Sfatul
Țării
Literatură
Mihai Batog Bujenita
Art-emis
11
Ianuarie 2026
În somptuasa încăpere a Sfatului de Taină se aflau cei
cinci dregători care aveau ca misiune sfântă a vieții lor treburile țării și
protejarea poporului de toate cele rele ale lumii... Veșmintele lor bogate,
colanele de aur ori alte distincții aflate la vedere subliniau importanța
funcțiilor pe care le reprezentau în numele regelui. Erau așezați în jilțuri cu
blazoane din fir, iar în fața lor, pe masa de lucru se aflau mai multe zapise
ce trebuiau judecate, dar și o carafă de aur la fel cu pocalul din care puteau
bea din când în când câte o gură din vinuruile vestite ale vechii Elade și pe o
tipsie, tot din aur, se afla o pungă cu cincizeci de taleri imperiali, plata
cuvenită pentru o zi de trudă în slujba regelui.
- Cinstite fețe, ridic acest prim pocal în onoarea și
pentru sănătatea noului nostru rege, cel căruia Preabunul i-a încredințat
înalta cinste de a conduce această minunată țară în următorii ani. Să ne
trăiască întru mulți ani!
- Trăiască, trăiască, trăiască! Rostiră cu veli-glas,
dar și plini de devotament înalții sfetnici.
După toast, cei cinci se așezară în jilțuri și
așteptară cu tot respectul cuvântul Primului Sfetnic, cel aflat de multă vreme
în această funcție și care slujise cu mare credință și pe tatăl, dar și pe
bunicul actualului rege.
- Va trebui, boieri dumneavoastră, să ne punem de
acord cu ce-i prezentăm mâine Măriei Sale despre treburile țării căci fiind el
mai tânăr decât noi nu are de unde să cunoască toate dedesubturile politicești
ale înaltei sale funcții, iară noi de asta stăm la picioarele tronului pentru
a-l sluji cu cinste!
Să începem deci cu cele mai importante probleme, cele
de ordin financiar! Cinstite Mare Vistiernic spune, rogu-te, cum ne aflăm cu
vistieria!
- Măria Ta Prim-Sfetnice, așa cum bine știm cu toții,
dacă am putea spune că vistieria este goală ar fi o mare bucurie, însă ea nu
este goală, ci este datoare pe mai mulți ani și nici un fel de încasări nu pot
achita datoriile! Abia dacă ne putem plăti dobânzile anuale, iar creditorii
jidovi, turci sau frânci ne tot amenință că de acum înainte nu ne vor mai
împrumuta fiindcă nu prea mai avem ce să oferim ca garanție. Nu mai avem nici
ocnele de sare, nici minele de aur ori de argint și nici apele sau pădurile.
Toate produc acum pentru creditori, deci ca să vorbim pe șleau, treburile în
acest domeniu se află în mare suferință...
Marele Vistier, boierul Șulfan, părea sincer
îndurerat...
- Dar poate că recoltele din acest an vor fi bune și
vom putea da la export grâne sau animale că în anii trecuți cam așa ne-am scos
din nevoi! Așadar, ia să vedem noi cum stăm cu agricultura cea care ne hrănește
pe toți de la vlădică la opincă! Boier Lăcustă, spune-ne domnia ta ce și cum
stau treburile aici ca să știm ce-i prezentăm regelui!
- Mărite, așa vrea eu să vă dau vești bune, dar precum
știm și în acest sector sunt mari necazuri! Seceta din anii trecuți, dar și
inundațiile din anul acesta, plus grindina și înghețul din luna martie au adus
prăpăd în toată țara. Nu numai că nu vom putea exporta ceva, ci ne paște și
foametea fiindcă nici țăranii, dar nici clăcașii, nu se mai omoară cu munca
deoarece s-au obișnuit cu sărăcia zicând ei că degeaba mai muncesc deoarece
birurile îi țin tot în nenorocire și o duc mai bine dacă nu mai muncesc și
trăiesc din ce dă Domnul, adică din tot felul de pomeni și furtișaguri. Prin
urmare nu ne putem baza pe agricultură că ar putea aduce vreun venit la
vistieria țării!
