire de Eminescu de Luceafăr dragoste e ,

ca baietul ce-adorme pe prispă de izvor pentru România cu falnic, pragmatic spornic şi prosper geto-faco-liber viitor,

deşi fuduli şi nu deştepți destul parlamentarii, ca Iuda pe Hristos

îl agasează, îl enerveză, îl fac

de exclamă:"Iartă-I Doamne, çă nu ştiu ce fac !"

însă ei drept mulțumită îi sar în gât,

că de bine li s-a urât,

sar harnic şi-l sărut (îl vând morții, ca un facut),

că, coce-le-ar nodu ! cu veriga şi bățul în nas sunt duşi de străini,

sunt duşi harnic sorcova-vesela iară şi iară năpraznic,

se duc la dracu-n praznic să-şi risipescă țara

şi-n pricaz s-o facă de pripas

cu fabrici ajunse pe butuci şi la fier vechi,

cu economia fix-pix, ca la nimeni şi pe nicăieri,-

România-felix al României profunde şi Mari

să se facă-n prăpăd omor în popor,

(ca celor mulți să le fie viața amară şi pe nicăieri, de pripas,

vacă altora îmbuibați, vacă de supt, de muls şi de tras în piept)

ca geto-dacii robi să nu mai trăiască liber pe lucă, pe munte, deal şi sub cer,

că mutalăii, răii, cei corupți sunt dezbinați şi glibalizați,

sunt îndevoliți stapâniți de guvenanți străini,

pentru a fi cât lumea jegmăniț, ca-n oală fierți, neliniştiți, fiertiți, robiți, -

slugă la dârloagă o viață întreagă.

Pavel Rătundeanu-Ferghete