Masă Rotundă 2: Spațiul Mioritic al Românului din Exil
Al 39-lea Congres ARA, 2015, Frascati/Roma, Italia
Sesiune plenară
29 Iulie, 2015
11:55AM – 13:10PM
Moderator: Ileana Costea, Los Angeles, USA
Participanți presenți in persoană la Frascati:
Doina Uricariu, New York, USA
Ileana Costea, Los Angeles, USA
Participanți pe Skype:
Ben Todică, Melbourne, Australia
Ion Lazu, Bucureșiti, România
Prezentă printr-un scurt video:
Petra Vlah, Los Angeles, SUA
-----------
Scurtă descriere a sesiunii
Această sesiune este despre motivele și diversele
circumstanțe care au făcut ca mulți românii să
trăiască în străinătate, precum și modul în care simt ei, în
exil, despre țara lor de origine, și despre
cultura română și limbă.
Refugiul este o sfîșiere a eului profund … exilatul …
trebuie să supraviețuiască vicisitudinilor
desprinderii, ale traiului printre străini, … să își
folosescă răbdarea și înțelepciunea ca să se adapteze
conviețuirii cu alte etnii, într-un mediu cu alte obiceiuri,
tradiții și exigențe. (Ileana Costea, despre
romanul Veneticii de Ion Lazu).
Sesiunea este concepută pentru a fi interactivă, astfel
încât publicul este invitat să participe la discuție,
având posibilitatea de a pune întrebări și a răspunde la
întrebări despre exil, de a face comentarii.
Sesiunea nu intenționeaza în nici un fel să aibă un aspect
politic, ci se referă la aspectele psihologice și
de suflet ale exilatului. Accentul va fi pus pe ceea ce
românii stabiliți în străinătate gândesc despre
emigrarea lor, scoțând în evidentă motivele care i-au condus
să părăsească țara în care s-au născut,
fazele prin care au trecut, și ce părere au despre țara lor
de origine, despre români, limba și cultura
română și, în genere, despre tot ce este românesc sau legat
de România. Pe de o parte cei care au
emigrat vor încerca să dezvăluie, din perspectiva lor,
complexitatea procesului de emigrare; pe de altă
parte, cei care au rămas în România vor putea articula modul
în care îi percep ei pe cei care trăiesc în
afara țării.
În prezent, există mulți români care au ales să trăiască
permanent în străinătate. Unii au fugit din țară
în vremuri grele comuniste, în timp ce alții au venit în
lumea occidentală, după 1989. Există diferențe
radicale între aceste două categorii distincte: primul grup
e acela pe care presiunea politică-ideologică
a comunismului l-a determinat să plece în exil, asumându-și
riscul de a nu putea să se întoarcă
niciodată spre a-și revedea locurile natale și oamenii
dragi; al doilea grup, cel de după Decembrie
1989, a plecat din țară în mod "voluntar" știind
că ar putea să se întoarcă acolo în orice moment.
Spațiul Mioritic este o noțiune introdusă de marele nostru
poet și filosof Lucian Blaga pentru a defini
succint și expresiv spiritul național românesc. Gânditorul
și poetul s-a întrebat ce-i definește pe
români ca națiune, ce-i singularizează printre popoarele
limitrofe, ce-i diferențiază de vecini, dar și de
apusul European pragmatic și liberal, de răsăritul slav și
fatalist. (Ion Lazu)
Exilatul român traiește toată viața, conștient, sau
subconștient în “Spațiul Mioritic”.
-----------
Prezentarea începe prin a explica diferenţa dintre noţiunile
“exil” şi “emigrare”, pe care alţii de fapt, le
înţeleg mai bine decât autoarea. Într-o extremă simplificare
“exilul” este impus şi “emigrea” voluntară.
