Superioritatea occidentalilor si
inferioritatea ortodocsilor moldo-valahi e intolerabila (41)
Stimate nene Iancule,
Ambetat de
tristeţe şi turmentat de scumpiri bezmetice, îţi compun această misivă
tristă şi de adio, că ce mă enervează când vine vorba despre opera matale,
este gogoriţa că satira îşi păstrează actualitatea, că personajele
seamănă leit cu cele din zilele noastre, poltroni, tembeli, pungaşi,
mahalagii, hahalere, bagabonţi etc. Să avem rezon, coane Iancule, tălică ai
scris pentru copii, scenarii de desene animate. Eşti mărunt, neicuşorule! Ia
hai, să te cocoşez cu niscaiva exemple.
Matale
ştii, cât ar costa acum o masă la “Iunion”? Şi câtă verzitură îi lipeşti
pe frunte manelistului minune, care ţine acuma locul lui I.D. Ionesco? Şi să
te văd eu dacă ai corajul să vii pe jos de la “Iunion” acasă noaptea. Că
te dezbracă lotrii cu ranga. Heavy metal!
Dacă ai
vedea cine-i acuşica în fruntea bucatelor, te-ai închide la “Gambrinus” şi nu
te-ai trezi din beţie decât să te închini.
Suntem o
ţară penală, meştere!
De la
parlament la govern, toate mangafalele cu foncţii sunt în libertate
condiţionată. Nu ştii cum şi cât se fură. Răcnesc gazetele de vuiesc
Carpaţii! Şi toate oalele sparte le plăteşte poporul acesta de coate-goale,
care nu mai visează castele în Spania. Visează căpşuni. S-au înmulţit
nesimţiţii şi proştii şi vorba matale: “Cu prostia te poţi lupta, dar ea
întotdeauna învinge!”
Zicea Nae
Ipingescu: “Să nu mai mănânce nimeni din sudoarea, bunioară, a unuia ca mine
sau ca dumneata şi să şază numai poporul la masă, că el e stăpân”. Mai
mult de jumătate din popor e în mare mizerie şi tot atâta ar vrea să-şi
lase ţara.
O să zici
că le crapă obrazul aleşilor? Ei, aş! Unde este Rica Venturiano cu al lui
“Angel radios”? E timpul cocotelor. Ziţa, Veta, Joiţica, Didina sau Miţa
Baston au fost sfintele-sfintelor. Paraşutele au acuşica golaveraj la
televizor. Să vezi chestii deochiate, nene Iancule!
S-a uitat
şi Bubico al meu la o emisiune şi de atunci nu mai latră. Guiţă!
Domnul Goe e
ticsit de droguri şi mamiţa vorbeşte la telefon la linia fierbinte. Conul
Leonida şi soaţa şi-au depus pensia la pubelă, de unde şi mănâncă,
Tipătescu este Naşul mafiei judeţene, Dandanache face tocşouri de seară,
jupân Dumitrache zis “Titircă Inimă-rea” e primar şi milostiveşte cu
parcuri moca toate rubedeniile.
Se face
Capitală până la matale la Ploieşti, numa' borduri şi mijlocul rămâne aşa
cu gropi, cu mahalale fără apă şi canal, fără buleftrică. Caţavencu
combate la gazetă contra marilor corupţi, el fiind curat, deoarece până şi
banii lui au fost spălaţi. Ghiţă Pristanda e finanţist acu', din negoţul
cu maşini furate, alte fapte necurate, ca şi şpăgi nenumărate. Până şi
frizerul Nae Girimea se minunează câtă prostime s-a umplut de mătreaţă şi
câţi politicieni de valută.
O soţietate
fără prinţipuri morale şi cinste, care va să zică. Madalin Voicu
vorbeşte romanes, la televizor, cu fraţii şi surorile lui, la care s-a dat
dezlegare să belească Europa. Fericiţi că au un de-ai lor care îi
înţelege, fiind apropiat de ei ca nărav şi poftă de viaţă. În ţară,
băieţii deştepţi la matrapazlâcuri au strâns averi din care să se
îndestuleze toate loazele lor, până la două mii paş'opt. Se fac mafioţi
unii pe ăilalţi şi mă jur pe cursul valutar că au dreptate toţi. Dacă
nici ei nu s-or şti între ei?...
Altminteri e
“criză teribilă, monşer”. Dacă ai cunoaşte Parlamentul de acum, i-ai
dedica “Năpasta”, promisiunilor guvernului – schiţa “1 aprilie”, Justiţiei –
“Lanţul slăbiciunilor”, vieţii noastre politice – “D-ale carnavalului”,
scrisoarea către FMI şi Consiliul Europei este “Scrisoarea pierdută”, iar
viitorul nostru poate fi asemuit cu “O noapte furtunoasă”. Bravos, naţiune!
Egzistă nişte unii care zice că suntem “Ţara lui Caragiale”. Ei, aş!
Moravurile
de pe vremea matale erau parfum. Şi atunci, eu cu cine votez? Aceasta-i
întrebarea! Cică dă-i, Doamne, românului mintea de pe urmă şi pe urmă el
votează la fel. Într-un singur loc ai avut dreptate, nene Iancule. Atunci când
ai zis că românul s-a învăţat să aibă din toate câte nimic. În fruntea
soţietăţii s-au aburcat mitocanii şi nu le poţi bate obrazul, întrucât
(tot matale ne-ai învăţat) mitocanul se naşte jignit.
Încolo,
frică ne e că ne-am născut în România şi o să murim în Becalia! Dar, să
fim optimişti, că dacă nu murim o să fie şi mai rău!
Un
matze-fripte, coate-goale, Ce-i este dor de matale! … Dan Mihăescu (decedat a
doua zi după lansarea acestei scrisorii in memoriam lui I.L. Caragiale)
Superioritatea occidentalilor si
inferioritatea ortodocsilor moldo-valahi e intolerabila (42)
Nicolae
Grosu, Ionel Dănciuc, Vasile Gogonea: Din Blestemele Nației Române, o
tomografie sociologică, Colecţie: Sociologie, Coordonator colecţie: Prof.
Univ. Dr. Traian Vedinaş, 2016:
Pag. 128 …
la începutul secolului al XX-lea, cu toate că prin lege cârciumile se
deschideau după terminarea slujbei, ţăranii, însă, aşteptau în faţa
cârciumii să se termine slujba … Neapropierea de biserică era cauzată
inclusiv de faptul că preoţii, neştiind nu numai slavona, dar nici să
citească, nu ştiau, de fapt, nici ce predicau, nici ce cântau şi nici ce
gesticulau, fiind, astfel, percepuţi mai mult spectacular, ca scamatori, decât
metafizic, ca înţelepţi. Din acest motiv, ei erau consideraţi, după cum
recunoaşte însuşi conducătorul lor, mitropolitul Antim Ivireanul, ca „cei
mai necinstiţi şi obidiţi” membri ai comunităţilor, „obrazul cel mai
ridiculizat”, „izvor nesecat de ironie şi de batjocură”, iar preoţia, ca „un
lucru necuvios şi un lucru de nimic” şi, fără a i se recunoaşte vreo
legătură cu „vocaţia religioasă”, ca „o modalitate de a scăpa de presiunea
ruinătoare a administraţiei financiare”, deoarece preoţii nu plăteau
impozite, adică, „drept un mijloc legal de evaziune fiscală”.
… „în numele
stării ei burgheze preoţimea se va simţi mai obligată faţă de statul care
a promovat-o, decât faţă de ierarhia bisericească”, fiind, deci, o preoţime
laică, ceea ce dovedeşte că preoţimea română nici nu putea şi nici nu
dorea să aibă vreo misiune moralizatoare, această dublă incompatibilitate
provocând scindarea normativ-perversă a ortodoxiei româneşti între „a face ce
spune popa, nu ce face popa”.
Pagina 133.
Şi, cum în timpul comunismului, prin propaganda „ateist-ştiinţifică” şi
deghizarea securiştilor în preoţi sau activarea preoţilor ca securişti,
religiozitatea naţională, atât cât era, a fost devastată, este limpede că
omul de rând, nemaiavând credinţă şi nedobândind încă ştiinţă, a rămas
fără niciun suport pentru conştiinţă, decăzând din om în neom, reiese că
trăsăturile negative au devenit „fel de a fi” al românilor. … inconsistenţa
ortodoxiei româneşti şi vulgaritatea personalităţii se înscriu, de la sine,
într-un cerc vicios, prin care fiecare parte constituind pentru cealaltă atât
efect agravat cât şi cauză agravantă, este cert că ambele se agravează
reciproc într-o spirală a nenorocirilor.
Pagina 138.
Din această stare nu se întrevede vreo șansă, atâta timp cât aproape toată
populația rurală și cam jumătate din cea urbană se vor afla sub călcâiul
bisericii ortodoxe, presiunea acestuia fiind atât de perversă, încât românii
de rând, deși intim îi consideră pe preoții ortodocși trândavi, hulpavi și
depravați, public, însă, conform unor sondaje sociologice, își exprimă cea
mai mare încredere în Biserica ortodoxă. Și, cum românilor de rând le este
instinctiv teamă de necunoscutele specifice schimbărilor, iar Biserica
ortodoxă este neschimbată dintru începuturi, este plauzibil că teama
respectivă îi determină pe românii de rând să se agațe, cu desperare, de
conservatorismul Bisericii ortodoxe și că, deci, sondajele sociologice
măsoară, de fapt, teama de schimbare, nu nivelul de încredere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu