Comunicat de presă
Păstrarea nealterată a
limbii române,
preocupare permanentă a
profesorilor care predau limba română în zona Cernăuţi
Profesorii din zona Cernăuți care predau
limba română sau cursuri în limba română au participat timp de 6 zile la
Suceava la un stagiu de perfecţionare. Participanţii au beneficiat de cursuri
de limba română, spiritualitate românească şi
psihopedagogie școlară, dar şi-au putut bucura şi sufletul în timpul
vizitelor la Mănăstirea Dragomirna și Mănăstirea Humorului, la Mănăstirea
Probota și Cămârzani.
Profesorii români din Cernăuți prezenți la
cursurile de perfecționare de la Suceava au demonstrat încă din prima zi că
limba și cultura românească le sunt aproape de suflet. Toți au primit din
partea organizatorilor medalia „Română de nota 10”. În ultima zi, participanţii
au primit diplome din partea Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de
pretutindeni pentru participarea activă la stagiul de pregătire.
Domnul conf.univ.dr.habil. Nicolae
Brînzea, director general adjunct IEH i-a felicitat pe participanţii la
cursurile de perfecţionare pentru predarea limbii române în şcoli pentru
efortul făcut în această perioadă, efort care reflectă dragostea de România și
sentimentul sincer de apartenență la identitatea românească: “Dragi dascăli,
prin profesia dumneavoastră, aveți misiunea sacră de a insufla copiilor
dragostea de dulcea limbă românească. Astfel, aceștia reușesc pe parcursul
vieții lor să înțeleagă cât de valoroasă și importantă e apartenența la
identitatea culturală și spirituală românească. Consider că aceste cursuri
organizate la Suceava cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Suceava și
al Arhiepiscopiei Sucevei, reprezintă
începutul unui dialog permanent și a unui sprijin concret din partea
Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni, instituție
aflată în subordinea Ministerul pentru Românii de Pretutindeni. În acest fel,
vom putea, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, cu domnul
inspector general școlar Gheorghe Lazăr să realizăm un proiect de susținere a
bibliotecilor din școlile unde predați limba română, astfel încât fondul de
carte să fie unul satisfăcător.
Sunt convins că, împreună, considerăm că
educația, cultura și spiritualitatea reprezintă temelia identității românești.
Limba română reprezintă pentru noi toți, cei de aici și cei din afara
granițelor țării, principalul element,
fiind mijlocul prin care ne împărtășim unii altora gândurile și
sentimentele, trăirile și emoțiile, dar care ne și ajută, prin cunoaștere, să discernem
ce este bine de ceea ce este rău. Chiar dacă nu suntem cu toții în interiorul
acelorași granițe politice, legăturile culturale și spirituale sunt la fel de
puternice, o dovadă în acest sens fiind și organizarea acestor cursuri de
perfecționare. Limba română este element identitar și a fost scutul peste
veacuri, de trăire și păstrare a identității românești.
Vă mulțumesc pentru efortul depus și vă
doresc mult succes în activitățile dumnevoastră pentru păstrarea nealterată a
limbii noastre românești în comunitatea în care locuiți.“
Participanţii
la cursuri au plecat acasă cu satisfacţia că au dobândit noi informaţii despre
cultura, civilizaţia şi spiritualitatea poporului român, despre modalităţi de
predare a limbii române în şcolile de unde provin.
“Se spune că
profesorii se pot asemăna cu o fântână cu apă cristalină, care îşi murmură
izvoarele din trecut şi care îşi moaie pana în zona strălucită a Luceafărului
şi care seamănă în sufletele copiilor bunătate, înţelepciune, preţuire,
respect, omenie , dragoste de tot ce ne înconjoară. Aşa sunteţi şi
dumneavoastră, cei care ne-aţi transformat aceste zile în poveste într-un vis
frumos şi de neuitat. Aţi semănat în sufletele noastre tot ce poate fi mai
frumos, ce poate să îl facă pe om fericit“, a declarat profesoara Ludmila
Rotaru, participantă la cursurile de perfecţionare pentru profesorii care
predau limbă, cultură și spiritualitate românească în zona Cernăuți, Ucraina.
“Vă
mulţumesc din suflet pentru tot ce aţi făcut pentru noi. Ne-aţi fost ca nişte
îngeri păzitori, care ne-au calăuzit într-o lume miraculoasă“ au fost cuvintele
doamnei Tamara Rurac, profesor de limba romană din raionul Noua Suliţă,
Cernăuţi.
Maria Leagu,
profesor de limba română la Şcoala din Ostriţa, regiunea Cernăuţi a mulţumit
Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni pentru
posibilitatea de a participa la astfel de cursuri: “Vă aducem cuvinte de
mulţumire tuturor pentru munca imensă pe care aţi depus-o pentru noi şi vă
dorim sănătate, prosperitate, fericire şi bucurie“
“Consider că
este un dar Dumnezeiesc faptul că m-am aflat în Romania, că m-am numărat, timp
de o săptămână, printre cei care au participat la Suceava la cursurile de
perfecţionare“ a afirmat Angela Tihu, profesor de limba şi literatura romană la
Şcoala Tărăsăuţi, Cernăuţi.
„Cursurile
de perfecționare pentru profesorii care predau limbă, cultură și spiritualitate
românească în zona Cernăuți, Ucraina” au avut loc în perioada 24 – 30 iulie
2017 şi au fost organizate de Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de
pretutindeni, instituție aflată în subordinea Ministerului pentru Românii de
Pretutindeni în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Inspectoratul
Școlar Județean Suceava, Transgaz și Asociația Cadrelor Didactice de Etnie
Română din Ucraina.
31 iulie
2017
Departamentul de Comunicare
Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi“
pentru Românii de Pretutindeni
Ministerul pentru Românii de
Pretutindeni
Telefon 004 021 310 26 98
Fax 004 021 310 15 36
Email
comunicare@ieh.ro si office@ieh.ro
www.ieh.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu