Sfântul GRIGORIE de Nyssa și alte Mlădițe ale Sf. Vasile
cel Mare
„Cuvântul apropie firea omenească de
Dumnezeu,urmând
o cale continuă. Mai
întâi
o luminează prin prooroci și prin poruncile legii.
Apoi,
Cel dorit vine de fapt.” (Sf. Grigorie de Nyssa)
Cântă sublim Cerul, surâde mirific pământul, se-nfioară
toată zarea, tresaltă princiar natura. Aprinsă în lumină ei MARIA luminează
lumii și în armonia inimii își aude sufletul vibrând de bucurie divină.
Sufletul Ei frumos primenit de Duhul Sfânt își cântă menirea, chemarea,
alegerea, dorurile și pe Cel Dorit și Rodit al așteptărilor tuturor veacurilor
– Pruncul Sfânt Iisus!
MARIA
Fecioara își simte nemărginirea în ochii catifelați de smarald, pipăindu-și
smerită dorurile din piept care îi dau puritate gândului, frumusețe graiului,
pildă faptei și Crucea suferinței roditoare prin care se aduce mântuire celui
ce și-o dorește împlinindu-și IUBIREA!
MARIA
se află în uimire serafică, dar cu ușile inimii și ferestrele sufletului larg
deschise așa încât să pătrundă tot Cerul și întregul Pământ. Sufletul Ei
princiar, cosmic, își deschide toate izvoarele, inundând o mireasmă suavă,
răcoroasă, cu râuri de parfum și cântare, peste fâlfâiri de îngeri și ape de
izvoare valahe. O văpaie timidă de lumină trece prin mătasea ochilor Ei mari și
Casa sufletului încălzește Peștera, pregătind venirea SOARELUI Dreptății –
LUMINA lumii!
Văzduhul îmbujorat înveșmântat în odăjdii de
mare Vlădică valah cântă evlavios și liturgic! Fulgii de nea se prind în jocul
lor dalb, diafan împodobind smeritul Pământ și primenindu-l. Stelele, au trimis
o surată în solie să netezească Drumul Magilor traci orientându-i spre Peșteră,
și grăbite au terminat de țesut purpura de lumină – Scutecel pentru Sfântul
Prunc, pentru ca Soarele lor să-l brodeze cu beteala lui de aur. Deasupra
norilor se aud revărsările cântărilor angelice, ce cad în bulboane catifelate
de nea peste păstorii și mioarele lor albe. Prin sita aurie a Bolții albastre
cad pulberi mari de lumină alături de calde cerești și Părintești
binecuvântări!
HRISTOS S-A NĂSCUT !... Ecoul cosmic
răspunde cu bucurie mare: ADEVĂRAT S-A NĂSCUT!...
Ecoul NAȘTERII Domnului – al celor două
INIMI, a MARIEI și a Sfântului Prunc cuprind tot pământul, îmbrățișează TREIMEA
divină, strâng în brațe întregul Cer și după bunăvoire se așează în inima și în
sufletul fiecărui doritor al Terrei, îndeosebi în DACIA primitoare, precum și
în Cetățile trace din lume, Fiice ale Marelui Regat pelasg – GRĂDINĂ a MAICII
Domnului.
Sfântul Grigorie
de Nyssa s-a născut în anul 335, în înfloritoarea Cetate tracă Neocezareea
Pontului, într-o familie cu noblețe socială, ascendență ilustră și
binecuvântată duhovnicesc cu un întreg arbore genealogic de sfinți: bunica,
Sfânta Macrina cea Bătrână, ucenică a Sfântului Grigorie Taumaturgul; mama,
Sfânta Emilia; sora, Sfânta Macrina cea Tânără; doi frați: Sfântul Vasile cel
Mare și Sfântul Petru de Sevasta – cu toții cinstiți în Sinaxarul Bisericii
Ortodoxe.
Tânărul Grigorie studiază cu sârg retorica
(Dreptul) la Cezareea între 354-357, întregindu-și formația prin fratele său
Vasile și prin sora sa Macrina. Îmbrățișează voios cariera de retor la
Cezareea, dar își descoperă o ispită covârșitoare întru filosofie, rodind
mireasma și arta cuvântului, cu sublim folos în slujirea Bisericii lui Hristos –
altă Cale tainică a Proniei divine.
Se căsătorește cu virtuoasa Theosevia, iar
în anul 371, Sfântul Vasile Arhiepiscopul Cezareei îl cheamă și îl alege
episcop de Nyssa. După 4 ani, cezarul arian Valens îl alungă din scaun. Revine
din exil în 378, iar credincioșii îi redă onoarea pe care a avut-a de a le fi
Păstor. În 381 îl aflăm la al doilea Sinod Ecumenic al Bisericii Apostolice
Universale, bucurându-se de o înaltă apreciere, devenid astfel dreptar de
cugetare ortodoxă pentru Orient.
