Ligya Diaconescu: Îmi zugrăvesc sufletul cu pensula

UNDĂ  DE  MISTER  VENITĂ  DIN  CULORI

Ligya Diaconescu: Îmi zugrăvesc sufletul cu pensula odihnită pe inimă.”

Sărbătorirea zilei Limbii Române în anul 2015 la Râmnicu Vâlcea  mi-a fost dăruită ca o surpriză plăcută a soartei.

Cu bucurie și onoare am răspuns invitației organizatoarei, scriitoarea Ligya Diaconescu, directoarea Revistei de Informație și Cultură Româno- Canado- Americană „ Starpress”. Desfășurarea activităților pe timpul a trei zile  a produs o impresie deosebită asupra mea. Compatibilitatea mea

cu amfitrioana acestei manifestări a condus relațiile noastre spre o prietenie în dezvoltare. Atunci în

repetate discuții cu domnia sa , ne întrebam: Ce este cuvântul? Încercam să-l definim împreună și separat. Poeta Ligya Diaconescu spunea: „ Este un psalm, este un izvor de energie sau de tămăduire”.

Altădată spunea: „ M-am gândit la cuvânt. Este Lumina ce iese din miezul pietrei de pe mormântul lui Isus de la Ierusalim”. La rândul meu, răspundeam: „ Mă înfioară cuvântul murmurat într-o rugăciune. Este un rezervor de emoție, este o adiere din divinitate”. Dialogul nostru pe tema cuvântului continua de câte ori ne întâlneam. Ne preocupa, în egală măsura, puterea cuvântului scris. Brusc, soarta Ligyei Diaconescu s-a schimbat. Anul 2016 i-a adus o nenorocire. Soțul ei, Traian a fost chemat în veșnicie de Dumnezeu. Niciodată nu știm ce ne aduce clipa ce va să vină. Seismograful vieții ei a înregistrat un cutremur de mare magnitudine. Totul se prăbușea în jur. Fereastra sufletului s-a deschis spre durere și doliu. Vorbele nerostite amuțeau, se îndreptau spre o tăcere adâncă. Doar sufletul se zbate, nimbul luminos al vieții devenise cenușiu, nu mai soarbe nici anotimpurile colorate.

Măsura forțelor noastre la pierderi irecuperabile de ființe iubite o știe doar Dumnezeu. Arhiva durerii noastre pe pământ se umple doar atât cât puterea divină ne cunoaște forțele și rezistența.

Timpul este vindecătorul universal al tuturor suferințelor.

Când suntem binecuvântați, Dumnezeu ne arată calea tămăduirii sufletului.

Ligya a plecat capul în fața durerii, a rostit rugăciuni cu glasul și cu inima. Deodată, din mintea ei, din degetele ei au început să țâșnească lumini colorate îndemnând-o, parcă, să le picteze. Dumnezeu i-a arătat calea eliberării sufletului zbuciumat de durere. Strigătul suferinței și al disperării pierderii  soțului s-a transformat într-un gheizer, care erupe în culoare.

Când a început să picteze, pe lemn, sticlă  sau pânză îmi spunea: „Știi? Îmi zugrăvesc sufletul cu pensula odihnită pe inimă.” Am fost printre primii confidenți ai săi în legătură cu această neașteptată pasiune. Doar fiica ei, Andrada medic balneolog, știa de la prima linie trasă pe șevalet. O încuraja mereu susținânu-i optimismul dobândit prin dansul culorilor din icoanele pictate sau mai nou din portretele făcute  prietenilor. Acum când ne întâlnim nu mai definim cuvântul. Toate convorbirile noastre merg cu prioritate spre pictură și convergența ei cu puterea cuvântului scris.

Lucrările Ligyei Diaconescu expuse într-o expoziție de pictură pe sticlă, lemn și pânză la Serbarea Limbii Române  la Moneasa în 31 august 2017, mărturisesc, mie mi-au creat o emoție deosebită.

 Am avut surpriza plăcută de a-mi privi portretul pictat pe pânză. Sufletul meu a început să cânte. Mă aflam în fața singurului meu portret pictat. Mulțumesc Ligyei, o asigur de înalta mea prețuire pentru tot ce crează în domeniul artistic. Mă aflam lângă ea. Din ochii ei ieșea o undă de mister. De unde venea aceasta? Cred că dintr-un suflet generos și foarte credincios al distinsei doamne. Apreciez discursul cromatic din înreaga expoziție picturală.

În încheire aș vrea să spun că am descoperit în Ligya Diaconescu un suflet plin de delicatețe, frumusețe și strălucire, care arde fără odihnă. Neastâmpărul artistic în pictură vine, cred eu, după dramatica cotitură în viața acestei doamne. În fața singurătății, sufletul ei s-a umplut de culoare răbufnind în tablouri, în loc să-și strige suferința. Participanții la serbarea Limbii Române au aplaudat metaforele din lucrările literare dar și luminile care se răspândeau din icoanele pictate pe sticlă, expuse deocamdată de pictorița amatoare. Sperăm în viitor o dezvoltare a aptitidinilor spre profesionalism a Ligyei Diaconescu. Întreaga activitate desfășurată a „țintuit” spectatorii pe scaune timp de patru ore. Un adevărat record.

În simbioză, puterea cuvântului scris și creația în culori, reprezintă o alianță a formelor colorate cu verbul A IUBI.

                                                                                      Mariana Popa, Brașov