De fapt totul este mult mai complex. Sunt prezentate
observaţii din numeroase discuţii cu oameni
plecaţi din România prin toate colţurile globului, pe care
autoarea i-a întâlnit şi despre mulţi a scris în
articolele publicate de-a lungul anilor. Se face apoi o
încercare de definire a Spaţiului Mioritic al
românului din exil. Urmează explicarea misiunii auto-impuse
a autoarei de a descoperi prezenţele
româneşti-surpriză în străinătate. Cei plecaţi suntem de
multe feluri – și iată câteva aspecte: unii îşi
neagă ţara de unde se trag, unii îşi exprimă indiferenţa
totală faţă de ea, alţii s-au implicat direct în
România de după ’89, şi unii, cum este cazul autoarei, facem
ce ne este cu puţină pentru a ne aduce
contribuţia la punerea în evidenţă a ceea ce are România şi
cultura şi ştiinţa română frumos. Unii trăim
sufletește toată viaţă într-o singură lume, tot cea de
acasă, chiar dacă plecaţi de mult, sau doar în ţara
de adopţie – sau cel puţin asa vor sa creadă; alţii trăiesc
între două lumi cu gândul mereu la ţară şi
incapabili de se simţi acasă pe tărâmuri străine, şi unii în
două lumi, adaptaţi ţarii în care trăiesc, dar cu
mândria pentru ţara de unde au venit, şi alţii care, după
ani de exil, se întorc să trăiască în România …
Ce apare cert din observaţiile autoarei este că oriunde ne
plasăm pe acest spectru de atitudine şi
simţiri: de dor şi de nostalgie pentru ţară, sau lipsa
acestor sentimente, noi toţi românii stabiliţi în
străinătate, fără excepţie, că suntem sau nu conştienţi
despre aceasta, purtăm cu noi, oriunde am fi pe
lume, Spaţiul Mioritic.
Scurtă biografie – Prof. Dr. Ileana Costea
Dr. Ileana Costea s-a născut la Bucureşti şi a studiat
Arhitectura la Institutul “Ion Mincu”. A plecat din
ţară imediat după terminarea facultăţii, în 1972, într-o
excurise de 7 zile pe Valea Loarei în Franţa.
Acele 7 zile dincolo de granițele României s-au prelungit
până în prezent. După un an de stat la Paris, a
venit în Los Angeles în Februarie 1973 unde s-a căsătorit cu
Nicolas V. Costea, MD, doctor hematologoncolog
şi Profesor de Medicină la University of California at Los
Angeles (UCLA). Dorindu-şi să ajungă
profesor universitar şi având deci nevoie de un doctorat,
iar diploma ei de architect fiind rămasă după
Cortina de Fier, Ileana a făcut un alt Master la UCLA, în
Design Industrial. După aceasta a continuat să
studieze la UCLA în Departamentul de Ingineria Sistemelor și
în 1982 a obținut un doctorat (PhD) în
“Teoria Deciziilor”. A lucrat ca inginer cercetător la mai
multe companii californiene, şi apoi a fost
angajată la California State University, Northridge (CSUN)
unde a obţinut un post definitive (“tenure”)
şi predă de 33 de ani. A predat îndeosebi folosirea
ordinatoarelor în domeniul ingineriei, orientânduse
spre CAD/CAM (design şi fabricaţie asistate de computer) şi
Inteligenţă Artificială. A scris
numeroase articole în aceste domenii, a organizat şi condus
sesiuni ştiinţifice la congrese naţionale
americane şi internaţionale. Pasiunea ei din totdeauna a
fost şi a rămas arta şi cultura. Din 1998,
misiunea ei auto-impusă a fost de a face cunoscute
prezenţele româneşti-surpriză în străinătate. A
scris şi publicat peste 40 de articole în română la diverse
ziare şi reviste din ţară şi din străinătate.
Ileana a participat de-a lungul anilor la foarte multe
conferinţe şi congrese pe teme româneşti,
organizând şi moderând sesiuni, şi facând prezentări. A
organizat numeroase evenimente româneşti în
California şi în ţară, expoziţii de artă, de design şi de
carte, întâlniri literare, şi un congress al
Academiei Acdemiei Române de Arte şi Ştiinţe (ARA) în 1992,
la facultatea la care lucreaza, CSUN. Este
membră ARA şi a avut diverse roluri în conducerea ARA şi a
altor organizaţii româneşti.