Tulburările politice, polemicile teologice
îl determină să se retragă din activitatea cultă după anul 387, dedicându-se
lucrărilor mistice: scrieri dogmatice și polemice la textele exegetice și
ascetic duhovnicești, comentarii la cărțile Vechiului Testament, strălucind
prin Omiliile la praznicele împărătești: La Nașterea Domnului-25 Dec.386, La
Ziua Luminilor-6 Ian.383, La Întâmpinarea Domnului și La Învierea Domnului cea
de lumină purtătoare și sfântă, La sfântul și mântuitorul Paște-9 Aprilie 388,
La Sfintele Paști-21 Aprilie 379, Despre răstimpul Învierii celei de a treia
zi-17 Aprilie 382, La Înălțare-18 Mai 388, La Duhul Sfânt-Cincizecime-28 Mai
388, cronologie făcută de savanții Jean Danielou, cercetătorul de o viață al
Sfântului Ierarh filosof și patrologul Panagiotis Hristu.
LA
NAȘTEREA LUI HRISTOS – 25 Decembrie 386
„Trâmbițați în lună nouă – în ziua cea strălucită a
sărbătorii și zidirii voastre!...Toată zidirea este un Templu al Stăpânului
zidirii... Vezi raza luminii mai durabilă și soarele mai sus decât de obicei?
Înțelege venirea Luminii adevărate, care luminează cu evangheliceștile raze
lumea întreagă. Poate și pentru că Domnul nu S-a arătat de la început, ci a
dăruit firii omenești arătarea dumnezeirii Sale în zilele din urmă, poate să
bănuiască cineva în mod binecuvântat pricina, anume că Cel ce avea să curățească
viața omenească de răutatea amestecată în ea a trebuit să aștepte ca păcatul
semănat de vrăjmașul să odrăslească în întregime și apoi a adus, precum zice
Evanghelia, securea la rădăcină (Matei
3, 10)
Așa e și acum cu România prădată și donată
dușmanilor lăuntrici și vrăjmașilor de afară? Trebuie ca Răul semănat de
slugile Antihristului să odrăslească în întregime și apoi să vină securea la
rădăcină? Asta înseamnă că s-a plinit
răul și nu mai e mult până la împlinirea proorociei.
” ...Trebuia
ca lătratul iudeilor împotriva sfinților lui Dumnezeu să se vădească, al celor
ce au ucis pe prooroci și au bătut cu pietre pe cei trimiși la ei și, în
sfârșit, au săvârșit uciderea lui Zaharia între templu și altar (Matei
23,35)... Deci, după ce întreaga putere a
răutății s-a arătat din rădăcina cea vicleană și s-a înmulțit în chip felurit,
întărindu-se în cunoscutele înclinații spre răutate ale fiecărei generații,
atunci, precum le spune Pavel athenienilor, Dumnezeu, trecând cu vederea
veacurile neștiinței, în zilele cele din urmă a venit (Faptele Apostolilor
17,30), când nu era nimeni care să-L
cunoască și să-L caute pe Dumnezeu, când „toți s-au abătut și împreună s-au
netrebnicit” (Ps. 13,3), când păcatul
s-a întins peste tot, când fărădelegea s-a înmulțit, când bezna răutății a
sporit până la cea mai mare măsură, și atunci s-a arătat harul, atunci a
răsărit raza adevăratei lumini.
Atunci SOARELE
dreptății S-a arătat celor ce ședeau în întuneric și în umbra morții (Isaia 9,2), atunci
a zdrobit capetele cele multe ale diavolului călcându-le cu piciorul prin
mijlocirea trupului omenesc... Să ne întoarcem la bucuria de față, pe care
îngerii au binevestit-o păstorilor, iar cerurile au istorisit-o magilor și
Duhul proorociei o propăvăduiește în multe feluri, încât și magii s-au făcut
cuvântători ai harului... Auzi-l și pe Isaia strigînd că „un Prunc S-a născut
nouă, și Fiul S-a dat nouă” (Isaia 9,6)... Dar cum S-a născut Pruncul? Spune! „Iată, - zice – Fecioara va lua în pântece și va naște Fiu, și vor chema
numele Lui Emanuil, ce se tîlcuiește: Cu noi este Dumnezeu!” (Isaia 7,14) O,
minune! Fecioara devine Maică și rămâne fecioară!” (Sf. Grigorie de
Nyssa, Omilii la Praznice Împărătești, trad din lb.greacă veche Ierom. Agapie
Corbu, Ed. Sf. Nectarie, 2010)
Mlădițe ale Sf. Vasile cel Mare
VASILE LUPU (1634-1653), fiu al unui boier
albanez, Nicolae Cociu, fost Agă, și din mamă româncă. Coconul Vasile a văzut
lumina zilei în anul 1593 în Cetatea Razgrad-Bulgaria. Calitățile deosebite ale
tânărului Vasile îl urcă repede pe treapta de mare dregător al Voievodului
Miron Barnovschi. O revoltă populară îndreptată împotriva grecilor exploatatori
și cu un sprijin militar otoman, l-au ajutat să ocupe tronul Moldovei. „Era bogat, ambițios, mândru, o fire
împărătească, chiar numele și l-ar fi luat după împărații din Bizanț. Visul său
era refacerea Daciei înfăptuită de Mihai Viteazul.” (Col. dr. Cristache
Gheorghe, General de brigadă Florian Tucă, Profesor dr. Cezar Dobre,
Voievozi,Domnitori,Principi,Regi,Președinți și alți Șefi de stat din spațiul
românesc – Dicționar, Ed. Promotion, București-2004)
În lunga domnie de 19 ani Voievodul Vasile
Lupu a înfăptuit mari ctitorii în plaiurile moldave, între care prințesa-mănăstire
Trei Ierarhi din Iași, folosită și ca așezământ pentru „o școală publică românească pentru viitorii preoți, un gimnaziu pentru
învățături mai înalte, predate în limbile slavonă, greacă și latină, o
tipografie și o bibliotecă. El introduce limba română în cultul bisericesc, ca
și în școlile de prin mănăstiri, episcopii și biserici, unde până atunci se
învăța în slavonă. Împreună cu mitropolitul Varlaam traduce și tipărește cărți
românești, alături de pravilele împărătești, care erau un Codex de legi scrise
și de obiceiuri ale pământului.” (ibid.)
Mănăstirea
Trei Ierarhi este închinată Sfinților Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie
Teologul și Ioan Gură de Aur, fiind sfințită de vrednicul mitropolit Varlaam. Au
urmat alte ctitorii Golia, Dobrovățul, biserica Cetății Orhei, dar a ajutat cu
osârdie și Muntele Maicii Domnului - Athos.
„Vasile Lupu a plătit integral impozitele
Sfântului Munte către cotropitorii otomani lăsând și un generos venit pentru întreținerea lor”. (Arhimandrit Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Muntele Athos, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005).
Același Domn l-a ajutat la urcarea în scaunul de mitropolit de Alba pe Ilie
Iorest în 1640, iar în 1646, a scos de sub tipar „Carte românească de
învățătură”.
Ambiția sa cezărească l-a adus în conflict
cu Domnul Țării Românești Matei Basarab în 1637 la Focșani și în 1639 la
Ojogeni-Prahova. Mitropolitul Varlaam i-a împăcat pe cei doi domni, în 1644, și
în semn de pace au ridicat fiecare câte o mănăstire în țara celuilalt: Stelea
în Târgoviște și Soveja în Vrancea. În 1653 Vasile Lupu îl învinge pe rivalul
rău Gheorghe Ștefan și invadează Țara Românească, dar e învins definitiv de
Matei Basarab la Finta pe râul Ialomița în mai 1653. Vasile fuge la
Constantinopol unde a fost închis în „Cele Șapte Turnuri”, apoi eliberat se
stinge în 28 martie 1661, iar osemintele sale se odihnesc în ctitoria lui din
Biserica Sfinții Trei Ierarhi.
VASILE
Motrescu, s-a născut la 11 octombrie 1920, în Vicovul de Jos județul
Suceava. Atinge bărbăția unui răzeș falnic cu trup de stejar, cu frunte
carpatină, braț de cremene și rădăcini adânci înfipte în Glia credinței
strămoșești. „Avea aptitudini ieșite din
comun ca om de munte, iar, ca partizan, avea acuități extraordinare.”
(Gavril Vatamaniuc, „Am fost un Om liber”,Fund. Academia Civică)
Țăranul răzeș a fost unul dintre luptătorii
- temerari ai Rezistenței anticomuniste care a organizat grupuri de luptă
împotriva dușmanilor țării și vrăjmașilor Bisericii, conform
legământului-manifest, pe care l-au apărat cu sângele lor martiric, cu curajul
și viața lor eroică:
„Frați români, nu vă închinați comunismului,
Antichristul pe pământ! Comunismul trebuie să piară, căci lumea civilizată nu
va lăsa în mijlocul Europei pe acei dușmani ai lui Dumnezeu și ai omului. Mai
răbdați un pic, că vom scăpa. Nu vă înscrieți în partidul lor, nu vă înscrieți
în colectiv. Trăiască România! Cu noi este Dumnezeu!” (Manifest distribuit de
partizani în noaptea de 5/6 august 1952, la hramul Mănăstirii Sucevița,
Schimbarea la Față)
Drama
familiei lui cu cei trei frați Ion, Costea și Gheorghe, arestați de zeci de ori
și torturați, cu soția bătută, purtată prin munți, pe ploi, pe brumă, desculță
și forțată să-l strige: „Vasile! Vasile!, l-au determinat să se predea în 1951. Securitatea moșită de sovietici a
încercat să-l folosească pentru lichidarea grupurilor eroice din Munții
Făgăraș, dar a scăpat și a luptat în grupul Chiraș-Cenușă-Vatamaniuc până în
1956, când în urma unei trădări a fost iarăși prins. Secerea neagră l-a
executat în 30 iulie 1958 în penitenciarul din Botoșani, prin căpitanul de
securitate Moritz Fehler, Șeful Departamentului de Anchete Penale al
Securității Suceava. (Daniel Popa, Povestea familiei Motrescu din Vicovul de
Jos. Luptele partizanilor anticomuniști din Bucovina (1944-1958)
VASILE
Mihuțiu a văzut lumina soarelui Daciei Mari la 19 Martie 1913 în satul
Surdești, comuna Șișești-Maramureș. Ajunge un învățător model de flacără
creștină, de pedagogie carpatină, și un sublocotenent de frunte al armatei
române, neîngenuncheată contra dominației maghiare care profana elementul valah
autohton de când au invadat Ardealul. A făcut parte din grupul partizan maramureșan
de elită Cavnic-Surdești. „... S-au
răzvrătit pădurile. În toată zona montană a României – în Munții Moldovei și în
Făgăraș, în Semenic și în Apuseni – au apărut grupuri de rezistență înarmate
care s-au ridicat cu dârzenie și demnitate împotriva comunismului, a
sovietizării... Am suferit umilințe și amenințări cu moartea – dar nu am
părăsit nici o clipă lupta..., aducându-ne modesta noastră contribuție la
eliberarea Țării.” (Ștefan Bellu, Pădurea răzvrătită – Mărturii ale
rezistenței anticomuniste, Galaxia Gutemberg, 2009)
VASILE
Marciuc, născut în Sucevița-Rădăuți, la 20 Iulie 1917. Răzeș ca Bradul
înalt care se frânge dar nu vrea să se îndoaie, bun gospodar, creștin aprins și
patriot înflăcărat s-a opus prigoanei și teroarei comunisto-bolșevice care a
otrăvit cu ateismul ei ucigaș toată Patria noastră creștină. S-a înrolat în
grupul condus de neînfricatul Gavril Vatamaniuc. După un eroism demn de cel al
celor 300 de spartani-traci de la Thermopyle ai regelui Leonidas I (488-480
î.Hr.), cade în ghearele securității la 17 octombrie 1955, arestat și condamnat
la „temniță grea” pentru „uneltire contra ordinii sociale”. Calvarul temnițelor
Văcărești, Suceava, Jilava, Gherla, Brăila, Galați și al lagărelor de muncă
Periprava, Salcia, Ostrov și Giurgeni nu l-au îngenuncheat în credința sa tare și
în dragostea fierbinte de Patrie. A fost eliberat în 14 octombrie 1962, însă cu
fruntea sus în care pulsau viu nemuririle divine: Dumnezeu-Dragoste, Patrie,
Mamă...
MAMĂ. PATRIE. DRAGOSTE...
„DRAGOSTE. Te
numesc cu stânca limbii ce mă-nvață/ Că lucrurile-ntre ele nu se leagă cu
capete de ață./ Că-n limbă cuvântul, dacă se prăbușește,/ Inima ta nu bate
bărbătește./ Și nu mai poți cuminte/ Să urci cu sufletul la alte cuvinte.
PATRIE. Te
numesc cu datoria limbii care spune/ Că ești făcută din credințe bune,/ Căci
limba nu e-o simplă vorbă/ Ce-ai spus-o ca s-o poți uita,/ Că cine n-are
Patrie,/ Vai de pustia și sărmana gură-sa.
MAMĂ. Te numesc
cu limba laptelui tău/ Zămislit de soare și păzit de zeu./ Pruncu-n suferința
ta se naște,/ De la tine-ntâi pe toate le cunoaște.
MAMĂ. PATRIE.
DRAGOSTE...
Mai ales și mai
sfinte/ Limba mea n-are cuvinte.”
(Ion Vatamanu, Altă Iubire nu Este, vol.I, Ed. Biodava, 2001)
Glorie Înaintașilor
noștri și Urmașilor Urmașilor lor!
10 Ianuarie -2026
+ Sf. Ier. Grigorie, episcopul Nyssei, Sf.
Cuv. Antipa de la Calapodești
GHEORGHE CONSTANTIN
NISTOROIU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu