Radu Gyr și lipsa de profesionalism...

„România legionară urma ca în 1980 să aibă 40 de milioane de locuitori și să fie puternic industrializată!”

Radu Gyr și lipsa de profesionalism a „exegeților” săi.

Domnule profesor ION COJA, v-am trimis eseul dnei ANA SELEJAN intitulat Discursul lui Radu Gyr în totalitarismul postbelic, și doresc să vă cunosc părerea despre acest text, sper că l-ați citit.

Citesc tot ce-mi trimiți dumneata. Am auzit de doamna autoare că a scris mai multe texte oarecum pe aceeași temă ca și „eseul”: trădarea intelectualilor români după 23 august 1944! Și, de dragul dumitale, mai înainte de orice, voi pune câteva întrebări. Doamna în cauză a scris până acum ceva despre intelectualii care nu, nu au trădat în aceeași perioadă istorică? Căci sunt destui! Și, mai ales, a scris ceva despre intelectualii care au trădat după 1990? Căci sunt mulți și aceștia!

Cum ziceam, nu știu nimic despre doamna Selejan, decât că s-a născut în 1946, deci a trăit 44 de ani sub „comunism”. A avut timp berechet „să nu trădeze”. Timp să adune și  ceva care să se numească „operă”.  Există?

Nu am nevoie de un răspuns la aceste întrebări. Cel mai grav ar fi dacă unul din răspunsuri ar fi „doamna Ana Selejan nu a scris nimic (mai nimic) despre intelectualii care au trădat după 1990.”

De ce ar fi așa de grav?

Pentru că va trebui s-o încadrăm alături de aceștia: cei care după 1990 au trădat condiția lor de intelectuali, de învățați ai Neamului.

Ce aveți de reproșat eseului pe care vi l-am trimis? Țin foarte mult la Radu Gyr și nu-mi pică bine concluzia autoarei:  „e clar că Radu Gyr a practicat scrisul la două mâini. O scriitură „semioficială”, la vedere, cea din ziarul „Comitetului român pentru repatriere”, şi cea ascunsă, interzisă, cea valabilă din punct de vedere estetic, de certă valoare şi perenitate.”

Domnule, distinsa eseistă se declară anticomunistă! Postură ușor de asumat imediat după 1990, dar din ce în ce mai greu de afirmat azi, după 27 de ani de anticomunist „de stat”, fără să vii cu argumente serioase. Căci viziunea noastră asupra perioadei 1945-1989 este azi alta decât în decembrie 1989. Iată, din acest eseu aflu că a existat în vremea „aceea” un Comitet român pentru repatriere”, iar lui Radu Gyr doamna eseistă îi reproșează că a colaborat cu acel comitet! „Păi, cucoană, îmi vine să-i zic, dacă ar exista azi un asemenea comitet, m-aș strădui și eu să colaborez la opera de repatriere a românilor! Cum să-l acuzi pe un mare naționalist, ca Radu Gyr sau Nichifor Crainic, că n-au refuzat colaborarea la repatrierea românilor, o preocupare dintre cele mai firești a unui guverne, indiferent de ideologie?! Mata ce ai vrea, să ne punem în slujba operei malefice, diavolești, de depopulare a României, de deromânizare a Țării, care se petrece după 1990 susținută pe toate căile de actualul establishment?! Și mai ales se produce această hemoragie națională fără să stârnească niciun protest mai serios al majorității intelectualilor noștri. Y compris doamna Ana?...”

Propriu zis e de mirare că a existat acel Comitet în anii „obsedantului deceniu”, denumire eufemistică a unui deceniu odios, în termeni exacți!

Totuși, să ieși din pușcărie unde te-au băgat pe nedrept comuniștii și după câteva zile să scrii laude la adresa comuniștilor nu este un lucru prea curat...