- Mdaa, cam știam răspunsul și trebuie să avem în
vedere că nici pe moșiile noastre unde vătafii stau cu piciorul pe grumazul
clăcașilor lucrurile nu mai merg cum mergeau odată! Dar poate că din alte
ramuri ale economiei vom putea scoate ceva câștiguri! Boier Aramă, cum merg
traburile cu băieșii sau cu transporturile acolo unde vămile ne aduceau an de
an frumoase câștiguri?
Boierul Aramă, om cu mari răspunderi în țară se ridică
falnic din jilț și spuse clar și răspicat:
- Boieri dumneavoastră, așa cum s-a mai spus aici,
ocnele au fost date ca garanții pentru împrumuturi, minele de aur de cupru sau
de argint au fost închise de mult ca fiind nerentabile, așa că nici măcar
mineri nu mai avem, iară transporturile sunt anevoioase din cauza drumurilor
proaste, dar cum nici mărfuri nu prea mai sunt, majoritatea transportatorilor
au cam luat calea pribegiei sau și-au vândut atelajele, deci și în acest
sector, pe vremuri profitabil, acum bate vântul aspru al sărăciei.
Prin urmare, nu ne putem baza pe venituri din partea
aceasta pentru că nici măcar negustorii străini nu prea mai vin cu mărfuri pe
la noi deoarece nu scot profit, iar cei care vin își iau cu ei profiturile fără
să declare ceva la fisc.
- Mdaa, mdaaa, ai dreptate boier Aramă, dar oare dacă
am băga frica în ei cu niște puști pe care să le punem a ținti pe hoții de tot
felul sau pe tâlharii care ne jefuiesc cu acte în regulă, ce ziceți, oare nu
cumva vom mai îndrepta situația? Boier Sâneață tu știi cel mai bine cum stăm cu
oastea țării și cam ce am putea face cu ea! Crezi că am ieși la liman dacă
facem niscai descinderi cu ostașii tăi?
- Mărite, cred că este ceva foarte periculos să ne și
gândim la așa ceva! Noi avem vreo trei pâlcuri de mercenari pe care-i plătim
doar așaaa ca să se vadă din afară că sunt și pe aici oșteni, dar care la o
adică o șterg de nu se văd că doar n-or să moară ei de dragul nostru! Mai avem
gărzile regelui cele care sunt mai bine îmbrăcate și hrănite, dar ei nu sunt
buni decât la paradă și desigur oștenii noștri cei pe care nu-i dăm la iveală
fiind ei plătiți din banii proprii și care ne apără interesele moșiilor deci
nici nu-i luăm la socoteală. Oastea țării, atât cât a mai rămas, este ca vai de
mama ei, n-au nici de unele și o duc de azi pe mâine cu speranța că vor găsi un
moment favorabil pentru a pleca la muncă în alte țări. Ei sunt conduși de niște
leneși grași și hoțomani care fură tot ce le iese în fața ochilor, dar nu putem
să avem vreo pretenție de luptă de la ei că nu au mai tras cu arcul încă din
copilărie. Deci...
- Dar oștenii pe care i-am trimis să lupte în armatele
imperiului? Nici ăia nu sunt buni?
- Mărite, e și mai rău! Ei știu să lupte, dar dacă
i-am folosi așa cum gândim este foarte posibil să se întoarcă împotriva
noastră, că de aia nici nu prea-i mai aducem înapoi din războa-iele pe care le
poartă pe cine știe ce coclauri. Ca să nu mai spun de cei trecuți în rezervă și
plătiți cu sume de mizerie că abia așteaptă să ne sară la gât! Nu, nu! E foarte
periculos să-i stârnim pe oșteni! Și din păcate nu putem renunța nici la banii
pe care-i plătim anual diferiților noștri colaboratori de peste hotare, cei
care ne fac jocul și la care nu putem renunța acum când cu greu i-am adus la
troaca noastră... E greu, greu, Mărite...
