miercuri, 19 iulie 2017

Scrisoare de la Festivalul Internațional al Românilor din Balcani






Draga noastră doamnă Melania Rusu,

Trebuie să vă comunic despre cea ma recentă activitate la care am participat la invitația Societății de Limba Română din Novi Sad, că am avut parte de o bucurie deosebită și am trăit sentimente de o mare satisfacție de a fi de folos unității românilor dinafara granițelor. La Jâtkovița, aparținătoare de comuna Golubăț, peste Dunăre în dreptul Moldovei Vechi, s-a desfășurat un Festival Internațional al Românilor din Balcani, în dorința de a întări unitatea românilor care trăiesc în Serbia. Au fost prezente o mulțime de formații de dansuri și orchestre ale românilor din Voivodina, dar mai ales din Serbia de Sud-Est, adică acolo unde românii își își spun „vlahi”, dar vorbesc și cântă că sunt „rumâni”, adică așazișii Timoceni. Pentru a nu exista interpretări din partea conducerii Serbiei, au fost invitate și formații de dansuri tradiționale din Porto Rico și India, ca și altele, desigur și din țara mamă. deși satul are doar 40 de case, au fost prezente formații din 7 -8 sate dimprejur, ceeace dovedește o unitate deosebită a românilor din Timoc, la fel au venit și ca spectatori locuitorii tuturor satelor dimprejur, iar noi, am mers cu o expoziție de port tradițional din zona Lugojului, cu o solistă de folclor din zona Timișoarei și un solist din Banatul de munte. Toate la un loc au dat un puternic semnal de solidaritate și unitate a celor din neamul nostru, chiar dacă cei din zonă își zic „vlahi”, dar recunosc din inimă că „vorbiesc și cântă rumânieșcie”. Cred că este semnificativ cântecul interpretat de formația locală, pe care îl atașez, ca și poza echipei noastre din țara mamă. De remarcat că a fost prezentă și ambasadoarea României la Belgrad, cinste doamnei ambasadoare.

Cred că asemenea mainifestări de suflet românesc, fac mai mult decât orice alte acțiuni.

Multă sănătate și succes în toate, 

Vă sărutăm cu multă dragoste frățească,  
A.Bancu.








Regret că tehnologia nu-mi permite să vă pun înregistrarea cântecului interpretqat de timoceni, dar în esență ei cântă cu multă însuflețire că la ei „veselia se face împreună cu toate satele din jur”, și că la ei „joacă-i cineri șă-i bâtrăni, c-așa-i vieața la români”, de asemeni nu cred că există viață mai frumoasă ca-n Sărbia, iar cine nu crede să vină să vadă”... Am avut un sentiment de adevărată feerie...









Sursa: Melania Rusu Caragioiu










Un comentariu:

  1. Adanca recunostinta domnului Ben Todica pentru efortul constant de promovare a romanismului in lume!
    Cu deosebit respect.
    Prof. Anusca-Doglan Elena
    Vaslui, ROMANIA.

    RăspundețiȘtergere