-----------
“Eu călătoresc între două continente şi sunt acasă în
fiecare dintre ele. Dar într-un mod diferit. Acasă
suntem unde ne-am născut şi ne respectăm istoria şi
mormintele. Acasă suntem şi acolo unde avem o
familie şi ne ducem la capăt proiectele. Ion Pillat nu era
mai puţin acasă la Florica, la Bucureşti, la
Miorcani sau reprezentând România la Conferinţa de Pace de
la Paris. Dintre marii noştri artişti în exil,
îmi impune felul de a fi şi a crea al lui Brâncuşi. În
largul lui, oriunde în lume şi oriunde a creat. Cu
milionarii ce-i colecţionau lucrările şi în faţa ceaunului
de mămăligă cu care-şi ospăta convivii … Dar
mai ales, era în largul lui cu libertatea şi cu lucrul lui.
Nu există creaţie a lui Brâncuşi în care să nu
descopăr acest acasă, admirat şi râvnit de toată lumea.
Pentru izvorul imponderabil de înţelepciune şi
iubire ce nu seacă niciodată, precum binele şi frumosul,
atotvindecatoare.”
“Patria nu înseamnă neapărat acasă, cu picioarele şi mâinile
încrucişate pe cuptor” … Doina Uricariu
continuă să scrie în exilul pe care l-a ales, de a trăi în
Statele Unite, şi este menţionată printre poeţii
din Timpul-Rană Sângerândă: Poeţi Români în Lumea Nouă
(2006), editată de Ştefan Stoenescu şi
Gabriel Stănescu.
“Nu cred că doar nostalgia e în măsură să ne limpezească
proiectele”… “Rostul memoriilor este unul al
vindecării sufletului, dincolo de informaţii şi istorie individuală.”
“Am ţinut să scriu două cărţi despre
memorie (Maxilarul Inferior şi Scara Leilor), să devin
avocatul reconstrucţiei memoriei netrucate. …
povestind despre mama şi Basarabia, despre regi şi regine,
despre mari personalităţi ale culturii şi
despre locuri unde s-a decis soarta lumii şi a noastră, am
reconstruit în faţă cititorilor mei adevăruri pe
care le-au uitat, pe care nu le-au aflat sau care le sunt
ascunse, deformate ori bagatelizate. Eu scriu
pentru că n-aş vrea, de fapt, ca omul să se sălbăticească,
să creadă că puterea lui stă în singurătate şi
cinism, că e dictată de slugărnicia faţă de cei la putere.”
Dr. Doina Uricariu consideră că cea mai importantă
construcţie realizată după 1990 în cultura şi
constiinţa românilor a fost şi continuă să rămână
valorizarea creaţiei, personalitaţior şi documentelor
aflate în exil şi cenzurate până atunci.
Scurtă biografie – Dr. Doina Uricariu
Doina Uricariu este un important scriitor român contemporan
cu o voce lirică inconfundabilă născută
dintr-un univers senzual generos, intersectat de întrebări
morale, filozofice, politice. Ea a început în
poezie cu volumul Vindecările, publicat în 1976, după o
așteptare de șapte ani în mâinile cenzurii
comuniste. Au urmat opt alte volume de poezie: Jugastru
Sfiala, Vietăți fericite, Mâna pe față, Ochiul
Atroce, Natură moartă cu suflet, Institutul Inimii, Puterea
Leviathanului, Inima Axonometricră; trei
volume de poezie publicate în Italia, un volum de poezie
bilingv român-german, Das Herzinstitut şi,
recent, iîn engleză The Glass Book, volum de poeme inedite
ce urmează să fie publicate şi în română
anul acesta.
Poeziile ei au fost traduse și au apărut în antologii sau
volume de autor, în limbile franceză, germană,
engleză, spaniolă, portugheză, rusă, sârbă, macedoneană,
albaneză, ebraică, ucraineană, maghiară,
turcă, greacă, chineză, coreană, japoneză și în numeroase
alte limbi. A publicat volume de critică și
istorie literară, monografii dedicate unor artiști vizuali
(Maria Pilat-Brateș, Constantin Antonovici.
Vlaicu Ionescu). Doina Uricariu a pregătit și editat
edițiile de referință despre Emil, Dominic Stanca,
Jeni Acterian, Emil Botta, și Filocalia de la Prodromul
(două volume).
A publicat două cărți de memorii, Maxilarul Inferior (două
volume) și Scara Leilor (doua volume).
Doina Uricariu este membră a mai multor organizații,
naționale și internaționale, Uniunea Scriitorilor
din România, PEN Club International, Societatea Europeană de
Cultură, Cavaler al Ordinul Național
„Serviciul Credincios”, conferit de Președintele Statului
Român, Cavaler al Ordinului Coroana României,
conferit de Majestatea Sa Regele Mihai. Este membră
fondatoare a Fundației Academia Civică.
-----------
Aduceri aminte ale copilăriei: coline și văi și munti cu oi
și stâne, voci de oameni inersectându-se cu
glasuri de animale sau ciripit de păsări. Prezentarea ideii
că noi, români, trăim de mii de ani în armonie
cu pământul și a spuselor lui Lucian Blaga catre Eliade:
“Cultura românească este o cultură minoră,
având ca «vârstă adoptivă» copilăria. În ziua de azi se
urmăreşte tăierea acestui cordon ombilical prin
transformarea noilor generaţii în asset de bun comercial.
Todică ne aminteste de balada Mioriţa în
care ciobanul nu răspunde la violenţă cu violenţă ci dă
dovadă de mare maturitate şi înţelepciune
umană, de continuitate ombilicală din etern şi înspre etern.
Această maturitate se vede în diaspora în
casele noastre, ale emigranţilor români. Emigranţii români
au cărat spaţiul Mioritic cu ei prin limba lor,
prin mâncăruri şi muzică, prin îmbrăcăminte şi contribuţii
la spaţiul noii ţări. Spaţiul Mioritic pentru
Ben Todică este în fiecare cuvânt românesc pe care, când il
rosteste, se simte ocrotit, este legătura
dintre cer şi pământ. E un cântec de leagăn, o adiere de
vânt, o mireasmă de floare şi un dor. Încheie
prin a spune că dacă nu ar fi fost limba română ar fi murit
de mult în exil.
Scurtă biografie – Ben Todică
Născut în satul Ezer, din Puieştii Vasluiului, România, fiul
Auricăi şi al lui Gheorghe Todică. După anii
1950 părinţii se stabilesc în Banat, unde tatăl a lucrat la
minele de cărbune de la Ocna de Fier, apoi la
minele de uraniu din Ciudanoviţa (Banat). De atunci începe
pasiunea lui pentru film, reuşind cu un
diaproiector să proiecteze filme şi să deseneze fotograme.
La 12 ani a cumpărat un aparat de
proiecţie, apoi un aparat de filmat cehoslovac Meopta şi
două filme şi, astfel realizează primul
film, intitulat Copilărie. În timp ce lucrează îşi continuă
studiile liceale. A făcut filme de instructaj şi
protecţia muncii şi a participat la un concurs al
cineaştilor amatori, învăţând abecedarul pentru
producerea unui film: regie, sunet, efecte vizuale, imagine,
developare, montaj.
Angajat la Casa Pionerului din Oraviţa. realizează filmele:
Perseverenţa (1978) care a câştigat marele
premiu la Festivalul Naţional de Producători de Filme în
1979, Cheile din Nera (1976), Meditație
(1976); Visul (1975), care a fost nominalizat la premiul tri
la Festivalul de stat al producătorilor de film,
Primii paşi (1979), Oxigen (1976) Lanţul (1976).
A poposit pe pământ australian (Melbourne) în 1979. A lucrat
ca sudor, apoi ca subcontractor şi
operator-programator la marea companie NATRA. Bătălia pentru
existenţă nu i-a omorât dragostea
de-o viaţă pentru film şi pentru tot ce ţine, în general, de
mass-media. A studiat cursurile pentru
scriitor şi editor profesionist, la Monash University; a
urmat cursurile şcolii de sunet şi cursuri de canto
şi a făcut parte dintr-un grup vocal; a urmat un curs de
realizatori de emisiuni, la staţia postului de
radio 3zzz din Melbourne;a studiat regia, operatoria şi
producţia de film cu profesori şi scenarişti
americani cunoscuţi. Când au început să apară programe pilot
ale diferitelor grupuri etnice printre
care se numărau şi românii, Ben Todică a început să lucreze
la staţia de televiziune română şi s-a
distins prin emisiunea Mozaic Românesc (investind peste
$20.000.00 în echipament pentru a putea
realiza emisiuni). În anul 2004, în cadrul festivalui
“Artholes in Melbourne”, programul românesc a fost
nominalizat prin două lucrări ale lui Ben Todică: printre
primele 5 ca “Best Arts Program”.
A fost propus ca: “Australianul Anului 2007” pentru
contribuţiile sale deosebite în comunitatea
româno-australiană.
A publicat eseuri, recenzii, articole, aprecieri şi
referinţe critice semnate în reviste din ţară şi
străinătate - Australia: „Iosif Vulcan” Spirit Românesc,
Expostar, Zona Interzisă, Mihai Eminescu,
Căruţa cu Poveşti, Timpul, Altar străbun, Facla, Magazin
Românesc, Omnigraphies ; America (Clipa,
Romanian Vip, Gândacul de Colorado, Meridian Românesc);
Canada (Observatorul); Europa (Agero
Stuttgart, Germania), Caiete de Sud Est, (Franţa); Noua
Zeelanda (Pagini Româneşti). În România a
publicat în Romanian Global New, Ecoul, Luceafărul românesc,
Reţeaua literară (revistă online).
Articole în circa 40 de reviste ale ARP, Trivium, Vovivov
(Bucureşti); Milesciana (Vaslui); Demnitatea,
(Timişoara); ziarul Singur din Târgovişte şi Suflet Nou din
Comloşu Mare. Conexiuni creştine - Viaţa
Creştină - Lumea Creştină etc., reviste ale bisericilor
comunitare din Melbourne.
Apariţii editoriale: Între două lumi” Timişoara, Atticea,
2009; „În două lumi”, Târgovişte, Singur, 2011
şi reeditate la Roman, Muşatinia, 2012. Tot aici apare şi
volumul omagial despre autor „Ben Todică-
Ambasador onorific al românilor”.
Realizează numeroase filme, printre care „Drumul nostru”
despre exploatarea uraniului în Banat,
România în perioada comunismului, apreciat şi studiat într-o
Universitate de film din America.
-----------
Prezentarea pornește de la explicarea noțiunii de Spațiu
Mioritic introdusă de marele poet și filozof
Lucian Blaga în Trologia culturii, 1936. Se face apoi o
scurtă trecere în revistă a exilului în istoria
omenirii, cel de 50 de ani al everilor în Babilon, al unor
renumiți cetățeni ai Greciei antice, exilați din
motive politice, deveniți uneori dușmani ai propriei cetăți
punitive, semn al valorii lor personale care
însă nu fusese just apreciată. Mai încoace, ne putem referi
la exilul lui Ovidiu la Tomis, la exilul lui
Dante, la cel al lui Napoleon, al lui Pușkin, al lui
Bălcescu, al lui Cuza, la autoexilul lui Caragiale. Autorul
prezintă apoi situația exilului auto-impus din timpul și de
la sfârșitul războiului, când toți românii aflați
la studii sau în misiune în străinătate nu au mai riscat să
se întoarcă în țară, știind ce-i așteaptă; cu
totul altfel au stat lucrurile în perioada comunistă când
exilul a funcționat implacabil, după model
sovietic: expulzarea persoanelor indezirabile, încarcerarea
”dușmanilor orânduirii de stat”, dar mai
ales deportarea în Bărăgan a unor comunități întregi. Este
mentionat Veneticii, romanul scris de autor
despre refugiul familiei lui exilați în propria țară,
trimiși cu ordin de evacuare din Basarabia în Oltenia.
Se consideră că și populația din basarabia și din nordul
Bucoviei, prin alipirea acestor teritorii la URSS
au fost exilați, desprinși de națiunea căreia îi aparțin
istoricește. După ce prezintă pe scurt situația
creatorilor romîni de talie mondială din exil (precum
Brâncuși, Enescu, Celibidache, Perlea, Eliade,
Apostu care au refuzat să revină în țară, la oricâte
insistențe, (regimul comunist repugnându-le
organic), autorul se apleacă asupra exilului scriitorilor
români. Sunt prezentate cele două perioade ale
exilului postbelic: perioada 1945-1949, când s-au exilat 50
de scriitori; perioada 1975-1989 când au
scăpat de sub teroarea comunistă alți 200 scriitori. Un
calcul simplu arată că aproape 15% din numărul
de scriitori în viață la momentul respectiv se aflau în
exil, o cifră mult superioară oricărei alte țări.
Aceeași situație era și în alte sectoare de creație:
Muzicieni, actori, regizori, artiști plastici, cântăreți
aflați în mare vogă, sportivi. Este apoi prezentat modul în
care au reacționat scriitorii ajunși în exil.
Unii au continuat să scrie în limba română, desigur fără
speranța de a fi publicați în țară: Paul Goma,
Ion Caraion, Ion Negoițescu, Bujor Nedelcovici; alții au
învățat, cu greu, în mulți ani de străduințe, să
scrie în limba țării de adopțiune: Emil Cioran, Petru
Dumitriu, Petru Popescu, George Astaloș, Ilie
Constantin. Iar unii dintre ei, precum Eliade, și-au scris
lucrările științifice în limba țării de adopțiune,
dar au continuat să-și scrie literatura în română, fiindu-le
mai aproape de suflet. Este subliniat faptul
ca intelecualii români din exil s-au străduit să aducă la
conștiința vestului aspectele de prim rang
privind identitatea culturală a românilor, simțindu-se cumva
ambasadorii nostri.
Ion Lazu - Scurtă biografie
S-a născut în Basarabia, comuna Ciubârciu, judetul Tighina.
Părinții, Grigore și Vera (născută Ciobanu) -
proprietari agricoli, mici negustori. Pe linia mamei, se
înrudește cu Ștefan Ciobanu, profesor de Istoria
literaturii române vechi, director al Liceului real Al.
Russo din Chișinau, unul dintre artizanii Unirii din
1918, ulterior Ministrul Culturii și Cultelor.
În martie 1944 familia scriitorului s-a refugiat din fața
frontului, stabilindu-se în comuna Cireașov, jud.
Olt. Devine student la Facultatea de Geologie-geografie a
Universității București, pe care o absolvă în
1961, când este angajat geolog-prospector la o întreprindere
de profil din capitală, de unde va ieși la
pensie în 1999, după 38 de ani de activitate neîntreruptă pe
teren, practic în toate regiunile țării.
A debutat cu poezii în revista Ateneu în decembrie 1964 și a
continuat să publice sporadic versuri și
proze scurte. Nu a publicat niciodată articole în presa
comunistă. Cu mari întârzieri, uneori de decenii,
i-au apărut la cele mai reputate edituri: Eminescu, Cartea
românească și Minerva următoarele volume
de proză, poezie, memorialistică: Proză - 9 romane (printre
care Blana de viezure, Rămășagul,
Capcana de piatră, Veneticii, Sălbaticul și Ruptura), 3
volume de povestiri, câteva jurnale; mai multe
volume de poezii: Muzeul Poetului, Cuvinte lîngă zid, Eu
scriu la lumina mâinii mele; a editat o
antologie din poezia lui Valeriu Ciobanu Haina de brumă; a
publicat literatură pentru copii. Întâmplări
din pădure; Cartea lui Andrei; două albume de artă
fotografică. A organizat mai multe expoziții de artă
fotografică, în țară și la Luxemburg. A scris scenarii de
film, care nerealizându-se au fost rescrise ca
romane. Este inițiatorul și responsabilul mai multor
proiecte culturale: "Plăci memoriale pentru marii
scriitori dispăruți" (au fost fixate cca 200 plăci
memoriale în Bucuresti, între anii 2007-2009)
și "Memorialul Scriitorilor români încarcerați sub
regimul comunist", 2008, însușit de USR. Nefinalizat.
A obținut premii literare, pentru artă fotografică și
premiul I pentru subiecte de film, cu Vestea, 1970.
Film nerealizat vreodată. Autor al unui Calendar al
scriitorilor români, în 3 volume, cca 1900 pagini,
însumând 600 scriitori din țară dar și din exil. Pornind de
la jurnalul de scriitor, ținut cu consecvență
vreme de 4 decenii, este în curs de editare un serial de
volume memorialistice, dintre care au apărut:
Scene din viața literară, Himera literaturii, Odiseea
plăcilor memoriale, Vreme închisă, Prieteni prin
cărți. Prezent în antologiile: Poezia pădurii , 1999;
Spectre Lyrique,1999; Biblioteca Argeș, 2007;
Antologia sonetului românesc, 2009. Cetățean de onoare al
municipiului Slatina.
-----------
Petra Vlad ne vorbește depre propriul ei exil, despre
nostalgiile vieții din România, a mirosului din
satul Ludești la casa buncilor ei, de peisajele dragi cu
dealuri molcome. Poeta ne ilustrează simțirile ei
cu câteva frumoase și foarte expresive versuri, și ne spune
cum speranța ei de a nu duce dorul țării nu
s-a implit, căci “dor a dus.” Acum, după 36 de ani trăiți pe
meleaguri străine, ajunsă la “Capul Bunei
Speranțe”, se întoarce acasă.
Scurtă Biografie – Petra Vlah
Absolventă a Facultăţii de Limbă şi Literatură Română cu
specializare în Italiană, promoţia 1972, Petra
s-a născut în Bucureşti, unde a locuit până la plecarea din
ţară ca cetăţean român cu domiciliul
permanent în străinătate în 1979.
Încă din timpul studenţiei scrie poezie pe care o citeşte la
numeroase cenacluri literare. În Statele
Unite urmează o perioadă de stagnare poetică, eforturile
sale fiind concentrate spre supravieţuire.
După prima întoarcere în ţară în 1990, vâna poetică
explodează şi în anul 2000 are o quadruplă lansare
de carte la Uniunea Scriitorilor din Bucureşti la care
participă Ministrul Culturii Ion Caramitru, ataşatul
cultural al Statelor Unite şi multe alte personalităţi ale
lumii culturale române.
Volumele lansate în 2000 au fost, La capul Bunei Speranţe
(editura Crater), Periferia zorilor (editura
Signata), Ochi de năvod (editura Augusta) şi Intalniri
relevante (editura Timpul). In aceeaşi perioadă,
ziarul Cotidianul îi oferă o dublă rubrică săptămînală
(“Diaspora” şi “Pre limba scriitorului”, iar parte
dintre aceste articole sunt apoi strânse în volumul Cafeaua
de dimineaţă publicată în 2001 (editura
Signata). În acelaşi an apar volumele Perimetrul ghimpat şi
Pânza din ochi (editura Signata), iar în 2003
apare volumul autobiographic Domniţă de Zanzibar (editura
Maşina de scris). Începând cu anul 2007,
este activă pe diverse site(uri) de limbă engleză “Writer’s
cafe”, Hubpage”, “Helium”, “Carolyn’s” şi
este publicată de revista de poezie “Eye on life”. În formă
de finalizare este manuscrisul romanului
“Oameni de unică folosinţă”, o tristă revelaţie a faptului
că indiferent de numele pe care îl poartă,
toate regimurile politice sunt un pat procustian, o
tentativă de a uniformiza personalitatea umană la
cel mai mic numitor comun, transformându-i astfel într-o
masa amorfă uşor de manipulat.
linkul congresului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu