MIHALCA - În Calea Ta

În Calea Ta

Învăluită în strălucire acvamarină

mă-ndrept, acum, spre Soarele Central.

Unită cu fragmentele desprinse-n timp din mine,

îmbrăţişată-n razele iubirii,  privesc uimită

comorile aduse din fiecare călătorie.

Cu fiecare celulă, respir adânc, calm, lent,

un spectru de culori şi mă scufund

în roşu intens, portocaliu şi galben cald,

în irizari de verde şi albastru,

ca, în final, în armonia octavei de tonuri înalte,

doar violetul să-mi înfăşoare cărarea

de sunet şi lumină spre Sinele-mi Înalt.

Fărâmă de Lumină, simţi inima ce pulsează

în Câmpul esenţei Infinitului?

Ia-ţi amintirile cu tine şi nu uita:

- Eşti una cu Lumina, eşti Tu,

eşti Calea, Adevărul, Viaţa,

eşti Alpha şi Omega,

cel ce era, ce este şi ce vine,

eşti Tot din Toate,

fără frontiere,

în efemer şi veşnicie,

întregul ascuns în miez

şi încă şi mai mult

din ce-ţi doreşti

să explorezi,

să-nveţi, să înţelegi,

să cucereşti şi să păstrezi,

un vis, o nouă lume,

o nouă formă, un simbol,

abis şi înălţare, flux şi reflux,

neantul unei pagini albe,

eclipsă, strălucire, un cod nescris!

Eşti aripă în zbor, eşti apa de izvor,

eşti frunza în cădere, eşti soare ce răsare,

eşti pasul de furnică, eşti leul cel puternic,

eşti căprioara-n fugă şi cânt de pasăre mai eşti,

eşti lutul ce trece prin văpaie pentru a rezista în timp

şi firul de mătase întregit de viermele pierit,

incandescent vulcan şi revărsat de ape,

ocean şi picătură în taină oglindită,

şi piatră, şi templu, şi altar,

eşti mugur, ram şi floare,

eşti munte, nor, zefir,

furtună, cer senin,

şi mal, şi val, şi stea,

şi fulg, şi avalanşă,

şi Om tu eşti.

Alean şi jale, surâs şi mângâiere,

eşti ochiul care plânge şi râsul de copil,

veriga ce ne leagă,

amestec de contrarii - iubire şi durere -,

un anotimp, o treaptă,

o trecere prin viaţă şi prin moarte!

Eşi inima din toate

şi ritmul

care bate în clipa eternă Acum.

IRINA LUCIA MIHALCA