Domnule, cum vă mai păcălesc cuvintele!... Gândiți-vă la persoane și la fapte, nu la cuvinte! Comuniști se numeau și Ana Pauker sau Teohari Georgescu, dar și Gheorghiu Deja sau Ilie Murgulescu! Păi comuniștii care i-au închis și torturat pe Radu Gyr și camarazii săi în anii acelui deceniu tragic nu mai erau pe funcții de conducere la data când închisorile comuniste au început să se golească de deținuții politici, de alde Radu Gyr și Nichifor Crainic! Instaurarea comunismului de tip bolșevic, kominternist, s-a produs cu brutalitate, cu sute de arestări într-o singură noapte, sub protecția Armatei Roșii care ne ocupase!... De acest regim total anti-românesc, mai întâi anti-românesc și abia în subsidiar anti-democrat, nu ne-au scăpat americanii, cum am sperat cu toții, ca niște năuci! De acel regim criminal ne-au scăpat comuniștii naționaliști,  la început minoritari în partid, care cu timpul au devenit majoritari și, când s-a constituit o masă critică de români în rândurile Partidului, partidul a început să iasă de sub teroarea instaurată de „grupul deviaționist” al minoritarilor (evrei și maghiari în primul rând) kaghebiști, kominterniști!

Românii umpluseră închisorile în anii odiosului deceniu. Exemplară întâmplarea petrecută la Târgu Mureș, când  Gheorghiu Dej a întrebat câți deținuți politici sunt în Regiunea Autonomă Maghiară. Iar când a întrebat câți dintre acești deținuți sunt maghiari, i s-a răspuns că niciunul!... Numai românii unelteau împotriva ordinii sociale?!, s-a mirat Ghiță al nostru...

Insinuați că a existat un filon naționalist în partidul comunist, că acest grup naționalist a organizat Comitetul de repatriere a românilor și că Radu Gyr a căzut la pace cu acești comuniști naționaliști?!

Nu insinuez, ci afirm! Vin cu probe! Or, când doamna Ana Selejan își propune un asemenea subiect,care pune la colț aproape toată intectualitatea românească, avea datoria să se asigure că înțelege ce s-a întâmplat, că știe tot ce trebuia știut ca să înțeleagă!... Or, din eseul doamnei, eu am înțeles că domnia sa acceptă punctul de vedere al celor care se străduie să ascundă acest adevăr: în istoria celor 45 de ani de comunism, în România au fost două perioade: una de comunism bolșevic, kominternist, anti-național, care a ținut până prin 1960, și alta de comunist naționalist, cu „față umană”.

În toamna lui 1960, când am dat admiterea la facultate, la examenul oral mi-a căzut să vorbesc despre romanul Bărăgan, celebru pe vremea aceea, lăudat în toate manualele. Nu mai țin minte cum am început, dar am fost oprit de examinator, de George Ciompec, cu întrebarea „ați citit romanul?” Se vedea pe fața  lui George Ciompec și a celuilat examinator, dna Chiosea, că sunt oameni normali, de încredere, așa că am răspuns cu toată sinceritatea:  „Nu am citit romanul, am încercat de câteva ori, dar mi s-a părut prost scris, tezist etc.” (Reproduc aproximativ răspunsul meu.)  Răspunsul comisiei a fost nota 10 pe care mi-au dat-o fără să-și mai piardă vremea!... Curtea era edificată!Așadar...

Toți profesorii pe care i-am avut la facultate au fost de calitatea intelectuală a regretatului George Ciompec! Niciun „trădător” printre ei!... Fuseseră câțiva trădători care se remarcaseră în anii „aceia”, dar după 1960 nu mai teoretiza nimeni realismul socialist cu entuziasmul de odinioară. Mă gândesc la alde Grohmălniceanu, care mi-a fost cel mai antipatic, alte nume nu dau! Fuseseră majoritari prin anii 50, ajunseseră minoritari în facultate și se reciclaseră strategic!

Să revenim la Radu Gyr.  Cum e cu scrisul „la două mâini”?

Nu știu dacă din onestitate sau din prostie doamna Ana Selejan dă un număr suficient de mare de citate din poeziile publicate de Radu Gyr în revista comunistă „Glasul Patriei”, astfel că putem judeca în cunoștință de cauză cât a fost Radu Gyr de practicant al „realismului socialist”! Păi ce minunată literatură ar fi fost cea scrisă de Dan Deșliu sau Maria Banuș ori Nina Casian dacă ar putea fi pusă alături de textele publicate de Radu Gyr „la comanda partidului”! Nu sunt două mâini, domnule coleg, ci o singură mână, a Poetului autentic!

Mi-am adus aminte de Labiș, strident de sincer printre poeții conscrați ai partidului, și afirm că avem toate motivele să considerăm că Radu Gyr a fost sincer. Pentru un voitor de bine lucid, multe din cele ce se petreceau în România de după 1960 erau motive de satisfacție! Așa ceva Ana Selejan se pare că nu poate accepta!

Iată, un caz: poezia despre Mamaia, scrisă de Radu Gyr în 1963, superbă, pomenită de Ana Selejan printre poeziile scrise de Radu Gyr cu ...mâna stângă probabil. I se pare recenzentei că nu ar fi sinceră încântarea poetului dinaintea peisajului completat de partid cu cunoscutele hoteluri și amenajări turistice! Întâmplarea face că în 1963 eram salvamar pe plaja de la Mamaia și cunosc bine subiectul Adică știu ce minune era Mamaia, stricată după 1990 de explozia economiei de piață! Cunosc bine ce șoc era pentru toți turiștii occidentali la vederea stațiunii Mamaia! Dar și pentru românii care nu o mai văzuseră de câțiva ani! Era o minune! Un turist francez cu care mă împrietenisem mi-a trimis din Franța un ziar care prezentase un larg reportaj asupra Mamaiei.  Numai superlative! Unul care mi-a rămas în minte, iată, după 50 și de ani: „les pelouses plus vertes qu-au Deauville”. Ca și mirarea semnatarului că românii practică și pe plajă „le baise maine”. Mi-aduc aminte că m-am mirat și eu: ce era de mirare?!...

Ca naționalist autentic, Radu Gyr nu putea să nu se bucure când se întâmpla și ceva de bine pentru Țară, pentru bietul român! Așa cum s-a bucurat Petre Țuțea când a văzut cât de mare și de fastuoasă este Casa Poporului! Ăsta era soiul legionarilor adevărați. Iar deseori l-am auzit pe Ghinea sau Țuțea comentând anumite „realizări” ale comuniștilor zicând: asta ne propuneam și noi să facem! În viziunea legionară, „România legionară urma ca în 1980 să aibă o populație de 40 de milioane și să fie puternic industrializată!” De aceea apreciau tot ce se petrecea în România pe linia proiectului legionar, chiar dacă meritul era al dușmanului, al adversarului de idei! Pentru legionari Țara era și este mai presus de orice ideologie!

Cred că Ana Selejan cunoaște puține lucruri despre legionari, despre mentalitatea legionară! O să-i dau o informație utilă pentru o nouă ediție a cărților sale: în închisoare, ca și în libertate după 1964, a existat un subiect dezbătut de legionari pe toate părțile fără să ajungă la o concluzie unanimă: după război a venit la București colonelul rus Romanov, cu misiunea de a transmite conducerii legionare din partea lui Stalin personal invitația ca legionarii să intre la guvernarea Țării alături de comuniști! Legionarii au refuzat. Refuzul nu a fost unanim. Unii, nu puțini, ar fi acceptat intrarea la guvernare, în ideea că legionarii ar fi putut influența guvernarea să fie mai puțin nocivă pentru Țară și Neam!... Am asistat la mai multe discuții pe acest subiect, la cafeneaua din holul Athenee  Pallace-ului. Mi s-a cerut și mie părerea la un moment dat... Se pare că Sima a decis refuzul, în ideea că trebuie salvată ideea legionară, ferită de vreun compromis care i-ar fi stricat pentru totdeauna imaginea!...

Tocmai voiam să vă întreb ce credeți despre dezicerea de legionarism a lui Radu Gyr?

E regretabil că Ana Selejan, ca filolog, nu și-a dat seama că acele texte „anti-legionare” nu au fost scrise de mâna lui Radu Gyr! Se simte sintaxa cazonă, căznită, a textului. Iar dacă nu o simți ca cititor, stai acasă și nu te mai ocupi de textele literare. Eventual scoți ediții, dar nu mai mult! Nec plus ultra! Chiar i-aș sugera doamnei colege să facă o ediție cu poeziile și textele lui Radu Gyr, publicate la „Glasul Patriei”. O public imediat pe cheltuiala mea, iar încasările i le cedez!... Va fi o mare surpriză, deosebit de plăcută, pentru orice român care-și merită numele. Radu Gyr nu a trădat, cucoană!

Totuși Radu Gyr a semnat acele texte anti-legionare!

Nu le-a semnat, ci au fost publicate sub semnătura sa. O să spui că trebuia să nege Radu Gyr, să protesteze că s-a comis un fals în numele său?!... Am mai povestit ce a pățit Alexandru Graur în anii 50: i s-a cerut să scrie pentru „Scânteia” un text despre limba care se vorbește în Basarabia. A apărut un text modificat în punctul esențial, în care se afirma că în Basarabia se vorbește limba moldovenească, a 11-a limbă romanică, distinctă de limba română!...  Și nota bene: Graur era un comunist, cu 6 ani de ilegalitate! N-a avut nicio posibilitate să protesteze. Mi-a spus mie care a fost adevărul, iar eu mă simt dator să-l amintesc când este cazul! Dacă Graur sau Radu Gyr ar fi apucat să trăiască după 1990, atunci am fi putut să ne mirăm că nu au contestat semnătura!

Deci, în concluzie, cum rămâne cu loialitatea și sinceritatea lui Radu Gyr?

Pentru mine subiectul ar fi sinceritatea doamnei Selejan. Nu este în stare să spună cinstit că Radu Gyr în poeziile publicate la  comanda partidului nu scrie niciun rând de laudă a vreunui conducător comunist, niciun vers de laudă adusă Partidului! Ba mai mult: în multe poezii reia teme și motive din poeziile publicate în perioada interbelică! O spune însăși madam Selejan, dar într-o manieră care face de neînțeles pentru majoritatea cititorilor acest adevăr esențial. E ca și când nu l-ar spune!

Și atunci de ce o face?

Ca stratagemă penibilă! Să nu i se ceară socoteală că a eludat observația esențială: Radu Gyr a lăudat ce se întâmpla în viața românului de rând, în devenirea Țării! Or, acum, când ne-a trecut febra anti-comunistă, putem spune liniștiți că după 1960-64 în România s-au petrecut și lucruri demne de prețuirea unui patriot autentic. Vezi afirmația lui Petre Țuțea: „Ceaușescu a fost mai naționalist decât mine...”

Vă mulțumesc pentru...

Nu, nu! Eu îți mulțumesc! Voi relua subiectul, dacă pot spune așa, scriind despre Paul Anghel, un mare intelectual, care vreme de câțiva ani a condus revista Tribuna României, cea care a continuat opera revistei Glasul Patriei.

A consemnat Nikita Vancea

PS Pentru cine este curios, textul dnei AS se poate găsi  la adresa http://www.tabor-revista.ro/pdf/11031.pdf

28 iulie 2017

COMENTARII

Intrând în subiectul titular, să spun că zeci de poezii a publicat Radu Gyr, unele semnate cu pseudonimul Ioachim Puşcaşu, în ziarul Glasul patriei. Câteva au fost reluări din volumele anterioare, dar cele mai multe erau creaţii noi; pe acestea din urmă le recunoaştem pentru că sunt datate, spre deosebire de reluări. Poetului Radu Gyr nu i-a fost greu să intre în tiparele liricii realist-socialiste de slavă şi bucurie de viaţă; exceptând tema (cântarea) partidului (persoane, evenimente), poetul făcea faţă ipostazelor ofi ciale agreate, prin reactivarea câtorva paradigme lirice interbelice, cum ar fi vitalismul peisagist – din vremea în care slăvea Oltenia simbolică (în vol. Cerbul de lumină, 1928), lirica suavităţilor fl orale (ciclul „Grădini” din cartea Cununi uscate, 1938) sau poezia paternală (Stele pentru leagăn, 1936), precum şi eufonia şi narativitatea baladelor patriotice, scrise în vers scurt, săltăreţ, de tip folcloric. Căci de ce n-ar fi „mers”, nu s-ar fi integrat în peisajul poeziei din anii ’60 versuri ca acestea, luate la întâmplare din exerciţiul poetic interbelic al lui Radu Gyr: Sunt tot o bucurie vegetală/ Ca o explozie de frunze noi (...). Aş bea o vadră de nemărginire / O butie de azur şi de trăscău (...). Ori: Tot sângele toamnei să-mi curgă în carne Un sânge cu-aromă de vin, de poeme (...). Sau: Leagănă-ţi ofrandele/ crinule de gheaţă Şi-ncovoaie-mi candele, albe peste viaţă. (...). Şi: În grădina lui Călin/ toate păsările vin/ cântă mult şi dorm puţin. Acestea şi alte zeci de poezii se puteau încadra cu uşurinţă în poezia descriptiv-cetăţenească a vremii, fără să fi e bănuită de decadentism, infl uenţă nesănătoasă etc. Şi s-au şi integrat, dovadă republicarea în gazeta Glasul patriei a câtorva poezii din răstimpul interbelic; bunăoară, chiar poezia Chiot de primăvară, din care fac parte primele patru versuri citate, a fost republicată aici, în 1964 (în nr. 12, 20 apr.). Şi mai sunt.

În fi ne, rostul meu aici este ca, printr-o suită de fragmente de poezii, să confi gurez imaginea poetului Radu Gyr la Glasul patriei, fără ambiţia restituirii ştiinţifi ce (ce s-a editat şi cum: modifi cat sau în varianta originară) şi nici a restituirii integrale; le voi reproduce, pe cât posibil, în cronologia tipăririi lor, pentru a confi gura vocea poetică „la vedere”, ofi cială (deci militantă şi optimistă) a lui Radu Gyr, în răstimpul 1963-1972, alta decât vocea poeziei „ascunse”, de sertar, scrisă în tonalităţile şi coordonatele modernismului metafi zic, publicată în cele trei cărţi postume mai sus-menţionate.

În 1963, Radu Gyr a publicat în gazeta Glasul patriei cinci poezii, din care una Căminul este reprodusă şi în volumul postum Anotimpul umbrelor (1993). Când slovă şi strădanie/ se-nchină Ţării mele, tu mârâi, pocitanie/ cu putrede măsele. Când eu ca pe o rodie/ gust pârga dulcii Patrii, în zgarda ta, jigodie,/ de după gard mă latri. (În zgardă, în nr. 23) Cred (în nr. 26, p. 1) Cred în Om şi-n viaţa din artere./ Cred în geniul doldora de rod. Cred în dârza Omului putere/ spintecând azurul până-n sfere şi-ntinzând peste genuni şi ere/ fruntea lui de flăcări ca un pod. Cred în Muncă: treaptă luminoasă/ ce te-nalţă tânăr şi robust. (...). Cred în paşii Dragostei prin ere,/ cred în via Patriei putere, cred în Pace – pod de giuvaere – /cred în tine, inimă de Om. Noaptea, la Mamaia (în nr. 27): Când sciticele veacuri, pe ţărmuri dobrogene / adulmecă din zare trireme şi galere, se urcă marea-n ceruri pe scări marmoreene/ cu foşnet de mătăsuri şi lespezi verzi de ere. (...)..). Căminul (în nr. 29, p. 1): Slăvite-n veci să fi e alba tindă,/ fereastra unde râde-un corcoduş şi bunul prag al primitoarei uşi/ cu braţe dulci ce-aşteaptă să cuprindă (…). Toamnă (în nr. 30/ 1963): Nu-mi pasă că burniţa vine/ şi nopţile toamnei mă sug. Cămări şi hambare sânt pline/ de rumenul verii belşug. (…). Cămări şi hambare ard pline/ de proaspăt rubin zâmbitor. E fl acără-n orice ciorchine/ şi roadele râd tuturor. Alte nouă poezii publică Radu Gyr în 1964 în Glasul patriei. Începe să se limpezească şi noua substanţă poetică: „Cântul – Pacea – Dragostea de om”, „dârza Omului putere”, „cerul patriei”, ţesătoarea fruntaşă ş.a. Cântec de leagăn (în nr. 2/ 1964): Nani, puiul mamei. Ţi-au trimis/ Zorile trei ramuri de cais. Trei lumini desprinse dintr-un pom:/ Cântul – Pacea – Dragostea de om. Când am fost ca tine, bezne mari/ mi-au adus trei vreascuri de arţar, Trei uscate gheare de copac:/ Plânsul – Truda – Foamea fără leac. (…). Iarnă românească (în nr. 4): Hambarele zâmbesc cu pântec plin,/ sus sarici ciobăneşti şi sub cojoace. Se-ncrâncenă, prin beciuri, poloboace/ cu aur dulce şi vârtos rubin. (…). Şi-n noi irupe-atâta cald tumult/ de tinereţe nouă şi fecundă… Înaltă limpezime ne inundă/ şi e lumină multă. Prour mult. Cântec în nr. 6 , 20 febr.: În loc de paşi, ca în poveste/ botfori vrăjiţi aş vrea să-ncalţ, să urc pământu-ntreg pe creste,/ pe-un pisc de cântec să-l înalţ. (...) Discursul lui Radu Gyr în totalitarismul postbelic 69 Tabor, nr. 3, iunie 2012 Eseu Şi-n loc de searbede cuvinte,/ aş vrea vulcani să tune-n veac, din toată lava mea fi erbinte/ imn ţie, Omule, să-ţi fac. Mărţişor (în nr. 7): Ce mână de măicuţă bună/ te prinde-odorului pe piept, să-i stai luceafăr în furtună,/ să-i porţi noroc pe drumul drept? (…). De-nchegi în zâmbet primăvara,/ din micu-ţi soare s-o culeg, sărut în tine toata ţara/ şi cerul patriei întreg. Ruxandra (în nr. 8, 10 martie): Fabrica-mi cunoaşte braţul teafăr/ râsul tămâios şi-ndemnul drag când, ţesând, din soare şi luceafăr/ raze, şi nu fi re, parcă trag. (…). Şi cum dezmierdările sărută/ fi rele zvâcnite sub alint, sună-n mine-adânc ca o lăută/ patria cu strune de argint. Armindeni (în nr. 13, 1 mai 1964): Crengi în rochii albe de mirese/ stânjenei cu ochi de heruvim... Cât îi zarea, pajiştea îşi ţese/ frăgezimea noului chilim (...). Şi e-un cer albastru fără cute,/ mai curat ca dragostea din mai... Parc-ar vrea pământul să-l sărute/ şi să schimbe lumea toată-n rai. Patrie, dragoste, fl acără, datină,/ maica mea sfântă de azur şi rubine, nimeni, nimic, nicăieri nu te clatină/ veşnică-n noi şi noi veşnici în tine. (…). (Patria, nr. 16, 1 iunie 1964) Carpaţii (în nr. 26, 10 sept.): Neam străvechi, tu ţară pururi vie,/ munţii mei cu soarele pe scut, limpeziţi de neguri şi trecut/ străluciţi cu piscu-n veşnicie. Parc autumnal (în nr. 32, 10 nov. 1964): Acelaşi parc, aceleaşi chilimuri vegetale, şi-aceleaşi crizanteme în horbote de fum. Şi tu renaşti în toate, re-mprospătat în toate, în zâmbetul şi-n şoapta perechilor pe-alei, în candele de nuferi, în ape de agate şi-n seara ce palpită de candizi funigei. Ghiocel de martie, Ziduri vechi la Ruginoasa, Belşug, Hidrocentrala, Cu steaua, Cetăţi dacice, Oraşul nou, Efi gia, Mugurii, Lovişte şi încă pe-atâtea sunt poeziile publicate de Radu Gyr în Glasul patriei în următorii ani (1965-1972). Să mai citim câteva, în fragmente: Şi peste hambarele/grele de recoltă, inima, ca soarele/arde sus pe boltă. Cresc porumbii tefer/ nalţi ca voevozii,/ Prune cât luceferi/ pepeni cât zăvozii. (…). (Belşug, în nr. 27, 10 sept., 1965): Şi-n bradul tău cu dragi năluci,/ din pâlpâirile suave răsare casa de sub nuci,/ rămasă, albă, pe Târnave. (…). Ana Selejan 70 Tabor, nr. 3, iunie 2012 Eseu Sau parc-apoi urări auzi,/ colindători în noaptea sfântă... Şi stai aşa, cu ochii uzi,/ zâmbind sub bradul care cântă. (Departe sub un cer străin, în nr. 1/1967) * * * Portret (în nr. 5/ 1967): Mărioară de la Râmnic,/ Mărioară de pe Criş, Cu tulpina strânsă-n vâlnic,/ numai cer şi luminiş; (...) Ţara românească toată/ arde-n trupul tău bălai, ca o holdă legănată/ pe o lacrimă de rai, (…). Închinare la un pahar cu vin (în nr. 1/ 1969): Ciocnim paharul pentru Noul An/şi pentru toate jerbele-aurorii. (…). Ciocnim pentru lumină, pentru an/ şi pentru noi furnale şi turbine. (…). pentru ce creşte-n cântece şi zvon/ cu tălpi de fi er, cu tâmple de beton, în imn de foc şi-n tunet de piston/ în ţara vieţii limpezi şi senine. (…). Şi bem şi-n cinstea ta senin condei/ cu flăcări mari să scrii şi cu safi re (...) pentru români să scaperi noi trohei (...) La cina mea (în nr. 36/ 1971): În oale vin mai negru ca o noapte,/ alături pâine şi în blide lapte şi struguri mari, ca zorile de proaspeţi…/ La ceasul cinei, dacii îmi sunt oaspeţi. (...) Pe urmă, pe ştergarul cât o zare,/ aştern o jimblă şi un drob de sare, răstorn, pe altul, aurul livezii/ şi-ţi ies în drum cu oile şi iezii.

se impune o evidenţă: e clar că Radu Gyr a practicat scrisul la două mâini. O scriitură „semiofi cială”, la vedere, cea din ziarul „Comitetului român pentru repatriere”, şi cea ascunsă, interzisă, cea valabilă din punct de vedere estetic, de certă valoare şi perenitate, scrisă în tonalitate iambică, fi ind, în ansamblu, nu ţipăt de bucurie şi paradigmă imnică, ca aceea din Glasul patriei, ci bocet şi meditaţie de viaţă. Pentru a ţine dreaptă cumpăna analismului meu asupra poeziei lui Radu Gyr –

ANA SELEJAN, The Discourse of Radu Gyr in the Post-War Totalitarianism The author comments, in the present article, a few of the less known writings of Radu Gyr—a prominent Romanian poet in the inter-war period—published in the communist propaganda journal Glasul Patriei (The Voice of the Motherland), between 1963/1972. These writings are totally different from his previous works; they comprise poems and reportages which, according to the realistsocialist literary canon, are praising the country’s transformation, the „new man”, the lyrical self: „The Eyes Are Rejoicing, The Heart Is Singing” – the title of the fi rst article in the abovementioned paper - synthesizes the new poetics of the „offi cial” creation, other than the hidden creation, „the drawer kept literature”, produced simultaneously—the modernist poetry of a tragic conscience, stigmatized, with a true esthetic value. KEYWORDS: Radu Gyr, literary history, „new poetry”, socialist reportage, Romanian Diaspora, social

Sursa: Marian Ilie