melania rusu - poezii

B U N I C A

                                               Din şarpele casei – colan de safir –

                                               Balaur în basm, cu îndemn de venin,

                                               Scăpat la copaia cu pruncul de sân,

                                               Sau ascuns pe sub pragul de vreme săpat,

                                               Mai este doar cana de lapte şerpească

                                   Din care, prin frupt, bunica, lăcomia îi cheamă...

                                         ,, - Să nu-l omori, maichii, e plin de noroc !

                                         ,,L-am văzut stând la soare întins pe un lemn   

                                               ,, Şi era o leacă presărat cu humă;

                                               ,, Îl aveam de când împleteam chică;

                                               ,, Îţi zic, că-i a bună !” 

                               F U I O R

                                         Mi-am aruncat din mână traista cu fuse

                                         Şi-am strâns la piept caierul pieptănat;

                           Din mătasea lui moale m-a mângâiat un fir de alint...

                                         Un ochi mă priveşte pândind, de sub sobă;

                                         E ochiul viclean al pisicii...

                              Imi reproşează că strâng la piept caierul mătăsos...

                                         Intind arcul mâinii şi culeg pisica,

                                   Atunci ea întinde arcul labei şi frământă caierul,

                                         Pregătindu-se de ... tors...

                              

     

C I U M V I C A                         

Este vară;

Se coc perele.

Viespile le gustă  pe cele care cad.

Printre crengi s-a  aciuit pasărea morţii :

Cânta cât e luminată zarea…

‘’Ciumvic,ciumvic, ciumvic ! ’’

Ai  casei  se prefac că nu o aud...

Fiecare speră că nu i se cântă lui, sfârşitul,

Dar  roade  cumplit nesiguranţa…

Străbunicul a căzut în grajd;

Vaca l-a strâns, către perete.

Bietului om i s-a umflat mâna,

Apoi  a căpătat culoarea prunei…

Şi a înfăşurat-o în ierburi şi urină...

                                

Îl văd în ultima zi,

Apoi in cimitirul din deal .

Apoi în marele gol din casă.

Noaptea, bunica se trezeşte şi strigă

-‘’ Auzi? Taicu lucrează  prin podul casei !

‘’Auzi cum duduligă cocenii de porumb ?”

  

                     Montréal, 2002

PROHODUL BUNICII

                                           

Toata lumea plânge…

Pe catafalcul ridicat în curte

Sub soarele de vară doarme moarta.

Se scutură, bufnind la pământ perele de vară.

Păsărelele speriate au amorţit  pe ramuri,

Poate aşteaptă firimiturile de la colaceii din mâna ei,

Sau, poate, o deplâng pe fosta stăpână.

                                          Sărutăm mortul şi crucea.

Capacul pe sicriu cade,  poartă între trecut şi viitor.

Un freamat trece printre toţi:

Cioclul poartă în mână  barosul şi  pironul…

Cu scrâşnet, pironul intră in capac...

In inima adormită.

Plângem  în hohote,

Blestemând, în gând, crezul bătrânesc:

                  ‘’ Mortul nu se va face strigoi !’’

                                              Montréal, 2003

L E U C A  - C I O A C Ă Ţ A

       Inspirată din fapt autentic.

S- a instalat primăvara ;

Ea cântă în pădurea înfrunzită,

Dansează pe pajiştea din poiană,

Respiră în parfumul vântului molcom,

Şi se răsfaţă în voalurile subţiri,

Sub privirile pâlpâinde ale soarelui .

Dealul morminţilor aşteaptă seara …

 Sărbătoarea leucii  urcă din văi …

Pe costişa de mătase primăvăratecă

          Se adună flăcăii  si copiii.

Vacarmul este de nedescris !

Fiecare poartă o torţă din coajă de cireş.

Intr-un dans haotic,barbar ,

Copiii işi vâjâie torţele ,

Descriu in aer semne cabalistice .

Duhul iernii se lasă greu învins …

                         Torţele aprise, vâjâinde,  rotite, aruncă scântei peste  duhuri ,

Le leagă cu foc  !

Flăcăii dau drumul spre vale la roţile aprinse.

Fiecare  fecior poartă la pălărie o panglică roşie –

Culoarea împotriva deochiului !

Fetiţele îşi feresc părul de scântei…

Stelele au apărut pe nesimţite ,

Răsar una câte una …

Privesc…  sfioase, la marele foc:

Ritualul este în toi  !

Un mare foc iluminează mistic .

Toţi stau în cerc şi  povestesc grozăvii …

 Când focul începe să adoarmă ,

Locul este bătut cu crengi verzi,

Scânteile sar spre cer, ca artificiile …

Acum se aşterne pacea,

Duhurile iernii au fost gonite,

Şi se cântă în răgnete şi huiduieli răzbunătoare :

,,Leuca cioacăţa,

,,Leuca  cioacăţa ,

,,Latre câinii- n gura ta !!! ”

Se strigă a mia  oară :

,,Leuca cioacăţa …’’

Apoi, totul se impacă în liniştea nopţii ...

       Obicei ancestral, vernal  din Ilteu, lângă Săvârşin,

                               Coridorul Defileul Mureşului.

Melania Rusu Caragioiu

        (Canada)