- Mdaa, văd și eu necazurile cu care ne confruntăm,
dar cum deja s-a făcut ora prânzului să ne pregătim fiindcă suntem invitați de
Înalt Prea Sfântul nostru Mitropolit la o masă simplă, mânăstirească, la o
sihăstrie din apropiere. Om de mare ispravă! Nu uită să ne mulțumească pentru
faptul că i-am dat de la vistierie un milion de taleri împărătești pentru unele
cheltuieli de-ale lor. Cred că vom sta mai multe zile acolo și în tihna
chliliilor vom avea timp să ne gândim ce propuneri vom face bunului noastru rege,
pentru a cărui sănătate ne vom și ruga în tot acest timp. Trimiteți dară
olăcarii să vă anunțați familiile că nu veți ajunge acasă în zilele următoare,
căci vom avea tare mult de lucru...
- Dară, Mărite, oare fi-va bine să întârziem cu
sfaturile noastre în fața regelui, fiindcă așa cum știi e tânăr și nici prea
multă minte nu are, deci poate că...
- Boier Lăcustă, cred că te-au cam prostit muierile din mahalaua țigănească!
Păi, cum să renunț eu la câteva zile de tihnă și cântări duhovnicești, că doar
știi ce cor de măicuțe are prea bunul mitropolit, și să mă reped la picioarele
tronului pentru a-l susține cu bunele mele sfaturi. Regele trebuie să înțeleagă
în primul rând că noi suntem cei care ducem cu adevărat povara regatului pe
umerii noștri și el trebuie să învețe să și aștepte! Hai, dă fuga la trăsură și
lasă prostiile!
Peste cam o săptămână de la această memorabilă zi din
viața poporului, Prim-Sfetnicul ceru o audiență de urgență la rege motivând-o
cu gravitatea celor ce avea de spus referitor la soarta țării în viitorul
apropiat. Regele îi primi pe cei cinci sfetnici în sala de protocol... Era
așezat pe tron și îmbrăcat cu marea ținută regală, iar lângă el, în dreapta, se
afla soția sa, o conspiratoare de meserie, de care se temea cel mai mult Marele
Sfetnic, și în stânga cei doi copii așezați și ei pe tronuri mai mici, dar care
purtau blazoanele familiei.
Sfetincii intrară și se ploconiră în fața regelui
prilej cu care Prim-Sfetnicul gândi:
- Bă, mucea ăsta prost și fudul vrea să mă
impresioneze el pe mine cu fițele lui de neam prost? Ia să-i bag eu niște
gheață în izmene de să mă țină minte! Prin urmare, făcu un pas în față se mai
ploconi odată și rosti cu un glas care părea că aduce cu un clopot care bate în
dungă:
- Preaiubite Stăpâne, noi, credincioșii tăi sfetnici
am petrecut zile și nopți în post și rugăciune la Sihăstrie gândindu-ne în tot
acest timp la grelele timpuri pe care le traversăm cu toții de la vlădică la
opincă și ne-am tot sfătuit ce ar trebui să facem și cum să procedăm pentru a
ieși cu bine din nenorocire...
- Scurt! Regele tăie cam brusc frumoasa cuvântare a
Primului Sfetnic deoarece era sătul de lingușelile și prefăcătoriile lui, dar
și pentru că se grăbea să ajungă la o partidă de echitație cu o tânără contesă
care dorea să devină doamnă de onoare și chiar nu se făcea să nu dea curs
invitației.
- Pe scurt e jale, Mărite Doamne! Economia țării e la
pământ, vistieria e goală, suntem datori vânduți și nimeni nu mai vrea să ne
dea împrumuturi decât cu dobânzi uriașe pe care și așa nu le putem plăti.
- Da, și?
O vână din capul sfetnicului zvâcni primejdios, dar
acesta era un curtean cu experiență așa că trecu peste micul incident lăbărțând
un surâs cu care puteai aduna muștele de pe întreg teritoriul țării.
- Sigur ne-am gândit că ar fi foarte bine dacă am mări
birurile însă deja ele nu mai pot fi plătite, prin urmare...
- Să punem deci biruri pe marile moșii, dar și pe
averile mânăstirești, căci așa cum știi acestea sunt scutite!
- Acesta a fost și primul nostru gând Mărite, dar am
chibzuit mai profund și ne-am dat seama că nu se poate. Tocmai aceste mari
moșii sunt cele care mai produc, iar dacă le tulbu-răm cu biruri ele vor fi
vândute jidovilor și va fi vai și amar de noi, că nu vom mai avea ce pune pe
masa copiilor, vom rămâne fără veșminte, încălțări sau lemne de foc! Totul va
fi risipit în mai puțin de un an și tronul nu va rezista nici el mai mult...
- Atunci să punem biruri la vamă acolo unde intră și
ies mărfuri, iar nouă nu ne aduc nici un fel de venit căci banii pleacă spre
alte zări, îmbogățindu-i numai pe negustori.
- Bine spus Măria Ta, dar dacă negustorii nu mai aduc
mărfuri nu vom mai avea nici vinuri pentru mesele înaltelor fețe ale țării,
nici stofe sau mătăsuri pentru a ne răsfăța nevestele sau copii și nici măcar
roade din sudul cele însorit cele cu care împodobim brazii de Crăciun, iar
tristețea va fi mare mai ales în familiile cu putere din această țară...
- Dar atunci ce propui?
- Până la urmă tot pe popor trebuie să ne bazăm, așa
că dacă scornim un nou bir, unul foarte modest în aparență de numai o carboavă
pe cap de locuitor, putem spune că rezolvăm toate problemele și putem răsufla
ușurați...
- Foarte bine! Porniți deci la treabă!
- Ar mai fi însă un aspect! Un nou bir poate duce la
răzvrătiri, la tot felul de revolte, conacele să fie arse, moșiile jefuite,
oamenii puși în ștrenaguri și tot felul de silnicii cum știm că se întâmplă mai
mereu atunci când se ridică gloata...
- Mdaa, gândești cu mintea ta Sfetnice așa cum ai
apucat din moși-strămoși! Iată cum vom face! Mâine trimiți olăcarii în toate
cele patru zări și dai veste pe ascuns că se vor pune cinci noi biruri pe apă,
aer, capete de albine, găini, capre sau câini. Apoi, peste cam o lună, eu dau
un decret regal în care fac precizarea că nici vorbă de așa ceva este doar un
singur bir pe cap de om care merge la întărirea oastei fiindcă păgânul se află
la hotare și dorește să ne treacă prin foc și sabie, să ne fure agoniseala să
ne ia copiii și că necinstească nevestele și mai ales fetele. Veți vedea că
oamenii vor fi bucuroși de noul bir, crezând că au scăpat cu bine de celelalte,
iar noi ne vom reface vistieria fără să fim nevoiți să trecem prin încercări
cumplite așa cum ai pomenit. Treceți dară la treabă, mai rosti regele, apoi se
ridică și plecă grăbit să nu întîrzie la lecția de echitație.
În urma lui rămaseră sfetnicii care păreau cam plouați
și îngândurați. Aveau și motive! Școlile Apusului, acelea unde învățase tânărul
rege, se dovedeau mult superioare tradițiilor, prin urmare, Primul Sfetnic le
spuse celor adunați în jurul său:
- Bunul și înțeleptul nostru Rege, ne-a luminat și
iată putem spune că avem deja calea spre bunăstare și progres. Ne vom ruga dară
pentru sănătatea lui căci plină de primejdii este viața unui monarh. Știm doară
din experiență că și înaintașii lui au plecat spre veșnicie când se așteptau
mai puțin. Deci noi vom veghea, așa cum am făcut-o de-a lungul anilor ca bunul
nostru rege să ne mai poată conduce câte zile o mai avea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu